HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)
19 septembrie 2012(*)
„FEDR – Reducerea contribuției financiare – Program operațional care intră sub incidența obiectivului nr. 1 (1994-1999) privind landul Turingia (Germania)”
În cauza T‑265/08,
Republica Federală Germania, reprezentată de M. Lumma, de T. Henze, de C. Blaschke și de K. Petersen, în calitate de agenți, asistați de U. Karpenstein, avocat,
reclamantă,
susținută de
Regatul Spaniei, reprezentat inițial de J. M. Rodríguez Cárcamo, ulterior de N. Díaz Abad și de J. M. Rodríguez Cárcamo, iar în cele din urmă de A. Rubio González, abogados del Estado,
de
Republica Franceză, reprezentată de G. de Bergues și de N. Rouam, în calitate de agenți,
și de
Regatul Țărilor de Jos, reprezentat de C. Wissels, de Y. de Vries, de B. Koopman, de M. Bulterman și de J. Langer, în calitate de agenți,
interveniente,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de A. Steiblyté și de B. Conte, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei C(2008) 1690 final a Comisiei din 30 aprilie 2008 privind reducerea contribuției financiare din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) acordate programului operațional în regiunea obiectiv nr. 1 a landului Turingia (Germania) (1994-1999), în conformitate cu Decizia C(94) 1939/5 a Comisiei din 5 august 1994,
TRIBUNALUL (Camera a treia),
compus din domnul O. Czúcz, președinte, doamna I. Labucka (raportor) și domnul D. Gratsias, judecători,
grefier: doamna T. Weiler, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 27 septembrie 2011,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 3 septembrie 1993, guvernul german a prezentat Comisiei Comunităților Europene o cerere având ca obiect o contribuție financiară comunitară pentru finanțarea programului operațional în regiunea obiectiv nr. 1 a landului Turingia (Germania) (1994-1999), prevăzând să încurajeze investițiile productive ale întreprinderilor mici și mijlocii (IMM‑uri).
2 La 29 iulie 1994, Comisia a adoptat Decizia 94/628/CE privind stabilirea cadrului comunitar de sprijin pentru intervențiile structurale comunitare în regiunile Germaniei vizate de obiectivul nr. 1, și anume Mecklenburg‑Pomerania Occidentală, Brandenburg, Saxonia‑Anhalt, Saxonia, Turingia și Berlin (Est) (JO L 250, p. 18). Această decizie permitea implementarea programului operațional în noile landuri.
3 Prin Decizia C(94) 1939/5 din 5 august 1994, Comisia a aprobat programul operațional pentru landul Turingia care intră sub incidența obiectivului nr. 1 în Germania (Arinco nr. 94.DE.16.005) (denumită în continuare „intervenția în discuție”), prevăzând o contribuție din fondurile structurale de 1 021 771 000 de ECU, devenită 1 086 827 000 de euro prin Decizia C(99) 5087 din 29 decembrie 1999, cu o cofinanțare din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) în cuantum maxim de 1 020 719 000 de euro. Ministerul economiei și transporturilor din landul Turingia a fost desemnat autoritate de gestionare.
4 Pentru măsura 2.1 privind sprijinirea activităților de producție ale IMM‑urilor, Decizia C(99) 5087 a stabilit cuantumul total al cheltuielilor la 674 104 000 de euro, iar contribuția provenind din FEDR, la 337 052 000 de euro.
5 În cursul anului 2001, Comisia a efectuat o examinare sistematică a sistemelor de gestiune și de control în landul Turingia, în temeiul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988 de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2052/88 privind coordonarea colaborării între diferite fonduri structurale, pe de o parte, și între acestea și cele ale Băncii Europene de Investiții și ale altor instrumente financiare existente, pe de altă parte (JO L 374, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 2082/93 al Consiliului din 20 iulie 1993 (JO L 193, p. 20), și al articolului 14 din Regulamentul (CE) nr. 2064/97 al Comisiei din 15 octombrie 1997 de stabilire a modalităților detaliate de punere în aplicare a Regulamentului nr. 4253/88 privind controlul financiar de către statele membre al operațiunilor cofinanțate din fondurile structurale (JO L 290, p. 1).
6 La 30 ianuarie 2002, Comisia a prezentat raportul său final cu privire la programele operaționale din landurile Turingia și Saxonia‑Anhalt, care conținea recomandări.
7 La 24 iunie 2002, declarația prevăzută la articolul 8 din Regulamentul nr. 2064/97 a fost întocmită de o societate de audit și a fost transmisă Comisiei.
8 Prin scrisoarea din 18 iulie 2002, autoritățile germane au prezentat cererea lor de plată definitivă cu privire la intervenția în discuție. La 27 iunie 2003, Comisia a încheiat intervenția în discuție și a efectuat plata definitivă în cuantumul solicitat.
9 După încheierea intervenției, mai exact între 27 și 31 octombrie, între 10 și 21 noiembrie, între 1 și 5 decembrie și la 11 decembrie 2003, Curtea de Conturi a Comunităților Europene a efectuat mai multe vizite de control. În cursul anului 2004, aceasta a efectuat o analiză a punctelor sensibile ale intervenției în discuție, în cadrul examinării declarației de asigurare pe anul 2003. Au fost examinate 28 de proiecte din cadrul măsurii 2.1.
10 La 22 iunie 2004, Curtea de Conturi a transmis autorităților germane raportul său provizoriu de control. Prin scrisorile din 31 august și din 13 octombrie 2004, autoritățile germane au transmis Curții de Conturi informații suplimentare.
11 Prin scrisoarea din 17 ianuarie 2005, Curtea de Conturi a transmis autorităților naționale raportul său de control (denumit în continuare „raportul de control din 17 ianuarie 2005”). Acesta scotea în evidență existența mai multor neregularități individuale și sistemice privind operațiuni specifice, precum finanțarea unor întreprinderi care nu intrau în sfera definiției de IMM‑uri, declarația de cheltuieli neeligibile (chirii viitoare, TVA, reduceri), erori în calcularea contribuției maxime și inexistența unor documente justificative pentru anumite tipuri de cheltuieli, precum cheltuielile generale sau fondurile proprii. Raportul decidea în sensul existenței unor neregularități în sistemele de gestiune și de control ale intervenției în discuție. Indicele de eroare al celor 28 de proiecte din cadrul măsurii 2.1 era de 31,36 %.
12 Prin scrisoarea din 19 octombrie 2006, Comisia a transmis autorităților germane primele rezultate ale examinării raportului de control din 17 ianuarie 2005 și a solicitat autorităților menționate să îi transmită observațiile lor.
13 Pe baza analizei punctelor slabe efectuate de Curtea de Conturi, Comisia a anunțat landului Turingia corecții financiare în cuantum de 135 de milioane de euro. În urma unor consultări bilaterale cu landul Turingia, anumite critici au fost însă retrase.
14 Prin scrisoarea din 5 ianuarie 2007, autoritățile germane au răspuns la scrisoarea Comisiei din 19 octombrie 2006 opunându‑se aplicării unor corecții financiare extrapolate și furnizând documente justificative suplimentare care atestau eligibilitatea anumitor cheltuieli.
15 Prin Decizia C(2008) 1690 final din 30 aprilie 2008 (denumită în continuare, „decizia atacată”), Comisia a redus cu 81 425 825,67 euro contribuția financiară din FEDR la intervenția în discuție, ca urmare a neregularităților individuale și sistemice constatate în cadrul măsurii 2.1, în temeiul articolului 24 din Regulamentul nr. 4253/88. Comisia a efectuat o extrapolare a indicelui de eroare la întreaga măsură 2.1, luând ca bază un indice de eroare de 23,88 %. Aceasta a calculat un cuantum de 1 232 012,70 euro pentru neregularitățile individuale și un cuantum de 80 193 812,97 euro pentru neregularitățile sistemice.
16 Potrivit deciziei atacate, erorile sistemice constatate sunt următoarele:
– finanțare acordată unei întreprinderi care nu avea calitatea de IMM (proiectele Maxit Baustoffwerke GmbH, arcon II Flachglasveredelung, Gothaer Fahrzeugwerk și CeWe Color AG);
– beneficiar final care nu îndeplinea criteriile naționale aplicabile IMM‑urilor pentru o finanțare suplimentară de 15 % (proiectul Tralag Landmaschinen GmbH);
– cheltuieli inadmisibile declarate în legătură cu contracte de locațiune (proiectele TelePassport Service GmbH și Schuster Kunstofftechnik GmbH).
Procedura și concluziile părților
17 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 4 iulie 2008, Republica Federală Germania a introdus prezenta acțiune.
18 Republica Federală Germania solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
19 Cererile formulate de Regatul Spaniei, de Republica Franceză și de Regatul Țărilor de Jos, de intervenție în cadrul prezentei proceduri în susținerea concluziilor Republicii Federale Germania, au fost admise, iar acestea au fost autorizate să își prezinte observațiile pe parcursul procedurii orale, conform articolului 116 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
20 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată.
21 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a treia) a decis deschiderea procedurii orale.
