HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)
16 octombrie 2014(*)
„Ajutoare de stat – Energie electrică – Tarif preferențial – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața internă – Noțiunea de ajutor de stat – Ajutor nou – Egalitate de tratament – Termen rezonabil”
În cauza T‑291/11,
Portovesme Srl, cu sediul în Roma (Italia), reprezentată de F. Ciulli, de G. Dore, de M. Liberati și de A. Vinci, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de V. Di Bucci și de É. Gippini Fournier, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect, cu titlu principal, o cerere de anulare în tot sau de anulare în parte „în măsura considerată rezonabilă” a Deciziei 2011/746/UE a Comisiei din 23 februarie 2011 privind ajutorul de stat acordat de Italia în favoarea Portovesme Srl, ILA SpA, Eurallumina SpA și Syndial SpA [Măsurile de ajutor de stat C 38/B/04 (ex NN 58/04) și C 13/06 (ex N 587/05)] (JO L 309, p. 1) și, cu titlu subsidiar, o cerere de anulare a deciziei menționate în măsura în care prin aceasta se dispune restituirea ajutoarelor în discuție,
TRIBUNALUL (Camera a opta),
compus din domnul D. Gratsias, președinte, doamna M. Kancheva și domnul C. Wetter (raportor), judecători,
grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 13 decembrie 2013,
pronunță prezenta
Hotărâre(1)
Istoricul cauzei
1 Reclamanta, Portovesme Srl, este un producător de metale neferoase, printre care se numără, în ceea ce privește uzinele sale din Portoscuso (Italia) și San Gavino (Italia), zincul, argintul și plumbul.
2 Prin articolul 1 din Decretul președintelui Consiliului de Miniștri din 6 februarie 2004 (GURI nr. 93 din 21 aprilie 2004, p. 5, denumit în continuare „Decretul din 2004”), „tratamentul [tarifar] prevăzut la articolul 2 din Decretul Ministerului Industriei, Comerțului și Artizanatului din 19 decembrie 1995 [a fost extins] la furnizarea de energie pentru producția și prelucrarea aluminiului, plumbului, argintului și zincului, însă doar în privința centralelor deja existente la data intrării în vigoare a prezentului decret și situate pe insule, cu interconexiune insuficientă sau fără interconexiune la rețelele naționale de energie electrică și gaze”.
3 Decretul din 2004 a permis, așadar, aplicarea tarifului preferențial pentru noi beneficiari, printre care și reclamanta, tarif care fusese acordat deja până la 31 decembrie 2005 pentru Alcoa Trasformazioni Srl, producătoare de aluminiu stabilită în Sardinia (Italia), prin Decretul ministerial din 19 decembrie 1995 (GURI nr. 39 din 16 februarie 1996, p. 8, denumit în continuare „Decretul din 1995”). Această extindere trebuia să aibă caracter temporar și urma să înceteze la finalizarea sau la modernizarea conexiunilor sus‑menționate și nu mai târziu de 30 iunie 2007.
4 Trebuie precizat că Decretul din 1995 se înscria în cadrul privatizării Alumix SpA. Această privatizare a condus la comunicarea Comisiei adresată celorlalte state membre și celorlalte părți interesate, în conformitate cu articolul [88] alineatul (2) [CE], privind un ajutor de stat acordat de guvernul italian în favoarea Alumix, notificată Republicii Italiene și publicată la 1 octombrie 1996 (JO C 288, p. 4, denumită în continuare „Decizia Alumix”).
5 Decretul din 2004 prevede, la articolul 1 primul paragraf, că Autorità per lʼenergia elettrica e il gas (autoritatea italiană pentru energie electrică și gaz, denumită în continuare „AEEG”) „extind[e] tratamentul tarifar prevăzut la articolul 2” din Decretul din 1995. Acesta din urmă cuprinde cinci articole, dintre care primele două prezintă relevanță pentru prezentul litigiu. Articolul 1 din decretul menționat prevede că „baremul furnizării de energie electrică pentru producerea aluminiului primar cuprins în tabelul A‑9 din anexa la decizia nr. 15 din 14 decembrie 1993 se abrogă începând cu 1 ianuarie 1996” și că „[î]n locul acestuia se aplică tarifele pe tranșe orare prevăzute în tabelul A‑6 aferent acestei măsuri”. Articolul 2 din Decretul din 1995 prevede că „schema de suprataxe prevăzută de măsura CIP nr. 13 din 24 iulie 1992, cu modificările ulterioare, care se aplică tuturor furnizărilor destinate producătorilor de aluminiu primar în limita structurilor existente la data intrării în vigoare a prezentului decret, se abrogă la 31 decembrie 2005”.
