CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL GIOVANNI PITRUZZELLA
prezentate la 27 octombrie 2022(1)
Cauza C‑144/21
Parlamentul European
împotriva
Comisiei Europene
„Acțiune în anulare – Decizia de punere în aplicare C(2020) 8797 a Comisiei din 18 decembrie 2020 prin care se acordă parțial o autorizație pentru anumite utilizări ale trioxidului de crom – Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (Regulamentul REACH) – Articolul 60 alineatul (4) – Procedura de autorizare denumită «socioeconomică» – Analiza riscului pe care utilizarea substanței îl prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu– Analiza lipsei unor substanțe sau tehnologii alternative corespunzătoare”
Cuprins
I. Prezentarea cadrului juridic
II. Istoricul litigiului
III. Decizia atacată
IV. Concluziile părților
V. Examinarea acțiunii
A. Argumentele părților
1. Cu privire la primul aspect al motivului unic al acțiunii, întemeiat pe neefectuarea unei evaluări definitive cu privire la riscurile pentru sănătatea umană și pentru mediu
2. Cu privire la al doilea aspect al motivului unic, întemeiat pe neconstatarea lipsei unor tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare pentru utilizările 2, 4 și 5
3. Cu privire la al treilea aspect al motivului unic, întemeiat pe acordarea eronată a autorizației în pofida insuficiențelor cererii de autorizare
B. Analiză juridică
1. Observații introductive
2. Principiile jurisprudențiale privind analiza condițiilor prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH
3. Cu privire la primul aspect al motivului unic, întemeiat pe neefectuarea unei evaluări definitive cu privire la riscurile pentru sănătatea umană și pentru mediu
a) Analiza deciziei atacate
b) Apreciere
4. Cu privire la al doilea aspect al motivului unic, întemeiat pe neconstatarea lipsei unor tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare pentru utilizările 2, 4 și 5
a) Abordarea urmată de Comisie în decizia atacată
b) Cu privire la analiza existenței unor tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare
c) Cu privire la limitarea utilizărilor prin referire la funcționalitățile esențiale
5. Cu privire la al treilea aspect al motivului unic
C. Concluzie cu privire la acțiune
VI. Cu privire la cererea de menținere a efectelor deciziei atacate
VII. Cu privire la cheltuielile de judecată
VIII. Concluzie
1. Prezenta cauză oferă Curții ocazia de a furniza clarificări, în ceea ce privește analiza care trebuie efectuată de Comisia Europeană în cadrul sistemului elaborat de Regulamentul REACH(2) privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice, cu privire la condițiile în care această instituție poate emite o autorizație pentru o substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită, așa cum este, în speță, trioxidul de crom.
2. În prezenta cauză, Parlamentul European a introdus o acțiune în anulare împotriva Deciziei de punere în aplicare C(2020) 8797 a Comisiei din 18 decembrie 2020 prin care se acordă parțial o autorizație pentru anumite utilizări ale trioxidului de crom în conformitate cu Regulamentul [REACH] (Chemservice GmbH și alții) (denumită în continuare „decizia atacată”).
3. Prezenta cauză are o importanță considerabilă pentru determinarea conținutului precis al analizei care trebuie efectuată în special în cadrul procedurii de autorizare denumită „socioeconomică”, pentru utilizarea unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită, prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH. Astfel, argumentele invocate de Parlament în cererea sa introductivă impun Curții să examineze analiza efectuată de Comisie în decizia atacată în raport cu ambele condiții prevăzute de dispoziția menționată pentru a putea fi acordată autorizația de utilizare a unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită în acest cadru, și anume, pe de o parte, ca avantajele socioeconomice ale utilizării substanței să aibă o pondere mai mare decât riscul pe care îl prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu și, pe de altă parte, să nu existe tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare.
I. Prezentarea cadrului juridic
4. Regulamentul REACH reprezintă instrumentul juridic principal de reglementare a substanțelor chimice în Uniune. Potrivit articolului 1 alineatul (1) din regulamentul menționat, scopul acestuia din urmă este de a se asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, inclusiv promovarea unor metode alternative pentru evaluarea pericolelor pe care le prezintă substanțele, precum și libera circulație a substanțelor pe piața internă, asigurând totodată sporirea competitivității și a inovației(3). Un asemenea nivel ridicat de protecție este asigurat prin intermediul unui sistem integrat de control al substanțelor chimice fabricate, importate sau introduse pe piață în Uniune, care se bazează pe înregistrarea, evaluarea și autorizarea acestor substanțe, precum și, eventual, pe restricționarea utilizării acestora(4).
5. Din articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul REACH reiese, pe de o parte, că acest regulament se bazează pe principiul că este în sarcina producătorilor, a importatorilor și a utilizatorilor din aval să se asigure că produc, introduc pe piață sau utilizează substanțe care nu au efecte adverse asupra sănătății umane sau asupra mediului și, pe de altă parte, că dispozițiile regulamentului menționat se bazează pe principiul precauției.
6. După cum s‑a subliniat în special în considerentele (69) și (70) ale Regulamentului REACH, acesta acordă o atenție specială substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită. Aceste substanțe sunt astfel supuse regimului de autorizare prevăzut în titlul VII din Regulamentul REACH. Din articolul 55 din regulamentul citat reiese că obiectivul acestui regim este „de a asigura buna funcționare a pieței interne, precum și de a garanta totodată că riscurile care decurg din utilizarea substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită sunt controlate corespunzător și că aceste substanțe sunt substituite progresiv cu substanțe sau tehnologii alternative adecvate, în cazul în care acestea sunt fezabile din punct de vedere economic și tehnic”.
7. În consecință, astfel cum prevăd articolele 56 și 58 din Regulamentul REACH, substanțele care prezintă motive de îngrijorare deosebită incluse în anexa XIV la acest regulament nu pot fi utilizate sau introduse pe piață în vederea utilizării de către producători, importatori sau utilizatorii din aval după o dată specifică, cu excepția cazului în care utilizarea substanței respective a fost autorizată sau dacă se aplică una dintre celelalte condiții prevăzute în Regulamentul REACH(5).
8. Cererile de autorizare pot fi depuse de producători și importatori pentru propria utilizare sau comercializare a substanței de către aceștia, precum și pentru utilizarea de către utilizatorii din aval ai substanței(6). Deși aceste cereri se adresează Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare „ECHA”)(7), instituită prin regulamentul menționat pentru a contribui la aplicarea dispozițiilor sale, Comisia este cea care adoptă decizia de acordare a autorizației(8). Deciziile de autorizare precizează printre altele utilizarea/utilizările pentru care se emite autorizația, termenul de revizuire a autorizației, precum și condițiile în care se emite autorizația(9).
9. Articolul 60 din Regulamentul REACH prevede două proceduri alternative pentru acordarea unei autorizații de către Comisie pentru utilizarea substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită: pe de o parte, potrivit articolului 60 alineatul (2) din Regulamentul REACH, o autorizație se emite în cazul în care riscul pe care utilizarea substanței îl prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu este controlat în mod corespunzător (denumită „procedura de control corespunzător”) și, pe de altă parte, articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH prevede așa‑numita „procedură socioeconomică”.
10. În această privință, articolul 60 din regulamentul menționat prevede, la alineatele (4), (5) și (7), următoarele:
„(4) În cazul în care nu se poate emite o autorizație în temeiul alineatului (2) sau pentru substanțele enumerate la alineatul (3), o autorizație se poate emite numai cu condiția să se demonstreze că avantajele socioeconomice au o pondere mai mare decât riscul pe care îl prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu utilizarea substanței și să nu existe tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare. Această decizie se adoptă după luarea în considerare a tuturor elementelor următoare și luarea în considerare a avizelor Comitetului pentru evaluare a riscurilor [denumit în continuare «CER»] și ale Comitetului pentru analiza socioeconomică [denumit în continuare «CASE»] menționate la articolul 64 alineatul (4) literele (a) și (b):
(a) riscul prezentat de utilizarea substanței, inclusiv caracterul adecvat și eficacitatea măsurilor de administrare a riscurilor propuse;
(b) avantajele socioeconomice care decurg din utilizarea substanței și implicațiile socioeconomice ale respingerii autorizării, demonstrate de către solicitant sau alte părți interesate;
(c) analiza alternativelor prezentate de solicitant, în temeiul articolului 62 alineatul (4) litera (e), sau orice plan de substituire prezentat de solicitant în temeiul articolului 62 alineatul (4) litera (f) și contribuțiile prezentate de orice terți, în temeiul articolului 64 alineatul (2);
(d) informațiile disponibile cu privire la riscurile pe care le prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu alte tehnologii sau substanțe alternative.
(5) Atunci când evaluează dacă sunt disponibile substanțe sau tehnologii alternative adecvate, Comisia ia în considerare toate aspectele relevante, inclusiv:
(a) dacă trecerea la alternative de substituție ar conduce la o reducere a riscurilor globale pentru sănătatea umană și pentru mediu, având în vedere caracterul adecvat și eficacitatea măsurilor de administrare a riscurilor;
(b) fezabilitatea tehnică și economică a alternativelor pentru solicitant.
[…]
(7) O autorizație se emite numai în cazul în care cererea se face în conformitate cu cerințele articolului 62.”
11. Articolul 62 din Regulamentul REACH, intitulat „[c]ererile de autorizare”, prevede la alineatul (4) literele (d) și (e):
„Cererea de autorizare cuprinde următoarele informații:
[…]
(d) un raport de securitate chimică elaborat în conformitate cu anexa I, care să acopere riscurile pe care le prezintă pentru sănătatea umană și/sau pentru mediu utilizarea substanței (substanțelor), datorită proprietăților intrinsece precizate în anexa XIV, cu excepția cazului în care a fost deja prezentat în cadrul cererii de înregistrare;
(e) o analiză a alternativelor, luând în considerare riscurile acestora și fezabilitatea tehnică și economică a substituției și incluzând, după caz, informații cu privire la orice activități relevante de cercetare și dezvoltare relevantă desfășurate de către solicitant; […]”
12. Comisia adoptă decizia privind cererea de autorizare urmând procedura prevăzută la articolul 64 din Regulamentul REACH. Mai precis, această procedură implică, potrivit articolului 64 alineatul (2) din regulamentul menționat, o consultare publică, ce conferă terților posibilitatea de a prezenta informații privind substanțe sau tehnologii alternative. Potrivit articolului 64 alineatele (3) și (4) din Regulamentul REACH, CER și CASE, entități care își desfășoară activitatea în cadrul ECHA și care exercită diverse atribuții(10), trebuie să emită avize cu privire la aspectele relevante ale cererii. Potrivit articolului 64 alineatul (8) din Regulamentul REACH, Comisia elaborează un proiect de decizie în termen de trei luni de la primirea acestor avize și adoptă decizia definitivă în conformitate cu procedura comitetului aplicabilă(11).
II. Istoricul litigiului
13. Trioxidul de crom este o substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită în sensul Regulamentului REACH. El este menționat în anexa XIV la acest regulament. Utilizările substanței în discuție sunt supuse obligației de autorizare(12).
14. În anul 2015, Lanxess Deutschland GmbH și alți operatori (denumiți în continuare „solicitanții”) au introdus o cerere de autorizare pentru șase categorii de utilizări ale trioxidului de crom.
15. Cele șase categorii de utilizări pentru care a fost solicitată autorizarea sunt următoarele: utilizări ale trioxidului de crom în formularea de amestecuri („utilizarea 1”), utilizări în placarea funcțională cu crom („utilizarea 2”), utilizări în placarea funcțională cu crom cu caracter decorativ („utilizarea 3”), utilizări în tratamentul de suprafață pentru aplicații în industria aeronautică și aerospațială (fără legătură cu placarea funcțională cu crom sau cu placarea funcțională cu crom cu caracter decorativ) („utilizarea 4”), utilizări în tratamentul de suprafață [cu excepția pasivării oțelurilor placate cu staniu (placare electrolitică cu staniu – PET)] pentru aplicații în diverse sectoare industriale, și anume în domeniul arhitecturii, autovehiculelor, fabricării și finisării de metale și inginerie generală (fără legătură cu placarea funcțională cu crom sau cu placarea funcțională cu crom cu caracter decorativ) („utilizarea 5”), și utilizări în pasivarea oțelurilor placate cu staniu (PET) („utilizarea 6”).
16. La 30 septembrie 2016, Comisia a primit avizele cu privire la cerere emise de CER și de CASE.
17. La 27 martie 2019, Parlamentul a adoptat o rezoluție care se opunea unui prim proiect de decizie. În esență, obiecțiile invocate de Parlament se întemeiau pe faptul că informațiile furnizate de solicitanți prezentau lacune grave și că respectarea condițiilor de acordare a unei autorizații, în special disponibilitatea sau lipsa unor soluții alternative mai sigure, nu ar fi putut, așadar, să fie corect evaluată. Potrivit Parlamentului, acest lucru ar fi fost cu atât mai adevărat cu cât descrierea utilizărilor preconizate ale substanței în cauză ar fi fost atât de generală încât ar fi implicat un domeniu de aplicare extrem de larg al autorizației. În această privință, Parlamentul considera de asemenea că abordarea Comisiei, constând în remedierea lacunelor cererii prin solicitarea adresată solicitanților de a furniza datele care lipseau în raportul de examinare, nu era conformă cu jurisprudența instanțelor Uniunii(13).
18. Ca urmare a rezoluției menționate, Comisia a exclus din domeniul de aplicare al proiectului său de decizie categoria de utilizare 3 (placarea funcțională cu crom cu caracter decorativ). Comisia și‑a menținut însă, în rest, abordarea inițială constând în emiterea autorizației, însoțită de anumite condiții și restricții, și, la 18 decembrie 2020, a adoptat decizia atacată.
III. Decizia atacată
19. În decizia atacată, Comisia a arătat mai întâi că, pentru trioxidul de crom, autorizația putea fi acordată exclusiv în temeiul articolului 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH(14).
20. În acest context, Comisia a analizat, în primul rând, în considerentele (9)-(15), prima dintre cele două condiții prevăzute de dispoziția menționată, și anume ca avantajele socioeconomice ale utilizării substanței să aibă o pondere mai mare decât riscul pe care îl prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu.
21. În considerentul (9) al deciziei atacate, Comisia a arătat că, „[î]n avizele sale cu privire la utilizările 1, 2, 4 și 5, CER a concluzionat că măsurile de administrare a riscurilor și condițiile de exploatare descrise în cerere nu sunt corespunzătoare și eficace în vederea limitării riscurilor pentru lucrători”.
22. În special, în considerentul (10) al acestei decizii, Comisia a arătat că, în ceea ce privește „utilizările 1, 2, 4 și 5, CER a concluzionat de asemenea că există incertitudini semnificative cu privire la expunerea lucrătorilor din cauza disponibilității limitate a datelor privind expunerea măsurată. În plus, CER a concluzionat că lipsa generalizată a unor informații contextuale a făcut dificilă stabilirea unei legături între condițiile de exploatare și măsurile de administrare a riscurilor descrise în cerere și nivelurile de expunere declarate pentru sarcini și locuri specifice, împiedicând astfel CER să efectueze o evaluare ulterioară. Incertitudinile amintite se referă la fiabilitatea și reprezentativitatea datelor privind expunerea și la modul în care acestea se raportează la măsurile specifice de administrare a riscului existente, în special pentru utilizarea 4, în care, pe lângă imersia în rezervor, diverse activități, printre care pulverizarea, laminarea, aplicarea cu pensula și operațiunile de prelucrare, sunt vizate de cerere, iar solicitanții nu au fost în măsură să evalueze pe deplin expunerea combinată referitoare la toate aceste sarcini. Totuși, Comisia observă că incertitudinile respective nu au împiedicat CASE să analizeze ulterior cererea”.
