HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)
25 aprilie 2024(*)
„Trimitere preliminară – Mediu – Directiva 2000/60/CE – Cadru de politică a Uniunii Europene în domeniul apei – Articolul 4 alineatul (1) litera (a) – Obiective de mediu referitoare la apele de suprafață – Obligația statelor membre de a nu autoriza un proiect care poate provoca o deteriorare a stării unui corp de apă de suprafață – Articolul 5 și anexa II – Caracterizarea tipurilor de corpuri de apă de suprafață – Articolul 8 și anexa V – Clasificarea stării apelor de suprafață – Articolul 11 – Program de măsuri – Proiect de extracție a apei dintr‑un lac cu o suprafață mai mică de 0,5 km²”
În cauza C‑301/22,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de High Court (Înalta Curte, Irlanda), prin decizia din 26 ianuarie 2022, primită de Curte la 3 mai 2022, în procedura
Peter Sweetman
împotriva
An Bord Pleanála
Irlanda și Attorney General,
cu participarea:
Bradán Beo Teoranta
Galway City Council,
Environmental Protection Agency,
CURTEA (Camera a doua),
compusă din doamna A. Prechal, președintă de cameră, domnii F. Biltgen, N. Wahl și J. Passer (raportor) și doamna M. L. Arastey Sahún, judecători,
avocat general: domnul A. Rantos,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru domnul Peter Sweetman, de J. Devlin, SC, B. Harrington, solicitor, și M. Heavey, barrister;
– pentru An Bord Pleanála, de J. Moore, solicitor, R. Mulcahy, SC, și F. Valentine, SC;
– pentru Irlanda, de M. Browne, A. Joyce, D. O’Reilly și M. Tierney, în calitate de agenți, asistați de J. Doherty, SC, E. Egan McGrath, SC, G. Gilmore, BL, și A. McBride, SC;
– pentru guvernul francez, de B. Travard, J.‑L. Carré și W. Zemamta, în calitate de agenți;
– pentru guvernul neerlandez, de M. K. Bulterman și M. S. Gijzen, în calitate de agenți;
– pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de L. Armati și E. Sanfrutos Cano, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 21 septembrie 2023,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO 2000, L 327, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 6, p. 193).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Peter Sweetman, pe de o parte, și An Bord Pleanála (Agenția pentru Amenajarea Teritoriului, Irlanda) (denumită în continuare „agenția”), precum și Ireland (Irlanda) și Attorney General (procurorul general, Irlanda), pe de altă parte, în legătură cu un proiect de amenajare care urmărește să permită captarea apei dulci dintr‑un lac.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (25), (33), (34) și (36) ale Directivei 2000/60 au următorul cuprins:
„(25) Se impune elaborarea de definiții comune pentru starea apei din punctul de vedere al calității și, dacă este relevant pentru protecția mediului, din punctul de vedere al cantității. Obiectivele ecologice trebuie stabilite astfel încât să se asigure obținerea unei stări bune a apelor de suprafață și a apelor subterane în întreaga Comunitate și să se evite deteriorarea stării apelor la nivel comunitar.
[…]
(33) Trebuie urmărit obiectivul realizării unei stări bune a apelor pentru fiecare bazin hidrografic, astfel încât măsurile luate cu privire la apele de suprafață și la apele subterane care aparțin aceluiași sistem ecologic, hidrologic și hidrogeologic să fie coordonate.
(34) În scopul protecției mediului, este necesară o mai mare integrare a aspectelor calitative și cantitative atât în ceea ce privește apele de suprafață, cât și în ceea ce privește apele subterane, luând în considerare condițiile naturale de debit în ciclul hidrologic.
[…]
(36) Este necesar să se efectueze o analiză a caracteristicilor unui bazin hidrografic și a impactului activității umane, precum și o analiză economică a utilizării apei. Evoluția stării apelor trebuie monitorizată de statele membre în mod sistematic și comparabil în ansamblul Comunității. Aceste informații sunt necesare pentru a oferi statelor membre o bază solidă pentru elaborarea unor programe de măsuri în vederea realizării obiectivelor stabilite de prezenta directivă.”
4 Potrivit articolului 1 din această directivă, intitulat „Obiectul”:
„Obiectul prezentei directive este de a stabili un cadru pentru protecția apelor interioare de suprafață, a apelor de tranziție, a apelor de coastă și a apelor subterane, urmărind:
(a) prevenirea deteriorărilor ulterioare, conservarea și îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice și, în ceea ce privește necesitățile de apă ale acestora, a ecosistemelor terestre și a zonelor umede care depind în mod direct de ecosistemele acvatice;
[…]”
5 Articolul 2 din directiva menționată, intitulat „Definiții”, prevede:
„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
1. «ape de suprafață» înseamnă apele interioare, cu excepția apelor subterane, apele de tranziție și apele de coastă și, în ceea ce privește starea chimică, apele teritoriale;
[…]
3. «ape interioare» înseamnă toate apele stătătoare sau curgătoare de pe suprafața solului și toate apele subterane situate în amonte față de linia de bază care servește la măsurarea întinderii apelor teritoriale;
[…]
5. «lac» înseamnă un corp de apă interioară de suprafață stătătoare;
6. «ape de tranziție» înseamnă corpurile de apă de suprafață aflate în vecinătatea gurilor de râu care au un caracter parțial salin ca urmare a învecinării cu apele de coastă, dar care sunt puternic influențate de fluxurile de apă dulce;
7. «ape de coastă» înseamnă apele de suprafață situate în partea interioară a unei linii care are fiecare punct situat la o distanță de o milă marină față de punctul cel mai apropiat de linia de bază de la care se măsoară întinderea apelor teritoriale și care, acolo unde este cazul, se extinde până la limita exterioară a unei ape de tranziție;
[…]
10. «corp de apă de suprafață» înseamnă o parte distinctă și semnificativă a unei ape de suprafață, cum ar fi un lac, un rezervor, un curent de apă, un râu sau un canal, o parte a unui curent de apă, râu sau canal, o apă de tranziție sau un segment din apele de coastă;
[…]
17. «starea unei ape de suprafață» este expresia generală a stării unui corp de apă de suprafață, determinată pe baza celei mai nefavorabile valori a stării sale ecologice și chimice;
18. «starea bună a unei ape de suprafață» înseamnă starea unui corp de apă de suprafață, atunci când atât starea sa ecologică, cât și cea chimică sunt cel puțin «bune»;
[…]
21. «stare ecologică» este expresia calității structurii și a funcționării ecosistemelor acvatice asociate apelor de suprafață, clasificată în conformitate cu anexa V;
22. «stare ecologică bună» este starea unui corp de apă de suprafață, clasificată astfel în conformitate cu anexa V;
[…]”
6 Articolul 4 din aceeași directivă, intitulat „Obiective de mediu”, prevede:
„(1) La punerea în aplicare a programelor de măsuri prevăzute în planul de gestionare a districtului hidrografic:
(a) în ceea ce privește apele de suprafață
(i) statele membre pun în aplicare măsurile necesare pentru a preveni deteriorarea stării tuturor corpurilor de apă de suprafață, sub rezerva aplicării alineatelor (6) și (7) și fără a aduce atingere alineatului (8);
