HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a treia)

15 decembrie 2010

Cauza F‑66/09

Roberta Saracco

împotriva

Băncii Centrale Europene

„Funcție publică — Personalul BCE — Concediu pentru interese personale — Durată maximă — Refuz al prelungirii”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 36.2 din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene anexat la Tratatul CE, prin care doamna Saracco solicită în esență anularea deciziei BCE din 14 octombrie 2008 prin care i se refuză acordarea prelungirii până la 31 octombrie 2009 a concediului pentru interese personale de care a beneficiat până la această dată

Decizia:      Respinge acțiunea. Reclamanta suportă totalitatea cheltuielilor de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari — Agenții Băncii Centrale Europene — Acțiune — Obiect

(Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene, art. 42)

2.      Funcționari — Agenții Băncii Centrale Europene — Concediu pentru interese personale — Durată maximă

(Regulamentul de procedură al Băncii Centrale Europene, art. 11.2; Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene, art. 30; Normele aplicabile personalului Băncii Centrale Europene)

3.      Acte ale instituțiilor — Aplicarea în timp

4.      Funcționari — Agenții Băncii Centrale Europene — Condiții generale în materie de mobilitate — Domeniu de aplicare — Agenți aflați în concediu pentru interese personale — Includere

(Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene, art. 30; Normele aplicabile personalului Băncii Centrale Europene, art. 5.12)

5.      Funcționari — Agenții Băncii Centrale Europene — Concediu pentru interese personale — Durată maximă — Apreciere — Luare în considerare a perioadei anterioare intrării în vigoare a condițiilor generale în materie de mobilitate — Admisibilitate

6.      Funcționari — Obligația de solicitudine care incumbă administrației — Întindere — Respectare de către Banca Centrală Europeană

1.      Nu este de competența instanței Uniunii, în cadrul controlului de legalitate întemeiat pe articolul 42 din Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene, de a formula declarații de drept.

(a se vedea punctul 39)

2.      În temeiul articolului 11.2 din Regulamentul de procedură al Băncii Centrale Europene, Comitetul executiv este competent să adopte normele de organizare care se impun pentru membrii personalului, inclusiv în domeniul raporturilor de muncă dintre Bancă și personalul său.

În plus, niciuna dintre dispozițiile Condițiilor de angajare a personalului și ale Normelor aplicabile personalului Băncii nu se opune ca durata concediului pentru interese personale, prevăzut la articolul 30 din condițiile menționate, să fie limitată. Prin urmare, Comitetul executiv al Băncii poate stabili în mod legal o regulă de limitare la maximum 3 ani a duratei unui concediu neremunerat în cazul în care concediul este acordat unui membru al personalului care dorește să lucreze în cadrul altei organizații, chiar dacă o astfel de normă poate avea ca efect limitarea duratei concediului pentru interese personale de care beneficiază membrii personalului, în temeiul articolului 30 din Condițiile de angajare.

(a se vedea punctele 62, 65, 66 și 82)

3.      Normele de drept substanțial trebuie să fie interpretate în sensul că nu vizează situații apărute anterior intrării lor în vigoare decât în măsura în care reiese în mod clar din cuprinsul, din scopul și din economia acestora că trebuie să le fie atribuit un asemenea efect.

Cu toate acestea, o normă nouă, în special atunci când este vorba despre o normă de drept substanțial, este în principiu aplicabilă imediat, inclusiv pentru efectele viitoare ale unei situații născute anterior intrării sale în vigoare.

Astfel, în ceea ce privește un act care stabilește durata maximă aplicabilă concediului neremunerat, în temeiul efectului imediat al normelor noi și în absența menționării unei date înainte de care nu trebuie luate în considerare perioadele de concediu, dispozițiile actului se aplică imediat, inclusiv efectelor viitoare ale unor situații născute anterior intrării lor în vigoare. Aceasta este situația perioadelor de concediu neremunerat efectuate înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor menționate.

(a se vedea punctele 75‑77)

Trimitere la:

Curte: 29 ianuarie 2002, Pokrzeptowicz‑Meyer, C‑162/00, Rec., p. I‑1049, punctele 49 și 50

4.      Condițiile generale privind mobilitatea la Banca Centrală Europeană determină regimul juridic aplicabil membrilor personalului Băncii aflați în situație de „mobilitate externă”. Ele precizează că această poziție acoperă printre altele cazul persoanelor cărora li s‑a acordat un concediu neremunerat pentru a li se permite să lucreze în cadrul altor organizații.

Cu toate acestea, împrejurarea că acest concediu neremunerat intră în sfera articolului 30 din Condițiile de angajare a personalului Băncii, precum și a articolului 5.12 din Normele aplicabile personalului Băncii și reprezintă, prin urmare, un concediu pentru interese personale nu are ca efect, prin ea însăși, excluderea beneficiarului acestui concediu din domeniul de aplicare al respectivelor Condiții generale privind mobilitatea la Bancă.

(a se vedea punctele 79 și 81)

5.      Luarea în considerare de către Banca Centrală Europeană a perioadei de concediu pentru interese personale de care a beneficiat unul dintre membrii personalului său înainte de intrarea în vigoare a Condițiilor generale privind mobilitatea la Bancă, pentru a aprecia dacă este atinsă durata maximă aplicabilă concediului neremunerat pentru interese personale, nu repune în discuție o situație existentă sau un drept dobândit în măsura în care: în primul rând, persoana interesată a putut beneficia, până la sfârșit, de concediul pentru interese personale care i‑a fost acordat; în al doilea rând, condițiile generale menționate nu reglementează, de la intrarea în vigoare, un drept al membrilor personalului de a beneficia de un concediu neremunerat de 3 ani, ci se limitează să prevadă durata maximă a acestui concediu, despre care trebuie să se considere, în absența unei precizări în text cu privire la acest aspect, că nu se aplică numai cererilor de concediu neremunerat care vor fi prezentate după intrarea în vigoare a condițiilor generale menționate; în al treilea rând, persoana interesată nu a dispus, înainte de intrarea în vigoare a condițiilor generale menționate, în temeiul unui text sau al unei decizii a administrației, de un drept de a beneficia de un concediu neremunerat cu o durată mai mare de 3 ani; în al patrulea rând, nu este dovedit și nici nu se susține că se pune în discuție un drept dobândit distinct de dreptul la concediu.

(a se vedea punctele 89‑91, 93 și 95)

6.      Noțiunea de obligație de solicitudine a administrației reflectă echilibrul drepturilor și obligațiilor reciproce create de statut în relațiile dintre autoritatea publică și agenții serviciului public. Acest echilibru implică în special că autoritatea, atunci când statuează în privința situației unui funcționar, ia în considerare ansamblul elementelor susceptibile să determine decizia sa și astfel ține cont nu numai de interesul serviciului, ci și de cel al funcționarului vizat.

Obligația de solicitudine, care trebuie luată în considerare de către instituții atunci când adoptă un act care lezează cu privire la unul dintre funcționarii lor, se impune de asemenea Băncii Centrale Europene atunci când adoptă un astfel de act în privința unuia dintre membrii personalului său.

(a se vedea punctele 106 și 107)

Trimitere la:

Curte: 28 mai 1980, Kuhner/Comisia, 33/79 și 75/79, Rec., p. 1677, punctul 22; 29 iunie 1994, Klinke/Curtea de Justiție, C‑298/93 P, Rec., p. I‑3009, punctul 38