23. În considerentul (11) al deciziei atacate, Comisia a arătat că, în privința „utilizărilor 1, 2, 4 și 5, CER a concluzionat de asemenea că există incertitudini și în ceea ce privește evaluarea expunerii la substanță a populației în general, prin intermediul mediului înconjurător, la nivel local, în special cu privire la emisia de crom (VI) prin apele uzate. Acest aspect este deosebit de relevant în privința expunerii orale prin intermediul apei potabile. Totuși, CER a apreciat că evaluarea riscurilor pentru populație în general, supusă riscului de expunere prin intermediul mediului înconjurător, este suficientă pentru o analiză ulterioară din partea CASE, observând că abordarea solicitanților se bazează pe ipoteze care ar putea să supraestimeze riscurile pentru populația generală”.
24. În considerentul (12) al deciziei atacate, Comisia a considerat că, „[î]n avizele sale privind utilizările 1, 2, 4 și 5, din cauza incertitudinilor în evaluarea riscurilor pentru lucrători și pentru populația generală, supusă riscului de expunere prin intermediul mediului înconjurător, CER a recomandat impunerea unor condiții și modalități suplimentare de monitorizare. Comisia, după ce a examinat evaluarea efectuată de CER, achiesează la această concluzie”.
25. În continuare, în considerentul (15) al deciziei atacate, Comisia a arătat că, „[î]n avizele sale privind utilizările 1, 2, 4, 5 și 6 ale trioxidului de crom descrise în cerere, CASE a concluzionat că avantajele socioeconomice globale care decurg din fiecare dintre aceste utilizări au o pondere mai mare decât riscul pentru sănătatea umană care rezultă din utilizările respective”.
26. În al doilea rând, în considerentele (16)-(24) ale deciziei atacate, Comisia a analizat a doua dintre condițiile prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH pentru acordarea autorizației, și anume lipsa unor tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare.
27. În ceea ce privește utilizările 2, 4 și 5, Comisia a observat, în considerentul (18) al deciziei atacate, că, „[î]n avizele sale privind utilizările 2, 4 și 5, CASE a concluzionat că nu există tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare. Totuși, din cauza domeniului de aplicare foarte amplu al utilizărilor solicitate, CASE nu a putut exclude posibile incertitudini cu privire la fezabilitatea tehnică a alternativelor pentru un număr limitat de utilizări specifice care sunt incluse în descrierea utilizărilor respective. Comisia achiesează la concluzia CASE”.
28. În consecință, în considerentul (19) al deciziei atacate, Comisia a apreciat că, „[p]entru a garanta că autorizația acoperă numai utilizările pentru care nu sunt disponibile alternative corespunzătoare, este necesară detalierea suplimentară a descrierii utilizărilor 2, 4 și 5, aliniind‑o la concluziile analizei alternativelor, astfel cum au fost prezentate în cerere și astfel cum au fost evaluate de CASE. Comisia apreciază că solicitanții au îndeplinit sarcina probei, demonstrând lipsa unor alternative corespunzătoare pentru utilizările 2, 4 și 5, numai în ceea ce privește acest domeniu de aplicare limitat al utilizărilor”.
29. În considerentul (20) al acestei decizii, Comisia a adăugat că, „[î]n consecință, descrierea utilizărilor 2, 4 și 5 ar trebui detaliată suplimentar, prin raportare la utilizările în care una dintre […] funcționalitățile esențiale este necesară pentru utilizarea preconizată” și a menționat, pentru utilizările 2, 4 și 5, o serie de funcționalități esențiale(15).
30. Pe baza acestui raționament, Comisia a concluzionat, în considerentul (22) al deciziei atacate, că, după ce a examinat evaluarea CASE și ținând seama de considerațiile care precedă, a achiesat la concluzia că nu existau tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare pentru utilizările 2, 4 și 5.
31. În considerentul (26) al deciziei atacate, Comisia a arătat că și‑a întemeiat aprecierea pe toate dovezile științifice relevante disponibile în prezent, astfel cum au fost evaluate de CER, și că și‑a întemeiat concluziile pe existența unor dovezi suficiente pentru a ajunge la această concluzie. Totuși, Comisia a considerat că date științifice suplimentare i‑ar permite să efectueze evaluarea pe o bază probatorie mai solidă sau mai amplă în viitor și că, prin urmare, era necesar să solicite prezentarea de informații adiționale cu privire la expunere și la emisii.
32. În continuare, în considerentul (27) al deciziei atacate, Comisia a arătat că, în plus, pentru a facilita punerea în aplicare a acestei decizii, în ceea ce privește utilizările 2, 4 și 5, era necesar să se impună utilizatorilor din aval ai titularilor autorizației să includă în înștiințarea adresată ECHA în conformitate cu articolul 66 alineatul (1) din Regulamentul REACH(16) o explicație a funcționalităților esențiale menționate în decizia atacată care sunt necesare pentru utilizarea lor, inclusiv o justificare a motivului pentru care sunt necesare pentru utilizarea în cauză.
33. Pe baza acestor considerații, la articolul 1 alineatul (1) din decizia atacată, Comisia a acordat solicitanților o autorizație pentru utilizarea 6, pentru utilizările 2, 4 și 5 numai în cazurile în care una dintre funcționalitățile esențiale indicate la acest articol este necesară pentru utilizare, precum și pentru utilizarea 1, în ceea ce privește formularea de amestecuri pentru utilizările 2, 4, 5 și 6, astfel cum au fost autorizate.
34. În continuare, din alineatele (2)-(4) ale articolului 1 din aceeași decizie reiese că, în schimb, nu se acordă o autorizație pentru utilizările 2, 4 și 5 ale trioxidului de crom, în măsura în care niciuna dintre funcționalitățile esențiale indicate la acest articol nu este necesară pentru utilizare.
35. Potrivit articolului 2 alineatele (2) și (3) din decizia atacată:
„(2) Titularii autorizației elaborează scenarii de expunere specifice proceselor, operațiunilor și sarcinilor speciale (inclusiv pentru sistemele automate sau manuale și pentru sistemele deschise sau închise, precum și pentru combinațiile acestora) și descriu, pentru fiecare dintre scenariile specifice, măsurile de administrare a riscurilor și condițiile de exploatare pentru a controla expunerea lucrătorilor la crom (VI) și emisiile acestuia în mediu, reprezentative pentru toate locurile în care au loc utilizările autorizate. Scenariile de expunere conțin informații privind nivelurile de expunere ce rezultă din punerea în aplicare a măsurilor de administrare a riscurilor și a condițiilor de exploatare respective. Titularii autorizației selectează măsurile de administrare a riscurilor descrise în scenariile de expunere în conformitate cu articolul 5 din Directiva 2004/37/CE. Titularii autorizației documentează și justifică selectarea măsurilor de administrare a riscurilor și pun la dispoziție, la cerere, documentele relevante autorităților competente din statul membru în care are loc o utilizare autorizată.
(3) Titularii autorizației pun la dispoziția utilizatorilor din aval cărora li se aplică prezenta decizie […] scenariile de expunere specifice într‑o fișă cu date de securitate actualizată cel mai târziu la 18 martie 2021. Titularii autorizației și utilizatorii din aval aplică fără întârzieri nejustificate măsurile de administrare a riscurilor și condițiile de exploatare incluse în scenariile de expunere specifice.”
36. Articolul 5 din decizia atacată prevede că, în ceea ce privește autorizația referitoare la utilizările 2, 4 și 5, utilizatorii din aval trebuie să includă în înștiințarea adresată ECHA, în conformitate cu articolul 66 alineatul (1) din Regulamentul REACH, o explicație a funcționalităților esențiale ale trioxidului de crom menționate la articolul 1 alineatul (1), care sunt necesare pentru utilizarea lor, inclusiv o justificare a motivului pentru care funcționalitățile esențiale respective sunt necesare pentru utilizarea în cauză.
IV. Concluziile părților
37. Parlamentul solicită Curții anularea articolului 1 alineatele (1) și (5) și a articolelor 2, 3, 4, 5, 7, 9 și 10 din decizia atacată, în măsura în care privesc autorizațiile referitoare la utilizările 2, 4 și 5, precum și la utilizarea 1, în ceea ce privește formularea de amestecuri pentru utilizările 2, 4 și 5; cu titlu subsidiar, anularea în integralitate a deciziei atacate; obligarea Comisiei și a ECHA la plata cheltuielilor de judecată.
38. Comisia solicită Curții, cu titlu principal, respingerea concluziilor Parlamentului prin care se solicită anularea în parte a deciziei atacate; cu titlu subsidiar, respingerea concluziilor Parlamentului prin care se solicită anularea în integralitate a deciziei atacate; în cazul anulării deciziei atacate, menținerea efectelor deciziei atacate; obligarea Parlamentului la plata cheltuielilor de judecată.
39. ECHA, a cărei intervenție în prezenta cauză a fost admisă prin Ordonanța președintelui Curții din 17 septembrie 2021, a depus un memoriu în intervenție în susținerea concluziilor Comisiei.
V. Examinarea acțiunii
A. Argumentele părților
40. În susținerea acțiunii formulate, Parlamentul invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 60 alineatele (4) și (7) din Regulamentul REACH. Acest motiv unic se împarte în trei aspecte.
1. Cu privire la primul aspect al motivului unic al acțiunii, întemeiat pe neefectuarea unei evaluări definitive cu privire la riscurile pentru sănătatea umană și pentru mediu
41. În cadrul primului aspect al motivului unic invocat, Parlamentul reproșează Comisiei că a încălcat articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH prin autorizarea utilizărilor 2, 4 și 5 și a utilizării 1, în ceea ce privește formularea de amestecuri pentru utilizările 2, 4 și 5, ale trioxidului de crom, fără a efectua o evaluare definitivă cu privire la riscul pentru sănătatea umană și pentru mediu pe care îl prezintă utilizările menționate. Această omisiune ar fi afectat în mod necesar evaluarea aspectului dacă „avantajele socioeconomice au o pondere mai mare decât riscul pe care îl prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu utilizarea substanței”, așa cum prevede dispoziția amintită.
42. Din considerentele (10)-(12) ale deciziei atacate ar reieși în mod explicit că, în ceea ce privește utilizările 1, 2, 4 și 5, existau incertitudini semnificative cu privire la evaluarea riscurilor pentru lucrători și pentru populație în general prin intermediul mediului înconjurător și că, din cauza acestor incertitudini, CER recomandase impunerea unor condiții suplimentare și a unor modalități de supraveghere. În special, din considerentul (10) al deciziei atacate ar reieși că incertitudinile menționate erau deosebit de grave în ceea ce privește expunerea lucrătorilor la substanța în cauză, ceea ce împiedica orice evaluare serioasă a riscului respectiv. Din avizele acestui comitet ar reieși că, pentru fiecare utilizare pentru care s‑a solicitat autorizarea, informațiile furnizate de solicitanți pentru a permite o evaluare a riscurilor pentru sănătatea umană și pentru mediu erau atât de incomplete și atât de puțin reprezentative încât comitetul menționat a trebuit să concluzioneze că existau incertitudini semnificative cu privire la întinderea și la nivelul unor astfel de riscuri.
43. Potrivit Parlamentului, datele privind expunerea furnizate în speță de solicitanți nu ar fi reprezentative și nu ar fi conforme cu articolul 62 alineatul (4) litera (d) și cu punctul 5.2.4 din anexa I la Regulamentul REACH. Deși este adevărat că CER a constatat că metoda utilizată de solicitanți putea explica nivelul scăzut de reprezentativitate a datelor (care reprezentau mai puțin de 3 % din întreprinderile vizate), acest comitet nu ar fi acceptat‑o însă în mod explicit și nici nu ar fi justificat‑o în avizele sale.
44. Parlamentul adaugă că, în cazul în care cererea nu ar fi avut un conținut excesiv de amplu, ar fi fost posibil să se furnizeze date de expunere măsurate (sau cel puțin date de modelare reprezentative), precum și o descriere adecvată a condițiilor de exploatare și a măsurilor de administrare a riscurilor pentru toate utilizările acoperite de cerere, astfel cum impun articolul 62 alineatul (4) litera (d) și punctul 5.2.4 din anexa I la Regulamentul REACH. În continuare, Parlamentul apreciază că Comisia a omis să explice în decizia atacată motivele care au determinat‑o să concluzioneze că, în pofida lipsei de reprezentativitate a datelor și a incertitudinilor grave evidențiate, solicitanții îndepliniseră sarcina probei care le revenea, limitându‑se la a arăta că aceste incertitudini nu au împiedicat CASE să continue analiza cererii.
45. Tocmai pentru a remedia insuficiențele menționate mai sus, articolul 2 alineatul (2) din decizia atacată ar fi condiționat autorizarea de furnizarea, în raportul de examinare, a datelor esențiale (cum ar fi scenariile de expunere și măsurile de administrare a riscurilor aferente) care ar lipsi în evaluarea riscului în cauză. Așadar, din însăși decizia atacată ar reieși, pe de o parte, că, la momentul la care a fost acordată autorizația, Comisia nu dispunea de o cantitate semnificativă de informații, pe care solicitanții ar fi trebuit să le furnizeze potrivit articolului 62 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul REACH și de care ea ar fi trebuit să dispună pentru a efectua evaluarea în conformitate cu articolul 60 alineatul (4) din același regulament și, pe de altă parte, că condițiile impuse la articolul 2 alineatul (2) din decizia atacată urmăreau remedierea insuficiențelor respective ale cererii de autorizare și ale evaluării efectuate pe baza acestei cereri. În plus, Comisia ar săvârși o eroare de interpretare a articolelor 56 și 66 din Regulamentul REACH atunci când prezintă aceste dispoziții ca și cum ar permite ca informații cruciale pentru autorizarea inițială să fie furnizate de utilizatorii din aval abia după acordarea autorizației.
46. În aceste împrejurări, Comisia nu ar fi putut stabili în mod fiabil și definitiv că „avantajele socioeconomice au o pondere mai mare decât riscul pe care îl prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu utilizarea substanței”, astfel cum impune articolul 60 alineatul (4). Totuși, autorizația nu poate fi acordată în cazul în care Comisia nu a verificat în mod concludent dacă această condiție este îndeplinită și dacă insuficiențele unei cereri de autorizare pot fi remediate prin impunerea unor condiții în decizia de autorizare.
47. Comisia susține că nu și‑a încălcat obligația de a efectua o evaluare definitivă cu privire la riscurile pentru sănătatea umană și pentru mediu, astfel cum impune articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH.
48. Prin definiție, orice evaluare științifică ar presupune incertitudini. Faptul că există incertitudini nu ar afecta nicidecum o evaluare științifică. Prin urmare, Comisiei nu i‑ar reveni sarcina de a elimina orice incertitudine și nici de a impune solicitantului autorizației să facă dovada negativă.
49. În pofida incertitudinilor menționate de Parlament, astfel cum au fost arătate în avizul CER și recunoscute în decizia atacată, Comisia apreciază că solicitanții au îndeplinit sarcina probei care le revine. Ea consideră că a fost în măsură să evalueze, pe această bază, că avantajele socioeconomice aveau o pondere mai mare decât riscurile pentru sănătatea umană sau pentru mediu. Această evaluare nu ar viza o administrare adecvată a riscurilor în fiecare caz de utilizare a substanței, ci ar trebui să permită un exercițiu corespunzător de evaluare comparativă a riscurilor și a beneficiilor.