22 Prin scrisoarea înregistrată la grefa Tribunalului la 6 septembrie 2011, Republica Federală Germania a făcut anumite observații asupra raportului de ședință în ceea ce privește statutul Orientărilor interne ale Comisiei din 15 octombrie 1997 privind corecțiile financiare nete în cadrul aplicării articolului 24 din Regulamentul nr. 4253/88 (denumite în continuare „orientările interne”) și interpretarea care trebuie dată anumitor puncte din raportul de control din 17 ianuarie 2005.
23 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința care a avut loc la 27 septembrie 2011.
În drept
24 În susținerea acțiunii, Republica Federală Germania invocă cinci motive, care se întemeiază, primul și, respectiv, al doilea, pe încălcarea articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88, al treilea, pe inexistența unui control la fața locului efectuat de Comisie, al patrulea, pe încălcarea principiilor încrederii legitime, securității juridice și cooperării, iar al cincilea, pe încălcarea principiului proporționalității.
1. Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88 ca urmare a neîntrunirii condițiilor necesare pentru a opera o reducere
Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe faptul că erori administrative imputabile unor autorități naționale nu pot fi calificate drept neregularități în sensul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88
– Argumentele părților
25 Republica Federală Germania susține că criticile formulate de Comisie, presupunând că sunt corecte din punct de vedere material, nu pot fi calificate drept neregularități, întrucât sunt simple erori administrative, care nu intră în domeniul de aplicare al articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88, cu excepția situației în care determină o modificare importantă a acțiunii sau a măsurii în cauză, iar aceasta nu este comunicată Comisiei.
26 Republica Federală Germania arată că, în temeiul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 166), constituie neregularitate orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic. Aceasta subliniază că în versiunea olandeză se impune un comportament culpabil al agentului economic. Republica Federală Germania apreciază că această definiție are vocație de a se aplica tuturor regulamentelor sectoriale, printre care se numără Regulamentul nr. 4253/88, în ceea ce privește identitatea terminologică a termenului „neregularitate”, în fiecare dintre versiunile lingvistice, între articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88 și articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95. În opinia sa, interpretarea diferită a noțiunii de neregularitate în cele două regulamente ar încălca principiul aplicării uniforme a dreptului comunitar.
27 În plus, poziția Comisiei potrivit căreia noțiunea de neregularitate trebuie interpretată diferit în Regulamentul nr. 2988/95 și în Regulamentul nr. 4253/88 nu ar figura în decizia atacată, care ar afirma la punctele 26 și 27 că neregularitățile ar decurge din acțiuni sau din omisiuni ale beneficiarilor finali.
28 Republica Federală Germania consideră că, în lumina Regulamentului nr. 2988/95 și a articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88, administrația publică nu este asimilabilă agenților economici, care sunt întreprinderi publice sau private aflate în concurență pentru produse sau servicii. Or, criticile Comisiei s‑ar referi exclusiv la pure erori administrative, precum contabilizarea oficială a unor întreprinderi care nu sunt IMM‑uri sub axa prioritară 2.1 a programului operațional din landul Turingia sau acordarea unui ajutor de stat pretins prea ridicat în favoarea a doi agenți economici în cadrul unei operațiuni de vânzare cu plata în rate, acordarea ajutoarelor constituind acte administrative individuale întemeiate pe dispoziții de natură administrativă.
29 Republica Federală Germania adaugă că din declarația referitoare la procesul‑verbal al Consiliului Uniunii Europene și din nota 10 din Modalitățile practice ale Comisiei din 11 aprilie 2002 privind obligația de a comunica neregularitățile reiese că acțiunile și omisiunile administrațiilor statale nu pot constitui neregularități întrucât nu sunt imputabile unor agenți economici.
30 Republica Federală Germania contestă de asemenea pertinența trimiterii făcute, la punctul 28 din decizia atacată, la Hotărârea Curții din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia (C‑199/03, Rec., p. I‑8027), întrucât existența unor neregularități comise de agenți economici nu era contestată de guvernul irlandez.
31 Potrivit Republicii Federale Germania, nici paralelismul efectuat de Comisie, la punctele 25 și 28 din decizia atacată, cu temeiul juridic al Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA) nu este pertinent, întrucât, pentru FEOGA, dreptul de a efectua corecții financiare ca urmare a unor erori administrative sau a unor insuficiențe în sistemele de gestiune și de control este recunoscut în mod expres de legiuitorul comunitar, în timp ce pentru FEDR se impune o modificare substanțială a programului operațional. Singurul temei juridic ce permite reducerea de către Comisie a contribuției comunitare în speță ar fi Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale privind fondurile structurale (JO L 161, p. 1), care este valabil numai pentru perioadele de finanțare ulterioare.
32 Republica Federală Germania refuză, potrivit principiului competenței limitate rezultat din articolul 5 CE, ca jurisprudența referitoare la aplicarea articolului 8 din Regulamentul (CEE) nr. 729/70 al Consiliului din 21 aprilie 1970 privind finanțarea politicii agricole comune (JO L 94, p. 13) să poată fi invocată pentru a justifica competențele de recuperare în temeiul Regulamentului nr. 4253/88.
33 Republica Federală Germania arată de asemenea că nicio dispoziție comunitară nu autorizează Comisia să efectueze corecții financiare pentru erori administrative pur naționale, de vreme ce articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95 impune în mod expres o încălcare a dreptului comunitar. Principiul general al cooperării loiale întemeiat pe articolul 10 CE nu poate justifica o derogare de la această repartizare fundamentală a competențelor, ci se bazează pe autonomia instituțională și procedurală a statelor membre.
34 Comisia contestă aceste argumente.
– Aprecierea Tribunalului
35 Articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88 autorizează Comisia să reducă sau să suspende contribuția pentru o intervenție dacă existența unei neregularități este confirmată de examinarea efectuată în temeiul alineatului (1) al acestui articol. Articolul menționat nu face însă referire la autorul neregularității comise cu ocazia punerii în aplicare a acțiunii sau a măsurii finanțate din fonduri.
36 În ceea ce privește argumentul Republicii Federale Germania care stabilește o paralelă între articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88 și articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95 care ar însemna că o neregularitate este reprezentată exclusiv de o încălcare a unei dispoziții a dreptului Uniunii Europene care rezultă dintr‑o acțiune sau dintr‑o omisiune a unui agent economic, trebuie să se arate că aceste dispoziții trebuie interpretate în mod autonom, întrucât urmăresc finalități diferite și nu au un domeniu de aplicare identic. În esență, Regulamentul nr. 2988/95 instituie un cadru juridic general destinat combaterii fraudei, care, prin definiție, nu ar putea fi comisă de o autoritate națională, în timp ce Regulamentul nr. 4253/88 privește relația dintre Uniune și statele membre (a se vedea prin analogie Hotărârea Tribunalului din 22 noiembrie 2006, Italia/Comisia, T‑282/04, nepublicată în Repertoriu, punctul 83).
37 Se impune de asemenea constatarea că autoritățile naționale răspund de utilizarea corectă a fondurilor comunitare, iar acestora le revine obligația de a lua, în conformitate cu actele cu putere de lege și cu actele administrative naționale, măsurile necesare pentru ca, printre altele, să garanteze executarea reală și corectitudinea operațiunilor finanțate din fond. Comisia exercită astfel numai o funcție complementară (a se vedea prin analogie Hotărârea Curții din 9 octombrie 1990, Franța/Comisia, C‑366/88, Rec., p. I‑3571, punctele 19 și 20).
38 Este de asemenea cert că articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88 nu operează nicio distincție de ordin cantitativ sau calitativ în ceea ce privește neregularitățile care pot genera reducerea contribuției. Curtea a recunoscut că și neregularități care nu au un impact financiar precis pot afecta serios interesele financiare ale Uniunii, precum și respectarea dreptului Uniunii și să justifice, în consecință, aplicarea de către Comisie a unor corecții financiare (Hotărârea Irlanda/Comisia, citată anterior, punctul 29 și următoarele).
39 O eroare administrativă legată de inexistența unei suprapuneri între cuantumurile prevăzute în planul de finanțare și cele din cererea de plată este, de exemplu, susceptibilă să constituie o neregularitate care poate justifica reducerea contribuției (Hotărârea Tribunalului din 28 ianuarie 2009, Germania/Comisia, T‑74/07, Rep., p. II‑107, punctul 34 și următoarele).
40 De altfel, faptul că autoritățile naționale au un rol central în punerea în aplicare a fondurilor structurale pledează în favoarea unei interpretări largi a noțiunii „neregularitate”. Astfel, o eroare comisă de acestea din urmă trebuie considerată „neregularitate” în sensul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88, în lumina principiilor bunei gestiuni financiare, care figurează la articolul 274 CE, și a cooperării loiale, care figurează la articolul 10 CE, care nu permit imunitatea statelor membre, dat fiind că articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88 este singura dispoziție care permite reducerea cuantumului unei contribuții în cazul în care intervenția nu s‑a derulat astfel cum s‑a prevăzut inițial (Hotărârea Curții din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia, C‑500/99 P, Rec., p. I‑867, punctul 88).