(ii) statele membre protejează, îmbunătățesc și refac toate corpurile de apă de suprafață, sub rezerva aplicării punctului (iii) în ceea ce privește corpurile de apă artificiale și corpurile de apă puternic modificate cu scopul de a obține o stare bună a apelor de suprafață în termen de cel mult 15 ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în anexa V, sub rezerva aplicării prelungirilor determinate în conformitate cu alineatul (4) și a aplicării alineatelor (5), (6) și (7), fără a aduce atingere alineatului (8);
(iii) statele membre protejează și îmbunătățesc toate corpurile de apă artificiale și corpurile de apă puternic modificate cu scopul de a obține un potențial ecologic bun și o stare chimică bună pentru apele de suprafață în termen de cel mult 15 ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în anexa V, sub rezerva aplicării prelungirilor determinate în conformitate cu alineatul (4) și a aplicării alineatelor (5), (6) și (7), fără a aduce atingere alineatului (8);
[…]
[…]
(7) Statele membre nu încalcă dispozițiile prezentei directive în cazul în care:
– nu reușesc să obțină o stare bună a apelor subterane, o stare ecologică bună sau, acolo unde este cazul, un potențial ecologic bun sau nu reușesc să prevină deteriorarea stării unui corp de apă de suprafață sau subterană ca urmare a unor noi modificări ale caracteristicilor fizice ale corpului de apă de suprafață sau a schimbării nivelului corpurilor de apă subterană sau
– nu reușesc să prevină deteriorarea stării unui corp de apă de la foarte bună la bună, ca urmare a desfășurării unor noi activități de dezvoltare umană durabilă
și sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) sunt luate toate măsurile practice pentru a atenua impactul negativ asupra stării corpului de apă;
(b) motivele pentru modificările sau schimbările respective sunt indicate și motivate explicit în planul de gestionare a districtului hidrografic, solicitat în temeiul articolului 13, iar obiectivele sunt revizuite la fiecare șase ani;
(c) motivele care stau la baza acestor modificări sau schimbări sunt de interes public major și/sau beneficiile pe care realizarea obiectivelor enunțate la alineatul (1) le aduce mediului și societății sunt mai mici decât beneficiile noilor modificări sau schimbări pentru sănătatea umană, menținerea securității umane sau pentru dezvoltarea durabilă și
(d) din motive de fezabilitate tehnică sau de costuri disproporționate, obiectivele benefice urmărite prin modificările sau schimbările aduse corpului de apă nu pot fi realizate prin alte mijloace care să constituie o opțiune mult mai bună din punct de vedere ecologic.
(8) La aplicarea alineatelor (3), (4), (5), (6) și (7), statele membre se asigură că aplicarea nu împiedică sau nu compromite realizarea obiectivelor prezentei directive în cazul altor corpuri de apă din același district hidrografic și este în conformitate cu punerea în aplicare a altor dispoziții legale comunitare în materie de mediu.
[…]”
7 Articolul 5 din Directiva 2000/60, intitulat „Caracteristici ale districtelor hidrografice, analiza impactului activităților umane asupra mediului și analiza economică a utilizării apei”, prevede la alineatul (1):
„Fiecare stat membru trebuie să se asigure de faptul că pentru fiecare district hidrografic sau pentru porțiunea unui district hidrografic internațional care se află pe teritoriul său se efectuează:
– o analiză a caracteristicilor acestuia;
– o analiză a impactului activităților umane asupra stării apelor de suprafață și a apelor subterane și
– o analiză economică a utilizării apei
în conformitate cu specificațiile tehnice enunțate în anexele II și III și că acestea sunt finalizate în termen de cel mult patru ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive.”
8 Potrivit articolului 8 din Directiva 2000/60, intitulat „Monitorizarea stării apelor de suprafață, a apelor subterane și a zonelor protejate”:
„(1) Statele membre asigură elaborarea de programe de monitorizare a stării apelor cu scopul de a obține o viziune coerentă și completă asupra stării apelor din cadrul fiecărui district hidrografic:
– în cazul apelor de suprafață, aceste programe se referă la:
(i) volumul și nivelul sau rata debitului, în măsura în care acesta prezintă importanță pentru starea ecologică și chimică, și potențialul ecologic și
(ii) starea ecologică și chimică și potențialul ecologic;
[…]
(2) Aceste programe devin operaționale în termen de cel mult șase ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive, cu excepția cazului în care legislația corespunzătoare conține dispoziții contrare. Monitorizarea respectivă se efectuează în conformitate cu cerințele stabilite în anexa V.
[…]”
9 Articolul 11 din această directivă, intitulat „Programul de măsuri”, prevede:
„(1) Pentru fiecare district hidrografic sau pentru acea parte a unui district hidrografic internațional situat pe teritoriul său, fiecare stat membru asigură întocmirea unui program de măsuri care să țină seama de rezultatele analizelor prevăzute la articolul 5, în vederea realizării obiectivelor stabilite la articolul 4. Aceste programe de măsuri se pot referi la măsurile care rezultă din legislația adoptată la nivel național și care acoperă întreg teritoriul unui stat membru. Dacă este necesar, un stat membru poate adopta măsuri aplicabile tuturor districtelor hidrografice și/sau acelor părți ale districtelor hidrografice internaționale care se află pe teritoriul său.
(2) Fiecare program de măsuri include măsurile «de bază» indicate la alineatul (3) și, dacă este necesar, măsuri «suplimentare».
(3) Măsurile «de bază» constituie cerințele minime care trebuie respectate și includ:
[…]
(c) măsurile care promovează utilizarea apei în mod eficient și durabil pentru a evita compromiterea realizării obiectivelor menționate la articolul 4;
[…]
(e) măsurile de control al captărilor de apă dulce din apele de suprafață și din apele subterane și al îndiguirilor de apă dulce de suprafață, inclusiv întocmirea unuia sau a mai multe registre privind activitățile de captare a apei și instituirea unei autorizații prealabile pentru captare și îndiguire a apei. Controalele trebuie revizuite periodic și, dacă este necesar, actualizate. Statele membre pot scuti de efectuarea controalelor acele activități de captare și de îndiguire care nu au un impact semnificativ asupra stării apelor;
[…]
(4) Măsuri «suplimentare» sunt acele măsuri concepute și puse în aplicare pe lângă măsurile de bază cu scopul de a realiza obiectivele stabilite în temeiul articolului 4. Partea B a anexei VI conține o listă neexhaustivă a acestor măsuri.
[…]”
10 Potrivit anexei II la Directiva 2000/60:
„(1) Apele de suprafață
1.1. Caracterizarea tipurilor de corpuri de apă de suprafață
Statele membre identifică situarea și granițele corpurilor de apă de suprafață și efectuează o caracterizare inițială a acestor corpuri în conformitate cu metodologia descrisă în continuare. În vederea acestei caracterizări, statele membre pot regrupa corpurile de apă de suprafață.
(i) Corpurile de apă de suprafață din interiorul unui district hidrografic sunt definite ca aparținând uneia dintre următoarele categorii de ape de suprafață – râuri, lacuri, ape de tranziție sau de coastă – sau ca fiind corpuri de apă de suprafață artificiale sau corpuri de apă de suprafață puternic modificate.
(ii) Pentru fiecare categorie de ape de suprafață, corpurile de apă de suprafață din cadrul districtului hidrografic respectiv sunt clasificate în funcție de tip. Aceste tipuri sunt definite fie pe baza «sistemului A», fie pe baza «sistemului B», definite la punctul 1.2.
