HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)
11 iunie 2009(*)
„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive împotriva persoanelor și entităților asociate lui Osama ben Laden, rețelei Al‑Qaida și talibanilor – Înghețarea fondurilor – Acțiune în anulare – Adaptarea concluziilor – Drepturi fundamentale – Dreptul la respectarea proprietății, dreptul de a fi ascultat și dreptul la un control jurisdicțional efectiv”
În cauza T‑318/01,
Omar Mohammed Othman, cu domiciliul în Londra (Regatul Unit), reprezentat inițial de domnul J. Walsh, barrister, și de doamnele F. Lindsley și S. Woodhouse, solicitors, și ulterior de domnii S. Cox, barrister, și H. Miller, solicitor,
reclamant,
împotriva
Consiliului Uniunii Europene, reprezentat inițial de domnii M. Vitsentzatos și M. Bishop și ulterior de domnul Bishop și de doamna E. Finnegan, în calitate de agenți,
și
Comisiei Comunităților Europene, reprezentată inițial de domnii A. van Solinge și C. Brown și ulterior de domnii E. Paasivirta și P. Aalto, în calitate de agenți,
pârâte,
susținute de
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentat inițial de domnul J. Collins, în continuare de doamna C. Gibbs, ulterior de doamna E. O’Neill și în cele din urmă de doamna I. Rao, în calitate de agenți, asistați inițial de doamna S. Moore și ulterior de domnul M. Hoskins, barristers,
intervenient,
având ca obiect, inițial, o cerere de anulare, pe de o parte, a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului din 6 martie 2001 de interzicere a exportului anumitor mărfuri și servicii către Afganistan, de întărire a interdicției de zbor și de extindere a înghețării fondurilor și a altor resurse financiare în ceea ce‑i privește pe talibanii din Afganistan și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 337/2000 (JO L 67, p. 1) și, pe de altă parte, a Regulamentului (CE) nr. 2062/2001 al Comisiei din 19 octombrie 2001 de modificare pentru a treia oară a Regulamentului nr. 467/2001 (JO L 277, p. 25) și, ulterior, o cerere de anulare a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al‑Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului de interzicere a exportului anumitor mărfuri și servicii către Afganistan, de întărire a interdicției de zbor și de extindere a înghețării fondurilor și a altor resurse financiare în ceea ce‑i privește pe talibanii din Afganistan (JO L 139, p. 9, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 189) în măsura în care aceste acte îl privesc pe reclamant,
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a șaptea),
compus din domnii N. J. Forwood (raportor), președinte, D. Šváby și E. Moavero Milanesi, judecători,
grefier: doamna K. Pocheć, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 21 ianuarie 2009,
pronunță prezenta
Hotărâre
Cadrul juridic și istoricul cauzei
1 Pentru o prezentare a cadrului juridic aplicabil prezentului litigiu, se face trimitere la punctele 3-10 din Hotărârea Curții din 3 septembrie 2008, Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia (C‑402/05 P și C‑415/05 P, Rep., p. I-6351, denumită în continuare „Hotărârea Kadi a Curții”).
2 Pentru o prezentare a istoricului prezentului litigiu referitoare la perioada cuprinsă între 15 octombrie 1999 și 8 martie 2001 și care are în vedere, în special, adoptarea Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului din 6 martie 2001 de interzicere a exportului anumitor mărfuri și servicii către Afganistan, de întărire a interdicției de zbor și de extindere a înghețării fondurilor și a altor resurse financiare în ceea ce‑i privește pe talibanii din Afganistan și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 337/2000 (JO L 67, p. 1), se face trimitere la punctele 13-30 din Hotărârea Kadi a Curții.
3 La 19 octombrie 2001, Comitetul pentru sancțiuni instituit prin Rezoluția 1267 (1999) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (denumit în continuare „Consiliul de Securitate”) a publicat un addendum la lista consolidată, datând din 8 martie 2001, a persoanelor și entităților care trebuie supuse măsurii de înghețare a fondurilor în temeiul Rezoluțiilor 1267 (1999) și 1333 (2000) ale Consiliului de Securitate (a se vedea Comunicatul SC/7180), care cuprinde, printre altele, numele reclamantului, identificat ca fiind o persoană asociată lui Osama ben Laden.
4 Prin Regulamentul (CE) nr. 2062/2001 al Comisiei din 19 octombrie 2001 de modificare pentru a treia oară a Regulamentului nr. 467/2001 (JO L 277, p. 25), în anexa I la acest din urmă regulament a fost adăugat, împreună cu alte nume, numele reclamantului.
5 La 16 ianuarie 2002, Consiliul de Securitate a adoptat Rezoluția 1390 (2002), care stabilește măsurile care trebuie impuse în privința lui Osama ben Laden, a membrilor organizației Al‑Qaida și a talibanilor, precum și a altor persoane, grupuri, întreprinderi și entități asociate. La alineatele 1 și 2, această rezoluție prevede printre altele, în esență, menținerea măsurilor de înghețare a fondurilor impuse la alineatul 4 litera b) din Rezoluția 1267 (1999) și la alineatul 8 litera c) din Rezoluția 1333 (2000).
6 Considerând că pentru punerea în aplicare a acestei rezoluții era necesară o acțiune din partea Comunității, Consiliul a adoptat, la 27 mai 2002, Poziția comună 2002/402/PESC privind unele măsuri restrictive împotriva lui Osama ben Laden, a membrilor organizației Al‑Qaida, precum și a talibanilor și a altor persoane, grupuri, întreprinderi și entități asociate cu aceștia și de abrogare a Pozițiilor comune 96/746/PESC, 1999/727/PESC, 2001/154/PESC și 2001/771/PESC (JO L 139, p. 4, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 187). Articolul 3 din această poziție comună prevede, în special, continuarea înghețării fondurilor și a altor active financiare sau resurse economice ale persoanelor, grupurilor, întreprinderilor și entităților menționate în lista stabilită de Comitetul pentru sancțiuni în conformitate cu Rezoluțiile 1267 (1999) și 1333 (2000) ale Consiliului de Securitate.
