Cauza C‑69/21
X
împotriva
Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid
[cerere de decizie preliminară formulată de rechtbank Den Haag (Tribunalul din Haga, Țările de Jos)]
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 22 noiembrie 2022
„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Articolele 4, 7 și 19 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Interzicerea tratamentelor inumane sau degradante – Respectarea vieții private și de familie – Protecția în caz de strămutare, expulzare sau extrădare – Drept de ședere pentru motive medicale – Standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Directiva 2008/115/CE – Resortisant al unei țări terțe care suferă de o boală gravă – Tratament medical prin care se urmărește atenuarea durerii – Tratament indisponibil în țara de origine – Condiții în care îndepărtarea trebuie să fie amânată”
1. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind imigrarea – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Directiva 2008/115 – Principiul nereturnării – Resortisant al unei țări terțe care suferă de o boală gravă – Risc real de creștere rapidă, semnificativă și iremediabilă a durerii în cazul retrimiterii în țara sa de origine – Adoptarea unei decizii de returnare sau a unei măsuri de îndepărtare în privința unui astfel de resortisant – Inadmisibilitate – Posibilitatea statelor membre de a prevedea un termen strict de materializare a unei asemenea creșteri – Inexistență
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 1 și 4 și art. 19 alin. (2); Directiva 2008/115 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 5]
(a se vedea punctele 52, 55, 56, 58, 59, 63-66, 68-76 și 103 și dispozitiv 1)
2. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind imigrarea – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Directiva 2008/115 – Principiul nereturnării – Resortisant al unei țări terțe care suferă de o boală gravă – Risc real de creștere rapidă, semnificativă și iremediabilă a durerii în cazul retrimiterii în țara sa de origine – Apreciere, de către instanța națională competentă, a consecințelor îndepărtării asupra stării de sănătate a resortisantului în cauză – Luarea în considerare a consecințelor menționate numai în scopul examinării capacității de a călători a acestui resortisant – Inadmisibilitate
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 1 și 4 și art. 19 alin. (2); Directiva 2008/115 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 5 și art. 9 alin. (1) lit. (a)]
(a se vedea punctele 80-82 și 103 și dispozitiv 2)
3. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind imigrarea – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Directiva 2008/115 – Resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală care suferă de o boală gravă – Imposibilitatea luării unei decizii de returnare sau a unei măsuri de îndepărtare în privința acestui resortisant – Motiv – Risc real de creștere rapidă, semnificativă și iremediabilă a durerii în cazul retrimiterii în țara sa de origine – Obligație de a acorda un permis de ședere acestui resortisant – Inexistență – Dreptul la viață privată – Examinarea admisibilității îndepărtării acestui resortisant – Elemente care trebuie luate în considerare
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 1, 4 și 7; Directiva 2008/115 a Parlamentului European și a Consiliului)
(a se vedea punctele 84-87, 89 și 90-103 și dispozitiv 3)
Rezumat
X, resortisant rus, suferă de o formă rară de cancer de sânge pentru care primește în prezent îngrijiri medicale în Țările de Jos. Printre altele, îi este administrat un tratament analgezic pe bază de canabis medicinal care nu este autorizat în Rusia. După ce au constatat că acest resortisant rus nu putea solicita, în Țările de Jos, statutul de refugiat, protecția subsidiară sau un permis de ședere întemeiat pe dreptul național, autoritățile neerlandeze au adoptat o decizie de returnare în privința sa. Susținând că tratamentul pe bază de canabis medicinal este esențial în așa măsură pentru el încât nu ar mai putea duce o viață decentă în cazul întreruperii acestuia, persoana interesată a introdus o acțiune împotriva acestei decizii la instanța de trimitere.
Această instanță ridică printre altele problema dacă dreptul Uniunii și în special Directiva privind returnarea(1) și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) se opun ca o decizie de returnare să fie adoptată în privința unei persoane care se află în situația persoanei în cauză. Mai precis, aceasta urmărește să afle dacă riscul unei creșteri semnificative a durerii cauzate de lipsa unui tratament medical eficient poate constitui un obstacol în calea îndepărtării persoanei respective.
Curtea, reunită în Marea Cameră, răspunde afirmativ și oferă precizări cu privire la elementele care trebuie luate în considerare la aprecierea unui astfel de risc și la modalitățile acestei aprecieri. În plus, aceasta examinează obligațiile statelor membre față de un resortisant al unei țări terțe care se află în situația persoanei interesate, în lumina dreptului la viață privată.
Aprecierea Curții
În primul rând, Curtea arată că Directiva privind returnarea(2) și carta(3) se opun adoptării unei decizii de returnare sau a unei măsuri de îndepărtare în privința unui resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală pe teritoriul unui stat membru și care suferă de o boală gravă atunci când există motive serioase și întemeiate de a se crede că persoana interesată ar fi expusă, în țara terță în care ar fi îndepărtată, riscului real al unei creșteri semnificative, iremediabile și rapide a durerii sale în caz de returnare, din cauza interzicerii în acea țară a singurului tratament analgezic eficace.
În această privință, Curtea statuează că un stat membru este susceptibil să încalce interzicerea tratamentelor inumane și degradante, consacrată la articolul 4 din cartă, atunci când decizia de returnare sau măsura de îndepărtare adoptată de autoritățile sale riscă să agraveze durerea cauzată resortisantului unei țări terțe în cauză de o boală într‑o asemenea măsură încât această durere atinge nivelul de gravitate cerut în temeiul articolului 4 din cartă.
