HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI
(Camera de recursuri)

16 decembrie 2010

Cauza T‑364/09 P

Giorgio Lebedef

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs — Funcție publică — Funcționari — Concediu anual — Detașare cu jumătate de normă în scopul reprezentării sindicale — Absență nemotivată — Scădere a unui număr de zile din dreptul la concediul anual — Articolul 60 din statut”

Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 7 iulie 2009, Lebedef/Comisia (F‑39/08, RepFP, p. I‑A‑1‑241 și II‑A‑1‑1305), având ca obiect anularea acestei hotărâri

Decizia: Respinge recursul. Domnul Giorgio Lebedef suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană în cadrul prezentei proceduri.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari — Reprezentare — Protecție a reprezentanților personalului — Întindere

(Statutul funcționarilor, anexa II art. 1 al șaselea paragraf)

2.      Recurs — Motive — Motiv formulat împotriva unui considerent al hotărârii care nu servește la fundamentarea dispozitivului acesteia — Motiv inoperant

(art. 257 TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I art. 9)

3.      Recurs — Motive — Neidentificarea erorii de drept invocate — Inadmisibilitate

[art. 257 TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I art. 11; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 138 alin. (1) primul paragraf lit. (c)]

4.      Recurs — Motive — Insuficiența motivării — Utilizarea de către Tribunalul Funcției Publice a unei motivări implicite — Admisibilitate — Condiții

[Statutul Curții de Justiție, art. 36 și anexa I art. 7 alin. (1)]

1.      Articolul 1 al șaselea paragraf din anexa II la statut urmărește, prin intermediul celei de a doua teze, să apere drepturile membrilor comitetului pentru personal și ale funcționarilor împuterniciți de comitet să facă parte dintr‑un organ statutar sau creat de instituție, protejându‑i de orice prejudiciu pe care l‑ar putea suferi ca urmare a activităților lor de reprezentare statutară a personalului. Această dispoziție urmărește în plus, prin intermediul primei teze, să ușureze participarea funcționarilor la reprezentarea personalului, permițându‑le, printre altele, să participe la aceasta în cadrul timpului de lucru care este afectat în mod normal serviciilor pe care aceștia trebuie să le asigure în instituția lor, iar nu în plus față de acesta.

În schimb, pe de o parte, această dispoziție nu are nici ca obiect, nici ca efect să scutească funcționarii care exercită astfel de activități de reprezentare a personalului și care nu beneficiază de o detașare în acest scop de celelalte obligații care decurg din statut și în special de cele prevăzute la articolul 60 primul paragraf din acesta. În această privință, funcționarul trebuie să se afle în orice moment la dispoziția instituției. Pe de altă parte, faptul că funcțiile de reprezentare statutară sunt considerate ca „făcând parte din serviciile” care trebuie efectuate în instituție nu înseamnă nicidecum că funcționarul care le exercită este, ca urmare a acestui fapt, prezent în serviciul în care este repartizat și nici că nu trebuie să se considere că acesta este absent din cadrul serviciului menționat. Astfel, o asemenea interpretare nu reiese nici din textul, nici din finalitatea articolului 1 al șaselea paragraf din anexa II la statut.

(a se vedea punctele 23 și 24)

Trimitere la:

Tribunal: 13 decembrie 2000, F/Parlamentul European, T‑110/99 și T‑160/99, RecFP, p. I‑A‑291 și II‑1333, punctul 64

2.      Este inoperant și trebuie respins motivul, invocat în cadrul unui recurs, care este îndreptat împotriva motivării unei hotărâri a Tribunalului Funcției Publice care nu constituie susținerea necesară a deciziei atacate cu recurs.

(a se vedea punctul 31)

Trimitere la:

Tribunal: 19 ianuarie 2010, De Fays/Comisia, T‑355/08 P, punctul 56 și jurisprudența citată

3.      Din articolul 11 din anexa I la Statutul Curții de Justiție, precum și din articolul 138 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere. Nu îndeplinește această condiție recursul care nu cuprinde nicio argumentare prin care să se urmărească în mod precis identificarea erorii de drept care ar vicia hotărârea sau ordonanța în cauză.

În plus, afirmațiile care sunt prea generale și imprecise pentru a putea face obiectul unei aprecieri juridice trebuie considerate ca fiind vădit inadmisibile.

(a se vedea punctul 32)

Trimitere la:

Curte: 10 februarie 2009, Correia de Matos/Comisia, C‑290/08 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 18 și jurisprudența citată;

Tribunal: 6 mai 2010, Kerelov/Comisia, T‑100/08 P, punctul 39 și jurisprudența citată

4.      Obligația de a motiva hotărârile rezultă din articolul 36 din Statutul Curții de Justiție, aplicabil Tribunalului Funcției Publice în temeiul articolului 7 alineatul (1) din anexa I la același statut. Hotărârile Tribunalului Funcției Publice trebuie să fie corespunzător motivate pentru ca Tribunalul să fie în măsură să își exercite controlul jurisdicțional. Cu toate acestea, obligația menționată nu poate fi interpretată în sensul că Tribunalul Funcției Publice ar fi obligat să răspundă în mod detaliat la fiecare argument invocat de reclamant, în special dacă nu are un caracter suficient de clar și de precis și nu se întemeiază pe elemente de probă corespunzătoare. Motivarea poate fi implicită, cu condiția de a permite părții implicate să cunoască motivele pentru care prima instanță nu a admis argumentele sale, iar instanței de recurs să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul.

(a se vedea punctele 71‑73)

Trimitere la:

Tribunal: 2 martie 2010, Doktor/Consiliul, T‑248/08 P, punctul 64 și jurisprudența citată; 1 septembrie 2010, Skareby/Comisia, T‑91/09 P, punctul 36 și jurisprudența citată