(iii) Dacă se utilizează sistemul A, corpurile de apă de suprafață din interiorul districtului hidrografic sunt mai întâi repartizate în ecoregiuni în conformitate cu ariile geografice definite la punctul 1.2 și indicate pe harta corespunzătoare din anexa XI. Corpurile de apă din fiecare ecoregiune sunt apoi repartizate pe tipuri de ape de suprafață în funcție de descriptorii indicați în tabelele pentru sistemul A.
(iv) Dacă se utilizează sistemul B, statele membre trebuie să obțină cel puțin același nivel de clasificare pe care l‑ar obține folosind sistemul A. În mod corespunzător, corpurile de apă de suprafață din districtul hidrografic sunt clasificate pe tipuri utilizând valorile pentru descriptorii obligatorii și pentru acei descriptori sau acele combinații de descriptori opționali care sunt necesari pentru a se asigura îndeplinirea condițiilor de referință biologice specifice fiecărui tip.
[…]
1.2. Ecoregiuni și tipuri de corpuri de apă de suprafață
[…]
1.2.2. Lacuri
Sistemul A
Tipologie stabilită | Descriptori |
Ecoregiune | Ecoregiuni ilustrate pe harta A din anexa XI |
Tip | Tipologia altitudinii zonă depresionară înaltă: > 800 m altitudine medie: 200-800 m zonă depresionară: < 200 m Tipologia adâncimii pe baza adâncimii medii < 3 m 3-15 m > 15 m Tipologia dimensiunii pe baza suprafeței 0,5-1 km2 1-10 km2 10-100 km2 > 100 km2 Geologie calcaroasă silicioasă organică |
|
|
Sistemul B
Caracterizare alternativă | Factori fizici și chimici care determină caracteristicile lacului și, în consecință, structura și compoziția populației biologice |
Factori obligatorii | altitudine latitudine longitudine adâncime geologie dimensiune |
Factori opționali | adâncimea medie a apei forma lacului timpul de rezidență temperatura medie a aerului interval de temperatură a aerului caracteristici de amestec (de exemplu, monomictic, dimictic, polimictic) capacitatea de neutralizare a acizilor situația de fond a nutrienților compoziția substraturilor medii fluctuația nivelului apei |
[…]
1.3. Stabilirea condițiilor de referință specifice pentru tipurile de corpuri de apă de suprafață
(i) Pentru fiecare tip de corp de apă de suprafață caracterizat în conformitate cu punctul 1.1, se stabilesc condiții fizico‑chimice și hidromorfologice specifice care reprezintă valorile elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice menționate la punctul 1.1 din anexa V pentru tipul respectiv de corp de apă de suprafață cu o stare ecologică foarte bună, în conformitate cu tabelul adecvat de la punctul 1.2 din anexa V. Se stabilesc condiții de referință biologice specifice reprezentând valorile elementelor calitative biologice menționate la punctul 1.1 din anexa V pentru tipul respectiv de corp de apă de suprafață cu o stare ecologică foarte bună, în conformitate cu tabelul adecvat de la punctul 1.2 din anexa V.
[…]
1.5. Evaluarea impactului
Statele membre evaluează comportamentul apei de suprafață la presiunile menționate anterior.
Statele membre utilizează informațiile colectate conform descrierii anterioare și orice alte informații pertinente, inclusiv datele de monitorizare a mediului existente, pentru a efectua o evaluare a probabilității ca un corp de apă de suprafață din districtul hidrografic respectiv să nu îndeplinească obiectivele de calitate a mediului stabilite pentru corpurile respective în temeiul articolului 4. [Statele membre pot utiliza tehnici de modelare ca instrumente de evaluare.]
Pentru corpurile identificate ca prezentând un risc de nerespectare a obiectivelor de calitate a mediului, se efectuează, dacă este necesar, o caracterizare suplimentară pentru a optimiza concepția programelor de monitorizare cerute în temeiul articolului 8 și a programelor de măsuri cerute în temeiul articolului 11.
[…]”
11 Anexa V la Directiva 2000/60 precizează în partea 1, care conține normele privind clasificarea și monitorizarea stării apelor de suprafață:
„[…]
1.2. Definiții normative ale clasificărilor stării ecologice
Tabelul 1.2. Definiții generale pentru râuri, lacuri, ape de tranziție și ape de coastă
Textul de mai jos oferă o definiție generală a calității ecologice. În vederea clasificării, valorile elementelor calitative ale stării ecologice pentru fiecare categorie de apă de suprafață sunt cele indicate în tabelele 1.2.1-1.2.4 de mai jos.
Element | Stare foarte bună | Stare bună | Stare medie |
În general | Nu există modificări antropice ale valorilor elementelor calitative fizico‑chimice și hidromorfologice pentru tipul de corpuri de apă de suprafață sau acestea sunt foarte mici în comparație cu valorile asociate în mod normal cu tipul respectiv în condiții neperturbate. Valorile elementelor calitative biologice pentru corpul de apă de suprafață reflectă valorile asociate în mod normal cu tipul respectiv în condiții neperturbate și deformările indicate sunt nule sau foarte mici. Acestea sunt condiții și comunități specifice fiecărui tip. | Valorile elementelor calitative biologice pentru corpul de apă de suprafață reflectă un nivel de deformare redus în urma activității umane și care deviază extrem de puțin de la valorile asociate în mod normal cu tipul respectiv în condiții neperturbate. | Valorile elementelor calitative biologice pentru corpul de apă de suprafață reflectă un nivel moderat de abatere de la valorile asociate în mod normal cu tipul respectiv în condiții neperturbate. Valorile indică o deformare moderată care rezultă din activitatea umană și sunt mult mai deformate decât în cazul condițiilor de bună calitate. |
Apele care au o stare inferioară celei medii sunt clasificate ca având o calitate slabă sau foarte slabă.
Apele care prezintă modificări majore ale valorilor elementelor calitative biologice pentru tipul de corpuri de apă de suprafață și în cazul cărora comunitățile biologice relevante diferă substanțial față de cele asociate în mod normal cu tipul respectiv de corpuri de apă de suprafață în condiții neperturbate sunt clasificate ca având o calitate slabă.
Apele care prezintă modificări importante ale valorilor elementelor calitative biologice pentru tipul de corpuri de apă de suprafață și în cazul cărora lipsesc părți importante ale comunităților biologice relevante asociate în mod normal cu tipul de corp de apă de suprafață respectiv în condiții neperturbate sunt clasificate ca având o calitate foarte slabă.
[…]
1.2.6. Procedură pentru stabilirea standardelor de calitate chimică de către statele membre
La determinarea standardelor de calitate a mediului pentru poluanții enumerați la punctele 1-9 din anexa VIII pentru protecția elementelor de biota acvatice, statele membre acționează în conformitate cu dispozițiile care urmează. Standardele pot fi stabilite pentru apă, sedimente sau biota.
Dacă este posibil, este necesar să se obțină atât datele acute, cât și cele cronice pentru categoriile taxonomice menționate mai jos, care sunt pertinente pentru tipul de corp de apă respectiv, precum și pentru orice alte categorii taxonomice acvatice pentru care există date. «Setul de bază» pentru categoriile taxonomice este format din:
– alge și/sau vegetație macrofită;
– Daphnia sau organisme reprezentative pentru apele saline;
– pești.
