HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

12 iulie 2018(*)(i)

„Concurență – Înțelegeri – Piața europeană a cablurilor electrice – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE – Încălcare unică și continuă – Nelegalitatea deciziei de inspecție – Termen rezonabil – Principiul bunei administrări – Principiul răspunderii personale – Răspundere solidară pentru plata amenzii – Dovadă suficientă a încălcării – Durata încălcării – Amenzi – Proporționalitate – Egalitate de tratament – Competență de fond”

În cauza T‑449/14,

Nexans France SAS, cu sediul în Courbevoie (Franța),

Nexans SA, cu sediul în Courbevoie,

reprezentate de G. Forwood, avocat, de M. Powell, de A. Rogers și de A. Oh, solicitors,

reclamante,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată inițial de C. Giolito, de H. van Vliet și de A. Biolan, ulterior de C. Giolito și de H. van Vliet, în calitate de agenți, asistați de B. Doherty, barrister,

pârâtă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită, pe de o parte, anularea Deciziei C(2014) 2139 final a Comisiei, din 2 aprilie 2014 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 101 [TFUE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul AT.39610 – Cabluri electrice), în ceea ce privește reclamantele, și, pe de altă parte, reducerea cuantumului amenzilor aplicate acestora,

TRIBUNALUL (Camera a opta),

compus din domnul A. M. Collins, președinte, doamna M. Kancheva (raportor) și domnul R. Barents, judecători,

grefier: doamna C. Heeren, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 21 martie 2017,

pronunță prezenta

Hotărâre

I.      Istoricul cauzei

A.      Reclamantele și sectorul în cauză

1        Reclamantele, Nexans France SAS și societatea‑mamă a acesteia, Nexans SA, sunt societăți franceze care își desfășoară activitatea în sectorul producției și al furnizării de cabluri electrice subterane și submarine.

2        Cablurile electrice submarine și subterane sunt utilizate sub apă și, respectiv, sub pământ pentru transportul și distribuția de energie electrică. Ele sunt clasificate în trei categorii: joasă tensiune, medie tensiune, precum și înaltă și foarte înaltă tensiune. Cablurile electrice de înaltă și de foarte înaltă tensiune sunt vândute, în majoritatea cazurilor, în cadrul unor proiecte. Aceste proiecte constau într‑o combinare a cablului electric și a echipamentelor, a instalațiilor și a serviciilor suplimentare necesare. Cablurile electrice de înaltă și de foarte înaltă tensiune sunt vândute în întreaga lume unor operatori majori de rețele naționale și altor întreprinderi din sectorul energiei electrice, în principal în cadrul unor achiziții publice.

B.      Procedura administrativă

3        Prin scrisoarea din 17 octombrie 2008, societatea suedeză ABB AB a transmis Comisiei Comunităților Europene o serie de declarații și de documente referitoare la unele practici comerciale restrictive în sectorul producției și al furnizării cablurilor electrice subterane și submarine. Aceste declarații și documente au fost transmise în cadrul unei cereri de imunitate în sensul Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2006, C 298, p. 17, Ediție specială, 08/vol. 5, p. 3, denumită în continuare „Comunicarea privind clemența”).

4        În intervalul 28 ianuarie-3 februarie 2009, în urma declarațiilor date de ABB, Comisia a efectuat inspecții în incintele Prysmian SpA și ale Prysmian Cavi e Sistemi Srl, precum și ale reclamantelor.

5        La 2 februarie 2009, societățile japoneze Sumitomo Electric Industries Ltd, Hitachi Cable Ltd și J‑Power Systems Corp. au introdus o cerere comună de imunitate la amendă în conformitate cu punctul 14 din Comunicarea privind clemența sau, cu titlu subsidiar, de reducere a cuantumului acesteia, în conformitate cu punctul 27 din această comunicare. Ulterior, ele au transmis Comisiei alte declarații orale și alte documente.

6        În cursul investigației, Comisia a trimis mai multe solicitări de informații, conform articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101] și [102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol. 4, p. 269) și punctului 12 din Comunicarea privind clemența, unor întreprinderi din sectorul producției și al furnizării de cabluri electrice subterane și submarine.

7        La 30 iunie 2011, Comisia a deschis o procedură și a adoptat o comunicare privind obiecțiunile împotriva următoarelor entități juridice: Pirelli & C. SpA, Prysmian Cavi e Sistemi Energia, Prysmian, The Goldman Sachs Group, Inc., Sumitomo Electric Industries, Hitachi Cable, J‑Power Systems, Furukawa Electric Co. Ltd, Fujikura Ltd, Viscas Corp., SWCC Showa Holdings Co. Ltd, Mitsubishi Cable Industries Ltd, Exsym Corp., ABB, ABB Ltd, Brugg Kabel AG, Kabelwerke Brugg AG Holding, nkt cables GmbH, NKT Holding A/S, Silec Cable SAS, Grupo General Cable Sistemas, SA, Safran SA, General Cable Corp., LS Cable & System Ltd, Taihan Electric Wire Co. Ltd și reclamantele.

8        În intervalul 11-18 iunie 2012, toți destinatarii comunicării privind obiecțiunile, cu excepția Furukawa Electric, au participat la o audiere administrativă în fața Comisiei.

9        Prin Hotărârea din 14 noiembrie 2012, Nexans France și Nexans/Comisia (T‑135/09, EU:T:2012:596), și prin Hotărârea din 14 noiembrie 2012, Prysmian și Prysmian Cavi e Sistemi Energia/Comisia (T‑140/09, nepublicată, EU:T:2012:597), Tribunalul a anulat în parte deciziile de inspecție adresate, pe de o parte, reclamantelor și, pe de altă parte, Prysmian și Prysmian Cavi e Sistemi Energia, în măsura în care aceste decizii priveau alte cabluri electrice decât cele submarine și cele subterane de înaltă tensiune și materialul asociat acestor alte cabluri, și a respins acțiunile în rest. La 24 ianuarie 2013, reclamantele au formulat recurs împotriva primei dintre aceste hotărâri. Prin Hotărârea din 25 iunie 2014, Nexans și Nexans France/Comisia (C‑37/13 P, EU:C:2014:2030), Curtea a respins acest recurs.

10      La 2 aprilie 2014, Comisia a adoptat Decizia C(2014) 2139 final privind o procedură inițiată în temeiul articolului 101 [TFUE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul AT.39610 – Cabluri electrice) (denumită în continuare „decizia atacată”).

C.      Decizia atacată

1.      Încălcarea în cauză

11      Articolul 1 din decizia atacată prevede că mai multe întreprinderi au participat, în perioade diferite, la o încălcare unică și continuă a articolului 101 TFUE în „sectorul cablurilor electrice de (foarte) înaltă tensiune subterane și/sau submarine”. În esență, Comisia a constatat că începând cu luna februarie 1999 și până la sfârșitul lunii ianuarie 2009 principalii producători europeni, japonezi și sud‑coreeni au participat la o rețea de reuniuni multilaterale și bilaterale și au stabilit contacte care urmăreau restrângerea concurenței în cazul unor proiecte privind cabluri electrice subterane și submarine de (foarte) înaltă tensiune pe teritorii specifice, prin împărțirea piețelor și a clienților și prin denaturarea în acest mod a desfășurării normale a concurenței [considerentele (10)-(13) și (66) ale deciziei menționate].

12      În decizia atacată, Comisia a considerat că înțelegerea avea două configurații principale care constituiau un ansamblu compozit. Mai exact, în opinia sa, înțelegerea avea două componente, și anume:

–        „configurația A/R a înțelegerii”, ce regrupa întreprinderile europene denumite în general „membrii R”, întreprinderile japoneze, desemnate ca „membri A” și, în sfârșit, întreprinderile sud‑coreene, desemnate ca „membri K”. Configurația menționată permitea realizarea obiectivului de alocare a teritoriilor și a clientelelor între producătorii europeni, japonezi și sud‑coreeni. Această alocare se realiza potrivit unui acord privind „teritoriul național”, în temeiul căruia producătorii japonezi și sud‑coreeni se abțineau să intre în concurență pentru proiecte care se desfășurau pe „teritoriul național” al producătorilor europeni, în timp ce aceștia din urmă se angajau să rămână în afara piețelor din Japonia și din Coreea de Sud. La aceasta se adăuga alocarea de proiecte în „teritorii de export”, și anume restul lumii, cu excepția în special a Statelor Unite, care, într‑o anumită perioadă, respecta o cotă „60/40”, în sensul că 60 % din proiecte erau rezervate producătorilor europeni, iar restul de 40 % producătorilor asiatici;

–        „configurația europeană a înțelegerii”, care implica alocarea de teritorii și de clienți de către producătorii europeni pentru proiecte care urmau să fie realizate pe „teritoriul național” european sau alocate unor producători europeni [a se vedea punctul 3.3 din decizia atacată și în special considerentele (73) și (74) ale acestei decizii].

13      Comisia a constatat că participanții la înțelegere instituiseră obligații de comunicare a datelor pentru a permite supravegherea acordurilor de alocare [considerentele (94)-(106) și (111)-(115) ale deciziei atacate].

14      Luând în considerare rolul pe care diferiții participanți la înțelegere l‑au jucat în cadrul punerii în aplicare a acesteia, Comisia i‑a clasificat în trei grupe. Mai întâi, Comisia a definit nucleul dur al înțelegerii, căruia îi aparțineau, pe de o parte, întreprinderile europene Nexans France, întreprinderile filiale ale Pirelli & C., fostă Pirelli SpA, care au participat succesiv la înțelegere (denumite în continuare „Pirelli”) și Prysmian Cavi e Sistemi Energia și, pe de altă parte, întreprinderile japoneze Furukawa Electric, Fujikura și întreprinderea în comun a acestora, Viscas, precum și Sumitomo Electric Industries, Hitachi Cable și întreprinderea în comun a acestora, J‑Power Systems [considerentele (545)-(561) ale deciziei atacate]. În continuare, Comisia a diferențiat un grup de întreprinderi care nu făceau parte din nucleul dur, dar care nu puteau fi considerate totuși actori marginali ai înțelegerii și a clasificat în acest grup ABB, Exsym, Brugg Kabel și entitatea constituită de Sagem SA, Safran și Silec Cable [considerentele (562)-(575) ale deciziei menționate]. În sfârșit, Comisia a considerat că Mitsubishi Cable Industries, SWCC Showa Holdings Ltd, LS Cable & System, Taihan Electric Wire și nkt cables erau actori marginali ai înțelegerii [considerentele (576)-(594) ale acestei decizii].

2.      Răspunderea reclamantelor

15      Răspunderea Nexans France a fost reținută din cauza participării sale directe la înțelegere între 13 noiembrie 2000 și 28 ianuarie 2009. Nexans a fost considerată răspunzătoare pentru încălcare, în calitate de societate‑mamă a Nexans France, începând cu 12 iunie 2001 până la 28 ianuarie 2009 [considerentele (712) și (714) ale deciziei atacate].

3.      Amenzile aplicate

16      Prin articolul 2 literele (c) și (d) din decizia atacată se aplică, pe de o parte, o amendă în cuantum de 4 903 000 de euro în sarcina Nexans France (pentru perioada cuprinsă între 13 noiembrie 2000 și 11 iunie 2001) și, pe de altă parte, o amendă în cuantum de 65 767 000 de euro în sarcina Nexans France, „în solidar” cu Nexans (pentru perioada cuprinsă între 12 iunie 2001 și 28 ianuarie 2009).

17      Pentru calcularea cuantumului amenzilor, Comisia a aplicat articolul 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 și metodologia expusă în Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul [articolului menționat] (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264, denumite în continuare „Orientările din 2006 privind calcularea amenzilor”).

18      În primul rând, în ceea ce privește cuantumul de bază al amenzilor, după ce a stabilit valoarea vânzărilor adecvată, în conformitate cu punctul 18 din Orientările din 2006 privind calcularea amenzilor [considerentele (963)-(994) ale deciziei atacate], Comisia a stabilit proporția din această valoare a vânzărilor care să reflecte gravitatea încălcării, în conformitate cu punctele 22 și 23 din orientările menționate. În această privință, Comisia a apreciat că încălcarea, prin natura sa, constituia una dintre restrângerile cele mai grave aduse concurenței, ceea ce justifica o cotă de gravitate de 15 %. De asemenea, Comisia a aplicat o majorare de 2 % a coeficientului pentru gravitate în privința tuturor destinatarilor din cauza cotei de piață cumulate, precum și a sferei geografice cvasimondiale a înțelegerii, care acoperea printre altele întreg teritoriul Spațiului Economic European (SEE). Pe de altă parte, Comisia a considerat printre altele că comportamentul întreprinderilor europene producea mai multe prejudicii concurenței decât comportamentul celorlalte întreprinderi, în sensul că, în afară de participarea la „configurația A/R a înțelegerii”, întreprinderile europene împărțiseră între ele proiectele privind cablurile electrice în cadrul „configurației europene a înțelegerii”. Pentru acest motiv, Comisia a stabilit proporția din valoarea vânzărilor ce urma a fi luată în considerare pentru gravitatea încălcării la 19 % în cazul întreprinderilor europene și la 17 % în cazul celorlalte întreprinderi [considerentele (997)-(1010) ale deciziei menționate].

19      În ceea ce privește coeficientul multiplicator referitor la durata încălcării, Comisia a reținut, în ceea ce privește Nexans France, un coeficient de 8,16 pentru perioada cuprinsă între 13 noiembrie 2000 și 28 ianuarie 2009 și, în ceea ce privește Nexans, un coeficient de 7,58 pentru perioada cuprinsă între 12 iunie 2001 și 28 ianuarie 2009. În plus, în cazul Nexans France, Comisia a inclus în cuantumul de bază al amenzilor un cuantum suplimentar (taxa de intrare) ce reprezintă 19 % din valoarea vânzărilor. Cuantumul menționat stabilit în acest mod s‑a ridicat la 70 670 000 de euro [considerentele (1011)-(1016) ale deciziei atacate].