6 În această privință, trebuie amintit că, în Italia, obligația de stabilire a nivelurilor prețurilor și a condițiilor aferente furnizării de energie electrică revine Comitato interministeriale dei prezzi (Comitetul Interministerial pentru Prețuri, denumit în continuare „CIP”). Tariful pentru energia electrică este compus dintr‑o parte fixă, „corespunzătoare energiei electrice contractate sau furnizate”, și o parte variabilă, „care depinde de energia consumată” (punctul 2.5.1 din Decizia Alumix). Această parte variabilă are la rândul său două componente, „prețul energiei” și „suprataxa termică”. Similar părții fixe, „prețul energiei” este destinat „să acopere […] costurile administrative și financiare ale producției de energie electrică” (același punct din Decizia Alumix), în timp ce „suprataxa termică” „este aferentă costurilor cu combustibilii utilizați pentru producția de energie electrică și costurilor cu achiziția de energie electrică de origine națională sau străină” (același punct din Decizia Alumix).
7 La momentul adoptării Deciziei Alumix, partea fixă și „prețul energiei” fuseseră stabilite prin decizia nr. 45/1990 a CIP, „suprataxa termică” fiind stabilită prin decizia nr. 26/1989. Prin decizia nr. 13/1992 a CIP, „suprataxa termică” pentru producția de aluminiu de primă fuziune în topitoria situată pe teritoriul localității Portovesme, în Sardinia, a fost redusă cu două treimi, de la 26,6 lire italiene (ITL)/KWh la 8,8 ITL. Acest tarif (denumit în continuare „tariful pre‑Alumix”) este anterior deciziilor adoptate de autoritățile italiene în cadrul privatizării Alumix, referitoare la tarifele pentru energia electrică aplicabile topitoriilor de aluminiu stabilite pe teritoriile localităților Portovesme și Fusina, în Veneto (Italia).
8 În această privință, Comisia Comunităților Europene a arătat că, „[în cazul] tarifului anterior pentru energia electrică aplicabil topitoriei din Portovesme în temeiul deciziei nr. 13/[1992] a CIP, care prevedea o reducere a suprataxei termice, trebui[a] să se concluzioneze că această reducere termică constitui[a] un ajutor de stat”, întrucât decizia menționată, „adoptată unilateral de guvernul italian, a redus costul suportat de această topitorie fără a acorda beneficiul acestei măsuri altor industrii din restul Italiei” (punctul 4.2 din Decizia Alumix).
9 În continuare, tariful pre‑Alumix a fost examinat „din perspectiva urmăririi obiectivului de dezvoltare regională pe termen lung în sensul articolului 92 alineatul (3) [litera (a)] CE” (punctul 4.2 din Decizia Alumix) și având în vedere faptul că aceste tarife preferențiale au fost eliminate începând cu 1 ianuarie 1996. Comisia a concluzionat că „infuziile de capital, plata datoriilor înghețate și [«tariful pre‑Alumix» se încadrau], așadar, în derogările prevăzute la articolul 92 alineatul (3) [literele (a) și (c)] CE” (punctul 5 din Decizia Alumix).
10 Privatizarea Alumix (care a condus în final la cesionarea majorității activelor deținute de grupul Alumix către Alcoa Italia SpA, devenită, la capătul acestui proces, Alcoa Trasformazioni) a determinat legiuitorul italian să adopte o serie de măsuri, dintre care unele priveau reducerea tarifelor pentru energia electrică aplicabile acestei societăți. În acest sens, au fost adoptate trei tarife diferite, unul privind uzina amplasată la Portovesme, celelalte două privind uzina amplasată la Fusina. În cazul acestor două uzine, tariful cuprindea costul marginal de producție a energiei electrice în regiunea respectivă, și anume 36 ITL/KWh în cazul uzinei din Portovesme și 39 ITL/KWh în cazul uzinei din Fusina, această bază fiind majorată cu o participare la costurile fixe.