[…]
1.3. Monitorizarea stării ecologice și chimice a apelor de suprafață
Rețeaua de monitorizare a apelor de suprafață este stabilită în conformitate cu cerințele articolului 8. Rețeaua de monitorizare este astfel concepută încât să ofere o privire de ansamblu coerentă și completă asupra stării ecologice și chimice din fiecare district hidrografic și să permită clasificarea corpurilor de apă în cinci clase conforme definițiilor normative de la punctul 1.2 În planul de gestionare a districtului hidrografic, statele membre furnizează una sau mai multe hărți ale rețelei de monitorizare a apelor de suprafață.
Pe baza analizei caracteristicilor și a studierii impactului în conformitate cu articolul 5 și anexa II, statele membre întocmesc, pentru fiecare perioadă la care se referă planul de gestionare a districtului hidrografic, un program de control al monitorizării și un program de controale operaționale. În unele cazuri, există necesitatea ca statele membre să întocmească, de asemenea, programe de controale de investigare.
[…]”
12 Anexa VI la această directivă enunță în partea B lista neexhaustivă a măsurilor suplimentare pe care statele membre le pot include, pentru fiecare district hidrografic, în programul de măsuri prevăzut la articolul 11 alineatul (4) din directiva menționată. Printre aceste măsuri figurează, la punctul (viii), „controale ale captărilor”.
Dreptul irlandez
13 Dispozițiile relevante ale dreptului național de punere în aplicare a Directivei 2000/60 figurează în European Communities (Water Policy) Regulations 2003 (Regulamentul din 2003 privind politica Comunităților Europene în domeniul apei) (S.I. nr. 722 din 2003) și în European Union (Water Policy) Regulations 2014 (Regulamentul din 2014 privind politica Uniunii Europene în domeniul apei) (S.I. nr. 350 din 2014).
Litigiul principal și întrebările preliminare
14 Litigiul principal privește o cerere de autorizare a unui proiect de amenajare care urmărește să permită extragerea din Loch an Mhuilinn, un lac interior privat fără maree, cu o suprafață de 0,083 km² și situat pe insula Gorumna în comitatul Galway (Irlanda), prin pompare cu ajutorul unei conducte, a maximum 4 680 m³ de apă dulce pe săptămână, timp de patru ore pe zi, cel mult patru zile pe săptămână, până la 22 de săptămâni pe an, din luna mai până în luna septembrie. Apa dulce extrasă trebuia să servească, după transferul său către patru situri exploatate de Bradán Beo Teoranta, o societate irlandeză, în golful Kilkieran din comitatul Galway, la spălarea somonilor bolnavi pentru a se vindeca de amibiază și de păduchii de mare.
15 Domnul Sweetman a introdus la High Court (Înalta Curte, Irlanda), instanța de trimitere în prezenta cauză, o cale de atac împotriva deciziei agenției din 20 iulie 2018 de acordare a autorizației solicitate.
16 Printr‑o hotărâre din 15 ianuarie 2021, instanța menționată a anulat această decizie, apreciind că nu respectă cerințele Directivei 2000/60. În această privință, High Court (Înalta Curte) a considerat, mai precis, că Environmental Protection Agency (Agenția irlandeză pentru Protecția Mediului, denumită în continuare „EPA”) ar fi trebuit să clasifice Loch an Mhuilinn într‑o stare specifică, în urma unei evaluări precise și a unei monitorizări, astfel cum ar impune această directivă și legislația irlandeză de transpunere a acesteia. Or, având în vedere faptul că EPA a omis să efectueze o asemenea clasificare, instanța respectivă a concluzionat că era imposibil pentru agenție să evalueze dacă lucrările propuse erau conforme cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2000/60.
17 După pronunțarea acestei hotărâri, Bradán Beo Teoranta a solicitat avizul EPA. Într‑o scrisoare din 28 ianuarie 2021, EPA și‑a expus interpretarea potrivit căreia, în ceea ce privește lacurile, Directiva 2000/60 prevede că numai cele a căror suprafață este mai mare de 0,5 km² trebuie identificate ca reprezentând corpuri de apă care intră sub incidența acestei directive. În ceea ce privește lacurile a căror suprafață este inferioară acestui prag, statele membre ar putea decide să le includă drept corpuri de apă care intră sub incidența directivei menționate dacă sunt importante în contextul obiectivelor și al dispozițiilor aceleiași directive. Conform acestor principii, toate lacurile cu o suprafață mai mare de 0,5 km2 și lacurile mici din zonele protejate (arii speciale de conservare sau zone utilizate pentru captarea apei potabile) ar fi fost identificate în Irlanda ca reprezentând corpuri de apă care intră sub incidența Directivei 2000/60. În schimb, Loch an Mhuilinn nu ar fi fost identificat ca fiind un corp de apă care intră sub incidența acestei directive, în măsura în care nu îndeplinește aceste criterii referitoare la suprafață sau la amplasarea într‑o zonă protejată și, prin urmare, EPA nu ar fi clasificat starea acestuia.
18 Ținând seama de această scrisoare a EPA, agenția a formulat o cerere de redeschidere a cauzei, cerere pe care instanța de trimitere a admis‑o, considerând că indicațiile care figurează în respectiva scrisoare pot afecta soluționarea cauzei menționate.
19 Potrivit High Court (Înalta Curte), în special în lumina considerațiilor din Hotărârea din 1 iulie 2015, Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland (C‑461/13, EU:C:2015:433), se ridică o problemă‑cheie privind interpretarea Directivei 2000/60, și anume dacă este necesar ca toate corpurile de apă, indiferent de dimensiunea lor, să facă obiectul unei analize a caracteristicilor lor, precum și al unei clasificări a stării lor în conformitate cu această directivă, astfel încât, în contextul unei cereri de autorizare a unei amenajări care afectează un corp de apă de suprafață, o instanță să fie în măsură să evalueze amenajarea propusă prin referire la noțiunile de „deteriorare” și de „stare bună” a apelor de suprafață.
20 În aceste condiții, High Court (Înalta Curte) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) a) Statele membre sunt obligate să caracterizeze și să clasifice ulterior toate corpurile de apă, indiferent de mărime și, în special, există o obligație de a caracteriza și a clasifica toate lacurile cu o suprafață topologică mai mică de 0,5 km2?
b) În ce măsură situația diferă în ceea ce privește corpurile de apă aflate într‑o zonă protejată, dacă este cazul?
2) În cazul în care răspunsul la prima întrebare litera a) este afirmativ, autoritatea competentă poate, în scopul acordării autorizației de dezvoltare, să acorde această autorizație pentru un proiect care poate afecta corpul de apă înainte ca acesta să fie caracterizat și clasificat?
3) În cazul în care răspunsul la prima întrebare litera a) este negativ, care sunt obligațiile unei autorități competente atunci când aceasta ia o decizie cu privire la o cerere de autorizare a dezvoltării care poate afecta un corp de apă care nu este caracterizat și/sau clasificat?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare
21 Potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite la articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate [Hotărârea din 6 octombrie 2021, W. Ż.(Camera de control extraordinar și cauze publice a Curții Supreme – Numire), C‑487/19, EU:C:2021:798, punctul 68 și jurisprudența citată].
22 În speță, în primul rând, deși prima întrebare se referă în mod general la „corpurile de apă”, reiese din cererea de decizie preliminară și, de altfel, din precizarea care figurează la finalul acestei întrebări litera (a) că litigiul principal privește un corp de apă de suprafață și, mai precis, un lac.