20      În al doilea rând, în ceea ce privește modalitățile de sistematizare a cuantumului de bază al amenzilor, Comisia nu a constatat circumstanțe agravante care ar putea afecta cuantumul de bază al amenzii stabilite în privința fiecăruia dintre participanții la înțelegere, cu excepția ABB. În schimb, în ceea ce privește circumstanțele atenuante, Comisia a decis să reflecte în cuantumul amenzilor rolul jucat de diferite întreprinderi în punerea în aplicare a înțelegerii. Astfel, Comisia a redus cu 10 % cuantumul de bază al amenzii care urma să fie aplicată actorilor marginali ai înțelegerii și cu 5 % cuantumul de bază al amenzii care urma să fie aplicată întreprinderilor a căror implicare în înțelegere era medie. În plus, a acordat Mitsubishi Cable Industries și SWCC Showa Holdings, pentru perioada care a precedat constituirea Exsym, precum și LS Cable & System și Taihan Electric Wire o reducere suplimentară de 1 % pentru faptul că nu au avut cunoștință de anumite aspecte ale încălcării unice și continue și pentru lipsa răspunderii lor în privința acestora. În schimb, întreprinderilor care aparțineau nucleului dur al înțelegerii, inclusiv reclamantelor, nu le‑a fost acordată nicio reducere a cuantumului de bază al amenzii [considerentele (1017)-(1020) și (1033) ale deciziei atacate]. Pe de altă parte, în temeiul Orientărilor din 2006 privind calcularea amenzilor, Comisia a acordat Mitsubishi Cable Industries o reducere suplimentară de 3 % pentru cooperarea sa efectivă în afara cadrului clemenței [considerentul (1041) al deciziei menționate].

II.    Procedura și concluziile părților

21      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 17 iunie 2014, reclamantele au introdus prezenta acțiune.

22      În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul său de procedură, Tribunalul (Camera a opta) a adresat întrebări părților în vederea unui răspuns scris și a solicitat Comisiei să depună anumite documente.

23      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, în aplicarea articolului 27 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a opta (noua compunere), căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.

24      Părțile au răspuns la întrebările adresate de Tribunal în termenul stabilit. Comisia a depus unul dintre documentele cerute și a solicitat adoptarea unei măsuri de cercetare judecătorească pentru a depune celelalte documente a căror depunere fusese solicitată de Tribunal, și anume transcrierile declarațiilor orale date de J‑Power Systems în cadrul cererii sale de imunitate introduse în comun cu Hitachi Cable și cu Sumitomo Electric Industries. Prin Ordonanța din 17 ianuarie 2017, președintele Camerei a opta a Tribunalului a adoptat o măsură de cercetare judecătorească prin care Comisiei i s‑a solicitat să depună transcrierile în discuție. Comisia a dat curs acestei măsuri de cercetare judecătorească la 24 ianuarie 2017.

25      La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul a decis deschiderea fazei orale a procedurii. Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 21 martie 2017.

26      Reclamantele solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate, în măsura în care aceasta se întemeiază pe documente obținute în mod nelegal de la Nexans France;

–        anularea deciziei atacate, în măsura în care în aceasta se concluzionează că Nexans France a participat la o încălcare înainte de 22 februarie 2001;

–        reducerea cuantumului amenzilor care le‑au fost aplicate la un cuantum care corespunde unei durate inferioare și unui coeficient pentru gravitate redus;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

27      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

III. În drept

28      În cadrul acțiunii, reclamantele formulează atât concluzii în anularea deciziei atacate, cât și concluzii privind reducerea cuantumului amenzilor care le‑au fost aplicate.

29      În ceea ce privește, în primul rând, concluziile în anulare, reclamantele urmăresc să obțină anularea în tot sau în parte a deciziei atacate, în măsura în care, pe de o parte, decizia atacată se întemeiază pe documente obținute în mod nelegal de la Nexans France și, pe de altă parte, în aceasta se concluzionează că Nexans France a participat la încălcare înainte de 22 februarie 2001.

30      Reclamantele invocă două motive în susținerea concluziilor în anulare. Primul este întemeiat pe o încălcare a articolului 20 alineatele (2) și (4) din Regulamentul nr. 1/2003, a deciziei Comisiei din 9 ianuarie 2009 (denumită în continuare „decizia de inspecție”), a dreptului la apărare și a articolului 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), iar al doilea este întemeiat pe o eroare de apreciere în ceea ce privește stabilirea datei la care a început participarea Nexans France la înțelegere.

31      În ceea ce privește, în al doilea rând, concluziile privind reducerea cuantumului amenzilor care le‑au fost aplicate, acestea au în vedere ca Tribunalul să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere pentru a ține seama de erorile săvârșite de Comisie în privința elementelor de calcul al amenzilor menționate, și anume durata participării Nexans France la încălcare, precum și coeficientul pentru gravitate.

32      În susținerea concluziilor privind reducerea cuantumului amenzilor care le‑au fost aplicate, reclamantele invocă, în afară de eroarea Comisiei privind durata încălcării contestată în cadrul celui de al doilea motiv al acțiunii, un motiv specific, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe încălcări ale obligației de motivare, precum și ale principiului egalității de tratament la stabilirea coeficientului pentru gravitate în vederea calculării cuantumului amenzilor.

A.      Cu privire la concluziile în anulare

1.      Cu privire la primul motiv, întemeiat pe lipsa unui temei juridic, pe o încălcare a deciziei de inspecție, a dreptului la apărare, a articolului 20 alineatele (2)-(4) din Regulamentul nr. 1/2003 și a articolului 7 din cartă

33      Reclamantele susțin că anumite măsuri luate de Comisie cu ocazia inspecției inopinate la care au trebuit să se supună între 28 și 30 ianuarie 2009 și la 3 februarie 2009, conform deciziei din 9 ianuarie 2009 (denumită în continuare „decizia de inspecție”), sunt nelegale și că informațiile obținute de Comisie în acest cadru nu ar fi trebuit să fie admise în procedura administrativă și nici să fie luate în considerare în decizia atacată.

34      Reclamantele impută inspectorilor Comisiei că au făcut copii de pe mai multe ansambluri de e‑mailuri găsite în computerul domnului J. și în cel al domnului R., precum și o copie integrală a hard diskului computerului domnului J. și că au preluat aceste copii pentru a căuta ulterior în acestea elemente pertinente pentru investigație în birourile Comisiei din Bruxelles (denumite în continuare „măsurile în litigiu”).

35      În primul rând, reclamantele susțin că, acționând în acest mod, agenții Comisiei și‑au depășit competențele care le sunt atribuite prin articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003. În special, ele arată că, potrivit articolului 20 alineatul (2) litera (c) din regulamentul menționat, agenții respectivi nu pot ridica sau copia documente fără să le fi examinat în prealabil. În caz contrar, o inspecție a Comisiei ar putea să constea doar în copierea sistemului informatic al unei societăți în ansamblu, inclusiv a unui număr mare de documente care nu prezintă nicio importanță pentru investigație, într‑un mod în care acesta să fie examinat, după preferință, în birourile sale din Bruxelles.

36      În al doilea rând, potrivit reclamantelor, copierea acestor date de către Comisie în vederea examinării lor în birourile sale din Bruxelles depășea condițiile prevăzute de decizia de inspecție, care limita sfera geografică a inspecției doar la incintele Nexans.

37      În al treilea rând, reclamantele susțin că măsurile în litigiu au încălcat dreptul lor la apărare, în sensul că au creat un obstacol în calea posibilității de a‑și susține interesele. Reclamantele apreciază că prelungirea inspecției cu o lună și jumătate a creat astfel un obstacol în calea posibilității lor de a efectua o evaluare serioasă a oportunității de a introduce o cerere de imunitate deoarece, în acea perioadă, nu s‑a putut aprecia care era „valoarea adăugată importantă” care putea fi dată elementelor de probă colectate deja de Comisie.

38      În al patrulea rând, reclamantele susțin că, din moment ce în speță inspecția a început în Franța, însă a continuat în Belgia, Comisia ar fi trebuit să înștiințeze Autoritatea Belgiană de Concurență (Belgia) cu privire la continuarea inspecției în această țară, în conformitate cu articolul 20 alineatele (3) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003.

39      În al cincilea rând, reclamantele susțin că, întrucât copierea „în masă” a unor date care nu au fost consultate în prealabil de Comisie nu se încadra în domeniul competențelor Comisiei în temeiul Regulamentului nr. 1/2003, o asemenea prelevare constituie o intervenție arbitrară și disproporționată în sfera activității lor private, protejată prin articolul 7 din cartă.

40      Comisia contestă argumentele reclamantelor.

41      Înainte de a se răspunde la argumentele părților, trebuie să se revină pe scurt la desfășurarea inspecției realizate de agenții Comisiei în incintele reclamantelor.

a)      Cu privire la desfășurarea inspecției

42      Astfel cum reiese din Hotărârea din 14 noiembrie 2012, Nexans France și Nexans/Comisia (T‑135/09, EU:T:2012:596), la 28 ianuarie 2009, inspectorii Comisiei, însoțiți de reprezentanți ai autorității franceze de concurență, s‑au deplasat la incintele Nexans France de la Clichy (Franța) pentru a efectua o inspecție în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003. Ei au notificat întreprinderii decizia de inspecție privind „Nexans France, precum și toate întreprinderile direct sau indirect controlate de aceasta/acestea, inclusiv Nexans France”, și nota explicativă privind inspecțiile.

43      Inspectorii și‑au exprimat intenția de a examina documentele și computerele anumitor salariați ai Nexans France, și anume domnul R. (director general adjunct și director de marketing – departamentul „Înaltă tensiune”), domnul B. (director general – departamentul „Înaltă tensiune”) și domnul J. (director de vânzări și de marketing din cadrul unității comerciale „Înaltă tensiune terestră”). Inspectorii au fost informați că domnul J. se afla în călătorie și avea computerul cu el și că nu revenea decât vineri, 30 ianuarie 2009.

44      Inspectorii au examinat mai întâi documente pe suport de hârtie în birourile domnilor R., B. și J., precum și în biroul asistentei lor comune. În continuare, aceștia au transferat computerele domnilor R. și B. și al domnului D. (director de proiect – departamentul „Înaltă tensiune”) în sala de reuniune pusă la dispoziția lor. Cu ajutorul tehnologiei de investigare digitală legală (denumită în continuare „FIT”), inspectorii au ridicat copii‑imagini ale hard diskurilor ale acestor computere și le‑au pregătit pentru o indexare care trebuia să se termine a doua zi. La sfârșitul primei zile de inspecție, biroul domnului J. și sala de reuniune pusă la dispoziția inspectorilor au fost sigilate. În a doua zi de inspecție a continuat căutarea informațiilor în copiile‑imagini respective. La sfârșitul zilei, sala de reuniune pusă la dispoziția lor a fost de asemenea sigilată.

45      În a treia zi de inspecție, inspectorii au putut să examineze computerul portabil al domnului J., ce revenise la birou. Inițial, nu a fost realizată nicio imagine a conținutului computerului respectiv, însă aplicarea FIT a permis consultarea fișierelor, a documentelor și a e‑mailurilor care fuseseră eliminate din hard diskul acestui computer și constatarea că aceste documente erau pertinente pentru investigație. Inspectorii au decis să facă o copie‑imagine a acestui hard disk. Totuși, în acest moment al investigației, nu mai dispuneau de timp suficient pentru a realiza o asemenea copie. Aceștia au decis, așadar, să realizeze o copie a datelor alese și să le plaseze pe suporturi informatice de înregistrare a datelor (denumite în continuare „SIED”), pe care intenționau să le transporte la Bruxelles. Era vorba despre două ansambluri de e‑mailuri găsite în computerul portabil al domnului J., care au fost înregistrate pe SIED‑urile numite JABR 12 și JABR 13. Inspectorii au copiat și un ansamblu de e‑mailuri găsite în computerul domnului A pe două SIED‑uri numite JABR 14 și JABR 15. Aceste patru SIED‑uri au fost introduse în plicuri sigilate și semnate apoi de un reprezentant al reclamantelor. Aceste plicuri sigilate au fost aduse în birourile Comisiei din Bruxelles. Computerul domnului J., precum și un SIED găsit în biroul său și care conținea documente protejate printr‑o parolă au fost introduse într‑un fișet, care a fost sigilat de inspectori. Hard diskurile computerelor Comisiei utilizate în vederea efectuării cercetărilor au fost apoi șterse, iar după această operațiune nu mai conțineau niciunul dintre fișierele obținute în cursul inspecției. Inspectorii au făcut cunoscut reclamantelor că le vor informa cu privire la data la care va fi continuată inspecția. Reclamantele au arătat că ar fi preferat ca o eventuală analiză a hard diskului computerului domnului J. să aibă loc în incintele Nexans France, iar nu în birourile Comisiei.

46      Inspectorii au revenit în incintele Nexans France marți, 3 februarie 2009. Aceștia au deschis fișetul sigilat care conținea SIED‑ul găsit în biroul domnului J., precum și computerul acestuia. Ei au inspectat la fața locului acest SIED, au imprimat și au păstrat două documente extrase de pe acest SIED și l‑au înapoiat reprezentanților reclamantelor. Inspectorii au efectuat apoi trei copii‑imagini ale hard diskului computerului domnului J., care au fost înregistrate pe trei SIED. Inspectorii au predat unul dintre cele trei SIED‑uri reprezentanților reclamantelor, iar pe celelalte două le‑au introdus în plicuri sigilate pe care le‑au transportat la Bruxelles după ce au luat act de faptul că reclamantele contestau legalitatea acestei proceduri. Inspectorii au arătat că plicurile sigilate erau deschise doar în birourile Comisiei în prezența reprezentanților reclamantelor.

