Cauza T‑168/12

Aguy Clement Georgias și alții

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

și a

Comisiei Europene

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Zimbabwe – Înghețarea fondurilor – Răspundere extracontractuală – Legătură de cauzalitate – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Eroare vădită de apreciere – Obligația de motivare”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 18 septembrie 2014

1.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate – Sarcina probei – Lipsa uneia dintre condiții – Respingerea în întregime a acţiunii în despăgubire

(art. 340 al doilea paragraf TFUE)

2.      Acțiune în despăgubire – Termen de prescripție – Momentul de la care începe să curgă termenul – Răspundere pentru un act normativ – Data apariției efectelor prejudiciabile ale actului – Data adoptării actului de includere a numelui reclamantului

(art. 340 al doilea paragraf TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 46 și art. 53 primul paragraf; Regulamentul nr. 314/2004 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 412/2007)

3.      Excepție de nelegalitate – Caracter incident – Măsuri restrictive de înghețare de fonduri – Acțiune în despăgubire introdusă în termenul de prescripție, însă în absența unei acțiuni în anulare – Admisibilitate

(art. 263 TFUE și 277 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 46 și art. 53 primul paragraf)

4.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate – Regulament care prevede măsuri restrictive cu excluderea unor dispoziții de interzicere a intrării într‑un stat membru sau a tranzitului pe teritoriul acelui stat – Refuz de acces pe teritoriul național și de tranzit care ține de exercitarea unor competențe suverane naționale privind controlul accesului cetățenilor din țări terțe – Lipsa unei legături de cauzalitate

(art. 340 al doilea paragraf TFUE; Regulamentul nr. 314/2004 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 412/2007)

5.      Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Aprecierea legalității comportamentului instituțiilor – Nemotivare sau insuficienţa motivării – Chestiune distinctă de cea referitoare la legalitatea pe fond

(art. 296 TFUE și art. 340 al doilea paragraf TFUE)

6.      Uniunea Europeană – Controlul jurisdicțional al legalității actelor instituțiilor – Măsuri restrictive împotriva Zimbabwe – Înghețarea fondurilor anumitor persoane și entități având în vedere situația din Zimbabwe – Întinderea controlului – Control restrâns pentru normele generale – Control care se extinde la aprecierea faptelor și la verificarea probelor pentru actele care se aplică unor entități specifice

(art. 60 CE și 301 CE; Regulamentul nr. 314/2004 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 412/2007)

7.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la apărare – Măsuri restrictive adoptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Zimbabwe – Obligația instituțiilor de a reexamina regulat situația care a justificat adoptarea actului care cuprinde măsurile restrictive și oportunitatea prelungirii lor – Întindere – Nelegalitate a actului care depinde de proba unei eventuale incidențe procedurale a încălcării obligației menționate

(Regulamentul nr. 314/2004 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 412/2007)

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 24-26)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 29-31)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 34 și 35)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 43, 45 și 46)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 69 și 71)

6.      Referitor la intensitatea controlului jurisdicțional, în ceea ce privește normele generale care definesc condițiile de aplicare a măsurilor restrictive, Consiliul dispune de o largă putere de apreciere în privința elementelor care trebuie luate în considerare în vederea adoptării unor sancțiuni economice și financiare în temeiul articolelor 60 CE și 301 CE, conform unei poziții comune adoptate în cadrul politicii externe și de securitate comune. În special, întrucât instanța comunitară nu poate substitui aprecierea Consiliului cu propria apreciere asupra probelor, faptelor și împrejurărilor care justifică adoptarea unor astfel de măsuri, controlul exercitat de Tribunal trebuie să se limiteze la verificarea respectării normelor de procedură și de motivare, a exactității materiale a situației de fapt, precum și a absenței unei erori vădite în aprecierea faptelor și a unui abuz de putere. Acest control restrâns se aplică în special în privința aprecierii considerațiilor de oportunitate pe care se bazează astfel de măsuri.