23 În al doilea rând, în timp ce prima întrebare litera b) vizează corpuri de apă dintr‑o zonă protejată, instanța de trimitere a precizat, ca răspuns la o întrebare scrisă a Curții, că lacul în discuție în litigiul principal nu se situează într‑o astfel de zonă, ci de fapt este doar conectat la aria specială de conservare a golfului și a insulelor Kilkieran printr‑o conexiune intertidală directă.
24 În sfârșit, în al treilea rând, deși prima întrebare nu identifică dispozițiile dreptului Uniunii a căror interpretare se solicită, din cererea de decizie preliminară, precum și din verbele „a caracteriza” și „a clasifica”, pe care instanța de trimitere le utilizează în această întrebare, rezultă că prin intermediul acesteia din urmă ea vizează în esență obligațiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) prima liniuță și la articolul 8 din Directiva 2000/60 coroborate cu anexele II și V la aceasta.
25 În aceste condiții, este necesar să se considere că, prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 5 alineatul (1) prima liniuță și articolul 8 din Directiva 2000/60 coroborate cu anexele II și V la această directivă trebuie interpretate în sensul că un lac a cărui suprafață este mai mică de 0,5 km² intră sub incidența, pe de o parte, a obligației de a efectua, pentru fiecare district hidrografic, o analiză a caracteristicilor sale și, pe de altă parte, a obligației de a elabora programe de monitorizare a stării apelor cu scopul de a obține o viziune coerentă și completă asupra stării apelor din cadrul fiecărui district hidrografic.
26 Trebuie amintit că, pentru a asigura realizarea de către statele membre a obiectivelor calitative urmărite de legiuitorul Uniunii, și anume conservarea sau refacerea unei stări bune a apelor de suprafață, Directiva 2000/60 prevede o serie de dispoziții, printre care cele ale articolelor 5 și 8, precum și ale anexelor II și V, care stabilesc un proces complex ce cuprinde mai multe etape reglementate în detaliu, pentru a permite statelor membre să pună în aplicare măsurile necesare, în funcție de specificitățile și de caracteristicile corpurilor de apă identificate pe teritoriile lor [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iunie 2021, Comisia/Spania (Deteriorarea spațiului natural Doñana), C‑559/19, EU:C:2021:512, punctele 41 și 42 și jurisprudența citată].
27 În ceea ce privește, în primul rând, articolul 5 din Directiva 2000/60, această dispoziție impune statelor membre să se asigure printre altele că, pentru fiecare district hidrografic, se efectuează o analiză a caracteristicilor sale în conformitate cu specificațiile tehnice prevăzute în anexa II la această directivă.
28 În conformitate cu punctul 1.1 din anexa II la Directiva 2000/60, în vederea caracterizării tipurilor de corpuri de apă de suprafață prevăzute la articolul 5 alineatul (1) prima liniuță din această directivă, statele membre, mai întâi, identifică situarea și granițele corpurilor de apă de suprafață, apoi, definesc corpurile de apă de suprafață din interiorul unui district hidrografic ca aparținând uneia dintre categoriile identificate de ape de suprafață (râuri, lacuri, ape de tranziție, ape de coastă) sau ca reprezentând corpuri de apă de suprafață artificiale ori corpuri de apă de suprafață puternic modificate și, în sfârșit, pentru fiecare categorie de apă de suprafață, repartizează corpurile în interiorul districtului hidrografic în tipuri definite pe baza unuia dintre sistemele A sau B, definite la punctul 1.2 din această anexă II. Ulterior, în conformitate cu punctul 1.3 din anexa menționată, trebuie stabilite condițiile de referință specifice pentru tipurile de corpuri de apă de suprafață.
29 Or, în ceea ce privește lacurile și tipologia dimensiunii lor pe baza suprafeței, punctul 1.2.2 din anexa II la Directiva 2000/60 nu prevede decât, în sensul sistemului A, tipurile de 0,5-1 km2, de 1-10 km2, de 10-100 km2 și de peste 100 km2. Pe de altă parte, punctul 1.1 subpunctul (iv) din această anexă II prevede că, în cazul în care se utilizează sistemul B, statele membre trebuie să ajungă cel puțin la același nivel de detaliu ca în sistemul A, ceea ce permite statelor membre care optează pentru sistemul B să rețină și dimensiunea minimă de 0,5 km² ca factor de caracterizare obligatorie aferent dimensiunii în sensul punctului 1.2.2 din anexa II menționată.
30 În plus, în ceea ce privește faptul, subliniat de reclamantul din litigiul principal în observațiile sale scrise, că un studiu de fezabilitate hidrologică al Bradán Beo Teoranta ar indica faptul că lacul în discuție în litigiul principal din care se preconizează extragerea este interconectat cu cel puțin alte șapte lacuri, trebuie amintit că, potrivit termenilor articolului 2 punctul 5 din Directiva 2000/60, un lac înseamnă un corp de apă interioară de suprafață stătătoare și că instanța de trimitere, singura căreia îi revine sarcina de a califica faptele, a reținut o astfel de calificare în ceea ce privește corpul de apă în discuție în litigiul principal. Pe de altă parte, este necesar să se observe, astfel cum a procedat domnul avocat general în nota de subsol 17 din concluziile sale, că, deși, în conformitate cu punctul 1.1 din anexa II la Directiva 2000/60, statele membre pot regrupa corpuri de apă de suprafață pentru nevoile primei caracterizări, este vorba despre o posibilitate, iar nu despre o obligație.
31 Rezultă din ceea ce precedă că obligația, prevăzută la punctul 1.3 din anexa II la Directiva 2000/60, de a stabili condițiile de referință specifice pentru tipurile de corpuri de apă de suprafață nu privește lacurile a căror suprafață este mai mică de 0,5 km², indiferent dacă statul membru în cauză recurge la sistemul A sau, precum în speță, potrivit răspunsului instanței de trimitere la întrebarea scrisă a Curții menționată la punctul 23 din prezenta hotărâre, la sistemul B.
32 În ceea ce privește, în al doilea rând, articolul 8 din Directiva 2000/60, acesta impune statelor membre să elaboreze programe de monitorizare a stării apelor cu scopul de a obține o viziune coerentă și completă asupra stării apelor din cadrul fiecărui district hidrografic și se referă, în titlul său, printre altele, în mod general, la „apele de suprafață”.
33 În aceste condiții, astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 38 din concluzii, din moment ce, pentru lacurile a căror suprafață este mai mică de 0,5 km², statele membre nu sunt obligate să efectueze caracterizarea lor, în temeiul articolului 5 și al anexei II la Directiva 2000/60, rezultă în mod logic că statele membre nu au nici obligația de a clasifica starea ecologică a unor astfel de lacuri, în conformitate cu articolul 8 și cu anexa V la această directivă.
34 O interpretare coroborată a anexelor II și V la Directiva 2000/60 confirmă, în măsura în care este necesar, această interpretare.
35 În special, atunci când anexa V la Directiva 2000/60 stabilește, la punctul 1.2, definiția generală a stării ecologice pentru râuri, lacuri, ape de tranziție și ape de coastă, în vederea clasificării lor, ea se referă în mod expres la „tipurile” de corpuri de apă de suprafață, acestea fiind definite în anexa II la această directivă, care, în ceea ce privește lacurile, nu le vizează decât pe cele care au o suprafață de cel puțin 0,5 km², astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 29 din prezenta hotărâre. De asemenea, în ceea ce privește procedura care trebuie urmată de statele membre pentru stabilirea standardelor de calitate chimică a apelor de suprafață, punctul 1.2.6 din anexa V menționată se referă de asemenea la „tipurile” de corpuri de apă de suprafață.