47      La 2 martie 2009, plicurile sigilate care conțineau SIED‑urile luate de Comisie au fost deschise în birourile sale în prezența avocaților reclamantelor. Documentele înregistrate pe aceste două SIED‑uri au fost examinate, iar inspectorii le‑au imprimat pe hârtie pe cele pe care le‑au considerat pertinente pentru investigație. O a doua copie pe hârtie a acestor documente, precum și o listă a lor au fost predate avocaților reclamantelor. Examinarea tuturor datelor înregistrate pe SIED‑urile în discuție a durat opt zile lucrătoare și s‑a încheiat la 11 martie 2009. Biroul în care documentele și SIED‑urile au fost examinate a fost sigilat la sfârșitul fiecărei zile de lucru, în prezența avocaților reclamantelor, și a fost redeschis a doua zi, tot în prezența lor. La sfârșitul acestor operațiuni, hard diskurile computerelor pe care au lucrat inspectorii Comisiei au fost șterse.

b)      Cu privire la pretinsa lipsă a unui temei juridic pentru măsurile în litigiu

48      Reclamantele susțin în esență că prin realizarea unei copii‑imagine a hard diskului computerului domnului J., precum și a tuturor e‑mailurilor identificate în acest computer și în cel al domnului R. în scopul de a găsi ulterior în acestea, în birourile de la Bruxelles ale Comisiei, documente pertinente pentru investigație, agenții Comisiei au acționat în afara competențelor care sunt conferite Comisiei prin articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003.

49      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit articolului 4 din Regulamentul nr. 1/2003, „[î]n scopul aplicării articolelor [101] și [102] din tratat, Comisia are competențele prevăzute de [acest] regulament”.

50      Articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 prevede că, pentru a‑și îndeplini îndatoririle atribuite prin regulamentul menționat, Comisia poate să desfășoare toate inspecțiile necesare la întreprinderi și la asociații de întreprinderi.

51      În ceea ce privește competențele de care dispune Comisia pentru a desfășura o inspecție, articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 prevede printre altele următoarele:

„Reprezentanții oficiali și celelalte persoane care îi însoțesc, autorizate de Comisie să desfășoare o inspecție, sunt împuternicite:

[…]

(b)      să examineze registrele și alte documente privind activitatea, indiferent de suportul pe care sunt păstrate;

(c)      să ia sau să obțină, sub orice formă, copii sau extrase din aceste registre și documente;

(d)      să sigileze orice incinte destinate activității și orice registre și documente pe perioada inspecției și în măsura necesară inspecției;

[…]”

52      În speță, trebuie să se precizeze că practica ce constă în realizarea unei copii‑imagine a unui hard disk al unui computer sau a unei copii a datelor stocate pe un suport de date digitale este folosită în cadrul aplicării FIT, care este utilizată de agenții Comisiei cu ocazia inspecțiilor. Astfel, după cum descrie Comisia în înscrisurile sale, fără ca aceasta să fie contestată de reclamante, utilizarea acestei tehnologii constă în căutarea în hard diskul unui computer sau în orice alt suport de date digitale, cu ajutorul unui program specific, a informațiilor pertinente în raport cu obiectul inspecției, prin utilizarea unor cuvinte‑cheie. Această căutare necesită o etapă prealabilă numită „indexare”, în cursul căreia programul plasează într‑un catalog toate literele și cuvintele conținute într‑un hard disk al unui computer sau în orice alt suport de date numerice supus inspecției. Durata acestei indexări depinde de dimensiunea suportului digital în discuție, însă ia în general un timp considerabil. În aceste condiții, agenții Comisiei realizează în general o copie a datelor conținute în suportul de date numerice al întreprinderii care face obiectul inspecției pentru a efectua indexarea datelor stocate în acesta. În cazul unui hard disk al unui computer, această formă poate lua forma unei copii‑imagine. Această copie‑imagine permite obținerea unei copii exacte a hard diskului supus inspecției, care conține toate datele prezente pe acest hard disk în momentul exact în care este efectuată copia, inclusiv fișierele aparent șterse.

53      În această privință, în primul rând, trebuie să se constate că, întrucât, pe de o parte, astfel cum s‑a explicat la punctul 52 de mai sus, copierea datelor stocate pe un suport de date digitale al întreprinderii care face obiectul inspecției este realizată în vederea efectuării indexării și, pe de altă parte, această indexare urmărește să permită ulterior căutarea documentelor pertinente pentru investigație, realizarea unei asemenea copii se încadrează în sfera competențelor conferite Comisiei prin articolul 20 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1/2003.

54      Astfel, în mod contrar celor susținute de reclamante, din articolul 20 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1/2003 nu reiese că competența Comisiei de a lua sau de a obține copii sau extrase din registrele și din documentele privind activitatea ale unei întreprinderi inspectate se limitează la registrele și la documentele privind activitatea care au fost deja controlate.

55      În plus, trebuie să se observe că o asemenea interpretare ar putea să aducă atingere efectului util al articolului 20 alineatul (2) litera (b) din regulamentul menționat, întrucât, în anumite împrejurări, controlul registrelor și al documentelor privind activitatea ale întreprinderii inspectate poate necesita realizarea prealabilă a unor copii ale acestor registre sau ale documentelor privind activitatea sau poate fi simplificat, ca în speță, prin intermediul acestei realizări.

56      În consecință, trebuie să se constate că, din moment ce realizarea copiei‑imagine a hard diskului computerului domnului J. și a unor copii a tuturor e‑mailurilor găsite în computerul respectiv și în computerul domnului R. se înscria în cadrul aplicării FIT de către agenții Comisiei, al cărei obiect era căutarea informațiilor pertinente pentru investigație, realizarea acestor copii se încadra în sfera competențelor prevăzute la articolul 20 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1/2003.

57      În al doilea rând, în măsura în care argumentația reclamantelor trebuie să fie interpretată în sensul că acestea impută agenților Comisiei că au depus la dosarul investigației copiile tuturor e‑mailurilor găsite în computerul domnului R. și în computerul domnului J., precum și copia‑imagine a hard diskului acestui din urmă computer fără să fi verificat în prealabil că documentele conținute în copiile respective erau pertinente în raport cu obiectul inspecției, această argumentație nu poate fi admisă.

58      Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 42-47 de mai sus, numai după ce au constatat, cu ocazia controlului documentelor conținute în copiile tuturor e‑mailurilor găsite în computerul domnului R. și în computerul domnului J., precum și în copia‑imagine a hard diskului acestui din urmă computer, în birourile Comisiei de la Bruxelles și în prezența reprezentanților reclamantelor, că unele documente erau pertinente prima facie în raport cu obiectul inspecției, agenții Comisiei au depus în final la dosarul de investigare o versiune pe suport de hârtie a documentelor în discuție.

59      Așadar, trebuie să se constate că, în mod contrar celor susținute de reclamante, agenții Comisiei nu au depus direct la dosarul de investigare documentele conținute în copiile tuturor e‑mailurilor găsite în computerul domnului R. și în computerul domnului J., precum și în copia‑imagine a hard diskului acestui din urmă computer, fără să fi verificat în prealabil pertinența lor în raport cu obiectul inspecției.

60      În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantelor potrivit căruia agenții Comisiei nu aveau competența să efectueze în birourile Comisiei căutarea informațiilor pertinente pentru investigație conținute în copia‑imagine a hard diskului computerului domnului J., precum și în copiile tuturor e‑mailurilor găsite în computerul respectiv și în computerul domnului R., trebuie să se arate că articolul 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003 nu prevede, astfel cum susțin reclamantele, că controlul registrelor și al documentelor privind activitatea ale întreprinderilor supuse inspecției se efectuează exclusiv la sediile lor dacă, precum în speță, inspecția respectivă nu a putut fi finalizată în intervalul de timp prevăzut inițial. Acesta obligă doar Comisia să respecte, cu ocazia controlului documentelor în birourile sale, aceleași garanții în privința întreprinderilor inspectate ca cele care i se impun cu ocazia unui control la fața locului.

61      Or, trebuie să se arate că în ședință, în răspunsul la o întrebare adresată de Tribunal, reclamantele au admis că nu criticau Comisia pentru faptul că, în cadrul controlului copiei‑imagini a hard diskului computerului domnului J. și al copiilor tuturor e‑mailurilor găsite în computerul respectiv și în computerul domnului R., efectuat în birourile sale din Bruxelles, aceasta a acționat într‑un mod diferit de cel în care ar fi acționat dacă acest control s‑ar fi desfășurat în incintele reclamantelor. Ele au susținut numai că faptul că a fost realizat un asemenea control în birourile Comisiei le‑ar fi lipsit de asistența angajaților competenți pentru a da explicații Comisiei cu privire la documentele examinate cu ocazia acestui control.

62      În această privință, este suficient să se arate că reclamantele nu susțin că Comisia s‑ar fi opus ca reprezentanții acestora să fie asistați de anumiți angajați ai lor cu ocazia examinării copiilor în discuție în birourile Comisiei.

63      În orice caz, trebuie să se amintească, astfel cum reiese din expunerea situației de fapt cuprinsă la punctele 46 și 47 de mai sus, că aceste copii au fost transportate la Bruxelles în plicuri sigilate, că deschiderea plicurilor care conțineau copiile respective și examinarea lor au fost efectuate la data convenită cu reclamantele și în prezența reprezentanților lor, că birourile Comisiei în care a fost efectuată această examinare erau protejate în mod corespunzător prin aplicarea de sigilii, că documentele extrase din aceste date, pe care Comisia a decis să le atașeze la dosarul investigației, au fost imprimate și listate, că o copie a acestora a fost furnizată reclamantelor și că, la sfârșitul examinării, copia‑imagine a hard diskului computerului domnului J. și copiile tuturor e‑mailurilor găsite în computerul respectiv și în computerul domnului R. au fost șterse definitiv.

64      Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se concluzioneze că în cadrul inspecției Comisia nu a acționat în afara competențelor care îi sunt conferite prin articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003. Astfel, critica reclamantelor în această privință trebuie respinsă.

c)      Cu privire la pretinsa încălcare a deciziei de inspecție

65      În ceea ce privește argumentul reclamantelor potrivit căruia în esență, prin faptul că au efectuat căutarea unor informații pertinente pentru investigație în copia‑imagine a hard diskului computerului domnului J., precum și în copiile tuturor e‑mailurilor găsite în computerul respectiv și în computerul domnului R. în birourile Comisiei, agenții Comisiei au încălcat sfera deciziei de inspecție, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, motivarea acestei decizii delimitează sfera atribuțiilor conferite agenților Comisiei prin articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 (Hotărârea din 18 iunie 2015, Deutsche Bahn și alții/Comisia, C‑583/13 P, EU:C:2015:404, punctul 60).

66      În speță, în ceea ce privește, pe de o parte, sfera geografică a deciziei de inspecție, trebuie să se constate că articolul 1 al doilea paragraf din decizia menționată are următorul cuprins:

„Inspecția poate avea loc în toate locurile controlate de întreprindere, în special în birourile situate la următoarea adresă: 4-10 Rue Mozart, 92110 Clichy, Franța.”

67      Reiese, așadar, din decizia de inspecție că, deși inspecția „p[utea]” să se desfășoare efectiv în „orice loc controlat” de reclamante, în special în birourile lor situate în Clichy, aceasta nu trebuia, după cum susțin reclamantele, să se desfășoare exclusiv în incintele lor. Prin urmare, decizia de inspecție nu a exclus posibilitatea Comisiei de a continua inspecția la Bruxelles.

68      În ceea ce privește, pe de altă parte, sfera temporală a deciziei de inspecție, trebuie să se arate că articolul 2 din această decizie prevedea data de la care inspecția putea să aibă loc, însă nu preciza data la care trebuia să se încheie.

69      Desigur, lipsa unei precizări cu privire la data încheierii inspecției nu înseamnă că aceasta putea să aibă o întindere nelimitată în timp, Comisia având obligația, în această privință, să respecte un termen rezonabil, în conformitate cu articolul 41 alineatul (1) din cartă.

70      Totuși, în speță, trebuie să se constate că în cadrul prezentului motiv reclamantele nu susțin că perioada de o lună cuprinsă între inspecția efectuată în incintele reclamantelor, pe de o parte, și continuarea acestei inspecții la Bruxelles, pe de altă parte, era nerezonabilă.

71      Rezultă că, în mod contrar celor susținute de reclamante, decizia de inspecție nu se opunea faptului ca agenții Comisiei să continue în birourile acesteia din Bruxelles căutarea unor elemente pertinente pentru investigație în copiile‑imagini ale hard diskurilor computerelor anumitor angajați ai Nexans France.

72      Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se concluzioneze că, prin adoptarea măsurilor în litigiu cu ocazia desfășurării inspecției, Comisia nu a încălcat nici sfera deciziei de inspecție. Prin urmare, trebuie respinse criticile reclamantelor în această privință.

d)      Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la apărare

73      Reclamantele susțin că suspendarea operațiunilor de selectare a documentelor pertinente pentru obiectul inspecției în intervalul 3 februarie 2009-2 martie 2009, data la care au fost deschise plicurile sigilate care conțineau suporturile electronice pe care fuseseră copiate toate e‑mailurile anumitor angajați ai Nexans France și copia‑imagine a hard diskului domnului J., le‑a lipsit de posibilitatea de a efectua o evaluare serioasă a oportunității de a introduce o cerere de imunitate deoarece, în acea perioadă, nu puteau să stabilească valoarea adăugată a celorlalte informații aflate în posesia lor. Ar rezulta că, astfel, Comisia a adus atingere dreptului lor la apărare.

74      În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu punctul 10 din Comunicarea privind clemența, imunitatea nu poate fi acordată „în cazul în care, la data [comunicării informațiilor și a elementelor de probă], Comisia dispunea de elemente de probă suficiente pentru a adopta o decizie în vederea efectuării unui control în legătură cu presupusa înțelegere sau efectuase deja un astfel de control”.

75      Or, în speță, astfel cum Tribunalul a confirmat la punctul 93 din Hotărârea din 14 noiembrie 2012, Nexans France și Nexans/Comisia (T‑135/09, EU:T:2012:596), Comisia dispunea de probe suficiente, în ceea ce privește cablurile electrice submarine și subterane de înaltă tensiune, pentru a dispune inspecția care a fost efectuată în incintele Nexans. Rezultă din această împrejurare că reclamantele nu ar fi putut să beneficieze de imunitate la amendă în temeiul Comunicării privind clemența.

76      Desigur, în conformitate cu punctul 23 din Comunicarea privind clemența, întreprinderile care își divulgă participarea la o presupusă înțelegere care afectează Uniunea Europeană, dar care nu îndeplinesc condițiile prevăzute pentru a beneficia de imunitate la amendă pot beneficia totuși de o reducere a cuantumului oricărei amenzi care le‑ar fi fost altfel impusă. Potrivit punctului 24 din comunicarea menționată, pentru a putea solicita o astfel de reducere, o întreprindere trebuie să furnizeze Comisiei elemente de probă cu privire la presupusa încălcare ce reprezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu elementele de probă aflate deja în posesia Comisiei.

