Cauzele conexate T‑102/07 și T‑120/07

Freistaat Sachsen (Germania) și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Ajutoare de stat – Ajutor acordat de Germania sub forma dobândirii de participații și sub forma unor garanții pentru împrumuturi – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața comună – Schemă generală de ajutoare aprobată de Comisie – Noțiunea de întreprindere aflată în dificultate – Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate – Cuantumul ajutorului – Obligația de motivare”

Sumarul hotărârii

1.      Ajutoare acordate de state – Schemă generală de ajutoare aprobată de Comisie – Ajutor individual prezentat ca intrând în cadrul aprobării – Examinare de către Comisie

(art. 87 CE și 88 CE)

2.      Ajutoare acordate de state – Interzicere – Derogări

[art. 87 alin. (1) și (3) CE și art. 88 alin. (3) CE; Comunicarea 1999/C 288/02 a Comisiei, punctul 3]

3.      Ajutoare acordate de state – Interzicere – Derogări – Comunicarea Comisiei de stabilire a liniilor directoare privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor în dificultate

(Comunicarea 1999/C 288/02 a Comisiei, punctele 4-6)

4.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie a Comisiei în materia ajutoarelor de stat – Calculul valorii ajutorului acordat unei întreprinderi în dificultate

(art. 87 CE și 253 CE; Comunicarea 97/C 273/03 a Comisiei)

1.      Atunci când se confruntă cu un ajutor individual în legătură cu care se susține că a fost acordat în temeiul unei scheme autorizate în prealabil, Comisia nu îl poate analiza direct în raport cu tratatul. Mai întâi, înainte de inițierea oricărei proceduri, Comisia trebuie să se limiteze la a controla dacă ajutorul intră sub incidența schemei generale și dacă îndeplinește condițiile stabilite în decizia de aprobare a acesteia. Dacă nu ar proceda astfel, Comisia ar putea, cu ocazia examinării fiecărui ajutor individual, să revină asupra deciziei sale de aprobare a schemei de ajutoare, care presupunea deja o examinare în raport cu articolul 87 CE. Un ajutor care constituie o aplicare riguroasă și previzibilă a condițiilor stabilite în decizia de aprobare a schemei generale aprobate este considerat, în consecință, drept un ajutor existent care nu trebuie notificat Comisiei și nici nu trebuie examinat în raport cu articolul 87 CE.

O decizie a Comisiei prin care aceasta se pronunță asupra conformității unui ajutor cu schema respectivă reprezintă exercitarea atribuției sale de a asigura aplicarea articolelor 87 CE și 88 CE. Din acest motiv, examinarea de către Comisie a conformității unui ajutor cu schema amintită nu constituie o inițiativă care depășește cadrul competențelor sale. În consecință, aprecierea Comisiei nu ar putea fi limitată de aprecierea autorităților naționale care au acordat ajutorul.

(a se vedea punctele 59, 60, 62 și 136)

2.      Din cuprinsul punctului 3 din Liniile directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, care au fost adoptate de Comisie în vederea exercitării largii puteri de apreciere de care beneficiază la aplicarea articolului 87 alineatul (3) CE și de care este ținută reiese că „[a]jutoarele de stat destinate salvării întreprinderilor în dificultate de la faliment și încurajării restructurării acestora nu pot fi considerare legitime decât în anumite condiții” [traducere neoficială]. Acesta este motivul pentru care liniile directoare menționate prevăd o obligație de notificare prealabilă a Comisiei cu privire la orice finanțare efectuată sau garantată de stat în favoarea unei întreprinderi în dificultate financiară.

Nu poate fi reținută existența unei definiții specifice a noțiunii de întreprindere aflată în dificultate în cadrul unei scheme de ajutoare regionale aprobate. Astfel, acceptarea existenței paralele a unor definiții diferite ale noțiunii de întreprindere aflată în dificultate ar putea conduce la o situație în care o întreprindere care se află în dificultate, potrivit liniilor directoare menționate, ar putea beneficia totuși de un ajutor de stat fără a exista obligația de notificare și fără ca aceste linii directoare să fie respectate. Or, o astfel de situație ar fi contrară economiei articolului 87 alineatele (1) și (3) CE și a articolului 88 alineatul (3) CE, astfel cum rezultă în mod clar din aceste linii directoare.

(a se vedea punctele 74 și 76)

3.      Punctul 4 din Liniile directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate se limitează la a enunța, în general, că o întreprindere este considerată ca aflată în dificultate în cazul în care nu este capabilă, din resurse financiare proprii sau cu resursele pe care le poate obține de la proprietarii/acționarii și de la creditorii săi, să oprească pierderile care, fără intervenția publică, o vor condamna, aproape sigur, pe termen scurt sau mediu, la ieșirea din afaceri. Pe de altă parte, reiese din cuprinsul punctelor 5 și 6 din liniile directoare menționate că, dacă o întreprindere este considerată „în orice caz” drept aflată în dificultate atunci când o parte substanțială din capitalul său social a dispărut, se poate demonstra de asemenea prin alte indicii, precum cele enumerate la punctul 6, că se află în dificultate financiară în sensul acestor linii directoare, chiar dacă nu a pierdut o parte importantă din capitalul social

Astfel, reducerea semnificativă a capitalului social este un factor foarte grav care arată că o întreprindere se află în dificultate. În plus, există un anumit număr de factori economici, o listă neexhaustivă a acestora fiind cuprinsă la punctul 6 din liniile directoare menționate, care pot demonstra de asemenea existența unei astfel de stări, chiar în lipsa pierderii unei părți importante a capitalului social sau în lipsa unei stări de insolvență în sensul punctului 5 din aceleași linii directoare.

(a se vedea punctele 103-105, 133 și 135)

4.      Conținutul obligației de motivare depinde de natura actului în cauză și de contextul adoptării sale. Motivarea trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției, astfel încât, pe de o parte, să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, în scopul de a‑și putea apăra drepturile și de a verifica dacă decizia este sau nu este întemeiată, și, pe de altă parte, să permită instanței să își exercite controlul de legalitate. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare a acestuia, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. În special, Comisia nu este obligată să ia poziție cu privire la toate argumentele invocate în fața sa de persoanele interesate, ci este suficient ca aceasta să expună situația de fapt și considerațiile juridice care prezintă o importanță esențială în economia deciziei.

Totuși, se impune anularea unei decizii a Comisiei care concluzionează în sensul existenței unui ajutor de stat incompatibil cu piața comună și care, în calculul cuantumului ajutorului către întreprinderi în dificultate, nu cuprinde nicio trimitere la practica piețelor financiare cu privire la cumulul riscurilor (întreprindere în dificultate, lipsa garanțiilor etc.), având în vedere că nu reiese cu claritate raportul dintre majorările adoptate de Comisie și situația specifică a întreprinderilor în cauză și că alegerea majorărilor adoptate are, cel puțin în aparență, un caracter aleatoriu și în condițiile în care Comunicarea Comisiei privind metoda de stabilire a ratelor de referință și de actualizare nu cuprinde nicio altă indicație privind cumulul riscurilor. Ar fi trebuit să se explice de către Comisie recurgerea la prime suplimentare, precum și nivelul acestora prin intermediul unei analize a practicii pieței pentru a permite societăților menționate să repună în discuție caracterul adecvat al majorărilor din speță, iar Tribunalului să controleze legalitatea acestora.

(a se vedea punctele 180, 217 și 218)