În ceea ce privește, în primul rând, riscul unei creșteri semnificative și iremediabile a durerii, acesta poate exista printre altele atunci când se stabilește că, în țara de destinație, singurul tratament analgezic eficace nu îi poate fi administrat în mod legal resortisantului unei țări terțe în cauză și că lipsa unui asemenea tratament l‑ar expune unei dureri de o asemenea intensitate încât ar fi contrară demnității umane, întrucât i‑ar putea provoca tulburări psihice grave și ireversibile sau chiar l‑ar putea determina să se sinucidă. Revine instanței de trimitere sarcina de a determina dacă aceasta este situația în lumina tuturor datelor, inclusiv medicale, pertinente.
În ceea ce privește, în al doilea rând, riscul unei creșteri rapide a durerii, trebuie să se țină seama de faptul că această creștere poate fi progresivă și că poate fi necesar un anumit interval de timp pentru ca aceasta să devină semnificativă și iremediabilă. În consecință, un stat membru nu poate fixa un termen prestabilit în mod absolut în care o astfel de creștere trebuie să se poată materializa. Termenul eventual prevăzut de dreptul național în această privință trebuie să fie pur indicativ și nu poate scuti autoritatea națională competentă de examinarea concretă a situației persoanei vizate în raport cu toate datele relevante.
În al doilea rând, Curtea apreciază că Directiva privind returnarea(4) și Carta(5) se opun ca consecințele măsurii de îndepărtare propriu‑zise asupra stării de sănătate a unui resortisant al unei țări terțe să nu fie luate în considerare de autoritatea națională competentă decât pentru a examina dacă acesta este în măsură să călătorească. Astfel, pentru a putea adopta o decizie de returnare sau pentru a putea proceda la îndepărtarea sa, statul membru în cauză trebuie să se asigure că, atunci când starea de sănătate a persoanei în discuție o impune, aceasta primește îngrijiri medicale nu numai în timpul îndepărtării, ci și la finalul acesteia, în țara de destinație.
În al treilea și ultimul rând, Curtea subliniază, pe de o parte, că Directiva privind returnarea și carta(6) nu impun statului membru pe teritoriul căruia un resortisant al unei țări terțe se află în situație de ședere ilegală să îi acorde acestuia un permis de ședere atunci când el nu poate face obiectul nici al unei decizii de returnare, nici al unei măsuri de îndepărtare, ca urmare a faptului că există motive serioase și întemeiate de a se crede că ar fi expus, în țara de destinație, riscului real al unei creșteri rapide, semnificative și iremediabile a durerii cauzate de boala gravă de care suferă. Pe de altă parte, Curtea arată că autoritatea națională competentă, atunci când examinează dacă dreptul la respectarea vieții private a acestui resortisant, consacrat de cartă, se opune ca acesta din urmă să facă obiectul unei decizii de returnare sau al unei măsuri de îndepărtare, trebuie să ia în considerare starea de sănătate a respectivului resortisant și îngrijirile pe care acesta le primește pe acest teritoriu ca urmare a acestei boli, precum și toate celelalte elemente pertinente.
În această privință, Curtea precizează că tratamentele medicale de care un resortisant al unei țări terțe beneficiază pe teritoriul unui stat membru fac parte din viața sa privată, independent de caracterul ilegal al șederii sale pe acest teritoriu. Cu toate acestea, întrucât dreptul la respectarea vieții private nu constituie o prerogativă absolută, sunt admise restrângeri ale exercițiului acestui drept, cu condiția ca ele să fie prevăzute de lege, să respecte substanța dreptului menționat și, cu respectarea principiului proporționalității, să fie necesare și să răspundă efectiv, printre altele, unor obiective de interes general recunoscute de Uniune. Întrucât instituirea unei politici eficiente de îndepărtare și de repatriere constituie un asemenea obiectiv, trebuie de asemenea să se examineze printre altele dacă adoptarea unei decizii de returnare sau a unei măsuri de îndepărtare față de un resortisant al unei țări terțe afectat de o boală gravă și care beneficiază, în statul membru în cauză, de un tratament analgezic indisponibil în țara de destinație nu afectează substanța dreptului său la viață privată și respectă principiul proporționalității. O asemenea examinare presupune luarea în considerare a tuturor legăturilor sociale pe care acest resortisant le‑a creat în cadrul statului membru în care locuiește în mod ilegal, ținând seama în mod corespunzător de fragilitatea și de starea de dependență specială care este cauzată de starea sa de sănătate. Cu toate acestea, atunci când acest resortisant menționat și‑a dezvoltat viața privată în cadrul statului membru respectiv fără a dispune în acesta de un permis de ședere, numai motive excepționale se pot opune ca el să facă obiectul unei proceduri de returnare.
În plus, adoptarea unei decizii de returnare sau a unei măsuri de îndepărtare nu încalcă dreptul la respectarea vieții private al resortisantului unei țări terțe în cauză pentru simplul motiv că, în cazul returnării în țara de destinație, acesta ar fi expus riscului ca starea sa de sănătate să se deterioreze, atunci când un astfel de risc nu atinge nivelul de gravitate cerut în temeiul articolului 4 din cartă.