77      Cu toate acestea, trebuie să se arate că reclamantele au rămas în posesia datelor a căror copie fusese realizată de agenții Comisiei. Așadar, ele erau perfect în măsură să determine informațiile care nu erau cuprinse în aceste copii digitale și care, față de obiectul inspecției, erau susceptibile să reprezinte o valoare adăugată semnificativă în raport cu elementele de probă aflate deja în posesia Comisiei.

78      În plus, chiar dacă, astfel cum susțin în esență reclamantele, Comisia dispunea deja de hard diskurile computerelor care conțineau informațiile ce ar fi putut să fie prezentate în cererea lor de imunitate parțială, trebuie reamintit că faptul că Comisia a realizat copii ale ansamblului e‑mailurilor anumitor angajați ai Nexans France și copia‑imagine a hard diskului computerului domnului J. nu înseamnă că le‑a inspectat și că avusese deja acces la informațiile cuprinse în acestea. Astfel, o asemenea inspecție a continuat numai după ce copiile în discuție au fost scoase din plicurile sigilate la Bruxelles. În acest context, reclamantele aveau încă posibilitatea să examineze conținutul hard diskului respectiv și al e‑mailurilor respective și să informeze Comisia cu privire la documentele sau la elementele de probă conținute în acestea care reprezentau o valoare adăugată în raport cu celelalte elemente de probă colectate deja de Comisie în cadrul investigației.

79      Rezultă din această împrejurare că, în mod contrar celor susținute de reclamante, Comisia nu a ridicat un obstacol în calea posibilității lor de a efectua o evaluare pentru a depune o cerere de imunitate.

80      În măsura în care reclamantele invocă o încălcare a dreptului lor la apărare, trebuie amintit că măsurile de investigare adoptate de Comisie în cursul etapei de investigare preliminară, în special măsurile de investigare și solicitările de informații, implică prin natura lor suspectarea de către Comisie a săvârșirii unei încălcări și pot avea repercusiuni importante asupra situației întreprinderilor suspectate. În consecință, trebuie evitat ca dreptul la apărare să poată fi iremediabil compromis în cursul acestei etape a procedurii administrative, din moment ce măsurile de investigare adoptate pot avea un caracter decisiv pentru stabilirea probelor privind caracterul nelegal al comportamentelor întreprinderilor de natură să angajeze răspunderea acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 noiembrie 2014, Orange/Comisia, T‑402/13, EU:T:2014:991, punctul 79 și jurisprudența citată).

81      Totuși, în speță, însuși faptul că datele electronice în discuție nu au fost examinate în incintele Nexans France din Clichy, ci în birourile Comisiei din Bruxelles nu are nicio consecință în ceea ce privește respectarea dreptului la apărare al reclamantelor, din moment ce s‑a stabilit că SIED‑urile pe care au fost înregistrate copiile datelor electronice în discuție au fost transportate la Bruxelles în plicuri sigilate, că Comisia a remis reclamantelor o copie a acestor date, că deschiderea plicurilor ce conțineau SIED‑urile cu aceste date și examinarea lor suplimentară a fost efectuată la data convenită cu reclamantele și în prezența reprezentanților lor, că birourile Comisiei în care a fost efectuată această examinare erau protejate în mod corespunzător prin aplicarea de sigilii, că documentele extrase din aceste date, pe care Comisia a decis să le atașeze la dosarul investigației, au fost imprimate și listate, că reclamantelor le‑a fost furnizată o copie a acestora și că, la sfârșitul examinării, conținutul tuturor SIED‑urilor și al computerelor utilizate pentru examinarea lor a fost șters definitiv.

82      Prin urmare, trebuie respinsă critica reclamantelor întemeiată pe încălcarea dreptului lor la apărare ca nefondată.

e)      Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 20 alineatele (3) și (4) din Regulamentul nr. 1/2003

83      Reclamantele impută Comisiei că a continuat examinarea copiei ansamblului e‑mailurilor anumitor angajați ai Nexans France și a copiei‑imagine a hard diskului computerului domnului J. în birourile sale din Bruxelles, fără să fi înștiințat în prealabil cu privire la acest aspect Autoritatea Belgiană de Concurență.

84      În această privință, trebuie amintit că, pe de o parte, potrivit articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003, „Comisia adoptă [deciziile de inspecție] după consultarea autorității de concurență a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția” și, pe de altă parte, potrivit articolului 20 alineatul (3) din același regulament, „Comisia înștiințează în privința inspecției autoritatea de concurență a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția”.

85      Ratio legis a alineatelor (3) și (4) ale articolului 20 din Regulamentul nr. 1/2003, expusă în considerentul (24) al regulamentului menționat, este de a permite autorităților de concurență ale statelor membre să coopereze activ în cadrul exercitării de către Comisie a competenței care îi este conferită prin articolul 20 alineatul (1) în materie de inspecții.

86      În acest sens, la articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1/2003, se precizează că „[r]eprezentanții oficiali, precum și celelalte persoane autorizate sau desemnate de autoritatea de concurență a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția trebuie, la cererea acestei autorități sau a Comisiei, să acorde asistență în mod activ reprezentanților oficiali și celorlalte persoane care îi însoțesc, autorizate de Comisie” și că, „[î]n acest scop, ei beneficiază de competențele prevăzute la alineatul (2)”.

87      În speță, nu s‑a contestat că, înainte de adoptarea deciziei de inspecție, Comisia a consultat Autoritatea de Concurență (Franța). Nu s‑a contestat nici că Comisia a înștiințat în timp util această autoritate înainte de desfășurarea inspecției în incintele Nexans France. De altfel, nu s‑a contestat nici că inspectorii Comisiei erau însoțiți de reprezentanți ai autorității menționate cu ocazia inspecției în incintele Nexans France.

88      Prin urmare, trebuie să se considere că, în speță, Comisia a respectat dispozițiile articolului 20 alineatele (3) și (4) din Regulamentul nr. 1/2003.

89      Această constatare nu poate fi repusă în discuție prin argumentația reclamantelor.

90      Astfel, în mod contrar celor susținute de reclamante, din articolul 20 alineatele (3) și (4) din Regulamentul nr. 1/2003 nu rezultă că, în speță, Comisia avea obligația „să consulte” sau „să înștiințeze în timp util” Autoritatea Belgiană de Concurență atunci când a avut în vedere, pentru motive practice, să continue în birourile sale din Bruxelles examinarea documentelor începută în cadrul unei inspecții realizate în temeiul articolului 20 din Regulamentul nr. 1/2003 pe teritoriul altui stat membru, ci numai atunci când intenționează să efectueze o inspecție în incintele unei întreprinderi situate în Belgia.

91      Rezultă că critica reclamantelor întemeiată pe încălcarea de către Comisie a articolului 20 alineatele (3) și (4) din Regulamentul nr. 1/2003 trebuie respinsă ca nefondată.

f)      Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 7 din cartă

92      Reclamantele susțin în esență că, în măsura în care măsurile în litigiu depășeau competențele Comisiei în temeiul Regulamentului nr. 1/2003, aceste măsuri erau deopotrivă contrare cerinței unei protecții împotriva intervențiilor puterii publice în sfera activității private a unei persoane, fizice sau juridice, care ar fi arbitrare sau disproporționate.

93      În această privință, trebuie amintit că, astfel cum s‑a constatat la punctul 64 de mai sus, măsurile în litigiu nu depășeau competențele Comisiei în temeiul Regulamentului nr. 1/2003. Prin urmare, în măsura în care reclamantele leagă critica întemeiată pe încălcarea articolului 7 din cartă de constatarea prealabilă a încălcării articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, această critică trebuie respinsă ca nefondată.

94      În definitiv, în măsura în care critica întemeiată pe încălcarea articolului 7 din cartă trebuie interpretată în sensul unei critici independente, trebuie să se arate că argumentația reclamantelor în această privință se întemeiază pe o premisă identică celei care servește drept temei al argumentației referitoare la încălcarea articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, și anume că agenții Comisiei ar fi realizat o copie a ansamblului e‑mailurilor găsite în computerele domnilor R. și J., precum și o copie‑imagine a hard diskului computerului domnului J. și ar fi depus aceste copii direct la dosarul de investigare, fără să fi verificat în prealabil că documentele pe care le conțineau erau pertinente în raport cu obiectul inspecției.

95      Or, astfel cum s‑a constatat deja la punctele 48-72 de mai sus, o asemenea premisă este eronată, astfel încât argumentația reclamantelor în ceea ce privește încălcarea articolului 7 din cartă este nefondată.

96      Așadar, trebuie să se respingă argumentația reclamantelor potrivit căreia documentele ridicate de Comisie cu ocazia inspecției în incintele lor nu puteau fi utilizate în susținerea deciziei atacate din cauza faptului că fuseseră obținute în mod nelegal.

97      Pe de altă parte, trebuie să se respingă și argumentația reclamantelor potrivit căreia decizia atacată nu ar putea să se întemeieze pe documentele ridicate cu ocazia inspecției efectuate de Comisie în incintele Prysmian pentru motivul că, pentru a colecta aceste documente, Comisia ar fi utilizat aceeași metodă ca cea utilizată cu ocazia inspecției desfășurate de Comisie în propriile incinte. Astfel, dacă se presupune că, după cum se limitează să afirme reclamantele, documentele depuse la dosar la finalul inspecției în incintele Prysmian fuseseră ridicate potrivit aceleiași metode ca cea în discuție în prezenta cauză, este suficient să se arate că argumentele reclamantelor întemeiate pe nelegalitatea metodei menționate au fost respinse de Tribunal ca nefondate.

98      Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că copiile datelor electronice în discuție nu au fost obținute în mod nelegal și că, în consecință, în mod contrar celor susținute de reclamante, Comisia a putut să utilizeze în mod licit aceste date pentru a‑și întemeia concluziile referitoare la existența încălcării constatate în decizia atacată.

99      Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că primul motiv al acțiunii trebuie respins ca nefondat.

2.      Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere în stabilirea datei la care a început participarea reclamantelor la încălcare

100    Reclamantele susțin că Comisia a stabilit în mod greșit data la care a început participarea Nexans France la încălcare la 13 noiembrie 2000. Această participare ar fi început abia la 22 februarie 2001, atunci când anumiți angajați ai Nexans, și anume domnii R. și J., ar fi participat la o reuniune A/R organizată la Londra (Regatul Unit) referitoare la alocarea proiectelor privind cablurile electrice submarine și subterane.

101    În această privință, pe de o parte, reclamantele susțin că probele din dosar, considerate în ansamblu, nu demonstrează corespunzător cerințelor legale participarea angajaților Nexans France la reuniunea A/R din 29 noiembrie 2000 de la Kuala Lumpur (Malaysia).

102    Pe de altă parte, reclamantele evidențiază că, deși în mod întemeiat Comisia nu stabilește răspunderea lor pentru o încălcare anterioară datei de 13 noiembrie 2000, ea deduce participarea lor la încălcare după această dată din faptul că încălcarea funcționa deja începând cu 18 februarie 1999. Or, existența acestei încălcări, cel puțin cu începere de la această din urmă dată, nu ar fi demonstrată corespunzător cerințelor legale, în mod contrar celor afirmate în considerentul (1064) al deciziei atacate.

103    Mai întâi, potrivit reclamantelor, Comisia s‑a întemeiat în această privință doar pe elementele de probă furnizate de anumiți solicitanți de clemență, și anume Sumitomo Electric Industries, Hitachi Cable și J‑Power Systems, care ar fi simple dovezi circumstanțiale, credibilitatea acestora fiind pusă în discuție chiar de Comisie. Nu ar fi credibile nici declarațiile ABB din cadrul cererii sale de imunitate, care sunt invocate de Comisie.

104    În continuare, în mod contrar celor ce rezultă din decizia atacată, declarațiile de clemență de care dispune Comisia ar confirma că, în cursul anului 1999 și până la începutul anului 2001, înțelegerea nu exista încă. Pe de o parte, probele cuprinse în dosar care provin de la Sumitomo Electric Industries, de la Hitachi Cable și de la J‑Power Systems ar arăta doar că anumiți producători de cabluri electrice se reuneau fără însă a ajunge la încheierea unui acord. Pe de altă parte, probele provenite de la ABB ar atesta doar o tentativă de cooperare legitimă și în favoarea concurenței, în cadrul unui consorțiu legal.

105    În sfârșit, reclamantele contestă valoarea probantă a elementelor de probă directe citate în decizia atacată pentru a confirma existența încălcării începând cu 18 februarie 1999. Cea mai mare parte a acestor probe ar fi constituită de note în agende care ar fi generale, dificil de înțeles și care nu ar da informații nici cu privire la conținutul unor eventuale reuniuni și nici cu privire la participanții la acestea.

106    Comisia contestă argumentele reclamantelor.

107    În ceea ce privește data aleasă de Comisie ca fiind data la care a început participarea Nexans France la încălcare, trebuie să se arate că atât Nexans France, cât și Nexans își au originea în activitățile privind cablurile electrice ale grupului compus din [confidențial](1) și din filialele sale.

108    Astfel, la 13 noiembrie 2000, o filială a [confidențial], și anume [confidențial], a transferat majoritatea activităților sale în domeniul cablurilor electrice subterane uneia dintre filialele sale denumite Vivalec, redenumită ulterior Nexans France. Acest transfer de activități includea și transferul anumitor angajați precum domnii B., R. și J. În lunile următoare, celelalte activități privind cablurile electrice, deținute de diferite filiale ale [confidențial], au fost transferate unei filiale deținute integral de aceasta din urmă, denumită [confidențial]. Ulterior, însă înainte de 12 iunie 2001, Nexans France și [confidențial] au fost vândute către Nexans, o filială a [confidențial], nou creată. La 12 iunie 2001, [confidențial] a cesionat aproximativ 80 % din acțiunile Nexans cu ocazia introducerii la Bursă a acesteia din urmă, care a devenit independentă față de grupul [confidențial]. [Confidențial] a cesionat ulterior toate acțiunile sale deținute la Nexans, devenită societatea‑mamă a grupului Nexans [considerentele (709) și (711) ale deciziei atacate].