41 În sfârșit, în ceea ce privește argumentul Republicii Federale Germania potrivit căruia nicio dispoziție a dreptului Uniunii nu autorizează Comisia să efectueze corecții financiare pentru erori administrative pur naționale în cadrul sistemului comunitar de acordare a unor subvenții, trebuie amintit că revine beneficiarului sarcina de a se conforma unei serii de obligații a căror definiție și control intră, în mare măsură, în sfera de competență a autorităților naționale. O interpretare diferită s‑ar concilia cu dificultate cu principiile bunei gestiuni financiare și cooperării loiale. De altfel, deși Comisia impută Republicii Federale Germania erori administrative naționale, acestea privesc alocarea contribuției financiare a Uniunii.
42 În consecință, se impune constatarea că o interpretare a articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88 care exclude din conținutul noțiunii „neregularitate” erorile comise de administrațiile naționale ar aduce atingere efectului util al normei prevăzute de dispoziția menționată.
43 Astfel, rezultă că încălcările dreptului Uniunii imputabile autorităților administrative naționale intră în sfera de aplicare a articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88. Dat fiind că autoritățile naționale au un rol central în punerea în aplicare a fondurilor structurale, o încălcare comisă de acestea din urmă trebuie considerată o „neregularitate” în sensul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88.
44 Prezentul aspect al primului motiv trebuie, așadar, respins.
Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, invocat în subsidiar, întemeiat pe repunerea în discuție a existenței neregularităților constatate de Comisie în decizia atacată
45 În esență, Republica Federală Germania susține că nu există neregularități comise de autoritățile administrative competente și că este nefondată critica Comisiei legată de eficiența sistemelor de gestiune și de control.
Cu privire la erorile de calificare comise de Comisie referitor la caracterul neeligibil al cheltuielilor aferente proiectelor privind întreprinderilor care nu sunt IMM‑uri
– Argumentele părților
46 Republica Federală Germania susține că nu există o eroare administrativă pertinentă dat fiind, pe de o parte, că proiectele în cauză puteau fi susținute și contabilizate după aceleași criterii cu axa prioritară 1.1 a programului operațional și, pe de altă parte, că nu a existat un prejudiciu pentru bugetul comunitar, pe câtă vreme această condiție este impusă de articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88.
47 Republica Federală Germania consideră că contabilizarea și gestiunea contribuțiilor financiare pentru întreprinderile care nu sunt IMM‑uri potrivit axei prioritare 2.1 nu au condus, nici măcar potențial, la o cheltuială necuvenită. Astfel, Republica Federală Germania apreciază că cele cinci întreprinderi citate sub axa prioritară 2.1 îndeplineau condiția unor vânzări interregionale impusă potrivit axei 1.1, prevăzând în mod expres că investițiile productive puteau avea loc „indiferent de dimensiunea întreprinderii”. În acest context, criticile Curții de Conturi nu ar privi o contribuție financiară nelegală pentru anumite întreprinderi, ci numai contabilizarea ajutorului în programul operațional.
48 Comisia contestă aceste argumente.
– Aprecierea Tribunalului
49 Criticile adresate de Republica Federală Germania în ceea ce privește decizia atacată se referă la mai multe proiecte.
50 În ceea ce privește proiectul Tralag Landmaschinen, astfel cum se indică la punctul 46 din tabelul anexat la decizia atacată, nu a existat o încălcare a definiției IMM‑urilor care figurează în cadrul comunitar de sprijin prevăzut de Decizia 94/628, ci a celei care figurează în cel de al 24‑lea Plan‑cadru de interes comun, intitulat „Îmbunătățirea structurilor economice regionale” pentru perioada 1995-1999, adoptat de Comisia de planificare a Bundestagului (camera inferioară a Parlamentului Federal, Germania) la 27 aprilie 1995, care trebuie respectat în temeiul principiului general al cooperării loiale care figurează la articolul 10 CE. Astfel, această dispoziție prevede o finanțare suplimentară de 15 % pentru întreprinderile care nu au angajate mai mult de 250 de persoane, ceea ce nu se aplică în cazul Tralag Landmaschinen, care ar fi beneficiat însă de această finanțare. Astfel, întreprinderea menționată nu era eligibilă pentru o finanțare suplimentară de 15 %.
51 În ceea ce privește proiectul referitor la aceasta din urmă, precum și celelalte patru proiecte, care implicau Maxit Baustoffwerke GmbH, arcon II Flachglasveredelung, Gothaer Fahrzeugwerk și CeWe Color AG, trebuie amintit că, astfel cum reiese din articolul 52 alineatul (5) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1260/1999, cererea de plată definitivă cu privire la intervențiile din perioada de programare 1994-1999 trebuia prezentată Comisiei cel târziu la 31 martie 2003, neexistând posibilitatea unei modificări ulterioare. Cele cinci proiecte în cauză au fost contabilizate potrivit măsurii 2.1. După cum s‑a arătat la punctul 8 de mai sus, cererea de plată definitivă a fost prezentată Comisiei la 18 iulie 2002 și a fost onorată de aceasta la 27 iunie 2003, astfel încât autoritățile germane nu pot susține în mod util că proiectele respective erau eligibile în temeiul măsurii 1.1. În aceste condiții, contabilizările eronate constituie o declarație de cheltuieli neeligibile potrivit măsurii 2.1 din intervenția în cauză, care nu poate fi modificată după 31 martie 2003.
52 Or, astfel cum Curtea a statuat deja, existența acestor neregularități este suficientă pentru a impune o corecție financiară, fără a fi necesar ca bugetul comunitar să sufere un prejudiciu financiar precis (a se vedea în acest sens Hotărârea Irlanda/Comisia, citată anterior, punctele 25-27, 31, 58 și 59).
53 În sfârșit, Curtea de Conturi nu s‑a limitat la a critica finanțarea întreprinderilor care nu aveau calitatea de IMM‑uri în cadrul măsurii 2.1, ci ar fi constatat că operațiunile în discuție erau 100 % neeligibile să beneficieze de un sprijin comunitar.
54 Prezentul argument al reclamantei trebuie, așadar, respins.
Cu privire la distincția dintre vânzarea cu plata în rate și leasing și inaplicabilitatea fișelor de lucru și a normelor contabile internaționale 17
– Argumentele părților
55 În ceea ce privește operațiunea nr. 38, TelePassport Service GmbH, și operațiunea nr. 44, Schuster Kunststofftechnik GmbH, ale căror cheltuieli au fost considerate neeligibile, Republica Federală Germania contestă distincția operată de Comisie între vânzarea cu plata în rate și leasing, pe de o parte, și aplicabilitatea fișei de lucru nr. 20, anexată la Decizia 97/321/CE a Comisiei din 23 aprilie 1997 de modificare a deciziilor privind aprobarea cadrelor comunitare de sprijin, a documentelor unice de programare și a programelor de inițiativă comunitară adoptate pentru Germania (JO L 146, p. 9) (denumită în continuare „fișa de lucru nr. 20”) și a normelor contabile internaționale 17, pe de altă parte.
56 Republica Federală Germania afirmă că vânzarea cu plata în rate nu este o „formă particulară de leasing”, astfel cum consideră Comisia. Obiectul esențial al contractului de vânzare cu plata în rate constă în achiziționarea unui bun economic, care produce efecte din punct de vedere contabil de la momentul încheierii contractului. În ceea ce privește leasingul, obiectul său ar fi limitat la simpla punere la dispoziție pentru utilizare, ratele constituind remunerația corespunzătoare punerii la dispoziție a bunului. Astfel, a restrânge contribuția financiară comunitară la 60 de fracțiuni din prețul vânzării cu plata în rate nu s‑ar justifica. În plus, prețul calculat pentru vânzarea cu plata în rate nu ar corespunde unei puneri la dispoziție, ci unei fracțiuni din prețul de cumpărare, astfel încât abordarea Comisiei ar conduce la inexistența unei diferențe între situația în care locatarul ar fi o bancă sau vânzătorul unui aparat.
57 Comisia contestă aceste argumente insistând asupra unei interpretări autonome a termenilor de drept comunitar, precum și asupra faptului că achiziția de bunuri prin vânzare cu plata în rate nu poate fi considerată o operațiune de vânzare‑cumpărare, ținând seama că beneficiarii finali au dobândit deplina proprietate a bunurilor numai la finalul perioadei de 60 de luni, după ce au efectuat totalitatea plăților, ceea ce pentru proiectele în cauză a intervenit numai după încheierea intervenției comunitare.
– Aprecierea Tribunalului
58 Potrivit unei jurisprudențe constante, termenii utilizați de o dispoziție a dreptului Uniunii care nu conține nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre trebuie interpretați, pentru a stabili sensul și conținutul acesteia, în mod autonom și uniform, ținând seama de contextul și de obiectivul urmărit de reglementarea în discuție (Hotărârea Curții din 19 septembrie 2000, Linster, C‑287/98, Rec., p. I‑6917, punctul 43, și Hotărârea Curții din 18 ianuarie 1984, Ekro, 327/82, Rec., p. 107, punctul 11). În plus, astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia, faptul că Decizia sa 97/321 privind eligibilitatea cheltuielilor avea ca destinatar Republica Federală Germania nu justifică inexistența unei interpretări autonome și uniforme a termenilor săi, dat fiind că această decizie face parte dintr‑un ansamblu de cincisprezece decizii similare adresate în aceeași zi celor cincisprezece state membre de la acea dată și care au fost publicate în același timp.