11 Tabelul reprodus sub al patrulea paragraf al punctului 2.5.2 din Decizia Alumix prezintă tariful aplicabil topitoriei amplasate la Portovesme în anii 1996-2005. În ceea ce privește topitoria din Fusina, aprovizionarea acesteia făcea obiectul a două contracte diferite, unul încheiat între Ente nazionale per lʼenergia elettrica (ENEL) și SAVA, o întreprindere achiziționată de Alumix, celălalt stabilind un tarif calculat pornind de la costul marginal mediu al energiei electrice produse, respectiv 39 ITL/KWh. La data adoptării Deciziei Alumix, primul și al treilea tarif constituiau ultima evoluție a tarifelor preferențiale pentru energia electrică (denumite în continuare „tariful Alumix”).
12 În prima situație, referitoare la uzina din Portovesme, Comisia a considerat următoarele:
„[Î]n împrejurările actuale, ENEL are comportamentul normal al unei întreprinderi comerciale, iar tariful pe care îl aplică nu constituie un ajutor de stat în sensul articolului 92 alineatul (1) [CE]” (punctul 4.2 din decizia Alumix).
13 În a doua situație, referitoare la uzina din Fusina, Comisia a adoptat un raționament similar în privința celui de al treilea tarif, calculat pornind de la costul marginal mediu al energiei electrice produse.
14 În sfârșit, tot în ceea ce privește această uzină, însă în legătură cu contractul încheiat între ENEL și SAVA (al doilea tarif), Comisia a arătat că era vorba despre o operațiune comercială normală și că, în loc să fie efectuată o singură dată, plata către cinci centrale hidroelectrice și pentru rețeaua corespunzătoare fusese eșalonată pe mai mulți ani și fusese realizată sub forma unei furnizări de energie electrică.
15 Așadar, Comisia a considerat că cele trei tarife – printre care tariful Alumix – nu conțineau „niciun element de ajutor de stat în sensul articolului 92 alineatul (1) [CE]” (ultimul paragraf al punctului 4.2 din Decizia Alumix).
16 Aplicarea tarifului preferențial rezultat din Decretul din 2004, menționat la punctul 2 și următoarele de mai sus, presupunea ca AEEG să fi adoptat o decizie în acest sens.
17 AEEG a adoptat decizia nr. 110/04 din 5 iulie 2004, în care a condiționat aplicarea tarifelor preferențiale de un rezultat pozitiv al procedurii de notificare, în sensul normelor din materia ajutoarelor de stat.
18 Cu toate acestea, s‑a dovedit că autoritățile italiene nu au efectuat notificarea menționată și că, în urma comunicării unor articole de presă către Comisie, aceasta a solicitat Republicii Italiene, prin scrisorile din 22 ianuarie 2004 și din 19 martie 2004, clarificări cu privire la măsurile în discuție. Prin scrisorile din 9 februarie 2004, din 9 iunie 2004 și din 20 septembrie 2004, acest stat membru a furnizat Comisiei precizări, în special cu privire la Decretul din 2004, a informat AEEG despre cadrul în care fuseseră furnizate aceste elemente și i‑a dat instrucțiuni de punere în aplicare a decretului respectiv, aceasta fiind realizată prin decizia nr. 148/04 din 9 august 2004.
19 Prin decizia notificată Republicii Italiene prin scrisoarea din 16 noiembrie 2004, Comisia a inițiat procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE în privința ajutorului de stat C 38/2004 (ex NN 58/04) – Ajutoare în favoarea societății Portovesme Srl (JO 2005, C 30, p. 7).
20 La 17 decembrie 2004, AEEG a informat ministrul italian pentru activitățile de producție că, având în vedere decizia menționată, aceasta va întrerupe înainte de termen aplicarea schemei rezultate din Decretul din 2004.
21 Din informațiile comunicate de Republica Italiană în cadrul procedurii administrative rezultă că, pe baza schemei respective, pentru energia electrică consumată între lunile aprilie-octombrie 2004, reclamanta a primit de la organismul public Cassa Conguaglio per il settore elettrico (Fondul italian de compensare în sectorul energiei electrice, denumit în continuare „Fondul de compensare”) sume în cuantum total de 12 845 892,82 euro, reprezentând plata compensatorie egală cu diferența dintre prețul aplicat de furnizorul de energie electrică al reclamantei și tariful preferențial stabilit de stat, înmulțit cu cantitatea de energie electrică consumată.