109    În decizia atacată, Comisia a arătat că probele demonstrau că angajații [confidențial] care fuseseră transferați la 13 noiembrie 2000 la Vivalec, devenită ulterior Nexans France, au participat direct la încălcare începând cu 18 februarie 1999 și până la 28 ianuarie 2009. Comisia a decis să nu trimită comunicarea privind obiecțiunile societăților din grupul compus din [confidențial] și din filialele sale. Comisia nu a luat poziție nici cu privire la chestiunea dacă Nexans France era răspunzătoare pentru participarea la încălcare înainte de 13 noiembrie 2000 în calitate de succesor al [confidențial]. În schimb, Comisia a decis să aleagă această dată drept data la care a început participarea Nexans France la încălcare. În ceea ce privește Nexans, ea preia răspunderea în calitate de societate‑mamă pentru comportamentul Nexans France numai după 12 iunie 2001 [considerentele (710), (711) și (912) ale deciziei atacate].

110    Reiese din cele ce precedă că data de 13 noiembrie 2000, aleasă de Comisie ca începutul participării Nexans France la încălcare, marchează în realitate doar data transferului către Vivalec, devenită ulterior Nexans France, a activităților [confidențial] afectate de o încălcare ce exista deja, potrivit Comisiei, transfer care privea de asemenea angajații principali ai acestor societăți implicați în practicile anticoncurențiale, și anume domnii B., R. și J.

111    Rezultă din aceste împrejurări că examinarea temeiniciei prezentului motiv trebuie să se concentreze pe chestiunea dacă, la 13 noiembrie 2000, încălcarea care face obiectul deciziei atacate, calificată de Comisie drept unică și continuă, exista deja și dacă angajații în cauză ai [confidențial] transferați la Vivalec, devenită Nexans France, participaseră deja la punerea sa în aplicare înaintea acestei date, astfel încât participarea lor la reuniunea A/R din 22 februarie 2001 la Londra nu poate fi considerată o continuare a activităților anticoncurențiale anterioare. În această privință, nu este necesar să se verifice dacă Comisia a stabilit în mod întemeiat că încălcarea vizată de decizia atacată a început la 18 februarie 1999. Astfel, în speță, ceea ce prezintă importanță nu este dacă această încălcare a început la 18 februarie 1999, ci dacă aceasta exista deja cel târziu la 13 noiembrie 2000 și dacă angajații în cauză fuseseră implicați în această încălcare înainte de reuniunea menționată.

112    În această privință, mai întâi, în ceea ce privește existența încălcării înainte de 13 noiembrie 2000, din considerentele (137)-(157) ale deciziei atacate, care fac trimitere la declarațiile Sumitomo Electric Industries, ale Hitachi Cable și ale J‑Power Systems în cadrul cererii lor comune de imunitate, precum și la documentele contemporane faptelor pe care ele le‑au furnizat în cadrul acestei cereri, reiese că între 18 februarie 1999 și 22 februarie 2001 reprezentanții [confidențial], în special domnii J. și R., au participat la mai multe reuniuni al căror obiect era elaborarea regulilor de alocare a proiectelor privind cablurile electrice submarine și subterane localizate în diferite părți ale lumii sau atribuirea acestor proiecte participanților la înțelegere. Este vorba despre reuniunile A/R organizate la 18 februarie 1999 la Zürich (Elveția), la 24 martie 1999 la Kuala Lumpur, la 3 și 4 iunie 1999 la Tokyo (Japonia), la 26 iulie 1999 la Londra și la 19 octombrie 1999 la Kuala Lumpur. În ceea ce privește anul 2000, Comisia a menționat organizarea a cel puțin patru reuniuni, la 1 și 2 martie, la 11 mai, în luna iulie și la 29 noiembrie [considerentul (146) și anexa I la decizia atacată]. Comisia a constatat de asemenea că, potrivit notelor cuprinse în agenda furnizată de Sumitomo Electric Industries, de Hitachi Cable și de J‑Power Systems, domnii R. și J. participaseră la aceste reuniuni în numele [confidențial] [considerentul (146) al deciziei atacate].

113    În ceea ce privește conținutul acestor reuniuni, probele citate de Comisie în decizia atacată, în special notele luate cu ocazia reuniunilor reproduse în decizia atacată, evidențiază discuțiile referitoare la elaborarea unui acord de împărțire a piețelor, în special instituirea unui acord privind „teritoriul național” și un acord privind împărțirea „teritoriilor de export” în funcție de o cotă prestabilită. Comisia invocă de asemenea probe care confirmă că alocarea proiectelor a avut loc deja începând cu anul 1999. În această privință, Comisia reproduce în decizia menționată un model de foaie de poziție, care era un document ce permitea notarea și gestionarea referitoare la alocările proiectelor privind cablurile electrice diferitor participanți la înțelegere. În opinia Comisiei, discuțiile din cadrul reuniunilor sus‑menționate priveau deopotrivă posibilitatea de implicare în aceste acorduri a întreprinderilor europene precum ABB, Krugg Kabel și Sagem, precum și necesitatea numirii unui coordonator japonez în vederea asigurării unei bune comunicări între cele două laturi ale înțelegerii.

114    Comisia constată în plus că probele comunicate de Sumitomo Electric Industries, de Hitachi Cable și de J‑Power Systems în cadrul cererii lor comune de imunitate, pe care s‑a întemeiat pentru a demonstra existența înțelegerii înainte de 13 noiembrie 2000, se coroborau cu declarațiile orale ale ABB în cadrul cererii sale de imunitate, precum și cu documentele contemporane depuse de aceasta în cadrul cererii respective. Astfel, în considerentele (149) și (150) ale deciziei atacate, Comisia face trimitere la declarațiile ABB referitoare la o reuniune între un angajat al acestei din urmă societăți și un angajat al [confidențial] în luna aprilie 2000 și la represaliile pe care ABB le‑ar fi suferit în luna mai 2000 din partea Pirelli pentru câștigarea unui proiect în Italia, teritoriu rezervat acestei din urmă întreprinderi. Comisia reproduce de asemenea, în considerentul (151) al acestei decizii, conținutul unui e‑mail și al unor note interne care confirmă că în luna aprilie 2000 ABB era deja implicată în „acordul privind teritoriul național”, precum și în împărțirea subsecventă a proiectelor europene între membrii R ai înțelegerii.

115    În continuare, elementele de probă citate de Comisie confirmă de asemenea că angajații [confidențial] au jucat un rol important în elaborarea și în funcționarea acordurilor care compun încălcarea constatată în decizia atacată. Aceștia nu numai că erau activi în cadrul înțelegerii începând cu reuniunea din 18 februarie 1999 de la Zürich, ci, astfel cum reiese din notele reuniunii din 26 iulie 1999 citate în considerentul (141) al deciziei menționate, s‑au angajat de asemenea să implice alte întreprinderi europene în înțelegere. În plus, astfel cum Comisia a arătat în considerentul (154) al acestei decizii, declarațiile orale ale Sumitomo Electric Industrie, ale Hitachi Cable și ale J‑Power Systems permit să se confirme că domnul J., și anume un angajat al [confidențial], era autorul primei foi de poziție invocate de Comisie în decizia atacată și care data din luna septembrie 2000.

116    Trebuie să se arate că preluarea activităților [confidențial] în luna noiembrie 2000 de către Vivalec, devenită Nexans France, nu a schimbat modul de funcționare a înțelegerii. Astfel, aceleași persoane au continuat să reprezinte întreprinderea la reuniunile înțelegerii, jucând același rol în cadrul încălcării. În special, după luna noiembrie 2000, domnul J. a continuat să fie responsabil cu pregătirea și cu actualizarea foilor de poziție și cu îndeplinirea funcției de secretar al „grupului R” însărcinat cu contactele cu „latura A” a înțelegerii [a se vedea în special considerentele (94), (96), (99) și (211) ale deciziei atacate].

117    În sfârșit, trebuie evidențiate caracterul unic și continuu al încălcării și faptul că probele colectate de Comisie nu menționează o întrerupere în înțelegere în perioada cuprinsă între începutul anului 1999 și începutul anului 2000. Reiese deopotrivă din decizia atacată că reprezentanții [confidențial], domnii R. și J., au fost prezenți la reuniunile înțelegerii atât în anul 1999, cât și în anul 2001, deși, astfel cum semnalează Comisia în considerentul (146) al deciziei atacate, este posibil ca aceștia să nu fi fost prezenți la toate reuniunile organizate în anul 2000.

118    Posibilitatea ca anumiți membri ai personalului [confidențial] să fi fost absenți la una dintre reuniunile înțelegerii care au fost organizate în anul 2000 nu poate pune la îndoială continuarea participării întreprinderii în cauză la înțelegere, în special din perspectiva conținutului notelor reuniunii A/R din 22 februarie 2001 de la Londra, reuniune care, potrivit reclamantelor, marchează începutul participării Nexans France la înțelegere. Aceste note conțin o listă de prezență în care, alături de numele angajaților Nexans France, domnii J. și R., figurează cuvântul „[confidențial]” care arată că este vorba de foști angajați ai [confidențial]. În plus, notele respective menționează lansarea activităților Nexans France, precizează că introducerea Nexans la Bursă a fost amânată, însă confirmată și că [confidențial] ar fi în continuare o întreprindere de telecomunicații. Astfel, în mod contrar celor susținute de reclamante, notele reuniunii respective confirmă că Nexans France participa la această reuniune doar ca urmare a activităților coluzive anterioare ale domnilor [J.] și [R.] după o restructurare a activității de fabricare a cablurilor electrice în cadrul grupului compus din [confidențial] și din filialele sale.

119    Din aceste elemente reiese, pe de o parte, că cel târziu la jumătatea anului 2000 încălcarea constatată de Comisie în decizia atacată exista deja și că [confidențial], reprezentată în special de domnii R. și J., era unul dintre membrii fondatori ai acestei înțelegeri. Pe de altă parte, din această împrejurare rezultă că în mod întemeiat Comisia a admis că participarea Nexans France la încălcare era doar o continuare a practicilor puse în aplicare de angajații [confidențial] de la începutul anului 1999. Comisia a putut, așadar, să constate, fără a săvârși o eroare, că participarea Nexans France la înțelegere începuse la 13 noiembrie 2000, în momentul preluării de către Vivalec, devenită Nexans France, a activităților [confidențial] în domeniul cablurilor electrice subterane, inclusiv a angajaților implicați în mod direct în înțelegere.

120    Argumentele reclamantelor nu sunt de natură să repună în discuție această concluzie.

121    În primul rând, trebuie să se constate că reclamantele încearcă să repună în discuție valoarea probantă a elementelor de probă colectate de Comisie, prezentându‑le și analizându‑le în mod izolat. Reclamantele analizează în mod separat declarațiile solicitanților de clemență și elementele de probă contemporane pe care acești solicitanți le‑au furnizat în cadrul cererilor lor.

122    În această privință, trebuie amintit că, deși Comisia trebuie să furnizeze dovezi precise și concordante pentru a dovedi existența unei încălcări a articolului 101 alineatul (1) TFUE, nu este obligatoriu ca fiecare dintre dovezile pe care le prezintă să îndeplinească aceste criterii în raport cu fiecare element al încălcării. Este suficient ca seria de indicii invocată de instituție, apreciată în mod global, să îndeplinească această cerință. Astfel, indiciile invocate de Comisie în decizia atacată cu scopul de a dovedi existența unei încălcări a acestei dispoziții de către o întreprindere trebuie apreciate nu în mod izolat, ci în ansamblul lor (a se vedea Hotărârea din 17 mai 2013, Trelleborg Industrie și Trelleborg/Comisia, T‑147/09 și T‑148/09, EU:T:2013:259, punctul 51 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 12 decembrie 2014, Repsol Lubricantes y Especialidades și alții/Comisia, T‑562/08, nepublicată, EU:T:2014:1078, punctele 152 și 153 și jurisprudența citată). În plus, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial trebuie, în majoritatea cazurilor, să fie dedusă din anumite coincidențe și indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în lipsa unei alte explicații coerente, dovada unei încălcări a normelor de concurență (Hotărârea din 17 septembrie 2015, Total Marketing Services/Comisia, C‑634/13 P, EU:C:2015:614, punctul 26).

123    În speță, astfel cum s‑a arătat la punctele 112-115 de mai sus, elementele de probă prezentate de Comisie în decizia atacată confirmă un contact nelegal între producătorii europeni și japonezi de cabluri electrice submarine și subterane, elaborarea unui acord complex privind o împărțire a piețelor între aceștia și punerea în aplicare a acestui acord de la începutul anului 1999. Aceste probe confirmă de asemenea că angajații [confidențial], devenită Vivalec, ulterior Nexans France, au jucat un rol‑cheie în aceste contacte.

124    În al doilea rând, în mod contrar celor susținute de reclamante, concluziile Comisiei referitoare la existența unei încălcări în perioada cuprinsă între începutul anului 1999 și începutul anului 2001 nu se întemeiază doar pe elementele de probă care i‑au fost transmise de Sumitomo Electric Industries, de Hitachi Cable și de J‑Power Systems în cadrul cererii lor comune de imunitate. Deși este adevărat că aceste elemente sunt invocate cel mai adesea în susținerea observațiilor Comisiei, aceasta din urmă se întemeiază și pe elementele de probă furnizate de ABB, care se referă explicit la participarea [confidențial] la încălcare.