50. Informațiile furnizate în raportul de securitate chimică ar fi fost suficiente pentru efectuarea de către CER a unei evaluări corespunzătoare a riscului și pentru a permite CASE să ajungă la o concluzie cu privire la evaluarea raportului beneficii/riscuri, permițând în final Comisiei să verifice îndeplinirea condiției ca avantajele socioeconomice ale utilizării substanței să aibă o pondere mai mare decât riscul pe care îl prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu. Comisia nu contestă faptul că existau incertitudini, dar susține că, potrivit evaluării experților științifici, incertitudinile respective nu erau de natură să împiedice să se concluzioneze că prima condiție era îndeplinită.
51. În ceea ce privește mai precis incertitudinile cu privire la expunerea lucrătorilor, Comisia explică, în primul rând, motivele pentru care, în pofida cantității limitate de date de expunere măsurate cuprinse în raportul de securitate chimică, CER a apreciat că datele furnizate erau suficiente pentru a efectua evaluarea și pentru a permite CASE să continue exercițiul de evaluare comparativă a avantajelor în raport cu riscurile.
52. Mai întâi, în ceea ce privește utilizarea 1, pentru evaluarea complementară de către CASE, CER ar fi propus utilizarea nivelului maxim de expunere totală estimat de solicitanți, și anume 0,5 μg/m³. În ceea ce privește utilizările 2, 4 și 5, din cauza gamei ample de utilizatori potențiali din aval care puteau beneficia de cerere și de autorizarea subsecventă (în ceea ce privește utilizarea 2, solicitanții au comunicat până la 1 590 de locuri în diverse state membre ale Uniunii), CER ar fi solicitat clarificări solicitanților. În urma acestor precizări, CER ar fi recunoscut că numărul limitat de date utilizate se datora și metodei folosite (concentrându‑se pe datele de monitorizare cu caracter personal, spre deosebire de utilizarea unor date de monitorizare statice), ceea ce ar fi avut drept consecință utilizarea doar a unei părți din grupurile de date disponibile.
53. În plus, CER ar fi arătat că numeroase date privind expunerea disponibile în studii recente, inclusiv independente, furnizate de solicitanți, atribuiau credibilitate evaluării acestora cu privire la expunere (pentru utilizările 2, 4 și 5) sau ar fi indicat CASE să adopte o abordare mai nefavorabilă a cazului („worst case aproach”, pentru utilizarea 1). În sfârșit, solicitanții ar fi furnizat modelări de date pentru toate utilizările, care au fost considerate de CER ca putând confirma datele măsurate.
54. În al doilea rând, nu se poate aștepta din partea solicitanților – și nici nu ar fi proporțional – ca aceștia să furnizeze date de expunere măsurate cu privire la peste 1 500 de locuri ale utilizatorilor din aval, dat fiind că acești utilizatori ar putea să nu fie toți cunoscuți la momentul acordării autorizației.
55. În al treilea rând, faptul că valorile de expunere pertinente de 2 μg/m³ (pentru categoriile de utilizări 2, 4 și 5) și de 0,5 μg/m³ (pentru categoria de utilizare 1) reprezintă o cincime și, respectiv, o douăzecime din valorile obligatorii de expunere profesională în Uniune pentru compușii de crom (VI) aplicate în prezent în temeiul reglementării în vigoare ar demonstra că decizia atacată contribuie la reducerea expunerii, îmbunătățind protecția lucrătorilor, și, prin urmare, ar fi conformă cu obiectivele.
56. În al patrulea rând, CER ar fi recomandat de asemenea condiții și modalități de supraveghere suplimentare care ar fi fost preluate în decizia atacată și al căror obiectiv ar fi fost de a reduce și mai mult expunerea la locul de muncă.
57. În ceea ce privește pretinsa neîndeplinire a sarcinii probei de către solicitanți, Comisia observă că Regulamentul REACH nu prevede nicidecum un nivel probatoriu în sarcina solicitanților, cum ar fi „dincolo de orice îndoială rezonabilă” sau „lipsa de incertitudini”. Dimpotrivă, o dovadă obiectivă suficientă ar trebui să permită o evaluare definitivă de către experți care să se întemeieze pe informații credibile și fiabile.
58. Potrivit Comisiei, Parlamentul nu ar ține seama de faptul că evaluarea științifică, prin care se urmărește să se stabilească dacă prima condiție prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH este îndeplinită, este efectuată și de CASE. În avizele sale, CASE ar fi efectuat o evaluare a raportului beneficii/riscuri, explicând motivele pentru care datele evaluate de CER erau suficiente, și ar fi furnizat o concluzie în această privință. În special, ținând seama de incertitudinile evidențiate de CER și pentru a verifica soliditatea evaluării raportului beneficii/riscuri, CASE s‑ar fi întemeiat pe un scenariu conservator suplimentar („worst case scenario”), pe baza căruia a concluzionat că nu avea de formulat îndoieli care să fi condus la modificarea validității concluziei solicitanților potrivit căreia avantajele globale ale continuării utilizării trioxidului de crom aveau o pondere mai mare decât riscurile pentru sănătatea umană. Comisia ar fi examinat minuțios avizele CER și CASE și le‑ar fi considerat complete, coerente și pertinente.
59. Contrar celor afirmate de Parlament, cerințele în materie de supraveghere enunțate la articolul 2 alineatul (2) din decizia atacată nu ar fi menite să remedieze insuficiențele cererii. Articolul 2 alineatul (2) din decizia atacată ar avea drept scop să impună prezentarea unor informații suplimentare cu privire la expunere și la emisii, în conformitate cu recomandările formulate în avizele ECHA. Aceasta, pe de o parte, ar permite furnizarea unei reprezentări mai detaliate a proceselor în cauză, a condițiilor de exploatare și a măsurilor de administrare a riscurilor pentru sarcini individuale care provin de la titularii unei autorizații în cooperare cu utilizatorii lor situați în aval. Pe de altă parte, această cerință s‑ar înscrie în logica generală a Regulamentului REACH, care s‑ar întemeia pe un principiu vizând îmbunătățirea continuă și ar urmări în mod specific îmbunătățirea în timp a calității reglementării în materie de produse chimice datorită producerii și îmbunătățirii continue a datelor cu privire la substanțe în sensul regulamentului.
60. În intervenția sa în susținerea Comisiei, ECHA arată, în primul rând, că datele furnizate de solicitanți erau reprezentative pentru expunerea lucrătorilor. Mai întâi, deși ECHA admite că CER a considerat că nu se putea concluziona că datele măsurate privind expunerea lucrătorilor furnizate de solicitanți erau reprezentative pentru toți utilizatorii din aval, agenția menționată subliniază că acest comitet nu s‑a întemeiat numai pe datele de măsurare prezentate de solicitanți. El ar fi examinat de asemenea datele extrase din doctrina și din studiile accesibile public, colectate atât de raportor, cât și de solicitanți, precum și datele de expunere modelate furnizate de aceștia din urmă.
61. CER ar fi evidențiat, în avizele sale, cu privire la utilizările 2, 4 și 5, un anumit număr de incertitudini care decurgeau din datele furnizate. Totuși, CER ar fi apreciat că nivelul de expunere combinat de 2 μg Cr (VI)/m³, calculat de solicitanți ca valoare de expunere combinată maximă în raport cu o perioadă de opt ore, constituia o ipoteză rezonabilă ca scenariu mai nefavorabil. Acesta ar fi motivul pentru care comitetul menționat ar fi putut să își finalizeze evaluarea expunerii lucrătorilor în legătură cu categoriile de utilizări 2, 4 și 5 întemeindu‑se pe datele furnizate și să aprecieze că nivelul de expunere de 2 μg Cr (VI)/m³ calculat de solicitanți constituia un punct de plecare adecvat pentru analiza socioeconomică efectuată de CASE.
62. În al doilea rând, ECHA susține că, în măsura în care se întemeiază pe evaluarea CER cu privire la expunerea populației generale, decizia atacată s‑ar baza pe date care reflectă în mod suficient expunerea la care populația generală poate fi supusă ca urmare a continuării utilizării trioxidului de crom.
63. În al treilea rând, ECHA susține că Comisia dispunea efectiv, pe baza evaluării efectuate de CER și de CASE, de informații suficiente pentru a decide dacă avantajele acordării autorizației aveau o pondere mai mare decât costurile legate de riscurile care decurgeau din utilizările autorizate. Mai precis, în evaluarea sa, CASE ar fi împărtășit avizul CER potrivit căruia calculele bazate pe estimarea populației expuse și pe durata expunerii, furnizate de solicitanți, puteau fi utilizate pentru a cuantifica estimările statistice privind cazurile de cancer și, prin urmare, costurile continuării utilizării substanței. Totuși, din cauza incertitudinilor care existau, CASE ar fi decis, cu ocazia evaluării costurilor continuării utilizării substanței, să opteze pentru scenariul mai nefavorabil. Pentru calcularea efectelor asupra sănătății umane în cazul lucrătorilor, aceasta ar fi fost rezolvată printr‑o creștere a impactului monetizat asupra sănătății lucrătorilor în raport cu impactul asupra sănătății umane calculat de solicitanți. Chiar întemeind sarcina suportării costurilor legate de continuarea utilizării substanței pe o abordare atât de pesimistă, CASE ar fi confirmat, în orice caz, evaluarea solicitanților potrivit căreia avantajele continuării utilizării ar avea o pondere mai mare decât riscurile pentru sănătatea umană care ar rezulta din această utilizare.
2. Cu privire la al doilea aspect al motivului unic, întemeiat pe neconstatarea lipsei unor tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare pentru utilizările 2, 4 și 5
64. În cadrul celui de al doilea aspect al motivului unic, Parlamentul susține că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea articolului 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH în măsura în care Comisia ar fi omis să constate, astfel cum impune această dispoziție, că nu existau tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare pentru utilizările 2, 4 și 5, care fac obiectul cererii de autorizare. Parlamentul contestă în special abordarea Comisiei, care, în decizia atacată, în considerentele (18), (19) și (20) și la articolul 1, ar fi introdus o referire la „funcționalitățile esențiale necesare pentru utilizarea preconizată”, pentru a restrânge domeniul de aplicare al autorizației, în prezența unor incertitudini cu privire la existența unor alternative corespunzătoare.
65. Articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH ar impune solicitantului autorizației sarcina probei în ceea ce privește existența unor alternative corespunzătoare. De aici ar decurge că solicitanții sunt cei care trebuie să suporte riscul eventualei imposibilități de a stabili existența unor astfel de alternative. În consecință, evaluarea prin care se urmărește stabilirea existenței unor alternative ar trebui să permită Comisiei să ajungă la un rezultat definitiv în această privință înainte ca ea să poată adopta o decizie de autorizare. În schimb, o situație de incertitudine cu privire la existența sau inexistența unor alternative corespunzătoare ar interzice Comisiei să acorde autorizația. Posibilitatea de a emite autorizația însoțită de anumite condiții nu ar permite Comisiei să remedieze insuficiențele analizei cu privire la alternative prezentate de solicitanți sau insuficiențele ori lacunele evaluării sale.
66. În speță, deși, în considerentul (19) al deciziei atacate, Comisia a afirmat că solicitanții au îndeplinit sarcina probei prin demonstrarea lipsei unor soluții alternative corespunzătoare pentru categoriile de utilizări 2, 4 și 5, ea însăși ar fi considerat că aceasta era situația numai „în ceea ce privește conținutul limitat al acestor utilizări”, și anume în cadrul domeniului de aplicare restrâns al utilizărilor menționate, astfel cum a fost definit chiar de Comisie. Decizia atacată ar stabili, așadar, condiții pentru autorizare vizând remedierea insuficiențelor cererii în ceea ce privește analiza soluțiilor alternative prezentate de solicitanți (și anume prezentarea unor date prea generale și limitate, având în vedere descrierile foarte ample ale utilizărilor).
67. În plus, referirea la „funcționalitățile esențiale necesare pentru utilizarea preconizată” nu ar rezolva definitiv problema lipsei unor alternative corespunzătoare, aspect care trebuie stabilit înainte de acordarea autorizației. Cu alte cuvinte, prin autorizarea trioxidului de crom pentru o anumită utilizare în măsura în care oricare dintre „funcționalitățile esențiale” menționate în decizia atacată este necesară pentru utilizarea respectivă, Comisia nu ar fi stabilit dacă una dintre aceste funcționalități era efectiv necesară pentru utilizarea în cauză, și anume dacă era imposibil să fie realizată prin intermediul unei tehnologii sau al unei substanțe alternative sau, în orice caz, fără substanța pentru care se solicită autorizația.
68. Insuficiența analizei în ceea ce privește existența unor alternative corespunzătoare ar fi confirmată de considerentul (27) al deciziei atacate și de articolul 5 din aceasta. Obligația de informare ce revine utilizatorilor din aval ar demonstra că, chiar în limitele domeniului lor de aplicare pretins limitat definit de Comisie prin noțiunea de „funcționalități esențiale”, existau încă incertitudini cu privire la inexistența unor alternative corespunzătoare în ceea ce privește utilizările 2, 4 și 5. Articolul 1 alineatul (1) coroborat cu articolul 5 din decizia atacată ar lăsa utilizatorilor din aval sarcina de a explica funcționalitățile esențiale menționate în decizie și de a justifica necesitatea efectivă a uneia dintre aceste funcționalități pentru utilizările preconizate. Cu alte cuvinte, utilizatorii din aval ar trebui să demonstreze, atunci când utilizează trioxidul de crom, că o astfel de utilizare impune una dintre funcționalitățile esențiale pentru care nu există o soluție alternativă potrivit deciziei de autorizare. Aceasta ar demonstra că analiza efectuată în amonte în decizia atacată cu privire la inexistența unor soluții alternative pentru utilizările din categoriile 2, 4 și 5 nu era în realitate decisivă și că sarcina de a demonstra că trioxidul de crom este efectiv „necesar” pentru astfel de utilizări, cu alte cuvinte că nu este disponibilă nicio alternativă corespunzătoare, a fost lăsată utilizatorilor din aval. Informațiile suplimentare solicitate utilizatorilor din aval prin decizia atacată ar trebui să permită să se aprecieze dacă este îndeplinită condiția inexistenței unor soluții alternative pentru utilizările preconizate, însă ex post, abia după ce aceste utilizări au fost autorizate de Comisie.
69. În plus, inserarea referirii la „funcționalitățile esențiale” nu ar constitui o veritabilă restrângere a domeniului de aplicare al autorizației acordate. Astfel, întrucât Comisia nu ar fi demonstrat în decizia atacată când și în ce împrejurări asemenea „funcționalități esențiale” sunt necesare pentru utilizările în cauză, această referire nu ar fi decât o tautologie, din moment ce nu ar face decât să amintească condițiile generale prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, și anume că substanța poate fi autorizată numai dacă este necesară pentru utilizarea preconizată. Acest lucru ar fi cu atât mai adevărat cu cât „funcționalitățile esențiale” menționate în decizia atacată ar fi în realitate toate funcționalitățile trioxidului de crom pentru utilizările din categoriile 2, 4 și 5, care ar fi fost identificate de CASE în avizele sale. În niciun punct al deciziei atacate nu s‑ar specifica împrejurările în care aceste funcționalități sunt necesare, și anume să nu fie disponibile alternative corespunzătoare, cu consecința că utilizarea într‑o aplicație specifică ar fi permisă. O astfel de evaluare ar reveni în întregime utilizatorilor din aval.