22 Cu toate acestea, la 14 martie 2005, autoritățile italiene au adoptat Decretul‑lege nr. 35 (GURI nr. 111 din 14 mai 2005, p. 4), devenit lege, după modificare, prin Legea nr. 80 din 14 mai 2005 (supliment ordinar la GURI nr. 91 din 14 mai 2005, denumită în continuare „Legea din 2005”).
23 În temeiul articolului 11 alineatul 12 din Legea din 2005, tariful preferențial acordat reclamantei a fost prelungit până la 31 decembrie 2010. Totuși, deși nici Decretul din 2004, nici articolul 11 alineatul 11 din Legea din 2005 privind tariful preferențial aplicat Alcoa Trasformazioni nu au făcut obiectul unei notificări către Comisie, articolul 11 alineatul 12 din aceeași lege a fost notificat Comisiei în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE la 23 noiembrie 2005, o scrisoare suplimentară intervenind la 28 noiembrie 2005.
24 Prin scrisoarea din 22 decembrie 2005, Comisia a solicitat Republicii Italiene informații suplimentare, pe care aceasta i le‑a furnizat printr‑o scrisoare din 3 martie 2006.
25 Prin decizie notificată Republicii Italiene prin scrisoarea din 26 aprilie 2006, Comisia a inițiat procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE privind ajutorul de stat C 13/06 (ex N 587/05) – Tarif preferențial pentru energia electrică acordat unor industrii mari consumatoare de energie din Sardinia (rezumat în JO C 145, p. 8).
26 La 22 august 2006, Comisia a solicitat precizări suplimentare, pe care Republica Italiană le‑a furnizat prin scrisoarea din 28 septembrie 2006.
27 Întrucât aplicarea schemei rezultate din articolul 11 alineatul 12 din Legea din 2005 a fost condiționată de autorizarea Comisiei, având în vedere notificarea efectuată, schema respectivă nu a fost pusă în executare.
28 La 29 octombrie 2008, Comisia a decis să examineze separat tariful preferențial rezultat din Decretul din 2004 după cum acesta privea, pe de o parte, Alcoa Trasformazioni și, pe de altă parte, noii beneficiari ai tarifului, printre care și reclamanta.
29 În urma unor schimburi diverse de corespondență între Comisie și Republica Italiană, a rezultat că, în realitate, tariful preferențial de care beneficia Alcoa Trasformazioni nu fusese prelungit prin Decretul din 2004, aceasta continuând să se fie supusă reglementării din Decretul din 1995 până la intrarea în vigoare a articolului 11 alineatul 11 din Legea din 2005.
30 Prin Decizia 2011/746/UE din 23 februarie 2011 privind ajutorul de stat acordat de Italia în favoarea Portovesme Srl, ILA SpA, Eurallumina SpA și Syndial SpA [Măsurile de ajutor de stat C 38/B/04 (ex NN 58/04) și C 13/06 (ex N 587/05)] (JO L 309, p. 1, denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia, pe de o parte, în privința ajutorului rezultat, în opinia sa, din articolul 11 alineatul 12 din Legea din 2005, a considerat că acesta era incompatibil cu piața internă și, prin urmare, a interzis Republicii Italiene punerea sa în aplicare și, pe de altă parte, în privința ajutorului rezultat, în opinia sa, din Decretul din 2004, a considerat că acesta era de asemenea incompatibil cu piața internă și, în consecință, a dispus ca Republica Italiană să îl recupereze de la beneficiari.
31 Decizia atacată a fost notificată reclamantei la 31 martie 2011.
Concluziile părților
[omissis]
39 Reclamanta solicită Tribunalului:
– cu titlu principal, anularea în tot sau anularea în parte „în măsura considerată rezonabilă” a deciziei atacate;
– în subsidiar, anularea deciziei menționate în măsura în care prin aceasta se dispune restituirea ajutoarelor în discuție;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
40 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la admisibilitate
41 În cadrul concluziilor pe care le‑a prezentat cu titlu principal, reclamanta solicită Tribunalului, mai întâi, anularea în tot a deciziei atacate, iar în continuare, în caz contrar, anularea în parte a deciziei atacate „în măsura considerată rezonabilă”. În cadrul concluziilor pe care le‑a prezentat cu titlu subsidiar, reclamanta solicită Tribunalului anularea deciziei atacate „în măsura în care prin aceasta se dispune restituirea ajutoarelor în discuție”.