125    Reclamantele sunt în eroare cu privire la semnificația considerentului (1064) al deciziei atacate atunci când afirmă că însăși Comisia a confirmat că s‑a întemeiat doar pe declarațiile Sumitomo Electric, ale Hitachi Cable și ale J‑Power Systems pentru a constata existența încălcării în perioada sa inițială. În acest considerent, care figurează în partea consacrată aprecierii, în vederea stabilirii amenzii, a colaborării comune dintre Sumitomo Electric Industries, Hitachi Cable și J‑Power Systems în calitate de al doilea solicitant de clemență, Comisia s‑a limitat să constate că informațiile comunicate de acești solicitanți aveau puncte comune cu probele determinante, în sensul punctului 26 din Comunicarea privind clemența, cu alte cuvinte probe care au o valoare probantă mare. Comisia a arătat de asemenea că era în măsură să demonstreze existența încălcării în perioada cuprinsă între 18 februarie 1999 și 1 martie 2001 doar pe baza acestor informații, ceea ce, în sine, nu exclude ipoteza că dispunea de alte elemente de probă care se raportau la acea perioadă, în special cele furnizate de ABB, prima întreprindere care a contactat Comisia și care a început să colaboreze în cadrul creat de comunicarea menționată.

126    În al treilea rând, în mod contrar celor susținute de reclamante, nu există vreun motiv pentru a repune în discuție sinceritatea și fiabilitatea nici ale declarațiilor Sumitomo Electric Industries, ale Hitachi Cable și ale J‑Power Systems, nici ale declarațiilor ABB.

127    Astfel, potrivit jurisprudenței, nicio dispoziție și niciun principiu general al dreptului Uniunii nu interzic Comisiei să invoce împotriva unei întreprinderi declarațiile altor întreprinderi incriminate. În cazul inexistenței unei asemenea situații, sarcina probei comportamentelor contrare articolului 101 TFUE, care revine Comisiei, ar fi nesustenabilă și incompatibilă cu misiunea supravegherii bunei aplicări a acestor dispoziții care îi este atribuită prin Tratatul FUE (a se vedea Hotărârea din 25 octombrie 2005, Groupe Danone/Comisia, T‑38/02, EU:T:2005:367, punctul 285 și jurisprudența citată).

128    Deși s‑ar putea manifesta o anumită neîncredere în privința depozițiilor voluntare ale participanților principali la o înțelegere ilicită, dată fiind posibilitatea ca acești participanți să aibă tendința să furnizeze mai multe elemente incriminatoare privind activitatea concurenților lor, nu este mai puțin adevărat că faptul de a solicita beneficiul aplicării Comunicării privind cooperarea în vederea obținerii unei imunități la amendă sau a unei reduceri a cuantumului acesteia nu determină obligatoriu o incitare la a prezenta elemente de probă deformate în privința participării altor membri ai înțelegerii. Astfel, orice tentativă de a induce în eroare Comisia ar putea repune în discuție sinceritatea și caracterul complet al cooperării solicitantului și, prin urmare, ar pune în pericol posibilitatea ca acesta să beneficieze pe deplin de Comunicarea privind cooperarea (Hotărârea din 12 iulie 2011, Toshiba/Comisia, T‑113/07, EU:T:2011:343, punctul 94).

129    În speță, Comisia a repus în discuție, desigur, fiabilitatea declarațiilor Sumitomo Electric Industries, ale Hitachi Cable și ale J‑Power Systems din cererea lor comună de imunitate și, în consecință, a limitat reducerea cuantumului amenzii ce urma să fie aplicată acestor întreprinderi de la 50 % la 45 %. Cu toate acestea, îndoielile Comisiei nu au privit începutul încălcării, ci doar data retragerii J‑Power Systems din înțelegere, întrucât solicitanții de clemență au indicat date diferite în privința acestei retrageri. În schimb, în ceea ce privește perioada inițială a înțelegerii, în considerentul (1064) al deciziei atacate, Comisia a subliniat că probele furnizate de Sumitomo Electric Industries, de Hitachi Cable și de J‑Power Systems au avut un caracter determinant.

130    Pe de altă parte, în mod contrar celor susținute de reclamante, declarațiile depuse de Sumitomo Electric Industries, de Hitachi Cable și de J‑Power Systems nu pot fi considerate simple „dovezi circumstanțiale”. Este vorba, astfel, de declarațiile făcute de reprezentanții legali ai acestor întreprinderi, contextualizate prin elemente de probă contemporane faptelor, precum extrase din agende și din notele reuniunilor. Probele provenite de la Sumitomo Electric Industries, de la Hitachi Cable și de la J‑Power Systems sunt, de altfel, coroborate cu probele furnizate de ABB în cadrul propriei cereri de imunitate (a se vedea punctul 114 de mai sus).

131    În plus, în ceea ce privește afirmația reclamantelor potrivit căreia, în cadrul acțiunii pe care a formulat‑o împotriva deciziei atacate, înregistrată cu numărul T‑445/14, ABB pare să conteste data aleasă de Comisie pentru a marca începutul participării sale la înțelegere, aceasta trebuie să fie respinsă ca inoperantă întrucât nu are nicio consecință asupra valorii probelor pe care această întreprindere le‑a furnizat în cererea sa de imunitate, care confirmă existența înțelegerii începând cu jumătatea anului 2000.

132    În al patrulea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantelor potrivit căruia din declarațiile solicitanților de clemență reiese că înțelegerea nu exista încă în anii 1999 și 2000, este suficient să se amintească faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a exista un acord în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, este suficient ca întreprinderile în cauză să își fi exprimat voința comună de a se comporta pe piață într‑un anumit mod. Se poate considera că s‑a încheiat un acord în sensul dispoziției menționate în cazul în care există un concurs de voințe cu privire la însuși principiul unei restrângeri a concurenței, chiar dacă elementele specifice ale restrângerii avute în vedere fac încă obiectul unor negocieri (a se vedea Hotărârea din 16 iunie 2011, Solvay/Comisia, T‑186/06, EU:T:2011:276, punctele 85 și 86 și jurisprudența citată).

133    Pe de altă parte, rezultă din jurisprudență că, potrivit concepției inerente dispozițiilor tratatului privind concurența, orice operator economic trebuie să determine în mod autonom politica pe care intenționează să o urmeze pe piață. Deși această cerință a autonomiei nu exclude dreptul operatorilor economici de a se adapta în mod inteligent la comportamentul constatat sau așteptat al concurenților lor, aceasta se opune totuși în mod riguros oricărui contact direct sau indirect între acești operatori, de natură fie să influențeze comportamentul pe piață al unui concurent actual sau potențial, fie să dezvăluie unui astfel de concurent comportamentul pe care el a decis sau a preconizat să îl adopte pe piață, atunci când aceste contacte au drept obiect sau drept efect realizarea unor condiții de concurență care nu ar corespunde condițiilor normale de pe piața în discuție, ținând seama de natura produselor sau a prestațiilor furnizate, de importanța și de numărul întreprinderilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni, C‑49/92 P, EU:C:1999:356, punctele 116-118 și jurisprudența citată).

134    În speță, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 111-134 de mai sus, s‑a demonstrat că, în anii 1999 și 2000, reprezentanții producătorilor principali japonezi și europeni de cabluri electrice submarine și subterane, inclusiv Nexans France, s‑au reunit pentru a elabora regulile de alocare a proiectelor privind cablurile electrice submarine și subterane localizate în diferite părți ale lumii sau pentru a atribui aceste proiecte participanților la înțelegere. Deși negocierea acestor reguli s‑a întins în timp, nu există nicio îndoială că reprezentanții întreprinderilor participante la aceste reuniuni împărtășeau o voință comună pentru împărțirea piețelor proiectelor privind cablurile electrice submarine și subterane și că, astfel, au încheiat un acord anticoncurențial în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE.

135    Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că al doilea motiv trebuie respins.

136    Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se concluzioneze că reclamantele nu au reușit să demonstreze existența unei nelegalități sau a unei erori săvârșite de Comisie care să justifice anularea în tot sau în parte a deciziei atacate.

137    Prin urmare, concluziile în anulare trebuie respinse.

B.      Cu privire la concluziile prin care se solicită reducerea cuantumului amenzilor aplicate

138    Înainte de examinarea diferitor cereri ale reclamantelor prin care urmăresc să obțină o reducere a cuantumului amenzilor care le‑au fost aplicate, trebuie amintit că controlul legalității este completat de competența de fond care este recunoscută instanței Uniunii de articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, în conformitate cu articolul 261 TFUE. Această competență autorizează instanța, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată. Trebuie însă subliniat că exercitarea competenței de fond nu echivalează cu un control din oficiu și trebuie amintit că procedura în fața instanțelor Uniunii este în contradictoriu. Cu excepția motivelor de ordine publică pe care instanța este ținută să le ridice din oficiu, cum ar fi nemotivarea deciziei atacate, sarcina de a invoca motive împotriva acesteia din urmă și de a prezenta elemente de probă în susținerea acestor motive revine reclamantului (Hotărârea din 8 decembrie 2011, KME Germany și alții/Comisia, C‑389/10 P, EU:C:2011:816, punctele 130 și 131).

139    Reclamantele solicită reducerea cuantumului amenzilor care le‑au fost aplicate pentru a ține seama, pe de o parte, de eroarea săvârșită de Comisie în privința duratei participării Nexans France la încălcare și, pe de altă parte, de erorile săvârșite de Comisie în privința coeficientului pentru gravitate reținut împotriva lor.

1.      Cu privire la eroarea săvârșită de Comisie în privința duratei participării Nexans France la încălcare

140    Trebuie să se arate că durata participării Nexans France la înțelegere relevă elemente constitutive ale încălcării astfel cum a fost constatată de Comisie în decizia atacată și nu poate, în această calitate, să fie examinată de instanța Uniunii în temeiul articolului 31 din Regulamentul nr. 1/2003 (Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Galp Energía España și alții/Comisia, C‑603/13 P, EU:C:2016:38, punctul 77). În plus, în măsura în care cererea formulată de reclamante în această privință trebuie să fie interpretată în sensul că prin intermediul acesteia se solicită Tribunalului să substituie cu propria apreciere pe cea a Comisiei privind coeficientul multiplicator referitor la durata utilizată de Comisie pentru calcularea cuantumului amenzilor aplicate reclamantelor, trebuie să se arate că această cerere se întemeiază numai pe argumentul potrivit căruia Comisia a săvârșit o eroare prin faptul că a stabilit că participarea Nexans France la încălcare a început la 13 noiembrie 2000. Or, pe de o parte, trebuie să se arate că un asemenea argument este inoperant în ceea ce privește amenda aplicată reclamantelor prin articolul 2 litera (d) din decizia atacată, întrucât amenda în discuție a fost aplicată reclamantelor din cauza participării la încălcare a întreprinderii pe care o formau în sensul articolului 101 TFUE în perioada cuprinsă între 12 iunie 2001 și 28 ianuarie 2009. Pe de altă parte, trebuie de asemenea să se arate că examinarea celui de al doilea motiv al acțiunii, invocat în susținerea concluziilor în anulare, nu a evidențiat nicio eroare a Comisiei atunci când a stabilit că participarea Nexans France la încălcare a început la 13 noiembrie 2000. Întrucât reclamantele nu au prezentat elemente suplimentare care, în speță, ar fi de natură să justifice o modificare a coeficienților multiplicatori utilizați de Comisie pentru calcularea cuantumului de bază al amenzilor care le‑au fost aplicate prin decizia atacată, se impune respingerea cererii lor prin care urmăresc să obțină reducerea cuantumului amenzilor respective, în măsura în care aceasta se întemeiază pe pretinsa eroare săvârșită de Comisie cu privire la durata participării Nexans France la încălcare.

2.      Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe încălcări ale obligației de motivare și ale principiului egalității de tratament la stabilirea coeficientului pentru gravitate în scopul calculării cuantumului amenzilor

141    Prezentul motiv cuprinde trei aspecte. În cadrul primului aspect, reclamantele susțin că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere și nu a îndeplinit obligația de motivare care îi revine întrucât nu a redus coeficientul pentru gravitate având în vedere probele potrivit cărora punerea în aplicare a înțelegerii a fost parțială și limitată, iar într‑o largă măsură ineficientă. În cadrul celui de al doilea motiv, ele susțin că Comisia a majorat în mod greșit acest coeficient pentru a ține seama de cota de piață cumulată a părților. În cadrul celui de al treilea motiv, ele susțin că, aplicându‑le asemenea coeficient, Comisia a încălcat principiul egalității de tratament.

142    Înainte de examinarea celor trei aspecte ale prezentului motiv, trebuie amintit că, în temeiul articolului 23 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia poate aplica, prin decizie, întreprinderilor care au săvârșit în mod intenționat sau din neglijență o încălcare a dispozițiilor articolului 101 alineatul (1) TFUE amenzi al căror cuantum este stabilit cu luarea în considerare în special a gravității încălcării și a duratei acesteia.

143    Conform punctelor 19-22 din Orientările din 2006 privind calcularea amenzilor, unul dintre cei doi factori pe care se întemeiază cuantumul de bază al amenzii este proporția din valoarea vânzărilor în cauză stabilită în funcție de gradul de gravitate a încălcării. Aprecierea gravității încălcării se face de la caz la caz pentru fiecare tip de încălcare, ținându‑se seama de toate circumstanțele speței. Pentru a decide proporția din valoarea vânzărilor de care trebuie să se țină seama într‑un anumit caz, Comisia ia în considerare anumiți factori precum natura încălcării, cota de piață cumulată a tuturor părților în cauză, sfera geografică a încălcării și punerea în aplicare a încălcării.

144    Comisia dispune de o marjă de apreciere la stabilirea cuantumului amenzilor pentru a orienta comportamentul întreprinderilor în sensul respectării normelor de concurență (a se vedea Hotărârea din 12 decembrie 2012, Novácke chemické závody/Comisia, T‑352/09, EU:T:2012:673, punctul 43 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 14 martie 2013, Dole Food și Dole Germany/Comisia, T‑588/08, EU:T:2013:130, punctul 662 și jurisprudența citată). Cu toate acestea, în cadrul controlului cuantumului amenzii, instanța nu se poate întemeia pe această marjă de apreciere nici în ceea ce privește alegerea elementelor luate în considerare în aplicarea criteriilor prevăzute în Orientările din 2006 privind calcularea amenzilor, nici în ceea ce privește aprecierea acestor elemente pentru a renunța la exercitarea unui control aprofundat atât în drept, cât și în fapt (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 decembrie 2011, KME Germany și alții/Comisia, C‑272/09 P, EU:C:2011:810, punctul 102). De asemenea, de fiecare dată când Comisia decide să aplice amenzi în temeiul dreptului concurenței, aceasta este obligată să respecte principiile generale de drept, printre care figurează principiile egalității de tratament și proporționalității, astfel cum au fost interpretate de instanțele Uniunii (Hotărârea din 12 decembrie 2012, Novácke chemické závody/Comisia, T‑352/09, EU:T:2012:673, punctul 44).