70. Din tot ceea ce precedă ar reieși că Comisia ar fi omis să stabilească faptul că nu existau alternative corespunzătoare înainte de a acorda autorizația, astfel cum impune articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, și că, prin urmare, decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea acestei dispoziții.
71. Parlamentul adaugă că, potrivit unor surse accesibile public încă din momentul depunerii cererii de autorizare, substanțe sau tehnologii alternative pentru diverse aplicații individuale cuprinse în utilizările 2, 4 și 5 erau în realitate prezente pe piață. În conformitate cu obligația de a examina, inclusiv din oficiu, condițiile prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, Comisia ar fi trebuit, înainte de a acorda autorizația, să examineze aceste posibilități și să stabilească dacă ele erau sau nu „corespunzătoare”. Decizia atacată nu ar conține însă nicio referire la o astfel de examinare.
72. Comisia consideră că nu și‑a încălcat obligația de a verifica dacă existau alternative corespunzătoare pentru utilizările autorizate, astfel cum impune articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH.
73. Comisia amintește că, potrivit articolului 62 alineatul (3) din Regulamentul REACH, cererile pot fi depuse pentru „una sau mai multe utilizări”. Titlul VII din Regulamentul REACH nu ar conține nicio dispoziție care să prevadă norme cu privire la modul în care utilizarea trebuie să fie descrisă în cererea de autorizare, nici cu privire la nivelul de detalii necesar. Solicitanții ar fi cei cărora le‑ar reveni sarcina de a defini utilizarea sau utilizările pentru care solicită autorizația. Posibilitatea operatorilor din amonte (în general, producători sau importatori ai substanței) de a prezenta o cerere pentru întregul lanț de aprovizionare (denumită „upstream application”) ar permite raționalizarea sistemului de autorizare.
74. Comisia consideră că, în acest context, se ridică următoarea întrebare‑cheie: este suficient ca solicitantul să dovedească că nicio substanță sau tehnologie alternativă nu este corespunzătoare pentru a satisface cerințele tuturor utilizatorilor din aval sau Comisia trebuie să verifice dacă nicio substanță sau tehnologie alternativă nu este adecvată pentru a satisface cerințele fiecărui utilizator specific din diverse sectoare, având în vedere caracteristicile lor specifice? După ce a urmat prima abordare în deciziile de autorizare adoptate inițial, Comisia ar adopta în prezent o abordare intermediară.
75. În speță, Comisia ar fi apreciat, întemeindu‑se pe toate informațiile disponibile, că existau dovezi fiabile care demonstrau în mod general și orizontal că nu existau soluții alternative corespunzătoare pentru utilizările 2, 4 și 5, astfel cum sunt definite în cererea de autorizare, în raport cu toate sectoarele identificate. Cu toate acestea, Comisia ar fi considerat de asemenea că solicitanții nu au demonstrat că nu existau alternative corespunzătoare pentru fiecare utilizare posibilă din aval care putea exista eventual în aceste diferite sectoare. În special, ECHA și Comisia ar fi verificat dacă substanța avea funcții determinate și caracteristici tehnice specifice care nu puteau fi îndeplinite efectiv de nicio alternativă în cadrul utilizărilor 2, 4 și 5. Totuși, ECHA și Comisia nu ar fi fost în măsură să verifice pe deplin și în mod fiabil dacă fiecare utilizator din aval și fiecare utilizare din aval existentă care ar fi intrat în domeniul de aplicare al autorizației necesita din punct de vedere tehnic aceste funcții și aceste caracteristici tehnice. Comisia ar fi evaluat și ar fi constatat că aceste caracteristici tehnice erau esențiale pentru cerințele referitoare la produse și pentru securitatea și conformitatea normativă a echipamentelor și că acceptarea unei calități vădit inferioare nu ar fi fost fezabilă din punct de vedere tehnic în cadrul utilizărilor 2, 4 și 5, ținând seama pe deplin de sectoarele diferite sau de diferitele tipuri de utilizare din aval. Comisia ar fi luat de asemenea în considerare faptul că, în lanțuri de aprovizionare și în procese de producție complexe, este esențial ca substanța să îndeplinească toate cerințele în măsura în care diversele etape de producție sunt interconectate și nu pot fi împărțite în segmente diferite.
76. Prin urmare, Comisia ar fi evaluat în mod complet alternativele potențiale pentru utilizarea substanței și ar fi efectuat o examinare detaliată a ansamblului domeniului de aplicare al utilizărilor 2, 4 și 5, inclusiv a diverselor sectoare și tipuri de utilizare din aval cuprinse în utilizările pentru care a fost solicitată autorizația. Comisia ar fi adoptat o decizie în care erau menționate, pentru fiecare utilizare specifică, funcționalitățile esențiale ale substanței pe care nicio alternativă aplicabilă nu ar fi putut să le ofere și pe care le considera necesare pentru utilizarea respectivă și ar fi autorizat doar utilizările pentru care aceste funcționalități esențiale erau necesare.
77. Decizia atacată ar constitui, așadar, doar o admitere în parte (și, în același timp, o respingere în parte) a cererii de autorizare, astfel cum ar reieși în mod clar din articolul 1 alineatele (2)-(4) din această decizie. Toți utilizatorii din aval care doresc să utilizeze substanța care face obiectul autorizației ar trebui să declare la ECHA utilizările pe care le efectuează pe baza acestei autorizații și să indice funcționalitatea esențială sau funcționalitățile esențiale ale substanței care sunt necesare din punct de vedere tehnic pentru activitățile lor, explicând motivul pentru care aceste funcționalități sunt necesare. Autoritățile competente ale statelor membre, care au acces la registrul utilizatorilor din aval al ECHA, ar fi obligate prin Regulamentul REACH să garanteze că acesta din urmă este pus în aplicare și este aplicat în mod corespunzător. În schimb, Comisia nu ar fi efectuat o evaluare distinctă a soluțiilor alternative pentru fiecare utilizator din aval sau pentru fiecare produs (ceea ce ar fi făcut necesare mii sau chiar milioane de evaluări distincte, în funcție de gradul de specificitate), ceea ce Regulamentul REACH nu ar impune nicidecum. Rolul autorităților competente, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului REACH însuși, ar consta în a verifica dacă utilizatorii din aval rezervă în mod real substanței o utilizare care intră în domeniul de aplicare al autorizației și dacă nu recurg la vreo altă utilizare neautorizată a acesteia. În înștiințarea respectivă adresată ECHA, nu ar exista nicio considerație sau analiză în ceea ce privește existența unor alternative.
78. Contrar celor susținute de Parlament, condiția care figurează la articolul 5 din decizia atacată nu ar impune nicidecum utilizatorilor din aval să furnizeze date cu privire la caracterul corespunzător al alternativelor. Aceasta le‑ar impune mai degrabă să demonstreze autorităților competente că astfel de funcționalități esențiale ale trioxidului de crom sunt efectiv necesare pentru utilizarea lor. Utilizatorii din aval ar trebui să notifice utilizarea specifică pe care o efectuează și să declare ECHA procesul industrial, chimic sau de alt tip pe care îl utilizează în activitățile lor și care necesită (din punct de vedere legal sau tehnic) una dintre funcționalitățile esențiale menționate. În continuare, Comisia susține că Parlamentul nu ar putea deduce argumente din Hotărârea Comisia/Suedia, citată anterior. Hotărârea menționată nu ar interzice Comisiei să limiteze domeniul de aplicare al autorizațiilor sale prin intermediul unor criterii obiective.
79. În continuare, Comisia susține că, în cazul în care Curtea ar impune o evaluare a utilizărilor din aval care fac obiectul unei cereri de autorizare care să fie mai detaliată și mai specifică decât cea efectuată în prezent, întregul proces de autorizare ar deveni mult mai complex decât este deja. Pe de o parte, acest lucru ar contraveni obiectivului Regulamentului REACH de promovare a competitivității industriei Uniunii, ținând seama în special de impactul potențial asupra întreprinderilor mici și mijlocii. Pe de altă parte, o concepție mai exigentă a evaluării alternativelor corespunzătoare ar depăși capacitățile administrative ale ECHA, pe care Regulamentul REACH le ia în considerare în mod explicit(17), și ar obliga la limitarea numărului de substanțe supuse autorizării. Multiplicarea evaluărilor privind alternativele ar avea ca efect blocarea desemnării unor noi substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită. În conformitate cu principiul caracterului gradual, evaluarea discreționară a Comisiei ar trebui să devină mai exigentă în timp. Abordarea evaluării cererilor de autorizare pusă în aplicare de Comisie și de ECHA ar fi rezultatul multor ani de experiență și s‑ar întemeia pe un echilibru foarte delicat între considerațiile de ordin științific și cele de ordin socioeconomic, precum și pe numeroasele obiective urmărite de Regulamentul REACH.
80. În sfârșit, referirea Parlamentului la surse accesibile public care menționează soluții de înlocuire a trioxidului de crom ar privi un studiu realizat de Institutul Federal German pentru Securitate și Sănătate la Locul de Muncă publicat în anul 2020, adică la cinci ani după depunerea cererii de autorizare. Comisia contestă interpretarea dată de Parlament acestui studiu.
81. În intervenția sa în susținerea Comisiei, ECHA arată, în primul rând, că, în avizul său, CASE ar fi apreciat că solicitanții au efectuat o evaluare aprofundată a alternativelor, în special în ceea ce privește aspectul fezabilității tehnice. Ar fi adevărat că, în ceea ce privește utilizările 2, 4 și 5, CASE ar fi apreciat că abordarea solicitanților nu era pe deplin satisfăcătoare. Cu toate acestea, comitetul menționat ar fi aprobat concluzia solicitanților cu privire la cele trei utilizări potrivit căreia, în ansamblu, se pare că nu existau soluții alternative și realizabile din punct de vedere tehnic înainte de data expirării.
82. În al doilea rând, ECHA apreciază că solicitanții au demonstrat corespunzător cerințelor legale că nu existau alternative corespunzătoare pentru utilizările delimitate prin referire la funcționalitățile esențiale. Pentru a reduce incertitudinea cu privire la cazurile în care puteau exista deja alternative, Comisia ar fi limitat autorizarea la utilizările care necesitau funcționalități tehnice care nu pot fi substituite cu soluții alternative existente. Funcționalitățile esențiale respective ar constitui criterii obiective. Prin urmare, utilizatorul din aval ar trebui să furnizeze autorităților de control doar informații care să demonstreze că, din cauza unor cerințe tehnice obiective sau a unor dispoziții normative, funcționalitatea esențială este necesară. Nu ar fi necesară nicio apreciere subiectivă cu privire la existența sau inexistența unei soluții alternative din partea utilizatorului din aval sau din partea autorităților de aplicare a legii.
83. Aceste funcționalități esențiale ar fi fost stabilite de solicitanți atunci când au definit utilizarea în cererea lor de autorizare și în analiza alternativelor disponibile. Acești solicitanți ar fi demonstrat de asemenea că nu existau soluții alternative pentru utilizările solicitate, în cazul în care funcționalitățile esențiale respective erau necesare.
3. Cu privire la al treilea aspect al motivului unic, întemeiat pe acordarea eronată a autorizației în pofida insuficiențelor cererii de autorizare
84. În cadrul celui de al treilea aspect al motivului unic, Parlamentul susține că decizia atacată a fost adoptată și cu încălcarea articolului 60 alineatul (7) din Regulamentul REACH, care prevede că o autorizație se emite numai în cazul în care cererea se face în conformitate cu cerințele articolului 62 alineatul (4) din Regulamentul REACH. În speță, având în vedere informațiile incomplete și neclaritățile cuprinse în cererea de autorizare, autorizația ar fi fost acordată cu încălcarea acestei dispoziții.
85. Pe de o parte, din considerațiile dezvoltate în cadrul celui de al doilea aspect al motivului unic al acțiunii ar reieși că în cererea inițială de autorizare nu ar fi fost descrise în mod suficient de precis utilizările preconizate și, în consecință, nu ar fi fost incluse toate informațiile relevante pentru analiza alternativelor, astfel încât această cerere nu era conformă cu dispozițiile articolului 62 alineatul (4) litera (e) din Regulamentul REACH. Pe de altă parte, din considerațiile dezvoltate în cadrul primului aspect al motivului unic ar reieși că în cererea inițială de autorizare nu ar fi fost incluse toate informațiile relevante pentru evaluarea riscurilor pentru sănătatea umană și pentru mediu care decurg din utilizarea substanței în cauză și că, prin urmare, aceasta nu era conformă cu dispozițiile literei (d) a aceluiași articol.
86. Comisia susține, în schimb, că cererea de autorizare depusă de solicitanți era conformă cu articolul 60 alineatul (7) din Regulamentul REACH, împrejurare confirmată de faptul că atât CER, cât și CASE ar fi considerat ele însele că, în pofida unor lacune, cererea îndeplinea criteriile prevăzute la acest articol.
B. Analiză juridică
1. Observații introductive
87. Prin acțiunea formulată, Parlamentul solicită anularea în parte a deciziei atacate în măsura în care privește autorizațiile referitoare la utilizările 2, 4 și 5, precum și la utilizarea 1, în ceea ce privește formularea de amestecuri pentru utilizările 2, 4 și 5 ale trioxidului de crom. Cu titlu subsidiar, în cazul în care Curtea ar considera că autorizația pentru utilizarea 6, acordată prin această decizie, este atât de inextricabil legată de autorizațiile pentru celelalte utilizări, Parlamentul solicită anularea în integralitate a deciziei atacate.
88. În această privință, trebuie arătat, cu titlu introductiv, că reiese dintr‑o jurisprudență constantă că anularea în parte a unui act al Uniunii nu este posibilă decât în măsura în care elementele a căror anulare este solicitată pot fi separate de restul actului. Referitor la acest aspect, Curtea a statuat în mod repetat că cerința caracterului separabil nu este îndeplinită atunci când anularea în parte a unui act ar avea ca efect modificarea substanței acestuia(18).
89. În speță, decizia atacată apare ca o serie de autorizații individuale pentru utilizări specifice. Rezultă că, în afară de utilizarea 1, a cărei autorizare are legătură cu celelalte utilizări(19), eventuala anulare a autorizației pentru o utilizare specifică nu ar afecta autorizația acordată pentru o altă utilizare și, prin urmare, nu ar modifica substanța acestui act.
90. Rezultă, în opinia noastră, că acțiunea Parlamentului trebuie considerată admisibilă, întrucât prin aceasta se solicită anularea în parte a deciziei atacate numai în legătură cu utilizările 2, 4 și 5, precum și cu utilizarea 1, în ceea ce privește formularea de amestecuri pentru utilizările 2, 4 și 5 ale trioxidului de crom.
91. Acestea fiind spuse, înainte de a analiza în detaliu argumentele formulate de Parlament în cadrul celor trei aspecte în care se împarte motivul unic invocat, considerăm oportun să amintim anumite principii enunțate de jurisprudență cu privire la analiza care trebuie efectuată în cadrul procedurii de autorizare denumite „socioeconomică”, prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH. Aceste principii jurisprudențiale oferă indicații importante în lumina cărora vom analiza în continuare argumentele formulate în cererea introductivă și menționate mai sus.
2. Principiile jurisprudențiale privind analiza condițiilor prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH
92. Mai întâi, trebuie să arătăm că instanțele Uniunii au avut ocazia să precizeze că din cuprinsul articolului 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH coroborat cu considerentul (69)(20) al acestuia reiese că, în cadrul procedurii de autorizare denumite „socioeconomică”, revine solicitantului autorizației sarcina de a demonstra îndeplinirea celor două condiții prevăzute de dispoziția menționată pentru acordarea autorizației(21).