7 La 27 mai 2002, Consiliul a adoptat, în temeiul articolelor 60 CE, 301 CE și 308 CE, Regulamentul (CE) nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al‑Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 (JO L 139, p. 9, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 189).
8 Articolul 1 din Regulamentul nr. 881/2002 definește „fondurile” și „înghețarea fondurilor” în termeni identici, în esență, cu cei de la articolul 1 din Regulamentul nr. 467/2001. În plus, acesta definește ceea ce trebuie să se înțeleagă prin „resurse economice”.
9 Anexa I la Regulamentul nr. 881/2002 cuprinde lista persoanelor, entităților și grupurilor avute în vedere de înghețarea fondurilor impusă la articolul 2. Această listă conține, printre altele, numele reclamantului.
10 La 20 decembrie 2002, Consiliul de Securitate a adoptat Rezoluția 1452 (2002), destinată să faciliteze respectarea obligațiilor în domeniul luptei antiteroriste. La alineatul 1 din această rezoluție sunt prevăzute un anumit număr de derogări și de exceptări de la măsura înghețării fondurilor și a resurselor economice impusă prin Rezoluțiile 1267 (1999), 1333 (2000) și 1390 (2002), care pot fi aplicate de state pentru motive umanitare, sub rezerva aprobării date de Comitetul pentru sancțiuni.
11 La 17 ianuarie 2003, Consiliul de Securitate a adoptat Rezoluția 1455 (2003), care vizează ameliorarea punerii în aplicare a măsurilor impuse la alineatul 4 litera b) din Rezoluția 1267 (1999), la alineatul 8 litera c) din Rezoluția 1333 (2000), precum și la alineatele 1 și 2 din Rezoluția 1390 (2002). În conformitate cu alineatul 2 din Rezoluția 1455 (2003), aceste măsuri urmau să fie din nou ameliorate la expirarea unui termen de 12 luni sau mai devreme, dacă era cazul.
12 Considerând că pentru punerea în aplicare a Rezoluției 1452 (2002), era necesară o acțiune din partea Comunității, Consiliul a adoptat, la 27 februarie 2003, Poziția comună 2003/140/PESC privind excepțiile la măsurile restrictive impuse de Poziția comună 2002/402/PESC (JO L 53, p. 62, Ediție specială, 18/vol. 2, p. 20). Articolul 1 din Poziția comună 2003/140/PESC prevede că, atunci când pune în aplicare măsurile menționate la articolul 3 din Poziția comună 2002/402, Comunitatea Europeană ține seama de excepțiile autorizate prin respectiva rezoluție.
13 La 27 martie 2003, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 561/2003 de modificare, în ceea ce privește exceptările de la înghețarea fondurilor și a resurselor economice, a Regulamentului nr. 881/2002 (JO L 82, p. 1, Ediție specială, 18/vol. 2, p. 29). În considerentul (4) al acestui regulament, Consiliul arată că, ținând seama de Rezoluția 1452 (2002), este necesară adaptarea măsurilor impuse de Comunitate.
14 La 30 ianuarie 2004, Consiliul de Securitate a adoptat Rezoluția 1526 (2004), care vizează, pe de o parte, ameliorarea punerii în aplicare a măsurilor impuse la alineatul 4 litera b) din Rezoluția 1267 (1999), la alineatul 8 litera c) din Rezoluția 1333 (2000) și la alineatele 1 și 2 din Rezoluția 1390 (2002) și, pe de altă parte, consolidarea mandatului Comitetul pentru sancțiuni. În conformitate cu alineatul 3 din Rezoluția 1526 (2004), aceste măsuri urmau să fie din nou ameliorate la expirarea unui termen de 18 luni sau mai devreme, dacă era cazul.
15 La 29 iulie 2005, Consiliul de Securitate a adoptat Rezoluția 1617 (2005). Aceasta prevede, în special, menținerea măsurilor impuse la alineatul 4 litera b) din Rezoluția 1267 (1999), la alineatul 8 litera c) din Rezoluția 1333 (2000) și la alineatele 1 și 2 din Rezoluția 1390 (2002). În conformitate cu alineatul 21 din Rezoluția 1617 (2005), aceste măsuri urmau să fie reexaminate la expirarea unui termen de 17 luni sau mai devreme, dacă era necesar, pentru a fi eventual consolidate.
16 La 22 decembrie 2006, Consiliul de Securitate a adoptat Rezoluția 1735 (2006). Aceasta prevede, în special, menținerea măsurilor impuse la alineatul 4 litera b) din Rezoluția 1267 (1999), la alineatul 8 litera c) din Rezoluția 1333 (2000) și la alineatele 1 și 2 din Rezoluția 1390 (2002). În conformitate cu alineatul 33 din Rezoluția 1735 (2006), aceste măsuri urmau să fie examinate la expirarea unui termen de 18 luni sau mai devreme, dacă era necesar, pentru a fi eventual consolidate.
17 Prin Regulamentul (CE) nr. 374/2008 al Comisiei din 24 aprilie 2008 de modificare pentru a 94‑a oară a Regulamentului nr. 881/2002 (JO L 113, p. 15), menționarea numelui reclamantului, în anexa I la Regulamentul nr. 881/2002, a fost modificată ca urmare a unei modificări corespunzătoare aduse de Comitetul pentru sancțiuni listei sale de persoane și de entități care trebuie supuse măsurii de înghețare a fondurilor în temeiul rezoluțiilor în cauză ale Consiliului de Securitate.