145    În speță, trebuie amintit că în decizia atacată, în special în considerentele (997)-(1010) ale acesteia, Comisia a apreciat că, în ceea ce privește cuantumul de bază al amenzii și stabilirea gravității, încălcarea, prin natura ei, constituia una dintre restrângerile cele mai grave ale concurenței, ceea ce justifica, în opinia sa, aplicarea unui procent de 15 %. De asemenea, Comisia a aplicat o majorare cu 2 % a acestui procent tuturor destinatarilor, din cauza cotei de piață cumulate, precum și din cauza sferei geografice cvasimondiale a înțelegerii, care cuprindea printre altele întreg teritoriul SEE. Pe de altă parte, Comisia a considerat în special că comportamentul întreprinderilor europene, incluzând reclamantele, producea prejudicii mai mari concurenței decât comportamentul celorlalte întreprinderi, în sensul că, dincolo de participarea lor la „configurația A/R a înțelegerii”, întreprinderile europene și‑au împărțit proiectele privind cablurile electrice în cadrul „configurației europene” a înțelegerii menționate. Pentru acest motiv, Comisia a stabilit proporția din valoarea vânzărilor de care să se țină seama pentru gravitatea încălcării la 19 % în cazul întreprinderilor europene și la 17 % în cazul celorlalte întreprinderi.

146    În lumina acestor considerații, trebuie examinate cele trei aspecte invocate de reclamante.

a)      Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv

147    Reclamantele arată că în cursul procedurii administrative au invocat argumente prin care demonstrau că cea mai mare parte a vânzărilor de cabluri electrice nu fuseseră afectate de încălcarea constatată în decizia atacată. Ele susțin că, refuzând reducerea proporției din valoarea vânzărilor pentru a ține seama de această punere în aplicare a încălcării parțială și, în largă măsură, ineficientă, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere și a viciat decizia atacată cu o nemotivare în privința cererii lor de reducere a coeficientului pentru gravitate.

148    În această privință, reclamantele precizează, în primul rând, că acordul privind „teritoriul național” nu a putut avea efecte asupra pieței europene, întrucât, din motive de ordin tehnologic și logistic, întreprinderile japoneze nu constituiau o veritabilă amenințare pentru producătorii europeni pe această piață. Astfel, chiar în lipsa acordului, rezultatul licitațiilor europene citate în decizia atacată nu ar fi fost diferit.

149    În al doilea rând, reclamantele susțin că înțelegerea a privit doar o parte foarte limitată a vânzărilor de cabluri electrice în Europa. Ele menționează că în perioada în cauză au efectuat mai mult de 4 000 de vânzări europene de cabluri electrice care intrau în sfera încălcării. Or, comunicarea privind obiecțiunile ar fi descris mai puțin de 100 de cazuri de trucare a licitațiilor. Reclamantele susțin că nu există o piață unică europeană pentru cablurile electrice subterane și submarine în care toate vânzările ar fi efectuate în același mod și în aceleași condiții de concurență. Prin urmare, Comisia nu ar putea să recurgă la o extrapolare pornind de la o mică parte a proiectelor care implicau cablurile electrice, în special proiectele destinate gestionarilor de rețele de transport, pentru a demonstra existența unei încălcări care afectează o piață largă. Reclamantele susțin de asemenea că Comisia nu a demonstrat existența vreunui efect al încălcării asupra prețurilor facturate clienților sau asupra prețurilor plătite de consumatori.

150    În al treilea rând, potrivit reclamantelor, în cazul celei mai mari părți a vânzărilor de cabluri electrice încadrate în domeniul de aplicare al deciziei atacate, nu ar exista o dovadă a încălcării articolului 101 alineatul (1) TFUE.

151    În al patrulea rând, reclamantele susțin că, chiar dacă există dovezi ale unui acord între concurenți privind vânzările de cabluri electrice, în majoritatea cazurilor acest acord nu a putut fi pus în aplicare. Printre motivele care au împiedicat punerea în aplicare a acordului, pe care le ilustrează ca exemple, reclamantele citează un caz al unui proiect care nu s‑a concretizat, întrucât a fost anulată achiziția publică ce a făcut obiectul discuțiilor în cadrul înțelegerii, un caz de cooperare legitimă între fabricanții de cabluri electrice, cazul unui client care nu căuta oferte competitive în special din cauza interesului său pentru o tehnologie brevetată de un anumit producător și un caz de alocare a unui proiect unei întreprinderi care nu participa la cartel, în pofida faptului că acel proiect făcuse obiectul unor discuții între membrii înțelegerii. Reclamantele arată de asemenea că structura lor internă împiedica punerea în aplicare a acordului, dat fiind că membrii personalului care au participat la reuniunile înțelegerii nu aveau des contacte cu echipele care pregăteau ofertele. De asemenea, perioada foarte lungă de elaborare a proiectelor privind cablurile electrice și schimbările privind clientela și specificațiile ofertelor ar face ineficiente contactele inițiale între concurenți.

152    Comisia contestă argumentația reclamantelor.

1)      Cu privire la pretinsa eroare de apreciere

153    Trebuie să se constate, pe de o parte, că prin argumentele invocate reclamantele impută în esență Comisiei că nu a ținut seama, în etapa stabilirii amenzilor, de caracterul limitat, chiar de lipsa efectelor reale ale încălcării asupra pieței în cauză. Reclamantele susțin printre altele că încălcarea nu ar fi „afectat” cea mai mare parte a vânzărilor de cabluri electrice vizate de comunicarea privind obiecțiunile sau că acordul nu a „putut să aibă efecte asupra clienților”, în special asupra prețului care le‑ar fi fost facturat. În sfârșit, reclamantele arată că împrejurări de fapt exterioare înțelegerii i‑ar fi diminuat efectele.

154    Pe de altă parte, anumite argumente ale reclamantelor se referă de asemenea la inexistența vreunei dovezi a existenței acordului. De altfel, răspunsul pe care Comisia îl dă la argumentele reclamantelor se plasează deopotrivă în sfera demonstrării faptului că a existat o încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE, în special prin chestiunea dacă este necesară demonstrarea efectelor unei încălcări care, întrucât constă în împărțirea pieței, poate fi calificată drept încălcare prin obiect. Comisia susține în esență că, din moment ce încălcarea constatată în decizia atacată este o încălcare prin obiect, conform jurisprudenței constante (a se vedea Hotărârea din 13 decembrie 2012, Expedia, C‑226/11, EU:C:2012:795, punctul 35 și jurisprudența citată), nu avea obligația să demonstreze efectele acesteia. Comisia face de asemenea trimitere la jurisprudența potrivit căreia punerea în aplicare, chiar și parțială, a unui acord al cărui obiect este anticoncurențial este suficientă pentru a înlătura posibilitatea de a concluziona în sensul unei lipse de impact al acordului respectiv asupra pieței (Hotărârea din 25 octombrie 2005, Groupe Danone/Comisia, T‑38/02, EU:T:2005:367, punctul 148).

155    În replică, reclamantele au făcut unele clarificări, menționând că argumentele lor privind punerea în aplicare limitată a încălcării și lipsa incidenței încălcării asupra prețurilor sunt invocate în legătură cu gravitatea încălcării, iar nu în legătură cu constatarea existenței sale. Potrivit reclamantelor, un acord anticoncurențial care nu a fost pus pe deplin în aplicare și care, în orice caz, nu are nicio incidență asupra prețurilor plătite de clienți trebuie să fie considerat mai puțin grav decât un acord care este pus în aplicare pe deplin și care cauzează clienților un prejudiciu prin majorarea prețurilor.

156    În această privință, trebuie să se constate că cea mai mare parte a argumentelor reclamantelor rezumate la punctele 153-155 de mai sus denotă o confuzie între noțiunea „punere în aplicare” a încălcării, ce figurează la punctul 22 din Orientările din 2006 privind calcularea amenzilor, și noțiunea „impact real asupra pieței” care, în cazul în care era măsurabil, putea fi luat în considerare de Comisie la stabilirea amenzii potrivit Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) [CO] (JO 1998, C 9, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 69, denumite în continuare „Liniile directoare din 1998 privind calcularea amenzilor”). Or, potrivit chiar textului punctului 22 din Orientările din 2006 privind calcularea amenzilor, aplicabil situației de fapt din speță, în cadrul aprecierii gravității încălcării în vederea calculării amenzii, Comisia nu trebuie să țină seama în mod obligatoriu de impactul real asupra pieței sau de lipsa acestuia, în calitate de factor agravant sau atenuant. Este suficient, precum în speță, ca nivelul stabilit de Comisie pentru proporția din valoarea vânzărilor ce urmează a fi luat în considerare să fie justificat prin alte elemente susceptibile să influențeze determinarea gravității în temeiul acestei din urmă dispoziții, precum natura însăși a încălcării, cota de piață cumulată a tuturor părților în cauză și sfera sa geografică.

157    Prin urmare, în măsura în care reclamantele, prin argumentele pe care le invocă, încearcă să demonstreze că din motive independente de voința membrilor înțelegerii aceasta nu a putut să își producă efectele sau să aibă rezultatele așteptate, argumentele respective trebuie respinse.

158    În măsura în care argumentația reclamantelor trebuie privită în sensul că ele apreciază că Comisia nu a demonstrat punerea în aplicare a încălcării, nu poate fi admisă nici această argumentație.

159    Astfel, trebuie să se arate că singurul argument invocat de reclamante care ar putea fi considerat relevant pentru punerea în aplicare a încălcării este cel potrivit căruia Nexans France nu a putut să pună în aplicare acordurile din cauza organizării sale interne, dat fiind că membrii personalului care au participat la reuniunile cartelului nu aveau contacte cu echipele care pregăteau ofertele. Or, acest argument nu poate fi admis, din moment ce pretinsa incapacitate de a pune în aplicare dispozițiile rezultate din acordurile în discuție nu este suficientă pentru a combate constatarea Comisiei, întemeiată pe dovezile prezentate în decizia atacată și necontestate de reclamante, potrivit căreia Nexans France, ca și ceilalți membri ai înțelegerii, a respectat în mod global acordul privind „teritoriul național” și a participat la împărțirea între producătorii asiatici și producătorii europeni de proiecte privind cablurile electrice care urmau să fie realizate pe „teritoriile de export”, precum și la împărțirea între producătorii europeni a proiectelor privind cablurile electrice care urmau să fie realizate pe „teritoriile de export” alocate acestora din urmă și a proiectelor privind cablurile electrice care urmau să fie realizate pe „teritoriul național” al producătorilor europeni.

2)      Cu privire la pretinsa încălcare a obligației de motivare

160    În ceea ce privește critica întemeiată pe nemotivare, trebuie amintit că motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul (Hotărârea din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, EU:C:2011:620, punctul 147 și jurisprudența citată).

161    În speță, trebuie să se arate că, în mod contrar celor susținute de reclamante, în considerentul (1007) al deciziei atacate, Comisia a expus motivul pentru care a considerat, răspunzând la argumentele invocate de reclamante în cadrul procedurii administrative, că încălcarea unică și continuă fusese pusă în aplicare pe deplin. Astfel, Comisia a amintit că instanțele Uniunii confirmaseră că „faptul că nu sunt puse în aplicare acordurile în integralitate nu însemna că acordurile coluzive nu fuseseră aplicate în practică” și că faptul că „nu era în posesia unor elemente care să demonstreze existența unei coluziuni în fiecare stat membru și în privința fiecărei părți contractante care era acoperită de înțelegere nu înseamnă că aceasta nu a fost pusă în aplicare”.

162    De asemenea, în considerentul (1006) al deciziei atacate, Comisia a răspuns la argumentul reclamantelor, invocat deopotrivă în cadrul procedurii administrative, potrivit căruia încălcarea nu a avut incidență asupra concurenței în SEE, arătând că, în măsura în care acordurile sancționate prin decizia atacată constituiau o încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE, în vederea calculării amenzii, nu era necesar să se demonstreze gradul de incidență a acestor acorduri asupra pieței sau a concurenței ori să se țină seama de aceasta.

163    În această privință, trebuie să se sublinieze că împrejurarea că jurisprudența citată de Comisie la nota de subsol 1413 în susținerea explicației date în considerentul (1006) al deciziei atacate este lipsită de pertinență și că explicația menționată nu constituie un temei adecvat pentru refuzul de a lua în considerare pretinsa lipsă a efectelor încălcării în SEE în stadiul aprecierii acesteia (a se vedea punctul 160 de mai sus) este inoperantă în măsura în care este invocată în susținerea prezentei critici.

164    Astfel, conform unei jurisprudențe constante, obligația de motivare constituie o normă fundamentală de procedură care trebuie diferențiată de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în litigiu. Criticile și argumentele care urmăresc contestarea temeiniciei acestui act sunt, așadar, inoperante în cadrul unui motiv întemeiat pe nemotivare sau pe motivarea insuficientă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 martie 2001, Franța/Comisia, C‑17/99, EU:C:2001:178, punctele 35-38, și Hotărârea din 15 iunie 2005, Corsica Ferries France/Comisia, T‑349/03, EU:T:2005:221, punctele 52 și 59).

165    Prin urmare, primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins.

b)      Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv

166    Reclamantele arată că din considerentele (998)-(1010) ale deciziei atacate reiese că Comisia a majorat proporția din valoarea vânzărilor cu 2 % în cazul tuturor întreprinderilor, pe de o parte, din cauza dimensiunii cotei de piață cumulate a tuturor întreprinderilor și, pe de altă parte, din cauza sferei geografice a încălcării. Ele arată că majorarea din cauza dimensiunii cotei de piață cumulate nu este întemeiată, dat fiind că în cursul încălcării s‑au schimbat anumiți participanți și că, în special, anumite întreprinderi s‑au alăturat încălcării tocmai după 18 februarie 1999 și au încetat participarea înaintea datei finale, 28 ianuarie 2009.