93. O astfel de reglementare a sarcinii probei care îi revine solicitantului autorizației presupune că el suportă riscul unei eventuale imposibilități de a stabili dacă trebuie să se constate îndeplinirea uneia sau a ambelor condiții prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH(22).
94. În acest context, articolul 62 alineatul (4) din Regulamentul REACH prevede informațiile pe care solicitantul autorizației trebuie să le prezinte la momentul depunerii cererii de autorizare. În special, în conformitate cu această dispoziție, cererile de autorizare trebuie să fie însoțite printre altele de un raport de securitate chimică(23). Raportul menționat trebuie elaborat în conformitate cu anexa I la același regulament și trebuie să acopere riscurile pe care utilizarea substanței în cauză le prezintă pentru sănătatea umană și/sau pentru mediu, datorită proprietăților intrinsece precizate în anexa XIV.
95. În special, din cuprinsul punctului 5.2.4 din anexa I menționată mai sus reiese că estimarea nivelurilor de expunere pentru toate populațiile umane (lucrători, consumatori și persoane susceptibile expunerii indirecte prin intermediul mediului înconjurător), efectuată în raportul de securitate chimică, trebuie să țină seama de o serie de elemente care figurează la acest punct, dintre care primul element indicat se referă la „date reprezentative privind expunerea, măsurate corespunzător”.
96. Pe de altă parte, din jurisprudență reiese de asemenea că, în cadrul examinării condițiilor prevăzute la articolul 60 alineatele (4) și (5) din Regulamentul REACH, revine Comisiei sarcina de a stabili dacă toate faptele relevante și aprecierile tehnice și economice care se raportează la acestea permit să se concluzioneze că sunt îndeplinite în mod efectiv condițiile prevăzute de această dispoziție(24). În acest context, Comisia are obligația de a examina din oficiu informațiile pertinente, întrucât rolul acesteia nu este de arbitru, a cărui competență s‑ar limita la a decide numai pe baza informațiilor și a elementelor de probă furnizate de actorii implicați în procedura de autorizare. În conformitate cu obligația de a efectua o examinare din oficiu a condițiilor prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, Comisia trebuie, în cadrul unei bune administrări și având în vedere obligația de diligență care îi revine, să contribuie cu propriile sale mijloace la stabilirea faptelor și a circumstanțelor pertinente(25).
97. În această privință, din jurisprudență reiese că avizele CER și CASE au valoarea unor avize științifice și că astfel de avize nu sunt obligatorii pentru Comisie. Comisia nu este însă împiedicată să își atribuie în parte sau integral aprecierile exprimate într‑un aviz al unuia dintre comitetele ECHA, și aceasta, în plus, fără ca ea să trebuiască să le reproducă sau să le înlocuiască de fiecare dată cu propria motivare(26).
98. În acest context, Comisia nu poate adopta o decizie de autorizare pe baza unor simple ipoteze care nu sunt confirmate sau infirmate de informațiile de care aceasta dispune(27).
99. În schimb, pentru a putea ajunge la o concluzie definitivă cu privire la îndeplinirea celor două condiții prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, Comisia trebuie să fi verificat în prealabil un număr suficient de informații substanțiale și fiabile care să permită să se concluzioneze fie că o astfel de condiție nu este îndeplinită, fie că, deși continuă să existe anumite incertitudini la data adoptării deciziei, incertitudinile respective puteau fi considerate neglijabile(28).
100. Dacă, la finalul examinării privind condițiile de acordare a autorizației, prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, există în continuare incertitudini legate de evaluarea științifică care nu au putut fi eliminate nici de elementele depuse de solicitantul autorizației la cererea fie a Comisiei, fie a unuia dintre comitetele ECHA, nici de elementele colectate de Comisie sau de comitetele respective sau de terți ori de statele membre, este necesar să se concluzioneze că, în principiu, această condiție nu este îndeplinită și că Comisia nu are, prin urmare, dreptul să acorde o autorizație, chiar condiționată(29).
101. În ceea ce privește condițiile de care Comisia poate face să depindă acordarea unei autorizații, din jurisprudență reiese că, în principiu, indiferent de conținutul lor, condițiile impuse în conformitate cu articolul 60 alineatul (8) și alineatul (9) literele (d) și (e) din Regulamentul REACH nu pot să vizeze remedierea eventualelor carențe ale unei cereri de autorizare sau ale analizei alternativelor de substituție prezentate de un solicitant de autorizație ori a eventualelor insuficiențe ale examinării de către Comisie a condițiilor prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH(30).
102. Cu alte cuvinte, posibilitatea de a supune o autorizație anumitor condiții nu poate fi interpretată în sensul că ar fi permis Comisiei să lase deschisă problema îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 60 din Regulamentul REACH și să reacționeze la această situație supunând autorizația unor condiții care vizează remedierea eventualelor insuficiențe sau lacune ale evaluării a cărei sarcină îi revine în temeiul acestei din urmă dispoziții(31).
103. Astfel, în cadrul examinării condițiilor prevăzute la articolul 60 din Regulamentul REACH, Comisia trebuie să stabilească dacă ansamblul faptelor relevante și al aprecierilor tehnice și economice aferente permite să se concluzioneze că sunt efectiv îndeplinite condițiile prevăzute de această dispoziție. Dacă nu aceasta este situația, Comisia nu are dreptul să acorde o autorizație, nici chiar condiționată(32).
104. În lumina principiilor jurisprudențiale prezentate la punctele care precedă, este necesar să analizăm argumentele dezvoltate de părți.
3. Cu privire la primul aspect al motivului unic, întemeiat pe neefectuarea unei evaluări definitive cu privire la riscurile pentru sănătatea umană și pentru mediu
105. În cadrul primului aspect al motivului unic, Parlamentul susține în esență că evaluarea cu privire la prima condiție prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH – și anume „că avantajele socioeconomice au o pondere mai mare decât riscul pe care îl prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu utilizarea substanței” –, cuprinsă în decizia atacată, ar fi în mod necesar viciată din cauza existenței unor incertitudini semnificative în ceea ce privește evaluarea riscurilor pentru lucrători și pentru populație în general prin intermediul mediului înconjurător, care ar fi recunoscute în mod explicit chiar în decizia atacată și care ar decurge din caracterul nereprezentativ și incomplet al informațiilor furnizate în această privință de solicitanți în cererea lor de autorizare. Comisia ar fi omis, așadar, să realizeze o evaluare definitivă a riscurilor pentru sănătatea umană și pentru mediu ale trioxidului de crom, ar fi considerat în mod eronat că solicitanții îndeplineau sarcina probei care le revenea și ar fi încercat să suplinească insuficiențele respective ale cererii de autorizare și ale evaluării efectuate pe baza acestei cereri prin intermediul condițiilor impuse.
106. Pentru a răspunde la aceste critici, decizia atacată trebuie analizată în detaliu în lumina avizelor aferente ale comitetelor consultative ale ECHA.
a) Analiza deciziei atacate
107. În ceea ce privește, în primul rând, evaluarea riscurilor pe care utilizarea trioxidului de crom le prezintă pentru lucrători, din interpretarea considerentului (10) al deciziei atacate reiese că însăși Comisia a arătat în mod explicit că, în privința utilizărilor 1, 2, 4 și 5, CER a concluzionat în avizul său că existau „incertitudini semnificative” cu privire la expunerea lucrătorilor din cauza disponibilității limitate a datelor privind expunerea măsurată, adică bazată pe date reale, furnizate de solicitanți.
108. În considerentul (10) menționat mai sus, Comisia a arătat de asemenea în mod explicit că CER a concluzionat că „lipsa generalizată a unor informații contextuale” a făcut dificilă stabilirea unei legături între condițiile de exploatare și măsurile de administrare a riscurilor descrise în cerere și nivelurile de expunere declarate pentru sarcini și locuri specifice, împiedicând astfel CER să efectueze o evaluare ulterioară.
109. Tot în considerentul (10) menționat mai sus, Comisia a arătat de asemenea că incertitudinile amintite se referă la „fiabilitatea și reprezentativitatea datelor privind expunerea și la modul în care acestea se raportează la măsurile specifice de administrare a riscului existente”, în special pentru utilizarea 4, în care, pe lângă imersia în rezervor, diverse activități, printre care pulverizarea, laminarea, aplicarea cu pensula și operațiunile de prelucrare, sunt vizate de cerere, iar solicitanții nu au fost în măsură să evalueze pe deplin expunerea combinată referitoare la toate aceste sarcini.
110. O analiză a avizelor CER referitoare la utilizările 1, 2, 4 și 5 permite să se înțeleagă mai detaliat considerațiile cuprinse în considerentul (10) al deciziei atacate.
111. Astfel, în ceea ce privește utilizarea 1, din avizul relevant al CER reiese că acest comitet a încheiat analiza privind expunerea considerând că existau „incertitudini semnificative în evaluarea expunerii lucrătorilor, care acoperă aproximativ 30 de locații, din cauza datelor de expunere limitate (8 măsurători) și variabile și a lipsei prevalente a unor informații contextuale”. CER a arătat de asemenea că aceste incertitudini „ar fi putut fi reduse prin date modelate, care nu au fost însă furnizate de solicitanți, deși au fost solicitate de CER”(33).
112. În același aviz, CER a arătat de asemenea că solicitanții nu au demonstrat o legătură între, pe de o parte, condițiile de exploatare și măsurile de administrare a riscurilor și, pe de altă parte, nivelurile de expunere declarate de solicitanți, din cauza lipsei informațiilor contextuale privind măsurătorile, ceea ce a împiedicat o evaluare ulterioară din partea CER(34). Acest lucru a avut de asemenea un impact asupra analizei caracterului adecvat și efectiv al condițiilor de exploatare și al măsurilor de administrare a riscului descrise în cererea de autorizare, determinând CER să concluzioneze că existau „incertitudini semnificative” referitoare la descrierea acestor condiții și măsuri și la capacitatea lor de a limita în mod corespunzător riscul pentru lucrători(35).
113. În ceea ce privește utilizările 2, 4 și 5, din avizele respective ale CER reiese că acest comitet a constatat o neconcordanță, pentru fiecare utilizare solicitată, între, pe de o parte, numărul total al locurilor de utilizare potențiale pe care solicitanții considerau că le pot cuprinde în cererea de autorizare (și anume până la 1 590 de locuri de utilizare) și numărul membrilor consorțiului de întreprinderi care a solicitat autorizarea (Chromium Trioxide REACH Authorization Consortium), și anume peste 150 de întreprinderi, și, pe de altă parte, datele de expunere măsurate furnizate (6-23 de locuri pentru utilizările 1-5)(36).
114. Din această considerație cuprinsă în avizele CER menționate mai sus reiese că datele referitoare la măsurarea expunerii lucrătorilor furnizate de solicitanți în cererea de autorizare au privit un număr de locații cuprins între 0,3 % și 1,44 % din locurile în care erau efectuate utilizările trioxidului de crom pentru care se solicita autorizarea.
115. Mai precis, în ceea ce privește utilizarea 2, din avizul respectiv al CER reiese că solicitanții estimau un număr de până la 1 590 de locuri de muncă potențiale din Uniune în care se efectuează placarea funcțională cu crom, dar că ei și‑au întemeiat evaluarea privind expunerea pe baza unor date măsurate de 23 de societăți din șapte state diferite, reprezentând mai puțin de 2 % din societățile care efectuau această utilizare(37).
116. În ceea ce privește utilizările 4 și 5, din avizele respective ale CER reiese că solicitanții estimau un număr de până la 374 și, respectiv, 515 locații potențiale din Uniune în care se realizează aceste utilizări, dar că solicitanții și‑au întemeiat evaluarea expunerii în privința activităților aferente tratamentului de suprafață pe date măsurate de 11 întreprinderi (care reprezentau aproape 3 % din societățile considerate de solicitanți ca fiind abilitate să realizeze aceste utilizări) și pe date provenite din studii efectuate în principal în țări din Europa Occidentală(38).
117. Pentru toate cele trei utilizări menționate mai sus, CER a considerat în avizele sale că, deși, în general, datele provenite din studii mai recente (iar în cazul utilizării 2, datele modelate furnizate de solicitanți) puteau fi considerate ca susținând estimarea acestora cu privire la o valoare maximă a expunerii individuale de 2 μg Cr (VI)/m³, atât datele disponibile în studiile menționate, cât și datele prezentate de solicitanți arătau o variație a nivelurilor de expunere care includea și niveluri de expunere care depășeau limita propusă de 2 μg Cr (VI)/m³. Această constatare a determinat CER să aprecieze că existau dovezi clare ale unor expuneri mai mari decât limita propusă(39).
118. În ceea ce privește utilizările 4 și 5, CER a concluzionat de asemenea că, pentru anumite activități incluse în utilizări(40), au fost furnizate numai datele de modelare și că solicitanții nu au fost în măsură să evalueze pe deplin expunerea combinată referitoare la toate aceste activități, iar CER considera că, pentru o evaluare fiabilă a expunerii lucrătorilor, erau însă necesare date măsurate, adică reale(41).
119. Pentru toate cele patru utilizări menționate mai sus (utilizările 1, 2, 4 și 5), CER a concluzionat de asemenea că incertitudinea majoră decurgea din lipsa unei legături clare între condițiile de exploatare, măsurile de administrare a riscurilor și valorile de expunere prezentate pentru sarcini și locuri specifice și că el considera în mod explicit o astfel de lipsă ca fiind o deficiență substanțială a cererii(42).
120. În ceea ce privește, în al doilea rând, evaluarea riscurilor pentru oameni care decurg din expunerea indirectă, prin evacuările de trioxid de crom în mediu, din considerentul (11) al deciziei atacate reiese că, urmând concluziile CER, Comisia a considerat că existau incertitudini și în ceea ce privește evaluarea expunerii la substanță a populației generale prin intermediul mediului înconjurător, la nivel local, în special cu privire la emisia de crom (VI) prin apele uzate, și că acest aspect era deosebit de relevant în privința expunerii orale prin intermediul apei potabile.
121. Pentru toate cele patru utilizări în cauză (și anume utilizările 1, 2, 4 și 5), din avizele respective reiese că CER a concluzionat că solicitanții nu au furnizat o evaluare privind eliberarea în apele uzate și că aceasta a adăugat incertitudini în analiza CER. În avizele menționate, CER a considerat în mod explicit că această problemă ar fi trebuit să fie abordată într‑un mod mai cuprinzător în analiza solicitanților și că, prin urmare, rămân incertitudini cu privire la afirmația lor potrivit căreia eliberarea în discuție era nesemnificativă. Din avizele amintite reiese, în plus, că CER a considerat de asemenea incertă reprezentativitatea datelor furnizate cu privire la expunerea populației în general prin inhalare, deși acest comitet a considerat că abordarea urmată de solicitanți supraestimează „probabil” expunerea „majorității” populației – în măsura în care datele furnizate în această privință de solicitanți reprezentau aproximativ 1 % din întreprinderile care desfășoară activități legate de utilizarea 2 și mai puțin de 2 % pentru utilizările 4 și 5(43).
b) Apreciere
122. Din analiza deciziei atacate și a avizelor CER efectuată la punctele precedente reiese mai întâi că, astfel cum, de altfel, Comisia însăși a admis în memoriile sale, în urma analizării tuturor informațiilor relevante disponibile, rămâneau o serie de incertitudini calificate chiar de Comisie în decizia atacată drept „semnificative” în ceea ce privește expunerea, în special a lucrătorilor, la trioxidul de crom în cadrul utilizărilor pentru care s‑a solicitat autorizația.
