HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)

21 noiembrie 2018(*)

[Text rectificat prin Ordonanța din 7 iunie 2019]

„Acces la documente – Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 – Documente privind prima autorizare de introducere pe piață a substanței active «glifosat» – Refuz parțial de acordare a accesului – Excepție privind protecția intereselor comerciale ale unui terț – Articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001 – Interes public superior – Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 – Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 – Directiva 91/414/CEE”

În cauza T‑545/11 RENV,

Stichting Greenpeace Nederland, cu sediul în Amsterdam (Țările de Jos),

Pesticide Action Network Europe (PAN Europe), cu sediul în Bruxelles (Belgia),

reprezentate de B. Kloostra și de A. van den Biesen, avocați,

reclamante,

susținute de

Regatul Suediei, reprezentat de A. Falk, de C. Meyer‑Seitz, de H. Shev, de L. Swedenborg și de F. Bergius, în calitate de agenți,

intervenient,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de A. Buchet, de P. Ondrůšek și de L. Pignataro‑Nolin, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Republica Federală Germania, reprezentată de T. Henze și de D. Klebs, în calitate de agenți,

de

European Chemical Industry Council (Cefic), cu sediul în Bruxelles,

de

Association européenne pour la protection des cultures (ECPA), cu sediul în Bruxelles,

reprezentați de I. Antypas și de D. Waelbroeck, avocați,

de

CropLife International AISBL (CLI), cu sediul în Bruxelles, reprezentată de R. Cana, de E. Mullier, avocați, și de D. Abrahams, barrister,

de

CropLife America Inc., cu sediul în Washington, DC (Statele Unite),

National Association of Manufacturers of the United States of America (NAM), cu sediul în Washington,

și

America Chemistry Council Inc. (ACC), cu sediul în Washington,

reprezentate inițial de M. Abenhaïm și de K. Nordlander, avocați, ulterior de Nordlander și de M. Zdzieborska, solicitor, și în final de Nordlander, de Zdzieborska și de Y.‑A. Benizri, avocat,

și de

European Crop Care Association (ECCA), cu sediul în Bruxelles, reprezentată de S. Pappas, avocat,

interveniente,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE privind anularea Deciziei Comisiei din 10 august 2011 prin care s‑a refuzat accesul la volumul 4 al proiectului de raport de evaluare, întocmit de Republica Federală Germania în calitate de stat membru raportor, a substanței active „glifosat”, în temeiul Directivei 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO 1991, L 230, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 10, p. 30),

TRIBUNALUL (Camera a patra),

compus din domnii H. Kanninen, președinte, J. Schwarcz (raportor) și C. Iliopoulos, judecători,

grefier: domnul P. Cullen, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 23 martie 2018,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        La 20 decembrie 2010, reclamantele, Stichting Greenpeace Nederland și Pesticide Action Network Europe (PAN Europe), au solicitat accesul la mai multe documente privind prima autorizare de introducere pe piață a glifosatului ca substanță activă, eliberată în temeiul Directivei 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO 1991, L 230, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 10, p. 30). Cererea era întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76) și pe Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO 2006, L 264, p. 13, Ediție specială, 15/vol. 17, p. 126).

2        Documentele solicitate erau următoarele:

–        o copie a proiectului de raport de evaluare întocmit de statul membru raportor, Republica Federală Germania, înainte de prima înscriere a glifosatului în anexa I la Directiva 91/414 (denumită în continuare „proiectul de raport”);

–        o listă completă a tuturor testelor prezentate de solicitanții înscrierii glifosatului în anexa I la Directiva 91/414, decisă prin Directiva 2001/99/CE a Comisiei din 20 noiembrie 2001 de modificare a anexei la Directiva 91/414 în scopul includerii unor substanțe active printre care glifosatul (JO 2001, L 304, p. 14, Ediție specială, 03/vol. 39, p. 254);

–        documentația completă, integrală și originală a testelor furnizată de solicitanții înscrierii glifosatului în anexa I la Directiva 91/414 în anul 2001, în măsura în care privește testele de toxicitate pe termen lung, testele de mutagenicitate, de carcinogenicitate, de neurotoxicitate și toate studiile privind reproducerea.

3        Prin scrisoarea din 20 ianuarie 2011, Comisia Europeană a invitat reclamantele să se adreseze autorităților germane pentru a obține accesul la documentele solicitate menționate la punctul 2 de mai sus.

4        Prin scrisoarea din 7 februarie 2011, reclamantele au formulat, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, o cerere de confirmare a accesului la documente.

