HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
29 octombrie 2015(*)
„Achiziții publice de servicii – Procedură de cerere de ofertă – Transportul membrilor Parlamentului European – Decizie de declarare ca nereușită și de încheiere a procedurii de cerere de ofertă și de inițiere a unei proceduri de negociere – Atribuirea contractului unui alt ofertant – Egalitate de tratament – Modificare substanțială a termenilor inițiali de contractare”
În cauza T‑126/13,
Direct Way, cu sediul în Machelen (Belgia),
Directway Worldwide, cu sediul în Machelen (Belgia),
reprezentate de E. van Nuffel dʼHeynsbroeck, avocat,
reclamante,
împotriva
Parlamentului European, reprezentat de L. Darie și de P. Biström, în calitate de agenți,
pârât,
având ca obiect o cerere de anulare a trei decizii ale Parlamentului privind atribuirea contractului de servicii de transport al membrilor Parlamentului la Bruxelles,
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
compus din domnii S. Frimodt Nielsen, președinte, F. Dehousse și A. M. Collins (raportor), judecători,
grefier: M. L. Grzegorczyk, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 23 aprilie 2015,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul litigiului
1 La 8 mai 2012, Parlamentul European a publicat un anunț de participare privind cererea de ofertă INLO.AO‑2012‑008‑LUX‑UTP‑02, intitulat „Transportul membrilor Parlamentului European la Bruxelles” (JO 2012/S 88‑143608), în cadrul unei proceduri deschise.
2 Potrivit anunțului de participare, mărimea contractului reprezenta aproximativ 3 050 de ore‑vehicul pe săptămână timp de aproximativ 26 de săptămâni pe an și aproximativ 675 de ore‑vehicul pe săptămână timp de aproximativ 7 săptămâni pe an. Valoarea totală a contractului (fără TVA) era estimată între 10 000 000 și 12 000 000 de euro, pentru o durată maximă de 4 ani.
3 În temeiul anunțului de participare, contractul urma să fie atribuit ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, apreciată în funcție de următoarele criterii: prețul (60 de puncte), pertinența organizării propuse pentru gestionarea contractului (20 de puncte), măsurile de mediu propuse (10 puncte) și gestionarea și dezvoltarea resurselor umane (10 puncte).
4 Au fost depuse numai două oferte, și anume cea a Direct Way și Directway Worldwide, reclamantele, și cea a TMS Limousine.
5 Oferta depusă de TMS Limousine a fost clasată pe prima poziție, primind un total de 83,43 puncte. Această ofertă propunea printre altele un preț de 38,90 euro pe oră. Oferta reclamantelor a fost clasată pe a doua poziție, primind un total de 80,25 puncte. În special, prețul propus în oferta lor era de 34,34 euro pe oră, pentru un total de aproximativ 123 000 de ore‑vehicul pe an.
6 Prin scrisoarea din 3 septembrie 2012, Parlamentul a informat reclamantele despre decizia sa de încheiere a procedurii de atribuire a contractului sub formă deschisă și despre intenția sa de a iniția o procedură de negociere, pentru motivul că ofertele depuse în contextul acestei prime proceduri erau „inacceptabile în raport cu criteriile de atribuire, în special prețurile propuse, care [erau] prea ridicate în raport cu valoarea anunțată în anunțul de participare”. Decizia de încheiere a primei proceduri a făcut obiectul unui anunț publicat la 2 octombrie 2012 (JO 2012/S 189‑310052).
7 Prin scrisoarea din 20 septembrie 2012, Parlamentul a invitat reclamantele și TMS Limousine să depună o ofertă privind cererea de ofertă INLO.AO‑2012‑018‑LUX‑UTP‑05, intitulată „Transportul membrilor Parlamentului European la Bruxelles”, în cadrul unei proceduri de negociere fără publicitate. Caracteristicile acestei cereri de ofertă erau în esență identice cu cele ale cererii de ofertă precedente, în special în ceea ce privește valoarea estimată a contractului, întinderea și criteriile de atribuire, și anume prețul și cele trei criterii calitative menționate la punctul 3 de mai sus.
8 Cu ocazia procedurii de negociere, cei doi ofertanți și‑au menținut, în esență, ofertele pe care le depuseseră inițial. Totuși, TMS Limousine a propus un preț mai mic, stabilit la 36,15 euro pe oră, în timp ce reclamantele au propus același preț ca înainte, și anume 34,34 euro pe oră.
9 Ulterior au avut loc două reuniuni între Parlament și fiecare dintre ofertanți, în urma cărora reclamantele au majorat puțin prețul propus, stabilindu‑l la 34,63 euro pe oră, în timp ce TMS Limousine a redus prețul propus, stabilindu‑l la 34,95 euro pe oră.
10 Prin e‑mailul din 21 decembrie 2012, precum și prin scrisoarea recomandată din 3 ianuarie 2013, Parlamentul a notificat reclamantelor decizia sa de a respinge oferta lor pentru motivul că nu fusese considerată oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic (denumită în continuare „decizia de respingere”). Astfel, această ofertă a fost clasată pe a doua poziție, primind 85,39 puncte. În plus, reclamantele au fost informate despre decizia Parlamentului de a atribui contractul societății TMS Limousine, care obținuse 87,99 puncte (denumită în continuare „decizia de atribuire”). În sfârșit, Parlamentul a informat reclamantele că puteau solicita informații suplimentare cu privire la motivele respingerii cererii lor, la caracteristicile și la avantajele relative ale ofertei reținute, precum și la numele ofertantului câștigător. Reclamantele au solicitat astfel de informații suplimentare prin e‑mailul din 26 decembrie 2012.