36 Pe de altă parte, rezultă, de exemplu, din cuprinsul punctului 1.3 subpunctul (i) din anexa II la Directiva 2000/60 că condițiile de referință specifice pentru fiecare tip de corp de apă de suprafață caracterizat în conformitate cu punctul 1.1 din această anexă II trebuie stabilite astfel încât să reprezinte valorile elementelor calitative hidromorfologice, fizico‑chimice și biologice indicate la punctul 1.1 din anexa V la directiva menționată pentru acest tip de corp de apă de suprafață cu o stare ecologică foarte bună, astfel cum este definit în tabelul pertinent de la punctul 1.2 din această anexă V. De asemenea, în conformitate cu punctul 1.5 al treilea paragraf din anexa II la Directiva 2000/60, în special pentru a optimiza conceperea programelor de monitorizare impuse în temeiul articolului 8 din această directivă, se impune o caracterizare suplimentară, dacă este cazul, în ceea ce privește corpurile identificate ca prezentând un risc de nerespectare a obiectivelor de calitate a mediului.
37 În plus, în conformitate cu punctul 1.3 al doilea paragraf din anexa V la Directiva 2000/60, pe baza analizei caracteristicilor și a studierii impactului în conformitate cu articolul 5 și cu anexa II la această directivă, trebuie întocmite un program de control al monitorizării și un program de controale operaționale.
38 Interpretarea articolelor 5 și 8, precum și a anexelor II și V la Directiva 2000/60 în sensul că nici obligația de a stabili condițiile de referință specifice pentru tipurile de corpuri de apă de suprafață, nici cea de a elabora programele de monitorizare a stării apelor nu privesc lacurile a căror suprafață este mai mică de 0,5 km² este de asemenea confirmată de lucrările pregătitoare ale acestei directive. Astfel, pe de o parte, Propunerea de directivă a Consiliului de stabilire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul apei (JO 1997, C 184, p. 20), astfel cum a fost completată printr‑o propunere modificată (JO 1998, C 108, p. 94), intenționa să prevadă obligații similare celor detaliate în prezent în respectivele anexe II și V în cadrul unei singure și unice anexe V. Pe de altă parte, această propunere de directivă, astfel cum a fost completată, nu viza, în cadrul sistemului A, lacurile a căror suprafață este mai mică de 0,01 km², în timp ce Directiva 2000/60, astfel cum a fost adoptată în final, prevede în același scop un prag de 0,5 km².
39 O asemenea creștere a pragului dimensional astfel efectuată pentru lacuri în cursul procedurii legislative trebuie analizată în special în lumina complexității procesului amintit la punctul 26 din prezenta hotărâre și a faptului – menționat, ulterior adoptării Directivei 2000/60, la punctul 3.5 din Documentul de orientare nr. 2, intitulat „Identificarea corpurilor de apă”, elaborat în cadrul strategiei comune de punere în aplicare a acestei directive, implicând Comisia Europeană, toate statele membre, țările în curs de aderare, Regatul Norvegiei și alte părți interesate și organizații neguvernamentale – că apele de suprafață includ un număr mare de corpuri de apă foarte mici pentru care sarcina administrativă de gestionare poate fi enormă.
40 Acestea fiind precizate, această constatare nu împiedică statele membre care ar considera oportun acest lucru să supună, în considerarea obiectivelor urmărite de Directiva 2000/60, în cadrul punerii în aplicare a sistemului B prevăzut la punctul 1.1 subpunctul (iv) din anexa II la această directivă, anumite tipuri de lacuri cu o suprafață mai mică de 0,5 km², regimurilor instituite prin dispozițiile articolelor 5 și 8 și ale anexelor II și V la directiva menționată.
41 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 5 alineatul (1) prima liniuță și articolul 8 din Directiva 2000/60 coroborate cu anexele II și V la această directivă trebuie interpretate în sensul că un lac a cărui suprafață este mai mică de 0,5 km² nu intră sub incidența obligației de a stabili condițiile de referință ale caracteristicilor sale și nici a obligației de a elabora programele de monitorizare a stării apelor, prevăzute de aceste dispoziții.
Cu privire la a doua întrebare
42 Ținând seama de răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.
Cu privire la a treia întrebare
43 Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească care sunt obligațiile care revin unei autorități competente în temeiul Directivei 2000/60 atunci când aceasta se pronunță cu privire la cererea de autorizare a unui proiect susceptibil să afecteze un lac pentru care, din cauza suprafeței sale mai mici de 0,5 km², nu au fost stabilite nici condițiile de referință ale caracteristicilor sale, nici un program de monitorizare a stării apelor, în temeiul articolului 5 alineatul (1) prima liniuță și, respectiv, al articolului 8 din Directiva 2000/60 coroborate cu anexele II și V la această directivă.
44 Pentru a răspunde la această întrebare este necesar să se amintească de la bun început că considerentul (25) al Directivei 2000/60 subliniază că trebuie stabilite obiectivele ecologice astfel încât să se asigure obținerea unei stări bune a apelor de suprafață și a apelor subterane în întreaga Uniune Europeană și să se evite deteriorarea stării apelor la nivelul Uniunii. La rândul său, articolul 1 litera (a) din această directivă prevede că obiectul ei este de a stabili un cadru pentru protecția apelor interioare de suprafață, a apelor de tranziție, a apelor de coastă și a apelor subterane, urmărind prevenirea deteriorărilor ulterioare, conservarea și îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice și a ecosistemelor terestre care depind în mod direct de ecosistemele acvatice. În sfârșit, la articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată sunt precizate obiectivele de mediu pe care statele membre sunt obligate să le atingă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2015, Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland, C‑461/13, EU:C:2015:433, punctele 35, 36 și 38).
45 Această din urmă dispoziție, care vizează la alineatul (1) punerea în aplicare a programelor de măsuri prevăzute în planul de gestionare a districtului hidrografic, urmărește două obiective distincte, însă intrinsec legate. Pe de o parte, conform articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Directiva 2000/60, statele membre pun în aplicare măsurile necesare pentru a preveni deteriorarea stării tuturor corpurilor de apă de suprafață (obligația de a preveni deteriorarea). Pe de altă parte, în temeiul acestui articol 4 alineatul (1) litera (a) punctul (ii), statele membre protejează, îmbunătățesc și refac toate corpurile de apă de suprafață, sub rezerva aplicării punctului (iii) al acestei dispoziții în ceea ce privește corpurile de apă artificiale și puternic modificate, cu scopul de a obține o stare bună cel târziu la sfârșitul anului 2015 (obligația de îmbunătățire) (Hotărârea din 1 iulie 2015, Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland, C‑461/13, EU:C:2015:433, punctul 39).
46 În măsura în care acest articol 4 se referă astfel, la alineatul (1) litera (a) punctele (i) și (ii), la „toate corpurile de apă de suprafață”, este necesar să se arate că articolul 2 punctul 10 din Directiva 2000/60 definește „corpul de apă de suprafață” ca reprezentând „o parte distinctă și semnificativă a unei ape de suprafață, cum ar fi un lac, un rezervor, un curent de apă, un râu sau un canal, o parte a unui curent de apă, râu sau canal, o apă de tranziție sau un segment din apele de coastă”, iar articolul 2 punctul 5 din această directivă definește „lacul” ca fiind „un corp de apă interioară de suprafață stătătoare”, fără a se referi la un anumit prag.
