ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

9 septembrie 2009

Cauza T‑375/08 P

Bart Nijs

împotriva

Curții de Conturi a Comunităților Europene

„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Decizie a Curții de Conturi de reînnoire a mandatului secretarului său general – Decizie de nepromovare a recurentului în cadrul exercițiului 2004 – Recurs în parte vădit inadmisibil și în parte vădit nefondat”

Obiectul: Recurs formulat împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 26 iunie 2008, Nijs/Curtea de Conturi (F‑108/07, nepublicată încă în Repertoriu), având ca obiect anularea acestei ordonanțe

Decizia: Respinge recursul. Domnul Bart Nijs suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Curtea de Conturi a Comunităților Europene în cadrul acestei proceduri.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură – Acțiune în fața Tribunalului Funcției Publice – Identitatea dintre conținutul normativ al unui articol din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță și cel al unui articol din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice – Aplicabilitatea articolului menționat din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice într‑o acțiune introdusă înainte de intrarea în vigoare a regulamentului acestuia

[Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, art. 111; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 76; Decizia 2004/752 a Consiliului, art. 3 alin. (4)]

2.      Procedură – Decizie adoptată prin ordonanță motivată – Condiții – Ascultarea avocatului general – Formalitate inexistentă în procedura în fața Tribunalului Funcției Publice

[Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, art. 111; Decizia 2004/752 a Consiliului, art. 3 alin. (4)]

3.      Procedură – Acțiune în fața Tribunalului Funcției Publice – Posibilitatea unui al doilea schimb de memorii – Puterea discreționară a Tribunalului Funcției Publice

[Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 7 alin. (3)]

4.      Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă – Expunere sumară a motivelor invocate

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]

5.      Recurs – Enunțarea în cerere a motivelor și a argumentelor de drept – Motiv insuficient precizat – Trimitere la ansamblul anexelor – Inadmisibilitate

[Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, art. 138 alin. (1) lit. (c)]

6.      Recurs – Motive – Motiv îndreptat împotriva deciziei Tribunalului Funcției Publice în privința cheltuielilor de judecată – Inadmisibilitate în caz de respingere a tuturor celorlalte motive

[Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (2)]

1.      În ipoteza în care Tribunalul Funcției Publice, respectând cerințele impuse de jurisprudență, a aplicat în același timp atât articolul 111 din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, cât și articolul 76 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice într‑o acțiune introdusă înainte de intrarea în vigoare a acestuia din urmă, recurentul nu poate pretinde în mod legal că nu a putut cunoaște, în momentul introducerii acțiunii sale, normele pe baza cărora acțiunea sa a fost respinsă. Astfel, în ceea ce privește aplicarea în procedurile în fața Tribunalului Funcției Publice, conținutul normativ al respectivelor articole 111 și 76 este absolut identic. Or, textul Regulamentului de procedură al Tribunalului de Primă Instanță fiind publicat în data de 30 mai 1991 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nimeni nu poate invoca necunoașterea lui.

(a se vedea punctele 21, 23, 24 și 28)

Trimitere la: Curte 12 iulie 1989, Binder, 161/88, Rec., p. I‑2415, punctul 19

2.      Din moment ce aplicarea mutatis mutandis a articolului 111 din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță în privința procedurilor în fața Tribunalului Funcției Publice, până la intrarea în vigoare a regulamentului de procedură al acestuia din urmă, implică în mod necesar luarea în considerare a organizării interne a acestui tribunal, nu poate fi impusă de această dispoziție în procedurile în fața Tribunalului Funcției Publice nicio intervenție a vreunui avocat general. Astfel, nici Tratatul CE, nici Decizia 2004/752 de instituire a Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene, nici Statutul Curții nu prevăd că Tribunalul Funcției Publice este asistat de avocați generali. În plus, nu este prevăzută nici posibilitatea ca, în anumite cauze, un membru al Tribunalului Funcției Publice să fie desemnat de către acesta pentru a exercita funcția de avocat general.

(a se vedea punctul 22)

Trimitere la: Tribunal 8 septembrie 2008, Kerstens/Comisia, T‑222/07 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 49 și 50

3.      Rezultă în mod clar din articolul 7 alineatul (3) din anexa I la Statutul Curții de Justiție că Tribunalul Funcției Publice nu are nicio obligație de a solicita părților să procedeze la un al doilea schimb de memorii. Decizia de a solicita un asemenea schimb ține de puterea discreționară a acestui tribunal, pe care o exercită în funcție de propriile nevoi de informare. Prin urmare, modul de redactare a acestei dispoziții nu este susceptibil de a genera în persoana recurentului o încredere legitimă în ceea ce privește posibilitatea de a depune un al doilea memoriu după depunerea cererii.

(a se vedea punctul 27)

4.      O cerere nu îndeplinește cerințele impuse de articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță decât dacă obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate sunt suficient de clare și de precise pentru a permite atât pârâtului să își pregătească apărarea, cât și Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, cele două condiții fiind cumulative. Prin urmare, dacă cererea nu permite Tribunalului să înțeleagă argumentele înaintate și astfel să aprecieze temeinicia acestora, alegația că cererea poate fi înțeleasă de partea adversă, datorită elementelor de fapt de care are cunoștință, este lipsită de relevanță.

(a se vedea punctele 35-37)

5.      În cadrul unui recurs în fața Tribunalului de Primă Instanță împotriva unei decizii a Tribunalului Funcției Publice, o argumentare care se întemeiază pe aceea că Tribunalul Funcției Publice a săvârșit o eroare de drept nepronunțându‑se asupra unui motiv nu îndeplinește cerințele clarității și preciziei care rezultă din articolul 138 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, dacă reclamantul nu explică, în termeni clari și preciși, în ce constă eroarea pretinsă. În această privință, o trimitere globală la alte înscrisuri decât recursul nu poate suplini absența elementelor esențiale de argumentare în drept impuse de această dispoziție. În plus, nu este de competența Tribunalului să caute și să identifice în anexe motivele și argumentele care ar putea fi considerate drept temei al acțiunii, anexele având o funcție pur probatorie și instrumentală.

(a se vedea punctele 41 și 57)

Trimitere la: Tribunal 21 mai 1999, Asia Motor France și alții/Comisia, T‑154/98, Rec., p. II‑1703, punctul 49; Tribunal 14 decembrie 2005, Honeywell/Comisia, T‑209/01, Rec., p. II‑5527, punctul 57 și jurisprudența citată

6.      Rezultă din articolul 11 alineatul (2) din anexa I la Statutul Curții de Justiție că un recurs nu poate privi exclusiv cheltuielile de judecată. Rezultă de aici că, în ipoteza în care toate celelalte motive ale recursului împotriva unei decizii a Tribunalului Funcției Publice au fost respinse, concluziile privind pretinsa neregularitate a deciziei tribunalului menționat privind cheltuielile de judecată trebuie să fie declarate vădit inadmisibile.

(a se vedea punctele 71 și 72)

Trimitere la: Curte 26 mai 2005, Tralli/BCE, C‑301/02 P, Rec., p. I‑4071, punctul 88 și jurisprudența citată