59 În ceea ce privește esența argumentului invocat de Republica Federală Germania, achiziționarea unor bunuri în cadrul unei vânzări cu plata în rate nu poate fi considerată o operațiune de vânzare‑cumpărare eligibilă în totalitate, dat fiind că beneficiarii finali nu au plătit în integralitate prețul de cumpărare în perioada de eligibilitate. Astfel, beneficiarii finali nu au dobândit deplina proprietate a bunurilor decât la finalul perioadei de 60 de luni, după ce au efectuat toate plățile, ceea ce pentru proiectele în cauză a intervenit numai după încheierea intervenției comunitare.
60 În ceea ce privește normele contabile internaționale 17, trebuie să se constate că trimiterea făcută la aceste norme în considerentul (30) al deciziei atacate nu este nicidecum determinantă, întrucât decizia atacată se referă la aceste norme numai cu titlu subsidiar, ca la o normă contabilă general recunoscută, pentru a interpreta sintagma „leasing financiar”.
61 În sfârșit, în ceea ce privește fișele de lucru intrate în vigoare la 1 mai 1997 (în măsura în care dispozițiile din aceste fișe, anexate la Decizia 97/321, impun obligații noi sau suplimentare statelor membre sau beneficiarilor), trebuie să se constate că conceptul de neeligibilitate nu a fost introdus prin această decizie și că fișele anexate la decizia menționată nu fac altceva decât să codifice practica existentă, detaliind pentru cheltuielile de leasing regula preexistentă potrivit căreia cheltuielile viitoare nu sunt eligibile. În consecință, nu se poate pune în discuție o aplicare retroactivă a fișei nr. 20.
62 Prezentul argument al Republicii Federale Germania trebuie, așadar, respins.
Cu privire la calificarea eronată de către Comisie a anumitor neregularități drept sistemice
– Argumentele părților
63 Republica Federală Germania susține că Comisia pleacă de la premisa incorectă potrivit căreia Curtea de Conturi ar fi calificat sprijinul acordat întreprinderilor care nu aveau calitatea de IMM‑uri potrivit axei prioritare 2.1 a programului operațional drept eroare sistemică. În această privință, statul membru menționat impută Comisiei că a extrapolat indicele de eroare de 23,88 % la toate cheltuielile realizate sub axa prioritară 2.1 a programului operațional ca urmare a caracterului sistemic al erorilor, în condițiile în care Curtea de Conturi nu a criticat niciunul dintre cele cinci proiecte menționate mai sus pentru erori sistemice. Inexistența acestei erori materiale ar fi condus la o bază de calcul complet diferită. Din decizia atacată nu s‑ar putea deduce nici că Comisia s‑ar fi îndepărtat de aprecierea Curții de Conturi, astfel cum aceasta afirmă.
64 Comisia contestă aceste argumente.
– Aprecierea Tribunalului
65 În ceea ce privește contradicția invocată între decizia atacată și concluziile Curții de Conturi, trebuie să se constate că din modul de redactare a articolului 24 din Regulamentul nr. 4253/88 nu reiese că, în exercitarea prerogativelor sale conferite de acest articol, Comisia este ținută de observațiile organului de control. Dimpotrivă, Comisiei îi revine sarcina de a oferi o evaluare proprie a neregularităților constatate. Astfel, decizia atacată reflectă aprecierea Comisiei, iar nu pe cea a Curții de Conturi.
66 Pe de altă parte, contabilizările eronate cu privire la întreprinderi care nu au calitatea de IMM‑uri sunt de natură sistemică în măsura în care reflectă o gestiune, un control sau un audit defectuos, care s‑a manifestat în mai multe rânduri și care se regăsește cu o mare probabilitate într‑o întreagă serie de cazuri similare. Comisia a calificat, așadar, în mod întemeiat contabilizările eronate referitoare la întreprinderi care nu aveau calitatea de IMM‑uri drept neregularități sistemice.
67 În consecință, trebuie respins prezentul argument invocat de Republica Federală Germania.
Cu privire la calificarea eronată de către Comisie a controalelor cu privire la cei 5 % drept insuficiente și la concluzia în sensul existenței unor deficiențe în sistemele de gestiune și de control
– Argumentele părților
68 Republica Federală Germania contestă critica Comisiei potrivit căreia ar exista deficiențe în punerea în aplicare a controalelor cu privire la cei 5 %, în conformitate cu Regulamentul nr. 2064/97, și apreciază că aceasta nu poate sta la baza existenței unei neregularități.
69 În primul rând, Republica Federală Germania arată că din certificatul final extern eliberat în temeiul articolului 8 din Regulamentul nr. 2064/97 reiese că „controalele cu privire la cei 5 %” erau în esență fiabile și corespundeau cerințelor prevăzute la articolul 3 din regulamentul menționat. Or, nici Curtea de Conturi, nici experții contabili externi nu ar fi criticat faptul că autoritățile din landul Turingia nu ar fi îndeplinit cerințele stabilite de Comisie pentru controlul său asupra sistemului.
70 În al doilea rând, Republica Federală Germania contestă critica Comisiei potrivit căreia „check‑lists” utilizate pentru controalele cu privire la cei 5 % nu ar relua liniile directoare din fișele de lucru. Aceasta apreciază că liniile directoare erau în mod natural și indubitabil parte integrantă din controalele cu privire la cei 5 %, chiar dacă nu erau preluate în mod explicit în check‑lists.
71 În al treilea rând, Republica Federală Germania apreciază drept contradictoriu comportamentul Comisiei, întrucât aceasta nu a mai formulat această critică în Protocolul „Ventura” din 23 iulie 1998 și nici în raportul Comisiei din 30 ianuarie 2002.
72 În al patrulea rând, Republica Federală Germania arată că simplul fapt că controalele cu privire la cei 5 % au revelat un indice de erori inferior celui din investigația Curții de Conturi nu implică în sine o repunere în discuție a sistemelor de gestiune și de control ale autorităților competente. Diferența ar rezulta din faptul că Curtea de Conturi a efectuat o analiză a punctelor slabe evidente din sistemul de gestiune și de control, în condițiile în care controalele cu privire la cei 5 % au fost efectuate în mod aleatoriu, astfel cum impunea regulamentul. În timp ce controlul prin sondaj ar fi reprezentativ, analiza punctelor slabe de către Curtea de Conturi ar viza identificarea riscurilor.
73 Comisia contestă aceste argumente indicând că nicio corecție financiară nu ar fi fost aplicată pentru a răspunde deficiențelor din sistemele de gestiune și de control constatate de Curtea de Conturi.
– Aprecierea Tribunalului
74 Din decizia atacată reiese că menționarea deficiențelor, stabilite de Curtea de Conturi, în sistemele gestiune și de control ale intervenției în discuție, pe care Comisia le invocă începând cu considerentului (11) al deciziei amintite, nu constituie un motiv autonom de reducere a contribuției financiare. Reducerea contribuției financiare, în decizia atacată, se întemeia pe corecția neregularităților individuale și pe o corecție financiară extrapolată pentru neregularități sistemice. Nicio corecție financiară nu a fost aplicată pentru a răspunde deficiențelor din sistemele de gestiune și de control constatate de Curtea de Conturi. Prezentul argument este, așadar, inoperant.
75 În consecință, se impune respingerea în integralitate a primului motiv.
2. Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88 ca urmare a calculării prin extrapolare a cuantumului reducerii
Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe nelegalitatea metodei extrapolării pentru calcularea cuantumului reducerii în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88
Cu privire la inexistența unui drept de extrapolare pe baza articolului 24 din Regulamentul nr. 4253/88
– Argumentele părților
76 Republica Federală Germania arată că, în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88, care trebuie interpretat în lumina titlului acestuia, Comisia poate efectua numai reducerea, suspendarea sau desființarea acțiunii ori a măsurii în cauză. Alineatul (1) al acestei dispoziții ar face trimitere la un caz individual concret, iar alineatul (3), la restituirea sumei plătite nejustificat. Din aceasta ar reieși că o corecție financiară este limitată expres la sumele care rezultă în mod clar că au fost plătite nejustificat.
77 Aceasta adaugă că Regulamentul nr. 4253/88 se distinge de închiderea conturilor FEOGA în temeiul Regulamentului nr. 729/70, al cărui articol 5 alineatul (2) litera (c) autorizează în mod expres Comisia să țină seama, în calculul corecției financiare, de conținutul divergențelor constatate, de natura și de gravitatea încălcării, precum și de prejudiciul financiar suferit de Comunitatea Europeană.
78 Republica Federală Germania apreciază în esență că, înainte de publicarea Regulamentului nr. 1260/1999, valabil pentru perioada de finanțare 2000-2006, nu exista un cadru juridic detaliat care să definească în mod clar drepturile și obligațiile reciproce, astfel încât este contestabilă efectuarea unor corecții financiare extrapolate. Regulamentul nr. 2064/97 nu ar constitui un temei juridic și ar prevedea cu atât mai puțin o procedură de extrapolare pentru efectuarea unor corecții financiare.
79 Republica Federală Germania adaugă că faptul că adesea neregularitățile sistemice nu pot fi evaluate precis în cifre nu autorizează Comisia să recurgă la extrapolare în temeiul Regulamentului nr. 4253/88.