18 La 30 iunie 2008, Consiliul de Securitate a adoptat Rezoluția 1822 (2008). Aceasta prevede, în special, menținerea măsurilor impuse la alineatul 4 litera b) din Rezoluția 1267 (1999), la alineatul 8 litera c) din Rezoluția 1333 (2000) și la alineatele 1 și 2 din Rezoluția 1390 (2002). În conformitate cu alineatul 40 din Rezoluția 1822 (2008), aceste măsuri urmau să fie examinate la expirarea unui termen de 18 luni sau mai devreme, dacă era necesar, pentru a fi eventual consolidate.
Procedura și concluziile părților
19 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 17 decembrie 2001, reclamantul, domnul Omar Mohammed Othman, a introdus, împotriva Consiliului și a Comisiei, o acțiune în temeiul articolului 230 CE, prin care a solicitat Tribunalului anularea Regulamentelor nr. 467/2001 și nr. 2062/2001.
20 În memoriile în apărare, depuse la grefa Tribunalului la 15 martie 2002, Consiliul și Comisia au solicitat Tribunalului respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
21 Prin actul depus la grefa Tribunalului la 1 mai 2002, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea Consiliului și a Comisiei.
22 Prin actul depus la grefa Tribunalului la 27 mai 2002, reclamantul a introdus o cerere de asistență judiciară.
23 Prin Ordonanța președintelui Camerei întâi a Tribunalului din 31 mai 2002, procedura scrisă a fost suspendată, la cererea reclamantului și fără ca celelalte părți să se opună, până la pronunțarea hotărârii prin care urma să se soluționeze cauza T‑306/01, Yusuf și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia.
24 Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat Camerei a doua, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.
25 Procedura scrisă a fost reluată la 21 septembrie 2005.
26 Prin scrisoarea grefei Tribunalului din 3 octombrie 2005, reclamantului i s‑a solicitat să se pronunțe, în replica sa, cu privire la elementele noi de fapt și de drept intervenite după introducerea acțiunii și care ar putea avea incidență asupra soluționării prezentului litigiu. Mai precis, acestuia i s‑a solicitat:
– să prezinte observații cu privire la efectele abrogării Regulamentului nr. 467/2001 și ale înlocuirii acestuia cu Regulamentul nr. 881/2002 asupra continuării prezentei acțiuni;
– să reconsidere concluziile, motivele și argumentele acțiunii sale în lumina celor două hotărâri ale Tribunalului din 21 septembrie 2005, Yusuf și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia (T‑306/01, Rec., p. II‑3533, denumită în continuare „Hotărârea Yusuf a Tribunalului”), și Kadi/Consiliul și Comisia (T‑315/01, Rec., p. II‑3649, denumită în continuare „Hotărârea Kadi a Tribunalului”).
27 Prin aceeași scrisoare a grefei, reclamantul a fost invitat să prezinte o cerere de asistență judiciară actualizată.
28 În memoriul în replică depus la grefa Tribunalului la 14 noiembrie 2005, reclamantul a declarat că își modifică acțiunea pentru a solicita anularea Regulamentului nr. 881/2002 (denumit în continuare „regulamentul atacat”) în măsura în care acesta îl privește.
29 Prin Ordonanța din 2 decembrie 2005, președintele Camerei a doua a Tribunalului a admis intervenția Regatului Unit în susținerea concluziilor Consiliului și ale Comisiei. Intervenientul a depus memoriul în intervenție în termenul stabilit.
30 În memoriul în duplică, depus la grefa Tribunalului la 21 decembrie 2005, Consiliul și‑a menținut concluziile prezentate în memoriul în apărare.
31 În memoriul în duplică, depus la grefa Tribunalului la 13 ianuarie 2006, Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva sa;
– respingerea acțiunii ca nefondată;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
32 În memoriul în intervenție, depus la grefa Tribunalului la 1 martie 2006, Regatul Unit a susținut concluziile Consiliului și ale Comisiei.
33 Prin scrisoarea depusă de asemenea la grefa Tribunalului la 1 martie 2006, Regatul Unit a prezentat o cerere prin care se urmărea ca informațiile cuprinse în anexele la memoriul în intervenție să nu fie aduse la cunoștința publicului.
34 Procedura scrisă a fost închisă la 3 aprilie 2006.
35 Prin actul depus la grefa Tribunalului la 25 aprilie 2006, reclamantul a introdus o cerere de ajutor judiciar actualizată.
36 În temeiul raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a doua) a decis deschiderea procedurii orale.
37 Deși audierea pledoariilor în fața Camerei a doua a Tribunalului era stabilită la data de 17 octombrie 2006, reclamantul a introdus la 22 septembrie 2006 o nouă cerere de suspendare a procedurii până la pronunțarea Hotărârii Kadi a Curții. Prin urmare, Tribunalul (Camera a doua) a revocat decizia de deschidere a procedurii orale și, prin Ordonanța președintelui Camerei a doua a Tribunalului din 9 noiembrie 2006, procedura a fost suspendată, fără ca celelalte părți să se opună, până la pronunțarea Hotărârii Kadi a Curții.
38 Prin Ordonanța președintelui Camerei a doua a Tribunalului din 27 octombrie 2006, a fost admisă cererea de asistență judiciară a reclamantului.
39 Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost din nou modificată, judecătorul raportor a fost repartizat Camerei a șaptea, căreia, prin urmare, i‑a fost atribuită prezenta cauză.
40 Procedura a fost reluată la 3 septembrie 2008.
41 Prin scrisoarea grefei Tribunalului din 16 octombrie 2008, părților li s‑a solicitat:
– să se pronunțe cu privire la consecințele care trebuie deduse, în opinia acestora, din Hotărârea Kadi a Curții în ceea ce privește prezenta acțiune;
– să informeze Tribunalul cu privire la evoluția situației de fapt și de drept a reclamantului, în măsura în care o consideră pertinentă în ceea ce privește prezenta acțiune.
42 Părțile s‑au conformat acestei cereri prin scrisorile depuse la grefa Tribunalului la 30 octombrie 2008 de către Consiliu și de către Comisie și, respectiv, la 31 octombrie 2008 de către reclamant și de către Regatul Unit.
