Language of document : ECLI:EU:T:2015:630





Hotărârea Tribunalului (Camera a treia) din 10 septembrie 2015 –
Grecia/Comisia

(Cauza T‑346/13)

„FEOGA – Secțiunea «Garantare» – FEGA și FEADR – Cheltuieli excluse de la finanțare – Dezvoltare rurală – Agromediu – Caracterul adecvat al controalelor – Corecții financiare forfetare”

1.                     Agricultură – Politica agricolă comună – Finanțare prin FEOGA, FEGA și FEADR – Acordare de ajutoare și de prime – Obligația statelor membre de a organiza un sistem eficient de controale administrative și de controale la fața locului – Întindere [Regulamentul nr. 796/2004 al Comisiei, art. 29, și Regulamentul nr. 1975/2006 al Comisiei, art. 12 alin. (1), art. 14 alin. (2) și art. 15] (a se vedea punctele 32-34)

2.                     Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie referitoare la închiderea conturilor în privința cheltuielilor finanțate de FEOGA, FEGA și FEADR – Obligația Comisiei de a menționa, într‑o decizie de excludere a anumitor cheltuieli de la finanțarea de către Uniune, obligațiile pretins încălcate de statul membru (art. 296 TFUE; Regulamentul nr. 796/2004 al Comisiei și Regulamentul nr. 1975/2006 al Comisiei) (a se vedea punctele 37, 38, 79, 90 și 91)

3.                     Agricultură – Politica agricolă comună – Finanțare prin FEOGA, FEGA și FEADR – Acordare de ajutoare și de prime – Obligația statelor membre de a organiza un sistem eficient de controale administrative și de controale la fața locului – Întocmirea unui raport pentru fiecare control la fața locului – Conținut necesar [Regulamentul nr. 796/2004 al Comisiei, art. 28 alin. (1)] (a se vedea punctele 51 și 52)

4.                     Agricultură – Politica agricolă comună – Finanțare prin FEOGA, FEGA și FEADR – Închiderea conturilor – Refuzul de a acoperi cheltuielile care rezultă din neregularitățile de aplicare a reglementării Uniunii – Contestarea de către statul membru vizat – Sarcina probei – Repartizare între Comisie și statul membru [Regulamentul nr. 1974/2006 al Comisiei, art. 27 alin. (3), și Regulamentul nr. 1975/2006 al Comisiei, art. 10] (a se vedea punctele 101-105, 110 și 118)

5.                     Dreptul Uniunii Europene – Principii – Proporționalitate – Domeniu de aplicare [art. 5 alin. (4) TUE] (a se vedea punctul 113)

6.                     Agricultură – Politica agricolă comună – Finanțare prin FEOGA, FEGA și FEADR – Închiderea conturilor – Refuzul de a acoperi cheltuielile care rezultă din neregularitățile de aplicare a reglementării Uniunii – Corecție forfetară de 5 % pentru caracterul insuficient al verificărilor efectuate de un stat membru cu privire la respectarea măsurilor de mediu legate de criteriul referitor la utilizarea îngrășămintelor – Admisibilitate – Condiții [Regulamentul nr. 1290/2005 al Consiliului, art. 31 alin. (2)] (a se vedea punctele 114, 115, 120 și 121)

Obiectul

Cerere de anulare a Deciziei de punere în aplicare 2013/214/UE a Comisiei din 2 mai 2013 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli contractate de statele membre în cadrul secțiunii Garantare a Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA), în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO L 123, p. 11)

Dispozitivul

1)

Anulează Decizia de punere în aplicare 2013/214/UE a Comisiei din 2 mai 2013 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli contractate de statele membre în cadrul secțiunii Garantare a Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA), în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), în măsura în care aplică Republicii Elene o corecție financiară de 2 % în ceea ce privește submăsurile de agromediu „Producția ecologică” și „Creșterea șeptelului bio”.

2)

Respinge în rest acțiunea.

3)

Republica Elenă și Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.