47 Cu toate acestea, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul ei și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție [Hotărârea din 26 aprilie 2022, Landespolizeidirektion Steiermark (Durata maximă a controlului la frontierele interne), C‑368/20 și C‑369/20, EU:C:2022:298, punctul 56 și jurisprudența citată].
48 În această privință, este necesar să se arate că, în ceea ce privește articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctele (i) și (ii) din Directiva 2000/60, pentru a stabili întinderea obligațiilor de a preveni deteriorarea și de a îmbunătăți corpurile de apă de suprafață, amintite la punctul 45 din prezenta hotărâre, această dispoziție se referă de asemenea la „starea” corpurilor de apă respective. Această din urmă noțiune este definită la punctul 17 al articolului 2 din directiva menționată ca fiind „expresia generală a stării unui corp de apă de suprafață, determinată pe baza celei mai nefavorabile valori a stării sale ecologice și chimice”, „starea ecologică” fiind definită la punctul 21 al Acestui articol 2 ca „expresia calității structurii și a funcționării ecosistemelor acvatice asociate apelor de suprafață, clasificată în conformitate cu anexa V”.
49 Or, astfel cum s‑a arătat la punctul 35 din prezenta hotărâre, din tabelul 1.2 din această anexă V, intitulat „Definiții generale pentru râuri, lacuri, ape de tranziție și ape de coastă”, reiese că clasificările stării ecologice nu sunt avute în vedere decât în raport cu „tipurile” de corpuri de apă de suprafață. În plus, respectiva anexă V se referă la „tipurile” de corpuri de apă de suprafață și atunci când prevede, la punctul 1.2.6, procedura pentru stabilirea standardelor de calitate chimică de către statele membre.
50 Din termenii articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctele (i) și (ii) din Directiva 2000/60, interpretați în contextul lor, rezultă astfel că, la fel ca obligațiile care decurg din articolul 5 alineatul (1) prima liniuță și din articolul 8 din această directivă și sub rezerva posibilității amintite la punctul 30 din prezenta hotărâre, de care dispun statele membre, de a regrupa corpurile de apă de suprafață pentru nevoile primei caracterizări, cele două obligații prevăzute la acest articol 4 alineatul (1) litera (a) punctele (i) și (ii) nu acoperă lacurile a căror suprafață este mai mică de 0,5 km².
51 Această interpretare este susținută de împrejurarea că articolul 4 menționat și obligațiile pe care acesta le instituie se înscriu într‑un proces complex instituit de Directiva 2000/60 și a cărui finalizare o constituie.
52 Astfel, după cum reiese din jurisprudența amintită la punctul 26 din prezenta hotărâre, pentru a asigura realizarea de către statele membre a obiectivelor de mediu urmărite de Directiva 2000/60 și precizate la articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată, aceasta prevede o serie de dispoziții, în special cele ale articolelor 5 și 8, precum și ale anexelor II și V la directiva menționată, care stabilesc un proces complex care cuprinde mai multe etape reglementate în detaliu pentru a permite statelor membre să pună în aplicare măsurile necesare, în funcție de specificitățile și de caracteristicile corpurilor de apă identificate pe teritoriile lor.
53 Astfel, ar fi incompatibil cu economia Directivei 2000/60 și în special cu caracterul complex al procesului pe care aceasta îl stabilește ca obligativitatea obiectivelor de mediu precizate la articolul 4 alineatul (1) din această directivă să privească și corpuri de apă de suprafață care, în conformitate cu directiva menționată, nu au făcut și nu trebuiau să facă în mod obligatoriu obiectul a două etape ale procesului menționat, și anume cele prevăzute la articolele 5 și 8 din aceeași directivă, a căror rațiune de a fi este totuși aceea de a permite obținerea datelor necesare pentru realizarea obiectivelor menționate.
54 Pe de altă parte, în ceea ce privește obligația de a preveni deteriorarea stării corpurilor de apă de suprafață, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Directiva 2000/60, Curtea a statuat în mod expres, în mai multe rânduri, că această obligație trebuie respectată în fiecare etapă a punerii în aplicare a acestei directive și este aplicabilă „oricărui tip” și oricărei stări a unui corp de apă de suprafață pentru care a fost sau ar fi trebuit să fie adoptat un plan de gestionare [Hotărârea din 1 iulie 2015, Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland, C‑461/13, EU:C:2015:433, punctul 50, Hotărârea din 4 mai 2016, Comisia/Austria, C‑346/14, EU:C:2016:322, punctul 64, și Hotărârea din 5 mai 2022, Association France Nature Environnement (Impacturi temporare asupra apelor de suprafață), C‑525/20, EU:C:2022:350, punctul 25].
55 În aceste condiții, trebuie subliniat că, astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 59 din concluzii, întrucât este posibil ca apele de suprafață să fie conectate în mod natural între ele, calitatea unui element de apă de suprafață de mici dimensiuni poate afecta calitatea unui alt element, mai mare.
56 În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctele (i)-(iii) din Directiva 2000/60 trebuie interpretat în sensul că statele membre au obligația, cu excepția cazului în care se acordă o derogare, să refuze autorizarea unui anumit proiect atunci când acesta poate cauza o deteriorare a stării unui corp de apă de suprafață sau atunci când afectează obținerea unei stări bune a apelor de suprafață sau a unui potențial ecologic bun și a unei stări chimice bune a acestor ape la data prevăzută de directiva menționată (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Protect Natur-, Arten- und Landschaftsschutz Umweltorganisation, C‑664/15, EU:C:2017:987, punctul 31 și jurisprudența citată).
57 Prin urmare, în cazul în care o autoritate competentă a unui stat membru evaluează o cerere de autorizare a unui proiect care ar putea afecta un lac a cărui suprafață este mai mică de 0,5 km², aceasta nu limitează evaluarea respectivă la efectele proiectului asupra acestui lac. Dimpotrivă, pentru a stabili dacă acest proiect poate provoca o deteriorare a stării unui corp de apă de suprafață sau poate afecta obținerea unei stări bune a apelor de suprafață sau a unui potențial ecologic bun și a unei stări chimice bune a unor astfel de ape, ea ia în considerare corpurile de apă la care este conectat acest lac.
58 Rezultă că autoritatea competentă a unui stat membru este de asemenea obligată, sub rezerva acordării unei derogări, să refuze autorizarea unui anumit proiect susceptibil să provoace – ca urmare a efectelor sale asupra unui lac care, ținând seama de suprafața sa mai mică de 0,5 km², nu a făcut obiectul unei caracterizări în temeiul articolului 5 și al anexei II la Directiva 2000/60 și pentru care, din același motiv, nu a fost elaborat un program de monitorizare a stării apelor în temeiul articolului 8 și al anexei V la această directivă – o deteriorare a stării unui alt corp de apă de suprafață care a fost sau ar fi trebuit să fie identificat de acest stat membru ca reprezentând un „tip” de corp de apă de suprafață sau să afecteze obținerea unei stări bune a apelor de suprafață sau a unui potențial ecologic bun și a unei stări chimice bune a unui astfel de alt corp de apă de suprafață.
59 În acest context, trebuie amintit în special că, în conformitate cu articolul 4 alineatul (8) din Directiva 2000/60, în vederea aplicării, printre altele, a alineatului (7) al acestui articol 4, statele membre trebuie să se asigure că această aplicare nu împiedică sau nu compromite realizarea obiectivelor acestei directive în alte corpuri de apă din același district hidrografic și că este conformă cu punerea în aplicare a altor dispoziții legale ale Uniunii în materie de mediu.