43 Pe baza noului raport al judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a șaptea) a decis deschiderea procedurii orale.
44 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 21 ianuarie 2009.
45 În ședință, reclamantul și‑a completat concluziile solicitând obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt
46 Reclamantul este un resortisant iordanian care din 1993 are reședința în Regatul Unit, unde a obținut azil politic provizoriu în 1994. Cererea sa de azil definitiv era încă în curs de examinare la data introducerii prezentei acțiuni. Acesta are o soție și cinci copii, aflați în întreținerea sa.
47 În februarie 2001, reclamantul a fost arestat și deținut pentru interogatoriu în cadrul unei investigații desfășurate în temeiul Prevention of Terrorism (Temporary Provisions) Act 1989 [Legea privind prevenirea terorismului (dispoziții provizorii) din 1989]. În cursul unei percheziții, poliția a găsit și a pus sub sechestru la domiciliul acestuia o importantă sumă de bani în numerar, în diverse devize (lire sterline, mărci germane, pesete spaniole și dolari americani), în valoare de aproximativ 180 000 de lire sterline (GBP). Reclamantul nu a dat nicio explicație în ceea ce privește originea acestor fonduri. Pe de altă parte, cele două conturi bancare ale reclamantului, al căror sold creditor se ridica la aproximativ 1 900 GBP, au fost înghețate în cadrul aplicării măsurilor decise de Comitetul pentru sancțiuni.
48 De asemenea, din dosar reiese că reclamantul a intrat în clandestinitate în decembrie 2001, întrucât se temea să nu fie arestat și plasat în detenție pentru o durată nedeterminată în temeiul Anti‑Terrorism, Crime and Security Act 2001 (Legea privind securitatea și reprimarea criminalității și a terorismului din 2001), care era pe punctul de a fi adoptată de Parlamentul Regatului Unit. Acesta a fost arestat de poliție și plasat în detenție în închisoarea Belmarsh (Regatul Unit) din 23 octombrie 2002 până la 13 martie 2005, dată la care a fost pus în libertate, sub strictă supraveghere, ca urmare a unei hotărâri pronunțate de House of Lords (Camera Lorzilor) prin care regimul de „detenție fără judecată” din Regatul Unit, la care era supus, a fost considerat ilegal. Reclamantul a fost arestat din nou la 11 august 2005 și plasat în detenție în închisoarea Long Lartin (Regatul Unit), în temeiul noilor măsuri antiteroriste adoptate de guvernul Regatului Unit. Decizia acestui guvern de a‑l extrăda pe reclamant în Iordania și de a‑l menține între timp în detenție, notificată acestuia la 11 august 2005, a făcut obiectul unei acțiuni care a fost respinsă de instanțele competente din Regatul Unit. Guvernul menționat a acceptat totuși să nu pună în executare această decizie, în așteptarea soluționării acțiunii introduse de reclamant la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Între timp, reclamantul a fost pus în libertate condiționată la 17 iunie 2008. Liberarea condiționată a fost revocată la 2 decembrie 2008 de Special Immigration Appeals Comission (Comisia specială de apel în materie de imigrație). De la această dată, reclamantul este din nou în stare de detenție.
În drept
Cu privire la consecințele procedurale ale adoptării regulamentului atacat
Argumentele părților
49 În replică, reclamantul susține că are dreptul de a‑și adapta concluziile astfel încât acestea să urmărească anularea regulamentului atacat în măsura în care acesta îl privește. Reclamantul invocă în acest sens punctul 55 din Hotărârea Kadi a Tribunalului.
50 În duplică, Consiliul și Comisia sunt de acord că, în conformitate cu ceea ce s‑a stabilit în Hotărârile Yusuf și Kadi ale Tribunalului, reclamantul trebuie autorizat să își îndrepte acțiunea împotriva regulamentului atacat în măsura în care acesta îl privește.
51 Comisia adaugă că, în temeiul acestei noi situații legislative, acțiunea nu mai este admisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva sa. Totuși, aceasta solicită ca, pentru motive de economie procedurală și de bună administrare a justiției, să se țină cont de concluziile, de motivele în apărare și de argumentele sale, fără a fi necesar să fie admisă din nou în procedură din punct de vedere formal, ca intervenientă. Comisia invocă în acest sens Hotărârile Yusuf și Kadi ale Tribunalului (punctul 76 și, respectiv, punctul 57).
Aprecierea Tribunalului
52 Părțile principale din litigiu admit de comun acord că reclamantul are dreptul de a‑și adapta concluziile și motivele astfel încât să urmărească anularea regulamentului atacat, care abrogă și înlocuiește Regulamentul nr. 467/2001, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2062/2001. În memoriul în replică, reclamantul a declarat într‑adevăr că își adaptează în acest sens concluziile și motivele inițiale.
53 În această privință, trebuie amintit că, atunci când o decizie este, în cursul procedurii, înlocuită de o decizie cu același obiect, aceasta trebuie considerată drept un element nou care îi permite reclamantului să își adapteze concluziile și motivele. Astfel, ar fi contrar unei bune administrări a justiției și cerinței de economie procedurală ca reclamantul să fie obligat să introducă o nouă acțiune. În plus, ar fi injust ca instituția în cauză, pentru a face față criticilor conținute într‑o cerere introductivă prezentată instanței comunitare împotriva unei decizii, să poată adapta decizia atacată sau să o înlocuiască și să invoce, în cursul judecății, această modificare sau această înlocuire pentru a priva cealaltă parte de posibilitatea de a‑și extinde concluziile și motivele inițiale cu privire la decizia ulterioară sau de a prezenta concluzii și motive suplimentare împotriva acesteia (Hotărârea Curții din 3 martie 1982, Alpha Steel/Comisia, 14/81, Rec., p. 749, punctul 8, Hotărârea Curții din 29 septembrie 1987, Fabrique de fer de Charleroi și Dillinger Hüttenwerke/Comisia, 351/85 și 360/85, Rec., p. 3639, punctul 11, și Hotărârea Curții din 14 iulie 1988, Stahlwerke Peine-Salzgitter/Comisia, 103/85, Rec., p. 4131, punctele 11 și 12, Hotărârea Tribunalului din 3 februarie 2000, CCRE/Comisia, T‑46/98 și T‑151/98, Rec., p. II‑167, punctul 33).