11 La 8 ianuarie 2013, Parlamentul a publicat un anunț de atribuire a contractului (JO 2013/S 5‑4640).
12 La 10 ianuarie 2013, Parlamentul le‑a transmis reclamantelor, prin e‑mail și prin scrisoare recomandată, răspunsul său la e‑mailul lor din 26 decembrie 2012, în care a furnizat detalii privind evaluarea pe criteriu de atribuire a fiecăreia dintre oferte, menționând și prețul propus în final de ofertantul câștigător (și anume 34,95 euro pe oră).
Procedura și concluziile părților
13 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 1 martie 2013, reclamantele au introdus prezenta acțiune, solicitând, în esență, Tribunalului:
– anularea deciziei din 3 septembrie 2012 a Parlamentului de încheiere a procedurii de atribuire a contractului sub forma „deschisă”;
– anularea deciziei din 20 septembrie 2012 a Parlamentului de a iniția procedura de atribuire a contractului sub forma „de negociere fără publicitate”;
– anularea deciziei de atribuire;
– declararea nulității contractului încheiat cu ofertantul câștigător;
– acordarea de daune interese în favoarea acestora;
– obligarea Parlamentului la plata cheltuielilor de judecată.
14 Parlamentul solicită Tribunalului:
– respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în anulare formulate împotriva deciziei din 3 septembrie 2012 de încheiere a procedurii deschise și împotriva deciziei din 20 septembrie 2012 de inițiere a procedurii de negociere;
– respingerea ca nefondată a acțiunii îndreptate împotriva deciziei de atribuire;
– respingerea cererii de nulitate a contractului;
– respingerea cererii de daune interese;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
15 La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a șasea) a decis să deschidă fază orală a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991, a solicitat părților să precizeze la ce dată au primit reclamantele comunicarea Parlamentului din 10 ianuarie 2013.
16 În răspunsul la cererea respectivă, reclamantele au arătat că această comunicare fusese primită prin e‑mail la 10 ianuarie 2013, dar că nu puteau preciza data la care comunicarea a fost primită prin scrisoare recomandată.
17 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 23 aprilie 2015. Cu ocazia acesteia, ca răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului, reclamantele au confirmat că nu solicitau în mod formal anularea deciziei Parlamentului de respingere a ofertei lor, comunicată prin e‑mailul din 21 decembrie 2012, precum și prin scrisoarea recomandată din 3 ianuarie 2013.
În drept
Cu privire la admisibilitate
18 Parlamentul ridică o excepție de inadmisibilitate privind acțiunea formulată împotriva deciziilor de încheiere a procedurii deschise și de inițiere a procedurii de negociere, invocând expirarea termenului de introducere a acțiunii. În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii îndreptate împotriva deciziei de atribuire, Parlamentul se limitează să precizeze că lasă această chestiune la aprecierea Tribunalului.
19 Reclamantele contestă această excepție de inadmisibilitate. În esență, ele susțin că atribuirea unui contract de achiziții publice este o operațiune complexă în care autoritatea contractantă poate fi pusă în situația să ia decizii intermediare în vederea atribuirii contractului. În cadrul acestui proces, neregularitatea unei decizii ar putea să nu apară imediat, putând fi identificată numai prin decizii ulterioare ei. În opinia reclamantelor, numai decizia de atribuire, mai concret, comunicarea, la 10 ianuarie 2013, a motivelor respingerii cererii lor, este cea din care a reieșit neregularitatea deciziilor precedente. Astfel, ar rezulta din această comunicare că prețul propus de ofertantul câștigător era mai mare decât cel propus inițial de reclamante în cadrul procedurii la care s‑a renunțat. Reclamantele, care depuseseră un preț mai mare decât valoarea estimată în anunțul de participare, consideră că nu aveau niciun motiv să pună anterior la îndoială acest motiv.
20 În ceea ce privește decizia de încheiere a procedurii deschise, chiar dacă ea nu a fost adresată reclamantelor, este cert că Parlamentul a informat reclamantele cu privire la această decizie prin scrisoarea recomandată din 3 septembrie 2012. În plus, Parlamentul a publicat în Jurnalul Oficial din 2 octombrie 2012 un anunț de renunțare la procedura deschisă.
21 Având în vedere calitatea lor de participante la procedura deschisă, decizia de încheiere a procedurii respective era de natură să afecteze situația juridică a reclamantelor și, prin urmare, să facă obiectul unei acțiuni în anulare. Trebuie să se constate, cu toate acestea, că decizia de încheiere a procedurii deschise, cuprinsă în scrisoarea din 3 septembrie 2012, nu a fost contestată de reclamante până la introducerea prezentei acțiuni, la 1 martie 2013.
22 Or, în temeiul articolului 263 al șaselea paragraf TFUE, acțiunea în anulare trebuie formulată în termen de două luni, după caz, de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv. Întrucât a fost introdusă în mod clar în afara termenului, acțiunea în anulare, în măsura în care este îndreptată împotriva deciziei cuprinse în scrisoarea din 3 septembrie 2012, este în mod vădit inadmisibilă.
23 Niciunul dintre argumentele invocate de reclamante nu poate să repună în discuție această concluzie. În special, acestea ar fi trebuit, într‑un termen rezonabil după ce au luat cunoștință de existența deciziei menționate, să solicite Parlamentului să le comunice textul integral sau, în lipsă, orice informație necesară, pentru a avea o cunoștință exactă a conținutului și a motivelor astfel încât să își poată exercita în mod util dreptul la o cale de atac (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2011, Evropaïki Dynamiki/BEI, T‑461/08, Rep., EU:T:2011:494, punctul 107).