80 Regatul Spaniei admite că, potrivit jurisprudenței, Comisia deține o anumită marjă de apreciere în ceea ce privește articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88. Cu toate acestea, utilizarea unei tehnici de extrapolare implică reducerea ajutorului acordat unui proiect pe baza unei prezumții, iar nu pe baza unei verificări. O astfel de posibilitate nu numai că nu este avută în vedere de articolul în discuție, ci este contrară spiritului și finalității sale. Spre deosebire de cele arătate de Comisie, Curtea nu a justificat, în Hotărârea din 6 aprilie 2000, Spania/Comisia (C‑443/97, Rec., p. I‑2415), aplicarea tehnicii extrapolării. De altfel, Regatul Spaniei amintește că extrapolarea impune constatarea unor neregularități sistemice pe baza unui eșantion reprezentativ, situație care nu se regăsește în speță.
81 Regatul Țărilor de Jos susține de asemenea că articolul 24 din Regulamentul nr. 4235/1988 nu cuprinde niciun temei juridic pentru o extrapolare și arată că nu înțelege cum principiile bunei gestiuni financiare și cooperării loiale, pe care se bazează Comisia, ar putea conduce la o interpretare largă a articolului menționat mai sus. În plus, Comisia nu își poate aroga competențe noi prin intermediul unor orientări interne care nu pot constitui un temei care să justifice extrapolarea. Nu Comisia este cea care își stabilește sfera prerogativelor și a competențelor sale, ci aceasta este prerogativa legiuitorului european. Concluzia contrară nu decurge nici din Hotărârea Spania/Comisia, citată anterior. În sfârșit, extrapolarea trebuie să protejeze garanțiile procedurale, în timp ce legislația în vigoare la acea dată nu conținea nicio normă de drept cu privire la acest aspect.
82 Republica Franceză consideră în primul rând că, pentru perioada de programare 1994-1999, Comisia nu putea aplica o corecție financiară prin extrapolare în lipsa unui temei juridic. Astfel, din chiar modul de redactare a articolului 24 din Regulamentul nr. 4253/88 reiese că Comisia nu poate aplica corecții financiare individuale. Acest aspect este cel care diferențiază regimul aplicabil corecțiilor financiare în cadrul FEDR pentru perioada de programare 1994-1999 de regimul aplicabil închiderii conturilor în cadrul FEOGA‑Garantare. În această privință, guvernul francez amintește că, în cadrul FEOGA‑Garantare, Curtea a admis aplicarea metodei extrapolării (Hotărârea din 24 ianuarie 2002 Franța/Comisia, C‑118/99, Rec., p. I‑747, și Hotărârea din 4 martie 2004, Germania/Comisia, C‑344/01, Rec., p. I‑2081). Astfel, potrivit jurisprudenței, aplicarea metodei extrapolării nu este interzisă de principiu. În schimb, articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88 prevede în mod expres că Comisia nu este autorizată să aplice corecții financiare individuale pentru neregularitatea constatată. Numai odată cu Regulamentul nr. 1260/1999 Comisia va fi autorizată să aplice corecții extrapolate. Din cele de mai sus rezultă că aplicarea metodei extrapolării este de principiu interzisă de Regulamentul nr. 4253/88.
83 În al doilea rând, Republica Franceză consideră că Comisia nu poate aplica corecții financiare prin extrapolare în cadrul Regulamentului nr. 4253/88, întrucât, pe de o parte, acest regulament nu prevede condițiile de punere în aplicare a metodei extrapolării și, pe de altă parte, acest regulament nu stabilește un cadru de garanții procedurale stricte pentru aplicarea acestei metode. Astfel, Comisia ar trebui să poată aplica corecții prin extrapolare numai dacă utilizează un eșantion aleatoriu de tranzacții care să prezinte caracteristici omogene. Condițiile și garanțiile trebuie să fie prevăzute de un act cu forță obligatorie, nu este suficient ca acestea să fie prevăzute de simple linii directoare ale Comisiei, iar instituția menționată nu le poate invoca pentru a justifica recurgerea la metoda extrapolării. Or, astfel cum a statuat Curtea în Hotărârea Spania/Comisia, citată anterior, aceste orientări interne nu produc efecte juridice și nu au forță obligatorie. În consecință, ele nu pot servi drept temei juridic al extrapolării.
84 Comisia contestă aceste argumente.
– Aprecierea Tribunalului
85 Din modul de redactare a articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88 reiese că Comisia poate reduce contribuția pentru acțiunea sau pentru măsura în cauză atunci când stabilește, în urma unei examinări în contradictoriu prevăzute la articolul 24 alineatul (1), o neregularitate și în special o modificare importantă care afectează natura sau condițiile de punere în aplicare a acțiunii sau a măsurii. Articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88 nu operează nicio distincție de ordin cantitativ sau calitativ în ceea ce privește neregularitățile care pot genera reducerea contribuției.
86 Această dispoziție conferă, așadar, Comisiei o putere de reducere și o marjă largă de manevră, fără a menționa limite în ceea ce privește metodele pe care Comisia le poate utiliza pentru a stabili cuantumul reducerii.
87 Trebuie să se examineze, așadar, dacă utilizarea metodei extrapolării poate fi justificată în prezenta speță.
88 În primul rând, aspectul dacă articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88 permite Comisiei să efectueze corecții financiare prin utilizarea metodei menționate depinde de interpretarea de sintagmei „confirmă existența unei neregularități” din textul acestei dispoziții.
89 În exercitarea puterii de a impune corecții financiare, metoda utilizată de Comisie pentru a stabili suma care urmează a fi restituită trebuie să fie conformă cu obiectivul urmărit de articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88.
90 Acest obiectiv este de a permite o corecție financiară atunci când cheltuielile pentru care s‑a solicitat finanțarea nu au fost efectuate în conformitate cu normele dreptului Uniunii. Având în vedere acest obiectiv, articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88 trebuie interpretat astfel încât să permită Comisiei să reducă în mod corespunzător contribuția.
91 Mai precis, astfel cum Comisia indică în mod întemeiat în considerentul (25) al deciziei atacate, cuantumul corecției depinde de pierderile financiare suferite de bugetul Uniunii, stabilite prin audit. Aceste pierderi trebuie corectate în integralitatea lor, întrucât orice neexecutare ar constitui o încălcare a principiului bunei gestiuni financiare, căruia trebuie să i se conformeze Comisia și statele membre în temeiul articolului 274 CE. Astfel, Comisia trebuie să poată reduce contribuția într‑o măsură care să reflecte dimensiunea neregularității pe care a stabilit‑o în cadrul procedurii în contradictoriu în temeiul articolului 24 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88.
92 De altfel, potrivit unei jurisprudențe constante, Comisia nu se poate limita la a prezuma neregularitățile în cauză, ci trebuie să dovedească corespunzător cerințelor legale că aceste neregularități nu erau circumscrise numai de cazurile concrete pe care le‑a examinat. Astfel, pentru a demonstra că neregularitățile nu se limitează la faptele concrete pe care le‑a examinat, este suficient ca aceasta să prezinte elemente de probă care lasă să planeze o îndoială serioasă și rezonabilă în ceea ce privește corectitudinea tuturor controalelor efectuate de statul membru în cauză. Comisia nu este obligată să demonstreze în mod exhaustiv caracterul insuficient al tuturor controalelor (a se vedea prin analogie Hotărârea din 4 martie 2004, Germania/Comisia, citată anterior, punctul 58).
93 Această simplificare a sarcinii probei se explică prin faptul că regimul prevăzut de Regulamentul nr. 4253/88 nu prevede un control sistematic din partea Comisiei, pe care aceasta s‑ar afla de altfel în imposibilitate materială de a‑l realiza, întrucât nu beneficiază de proximitatea necesară pentru a obține informațiile de care are nevoie de la agenții economici.
94 În cazul în care Comisia a prezentat suficiente elemente pentru a lăsa să planeze o îndoială serioasă și rezonabilă asupra tuturor controalelor naționale, revine statului membru în cauză obligația de a demonstra inexactitatea afirmațiilor Comisiei prin prezentarea unor elemente de probă mai detaliate în ceea ce privește caracterul real al controalelor sale. Dacă statul membru nu prezintă astfel de elemente, Comisia dovedește că neregularitățile nu erau limitate la cazurile concrete pe care le‑a examinat.
95 Decizia de reducere trebuie să reflecte această dimensiune sistemică a neregularităților. În plus, Comisia nu dispune de informații cu privire la toate controalele efectuate de statul membru în cauză. Într‑un astfel de caz, utilizarea metodei extrapolării reprezintă mijlocul cel mai adecvat pentru a garanta obiectivele urmărite de articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88. De vreme ce dimensiunea sistemică a neregularităților a fost deja dovedită, reducerea contribuției nu se întemeiază, așadar, pe o simplă prezumție a Comisiei, ci pe un fapt dovedit.
96 Comisia rămâne însă supusă obligației de a respecta normele dreptului Uniunii care rezultă în special din principiul proporționalității. Aspectul dacă aceasta a respectat principiul menționat prin adoptarea deciziei atacate va fi examinat mai jos, în cadrul celui de al cincilea motiv.