54 Această jurisprudență este aplicabilă și în ipoteza în care un regulament care privește în mod direct și individual un particular este înlocuit, în cursul procedurii, cu un regulament având același obiect.
55 Întrucât această ipoteză corespunde sub toate aspectele celei din speță, cererea reclamantului trebuie admisă, trebuie să se considere că acțiunea sa urmărește anularea regulamentului atacat în măsura în care îl privește și trebuie să se permită părților să își reformuleze concluziile, motivele și argumentele în lumina acestui nou element.
56 În aceste condiții, trebuie să se considere că cererea inițială a reclamantului prin care se urmărea anularea parțială a Regulamentului nr. 467/2001 a rămas fără obiect ca urmare a abrogării acestui regulament prin regulamentul atacat. Prin urmare, nu mai este necesară pronunțarea cu privire la această cerere și nici cu privire la cererea de anulare parțială a Regulamentului nr. 2062/2001, aceasta rămânând de asemenea fără obiect.
57 Din cele ce precedă reiese că nu mai este necesară pronunțarea cu privire la acțiune în măsura în care este îndreptată împotriva Comisiei. Totuși, în circumstanțele din speță, principiul bunei administrări a justiției și cerința economiei de procedură, pe care se întemeiază jurisprudența citată la punctul 53 de mai sus, justifică de asemenea luarea în considerare a concluziilor, a motivelor în apărare și a argumentelor Comisiei, reformulate după cum se indică la punctul 55 de mai sus, fără a fi necesar ca această instituție să fie admisă din nou în procedură în mod formal, în temeiul articolului 115 alineatul (1) și articolului 116 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, ca intervenientă în susținerea concluziilor Consiliului.
58 Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se considere că prezenta acțiune este îndreptată în continuare numai împotriva Consiliului, susținut de Comisie și de Regatul Unit, și că are ca unic obiect o cerere de anulare a regulamentului atacat în măsura în care acesta îl privește pe reclamant.
Cu privire la fond
Argumentele părților
59 În cererea introductivă, reclamantul a invocat în esență, în susținerea concluziilor sale în anulare cu privire la Regulamentele nr. 467/2001 și nr. 2062/2001, trei motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolelor 60 CE și 301 CE, precum și pe un abuz de putere, cel de al doilea, pe încălcarea drepturilor sale fundamentale, astfel cum sunt garantate în special de articolele 3 și 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO), precum și de principiile generale ale proporționalității și subsidiarității, și, cel de al treilea, pe încălcarea obligației de motivare.
60 În observațiile depuse la grefa Tribunalului la 31 octombrie 2008, reclamantul a declarat totuși că, având în vedere Hotărârea Kadi a Curții, renunță la primul și la al treilea motiv.
61 Consiliul și Comisia, în memoriile în apărare respective, și Regatul Unit, în memoriul în intervenție, au contestat cel de al doilea motiv de anulare al reclamantului dezvoltând argumente identice, în esență, cu cele invocate în răspuns la motivele de anulare similare susținute de reclamanți în cauzele în care au fost pronunțate Hotărârile Yusuf și Kadi ale Tribunalului și Hotărârile Tribunalului din 12 iulie 2006, Ayadi/Consiliul (T‑253/02, Rec., p. II‑2139), și Hassan/Consiliul și Comisia (T‑49/04, Rec., p. II‑52*).
62 În replică, reclamantul a dezvoltat noi argumente, în cadrul motivului întemeiat pe încălcarea drepturilor sale fundamentale.
63 Astfel, acesta a admis că articolul 2a din regulamentul atacat, astfel cum a fost introdus prin Regulamentul nr. 561/2003, autorizează în prezent punerea la dispoziția persoanelor interesate a fondurilor și a resurselor economice necesare în vederea supraviețuirii lor și în vederea altor cheltuieli de primă necesitate. Reclamantul a susținut totuși că această dispoziție este concepută în termeni extrem de restrictivi și că aduce o atingere extrem de gravă demnității persoanelor interesate.
64 În primul rând, dispoziția în discuție l‑ar priva pe reclamant de posibilitatea de a avea mijloacele de a se bucura de aspectele normale ale unei existențe civilizate.
65 În al doilea rând, aceeași dispoziție i‑ar interzice reclamantului să accepte orice ocupație, profesie sau activitate remunerată.
66 În al treilea rând, spre deosebire de Rezoluția 1333 (2000), care punea în aplicare Regulamentul nr. 467/2001, Rezoluția 1390 (2002), care pune în aplicare regulamentul atacat, nu ar fi limitată în timp. Acest regulament ar autoriza astfel o excludere permanentă a reclamantului de la aproape toate aspectele vieții sociale.
67 În fine, în al patrulea rând, reclamantul ar fi privat de orice cale de atac jurisdicțională împotriva măsurilor restrictive care îl lezează. Decizia de a‑l include în lista anexată la regulamentul atacat ar fi o decizie exclusiv politică a Consiliului de Securitate, luată fără a ține cont de nicio regulă de administrare a probelor sau de echitate, prin proceduri total extrajudiciare. Nu ar exista nicio cale de drept, chiar și de natură cvasijurisdicțională, care să poată fi exercitată cu privire la o decizie a Consiliului de Securitate.
68 Consiliul și Comisia, în duplicile respective, și Regatul Unit, în memoriul în intervenție, au contestat aceste noi argumente referindu‑se, în special, la Hotărârile Yusuf și Kadi ale Tribunalului.