123. În această privință, Comisia arată că, prin definiție, orice evaluare științifică ar presupune incertitudini și că aceasta nu ar afecta, în sine, o evaluare științifică. Totuși, astfel cum reiese din jurisprudența amintită la punctul 99 de mai sus, Curtea a stabilit foarte clar gradul de incertitudine acceptabil în cadrul analizei condițiilor prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, precizând că acesta trebuie să fie „neglijabil”.
124. Din analiza menționată mai sus, efectuată la punctele precedente, reiese însă că, în speță, întrucât incertitudinile care subzistă în ceea ce privește expunerea la trioxidul de crom erau, cel puțin în privința lucrătorilor, „semnificative”, ele nu puteau fi considerate ca fiind doar „neglijabile” în sensul jurisprudenței amintite. În plus, nici în decizia atacată, nici în avizele CER, incertitudinile privind atât expunerea lucrătorilor, cât și expunerea indirectă a oamenilor, prin eliberarea trioxidului de crom în mediu, nu au fost calificate drept „neglijabile”.
125. Din analiza menționată reiese, apoi, că aceste incertitudini priveau unul dintre elementele fundamentale care trebuie luate în considerare în cadrul analizei pentru a stabili dacă este îndeplinită prima condiție prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, și anume riscul prezentat de utilizarea substanței în cauză și caracterul adecvat și eficacitatea măsurilor de administrare a riscurilor. În această privință, trebuie să se observe că litera (a) a dispoziției menționate prevede în mod expres că acest element este luat în considerare în analiza care trebuie efectuată în cadrul procedurii de autorizare denumite „socioeconomică”.
126. În plus, din avizele CER menționate mai sus reiese – și, de altfel, Comisia însăși a admis în memoriile sale – că anumite incertitudini substanțiale cu privire la expunerea la trioxidul de crom și, așadar, cu privire la riscul care decurge din utilizările substanței în cauză nu se datorau naturii cererii înseși, ci mai degrabă abordării alese de solicitanți cu privire la conținutul foarte amplu al cererii, precum și metodologiei alese de ei, care a avut drept consecință o reducere considerabilă a datelor disponibile pentru analiză(44).
127. Totuși, în această privință, după cum s‑a arătat la punctele 92 și 93, din jurisprudență reiese că sarcina de a dovedi îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH revine solicitantului autorizației și că el suportă riscul unei eventuale imposibilități de a stabili dacă trebuie să se constate îndeplinirea uneia dintre condițiile amintite. Acest principiu trebuie să se aplice cu atât mai mult atunci când incertitudinile semnificative privind datele necesare pentru efectuarea unei evaluări științifice corespunzătoare care rămân la finalul analizei condițiilor prevăzute de dispoziția menționată sunt consecința alegerilor efectuate de solicitantul în cauză.
128. În plus, în această privință, trebuie să se arate că din analiza deciziei atacate și a avizelor CER efectuată la punctele 107-121 de mai sus reiese de asemenea că evaluarea privind expunerea lucrătorilor s‑a întemeiat pe date măsurate privind un anumit număr de locuri în care erau realizate utilizările trioxidului de crom pentru care s‑a solicitat autorizația sau de întreprinderi care efectuau aceste utilizări, care reprezentau, în orice caz, mai puțin de 3 % din total. O analiză întemeiată pe o cantitate atât de limitată de date reale nu poate fi considerată, în opinia noastră, ca fiind întemeiată pe un număr suficient de informații substanțiale, în sensul jurisprudenței menționate la punctul 99 de mai sus. După cum reiese din cuprinsul punctului 121 de mai sus, datele furnizate de solicitanți cu privire la expunerea „majorității” populației la substanță prin inhalare aveau de asemenea o reprezentativitate foarte limitată.
129. În plus, nu se poate considera, în opinia noastră, că o cantitate atât de limitată de date privind expunerea reală îndeplinește condiția care decurge din interpretarea articolului 62 alineatul (4) coroborat cu punctul 5.2.4 din anexa I la Regulamentul REACH, potrivit căruia solicitantul autorizației trebuie să furnizeze „date reprezentative privind expunerea, măsurate corespunzător”, pentru a permite estimarea nivelurilor de expunere pentru toate populațiile umane (lucrători, consumatori și persoane susceptibile expunerii indirecte prin intermediul mediului înconjurător).
130. De altfel, după cum reiese din cuprinsul punctului 109 de mai sus, Comisia însăși a evidențiat în decizia atacată, la fel ca CER, caracterul nereprezentativ al datelor furnizate în ceea ce privește expunerea, în special a lucrătorilor, la trioxidul de crom.
131. Referitor la acest aspect, în ceea ce privește argumentul formulat de Comisie și de ECHA, potrivit căruia analiza efectuată de CER s‑ar fi bazat totuși și pe alte date, precum cele rezultate din studii recente sau din date modelate furnizate cu privire la utilizarea 2, arătăm că reiese chiar din avizele CER, citate anterior, precum și din decizia atacată că datele suplimentare respective nu erau de natură să înlăture existența unor incertitudini semnificative cu privire la expunerea la substanța în cauză, în special în ceea ce îi privește pe lucrători.
132. În această privință, trebuie amintit că, astfel cum reiese din considerentul (69) al Regulamentului REACH, în vederea asigurării „unui nivel suficient de ridicat de protecție a sănătății umane […], ar trebui, în conformitate cu principiul precauției, să se acorde o atenție specială substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită”. În plus, astfel cum reiese din lucrările pregătitoare ale Regulamentului REACH, regimul de autorizare a substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită avea ca obiectiv printre altele rezolvarea problemelor privind lipsa datelor referitoare la expunerea la substanțele în cauză, în special în ceea ce privește utilizatorii din aval, ceea ce contribuie la explicarea motivului pentru care sarcina probei furnizării acestor date a fost impusă solicitantului autorizației(45).
133. În acest context, o abordare care permite autorizarea utilizărilor unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită pe baza unui număr foarte limitat de date reale și specifice care ar fi confirmate de date cu caracter general care nu sunt de natură să înlăture incertitudinile semnificative rămase este, în opinia noastră, vădit contrară cerinței de a trata asemenea tipuri de substanțe cu o atenție deosebită. A accepta ca o persoană să poată solicita o autorizație pentru utilizarea unei astfel de substanțe furnizând doar un număr foarte limitat de date reale și specifice cu privire la situația din locurile în care este utilizată substanța în cauză contravine în mod clar, în opinia noastră, logicii sistemului instituit prin Regulamentul REACH.
134. De altfel, cerințele legate de sarcina probei nu pot depinde de conținutul cererii de autorizare, în sensul că acestea pot fi considerate mai puțin stricte în cazul în care cererea se referă la un număr important de utilizări și, prin urmare, de locuri și de întreprinderi potențial vizate de utilizările respective. Acesta este motivul pentru care, în opinia noastră, trebuie respins argumentul Comisiei potrivit căruia nu ar fi fost proporțional să se impună solicitanților să furnizeze date măsurate provenite din peste 1 500 de locuri ale utilizatorilor din aval pentru toate utilizările vizate de cerere. Nu era necesar ca solicitanții să furnizeze date privind toate locurile utilizatorilor din aval, ci era necesar să se furnizeze date reprezentative și un număr suficient de informații substanțiale care să permită fundamentarea analizei științifice pe date reale care să reprezinte în mod adecvat, iar nu în mod abstract, realitatea expunerii, în special a lucrătorilor, la substanța care prezintă motive de îngrijorare deosebită.
135. Desigur, astfel cum a observat Comisia în cadrul argumentelor sale referitoare la al doilea aspect al motivului unic(46), posibilitatea operatorilor din amonte de a prezenta o cerere pentru întregul lanț de aprovizionare (denumită „upstream application”) permite raționalizarea sistemului de autorizare și asigurarea unei eficiențe mai mari a acestuia. Totuși, o astfel de raționalizare nu poate fi efectuată cu sacrificarea rigorii analizei efectelor pentru sănătatea umană ale expunerii la substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită. Și pentru aceste tipuri de cereri de autorizare, în conformitate cu jurisprudența, informațiile pe care se întemeiază analiza trebuie să fie substanțiale, fiabile și într‑un număr suficient, iar incertitudinile eventual rămase trebuie să poată fi considerate neglijabile pentru ca autorizația să poată fi acordată.
136. Or, astfel cum reiese în mod explicit din decizia atacată și din avizul CER, este evident că nu aceasta a fost situația în speță, având în vedere insuficiența datelor privind expunerea reală la substanța care prezintă motive de îngrijorare deosebită, precum și variabilitatea amplă a locațiilor și a operațiunilor de prelucrare a substanței și lipsa unei legături suficiente și clare între condițiile de exploatare, măsurile de administrare a riscurilor și valorile de expunere pentru sarcini specifice și locuri specifice.
137. În ceea ce privește, pe de altă parte, argumentul Comisiei, menționat la punctul 55 de mai sus, potrivit căruia decizia atacată ar contribui totuși la protecția lucrătorilor, întrucât ar reduce expunerea lor la trioxidul de crom în raport cu cea admisă potrivit reglementării în vigoare, acesta este, în opinia noastră, inoperant. Astfel, articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH nu prevede nicidecum că autorizarea utilizării unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită ar depinde de împrejurarea că decizia de autorizare determină o reducere a expunerii la substanță în raport cu reglementarea în vigoare.
138. În ceea ce privește argumentul potrivit căruia Parlamentul nu ar fi luat în considerare avizul CASE, observăm, mai întâi, că Comisia nu a furnizat nicio referință precisă pentru a‑și susține afirmația potrivit căreia CASE ar fi explicat motivele pentru care datele evaluate de CER ar fi fost suficiente. În orice caz, în prezența incertitudinilor semnificative menționate la punctele precedente și recunoscute de Comisie și de CER, o evaluare a riscului rezultat din expunerea la substanță, precum cea din speță, evaluare care constituie, apoi, baza unei evaluări comparative echilibrate a riscurilor și a beneficiilor, astfel cum impune articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH în cadrul procedurii de autorizare denumite „socioeconomică”, nu poate fi considerată compatibilă cu cerințele enunțate de jurisprudență și prezentate la punctele 99 și 100 de mai sus.
139. Parlamentul susține de asemenea că, tocmai pentru a remedia astfel de incertitudini și de insuficiențe, articolul 2 alineatul (2) din decizia atacată ar fi condiționat autorizarea de furnizarea, în raportul de examinare, a datelor esențiale care ar lipsi în evaluarea riscului în cauză.
140. În această privință, trebuie arătat că articolul 2 din decizia atacată prevede o serie de obligații în sarcina deținătorilor autorizației și a utilizatorilor din aval. Potrivit articolului menționat, deținătorii autorizației trebuie să dezvolte scenarii de expunere specifice [articolul 2 alineatul (2)], trebuie să le pună la dispoziția utilizatorilor din aval, care sunt obligați să le aplice [articolul 2 alineatul (3)], și trebuie să verifice și să valideze aceste scenarii pe baza unei analize a datelor referitoare la expunerea reală și la emisiile măsurate ale substanței care sunt comunicate deținătorilor menționați de către utilizatorii din aval [articolul 2 alineatul (4)]. Deținătorii autorizației și utilizatorii din aval trebuie, apoi, să pună în aplicare programe de supraveghere care să fie reprezentative pentru condițiile de exploatare și pentru măsurile de administrare a riscurilor [articolul 2 alineatul (6)]. Utilizatorii din aval trebuie, apoi, să pună informațiile colectate prin intermediul acestor programe de supraveghere la dispoziția ECHA și a deținătorilor autorizației, în vederea verificării și a validării scenariilor de expunere [articolul 2 alineatul (9)].
141. În acest context, deși nimic nu se opune impunerii unor condiții care să permită obținerea în timp a unei reprezentări mai detaliate a procesului de utilizare a substanței care prezintă motive de îngrijorare deosebită prin date provenite de la titularii unei autorizații în cooperare cu utilizatorii lor situați în aval, reiese totuși în mod explicit din considerentul (12) al deciziei atacate că, în avizele sale privind utilizările 1, 2, 4 și 5, CER recomandase impunerea unor condiții și modalități suplimentare de monitorizare „din cauza incertitudinilor în evaluarea riscurilor pentru lucrători și pentru populație în general prin intermediul mediului înconjurător”.
142. Din jurisprudența menționată la punctele 100-102 de mai sus se deduce însă că condițiile impuse în temeiul articolului 60 alineatul (8) și alineatul (9) literele (d) și (e) din Regulamentul REACH nu pot fi impuse pentru a remedia eventualele insuficiențe ale unei cereri de autorizare sau incertitudinile substanțiale existente în examinarea condițiilor prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, ceea ce reiese totuși în mod explicit din decizia atacată în prezenta cauză.
143. Din ansamblul considerațiilor care precedă reiese, în opinia noastră, că primul aspect al motivului unic al acțiunii introduse de Parlament trebuie admis.
4. Cu privire la al doilea aspect al motivului unic, întemeiat pe neconstatarea lipsei unor tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare pentru utilizările 2, 4 și 5
144. În cadrul celui de al doilea aspect al motivului unic, Parlamentul susține că Comisia ar fi omis să constate că nu existau tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare, astfel cum impune articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, înainte de a acorda autorizația pentru utilizările 2, 4 și 5 ale trioxidului de crom și că, prin urmare, decizia atacată ar fi fost adoptată cu încălcarea acestei dispoziții.
145. În această privință, trebuie amintit că, în cadrul așa‑numitei „proceduri socioeconomice”, a doua condiție prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH impune ca autorizația pentru utilizarea unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită să poată fi emisă numai dacă nu există tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare.
146. Referitor la acest aspect, din considerentul (12) al Regulamentului REACH, precum și din articolul 55 din acesta reiese că un obiectiv important al noului sistem stabilit prin regulamentul menționat este de a încuraja și, în anumite cazuri, de a asigura substituirea, în cele din urmă, a substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită cu substanțe sau tehnologii mai puțin periculoase, în cazurile în care există alternative corespunzătoare din punct de vedere economic și fezabile din punct de vedere tehnic.
147. În plus, din jurisprudență reiese că articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH nu permite Comisiei să autorizeze utilizarea unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită dacă o altă substanță adecvată poate fi substituită acesteia. În consecință, Comisia nu poate acorda o asemenea autorizație înainte să fi constatat în mod corespunzător lipsa unei alternative(47).
148. Pentru a putea examina argumentele formulate de părți în această privință, trebuie mai întâi, în opinia noastră, să se analizeze în detaliu abordarea adoptată de Comisie în privința celei de a doua condiții prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, astfel cum reiese din decizia atacată, interpretată atât în lumina avizului CASE, cât și a explicațiilor furnizate de Comisia însăși și de ECHA în memoriile lor.
a) Abordarea urmată de Comisie în decizia atacată
149. Din decizia atacată reiese că, în urma analizei pe care a efectuat‑o, ținând seama de avizul CASE, Comisia a putut concluziona că solicitanții au demonstrat în mod orizontal și în general că nu existau alternative corespunzătoare pentru utilizările 2, 4 și 5, astfel cum sunt definite în cererea de autorizare, în raport cu toate sectoarele identificate(48).
150. Totuși, având în vedere domeniul de aplicare foarte amplu al utilizărilor pentru care s‑a solicitat autorizarea, Comisia a considerat de asemenea, în conformitate cu cele constatate de CASE în avizul său, că solicitanții nu au demonstrat că nu existau alternative corespunzătoare pentru fiecare utilizare posibilă din aval care putea exista eventual în aceste diferite sectoare(49).