24 Or, reclamantele nu au adresat o astfel de cerere Parlamentului. În consecință, prezenta acțiune în anulare este introdusă în afara termenului în măsura în care este îndreptată împotriva deciziei de încheiere a procedurii deschise.
25 În ceea ce privește decizia de a iniția procedura de negociere, comunicată reclamantelor prin scrisoarea recomandată din 20 septembrie 2012, trebuie analizat din oficiu dacă aceasta poate face obiectul unei acțiuni în anulare, în sensul articolului 263 TFUE, chiar dacă Parlamentul nu contestă admisibilitatea acțiunii pe acest temei, fiind vorba despre o cauză de inadmisibilitate de ordine publică.
26 Potrivit unei jurisprudențe constante, nu constituie acte sau decizii susceptibile de a face obiectul unei acțiuni în anulare, în sensul articolului 263 TFUE, decât măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele reclamanților, modificând în mod distinct situația juridică a acestora (a se vedea Hotărârea din 8 octombrie 2008, Sogelma/AER, T‑411/06, Rep., EU:T:2008:419, punctul 85 și jurisprudența citată).
27 Ca regulă generală, o decizie de a organiza o cerere de ofertă nu este cauzatoare de prejudicii, în măsura în care oferă persoanelor interesate numai posibilitatea de a participa la procedură și de a depune o ofertă (Hotărârea Sogelma/AER, punctul 26 de mai sus, EU:T:2008:419, punctul 86). În speță, întrucât reclamantele au participat la procedura de negociere, decizia de a iniția respectiva procedură nu le poate cauza un prejudiciu.
28 În plus, trebuie arătat că, deși procedura de negociere nu poate fi inițiată decât în prezența unor situații specifice, precum cele ale unor oferte incorecte sau inacceptabile depuse ca urmare a unei proceduri deschise care a fost în prealabil încheiată, prevăzute la articolul 127 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 357, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 3, denumit în continuare „normele de aplicare ”), nu este mai puțin adevărat că ea constituie o procedură autonomă și distinctă de orice altă procedură de atribuire a contractelor și în special de procedura deschisă, în sensul articolului 91 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198, denumit în continuare „Regulamentul financiar”) (Ordonanța din 16 decembrie 2009, Bull și alții/Comisia, T‑333/08, EU:T:2009:514, punctul 14).
29 Având în vedere ceea ce precedă, trebuie constatat că nu se poate admite ca reclamantele să conteste decizia de a iniția procedura de negociere, care le‑a fost comunicată prin scrisoarea recomandată din 20 septembrie 2012.
30 Chiar dacă Parlamentul nu invocă o excepție de inadmisibilitate împotriva acțiunii în măsura în care aceasta este îndreptată împotriva deciziei de atribuire pentru motivul că ar fi de asemenea tardivă, întrucât este vorba despre o cauză de inadmisibilitate de ordine publică, trebuie analizată din oficiu admisibilitatea acțiunii, în temeiul articolului 113 din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iunie 1993, Matra/Comisia, C‑225/91, Rec., EU:C:1993:239, punctele 11-13, și Hotărârea din 15 septembrie 2011, CMB și Christof/Comisia, T‑407/07, EU:T:2011:477, punctul 74).
31 Rezultă din cuprinsul articolului 263 al șaselea paragraf TFUE că criteriul datei luării la cunoștință a actului, ca moment de la care începe să curgă termenul de introducere a acțiunii, prezintă un caracter subsidiar în raport cu cel al publicării sau cu cel al notificării actului (Hotărârea din 11 martie 2009, TF1/Comisia, T‑354/05, Rep., EU:T:2009:66, punctul 33).
32 Pe de o parte, în această privință trebuie arătat că reclamantele nu sunt destinatare ale deciziei de atribuire, chiar dacă aceasta este strâns legată de decizia de respingere, care le este adresată. În consecință, decizia de atribuire nu a fost notificată reclamantelor.
33 Pe de altă parte, trebuie constatat că decizia de atribuire nu este un act care, ca atare, trebuie publicat în Jurnalul Oficial [a se vedea în special articolul 90 alineatul (1) din Regulamentul financiar și articolul 118 din normele de aplicare].
34 De altfel, nu este vorba nici despre un act care, potrivit unei practici constante a instituției în cauză, face obiectul unei astfel de publicări. Spre deosebire de situațiile vizate de jurisprudența privind obligația de notificare (Hotărârea din 19 iunie 2009, Qualcomm/Comisia, T‑48/04, Rep., EU:T:2009:212, punctele 43-58) și practica de publicare (Hotărârea din 15 iunie 2005, Olsen/Comisia, T‑17/02, Rec., EU:T:2005:218, punctele 72-87, și Hotărârea TF1/Comisia, punctul 31 de mai sus, EU:T:2009:66, punctele 34-36), trebuie constatat că, în speță, decizia de atribuire nu a fost publicată în Jurnalul Oficial sau pe internet. Parlamentul s‑a limitat să publice, la 8 ianuarie 2013, un anunț de atribuire a contractului, care cuprinde informații succinte care nu permit reclamantelor să își exercite în mod util dreptul de a formula o cale de atac în fața instanței Uniunii Europene. În consecință, această dată nu poate constitui dies a quo a termenului de introducere a acțiunii în anulare.
35 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să fie avută în vedere data luării la cunoștință de către reclamante a actului atacat. Rezultă din expunerea situației de fapt de mai sus că reclamantele au luat cunoștință de existența deciziei de atribuire între 21 și 26 decembrie 2012, această ultimă dată fiind cea la care au solicitat Parlamentului informații suplimentare privind decizia menționată. Or, la acel moment, reclamantele nu cunoșteau exact conținutul și motivele actului în cauză astfel încât să își poată exercita în mod util dreptul la o cale de atac (a se vedea în acest sens Hotărârea Evropaïki Dynamiki/BEI, punctul 23 de mai sus, EU:T:2011:494, punctul 107).