69 În observațiile depuse la grefa Tribunalului la 31 octombrie 2008, reclamantul a susținut că se găsește în aceeași situație ca și recurenții din cauzele în care a fost pronunțată Hotărârea Kadi a Curții. Niciunul dintre aceștia nu ar fi primit vreodată din partea Consiliului cea mai mică indicație în ceea ce privește probele incriminatorii reținute împotriva lor pentru a justifica adoptarea măsurilor restrictive impuse de regulamentul atacat.
70 În opinia reclamantului, Tribunalul trebuie să admită, în lumina Hotărârii Kadi a Curții (punctele 336, 348, 349 și 370), că regulamentul atacat îi încalcă dreptul la apărare, dreptul la o cale de atac jurisdicțională efectivă și dreptul de proprietate și că, prin urmare, acest act trebuie anulat în măsura în care îl privește.
71 În observațiile depuse la grefa Tribunalului la 30 octombrie 2008, Consiliul a recunoscut că era necesar, ca urmare a Hotărârii Kadi a Curții, să prezinte reclamantului o expunere de motive, să îi dea posibilitatea de a prezenta observații cu privire la aceasta și să ia aceste observații în considerare înainte de a adopta, în privința reclamantului, o nouă decizie de înghețare a fondurilor.
72 Demersurile necesare ar fi fost întreprinse în vederea obținerii elementelor cerute pentru a redacta această expunere de motive, fără însă ca Consiliul să fi fost în măsură să indice la ce moment aceasta îi putea fi comunicată reclamantului. Consiliul s‑a angajat să acționeze cât de repede posibil în vederea respectării dreptului la apărare al reclamantului și să informeze Tribunalul cu privire la evoluțiile viitoare.
73 În observațiile depuse la grefa Tribunalului la 30 octombrie 2008, Comisia a admis de asemenea că situația reclamantului era identică cu aceea a reclamantelor din cauzele în care a fost pronunțată Hotărârea Kadi a Curții, în sensul că fondurile sale au fost înghețate, mai întâi în temeiul Regulamentului nr. 467/2001, iar ulterior în temeiul Regulamentului nr. 881/2002, fără ca motivele acestei măsuri să îi fi fost comunicate. Prin urmare, ar fi necesar să se reexamineze situația sa în lumina acestui din urmă regulament, după ce i se va fi comunicat o expunere de motive și i se va fi dat posibilitatea să prezinte observații. Potrivit Comisiei, demersuri în acest sens erau la acel moment în derulare la Comitetul pentru sancțiuni, dar acestea puteau dura mai multe săptămâni.
74 Comisia a atras totuși atenția Tribunalului asupra faptului că, spre deosebire de ceea ce se susținea în cauzele în care a fost pronunțată Hotărârea Kadi a Curții, reclamantul nu repunea în discuție, prin intermediul celui de al doilea motiv, însăși includerea sa în lista în litigiu, ci numai consecințele acestei includeri asupra mijloacelor sale de existență, în special întreruperea plății alocațiilor sale de securitate socială.
75 În observațiile depuse la grefa Tribunalului la 31 octombrie 2008, Regatul Unit s‑a raliat la observațiile depuse de Consiliu în răspuns la solicitarea Tribunalului.
76 În ședință, Consiliul și Comisia au admis, în lumina Hotărârii Kadi a Curții, că regulamentul atacat a fost adoptat în cadrul unei proceduri în cursul căreia dreptul la apărare al reclamantului nu a fost respectat.
77 Pe de altă parte, aceste instituții au susținut că demersurile întreprinse, în special la Comitetul pentru sancțiuni, în vederea punerii procedurilor comunitare de înghețare a fondurilor în conformitate cu principiile enunțate de Curte în Hotărârea Kadi (a se vedea punctele 71 și 72 de mai sus), nu au ajuns încă la niciun rezultat în cazul reclamantului.
78 Prin urmare, Consiliul și intervenientele au solicitat Tribunalului, în cazul în care acesta ar anula regulamentul atacat în măsura în care îl privește pe reclamant, să mențină efectele acestuia pentru o scurtă perioadă, astfel cum a procedat Curtea, în temeiul articolului 231 CE, în Hotărârea Kadi.
79 În această privință, Regatul Unit a susținut mai precis, referindu‑se la punctul 373 din hotărârea menționată, că o astfel de anulare cu efect imediat ar putea să aducă o atingere serioasă și ireversibilă eficacității măsurilor restrictive pe care acest regulament le impune și pe care Comunitatea trebuie să le pună în aplicare, din moment ce, în intervalul anterior eventualei sale înlocuiri cu un nou regulament, reclamantul ar putea lua unele măsuri prin care să încerce să evite să îi mai poată fi aplicate măsuri de înghețare a fondurilor.
80 Pe de altă parte, în măsura în care hotărârea de anulare care ar urma să fie pronunțată ar fi întemeiată pe aceleași considerații, de ordin în esență procedural, precum cele pe care se întemeiază Hotărârea Kadi a Curții, Regatul Unit a amintit că, la punctul 374 din hotărârea menționată, Curtea a dorit să arate că nu poate fi exclus ca, pe fond, impunerea unei astfel de măsuri în privința recurenților să se dovedească totuși justificată. Aceasta ar fi situația în mod deosebit în speță, după cum ar confirma mai multe decizii luate în privința reclamantului de instanțele din Regatul Unit competente în materie de terorism.
81 Reclamantul s‑a opus acestei solicitări a Consiliului și a intervenientelor.
Aprecierea Tribunalului
82 Este clar că, atât în ceea ce privește procedura prin care a fost adoptat regulamentul atacat, cât și în ceea ce privește întinderea, efectele și eventuala justificare a restrângerii exercițiului dreptului său de proprietate care decurg din măsurile restrictive prevăzute de acest regulament, reclamantul se află într‑o situație de fapt și de drept comparabilă sub toate aspectele cu cea a recurenților în cauzele în care a fost pronunțată Hotărârea Kadi a Curții.