97 Trebuie să se constate, prin urmare, că articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88 nu interzice Comisiei să utilizeze metoda extrapolării pentru a dispune o corecție financiară.
98 Pe de altă parte, dacă Regulamentul nr. 2064/97 nu prevede extrapolarea corecțiilor financiare, aceasta se explică prin faptul că regulamentul menționat constituie un regulament de punere în aplicare întemeiat pe articolul 23 alineatul (1) al patrulea paragraf din Regulamentul nr. 4253/88, care prevede cerințele minime pe care trebuie să le îndeplinească sistemele de control financiar instituite de statele membre în materie de măsuri cofinanțate din fondurile structurale.
99 Prezentul argument al Republicii Federale Germania trebuie, așadar, respins.
Cu privire la inexistența dreptului la extrapolare pe baza orientărilor interne
– Argumentele părților
100 Potrivit Republicii Federale Germania, Comisia nu poate recurge la extrapolare pe baza orientărilor sale interne, în special din cauza caracterului lor pur intern și a inexistenței unor efecte juridice în privința terților.
101 De asemenea, conținutul acestor orientări nu ar fi fost acceptat de statele membre, care li s‑ar fi opus în mod repetat. Or, Comisia nu poate invoca un text neaprobat de acestea din urmă.
102 În sfârșit, contrar afirmațiilor de la punctul 25 din decizia atacată, Republica Federală Germania susține că nu sunt descrise condițiile și cuantumul maxim al corecțiilor forfetare sau al extrapolărilor și că nu este menționată nicio metodă de calcul.
103 Comisia contestă aceste argumente.
– Aprecierea Tribunalului
104 Mai întâi, trebuie să se constate că decizia atacată se întemeiază pe articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88. În continuare, din decizia atacată nu rezultă că, pentru a da un temei juridic deciziei respective, Comisia a utilizat orientările interne.
105 În orice caz, trebuie amintit că problema sferei de aplicare a orientărilor interne a fost deja examinată de Curte în Hotărârea Spania/Comisia, citată anterior. Regatul Spaniei solicitase anularea orientărilor interne, întrucât aprecia că prin acestea plana asupra statelor membre amenințarea unor noi sancțiuni cu caracter pecuniar și că nu era de competența Comisiei să adopte un astfel de act.
106 Comisia ridicase o excepție de inadmisibilitate, susținând că orientările interne nu impuneau statelor membre obligații suplimentare în raport cu cele deja prevăzute la articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88, că acestea nu afectau situația lor juridică preexistentă și că nu produceau efecte juridice.
107 Curtea amintește că, în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88, Comisia este abilitată să reducă sau să suspende contribuția. Aceasta constată că nimic nu se opune adoptării de către Comisie a unor orientări interne cu privire la corecțiile financiare în cadrul aplicării articolului 24 din Regulamentul nr. 4253/88 și dă în sarcina serviciilor vizate aplicarea acestora. Orientările interne indică astfel liniile generale pe baza cărora Comisia preconizează să adopte ulterior, în temeiul articolului 24 din Regulamentul nr. 4253/88, decizii individuale a căror legalitate va putea fi contestată de statul membru în cauză în fața instanței Uniunii. Potrivit jurisprudenței, un asemenea act al Comisiei, care nu reflectă intenția acesteia de a urma o anumită linie de conduită în exercitarea competenței care i‑a fost atribuită la articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88, nu poate fi considerat, așadar, că vizează să producă efecte de drept (Hotărârea Curții din 27 septembrie 1988, Regatul Unit/Comisia, 114/86, Rec., p. 5289, punctul 13, și Hotărârea Curții din 5 mai 1998, Regatul Unit/Comisia, C‑180/96, Rec., p. I‑2265, punctul 28).
108 Astfel de linii directoare reprezintă numai expresia intenției Comisiei de a urma o anumită linie de conduită în exercitarea competenței care îi este atribuită la articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88.
109 Curtea concluzionează că orientările interne nu pot fi considerate un act destinat să producă efecte juridice, astfel încât acțiunea în anulare formulată de Regatul Spaniei trebuie respinsă ca inadmisibilă.
110 Prin urmare, statuând în sensul inadmisibilității acțiunii pentru motivele menționate mai sus, Curtea a realizat o distincție între orientările interne și deciziile individuale adoptate pe baza acestora.
111 Potrivit jurisprudenței menționate mai sus, Comisia ar putea face trimitere la orientările interne pentru a consolida transparența deciziilor individuale adresate statelor membre. Cu toate acestea, astfel cum s‑a arătat la punctul 104 de mai sus, articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88 constituie singurul temei juridic menționat de Comisie în decizia atacată.
112 Prezentul argument al Republicii Federale Germania trebuie, așadar, respins ca inoperant.
113 Primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie, prin urmare, respins în integralitate.
Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, invocat în subsidiar, întemeiat pe faptul că, în speță, Comisia nu ar fi trebuit să efectueze o extrapolare
– Argumentele părților
114 Republica Federală Germania susține că extrapolarea are la bază un eșantion nereprezentativ. Mai precis, aceasta apreciază că nimic din decizia atacată nu demonstrează că controalele Curții de Conturi pe care Comisia își întemeiază extrapolările au fost obținute în cadrul unei proceduri de control reprezentative, prin sondaj, procedură la care nu este obligată. În timp ce procedura de sondaj statistic ar servi pentru a avea o apreciere de ansamblu plecând de la cazuri obișnuite reprezentative, analiza punctelor slabe ar implica în prealabil o alegere a aspectelor supuse controlului și a obiectivelor urmărite. Procedând astfel, Comisia ar adopta un comportament contrar celui impus la punctul 6 din orientările sale interne, precum și la punctul 11 din decizia atacată.
115 În ceea ce privește paralela făcută de Comisie cu FEOGA‑Garantare, Republica Federală Germania subliniază că Comisia a omis faptul că liniile directoare aplicabile în acest domeniu autorizează o extrapolare maximă de 10 % numai în cazul în care există pericolul unei pierderi foarte ridicate și generalizate. Or, în speță, indicele ar fi de 23,88 %, iar un astfel de pericol nu ar fi invocat.
116 Comisia contestă aceste argumente.
– Aprecierea Tribunalului
117 Din dosar reiese că, pentru a stabili eșantionul pe baza căruia a efectuat controlul, Curtea de Conturi a procedat în conformitate cu programul de control pentru DAS 2003 și cu propriile orientări interne, selecționând în mod aleatoriu 30 de operațiuni, dintre care 28 intră în sfera de aplicare a măsurii 2.1, dimensiunea eșantionului fiind aleasă în funcție de tipul de fond.
118 În consecință, controalele efectuate de Curtea de Conturi prezintă un caracter adecvat, obiectiv și reprezentativ, iar Curtea de Conturi a lucrat pe baza unei metode de identificare a eșantionului reprezentativ, astfel încât Comisia era în drept să efectueze o extrapolare.
119 Pe de altă parte, orientările referitoare la FEOGA‑Garantare nu au vocația de a se aplica în speță, cu atât mai mult cu cât indicii menționați de Republica Federală Germania se aplică corecțiilor forfetare, iar nu extrapolărilor. Or, scopul extrapolării este de a evita o corecție forfetară, în favoarea unei extrapolări a indicelui de eroare al unui eșantion reprezentativ asupra întregii populații de la care a fost constituit eșantionul.
120 Al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie, așadar, respins, ca de altfel și al doilea motiv în integralitatea sa.
3. Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe inexistența unui control la fața locului al Comisiei înainte de reducere
– Argumentele părților
121 Potrivit Republicii Federale Germania, faptul că Comisia s‑a întemeiat pe analiza punctelor slabe constituie o eroare de procedură importantă, cu încălcarea articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88, normă de procedură obligatorie care ar impune un control la fața locului și prin sondaj al acțiunilor finanțate din fonduri structurale. O analiză a punctelor slabe efectuată de Curtea de Conturi nu poate înlocui o procedură de control prin sondaje reprezentative realizată de serviciile Comisiei.
122 Comisia contestă aceste argumente.
– Aprecierea Tribunalului
123 În ceea ce privește critica exprimată de Republica Federală Germania referitor la inexistența controalelor efectuate de Comisie însăși, trebuie amintit că articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88 prevede că, dacă realizarea unei acțiuni sau a unei măsuri pare să justifice numai o parte din contribuția financiară care i‑a fost acordată, „Comisia efectuează o examinare adecvată”.
124 Cu toate acestea, a deduce din această formulare o obligație pentru Comisie de a efectua controalele impuse exclusiv prin forțe proprii ar fi o interpretare prea rigidă, care, întrucât implică dedublarea controalelor și cauzează astfel pierderi de resurse comunitare, ar fi contrară principiului bunei administrări.
