Cauza C‑553/07

College van burgemeester en wethouders van Rotterdam

împotriva

M. E. E. Rijkeboer

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Raad van State)

„Protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal – Directiva 95/46/CE – Protecția vieții private – Ștergerea datelor – Drept de acces la date și la informații referitoare la destinatarii datelor – Termen de exercitare a dreptului de acces”

Sumarul hotărârii

Apropierea legislațiilor – Protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal – Directiva 95/46

[Directiva 95/46 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 12 lit. (a)]

Dreptul la respectarea vieții private, prevăzut la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 95/46 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date presupune ca persoana vizată să poată să se asigure că datele sale cu caracter personal sunt prelucrate în mod exact și legal, cu alte cuvinte, în special, că datele de bază care o privesc sunt exacte și sunt adresate unor destinatari autorizați. Astfel cum se prevede în considerentul (41) al directivei, pentru a putea efectua verificările necesare, persoana vizată trebuie să dispună de un drept de acces la datele cu caracter personal care fac obiectul prelucrării.

Articolul 12 litera (a) din Directiva 95/46 impune statelor membre obligația de a stabili un drept de acces la informațiile referitoare la destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, precum și la conținutul informațiilor comunicate nu numai pentru prezent, ci și pentru trecut. Statele membre au sarcina de a stabili un termen de stocare a acestor informații, precum și un acces corelativ la acestea care să constituie un echilibru just între, pe de o parte, interesul persoanei vizate de a proteja viața sa privată, în special prin intermediul căilor de intervenție și de atac prevăzute de Directiva 95/46, și, pe de altă parte, sarcina pe care obligația de stocare a acestor informații o reprezintă pentru operator.

O reglementare care limitează stocarea informațiilor referitoare la destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor și la conținutul datelor transmise la o perioadă de un an și care limitează în mod corelativ accesul la aceste informații, în timp ce datele de bază sunt stocate mult mai mult timp, nu poate constitui un just echilibru între interesele și obligațiile în cauză, cu excepția situației în care se demonstrează că o stocare mai îndelungată a acestor informații ar constitui o sarcină excesivă pentru operator. Instanța națională are sarcina de a efectua verificările necesare în acest sens.

(a se vedea punctele 49 și 70 și dispozitivul)