60 În speță, instanța de trimitere a precizat, ca răspuns la o întrebare scrisă a Curții, că lacul în discuție în litigiul principal este conectat la aria specială de conservare a golfului și a insulelor Kilkieran printr‑o conexiune intertidală directă. Pe de altă parte, reclamantul din litigiul principal arată în observațiile sale scrise că dintr‑un studiu de fezabilitate hidrologic al Bradán Beo Teoranta datând din luna iulie 2017 rezultă că acest lac este interconectat cu alte lacuri.
61 Va reveni instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă aceste alte lacuri sau, după caz, o porțiune de ape de coastă au fost sau ar fi trebuit să fie identificate de Irlanda ca reprezentând „tipuri” de corpuri de apă de suprafață și, în cazul în care se dovedește că aceasta este situația, dacă realizarea proiectului în discuție în litigiul principal poate afecta starea acestor corpuri de apă de suprafață sau, eventual, a unui alt corp de apă de suprafață care a fost sau ar fi trebuit să fie identificat ca fiind un „tip” de corp de apă de suprafață.
62 Pe de altă parte, va reveni instanței de trimitere sarcina de a verifica de asemenea dacă realizarea proiectului în discuție în litigiul principal este compatibilă cu măsurile puse în aplicare în temeiul programului elaborat, conform articolului 11 din Directiva 2000/60, pentru districtul hidrografic în cauză.
63 Astfel, deși, în conformitate cu alineatul (1) al acestui articol 11, un asemenea program de măsuri trebuie „să țină seama de rezultatele analizelor prevăzute la articolul 5” din Directiva 2000/60, din termenii articolului 11 din aceasta rezultă că domeniul de aplicare al unui program de măsuri nu este limitat numai la „tipurile” de corpuri de apă de suprafață caracterizate în cadrul punerii în aplicare a articolului 5 menționat și a anexei II la aceeași directivă.
64 În special, potrivit articolului 11 alineatul (3) litera (c) din Directiva 2000/60, „măsurile de bază”, care trebuie să figureze în fiecare program de măsuri și care constituie cerințele minime care trebuie respectate, trebuie să cuprindă măsuri de promovare a unei utilizări eficiente și durabile a „apei”, astfel încât să se evite compromiterea realizării obiectivelor menționate la articolul 4 din această directivă.
65 Or, ținând seama de cele arătate la punctul 55 din prezenta hotărâre, o protecție a apelor care țin de corpurile de apă de suprafață care, precum lacul în discuție în litigiul principal, nu au fost și nu trebuiau să fie identificate în mod obligatoriu de statul membru în cauză ca reprezentând „tipuri” de corpuri de apă de suprafață se poate dovedi necesară în acest cadru.
66 Această interpretare este confirmată de documentul de orientare menționat la punctul 39 din prezenta hotărâre. Astfel, confirmând totodată lipsa obligației de a identifica lacurile a căror suprafață este mai mică de 0,5 km² ca fiind „tipuri” de corpuri de apă de suprafață, acest document evidențiază faptul că „obiectivele Directivei [2000/60] se aplică tuturor apelor de suprafață” și preconizează o aplicare la elementele de apă de suprafață denumite „mici”, cel puțin a măsurilor de bază enumerate la articolul 11 alineatul (3) din această directivă, „atunci când este necesar pentru a evita compromiterea realizării obiectivelor în alte corpuri de apă”.
67 Pentru același motiv, se poate dovedi necesar să se aplice, chiar și corpurilor de apă de suprafață care nu au fost și nu trebuiau să fie identificate în mod obligatoriu ca constituind „tipuri” de corpuri de apă de suprafață, măsuri de control al captărilor de apă, evocate la articolul 11 alineatul (3) litera (e) din Directiva 2000/60 și în punctul (viii) din partea B din anexa VI la aceasta.
68 Va reveni astfel instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă asemenea măsuri sunt aplicabile lacului în discuție în litigiul principal în temeiul unui program de măsuri întocmit de Irlanda în conformitate cu articolul 11 din Directiva 2000/60 și dacă realizarea proiectului în discuție în litigiul principal este compatibilă cu aceste măsuri.
69 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la a treia întrebare că articolul 4 alineatul (1) litera (a) și articolul 11 din Directiva 2000/60 trebuie interpretate în sensul că impun unei autorități competente, atunci când aceasta se pronunță cu privire la cererea de autorizare a unui proiect care poate afecta un lac pentru care, din cauza suprafeței sale mai mici de 0,5 km², nu au fost stabilite nici condițiile de referință ale caracteristicilor sale, nici un program de monitorizare a stării apelor, în temeiul articolului 5 alineatul (1) prima liniuță și, respectiv, al articolului 8 din Directiva 2000/60 coroborate cu anexele II și V la această directivă, să se asigure, pe de o parte, că realizarea unui astfel de proiect nu este susceptibilă să provoace, din cauza efectelor sale asupra unui astfel de lac, o deteriorare a stării unui alt corp de apă de suprafață care a fost sau ar fi trebuit să fie identificat de acest stat membru ca reprezentând un „tip” de corp de apă de suprafață și nici să afecteze obținerea unei stări bune a apelor de suprafață sau a unui potențial ecologic bun și a unei stări chimice bune a unui alt astfel de corp de apă de suprafață și, pe de altă parte, că realizarea acestui proiect este compatibilă cu măsurile puse în aplicare în temeiul programului întocmit, în conformitate cu articolul 11 din directiva menționată, pentru districtul hidrografic în cauză.
Cu privire la cheltuielile de judecată
70 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:
1) Articolul 5 alineatul (1) prima liniuță și articolul 8 din Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei coroborate cu anexele II și V la această directivă
trebuie interpretate în sensul că
un lac a cărui suprafață este mai mică de 0,5 km² nu intră sub incidența obligației de a stabili condițiile de referință ale caracteristicilor sale și nici a obligației de a elabora programele de monitorizare a stării apelor, prevăzute de aceste dispoziții.
2) Articolul 4 alineatul (1) litera (a) și articolul 11 din Directiva 2000/60
trebuie interpretate în sensul că
impun unei autorități competente, atunci când aceasta se pronunță cu privire la cererea de autorizare a unui proiect care poate afecta un lac pentru care, din cauza suprafeței sale mai mici de 0,5 km², nu au fost stabilite nici condițiile de referință ale caracteristicilor sale, nici un program de monitorizare a stării apelor, în temeiul articolului 5 alineatul (1) prima liniuță și, respectiv, al articolului 8 din Directiva 2000/60 coroborate cu anexele II și V la această directivă, să se asigure, pe de o parte, că realizarea unui astfel de proiect nu este susceptibilă să provoace, din cauza efectelor sale asupra unui astfel de lac, o deteriorare a stării unui alt corp de apă de suprafață care a fost sau ar fi trebuit să fie identificat de acest stat membru ca reprezentând un „tip” de corp de apă de suprafață și nici să afecteze obținerea unei stări bune a apelor de suprafață sau a unui potențial ecologic bun și a unei stări chimice bune a unui alt astfel de corp de apă de suprafață și, pe de altă parte, că realizarea acestui proiect este compatibilă cu măsurile puse în aplicare în temeiul programului întocmit, în conformitate cu articolul 11 din directiva menționată, pentru districtul hidrografic în cauză.
Semnături