36 Reclamantele nu puteau să își exercite în mod util dreptul la o cale de atac decât din momentul în care au primit comunicarea Parlamentului, transmisă prin e‑mail și prin scrisoare recomandată la 10 ianuarie 2013.
37 În ceea ce privește regularitatea notificării actelor Uniunii, jurisprudența a avut ocazia să precizeze că o decizie este notificată în mod corespunzător atunci când este comunicată destinatarului, iar acesta este în măsură să ia la cunoștință decizia (Ordonanța din 2 octombrie 2014, Page Protective Services/SEAE, C‑501/13 P, EU:C:2014:2259, punctul 30), ceea ce permite o notificare valabilă prin e‑mail (Ordonanța Page Protective Services/SEAE, citată anterior, EU:C:2014:2259, punctele 31-33). Același raționament poate fi aplicat prezentei cauze în ceea ce privește comunicarea Parlamentului din 10 ianuarie 2013, care permite să se cunoască conținutul și motivele deciziei de atribuire.
38 Cu toate acestea, rezultă din jurisprudență că trimiterea unui e‑mail nu garantează în mod necesar recepționarea sa efectivă de către destinatar. Un e‑mail poate să nu îi parvină din motive tehnice. În plus, chiar în cazul în care un e‑mail parvine în mod efectiv destinatarului, este posibil ca recepționarea sa să nu aibă loc la data trimiterii (Hotărârea Sogelma/AER, punctul 26 de mai sus, EU:T:2008:419, punctul 77).
39 În speță, Parlamentul a transmis comunicarea sa prin e‑mail și prin scrisoare recomandată la 10 ianuarie 2013. Astfel cum s‑a menționat la punctul 16 de mai sus, reclamantele au arătat, ca răspuns la o întrebare a Tribunalului, că nu puteau preciza data la care au primit acest document prin scrisoare recomandată. Au confirmat însă că primiseră e‑mailul din 10 ianuarie 2013 la aceeași dată și au depus o copie a acestuia.
40 Rezultă din cele de mai sus că acțiunea împotriva deciziei de atribuire, introdusă la 1 martie 2013, este admisibilă, întrucât a fost introdusă înaintea expirării termenului de două luni, prelungit pentru considerente de distanță, în mod invariabil, cu 10 zile, prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE.
41 În ședință, ținând seama de faptul că reclamantele nu solicitau în mod formal anularea deciziei Parlamentului de respingere a ofertei acestora, Parlamentul a exprimat rezerve în privința admisibilității acțiunii în măsura în care este îndreptată împotriva deciziei de atribuire, invocând o eventuală lipsă a interesului de a exercita acțiunea.
42 Întrucât lipsa interesului de a exercita acțiunea constituie o cauză de inadmisibilitate de ordine publică pe care instanța Uniunii o poate examina din oficiu, trebuie să se observe că, potrivit unei jurisprudențe constante, o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care această persoană are un interes să obțină anularea actului atacat. Un astfel de interes presupune ca anularea actului să poată avea, în sine, consecințe juridice și ca acțiunea să poată astfel aduce, prin rezultatul său, un beneficiu părții care a introdus‑o (Hotărârea din 23 mai 2014, European Dynamics Luxemburg/BCE, T‑553/11, EU:T:2014:275, punctul 94).
43 Atunci când oferta unui ofertant este respinsă ca urmare a faptului că contractul este atribuit celuilalt singur ofertant, după compararea ofertelor, existența unui interes de a exercita acțiunea al ofertantului exclus împotriva deciziei de atribuire a contractului nu este subordonată anulării deciziei de respingere a ofertei sale.
44 În ipoteza anulării deciziei de atribuire, revine Parlamentului sarcina de a lua măsurile pe care le presupune executarea unei astfel de hotărâri (a se vedea în acest sens Hotărârea Evropaïki Dynamiki/BEI, punctul 23 de mai sus, EU:T:2011:494, punctul 66). În prezenta cauză, reclamantele au un interes de a exercita acțiunea în anulare împotriva deciziei atacate în vederea obținerii, în temeiul obligației care decurge din articolul 266 TFUE, a unei restabiliri corespunzătoare a situației lor de către Parlament, care poate, dacă este cazul, să ia forma unei compensații pecuniare adecvate a prejudiciului suferit, așa cum acestea solicită de altfel în prezenta cauză.
45 În aceste împrejurări, reclamantele au un interes de a exercita acțiunea împotriva deciziei de atribuire, astfel încât cererea lor prin care solicită anularea acestei decizii este admisibilă.
Cu privire la fond
46 În susținerea acțiunii, reclamantele invocă două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea principiului egalității dintre ofertanți și, al doilea, pe încălcarea articolului 127 alineatul (1) litera (a) din normele de aplicare, care interzice modificarea substanțială a termenilor inițiali de contractare.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității
– Argumentele părților
47 Prin intermediul primului motiv, reclamantele susțin că, presupunând că prețul ofertantului câștigător este considerat acceptabil în cadrul procedurii de negociere, Parlamentul a încălcat principiul egalității dintre ofertanți, întrucât ele au propus un preț puțin mai mic care a fost considerat de Parlament inacceptabil în cadrul procedurii deschise. În consecință, potrivit reclamantelor, decizia de încheiere a procedurii de atribuire a contractului sub forma deschisă, decizia de inițiere a procedurii de atribuire a contractului sub forma „de negociere fără publicitate” și decizia de atribuire a acestui contract trebuie să fie anulate.