125 De altfel, este cert că, în exercitarea misiunii sale de control în ceea ce privește utilizarea fondurilor comunitare, Comisia are dreptul de a utiliza surse de informații diverse. Tribunalul a acceptat deja că o simplă trimitere la elemente adunate de autoritățile naționale era suficientă. Astfel cum s‑a arătat în Hotărârea Tribunalului din 26 septembrie 2002, Sgaravatti Mediterranea/Comisia(T‑199/99, Rec., p. II‑3731, punctul 45), în cazul în care autoritățile naționale au efectuat un control aprofundat în ceea ce privește respectarea de către beneficiarul unei subvenții comunitare a obligațiilor sale financiare, Comisia se poate întemeia în mod legitim pe constatările de fapt circumstanțiate ale acestora și poate stabili dacă aceste constatări permit să se dovedească existența unor neregularități care să justifice o sancțiune în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88, cu modificările ulterioare. Această jurisprudență a fost confirmată de Tribunal în Hotărârea din 17 decembrie 2008, Italia/Comisia (T‑154/06, nepublicată în Repertoriu, punctul 42).
126 În schimb, este esențial să se garanteze că statele membre nu suferă niciun prejudiciu, procedural sau material, în funcție de alegerea modalităților sau a autorilor controalelor. Astfel, este necesar să se verifice dacă garanțiile procedurale și consecințele practice ale controalelor efectuate de Curtea de Conturi și de Comisie sunt echivalente.
127 În ceea ce privește garanțiile procedurale, trebuie arătat că cele două tipuri de controale – efectuate de Comisie și de Curtea de Conturi – sunt comparabile. În ambele cazuri, dreptul la apărare trebuie respectat, sunt aplicate norme de audit de un nivel ridicat, statul membru trebuie informat înainte de efectuarea unui control la fața locului, agenții autorităților naționale pot participa la control, iar statul membru în cauză trebuie invitat să își prezinte observațiile cu privire la rezultatele controlului.
128 Dimpotrivă, consecințele practice previzibile ale celor două tipuri de controale nu sunt comparabile, întrucât raportul Curții de Conturi nu are forță obligatorie, iar corecțiile financiare nu pot fi impuse direct pe baza acestuia.
129 Astfel, Curtea de Conturi și Comisia au un rol separat în procedura bugetară a Comunității. Potrivit articolului 246 CE, Curtea de Conturi asigură controlul conturilor. În temeiul articolului 248 alineatul (1) CE, aceasta examinează totalitatea veniturilor și cheltuielilor Comunității și furnizează Parlamentului European și Consiliului o declarație de asigurare referitoare la veridicitatea conturilor, precum și legalitatea și corectitudinea operațiunilor subsecvente. În consecință, Curtea de Conturi trebuie să verifice în special gestionarea de către Comisie a resurselor fondurilor comunitare. Curtea de Conturi constată situația și formulează de asemenea recomandări pentru a optimiza gestiunea finanțelor. Comisia deține o funcție complementară, care constă în recuperarea resurselor în cazul în care neregularitățile au fost constatate în punerea în aplicare a proiectelor.
130 În consecință, din punct de vedere sistemic, rolurile și funcțiile celor două instituții nu sunt identice, iar Comisia nu își poate însuși în mod automat concluziile Curții de Conturi.
131 Rezultă, ca regulă generală, că controlul impus de articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88 nu trebuie efectuat în mod necesar de funcționari sau de agenți ai Comisiei. Comisia este însă obligată, pe de o parte, să se asigure că corecțiile pe care le realizează pe baza controalelor efectuate de un terț nu sunt automate, ci întemeiate pe analiza, în parteneriat cu statul membru în cauză, a datelor și a rezultatelor controalelor și, pe de altă parte, că adoptă propria decizie pe baza controalelor menționate și a consultațiilor ulterioare.
132 Trebuie să se examineze, așadar, dacă, cu ocazia procedurii administrative, în cadrul unui parteneriat cu autoritățile naționale, Comisia a dat statului membru în cauză o posibilitate reală de a se exprima cu privire la constatările efectuate de Curtea de Conturi și asupra corecțiilor pe care preconiza să le impună pe baza acestor constatări.
133 Astfel cum reiese din decizia atacată, în continuarea auditului, serviciile Comisiei au examinat, conform articolului 24 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88, temeiurile constatărilor făcute de Curtea de Conturi și au solicitat autorităților germane să le furnizeze informații și elemente suplimentare. Serviciile Comisiei au trimis autorităților germane rezultatele acestei examinări prin scrisoarea din 19 octombrie 2006. Autoritățile germane au răspuns prin scrisoarea din 5 ianuarie 2007, opunându‑se la aplicarea unor corecții financiare extrapolate în contextul programelor operaționale pentru perioada 1994-1999. Prin scrisoarea din 23 aprilie 2007, Comisia a invitat autoritățile germane la o reuniune bilaterală, care a avut loc la 8 mai 2007, la Bruxelles. Audierea cu privire la aplicarea unei corecții financiare extrapolate nu a permis să se ajungă la un acord. Cu toate acestea, autoritățile germane s‑au angajat să furnizeze, în cele două săptămâni de după reuniune, alte probe concludente cu privire la eligibilitatea anumitor tipuri de cheltuieli și de operațiuni. Aceste informații au fost transmise Comisiei prin scrisoarea din 22 iunie 2007.
134 În consecință, Comisia a oferit Republicii Federale Germania o posibilitate suficientă să se exprime cu privire la concluziile Curții de Conturi și a efectuat o examinare adecvată a cazului în cadrul parteneriatului, în sensul articolului 24 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4253/88, în special reducând cuantumul corecțiilor financiare preconizate inițial (a se vedea punctul 13 de mai sus).
135 Astfel, la finalul acestei proceduri, Comisia și‑a însușit, așadar, în mod efectiv rezultatele controlului efectuat de Curtea de Conturi, iar garanțiile procedurale ale statului membru au fost, în orice caz, respectate.
136 În consecință, se impune respingerea prezentului motiv.
4. Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor încrederii legitime, securității juridice și cooperării ca urmare a neformulării de către Comisie a unor rezerve în ceea ce privește luarea în calcul eronată a unor întreprinderi care nu erau IMM‑uri
– Argumentele părților
137 Potrivit Republicii Federale Germania, Comisia nu a formulat nicio rezervă, în niciuna dintre deciziile din 5 august 1994, din 10 octombrie 1996 și, respectiv, din 20 decembrie 1999, în ceea ce privește luarea în calcul a unor întreprinderi cu mai mult de 500 de salariați drept IMM‑uri, determinând încrederea legitimă a autorităților germane că, în această privință, Comisia nu ridica nicio obiecție. Procedând astfel, Comisia ar fi în parte răspunzătoare de aspectele pe care le critică. Faptul că Comisia a impus o extrapolare întemeiată pe existența unor deficiențe sistemice, constituite de contabilizarea eronată a contribuțiilor financiare pentru IMM‑uri, fără a ține seama de responsabilitatea sa încalcă în mod evident principiile securității juridice și cooperării loiale.
138 Aceasta consideră că omisiunea Comisiei este cu atât mai importantă cu cât, în 1997 și în 1999, Comisia a primit rapoartele anuale cu privire la evaluarea intervențiilor din FEDR, care includeau luarea în calcul a unor întreprinderi care aveau 500 de salariați sau mai mulți în cadrul axei de măsuri pentru IMM‑uri, fără ca acest lucru să fie criticat. Nici raportul final din 2002 nu ar conține critici cu privire la acest aspect.
139 Comisia contestă aceste argumente.
– Aprecierea Tribunalului
140 Astfel cum s‑a amintit în cadrul examinării motivelor anterioare (a se vedea punctele 37 și 39 de mai sus), răspunderea pentru asigurarea punerii în aplicare corecte a operațiunilor finanțate din FEDR revine în primul rând statelor membre.
141 În plus, trebuie să se constate că Regulamentul nr. 4253/88 nu prevede nicio normă de procedură care să condiționeze dreptul Comisiei de a reduce sau de a elimina contribuția de exprimarea unor îndoieli în ceea ce privește buna administrare a proiectului înainte de încheierea intervenției, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 79 din Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2008, Sviluppo Italia Basilicata/Comisia (T‑176/06, nepublicată în Repertoriu).
142 Pe de altă parte, trebuie amintit că dreptul de a invoca încrederea legitimă presupune îndeplinirea a trei condiții. În primul rând, administrația Uniunii trebuie să fi furnizat persoanei interesate asigurări precise, necondiționate și concordante, emise de surse autorizate și de încredere. În al doilea rând, aceste asigurări trebuie să fie de natură să dea naștere unei așteptări legitime în percepția persoanei căreia îi sunt adresate. În al treilea rând, asigurările furnizate trebuie să fie conforme cu normele aplicabile (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 30 iunie 2005, Branco/Comisia, T‑347/03, Rec., p. II‑2555, punctul 102 și jurisprudența citată, și Hotărârea Tribunalului din 23 februarie 2006, Cementbouw Handel & Industrie/Comisia, T‑282/02, Rec., p. II‑319, punctul 77).
143 Or, se impune mai întâi constatarea că Republica Federală Germania nu a dovedit că Comisia i‑ar fi oferit garanția că întreprinderile cu 500 de salariați sau mai mulți ar fi considerate IMM‑uri și că ar putea beneficia, în consecință, de o contribuție financiară. Prin urmare, principiul securității juridice nu a fost încălcat.