151. În acest context, pentru a garanta că autorizația acoperea numai utilizările pentru care nu erau disponibile alternative corespunzătoare, Comisia a apreciat că este „necesar să se detalieze suplimentar descrierea utilizărilor 2, 4 și 5”, astfel cum a fost prezentată de solicitanți în cererea lor. Comisia a efectuat această detaliere a descrierii utilizărilor în cauză făcând referire la anumite „funcționalități esențiale”, identificate de ea, care ar fi necesare pentru utilizarea preconizată.
152. Astfel cum a explicat ECHA în intervenția sa, aceste funcționalități esențiale, identificate în considerentul (20) al deciziei atacate și menționate la nota de subsol 15 de mai sus, constituie criterii obiective – cum ar fi rezistența la coroziune, duritatea, rezistența la umiditate sau la căldură, siguranța alimentară etc. – având scopul de a delimita domeniul de aplicare al utilizării autorizate.
153. Urmând această abordare, la articolul 1 alineatul (1) din decizia atacată, Comisia a acordat o autorizație pentru utilizările 2, 4 și 5 numai în cazurile în care una dintre funcționalitățile esențiale indicate la acest articol este necesară pentru utilizarea preconizată. În schimb, la alineatele (2), (3) și (4) ale aceluiași articol, Comisia a refuzat autorizarea în măsura în care niciuna dintre funcționalitățile esențiale indicate la acest articol nu este necesară pentru utilizarea preconizată.
154. Prin urmare, din decizia atacată, interpretată în lumina informațiilor existente în dosarul cauzei, pare să reiasă că, în cazul în care, de exemplu, rezistența la coroziune (funcționalitate esențială identificată pentru utilizarea 4) este necesară pentru o operațiune de prelucrare de suprafață pentru o aplicație în industria aeronautică (utilizarea 4), atunci utilizarea trioxidului de crom intră în domeniul de aplicare al autorizației acordate pentru utilizarea în cauză. În cazul în care, în schimb, niciuna dintre funcționalitățile esențiale indicate în decizia atacată pentru utilizarea 4 menționată nu este necesară pentru o operațiune inclusă în această utilizare, atunci utilizarea trioxidului de crom nu intră în domeniul de aplicare al autorizației acordate prin decizia atacată pentru utilizarea în cauză.
155. În acest context, pe de altă parte, Comisia a considerat că, pentru a facilita punerea în aplicare a deciziei, în ceea ce privește utilizările 2, 4 și 5, era necesar să se impună utilizatorilor din aval ai titularilor autorizației să includă în înștiințarea adresată ECHA o explicație a funcționalităților esențiale menționate în decizia atacată care sunt necesare pentru utilizarea lor, inclusiv o justificare a motivului pentru care sunt necesare pentru utilizarea în cauză(50). În acest scop, articolul 5 din decizia atacată prevede obligația utilizatorilor din aval de a furniza ECHA o explicație a funcționalităților esențiale ale trioxidului de crom care sunt necesare pentru utilizarea lor, inclusiv o justificare a motivului pentru care funcționalitățile esențiale respective sunt necesare pentru utilizarea în cauză.
156. Parlamentul contestă atât analiza efectuată de Comisie cu privire la concluzia referitoare la lipsa unor alternative corespunzătoare în sensul articolului 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, cât și utilizarea noțiunii de „funcționalități esențiale” pentru a înlătura incertitudinile existente în ceea ce privește existența unor tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare. Această instituție consideră de asemenea că condiția legată de obligația de informare care revine utilizatorilor din aval ar viza în realitate remedierea insuficiențelor analizei în ceea ce privește existența unor soluții alternative. Comisia și ECHA, în schimb, apără abordarea adoptată în decizia atacată.
157. În acest context, apreciem că, în esență, trebuie analizate două probleme în mod concret: pe de o parte, trebuie să se examineze analiza efectuată de Comisie, în lumina avizului CASE, cu privire la existența sau inexistența unor tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare în sensul dispoziției menționate mai sus; pe de altă parte, trebuie să se examineze metodologia utilizată de Comisie pentru a înlătura îndoielile existente în ceea ce privește existența unor alternative corespunzătoare, prin care se urmărește să se specifice domeniul de aplicare al utilizărilor pentru care solicitanții au cerut autorizația, limitând autorizația prin referire la funcționalitățile esențiale în legătură cu obligația de informare impusă utilizatorilor din aval.
b) Cu privire la analiza existenței unor tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare
158. În ceea ce privește, în primul rând, analiza efectuată de Comisie pentru a stabili existența unor alternative corespunzătoare, după cum s‑a menționat deja în considerentul (18) al deciziei atacate, Comisia a constatat că, „[î]n avizele sale privind utilizările 2, 4 și 5, CASE a concluzionat că nu există tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare”, dar că, „din cauza domeniului de aplicare foarte amplu al utilizărilor solicitate, CASE nu a putut exclude posibile incertitudini cu privire la fezabilitatea tehnică a alternativelor pentru un număr limitat de utilizări specifice care sunt incluse în descrierea utilizărilor respective”.
159. În acest context, prima problemă care se pune este, în opinia noastră, de a verifica dacă, în cadrul procedurii denumite „socioeconomică”, în cazul unei așa‑numite „upstream application” precum cea din prezenta cauză – adică în cazul unei cereri de autorizare prezentate, pentru întregul lanț de aprovizionare, de operatori din amonte pentru utilizarea unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită, cerere care presupune, în general, o descriere a utilizărilor potențial foarte amplă –, pentru a se putea considera că este îndeplinită a doua condiție prevăzută la articolul 60 alineatul (4), este suficient ca solicitanții să demonstreze în mod general și orizontal că nu există alternative corespunzătoare pentru utilizările în cauză, astfel cum sunt definite în cererea de autorizare, în raport cu toate sectoarele identificate sau dacă, pentru a putea acorda autorizația, Comisia trebuie să stabilească că nu există alternative corespunzătoare pentru fiecare utilizare din aval a substanței care există în aceste diverse sectoare.
160. În această privință, considerăm că o interpretare permisivă a celei de a doua condiții prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, care, în cazul unei „upstream application”, să permită solicitanților să își îndeplinească sarcina probei limitându‑se la a demonstra în mod general și orizontal că nu există alternative corespunzătoare pentru utilizările definite în cererea de autorizare, fără a impune o analiză strictă în ceea ce privește existența sau inexistența unor alternative pentru utilizările din aval, ar fi incompatibilă cu spiritul și cu obiectivele Regulamentului REACH.
161. Astfel, pe de o parte, prin faptul că nu impune o analiză strictă a existenței unor alternative corespunzătoare pentru utilizarea substanței în cadrul utilizărilor sale din aval, o astfel de interpretare ar fi contrară unuia dintre obiectivele principale ale Regulamentului REACH, menționat în considerentul (12) al acestui regulament, preluat la punctul 146 de mai sus, și la articolul 55 din același regulament, și anume de a încuraja și, în anumite cazuri, de a asigura substituirea substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită cu substanțe sau tehnologii mai puțin periculoase, în cazurile în care există alternative corespunzătoare din punct de vedere economic și fezabile din punct de vedere tehnic.
162. Pe de altă parte, după cum s‑a arătat deja la punctul 135 de mai sus, deși de dorit, raționalizarea care decurge din cererile de autorizare denumite „upstream application” nu poate fi efectuată cu sacrificarea rigorii analizei în vederea autorizării substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită. Prin urmare, în opinia noastră, a doua condiție prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH nu poate fi interpretată în mod permisiv, reducând rigoarea analizei, ca urmare a eventualelor dificultăți practice de a îndeplini această condiție decurgând din domeniul de aplicare foarte amplu al utilizărilor pentru care se solicită autorizația. În această privință, trebuie amintit că Regulamentul REACH se întemeiază pe principiul precauției, care presupune un nivel maxim de rigoare a analizei riscurilor pentru sănătate și pentru mediu care decurg în special din utilizarea substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită, cărora, astfel cum reiese din considerentul (69) al Regulamentului REACH, trebuie, „în conformitate cu principiul precauției, să [li] se acorde o atenție specială”.
163. Prin urmare, suntem de acord cu Parlamentul atunci când susține că faptul că gama utilizărilor care figurează în cerere este atât de amplă încât necesită o multitudine de evaluări cu privire la disponibilitatea unor soluții alternative în fiecare context individual nu poate justifica o abordare mai puțin strictă cu ocazia evaluării disponibilității alternativelor, dat fiind că acest lucru ar fi contrar obiectivului principal al Regulamentului REACH, și anume de a proteja sănătatea umană și mediul.
164. Având în vedere aceste considerații, apreciem că dispoziția de la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH trebuie interpretată în sensul că Comisia este obligată să verifice dacă utilizarea pentru care se solicită o autorizație include utilizări diferite, care trebuie definite în funcție de prestațiile tehnice necesare, și este obligată să stabilească dacă există alternative pentru fiecare dintre utilizările respective.
165. Prin urmare, în cazul în care, în cadrul utilizărilor definite în mod general de solicitanți, există utilizări ale substanței, eventual efectuate de utilizatori din aval, pentru care există alternative corespunzătoare, utilizările respective nu vor putea intra în domeniul de aplicare al autorizației acordate pentru utilizarea în cauză.
166. Acest lucru nu înseamnă că Comisia trebuie, așa cum a susținut aceasta, să efectueze o evaluare distinctă a soluțiilor alternative pentru fiecare utilizator sau produs din aval, ceea ce ar putea necesita un număr nerezonabil de evaluări distincte, în funcție de gradul de specificitate. Această instituție este însă obligată să stabilească faptul că nu există tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare pentru întregul domeniu de aplicare al utilizărilor pentru care se solicită autorizația, luând în considerare toate utilizările potențiale din aval ale substanței în cauză.
167. Odată stabilită întinderea celei de a doua condiții prevăzute de dispoziția de la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, trebuie să se verifice dacă, în speță, analiza efectuată de Comisie este conformă cu această dispoziție.
168. În această privință, pentru a înțelege mai bine conținutul considerentelor relevante ale deciziei atacate și în special al considerentului (18), trebuie să se facă referire la avizele CASE referitoare la utilizările 2, 4 și 5. Din aceste avize reiese că, în speță, CASE a constatat următoarele:
„Solicitanții au efectuat o evaluare amplă a alternativelor, în special în ceea ce privește aspectul fezabilității tehnice.
[…]
Totuși, dat fiind domeniul extrem de amplu al utilizării pentru care se solicită autorizația, CASE nu poate exclude existența efectivă a unui număr limitat de utilizări în care substituirea este deja posibilă sau va deveni posibilă într‑un termen scurt. Astfel, nu este clar pentru CASE când vor fi eventual disponibile alternative pentru utilizări specifice. În mod ideal, o listă exhaustivă a tuturor utilizărilor/componentelor care intră în domeniul de aplicare al utilizării [în cauză] ar fi trebuit furnizată CASE pentru a evalua fezabilitatea reală/nefezabilitatea alternativelor și pentru a garanta că substituirea se realizează în măsura în care este deja posibil. Totuși, CASE recunoaște că acest lucru este dificil de realizat pentru cererile de autorizare cu un conținut atât de amplu și care, prin urmare, [cuprind] un număr atât de mare de produse. Solicitanții au furnizat o listă cuprinzând un cadru general al sectoarelor vizate, exemple de articole în această privință și [analiza problemei] dacă puteau fi aplicate sau nu tehnologii alternative sau nu, considerate fezabile de terți. Din cauza domeniului amplu de aplicare al utilizării pentru care se solicită autorizația și a faptului că numeroase utilizări intră în domeniul de aplicare al utilizării respective, lista menționată nu poate fi considerată exhaustivă. Potrivit solicitanților, utilizările în care substituirea este deja posibilă nu fac însă obiectul cererii de autorizare. Totuși, solicitanții nu specifică aceste utilizări și nici cerințele tehnice aferente. CASE apreciază că abordarea solicitanților pentru soluționarea acestei probleme nu este pe deplin corespunzătoare și subliniază necesitatea ca solicitanții să demonstreze în mod mai concret că substituirea a avut loc în măsura în care este efectiv posibilă. Acest lucru ar fi putut fi realizat prin efectuarea unei evaluări mai precise și mai specifice a alternativelor în ceea ce privește utilizarea. În general, ar trebui ca solicitanții să precizeze utilizările tehnice care intră în domeniul de aplicare al utilizării solicitate și pe cele care nu intră într‑un asemenea domeniu.
Totuși, pe baza informațiilor disponibile, CASE achiesează la concluzia solicitanților potrivit căreia, în ansamblu, se pare că nu existau alternative fezabile din punct de vedere tehnic pentru trioxidul de crom, [în cadrul utilizării respective], înainte de data expirării. Incertitudinile evidențiate mai sus sunt luate în considerare de CASE în cadrul recomandării privind perioada de revizuire și condiția privind raportul de revizuire(51).”
169. Din aceste avize reiese că, din cauza conținutului foarte amplu al cererii de autorizare și în special al utilizărilor pentru care s‑a solicitat autorizația, CASE a apreciat că nu era în măsură să stabilească dacă existau sau nu tehnologii ori substanțe alternative corespunzătoare care să permită substituirea trioxidului de crom pentru anumite utilizări care făceau obiectul cererii de autorizare. Din aceste avize reiese de asemenea că, deși solicitanții au furnizat o evaluare amplă a alternativelor, CASE a apreciat că abordarea acestora „nu este pe deplin corespunzătoare” și că ar fi fost necesar ca solicitanții să demonstreze în mod mai concret existența unei substituiri a trioxidului de crom în măsura în care era efectiv posibilă.
170. Aceste considerații evidențiază existența unor incertitudini semnificative cu privire la existența unor tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare pentru anumite utilizări care fac parte din utilizările pentru care s‑a solicitat autorizația. Ele evidențiază de asemenea că solicitanții nu au furnizat date suficiente cu privire la existența unor alternative corespunzătoare la nivelul utilizărilor individuale, ceea ce s‑a datorat domeniului de aplicare extrem de amplu al utilizărilor, astfel cum au fost definite chiar de solicitanți, pentru care s‑a solicitat autorizația.
171. În pofida acestui fapt, CASE a apreciat că putea împărtăși concluzia potrivit căreia, în ansamblu, se pare că nu existau alternative realizabile din punct de vedere tehnic pentru trioxidul de crom în cadrul utilizării respective.
172. Din decizia atacată, astfel cum a fost explicată de Comisie în memoriile sale, reiese că termenul „în ansamblu” trebuie înțeles în sensul că s‑a considerat ca fiind demonstrat în mod general și orizontal că nu existau alternative corespunzătoare pentru utilizările respective, astfel cum sunt definite în cererea de autorizare, în raport cu toate sectoarele identificate, iar nu pentru fiecare utilizare care intră în domeniul de aplicare al acestor utilizări, potrivit celor arătate la punctul 160 de mai sus.
173. De aici se deduce că, pentru utilizările în cauză, nu se putea considera că era îndeplinită condiția prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, astfel cum a fost interpretată la punctele 164 și 165 de mai sus.