În această privință, trebuie totuși să se țină seama de jurisprudența referitoare la noțiunea de țări terțe, în sensul articolelor 60 CE și 301 CE, potrivit căreia această noțiune include conducătorii unei astfel de țări, precum și indivizi și entități care sunt asociați acestor conducători sau sunt controlați direct sau indirect de aceștia. Astfel, în exercitarea puterii largi de apreciere în materie, desigur, Consiliul poate, atunci când intenționează să adopte în temeiul acestor articole măsuri restrictive împotriva conducătorilor unei astfel de țări, precum și a indivizilor și a entităților care sunt asociate acestor conducători sau care sunt controlate direct sau indirect de aceștia, să definească mai larg sau mai restrâns cercul conducătorilor și asociații acestora care vor face obiectul măsurilor care urmează a fi adoptate, dar el nu poate să extindă domeniul de aplicare al măsurilor respective la persoane sau la entități care nu se încadrează în una sau în cealaltă dintre categoriile sus‑menționate.

Pe de altă parte, în cazul în care Consiliul definește în mod abstract criteriile care pot justifica includerea numelui unei persoane sau al unei entități pe lista cuprinzând numele persoanelor sau ale entităților care fac obiectul măsurilor restrictive adoptate în temeiul articolelor 60 CE și 301 CE, Tribunalul trebuie să verifice, pe baza motivelor invocate de persoana sau de entitatea în cauză ori, dacă este cazul, invocate din oficiu, dacă situația sa corespunde criteriilor abstracte definite de Consiliu. Acest control cuprinde aprecierea faptelor și a circumstanțelor invocate pentru justificarea includerii numelui persoanei sau al entității în cauză pe lista cuprinzând numele celor care fac obiectul măsurilor restrictive, precum și verificarea elementelor de probă și a informațiilor pe care se bazează această apreciere. Tribunalul trebuie de asemenea să se asigure cu privire la respectarea dreptului la apărare și a obligației de motivare în această privință, precum și, dacă este cazul, la temeinicia considerațiilor imperative invocate în mod excepțional de Consiliu pentru a nu îndeplini aceste obligații.

(a se vedea punctele 52 și 72-74)

7.      Respectarea dreptului la apărare, în orice procedură deschisă împotriva unei persoane și care este de natură să ducă la un act care cauzează un prejudiciu acesteia, constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii și trebuie să fie asigurat chiar și în lipsa unei reglementări privind procedura în cauză. Acest principiu impune ca persoanei în cauză să i se fi oferit posibilitatea să își prezinte în mod util punctul de vedere asupra unor elemente care ar putea fi reținute împotriva sa în actul care trebuie adoptat.

În această privință, referitor la includerea reclamantului în temeiul Regulamentului nr. 412/2007, de modificare a Regulamentului nr. 314/2004 în cadrul anumitor măsuri restrictive împotriva Zimbabwe, exista o obligație a instituțiilor Uniunii de a reexamina regulat situația care a justificat adoptarea măsurilor restrictive în litigiu și oportunitatea prelungirii lor. Aceasta se impunea cu atât mai mult cu cât măsurile respective conțineau o limitare a folosinței dreptului de proprietate al persoanelor vizate, această restricție trebuind să fie, în plus, calificată drept considerabilă, având în vedere domeniul de aplicare general al înghețării în litigiu a activelor.

Cu toate acestea, în contextul unei acțiuni în anulare, pentru ca o astfel de încălcare a dreptului la apărare să determine anularea actului în cauză, trebuie ca, în lipsa acestei neregularități, procedura să fi condus la un rezultat diferit. Astfel, într‑o situație în care reclamantul solicită, printr‑o acțiune în despăgubire, repararea prejudiciului pe care pretinde că l‑ar fi suferit ca urmare a adoptării unui act sau a prelungirii validității acestuia cu încălcarea dreptului său la apărare și în care reclamantul nu a formulat o acțiune în anulare împotriva actului în discuție, simpla invocare a unei pretinse încălcări a dreptului la apărare nu este suficientă pentru a demonstra temeinicia unei acțiuni în despăgubire. Trebuie să se explice și care sunt argumentele și elementele pe care persoana interesată le‑ar fi putut valorifica dacă dreptul său la apărare ar fi fost respectat și să se demonstreze, dacă este cazul, că aceste argumente și elemente ar fi putut să conducă în cazul său la un rezultat diferit, mai precis la o nereînnoire în privința sa a măsurii restrictive în litigiu de înghețare a activelor.

(a se vedea punctele 100 și 105-107)