144 În continuare, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că tolerarea unor neregularități anterioare nu poate justifica, în temeiul principiului securității juridice sau al principiului încrederii legitime, niciun drept al statului membru în cauză de a impune aceeași atitudine pentru neregularitățile actuale (Hotărârea Irlanda/Comisia, citată anterior, punctul 68).
145 Se impune, așadar, respingerea celui de al patrulea motiv.
4. Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității ca urmare a caracterului excesiv al reducerii contribuției decise de Comisie
– Argumentele părților
146 Potrivit Republicii Federale Germania, Comisia a încălcat principiul general al proporționalității întrucât a efectuat o reducere excesivă, pe baza unei extrapolări care privea întreaga perioadă de programare. Astfel, în opinia sa, erorile constatate de Curtea de Conturi nu pot justifica critica generală constând într‑o disfuncționalitate a sistemelor de gestiune și de control ale landului Turingia în perioada cuprinsă între anii 1994 și 1999. Această constatare s‑ar opune aprecierilor făcute de Comisie în 1998 și în 2002, precum și notei definitive a unei societăți de experți contabili cu privire la care Comisia nu a ridicat nicio obiecție. Dacă plata finală din 23 iunie 2003 a fost într‑adevăr realizată, acest lucru s‑ar fi întâmplat tocmai pentru că Comisia nu evidențiase rezerve de fond în ceea ce privește sistemul de gestiune și de control.
147 În plus, chiar dacă leasingul și vânzarea cu plata în rate erau plasate pe același plan, aceasta arată că numai de la 1 mai 1997 Comisia ar fi supus unor restricții sprijinul acordat leasingului.
148 Republica Federală Germania apreciază că nici în ceea ce privește Tralag Landmaschinen GmbH nu este acceptabilă o extrapolare, întrucât întreprinderea menționată primise un sprijin suplimentar de 15 % potrivit celui de al 24‑lea plan‑cadru, în condițiile în care acesta din urmă ar fi fost aplicat numai de la 17 martie 1995.
149 Comisia contestă aceste argumente.
– Aprecierea Tribunalului
150 În ceea ce privește argumentul potrivit căruia, înainte de adoptarea deciziei atacate, Comisia nu ridicase rezerve de fond referitor la sistemul de gestiune și de control, trebuie subliniat că acest argument se referă în realitate la principiul încrederii legitime. Potrivit unei jurisprudențe consacrate, dreptul de a invoca protecția încrederii legitime presupune îndeplinirea a trei condiții. În primul rând, administrația Uniunii trebuie să îi fi furnizat persoanei interesate asigurări precise, necondiționate și concordante, emise de surse autorizate și de încredere. În al doilea rând, aceste asigurări trebuie să fie de natură să determine persoana căreia i se adresează să nutrească o așteptare legitimă. În al treilea rând, asigurările date trebuie să fie conforme cu normele aplicabile (a se vedea Hotărârea Branco/Comisia, citată anterior, punctul 102 și jurisprudența citată, și Hotărârea Cementbouw Handel & Industrie/Comisia, citată anterior, punctul 77).
151 Or, din dosarul cauzei sau din argumentele reclamantei nu reiese că aceasta primise din partea Comisiei un asemenea tip de asigurări precise, necondiționate și concordante. Se impune, așadar, respingerea acestui argument.
152 Referitor la principiul proporționalității, trebuie amintit că acesta impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului urmărit. Mai exact, din perspectiva acestui principiu, încălcarea obligațiilor a căror respectare prezintă o importanță fundamentală pentru buna funcționare a unui sistem comunitar poate fi sancționată prin pierderea unui drept conferit de reglementarea Uniunii, precum dreptul la o contribuție financiară (Hotărârea Sgaravatti Mediterranea/Comisia, citată anterior, punctele 134 și 135).
153 În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante în materie de FEOGA, aplicabilă mutatis mutandis și în speță, Comisia poate merge până la a refuza suportarea de către fonduri a integralității cheltuielilor efectuate în ipoteza în care constată că nu există mecanisme de control suficiente (Hotărârea Curții din 20 septembrie 2001, Belgia/Comisia, C‑263/98, Rec., p. I‑6063, punctul 125). Comisia trebuie să respecte însă principiul proporționalității, care impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului urmărit (Hotărârea Curții din 17 mai 1984, Denkavit Nederland, 15/83, Rec., p. 2171, punctul 25). Dacă, în cadrul misiunii sale de închidere a conturilor, în loc să refuze finanțarea tuturor cheltuielilor, Comisia încearcă să stabilească reguli care vizează diferențierea în funcție de gradul de risc pe care îl reprezintă diferitele niveluri de carență a controlului, statul membru trebuie să demonstreze că aceste criterii sunt arbitrare și inechitabile (Hotărârea Curții din 4 iulie 1996, Grecia/Comisia, C‑50/94, Rec., p. I‑3331, punctul 28).
154 Comisiei nu îi era, așadar, interzis să impună corecții financiare.
155 Pe de altă parte, Comisia a indicat, prin intermediul punctului 6 din orientările interne, că, atunci când preconizează o extrapolare, trebuie să țină seama de specificitatea structurii administrative implicate în acea deficiență, de întinderea probabilă a abuzurilor, de frecvența acestora, precum și de efectele lor.
156 După cum s‑a constatat deja anterior (a se vedea punctul 85 de mai sus), Comisia deține o anumită putere discreționară care îi este conferită de articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88 și care îi permite să adopte decizii susceptibile să asigure respectarea principiului bunei gestiuni financiare care figurează la articolul 274 CE și de asemenea a principiului proporționalității.
157 Astfel cum s‑a arătat și mai sus, Comisia a analizat rezultatele controalelor efectuate de Curtea de Conturi și a redus în mod efectiv cuantumul corecțiilor preconizate inițial.
158 În speță, o mare parte dintre neregularitățile constatate tot la finalul consultărilor avute cu autoritățile germane, contabilizarea eronată a unor întreprinderi care nu aveau calitatea de IMM‑uri sau caracterul inadmisibil al cheltuielilor declarate în legătură cu contractele de locațiune, reflectă o insuficiență sistemică de gestiune, de control sau de audit, în ceea ce privește măsura 2.1, pentru întreaga perioadă de programare 1994-1999. Și este foarte probabil ca această insuficiență să se regăsească într‑o serie de cazuri similare. Comisia a aplicat, așadar, în mod întemeiat metoda extrapolării, ținând seama mai ales de importanța acordată bunei funcționări a administrației naționale, căreia îi revine în primul rând responsabilitatea de a asigura punerea în aplicare corectă a proiectelor finanțate din fonduri (a se vedea punctele 37 și 39 de mai sus) și care, astfel cum se amintește în mai multe rânduri în Regulamentul nr. 4253/88, se presupune că trebuie să acționeze în parteneriat cu Comisia.
159 Se impune, așadar, respingerea celui de al cincilea motiv și a acțiunii în integralitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
160 Trebuie amintit că, potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
161 Întrucât Republica Federală Germania a căzut în pretenții cu privire la toate concluziile sale, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
162 Conform articolului 87 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, intervenienții suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a treia)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Republica Federală Germania suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.
3) Regatul Spaniei, Republica Franceză și Regatul Țărilor de Jos suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 19 septembrie 2012.
Semnături
Cuprins
Istoricul cauzei
Procedura și concluziile părților
În drept
1. Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88 ca urmare a neîntrunirii condițiilor necesare pentru a opera o reducere
Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe faptul că erori administrative imputabile unor autorități naționale nu pot fi calificate drept neregularități în sensul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, invocat în subsidiar, întemeiat pe repunerea în discuție a existenței neregularităților constatate de Comisie în decizia atacată
Cu privire la erorile de calificare comise de Comisie referitor la caracterul neeligibil al cheltuielilor aferente proiectelor privind întreprinderilor care nu sunt IMM‑uri
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
Cu privire la distincția dintre vânzarea cu plata în rate și leasing și inaplicabilitatea fișelor de lucru și a normelor contabile internaționale 17
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
Cu privire la calificarea eronată de către Comisie a anumitor neregularități drept sistemice
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
Cu privire la calificarea eronată de către Comisie a controalelor cu privire la cei 5 % drept insuficiente și la concluzia în sensul existenței unor deficiențe în sistemele de gestiune și de control
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
2. Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88 ca urmare a calculării prin extrapolare a cuantumului reducerii
Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe nelegalitatea metodei extrapolării pentru calcularea cuantumului reducerii în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88
Cu privire la inexistența unui drept de extrapolare pe baza articolului 24 din Regulamentul nr. 4253/88
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
Cu privire la inexistența dreptului la extrapolare pe baza orientărilor interne
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, invocat în subsidiar, întemeiat pe faptul că, în speță, Comisia nu ar fi trebuit să efectueze o extrapolare
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
3. Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe inexistența unui control la fața locului al Comisiei înainte de reducere
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
4. Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor încrederii legitime, securității juridice și cooperării ca urmare a neformulării de către Comisie a unor rezerve în ceea ce privește luarea în calcul eronată a unor întreprinderi care nu erau IMM‑uri
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
4. Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității ca urmare a caracterului excesiv al reducerii contribuției decise de Comisie
– Argumentele părților
– Aprecierea Tribunalului
Cu privire la cheltuielile de judecată