48 Reclamantele arată că, în scrisoarea din 3 septembrie 2012, Parlamentul a indicat clar că numai prețurile propuse au justificat decizia de încheiere a procedurii deschise. Pe de altă parte, ulterior, negocierile purtate în cadrul procedurii de negociere ar fi privit numai prețul ofertelor. Parlamentul nu ar fi solicitat niciodată reclamantelor să își îmbunătățească propunerile tehnice.
49 Reclamantele critică comportamentul Parlamentului, care a acceptat în final oferta unui ofertant câștigător la un preț mai mare decât cel pe care ele l‑au propus inițial, în condițiile în care cerințele calitative fuseseră reduse. În această privință, ele susțin că Parlamentul a redus volumul prestațiilor care trebuiau furnizate, modificându‑l de la aproximativ 400 000 de ore‑vehicul la aproximativ 300 000 de ore‑vehicul pentru toate durata contractului.
50 Având în vedere cele de mai sus, reclamantele consideră că Parlamentul a încălcat principiul egalității dintre ofertanți, precum și articolul 101 din Regulamentul financiar și articolul 127 alineatul (1) litera (a) din normele de aplicare.
51 În stadiul replicii, reclamantele contestă argumentul Parlamentului potrivit căruia ele au înțeles greșit volumul prestațiilor prevăzut în cererea de ofertă. În realitate, caietul de sarcini ar indica un volum de prestații net mai mare decât cel indicat în anunțul de participare. În cazul unor diferențe, caietul de sarcini ar avea întâietate față de anunțul de participare. În consecință, reclamantele ar fi estimat în mod corect volumul prestațiilor.
52 Cu toate acestea, în ședință, ca răspuns la o întrebare a Tribunalului, reclamantele au admis că supraestimaseră inițial volumul prestațiilor care trebuiau furnizate, ceea ce le‑ar fi determinat să majoreze puțin prețul propus în cursul procedurii de negociere.
53 Reclamantele admit că condițiile tehnice inițiale ale contractului nu au fost substanțial modificate. Prin urmare, potrivit acestora, Parlamentul nu putea să atribuie contractul la un preț superior celui pe care îl considerase inacceptabil în cadrul procedurii deschise.
54 În sfârșit, reclamantele adaugă, cu privire la articolul 101 din Regulamentul financiar, că nu reproșează Parlamentului nemotivarea, ci o motivare incorectă, întrucât oferta pe care o prezentaseră în cadrul procedurii deschise nu era inacceptabilă.
55 Parlamentul respinge argumentele reclamantei.
– Aprecierea Tribunalului
56 Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că criticile reclamantelor trebuie să fie examinate numai în măsura în care prin acestea se urmărește să se susțină acțiunea în anulare îndreptată împotriva deciziei de atribuire, acțiunea în anulare fiind declarată inadmisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva altor decizii (a se vedea punctele 20-45 de mai sus).
57 Potrivit unei jurisprudențe constante, termenul de introducere a acțiunii prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE este de ordine publică, iar aplicarea strictă a reglementărilor Uniunii în materie de termene de procedură răspunde cerinței de securitate juridică și necesității de a evita orice discriminare sau tratament arbitrar în administrarea justiției (Ordonanța Page Protective Services/SEAE, punctul 37 de mai sus, EU:C:2014:2259, punctele 21 și 37, și Ordonanța din 5 februarie 2010, Pro humanum/Comisia, T‑319/09, EU:T:2010:29, punctul 7).
58 Or, a admite că un reclamant poate, în cadrul unei acțiuni în anulare îndreptate împotriva unei decizii, să invoce nereguli privind un act anterior a cărui anulare acesta ar fi putut să o solicite ar permite să se conteste în mod indirect decizii anterioare care nu au fost atacate în termenul de introducere a acțiunii prevăzut la articolul 263 TFUE și să se eludeze astfel acest termen (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 1995, Spania/Comisia, C‑135/93, Rec., EU:C:1995:201, punctul 17).
59 În speță, trebuie să se constate că argumentele reclamantelor privind acceptabilitatea în raport cu criteriile de atribuire a ofertelor depuse în contextul unei proceduri deschise care a fost în prealabil încheiate nu pot fi luate în considerare de Tribunal în cadrul aprecierii sale privind acțiunea în anulare formulată împotriva deciziei de atribuire intervenite la terminarea unei proceduri de negociere, care constituie o procedură autonomă și distinctă de orice altă procedură de atribuire a contractelor (Ordonanța Bull și alții/Comisia, punctul 28 de mai sus, EU:T:2009:514, punctul 14). Astfel cum s‑a arătat mai sus, orice altă concluzie ar însemna să se permită reclamantelor să repună în discuție decizia de încheiere a procedurii deschise, care, întrucât nu a fost contestată în termenele prevăzute, a rămas definitivă față de cei care ar fi putut să o conteste (Hotărârea din 15 februarie 2001, Nachi Europe, C‑239/99, Rec., EU:C:2001:101, punctul 37).
60 Aceeași este situația și în cazul argumentelor reclamantelor prin care se urmărește să se constate temeinicia deciziei de atribuire, în măsura în care sunt întemeiate exclusiv pe pretinsa neregularitate a deciziei de încheiere a procedurii deschise. În această privință, la punctul 45 din cererea introductivă, reclamantele pretind că această procedură nu putea să fie încheiată în mod valabil pentru motivul caracterului inacceptabil al ofertelor. Or, întrucât faptul că ofertele erau inacceptabile este deja stabilit prin decizia de încheiere a procedurii deschise, acesta nu poate fi repus în discuție prin intermediul unei acțiuni în anulare împotriva deciziei de atribuire.