83 Referitor, în primul rând, la procedura prin care a fost adoptat regulamentul atacat, trebuie arătat că, în niciun moment, Consiliul nu l‑a informat pe reclamant cu privire la elementele reținute împotriva sa care ar fi justificat includerea inițială a numelui său în anexa I la regulamentul menționat și, prin urmare, impunerea măsurilor restrictive prevăzute de acesta.
84 Astfel, nu este contestat faptul că nicio informație nu a fost furnizată în această privință reclamantului, nici în Regulamentul nr. 467/2001, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2062/2001, care a menționat pentru prima dată numele său într‑o listă de persoane, entități sau organisme vizate printr‑o măsură de înghețare a fondurilor, nici în regulamentul în litigiu sau într‑o altă etapă ulterioară.
85 Întrucât Consiliul nu a comunicat reclamantului probele incriminatorii reținute împotriva sa pentru a întemeia măsurile restrictive care i‑au fost impuse și nici nu i‑a acordat dreptul de a lua cunoștință de probele respective într‑un termen rezonabil după stabilirea acestor măsuri, reclamantul nu a fost în măsură să își exprime în mod util punctul de vedere în această privință. Prin urmare, dreptul la apărare al reclamantului, în special dreptul de a fi ascultat, nu a fost respectat (a se vedea în acest sens Hotărârea Kadi a Curții, punctul 348).
86 În plus, în lipsa informării cu privire la probele incriminatorii reținute împotriva sa și ținând seama de raporturile, prezentate deja de Curte la punctele 336 și 337 din Hotărârea Kadi, care există între dreptul la apărare și dreptul la o cale de atac jurisdicțională efectivă, reclamantul nu a putut să își apere drepturile în privința acestor probe în condiții satisfăcătoare nici în fața instanței comunitare, astfel încât trebuie să se constate și o încălcare a dreptului la o cale de atac jurisdicțională efectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Kadi a Curții, punctul 349).
87 În sfârșit, este necesar să se constate că această încălcare nu a fost remediată în cadrul prezentei acțiuni, întrucât Consiliul nu a prezentat niciun element în acest sens (a se vedea în acest sens Hotărârea Kadi a Curții, punctul 350).
88 Tribunalul nu poate să constate decât că nu este în măsură să procedeze la un control al legalității regulamentului în litigiu în măsura în care îl privește pe reclamant, astfel încât trebuie să se concluzioneze că în speță, și pentru acest motiv, dreptul fundamental la o cale de atac jurisdicțională efectivă de care beneficiază acesta nu a fost respectat (a se vedea în acest sens Hotărârea Kadi a Curții, punctul 351).
89 Prin urmare, trebuie să se decidă că regulamentul în litigiu, în măsura în care îl privește pe reclamant, a fost adoptat fără furnizarea vreunei garanții referitoare la comunicarea elementelor incriminatorii reținute împotriva sa ori la audierea sa în această privință, astfel încât trebuie să se conchidă că acest regulament a fost adoptat potrivit unei proceduri în cursul căreia dreptul la apărare nu a fost respectat, ceea ce a avut drept consecință și încălcarea principiului protecției jurisdicționale efective (a se vedea în acest sens Hotărârea Kadi a Curții, punctul 352).
90 Din considerațiile anterioare rezultă că aspectele invocate de reclamant în replică (a se vedea punctul 67 de mai sus) și în observațiile depuse la grefă la 31 octombrie 2008 (a se vedea punctul 69 de mai sus), în susținerea concluziilor sale în anularea regulamentului atacat, și bazate pe încălcarea dreptului său la apărare, în special a normelor referitoare la administrarea probelor, precum și a dreptului la un control jurisdicțional efectiv, sunt întemeiate (a se vedea în acest sens Hotărârea Kadi a Curții, punctul 353).
91 În ceea ce privește, în al doilea rând, întinderea, efectele și eventuala justificare a restrângerii exercițiului dreptului său de proprietate care decurg din măsurile restrictive prevăzute de regulamentul atacat, trebuie adăugat că acest regulament, în măsura în care îl privește pe reclamant, a fost adoptat fără a‑i furniza acestuia din urmă vreo garanție care să îi permită să supună cauza sa spre examinare autorităților competente, într‑o situație în care limitarea dreptului său de proprietate trebuie să fie calificată drept considerabilă, având în vedere aplicabilitatea generală și durata efectivă a măsurilor restrictive la care a fost supus (a se vedea în acest sens Hotărârea Kadi a Curții, punctul 369).
92 Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că, în circumstanțele din speță, impunerea măsurilor restrictive pe care le conține regulamentul în litigiu în privința reclamantului, ca urmare a includerii sale în lista cuprinsă în anexa I la regulamentul în litigiu, constituie o limitare nejustificată a dreptului său de proprietate (a se vedea în acest sens Hotărârea Kadi a Curții, punctul 370).
93 În consecință, în măsura în care anumite aspecte invocate de reclamant în replică (a se vedea punctele 63-66 de mai sus), în susținerea concluziilor sale în anularea regulamentului atacat, pot fi interpretate în sensul că se bazează pe încălcarea dreptului fundamental la respectarea proprietății, acestea sunt de asemenea întemeiate (a se vedea în acest sens Hotărârea Kadi a Curții, punctul 371).
94 Din tot ceea ce precedă rezultă că, în măsura în care îl privește pe reclamant, regulamentul atacat trebuie anulat.
95 În circumstanțele din speță, cererea prezentată în ședință de Consiliu și de interveniente prin care se urmărește ca efectele regulamentului atacat să fie menținute pentru o scurtă perioadă, în temeiul articolului 231 CE, nu trebuie admisă.
