Cauza T‑190/08

Chelyabinsk electrometallurgical integrated plant OAO (CHEMK) și Kuzneckie ferrosplavy OAO (KF)

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Dumping – Importuri de ferosiliciu originare din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, China, Egipt, Kazahstan și Rusia – Stabilirea prețului de export – Marja de profit – Angajament de prețuri – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate – Plângere – Dreptul la apărare – Obligația de motivare”

Sumarul hotărârii

1.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Stabilirea prețului de export

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 2 alin. (9)]

2.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Stabilirea prețului de export

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 2 alin. (9)]

3.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Adoptarea unui regulament de impunere a unei taxe antidumping

(art. 253 CE)

4.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Comunicare anticipată a unui document de informare provizorie către un producător stabilit în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei

[Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, pe de altă parte, art. 36 alin. (2); Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului]

5.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Procedură antidumping – Dreptul la apărare

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 20 alin. (1)]

6.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Procedură antidumping – Drept de acces la documentele neconfidențiale ale procedurii

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 6 alin. (7) și art. 8 alin. (4)]

7.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Prejudiciu – Factori care trebuie luați în considerare

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 3 alin. (2), (5) și (6), art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (4)]

8.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Prejudiciu – Stabilirea legăturii de cauzalitate

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 3 alin. (7)]

1.      Din articolul 2 alineatul (9) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 [devenit articolul 2 alineatul (9) din Regulamentul nr. 1225/2009] reiese că Comisia și Consiliul pot considera că prețul de export nu este fiabil în două situații, și anume atunci când există o asociere între exportator și importator sau un terț sau din cauza unui acord de compensare între exportator și importator sau un terț. În afara acestor situații, instituțiile sunt obligate, atunci când există un preț de export, să se întemeieze pe acest preț pentru stabilirea dumpingului

(a se vedea punctul 26)

2.      În temeiul articolului 2 alineatul (9) al doilea paragraf din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 [devenit articolul 2 alineatul (9) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1225/2009], atunci când prețul de export este stabilit pe baza prețului primului cumpărător independent sau prin orice altă modalitate rezonabilă, se operează ajustări pentru a se ține seama de toate cheltuielile care survin între import și revânzare, precum și de o marjă de profit, pentru a stabili un preț de export fiabil la nivelul frontierei comunitare. Articolul 2 alineatul (9) al treilea paragraf din regulamentul de bază [devenit articolul 2 alineatul (9) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 1225/2009] prevede că costurile care se iau în calcul la operarea unei ajustări includ o marjă rezonabilă pentru costurile de vânzare, cheltuielile administrative, alte costuri generale și profitul.

Deși articolul 2 alineatul (9) din regulamentul de bază prevede că se operează o ajustare pe baza marjei de profit, această dispoziție nu prevede o metodă de calcul sau de stabilire a marjei amintite. Aceasta se limitează să facă trimitere la natura rezonabilă a marjei de profit care face obiectul ajustării.

O asemenea marjă de profit rezonabilă nu poate, în prezența unei asocieri între producător și importator în Comunitate, să fie calculată pe baza datelor care provin de la importatorul afiliat, care pot fi influențate de această asociere, ci pe baza celor care provin de la un importator independent.

În consecință, articolul 2 alineatul (9) din regulamentul de bază trebuie interpretat ca oferind instituțiilor posibilitatea de a alege între utilizarea marjei de profit reale a importatorului afiliat sau utilizarea unui marje de profit noționale a importatorilor neafiliați, unica obligație fiind ca marja respectivă să fie rezonabilă.

În orice caz, instituțiile dispun, în domeniul măsurilor de protecție comercială, de o largă putere discreționară, astfel încât este necesar ca instanța Uniunii să exercite doar un control jurisdicțional restrâns. Stabilirea unei marje de profit rezonabile nu constituie o excepție în aplicarea acestui principiu, din moment ce aceasta implică în mod necesar aprecieri economice complexe.

(a se vedea punctele 27-30 și 38)

3.      Motivarea impusă de articolul 253 CE trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul contestat, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate și să își apere drepturile, iar instanței competente să își exercite controlul.

În această privință, Consiliul nu este obligat să răspundă, în motivarea unui regulament de impunere a unei taxe antidumping, la toate aspectele de fapt și de drept invocate de persoanele interesate în cursul procedurii administrative. În plus, nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt sau de drept pertinente diferite, cerințele de motivare trebuind să fie apreciate în special în raport cu contextul actului și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia. Este suficientă prezentarea de către Consiliu a faptelor și a argumentelor juridice care au o importanță esențială în economia unui asemenea regulament.