42 Dar, invitată de Tribunal în ședință să își precizeze conținutul concluziilor, reclamanta a arătat că aceste capete de cerere trebuiau înțelese în sensul că se limitau la o cerere de anulare a deciziei atacate în măsura în care această decizie o privea, împrejurare de care s‑a luat act în procesul‑verbal al ședinței.
43 Aceste precizări determină să se considere că acțiunea este admisibilă în măsura în care reclamanta solicită, cu titlu principal, anularea deciziei atacate în privința sa și, cu titlu subsidiar, anularea aceleiași decizii în măsura în care prin aceasta se instituie în sarcina reclamantei obligația de a restitui ajutorul care i‑a fost acordat.
44 Cu toate acestea, în ceea ce privește cererea de anulare în parte a deciziei atacate „în măsura considerată rezonabilă”, trebuie amintit că, atunci când instanța Uniunii Europene este sesizată cu o cerere de anulare a unui act prevăzut la articolul 263 TFUE, competența acesteia se limitează la controlul legalității actului atacat (Hotărârea Curții din 8 iulie 1999, DSM/Comisia, C‑5/93 P, Rec., p. I‑4695, punctul 36, și Hotărârea Tribunalului din 9 iunie 2009, NDSHT/Comisia, T‑152/06, Rep., p. II‑1517, punctul 73).
45 Constatarea unei nelegalități, pentru una dintre cauzele menționate la articolul 263 al doilea paragraf TFUE, trebuie, așadar, să determine anularea, după caz, în tot sau în parte, a actului respectiv, în funcție în special de natura și de dimensiunea nelegalității, fără a se putea decide anularea sau fără a se putea modula întinderea acesteia pentru considerații legate de echitate sau de oportunitate (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Tribunalului din 25 octombrie 2005, Micha/Comisia, T‑50/04, RecFP, p. I‑A‑339 și II‑1499, punctul 46), considerații pe care reclamanta pare să le invoce prin utilizarea expresiei „în măsura considerată rezonabilă”.
46 Prin urmare, acțiunea este admisibilă, cu excepția celei de a doua părți a capătului de cerere, prezentat de reclamantă cu titlu principal, prin care se solicită anularea în parte a deciziei atacate „în măsura considerată rezonabilă”.
Cu privire la fond
47 În susținerea acțiunii, reclamanta invocă unsprezece motive.
48 Primul motiv este întemeiat pe încălcarea principiului securității juridice, a principiului protecției încrederii legitime și a articolelor 4, 7, 10 și 14 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), al doilea motiv este întemeiat pe prezentarea eronată și incompletă a cadrului juridic aplicabil prezentei cauze și pe încălcarea subsecventă a obligației de diligență și de imparțialitate a Comisiei, al treilea motiv privește încălcarea principiului egalității de tratament între Alcoa Trasformazioni și reclamantă, al patrulea motiv este întemeiat pe inexistența unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, al cincilea motiv este întemeiat pe faptul că, pentru adoptarea deciziei atacate, Comisia a avut în vedere premise inexacte, al șaselea motiv este întemeiat pe caracterul existent al ajutorului în discuție, al șaptelea motiv este întemeiat pe compatibilitatea acestuia „cu piața comună”, al optulea motiv este întemeiat pe încălcarea articolelor 2 CE, 3 CE, 5 CE și 12 CE, precum și a principiilor egalității de tratament și proporționalității, al nouălea motiv privește încălcarea articolului 174 TFUE și a Declarației nr. 30 privind regiunile insulare, anexată la Actul final al Tratatului de la Amsterdam de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, a tratatelor de instituire a Comunităților Europene și a altor acte conexe (JO 1997, C 340, p. 136, denumită în continuare „Declarația privind regiunile insulare”), al zecelea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (3) literele (a) și (c) TFUE, a Liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale (JO 1998, C 74, p. 9) și pe neluarea în considerare a Liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013 (JO 2006, C 54, p. 13, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 231), iar al unsprezecelea motiv, similar primului motiv, este întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime.