61 În consecință, în ceea ce privește prezenta acțiune, problema dacă Parlamentul era îndreptățit să invoce caracterul inacceptabil al ofertelor primite pentru a justifica decizia sa de încheiere a procedurii deschise nu poate fi examinată. Prin urmare, fără a se pronunța în privința temeiniciei concluziei la care a ajuns Parlamentul la finalul procedurii deschise (și anume caracterul inacceptabil al ofertelor primite), Tribunalul se va limita să verifice dacă această concluzie poate avea vreun efect în cadrul procedurii de negociere.
62 Potrivit articolului 89 alineatul (1) din Regulamentul financiar, toate contractele de achiziții publice finanțate integral sau parțial din buget respectă principiile transparenței, proporționalității, tratamentului egal și nediscriminării.
63 Potrivit unei jurisprudențe constante, principiul egalității de tratament impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 11 iunie 2014, Communicaid Group/Comisia, T‑4/13, EU:T:2014:437, punctul 50).
64 În domeniul achizițiilor publice, autoritatea contractantă este obligată, printre altele, să verifice, în fiecare fază a procedurii, respectarea egalității de tratament și, pe cale de consecință, egalitatea de șanse a tuturor ofertanților. De asemenea, principiul egalității de tratament înseamnă că ofertanții trebuie să se afle pe poziții de egalitate atât la momentul la care pregătesc ofertele, cât și la momentul la care acestea sunt evaluate de autoritatea contractantă (Hotărârea Communicaid Group/Comisia, punctul 63 de mai sus, EU:T:2014:437, punctul 51).
65 Aceasta implică mai precis că, în caietul de sarcini sau în anunțul de participare, criteriile de atribuire trebuie să fie formulate astfel încât să se permită tuturor ofertanților rezonabil informați și normal de diligenți să le interpreteze în același fel și că, la evaluarea ofertelor, aceste criterii trebuie aplicate în mod obiectiv și uniform tuturor ofertanților (Hotărârea Communicaid Group/Comisia, punctul 63 de mai sus, EU:T:2014:437, punctul 52).
66 Tribunalul consideră că reclamantele nu au stabilit corespunzător cerințelor legale că aceste principii au fost încălcate de Parlament.
67 În primul rând, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, deși procedura de negociere nu poate fi inițiată de autoritatea contractantă decât în prezența unor situații specifice, precum cele ale unor oferte incorecte sau inacceptabile depuse ca urmare a unei proceduri deschise și care a fost în prealabil încheiată, prevăzute la articolul 127 alineatul (1) litera (a) din normele de aplicare, nu este mai puțin adevărat că este o procedură autonomă și distinctă de orice altă procedură de atribuire a contractelor și în special de procedura deschisă (Ordonanța Bull și alții/Comisia, punctul 28 de mai sus, EU:T:2009:514, punctul 14).
68 Jurisprudența a precizat și că, după anularea unei proceduri de cerere de ofertă, această procedură este încheiată, iar autoritatea contractantă are totala libertate de a decide în legătură cu acțiunile care urmează să fie întreprinse ca urmare a acesteia (Hotărârea Sogelma/AER, punctul 26 de mai sus, EU:T:2008:419, punctul 136).
69 Or, reclamantele nu invocă niciun argument care permite să se conchidă că principiul egalității de tratament dintre ofertanți a fost încălcat în cadrul procedurii de negociere. După cum a susținut Parlamentul în mod întemeiat, nu este posibil să se compare oferta de preț a reclamantelor în cadrul procedurii deschise cu oferta de preț a ofertanților câștigători în cadrul procedurii de negociere, întrucât este vorba despre două proceduri distincte.
70 În plus, în contextul a două proceduri distincte, ar fi ilogic să se considere că prețul propus de reclamante în cadrul primei proceduri, care a determinat autoritatea contractantă să conchidă că ofertele erau inacceptabile, ar trebui să fie privit ca un prag maxim care nu poate fi depășit în cadrul unei a doua proceduri care are un caracter distinct.
71 Ar fi putut să existe în cauză o discriminare dacă, în contextul aceleiași proceduri, în speță procedura de negociere, autoritatea contractantă ar fi tratat în mod diferit oferte similare ale ofertanților. Reclamantele nu fac însă o asemenea afirmație.
72 În al doilea rând, presupunând că situația reclamantelor în cadrul procedurii deschise ar putea fi privită ca fiind comparabilă cu situația ofertantului câștigător în cadrul procedurii de negociere, quod non, în cadrul unei atribuiri potrivit ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, prețul nu este decât unul dintre cele patru criterii de atribuire. În consecință, autoritatea contractantă este liberă să atribuie contractul unui ofertant care propune un preț mai ridicat, dar a cărui ofertă are o calitate superioară în lumina altor criterii de atribuire prevăzute, cum a fost cazul în speță. Astfel, trebuie arătat că reclamantele nu contestă că oferta ofertantului câștigător avea o calitate superioară față de a lor, având în vedere criteriile de atribuire.
73 Prin urmare, critica întemeiată pe încălcarea principiului egalității de tratament trebuie respinsă.
74 Niciunul dintre argumentele invocate de reclamante nu poate să infirme această concluzie.
75 Argumentul potrivit căruia negocierea a privit numai prețul ofertelor este lipsit de temei. Astfel, rezultă în special din procesul‑verbal al reuniunilor din 13 și din 28 noiembrie 2012 că negocierile au privit de asemenea în special caracteristicile vehiculelor afectate (și anume vehicule hibride).