96 Astfel, timpul deja scurs de la pronunțarea Hotărârii Kadi a Curții, la 3 septembrie 2008, depășește cu foarte mult perioada maximă de trei luni de la data pronunțării acestei hotărâri, considerată de Curte drept rezonabilă pentru a permite Consiliului să remedieze încălcările constatate în speță, ținând cont de asemenea de consecințele importante pe care măsurile restrictive în discuție le au asupra drepturilor și libertăților persoanelor interesate (Hotărârea Kadi a Curții, punctele 375 și 376).
97 Deși este adevărat că această perioadă a fost stabilită numai prin referire la cazul celor două persoane în discuție în cauzele în care a fost pronunțată Hotărârea Kadi a Curții, și anume domnul Kadi și Al Barakaat International Foundation, nu este mai puțin adevărat că faptul că situația reclamantului, care este sub toate aspectele comparabilă (a se vedea punctul 82 de mai sus), impunea în mod necesar aceeași reacție din partea sa nu putea fi ignorat de către Consiliu. În rest, instituțiile părți la prezenta procedură au afirmat că au întreprins demersuri, în special la Comitetul pentru sancțiuni, îndată după pronunțarea hotărârii menționate, pentru a pune ansamblul procedurilor comunitare de înghețare a fondurilor în conformitate cu principiile enunțate în respectiva hotărâre (a se vedea punctele 72 și 73 de mai sus).
98 În plus, în temeiul articolului 60 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție, a cărui aplicabilitate în speță nu a fost contestată de niciuna dintre părți, care au fost interogate cu privire la acest aspect în ședință, prin derogare de la articolul 244 CE, deciziile Tribunalului care anulează un regulament intră în vigoare numai după expirarea termenului de recurs menționat la articolul 56 primul paragraf din statutul menționat sau, în cazul în care în acest termen s‑a introdus un recurs, după respingerea acestuia. În afară de timpul scurs de la pronunțarea Hotărârii Kadi a Curții, Consiliul dispune, așadar, în orice ipoteză, de un termen minim de două luni, prelungit cu termenul de zece zile prevăzut în considerarea distanței, de la notificarea prezentei hotărâri pentru a remedia încălcările constatate, adoptând, dacă este cazul, o nouă măsură restrictivă în privința reclamantului. Această circumstanță diferențiază de altfel prezenta speță de cea în care a fost pronunțată Hotărârea Kadi a Curții, care avea forță executorie de plin drept, conform articolului 244 CE.
99 În aceste împrejurări, riscul de a aduce o atingere serioasă și ireversibilă eficacității măsurilor restrictive impuse de regulamentul atacat și pe care Comunitatea trebuie să le pună în aplicare, invocat de Curte în Hotărârea Kadi (punctul 373), nu pare suficient de important în speță, având în vedere consecințele importante pe care măsurile restrictive în discuție le au asupra drepturilor și libertăților reclamantului, pentru a justifica menținerea efectelor regulamentului menționat pentru o perioadă care să o depășească pe cea prevăzută la articolul 60 din Statutul Curții.
Cu privire la cheltuielile de judecată
100 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Conform articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din respectivul regulament, statele membre și instituțiile care are intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Potrivit articolului 87 alineatul (6), cheltuielile de judecată rămân la aprecierea Tribunalului în cazul în care acesta nu se pronunță asupra fondului cauzei.
101 În speță, Consiliul a căzut în pretenții, în sensul că trebuie să anuleze Regulamentul nr. 881/2002 în măsura în care îl privește pe reclamant, în conformitate cu concluziile acestuia, și nu mai este necesară pronunțarea cu privire la cererea inițială de anulare a Regulamentului nr. 467/2001, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2062/2001, în special în măsura în care era îndreptată împotriva Comisiei.
102 În înscrisurile sale prezentate Tribunalului, reclamantul nu a solicitat obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată. Totuși, reclamantul a arătat în ședință că solicită obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
103 În această privință, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că împrejurarea că partea care a obținut câștig de cauză a formulat o cerere în acest sens numai în cadrul ședinței nu se opune admiterii cererii sale [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 16 decembrie 2008, Budějovický Budvar/OAPI – Anheuser-Busch (BUD), T‑225/06, T‑255/06, T‑257/06 și T‑309/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 206 și jurisprudența citată].
104 În aceste împrejurări, și având în vedere modificarea obiectului litigiului, precum și a statutului procedural al Comisiei (a se vedea punctele 56-58 de mai sus), se va face o justă aplicare a dispozițiilor citate anterior stabilindu‑se ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, Consiliul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant, iar Regatul Unit și Comisia să suporte propriile cheltuieli.
105 Conform articolului 97 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, întrucât reclamantului i s‑a admis cererea de acordare a asistenței judiciare și Tribunalul a obligat Consiliul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant, Consiliul este ținut să ramburseze casieriei Tribunalului sumele avansate cu titlu de asistență judiciară.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea)
declară și hotărăște:
1) Nu mai este necesară pronunțarea cu privire la cererile de anulare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului din 6 martie 2001 de interzicere a exportului anumitor mărfuri și servicii către Afganistan, de întărire a interdicției de zbor și de extindere a înghețării fondurilor și a altor resurse financiare în ceea ce‑i privește pe talibanii din Afganistan și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 337/2000 și a Regulamentului (CE) nr. 2062/2001 al Comisiei din 19 octombrie 2001 de modificare pentru a treia oară a Regulamentului nr. 467/2001.
2) Anulează Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al‑Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului nr. 467/2001 în măsura în care îl privește pe domnul Omar Mohammed Othman.
3) Obligă Consiliul Uniunii Europene să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de domnul Othman, precum și sumele avansate de casieria Tribunalului cu titlu de asistență judiciară.
4) Obligă Comisia Comunităților Europene și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la plata propriilor cheltuieli de judecată.
Forwood | Šváby | Moavero Milanesi |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 11 iunie 2009.
Semnături