(a se vedea punctele 44 și 45)

4.      Articolul 36 alineatul (2) din Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, pe de altă parte, prevede că Consiliul de stabilizare și de asociere trebuie informat cu privire la cazul de dumping de îndată ce a fost inițiată o anchetă antidumping și, în situația în care nu se pune capăt dumpingului sau în cazul în care nu se găsește o altă soluție satisfăcătoare în termen de 30 de zile de la notificarea cazului către Consiliul de stabilizare și de asociere, pot fi adoptate măsuri adecvate. Din această dispoziție reiese că trebuie să aibă loc în mod necesar schimburi între Comisie și producătorii‑exportatori cu sediul în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, anterior instituirii unor măsuri antidumping provizorii, fără de care nu poate fi avută în vedere nicio soluție satisfăcătoare în sensul acestei dispoziții. Pentru același motiv, din această dispoziție reiese că considerentele și faptele esențiale pe baza cărora instituțiile intenționează să recomande instituirea unor măsuri antidumping provizorii trebuie cunoscute de producătorii‑exportatori, întrucât, în lipsa acestora, ar putea fi dificil pentru aceștia din urmă să propună o soluție satisfăcătoare.

Rezultă că un producător cu sediul în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, care a beneficiat de aplicarea acestui acord și, în temeiul acestuia, a primit anticipat un document de informare provizorie referitor la adoptarea unor măsuri antidumping, nu poate fi considerat ca aflându‑se într‑o situație similară celei în care se află un producător stabilit într‑un alt stat cu care nu s‑a încheiat un asemenea acord. În astfel de circumstanțe, comunicarea anticipată a unui document de informare provizorie primului producător, iar nu celui de doilea, nu constituie o încălcare a egalității de tratament, întrucât societățile în cauză se află în situații diferite, această diferență de tratament întemeindu‑se pe un text normativ.

(a se vedea punctele 68, 69 și 72)

5.      Articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 [devenit articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1225/2009] privește informarea părților. Mai precis, articolul menționat prevede pentru părțile în cauză posibilitatea de a cere să fie informate cu privire la faptele și la motivele principale pe baza cărora s‑au instituit măsurile provizorii și organizează modalitățile practice. Astfel, articolul 20 alineatul (1) din regulamentul de bază prevede că cererile de informare trebuie adresate în scris de îndată ce au fost instituite măsuri provizorii, iar informarea trebuie transmisă în scris cât mai repede posibil.

Nimic din modul de redactare a acestui articol nu permite să se concluzioneze că documentul de informare provizorie nu poate fi comunicat exportatorilor decât în urma instituirii măsurilor antidumping provizorii și a unei solicitări scrise. Dacă din articolul 20 alineatul (1) din regulamentul de bază se poate deduce că părțile în cauză nu pot solicita comunicarea documentului de informare înaintea instituirii măsurilor provizorii și trebuie să adreseze solicitarea în scris, acest articol nu interzice Comisiei să ia inițiativa de a comunica documentul respectiv înaintea instituirii măsurilor provizorii și fără ca o cerere scrisă să îi fi fost adresată în acest scop.

(a se vedea punctele 81 și 82)

6.      În esență, articolul 6 alineatul (7) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 [devenit articolul 6 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1225/2009] prevede că părțile în cauză pot solicita, prin cerere scrisă, să li se permită să consulte dosarul neconfidențial al procedurii și pot formula observații cu privire la elementele conținute în dosarul respectiv, aceste observații trebuind luate în considerare de Comisie. În plus, articolul 8 alineatul (4) din regulamentul de bază [devenit articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1225/2009] prevede că părțile care oferă un angajament de prețuri sunt obligate să furnizeze o versiune neconfidențială a acestui angajament, astfel încât acesta să poată fi comunicat părților implicate în anchetă.

Nimic din modul de redactare a acestor dispoziții nu permite să se concluzioneze că faptul că angajamentul de prețuri oferit de un producător a fost depus la dosarul neconfidențial al procedurii abia ulterior publicării oficiale a regulamentului provizoriu ar contraveni articolului 6 alineatul (7) și articolului 8 alineatul (4) din regulamentul de bază. Deși aceste dispoziții prevăd, pe de o parte, obligația părților care au oferit un angajament de prețuri de a furniza o versiune neconfidențială a acestui angajament și, pe de altă parte, obligația Comisiei de a acorda acces la respectiva versiune neconfidențială părților în cauză care au făcut o solicitare în scris în acest sens, acestea nu conțin nicio indicație și, a fortiori, nicio obligație în ceea ce privește momentul la care trebuie să se depună copia angajamentului de prețuri la dosarul neconfidențial al procedurii.