76 Aceeași este situația și în privința argumentului potrivit căruia Parlamentul ar fi redus cerințele calitative și volumul prestațiilor care trebuiau furnizate, modificându‑le de la 400 000 la 300 000 de ore‑vehicul. Acest argument se întemeiază pe o eroare de înțelegere din partea reclamantelor, astfel cum rezultă în special din procesul‑verbal al reuniunii de negociere din 28 noiembrie 2012 și așa cum acestea din urmă au admis în ședință (a se vedea punctul 52 de mai sus). În consecință, nu trebuie să se stabilească dacă, după cum pretind reclamantele, în caz de divergențe, caietul de sarcini trebuie să aibă întâietate față de anunțul de participare. În plus, trebuie să se observe că, în replică, reclamantele admit că condițiile tehnice (altele decât volumul prestațiilor) nu au fost modificate.
77 Tribunalul consideră, pe de altă parte, că argumentele privind pretinsa încălcare a articolului 101 din Regulamentul financiar și a articolului 127 alineatul (1) litera (a) din normele de aplicare nu pot fi reținute.
78 În măsura în care reclamantele reproșează Parlamentului că a încălcat aceste dispoziții motivând în mod eronat deciziile de încheiere a procedurii deschise și de inițiere a procedurii de negociere, aceste argumente nu pot fi admise, pentru motivele prezentate la punctele 20-29 de mai sus. În măsura în care aceste argumente sunt îndreptate împotriva deciziei de atribuire și reiau în esență argumentele examinate la punctele 63-76 de mai sus, ele trebuie respinse pentru aceleași motive menționate la punctele respective.
79 Având în vedere cele de mai sus, primul motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe modificarea substanțială a termenilor inițiali de contractare
– Argumentele părților
80 Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamantele susțin că, prin atribuirea contractului la un preț mai mare decât cel considerat anterior inacceptabil (și anume 34,95 euro pe oră oferiți de ofertantul câștigător în loc de 34,45 euro pe oră propuși inițial de reclamante), Parlamentul a realizat o modificare substanțială a termenilor inițiali de contractare, cu încălcarea articolului 127 alineatul (1) litera (a) din normele de aplicare.
81 Potrivit reclamantelor, în temeiul jurisprudenței, recurgerea la procedura de negociere nu poate oferi oportunitatea de a modifica în mod substanțial termenii inițiali de contractare.
82 Parlamentul susține că al doilea motiv trebuie să fie respins ca fiind lipsit de orice temei.
– Aprecierea Tribunalului
83 În temeiul articolului 127 alineatul (1) litera (a) din normele de aplicare, autoritățile contractante pot utiliza procedura de negociere după publicarea unui anunț de participare, indiferent de valoarea estimată a contractului, în eventualitatea depunerii unor oferte care sunt incorecte sau inacceptabile, luând în special în considerare criteriile de selecție și atribuire, ca urmare a unei proceduri deschise sau restrânse sau a unui dialog competitiv care au fost încheiate, cu condiția ca termenii inițiali de contractare prevăzuți în documentele pentru invitația la licitație menționată la articolul 130 din normele de aplicare să nu fie modificați substanțial, fără a aduce atingere aplicării alineatului (2).
84 În ceea ce privește prezentul motiv, singura pretinsă modificare substanțială a termenilor care trebuie analizată este cea referitoare la preț. Astfel, în stadiul replicii, reclamantele au retras cel de al doilea aspect al acestui motiv, referitor la volumul prestațiilor, și au arătat și că nu susțineau că Parlamentul a modificat condițiile tehnice ale contractului. Pe de altă parte, după cum s‑a arătat la punctele 52 și 76 de mai sus, argumentele reclamantelor referitoare la o pretinsă modificare a volumului prestațiilor se întemeiază pe o eroare de înțelegere din partea lor.
85 Potrivit reclamantelor, modificarea substanțială a termenilor inițiali de contractare rezultă din faptul că Parlamentul a atribuit contractul la un preț mai mare decât cel pe care ele îl propuseseră inițial și care fusese considerat inacceptabil.
86 Această argumentație nu poate fi admisă.
87 În primul rând, reclamantele nu contestă că valoarea totală estimată a contractului a rămas neschimbată, și anume între 10 000 000 și 12 000 000 de euro, pentru o durată maximă de patru ani.
88 În al doilea rând, nici articolul 127 alineatul (1) litera (a) din normele de aplicare, nici articolul 130 din normele de aplicare (la care face trimitere dispoziția precedentă) nu sugerează că prețul propus de unul dintre ofertanți în procedura deschisă trebuie să fie privit ca un termen inițial de contractare care nu trebuie modificat substanțial. Dimpotrivă, articolul 130 din normele de aplicare permite să se considere că termenii inițiali de contractare includ printre altele criteriile de excludere și de selecție, criteriile de atribuire și ponderea lor, precum și specificațiile tehnice. Reclamantele nu invocă însă o modificare substanțială a acestor elemente.
89 În al treilea rând, pentru motivele menționate la punctele 67-72 de mai sus, ar fi ilogic să se considere că prețul propus de reclamante în cadrul procedurii deschise trebuie să fie privit ca un prag maxim care nu poate fi depășit în cadrul unei proceduri distincte, în special atunci când contractul este atribuit ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic (și anume în urma unei evaluări privind de asemenea criterii de calitate și deci care nu se limitează la prețul propus).
90 Jurisprudența citată de reclamante nu susține cel de al doilea motiv al lor, întrucât aceasta privește împrejurări de fapt și de drept care nu sunt comparabile cu cele ale prezentei cauze.