[omissis]
Cu privire la al optulea motiv, referitor la încălcarea articolelor 2 CE, 3 CE, 5 CE și 12 CE, precum și a principiilor egalității de tratament și proporționalității
[omissis]
Cu privire la al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, în raport cu a doua critică cuprinsă în acest aspect, referitoare la încălcarea obligației de motivare în privința caracterului selectiv al măsurii în discuție
[omissis]
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea principiului securității juridice, a principiului protecției încrederii legitime și a articolelor 4, 7, 10 și 14 din Regulamentul nr. 659/1999, și cu privire la al unsprezecelea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime
[omissis]
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe prezentarea eronată și incompletă a cadrului juridic aplicabil prezentei cauze și pe încălcarea subsecventă a obligației de diligență și de imparțialitate a Comisiei
80 Reclamanta susține că stabilirea tarifului preferențial prin intermediul Decretului din 2004 și al deciziilor de punere în aplicare a acestuia determină un tarif identic cu tariful pre‑Alumix, considerat de Comisie în Decizia Alumix ca fiind compatibil cu piața comună. Reclamanta consideră că este îndreptățită să invoce acest precedent pentru ca ajutorul să fie considerat compatibil cu piața internă. Într‑o asemenea ipoteză, reclamanta nu ar mai avea obligația să restituie sumele primite pe baza acestei măsuri. Această situație presupune însă ca practica decizională în discuție să fie legală și să poată fi invocată (deoarece Comisia nu este ținută de practica sa decizională anterioară, însă trebuie să respecte, în schimb, principiul egalității de tratament în privința acelorași ajutoare).
81 Reclamanta își întemeiază analiza pe următorul raționament: articolul 1 primul paragraf din Decretul din 2004 se referă la articolul 2 din Decretul din 1995, care, la rândul său, face trimitere la decizia nr. 13/92 a CIP. Or, în special în ceea ce privește „suprataxa termică”, această decizie a stabilit forma tarifului pre‑Alumix. Așadar, acest tarif, recunoscut în anul 1996 ca fiind compatibil cu piața comună, este cel care i‑a fost aplicabil în anul 2004, ceea ce, potrivit concluziilor reclamantei, implică nelegalitatea deciziei atacate în această privință.
82 Al doilea motiv invocat de reclamantă nu poate fi admis.
83 Mai întâi, trebuie subliniat că, în cadrul privatizării Alumix, Republica Italiană s‑a angajat față de Alcoa Italia să respecte tariful Alumix [aceasta din urmă având chiar dreptul prevăzut în contract de a suspenda activitatea uzinelor sus‑menționate dacă „timp de trei luni sau mai mult, într‑o perioadă de șase luni, tarifele de energie electrică depășe[au] cu cel puțin 5 % tarifele prevăzute” (punctul 2.7 din Decizia Alumix)], astfel încât, atunci când a fost adoptat Decretul din 1995, acesta a preluat caracteristicile tarifului Alumix, situație confirmată de Comisie în ședință. Așadar, Decizia Alumix adoptată în anul 1996 îl validează implicit.
84 Astfel cum s‑a amintit la punctele 6-15 de mai sus, tariful preferențial aprobat de Comisie în Decizia Alumix acoperea o realitate multiformă, și anume, mai întâi, tariful inițial acordat Alumix de ENEL în special în temeiul deciziei nr. 13/92 a CIP (tariful pre‑Alumix) și, în continuare, tarifele acordate Alumix în perspectiva privatizării și menținute prin Decretul din 1995 în favoarea cumpărătorului principal al grupului Alumix, Alcoa Italia, devenită Alcoa Trasformazioni (tariful Alumix).
85 În continuare, trebuie arătat că, deși, din punct de vedere formal, este cert că Decretul din 2004 recurge la o trimitere la articolul 2 din Decretul din 1995, nu este mai puțin adevărat că, astfel cum Comisia arată în mod întemeiat, acesta nu poate fi interpretat în mod izolat de articolul 1. Potrivit acestuia din urmă, la punctul 5 de mai sus s‑a amintit că schema specifică de prețuri pentru aluminiul primar cuprinsă în tabelul A‑9 din anexa la decizia nr. 15/93 fusese abrogată începând cu 1 ianuarie 1996 în favoarea unei scheme care cuprindea tarife pe tranșe orare prevăzute în tabelul A‑6 anexat la decizia menționată, fără ca aceasta să modifice „suprataxa termică” definită în conformitate cu decizia nr. 13/92 a CIP.