174. Tocmai pentru acest motiv, în decizia atacată, Comisia a decis să limiteze domeniul de aplicare al definiției utilizărilor în cauză și să autorizeze aceste utilizări numai în măsura în care funcționalitățile esențiale menționate mai sus erau necesare pentru utilizarea respectivă, impunând în plus condiția prevăzută la articolul 5 din decizia atacată, și anume obligația de informare în sarcina utilizatorilor din aval.
c) Cu privire la limitarea utilizărilor prin referire la funcționalitățile esențiale
175. Următoarea problemă care se pune este, așadar, dacă, în pofida incertitudinilor arătate anterior, Comisia a îndeplinit totuși a doua condiție prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH prin faptul că a limitat domeniul de aplicare al autorizației pentru utilizarea trioxidului de crom numai la cazurile în care funcționalitățile esențiale menționate mai sus sunt necesare pentru utilizarea în cauză și prin faptul că a prevăzut, în același timp, obligația de comunicare în sarcina utilizatorilor din aval prevăzută la articolul 5 din decizia atacată.
176. Avem însă îndoieli că aceasta ar fi situația.
177. În această privință, în primul rând, nu ne este clar, pe baza lecturii deciziei atacate, care este relația exactă dintre noțiunea de „funcționalități esențiale” și lipsa unor tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare care să permită substituirea trioxidului de crom.
178. Din decizia atacată, chiar completată cu lectura dosarului, nu reiese cum anume prin limitarea autorizației pentru utilizările 2, 4 și 5 numai la cazurile în care una dintre funcționalitățile esențiale identificate în această decizie este necesară pentru utilizarea în cauză se poate ajunge la concluzia că nu există tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare care să permită substituirea trioxidului de crom pentru utilizarea respectivă. Astfel, nu reiese nicidecum, de exemplu, că, în cadrul utilizărilor în cauză, astfel cum sunt limitate și autorizate, utilizarea trioxidului de crom ar fi necesară pentru a asigura o anumită funcționalitate esențială (de exemplu rezistența la coroziune sau la căldură) care nu ar putea fi asigurată prin utilizarea niciunei alte substanțe sau tehnologii alternative. În această privință, considerăm că decizia atacată este afectată cel puțin de un viciu de motivare.
179. În al doilea rând, există îndoieli serioase cu privire la capacitatea de a delimita în mod real sfera de aplicare a autorizației prin specificarea domeniului de aplicare al utilizărilor pentru care s‑a solicitat autorizarea prin intermediul noțiunii de „funcționalități esențiale”, astfel cum este utilizată în decizia atacată. Astfel, nici Comisia, nici ECHA nu au răspuns la argumentul Parlamentului potrivit căruia funcționalitățile esențiale identificate de Comisie în considerentul (22) al deciziei atacate corespund tuturor funcționalităților trioxidului de crom, astfel cum sunt identificate în rapoartele CASE.
180. Totuși, dacă autorizația acoperă toate funcționalitățile trioxidului de crom în cadrul utilizărilor preconizate, limitarea autorizației prin referire la „funcționalitățile esențiale” constituie, în realitate, o tautologie, astfel cum susține Parlamentul. În acest caz, o astfel de limitare ar constitui, așadar, o restrângere a sferei de aplicare a autorizației numai din punct de vedere formal, iar nu material.
181. În al treilea rând, noțiunea de funcționalități esențiale, astfel cum este utilizată în decizia atacată, apare ca fiind destul de vagă și, în lipsa specificațiilor necesare pentru a determina cu precizie asemenea funcționalități esențiale, apare ca nefiind de natură să limiteze în mod real domeniul de aplicare al autorizației.
182. Astfel, pentru niciuna dintre funcționalitățile esențiale identificate în decizia atacată nu se specifică în mod clar, în această decizie, nivelul sau gama prestațiilor necesare pentru funcționalitatea esențială în cauză. Cu titlu de exemplu, astfel cum subliniază Parlamentul, o referire la „duritate”, indicată drept funcționalitate esențială pentru utilizarea 2 și pentru utilizarea 4, nu apare ca având un conținut semnificativ în sine, dacă nu se specifică nivelul de duritate necesar pentru a îndeplini condiția respectivă. În mod similar, o referire generică la „grosimea stratului” apare de asemenea ca nefiind adecvată pentru a limita utilizarea substanței, în lipsa oricărei indicații cu privire la nivelul de grosime necesar. Situația este aceeași în privința unor funcționalități esențiale precum „rezistența la uzură” sau „rezistența la coroziune”. În lipsa unor specificații tehnice cu privire la nivelul de rezistență, asemenea funcționalități esențiale apar ca fiind noțiuni abstracte și, prin urmare, neadecvate pentru a stabili în mod concret domeniul de aplicare al utilizărilor și, în consecință, pentru a limita autorizația.
183. În acest context, indicarea, la articolul 1 alineatul (1), precum și alineatele (2), (3) și (4) din decizia atacată, a faptului că utilizarea trioxidului de crom trebuie să fie limitată numai la cazurile în care una dintre funcționalitățile esențiale menționate la același articol este necesară pentru utilizarea respectivă – sub rezerva celor arătate la punctele 179 și 180 de mai sus – poate constitui, în principiu, o restricție privind utilizarea substanței, întrucât utilizarea sa nu este autorizată în cazurile în care una dintre funcționalitățile esențiale în discuție nu este necesară. Totuși, pe de o parte, lipsa unor specificații cu privire la astfel de funcționalități esențiale face ca această limitare să fie vagă și inutilizabilă în mod concret și, pe de altă parte, din decizia atacată nu reiese modul în care o asemenea eventuală limitare a autorizației este legată de lipsa unor tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare.
184. În ceea ce privește, în al patrulea rând, condiția impusă la articolul 5 din decizia atacată coroborat cu considerentul (27) al acesteia, referitoare la obligația utilizatorilor din aval de a furniza ECHA o explicație a funcționalităților esențiale ale trioxidului de crom menționate în decizia atacată, inclusiv o justificare a motivului pentru care funcționalitățile esențiale respective sunt necesare pentru utilizarea în cauză, Comisia însăși susține că aceasta nu privește nicidecum existența unor alternative corespunzătoare.
185. Rezultă că această condiție nu permitea, așadar, înlăturarea incertitudinilor menționate la punctele 169 și 170 de mai sus în ceea ce privește existența unor alternative corespunzătoare la nivelul utilizărilor individuale și, în consecință, nu permitea Comisiei să îndeplinească, în pofida incertitudinilor menționate, a doua condiție prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH.
186. În orice caz, astfel cum reiese din jurisprudența menționată la punctele 100 și 147, stabilirea îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH trebuie să aibă loc înainte de acordarea autorizației, iar existența unor incertitudini care nu sunt neglijabile în ceea ce privește îndeplinirea acestora trebuie să ducă la respingerea cererii de autorizare.
187. În concluzie, din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă, în opinia noastră, în primul rând, că din decizia atacată nu reiese că a doua condiție prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH poate fi considerată îndeplinită în speță și, în al doilea rând, că, prin urmare, autorizația în cauză acordată prin această decizie nu este conformă cu dispoziția menționată.
188. Astfel, pe de o parte, după cum reiese din cuprinsul punctului 173 de mai sus în urma analizei privind existența unor alternative corespunzătoare pentru utilizările în cauză, nu se putea considera că era îndeplinită condiția prevăzută la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, astfel cum a fost interpretată la punctele 164 și 165 de mai sus. Pe de altă parte, după cum reiese din cuprinsul punctelor precedente, Comisia nu a îndeplinit această condiție prin faptul că a limitat, potrivit modalităților stabilite în decizia atacată, domeniul de aplicare al autorizației pentru utilizarea trioxidului de crom numai la cazurile în care funcționalitățile esențiale menționate mai sus sunt necesare pentru utilizarea în cauză și prin faptul că a prevăzut, în același timp, obligația de comunicare în sarcina utilizatorilor din aval prevăzută la articolul 5 din decizia atacată.
189. Celelalte argumente formulate de Comisie nu sunt, în opinia noastră, de natură să repună în discuție această concluzie.
190. În special, argumentele referitoare la obiectivul Regulamentului REACH de promovare a competitivității industriei Uniunii și la capacitățile administrative ale ECHA, menționate la punctul 79 de mai sus, trebuie, în opinia noastră, să fie respinse.
191. Astfel, în această privință, pe de o parte, obiectivul de promovare a competitivității industriei Uniunii nu poate fi invocat în susținerea unor interpretări permisive ale criteriilor de autorizare a substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită prevăzute de dispozițiile Regulamentului REACH, care, potențial, pot să afecteze obiectivul principal al acestui regulament, și anume asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului. Pe de altă parte, cerința de a ține seama de capacitățile ECHA, menționată la articolul 58 alineatul (3) din Regulamentul REACH, pe care Comisia își întemeiază argumentația, nu presupune nicidecum că procedura de autorizare a unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită și diversele evaluări pe care această procedură le implică pot fi efectuate într‑un mod mai puțin riguros decât impune principiul precauției.
192. Din tot ceea ce precedă reiese, în opinia noastră, că și al doilea aspect al motivului unic invocat de Parlament trebuie admis.
5. Cu privire la al treilea aspect al motivului unic
193. În cadrul celui de al treilea aspect al motivului unic, Parlamentul susține că, având în vedere informațiile în mare măsură lacunare și numeroasele neclarități cuprinse în cererea de autorizare, această cerere nu ar fi conformă cu cerințele articolului 62 din Regulamentul REACH și, prin urmare, prin acordarea autorizației, Comisia ar fi încălcat articolul 60 alineatul (7) din același regulament.
194. Această din urmă dispoziție prevede că o autorizație se poate emite numai în cazul în care cererea de autorizare se face în conformitate cu cerințele articolului 62 din Regulamentul REACH.
195. Mai precis, articolul 62 din Regulamentul REACH prevede la alineatul (4) că cererea de autorizare trebuie să conțină printre altele, pe de o parte, un raport de securitate chimică elaborat în conformitate cu anexa I, care să acopere riscurile pe care utilizarea substanței/substanțelor le prezintă pentru sănătatea umană și/sau pentru mediu, din cauza proprietăților intrinsece precizate în anexa XIV [litera (d)] și, pe de altă parte, o analiză a alternativelor, luând în considerare riscurile acestora și fezabilitatea tehnică și economică a substituției [litera (e)].
196. În această privință, în primul rând, din considerațiile dezvoltate la punctele 111-121 de mai sus, astfel cum au fost analizate la punctele 128-130 și 133-136, reiese că datele furnizate de solicitanți în cererea lor de autorizare cuprindea o cantitate foarte limitată de date, calificate, în parte, de CER și de Comisia însăși drept nereprezentative, în ceea ce privește elementele fundamentale care trebuie luate în considerare în cadrul analizei pentru a stabili îndeplinirea primei condiții prevăzute la articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul REACH, și anume riscul prezentat de utilizarea substanței în cauză și caracterul adecvat și eficacitatea măsurilor de administrare a riscurilor.
197. În al doilea rând, din cuprinsul punctelor 168-170 de mai sus reiese că, în cererea de autorizare, solicitanții nu au furnizat date suficiente cu privire la existența unor alternative la nivelul utilizărilor individuale, ceea ce s‑a datorat domeniului de aplicare extrem de amplu al utilizărilor, astfel cum au fost definite chiar de solicitanți, pentru care s‑a cerut autorizația. Acest fapt a avut drept consecință imposibilitatea CASE de a ajunge la o concluzie cu privire la existența sau inexistența unui număr de utilizări în care substituirea trioxidului de crom era deja posibilă în mod efectiv sau urma să devină posibilă într‑un termen scurt.
198. În această privință, observăm că, deși este adevărat, astfel cum susține Comisia, că nicio dispoziție din titlul VII nu prevede norme precise cu privire la modul în care trebuie descrise(52) utilizările pentru care se solicită autorizația, în mod coerent cu cele arătate la punctele 135 și 162 de mai sus, împrejurarea că, în cadrul unei așa‑numite „upstream application”, se solicită autorizația pentru utilizări definite în mod foarte amplu nu scutește solicitantul acestei autorizații de obligația de a furniza informații complete și lipsite de lacune în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 62 alineatul (4) din Regulamentul REACH.
199. Din considerațiile de mai sus reiese, în opinia noastră, că și al treilea aspect al motivului unic al acțiunii invocat de Parlament trebuie admis.
C. Concluzie cu privire la acțiune
200. Din ansamblul considerațiilor care precedă reiese că, în opinia noastră, acțiunea introdusă de Parlament trebuie admisă în totalitate.
201. În consecință, considerăm că decizia atacată trebuie anulată în măsura în care privește autorizarea utilizării trioxidului de crom pentru utilizările 2, 4 și 5 și pentru utilizarea 1, în ceea ce privește formularea de amestecuri pentru utilizările 2, 4 și 5.
VI. Cu privire la cererea de menținere a efectelor deciziei atacate
202. În cazul în care Curtea ar anula decizia atacată, astfel cum am sugerat la punctul precedent, Comisia solicită menținerea efectelor deciziei în discuție până la momentul adoptării de către această instituție a unei noi decizii cu privire la cererea de autorizare în cauză.
203. Comisia arată că articolul 56 alineatul (1) litera (d) coroborat cu articolul 58 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul REACH conține un mecanism tranzitoriu, în temeiul căruia un solicitant al unei autorizații și utilizatorii din aval ai acesteia pot continua să introducă pe piață și să utilizeze o substanță, chiar după data expirării, în măsura în care utilizarea face obiectul unei cereri de autorizare în acest sens, cererea respectivă a fost depusă cu cel puțin 18 luni înainte de data expirării, iar Comisia nu a luat încă o decizie cu privire la cererea de autorizare.
204. Comisia susține că anularea deciziei atacate ar avea, așadar, ca efect să permită solicitanților și utilizatorilor lor din aval să continue să introducă pe piață și să utilizeze substanța pentru utilizările solicitate până la adoptarea de către Comisie a unei noi decizii, fără a face însă obiectul unui control, adică fără diversele măsuri prevăzute de decizia atacată, care ar fi în mod special incluse pentru protejarea sănătății umane.
205. Parlamentul nu se opune cererii Comisiei.
206. Din afirmațiile Comisiei reiese că respingerea cererii de menținere a efectelor deciziei atacate ar crește riscul de producere a unui prejudiciu grav pentru sănătatea umană. În aceste condiții, în cazul în care Curtea ar anula decizia atacată, ar trebui să se dispună menținerea efectelor acestei decizii până la pronunțarea din nou de către Comisie cu privire la cererea de autorizare respectivă prezentată de solicitanți(53).
VII. Cu privire la cheltuielile de judecată
207. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
208. Întrucât din analiza care precedă reiese că, având în vedere concluzia pe care o propunem Curții, Comisia ar cădea în pretenții, se impune, în opinia noastră, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, potrivit cererii Parlamentului.
209. Potrivit articolului 140 alineatul (3) din regulamentul de procedură menționat, Curtea poate decide ca un intervenient, altul decât un stat membru sau o instituție a Uniunii, să suporte propriile cheltuieli de judecată.
210. Conform acestei dispoziții, ECHA trebuie, în opinia noastră, să suporte propriile cheltuieli de judecată.
VIII. Concluzie
211. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții:
1) Anularea Deciziei de punere în aplicare C(2020) 8797 a Comisiei Europene din 18 decembrie 2020 prin care se acordă parțial o autorizație pentru anumite utilizări ale trioxidului de crom în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (Chemservice GmbH și alții), în măsura în care privește autorizațiile pentru utilizările 2, 4 și 5 și pentru utilizarea 1, în ceea ce privește formularea de amestecuri pentru utilizările 2, 4 și 5 ale trioxidului de crom.
2) Menținerea efectelor deciziei menționate la punctul 1 al prezentului dispozitiv până la pronunțarea din nou de către Comisie cu privire la cererea de autorizare respectivă.
3) Obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
4) Declararea faptului că Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) va suporta propriile cheltuieli de judecată.