(a se vedea punctele 84 și 85)

7.      Dintr‑o interpretare coroborată a alineatelor (2), (5) și (6) ale articolului 3 din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 [devenite alineatele (2), (5) și (6) ale articolului 3 din Regulamentul nr. 1225/2009] rezultă, în esență, că stabilirea prejudiciului implică o examinare obiectivă, care se bazează pe elemente de probă pozitive, a impactului volumului și/sau al nivelului prețurilor importurilor care fac obiectului unui dumping asupra situației industriei comunitare, această examinare constând într‑o evaluare a factorilor și indicilor economici pertinenți pentru situația industriei în cauză.

Pe de altă parte, noțiunea de industrie comunitară, la care face trimitere articolul 3 alineatele (2), (5) și (6) din regulamentul de bază, este definită la articolul 4 alineatul (1) din același regulament [devenit articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1225/2009], care prevede că se înțelege prin industrie comunitară totalitatea producătorilor comunitari de produse similare sau cei dintre ei ale căror producții constituie un procent semnificativ, în sensul articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază [devenit articolul 5 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1225/2009], din producția comunitară totală a acestor produse.

În plus, articolul 5 din regulamentul de bază privește deschiderea procedurii antidumping. Alineatul (4) al acestui articol prevede că se consideră că plângerea care a stat la baza deschiderii anchetei antidumping a fost depusă de industria comunitară sau în numele acesteia în cazul în care ea este susținută de producători comunitari ale căror producții reprezintă în total mai mult de 50 % din producția totală a produsului în cauză realizată de industria comunitară.

În consecință, din analiza acestor dispoziții rezultă că, pe de o parte, deși examinarea instituțiilor trebuie să conducă la concluzia că prejudiciul cauzat industriei comunitare este important, nu se poate impune ca toți factorii și indicii economici pertinenți să demonstreze o tendință negativă. Pe de altă parte, instituțiile trebuie să evalueze impactul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra situației industriei comunitare în ansamblul său – respectiv asupra tuturor producătorilor comunitari sau cel puțin asupra situației producătorilor comunitari care au susținut deschiderea procedurii antidumping ale căror producții reprezintă în total mai mult de 50 % din producția totală a produsului în cauză realizată de industria comunitară –, însă acestea sunt libere în ceea ce privește alegerea metodei care urmează a fi utilizată pentru atingerea acestui rezultat. Astfel, instituțiile pot alege să dovedească atât existența unui prejudiciu cauzat fiecărui producător comunitar, cât și existența unui astfel de prejudiciu pe baza datelor, reunite sau ponderate, ale tuturor producătorilor comunitari care formează industria comunitară în sensul articolului 4 alineatul (1) și al articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază.

(a se vedea punctele 111-114)

8.      În cadrul adoptării unor măsuri antidumping, analiza existenței unei legături de cauzalitate între importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciul suferit de industria comunitară nu trebuie să se efectueze neapărat la nivelul industriei comunitare în ansamblul său, așa încât nu orice prejudiciu cauzat unui singur producător comunitar de un alt factor decât importurile care fac obiectul unui dumping ar putea fi luat în considerare. Astfel, în cadrul analizei numite de „neatribuire”, avută în vedere la articolul 3 alineatul (7) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 [devenit articolul 3 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1225/2009], instituțiile trebuie, pe de o parte, să examineze toți ceilalți factori cunoscuți care au cauzat un prejudiciu industriei comunitare, în același timp cu importurile care fac obiectul unui dumping, și, pe de altă parte, să se asigure că prejudiciul cauzat de acești alți factori nu este imputat importurilor respective. Articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază nu precizează că această examinare trebuie să țină seama numai de un prejudiciu cauzat de alți factori industriei comunitare în ansamblul său. Având în vedere obiectivul acestei dispoziții, și anume să se asigure că instituțiile disociază și disting efectele prejudiciabile ale importurilor care fac obiectul unui dumping de cele ale celorlalți factori, este posibil ca, în anumite condiții, să fie necesar ca un prejudiciu cauzat în mod individual unui producător comunitar de un alt factor decât importurile care fac obiectul unui dumping să fie luat în considerare, întrucât a contribuit la prejudiciul constatat pentru industria comunitară în ansamblul său.

(a se vedea punctul 172)