167    Comisia contestă argumentația reclamantelor.

168    În această privință, trebuie să se arate că, deși nu toate întreprinderile implicate în înțelegere au participat la aceasta în întreaga perioadă în cauză, astfel cum susțin reclamantele, nu este mai puțin adevărat că, pe de o parte, în cea mai mare parte a existenței sale, înțelegerea regrupa principalii producători europeni și japonezi de cabluri electrice submarine și subterane de înaltă și de foarte înaltă tensiune. În plus, într‑o perioadă cuprinsă între sfârșitul anului 2001 și anul 2006, înțelegerea a fost consolidată prin participarea unor furnizori europeni de dimensiune mai mică precum Brugg Kabel, nkt cables, Safran și Silec Cable și, în perioada cuprinsă între sfârșitul anului 2002 și jumătatea anului 2005, prin participarea furnizorilor sud‑coreeni. Pe de altă parte, astfel cum arată Comisia, fără a fi contrazisă de reclamante, numărul actorilor de pe piața în cauză care nu sunt destinatarii deciziei atacate este foarte limitat. În aceste împrejurări, trebuie să se constate, la încheierea unui control aprofundat, că Comisia a putut să considere fără a săvârși o eroare că toți destinatarii deciziei, combinați, constituiau aproape toate întreprinderile de pe piața SEE a cablurilor electrice submarine și subterane de înaltă și de foarte înaltă tensiune. Comisia a putut să considere de asemenea în mod întemeiat că acest element și sfera geografică cvasimondială a înțelegerii, necontestată de reclamante, agravau încălcarea și majorau, în consecință, cu 2 % proporția din valoarea vânzărilor ce urma să fie luată în considerare.

169    Prin urmare, al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins.

c)      Cu privire la al treilea aspect al celui de al treilea motiv

170    Reclamantele susțin că diferențierea efectuată de Comisie între întreprinderile europene și întreprinderile japoneze în ceea ce privește proporția din valoarea vânzărilor reținută pentru a se ține seama de gravitatea încălcării este contrară principiului egalității de tratament.

171    Reclamantele amintesc că proporția din valoarea vânzărilor aplicată de Comisie întreprinderilor europene era cu 2 % mai mare decât cea aplicată altor întreprinderi. Pentru a motiva această diferențiere, în considerentul (999) al deciziei atacate, Comisia ar fi arătat că, în afară de mecanismele de alocare specifice „configurației A/R a înțelegerii”, „anumite proiecte privind SEE au făcut obiectul unei împărțiri suplimentare între producătorii europeni prin intermediul configurației europene a înțelegerii”. Or, reclamantele subliniază că, potrivit Comisiei, „aceste alte activități ilicite, care [erau] desfășurate doar de producătorii europeni, au intensificat atingerea adusă concurenței care era cauzată deja prin acordul de împărțire a piețelor între producătorii europeni, japonezi și [sud‑coreeni] și, prin urmare, gradul de gravitate a încălcării” și că „[d]enaturarea suplimentară cauzată de configurația europeană a înțelegerii [justifica] o majorare a gradului de gravitate cu 2 % în cazul întreprinderilor care au participat la acest aspect al înțelegerii”.

172    Reclamantele contestă această diferențiere, pe de o parte, susținând că „configurația europeană a înțelegerii” nu a fost pusă în aplicare exclusiv de întreprinderile europene. Astfel, din decizia atacată ar rezulta că întreprinderile japoneze și sud‑coreene au participat la discuții referitoare la anumite proiecte privind clienți europeni. Pe de altă parte, reclamantele apreciază că Comisia nu a demonstrat modul în care această configurație a „intensificat atingerea adusă concurenței cauzată deja” și nici care era „denaturarea suplimentară” provocată de această configurație.

173    Comisia contestă argumentația reclamantelor.

174    În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, de fiecare dată când Comisia decide să impună amenzi în temeiul dreptului concurenței, aceasta are obligația de a respecta principiile generale de drept, printre care se numără principiul egalității de tratament, astfel cum este interpretat de instanțele Uniunii. Acest principiu impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit, iar situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea din 27 iunie 2012, Bolloré/Comisia, T‑372/10, EU:T:2012:325, punctul 85 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 19 ianuarie 2016, Mitsubishi Electric/Comisia, T‑409/12, EU:T:2016:17, punctul 108 și jurisprudența citată).

175    În ceea ce privește aprecierea gravității comportamentului întreprinderilor europene în raport cu comportamentul întreprinderilor asiatice, în special întreprinderile japoneze, trebuie amintit că Comisia a calificat încălcarea vizată de decizia atacată ca fiind o încălcare unică și continuă, compusă din două configurații, și anume „configurația A/R” a înțelegerii și „configurația europeană” a înțelegerii. Prima configurație cuprindea, pe de o parte, un acord privind „teritoriul național”, în temeiul căruia întreprinderile japoneze și sud‑coreene se angajau să părăsească „teritoriul național” european, rezervat membrilor R ai acestei înțelegeri, în schimbul unui angajament reciproc ai acestora din urmă de a părăsi „teritoriul național” japonez și sud‑coreean, și, pe de altă parte, o împărțire a proiectelor localizate în cea mai mare parte a restului lumii, denumită „teritorii de export”. A doua configurație, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 12 de mai sus, urmărea împărțirea între întreprinderile europene a proiectelor localizate pe „teritoriul național” european și proiectele alocate pe latura europeană în „teritoriile de export”.

176    Motivele pentru care Comisia a apreciat că cele două configurații ale înțelegerii făceau parte dintr‑o singură încălcare sunt expuse în considerentele (527)-(619) ale deciziei atacate. În acest cadru, în ceea ce privește condiția existenței aceluiași scop unic care să facă legătura între configurațiile menționate ale înțelegerii, în considerentul (534) din decizia menționată, Comisia a constatat următoarele:

„Configurația europeană a înțelegerii (precum și alocarea între întreprinderile asiatice) era supusă acordului global și o punea în aplicare. Astfel, cu ocazia acestor reuniuni europene R, coordonatorul european retransmitea discuțiile care aveau loc cu ocazia reuniunilor A/R […]. Pentru a proceda în acest mod, părțile organizau adesea reuniuni R la puțin timp după reuniunile A/R […]. Mai mult, cu ocazia reuniunilor R, părțile își exprimau interesul pentru proiecte în teritoriile de export, proiecte care trebuiau să fie discutate cu ocazia reuniunilor A/R. De asemenea, părțile care participau la reuniunile A/R erau informate cu privire la discuțiile principale în configurația europeană a înțelegerii […]. Astfel, configurația europeană a înțelegerii făcea parte integrantă din planul global.”

177    Comisia a stabilit în sarcina celei mai mari părți a întreprinderilor japoneze și sud‑coreene răspunderea pentru participarea la întreaga înțelegere, inclusiv la configurația sa europeană. În special, Comisia a recunoscut, pentru întreaga înțelegere menționată, răspunderea întreprinderilor japoneze regrupate în nucleul dur al înțelegerii, și anume Sumitomo Electric Industries, Hitachi Cable și întreprinderea lor comună J‑Power Systems, precum și Furukawa Electric, Fujikura și întreprinderea lor comună Viscas.

178    Totuși, în considerentul (537) al deciziei atacate, Comisia a nuanțat nivelul de participare la înțelegere a diferitor întreprinderi. Astfel, aceasta a considerat următoarele:

„Nucleul dur al participanților la înțelegere (Nexans, Pirelli/Prysmian, Furukawa [Electric], Fujikura și Viscas, Sumitomo [Electric Industries], Hitachi [Cable] și [J‑Power Systems]) era același în privința cablurilor [electrice subterane] și [submarine] și aplica în egală măsură [acordul privind] teritoriul național și acordul privind alocarea proiectelor în teritoriile de export. În timp ce, din motive obiective, întreprinderile japoneze și [sud‑coreene] nu erau implicate în configurația europeană a înțelegerii, Nexans și Pirelli/Prysmian erau active în ambele.”

179    Pornind de la această constatare, în considerentul (999) al deciziei atacate, avut în vedere de argumentele reclamantelor, Comisia a concluzionat că încălcarea săvârșită de întreprinderile europene trebuie considerată mai gravă decât cea săvârșită de întreprinderile japoneze și că, așadar, din cauza implicării lor în „configurația europeană a înțelegerii”, proporția din valoarea vânzărilor întreprinderilor europene, reținută pentru calcularea cuantumului de bază al amenzii, trebuia majorată cu 2 %.

180    În această privință, trebuie să se considere că faptul că, astfel cum susțin reclamantele, participarea întreprinderilor japoneze a fost asemănătoare celei a întreprinderilor europene în ceea ce privește „configurația europeană a înțelegerii”, chiar dacă se presupune că este dovedit, nu este de natură să repună în discuție concluzia Comisiei potrivit căreia împărțirea proiectelor în cadrul SEE constituia un element suplimentar care merita să fie sancționat printr‑un procent suplimentar pentru gravitatea încălcării.

181    Astfel, pe de o parte, trebuie să se arate că, în afară de „configurația A/R a înțelegerii”, în cadrul căreia întreprinderile europene și asiatice au convenit în special să nu intre pe „teritoriile naționale” ale acestora, producătorii europeni, inclusiv reclamantele, și‑au împărțit diferite proiecte privind cablurile electrice alocate membrilor R ai înțelegerii menționate. În special, astfel cum rezultă din considerentul (73) al deciziei atacate, o asemenea împărțire a privit atât alocarea proiectelor în „teritoriile de export”, efectuată în cadrul configurației menționate, cât și alocarea proiectelor ce reveneau membrilor R în conformitate cu acordul privind „teritoriul național”, și anume proiectele situate pe „teritoriul național” al producătorilor europeni. Pe de altă parte, trebuie să se arate că, deși împărțirea proiectelor în cadrul acestei configurații și împărțirea proiectelor în cadrul „configurației europene a înțelegerii” erau strâns legate, astfel cum Comisia explică în considerentul (534) al deciziei atacate, această din urmă configurație a implicat un angajament suplimentar de împărțire a proiectelor care depășea regulile de alocare existente în „configurația A/R a înțelegerii”.

182    În plus, în mod contrar celor susținute de reclamante, nu există nicio îndoială că împărțirea proiectelor privind cablurile electrice de înaltă tensiune în cadrul „configurației europene a înțelegerii” a agravat atingerea adusă concurenței cauzată în SEE de „configurația A/R” a înțelegerii menționate.

183    Așadar, se justifica, astfel cum susține Comisia, ca aprecierea gravității comportamentului producătorilor care participau la „configurația europeană a înțelegerii”, în special producătorii europeni, să reflecte prejudiciul suplimentar cauzat concurenței în cadrul SEE.

184    Prin urmare, argumentul reclamantelor potrivit căruia, în esență, Comisia a săvârșit o eroare de apreciere considerând că întreprinderile japoneze nu au participat la același nivel ca întreprinderile europene la „configurația europeană a înțelegerii” nu are nicio consecință asupra existenței unei încălcări a principiului egalității de tratament în privința reclamantelor.

185    Astfel, un asemenea argument, presupunând că este întemeiat, ar fi de natură să justifice majorarea procentului valorii vânzărilor reținut împotriva întreprinderilor japoneze.

186    În schimb, această împrejurare este lipsită de pertinență în ceea ce privește procentul valorii vânzărilor reținut împotriva reclamantelor pentru a se ține seama de gravitatea comportamentului lor, din moment ce principiul egalității de tratament nu poate sta la baza vreunui drept la aplicarea nediscriminatorie a unui tratament nelegal (Hotărârea din 11 septembrie 2002, Pfizer Animal Health/Consiliul, T‑13/99, EU:T:2002:209, punctul 479).

187    Rezultă din cele ce precedă că se impune respingerea celui al treilea aspect al celui de al treilea motiv și, prin urmare, a acestui motiv în ansamblu.

188    Întrucât motivele și argumentele invocate de reclamante în susținerea concluziilor în reformare au fost respinse și în lipsa unor elemente care, în speță, ar fi de natură să justifice o reducere a cuantumului amenzilor, concluziile privind această reducere trebuie respinse.

189    Având în vedere toate considerațiile care precedă, trebuie să se constate că acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

IV.    Cu privire la cheltuielile de judecată

190    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă Nexans France SAS și Nexans SA la plata cheltuielilor de judecată.

Collins Kancheva Barents

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 iulie 2018.

Semnături

Cuprins

I. Istoricul cauzei

A. Reclamantele și sectorul în cauză

B. Procedura administrativă

C. Decizia atacată

1. Încălcarea în cauză

2. Răspunderea reclamantelor

3. Amenzile aplicate

II. Procedura și concluziile părților

III. În drept

A. Cu privire la concluziile în anulare

1. Cu privire la primul motiv, întemeiat pe lipsa unui temei juridic, pe o încălcare a deciziei de inspecție, a dreptului la apărare, a articolului 20 alineatele (2)-(4) din Regulamentul nr. 1/2003 și a articolului 7 din cartă

a) Cu privire la desfășurarea inspecției

b) Cu privire la pretinsa lipsă a unui temei juridic pentru măsurile în litigiu

c) Cu privire la pretinsa încălcare a deciziei de inspecție

d) Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la apărare

e) Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 20 alineatele (3) și (4) din Regulamentul nr. 1/2003

f) Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 7 din cartă

2. Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere în stabilirea datei la care a început participarea reclamantelor la încălcare

B. Cu privire la concluziile prin care se solicită reducerea cuantumului amenzilor aplicate

1. Cu privire la eroarea săvârșită de Comisie în privința duratei participării Nexans France la încălcare

2. Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe încălcări ale obligației de motivare și ale principiului egalității de tratament la stabilirea coeficientului pentru gravitate în scopul calculării cuantumului amenzilor

a) Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv

1) Cu privire la pretinsa eroare de apreciere

2) Cu privire la pretinsa încălcare a obligației de motivare

b) Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv

c) Cu privire la al treilea aspect al celui de al treilea motiv

IV. Cu privire la cheltuielile de judecată

*      Limba de procedură: engleza.

i      Punctul 20 din prezentul text a făcut obiectul unei modificări de ordin lingvistic ulterior primei publicări.

1Date confidențiale ocultate.