86 În consecință, atât tariful pre‑Alumix, cât și tariful Alumix cuprindeau, printre elementele care le permiteau modul de stabilire, „suprataxa termică” redusă, singurul element care intra în stabilirea prețului final al energiei electrice definit prin decizia nr. 13/92 a CIP.
87 Așadar, în cazul reclamantei nu s‑au aplicat nici tariful pre‑Alumix, nici tariful Alumix, ci schema rezultată din Decretul din 1995, cu modificările ulterioare până în anul 2004. Astfel, în anul 2004, extinderea acestui tarif în privința altor beneficiari prin Decretul din 2004 nu mai avea același obiect ca în anul 1996, la data adoptării Deciziei Alumix.
88 Această concluzie determină respingerea celui de al doilea motiv, inclusiv în ceea ce privește cerința de imparțialitate a Comisiei, deoarece aceasta a tratat în același mod reclamanta și Alcoa Trasformazioni de la adoptarea noilor măsuri (și anume Decretul din 2004 și Legea din 2005), chestiune pe care Tribunalul o va dezvolta mai amplu în cadrul răspunsului la al treilea motiv.
Cu privire la al treilea motiv, referitor la încălcarea principiului egalității de tratament între Alcoa Trasformazioni și reclamantă
89 În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că în Decizia 2010/460 Comisia a apreciat că tariful preferențial acordat Alcoa Trasformazioni era ilegal numai pentru perioada ulterioară datei de 31 decembrie 2005, pe care instituția l‑a considerat ca fiind termenul de validitate al Deciziei Alumix. Or, potrivit reclamantei, întrucât tariful aplicat Alcoa Trasformazioni și tariful care i‑a fost aplicat de la data intrării în vigoare a deciziei nr. 148/04 a AEEG erau identice (în temeiul Decretului din 1995, ulterior, în opinia reclamantei, în temeiul Decretului din 2004 în privința Alcoa Trasformazioni și doar în temeiul Decretului din 2004 în privința sa), diferența de tratament nu este justificată nici în raport cu constatarea caracterului ilegal al ajutorului, nici, prin urmare, în raport cu cererea de restituire a plăților compensatorii primite în temeiul Decretului din 2004.
90 Trebuie arătat că un asemenea motiv nu poate fi admis. După cum rezultă din jurisprudență, respectarea principiului egalității de tratament impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea Curții din 26 octombrie 2006, Koninklijke Coöperatie Cosun, C‑248/04, Rec., p. I‑10211, punctul 72 și jurisprudența citată).
91 În speță, Alcoa Trasformazioni și reclamanta nu se aflau inițial într‑o situație juridică comparabilă: Alcoa Trasformazioni beneficia de un tarif preferențial, validat de Comisie în Decizia Alumix, care i‑a fost prelungit, în timp ce reclamanta era un beneficiar nou al tarifului respectiv în temeiul Decretului din 2004, care, în practică, nu a fost aplicat în cazul Alcoa Trasformazioni. Mai mult, Legea din 2005 cuprinde două dispoziții diferite, una fiind articolul 11 alineatul 11, care nu a fost notificată Comisiei și care privea Alcoa Trasformazioni, cealaltă fiind articolul 11 alineatul 12, care privea noii beneficiari ai tarifului preferențial și care a fost notificată în mod legal Comisiei. Aceste elemente diferite sunt suficiente, în definitiv, să justifice alegerea Comisiei de a separa examinarea cazurilor după cum acestea priveau beneficiarul inițial al tarifului preferențial sau noii beneficiari ai acestuia.
92 În schimb, având în vedere tariful preferențial și evoluțiile sale ulterioare, cele două societăți se aflau în aceeași situație și au fost tratate în mod identic de Comisie, care, atât într‑un caz, cât și în celălalt, a considerat tariful respectiv ca fiind ajutor de stat incompatibil și, în consecință, a dispus rambursarea ajutorului.