91 Hotărârea din 19 iunie 2008, pressetext Nachrichtenagentur (C‑454/06, Rep., EU:C:2008:351), privea modificarea unui contract de achiziții publice în curs de validitate de către autoritățile naționale în lumina dispozițiilor Directivei 92/50/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii (JO L 209, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 50). Potrivit jurisprudenței, chiar dacă directivele privind atribuirea contractelor de achiziții publice de servicii nu sunt aplicabile contractelor de achiziții publice atribuite de administrația Uniunii, normele sau principiile adoptate sau rezultate în cadrul acestor directive pot fi invocate împotriva respectivei administrații atunci când rezultă că acestea sunt o expresie specifică a normelor fundamentale ale tratatului și a principiilor generale de drept care se impun direct administrației Uniunii (Hotărârea din 12 decembrie 2012, Evropaïki Dynamiki/EFSA, T‑457/07, EU:T:2012:671).
92 Dispozițiile în cauză ale Directivei 92/50 nu erau însă comparabile cu articolul 127 alineatul (1) litera (a) din normele de aplicare. În consecință, Hotărârea pressetext Nachrichtenagentur, punctul 91 de mai sus (EU:C:2008:351), nu este relevantă pentru soluționarea prezentului litigiu. În orice caz, trebuie să se constate că modificările aduse contractului în curs erau de o altă natură decât modificarea invocată de reclamante în prezenta cauză.
93 Aceleași considerații sunt valabile și pentru Hotărârea din 4 iunie 2009, Comisia/Grecia (C‑250/07, Rep., EU:C:2009:338), care privește o pretinsă schimbare a specificațiilor tehnice între două proceduri de atribuire a contractului și dispoziții ale Directivei 93/38/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor (JO L 199, p. 84), care nu sunt, nici acestea, comparabile cu articolul 127 alineatul (1) litera (a) din normele de aplicare.
94 În consecință, aceste hotărâri nu permit să se conchidă că atribuirea unui contract în cadrul unei proceduri de negociere unui ofertant câștigător care propune un preț mai mare decât cel al altui ofertant într‑o procedură deschisă rezultă în mod inevitabil dintr‑o modificare substanțială a termenilor inițiali de contractare, contrar articolului 127 alineatul (1) litera (a) din normele de aplicare.
95 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se respingă al doilea motiv ca nefondat.
Cu privire la nulitatea contractului
– Argumentele părților
96 Reclamantele solicită Tribunalului să constate nulitatea contractului încheiat cu ofertantul câștigător pentru motivul unor vicii fundamentale invocate.
97 În susținerea acestei cereri, reclamantele invocă articolul 116 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului nr. 1605/2002 (JO L 298, p. 1), articolul 166 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului nr. 966/2012 (JO L 362, p. 1), Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la aplicarea procedurilor privind căile de atac în ceea ce privește atribuirea contractelor de achiziții publice de bunuri și de lucrări (JO L 395, p. 33, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 237) și jurisprudența Curții.
98 Parlamentul susține că nu a comis nicio neregularitate în atribuirea contractului, astfel încât capătul de cerere privind declararea nulității contractului este vădit nefondat.
– Aprecierea Tribunalului
99 Având în vedere faptul că primul și cel de al doilea motiv au fost respinse ca fiind parțial inadmisibile și parțial nefondate, capătul de cerere privind declararea nulității contractului încheiat cu ofertantul câștigător trebuie să fie de asemenea respins.
Cu privire la capătul de cerere privind despăgubirea
– Argumentele părților
100 În ceea ce privește capătul de cerere privind repararea prejudiciului suferit, reclamantele consideră că, în lipsa comportamentului pretins nelegal al Parlamentului, oferta lor ar fi fost cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. În consecință, ele ar fi trebuit să aibă șanse serioase de a obține contractul, în pofida posibilității autorității contractante de a renunța la atribuirea unui contract. Ținând seama de marja de profit estimată (și anume 1,9 euro pe oră) și de volumul prestațiilor estimate (105 000 de ore pe an), reclamantele consideră că prejudiciul suferit se ridică la 199 500 de euro pe an. În stadiul replicii, reclamantele precizează că pierderea lor de profit se ridică la 217 161,7 euro pe an, și anume 868 646,8 euro pe întreaga durată a contractului.
101 Parlamentul susține că și capătul de cerere privind despăgubirea trebuie să fie respins ca fiind nefondat.
– Aprecierea Tribunalului
102 În temeiul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, „[î]n materie de răspundere extracontractuală, Uniunea este obligată să repare, în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituțiile sale sau de agenții săi în exercițiul funcțiunilor lor”.
103 Potrivit jurisprudenței, angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, în sensul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, pentru conduita ilicită a organelor sale este supusă întrunirii mai multor condiții, și anume nelegalitatea conduitei imputate instituției, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între conduita respectivă și prejudiciul invocat (Hotărârea din 11 iulie 1997, Oleifici Italiani/Comisia, T‑267/94, Rec., EU:T:1997:113, punctul 20, și Hotărârea din 9 septembrie 2008, MyTravel/Comisia, T‑212/03, Rep., EU:T:2008:315, punctul 35). Condiția privind conduita ilegală a instituțiilor Uniunii presupune existența unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept având ca obiect acordarea de drepturi particularilor (Hotărârea MyTravel/Comisia, citată anterior, EU:T:2008:315, punctul 29).
104 Aceste condiții fiind cumulative, în lumina concluziei Tribunalului privind lipsa comportamentului ilegal din partea Parlamentului, este necesar să se respingă capătul de cerere privind despăgubirea fără să fie necesar să se analizeze celelalte condiții.
105 Având în vedere tot ceea ce precedă, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
106 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Parlamentului.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Direct Way și Directway Worldwide la plata cheltuielilor de judecată.
Frimodt Nielsen | Dehousse | Collins |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 29 octombrie 2015.
Semnături