HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a doua)

13 decembrie 2007

Cauza F‑95/05

N

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcție publică – Agenți temporari – Recrutare – Post de șef al Departamentului administrativ – Țări terțe – Aviz nefavorabil al serviciului medical”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care reclamantul solicită în esență, pe de o parte, anularea deciziei directorului Direcției K „Serviciu extern” a Direcției Generale „Relații externe” a Comisiei din 15 aprilie 2005 prin care este informat că nu va fi recrutat în calitate de șef al Departamentului administrativ al Delegației Comisiei situate în Guineea și, pe de altă parte, obligarea Comisiei la plata unei despăgubiri reprezentând repararea prejudiciului material și moral pe care pretinde că l‑a suferit

Decizia: Anulează decizia directorului Direcției K „Serviciu extern” a Direcției Generale „Relații externe” a Comisiei din 15 aprilie 2005 prin care reclamantul este informat că nu va fi recrutat în calitate de șef al Departamentului administrativ al Delegației situate în Guineea. Respinge acțiunea pentru celălalt capăt de cerere. Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Recrutare – Aptitudine fizică – Respectarea dreptului la apărare

(Statutul funcționarilor, art. 33 al doilea paragraf; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 13)

2.      Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă

[Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, art. 44 alin. (1) litera (c)]

1.      În cadrul unei proceduri de recrutare, o procedură de stabilire a avizului medical care nu garantează luarea în considerare, la stabilirea avizului medical definitiv, a avizului unui medic ales de candidatul respectiv încalcă dispozițiile articolului 33 al doilea paragraf din statut, aplicabil, în ceea ce privește obiectivul de a garanta respectarea dreptului la apărare și în lipsa unor dispoziții de instituire a unei proceduri autonome sau a altor motive pertinente, agenților temporari repartizați în țări terțe.

(a se vedea punctele 70 și 76)

2.      În temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, cererea introductivă trebuie, printre altele, să indice obiectul litigiului și să conțină o expunere sumară a motivelor invocate. Pentru a îndeplini aceste cerințe, o cerere de reparare a prejudiciilor cauzate de o instituție comunitară trebuie să cuprindă elementele care să permită identificarea conduitei de care este acuzată instituția, a motivelor pentru care reclamantul consideră că există un raport de cauzalitate între această conduită și prejudiciul pe care pretinde că l‑a suferit, precum și a caracterului și a întinderii prejudiciului. În schimb, o cerere prin care se solicită o despăgubire oarecare este lipsită de precizia necesară și, în consecință, trebuie considerată inadmisibilă.

Aceasta este situația în cazul în care reclamantul nu solicită decât să i se recunoască dreptul de a evalua ulterior cererea sa de despăgubiri pentru repararea prejudiciului material și moral pe care pretinde că l‑a suferit, dar nu precizează cel puțin elementele de fapt care ar permite să se aprecieze întinderea acestuia și, de altfel, nu demonstrează și nici nu invocă existența unor împrejurări speciale care ar fi putut să îl scutească de îndeplinirea cerinței de a furniza aceste precizări.

În ceea ce privește prejudiciul moral, indiferent dacă repararea sa este solicitată cu titlu simbolic sau în scopul obținerii unei adevărate despăgubiri, îi revine reclamantului obligația de a preciza natura prejudiciului moral susținut, în raport cu conduita reproșată instituției, și apoi de a evalua acest prejudiciu în ansamblul său, chiar aproximativ.

(a se vedea punctele 86-88, 90 și 91)

Trimitere la:

Curte: 2 decembrie 1971, Zuckerfabrik Schöppenstedt/Consiliul, 5/71, Rec., p. 975, punctul 9; 23 septembrie 2004, Hectors/Parlamentul European, C‑150/03 P, Rec., p. I‑8691, punctul 62

Tribunalul de Primă Instanță: 1 iulie 1994, Osório/Comisia, T‑505/93, RecFP, p. I‑A‑179 și II-581, punctele 33 și 35; 15 februarie 1995, Moat/Comisia, T‑112/94, RecFP, p. I‑A‑37 și II-135, punctele 32, 35, 37 și 38; 7 februarie 2007, Gordon/Comisia, T‑175/04, RecFP, p. I-A-2-0000 şi II-A-2-0000, punctele 42 și 45