93 Desigur, este adevărat că, întrucât tariful preferențial ulterior datei de 31 decembrie 2005 este considerat ilegal în decizia atacată și este identic cu tariful anterior acestei date, reclamanta susține în mod pertinent că Comisia ar fi avut temei să intervină într‑o etapă mai precoce, din cauza unei schimbări esențiale în privința naturii ajutorului validat inițial. De altfel, trebuie arătat că Comisia recunoaște că Alcoa Trasformazioni a putut să primească, în urma modificărilor intervenite în ceea ce privește stabilirea și acordarea tarifului preferențial în cazul său, la sfârșitul perioadei inițiale (1995-2005), mai exact, în anii 2004 și 2005, un ajutor de stat ilegal (concluzie care, în definitiv, se conformează pe deplin Deciziei 2010/460 și faptului că prelungirea tarifului preferențial a fost considerată ca fiind constitutivă a unui asemenea ajutor).
94 Cu toate acestea, potrivit unei jurisprudențe constante, principiul egalității de tratament trebuie conciliat cu respectarea legalității, ceea ce presupune că nimeni nu poate invoca în beneficiul său o nelegalitate săvârșită în favoarea altuia (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 9 octombrie 1984, Witte/Parlamentul, 188/83, Rec., p. 3465, punctul 15, Hotărârea Curții din 4 iulie 1985, Williams/Curtea de Conturi, 134/84, Rec., p. 2225, punctul 14, și Hotărârea din 10 noiembrie 2011, The Rank Group, C‑259/10 și C‑260/10, Rep., p. I‑10947, punctul 62).
95 În consecință, al treilea motiv nu poate fi decât respins.
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe inexistența unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE
[omissis]
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că, pentru adoptarea deciziei atacate, Comisia a avut în vedere premise inexacte
[omissis]
Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe caracterul existent al ajutorului în discuție
112 Este necesar să fie amintit că trebuie considerate ajutoare noi supuse obligației de notificare prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE măsurile care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoare, cu precizarea că modificările pot viza fie ajutoare existente, fie proiecte inițiale notificate Comisiei (Hotărârea Curții din 9 octombrie 1984, Heineken Brouwerijen, 91/83 și 127/83, Rec., p. 3435, punctele 17 și 18, și Hotărârea Curții din 9 august 1994, Namur‑Les assurances du crédit, C‑44/93, Rec., p. I‑3829, punctul 13).
113 În speță, caracterul nou al ajutorului a fost stabilit în mod clar.
114 Pe de o parte, modificările economice și juridice intervenite după adoptarea tarifului Alumix ilustrează trecerea de la un preț practicat de un furnizor la un tarif subvenționat de Republica Italiană. În timp ce, în cazul tarifului Alumix, prețul aprobat era echivalent cu rabatul acordat de acel furnizor, chiar în situația unui monopol (în speță, ENEL), unuia dintre clienții săi cei mai importanți, măsurile care fac obiectul deciziei atacate conțin o reducere de preț stabilită de autoritățile italiene, finanțată printr‑o taxă parafiscală care permite rambursarea către reclamantă a diferenței dintre tariful facturat în mod normal întreprinderilor și tariful preferențial care îi fusese recunoscut.
115 Prin urmare, trebuie să se rețină că evoluția intervenită între modalitățile de acordare și de stabilire a tarifului preferențial acordat inițial Alcoa Trasformazioni în temeiul Decretului din 1995 și cele care au făcut obiectul Decretului din 2004, iar ulterior al Legii din 2005, permite, în sine, să se considere că era vorba despre un ajutor nou.
116 Pe de altă parte, această concluzie se aplică a fortiori și în privința extinderii ajutorului care a evoluat în acest mod pentru noii beneficiari, care nu se înscriu într‑o schemă de ajutoare deja autorizată, ci li se acordă la rândul lor un ajutor care, până la acel moment, avea un singur beneficiar.
117 Prin urmare, al șaselea motiv trebuie respins.
Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe compatibilitatea ajutorului în discuție „cu piața comună”
[omissis]
Cu privire la al nouălea motiv, privind încălcarea articolului 174 TFUE și a Declarației privind regiunile insulare
[omissis]
Cu privire la al zecelea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (3) literele (a) și (c) TFUE, a Liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale și pe neluarea în considerare a Liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013
[omissis]
Cu privire la cheltuielile de judecată
139 Întrucât Comisia a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, iar reclamanta a căzut în pretenții, se impune, în temeiul articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a opta)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Portovesme Srl la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 16 octombrie 2014.
Semnături