5        După ce a solicitat, în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001, acordul prealabil al autorităților germane, secretarul general al Comisiei a acordat, prin scrisoarea din 6 mai 2011, accesul la proiectul de raport, cu excepția volumului 4 (denumit în continuare „documentul în litigiu”), autoritățile menționate refuzând comunicarea acestuia, care conținea lista completă a tuturor testelor furnizate de solicitanții primei înscrieri a glifosatului în anexa I la Directiva 91/414. Acesta a informat reclamantele că Comisia nu deținea documentația completă, integrală și originală a acestor teste, care nu i‑a fost niciodată transmisă. Secretarul general al Comisiei menționa și că aveau loc în continuare consultări cu autoritățile germane în ceea ce privește comunicarea documentului în litigiu și că se va lua o decizie ulterior.

6        Prin decizia din 10 august 2011, secretarul general al Comisiei a refuzat accesul la documentul în litigiu, întemeindu‑se pe refuzul exprimat de Republica Federală Germania (denumită în continuare „decizia atacată”).

7        În decizia atacată, secretarul general al Comisiei a prezentat motivele în raport cu care Republica Federală Germania se opunea comunicării documentului în litigiu, în temeiul excepției la care se referă articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, și anume protecția intereselor comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice. Republica Federală Germania era într‑adevăr de acord că documentul în litigiu conținea informații confidențiale privind drepturile de proprietate intelectuală ale solicitanților înscrierii glifosatului în anexa I la Directiva 91/414, și anume compoziția chimică detaliată a substanței active produse de fiecare dintre aceștia, informații detaliate privind procesul de fabricație a substanței de fiecare solicitant al înscrierii, informații privind impuritățile, compoziția produselor finite și raporturile contractuale dintre solicitanții înscrierii.

8        După ce a constatat că autoritățile germane declaraseră că nu consideră că există un interes public superior, astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, care să justifice comunicarea documentului în litigiu, secretarul general al Comisiei a examinat dacă, în ceea ce privește Regulamentul nr. 1367/2006, un astfel de interes public putea fi invocat. El a arătat că articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 nu era aplicabil în cazul documentului în litigiu, întrucât acesta nu conținea informații despre care se putea considera că se referă la emisii în mediu.

9        Or, potrivit secretarului general al Comisiei, aceasta din urmă considera că informațiile în cauză priveau procesul de fabricație a glifosatului de către solicitanții înscrierii acestuia în anexa I la Directiva 91/414 și că, în evaluarea comparativă a intereselor care trebuie făcută, necesitatea de a proteja drepturile de proprietate intelectuală ale acestora depășea interesul public de a comunica informații. Astfel, comunicarea informațiilor conținute în documentul în litigiu ar permite unor întreprinderi concurente să copieze procesele de fabricație ale solicitanților înscrierii glifosatului, ceea ce ar conduce la pierderi considerabile pentru aceștia, neținându‑se cont de interesele lor comerciale și de drepturile lor de proprietate intelectuală. Interesul public privind comunicarea de informații ar fi fost deja luat în considerare, întrucât efectele posibile ale emisiilor de glifosat în mediu ar rezulta din alte părți ale proiectului de raport, făcute publice, în special în ceea ce privește impuritățile relevante și metaboliții. În ceea ce privește informațiile legate de impuritățile nerelevante incluse în documentul în litigiu, acestea ar privi elemente care nu prezintă riscuri pentru sănătate sau pentru mediu, dar care ar conduce la dezvăluirea procesului de fabricație a fiecărui produs.

10      Secretarul general al Comisiei a menționat apoi că din procedura prin care glifosatul fusese înscris în anexa I la Directiva 91/414 rezulta că acele cerințe impuse de Regulamentul nr. 1367/2006 în ceea ce privește punerea la dispoziția publicului a informațiilor privind efectele acestei substanțe asupra mediului fuseseră luate în considerare. În aceste condiții, protecția intereselor producătorilor acestei substanțe trebuia să prevaleze.

11      Secretarul general al Comisiei a concluzionat că informațiile solicitate nu priveau emisiile în mediu, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, și că nu exista vreo probă privind existența unui interes public superior în favoarea comunicării, în sensul Regulamentului nr. 1049/2001, un astfel de interes constând, în opinia sa, în protecția intereselor comerciale și a drepturilor de proprietate intelectuală ale producătorilor de glifosat.

 Procedura în fața Tribunalului și a Curții

12      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 14 octombrie 2011, reclamantele au introdus o acțiune în anularea deciziei atacate.

13      Printr‑o măsură de organizare a procedurii, Tribunalul a adresat două întrebări reclamantelor, care au răspuns printr‑o scrisoare depusă la grefa Tribunalului la 18 ianuarie 2013.

14      Prin Ordonanța Tribunalului din 9 ianuarie 2013, s‑a solicitat Comisiei să depună la Tribunal documentul în litigiu și să identifice părțile care privesc puritatea glifosatului, „identitatea” și calitatea tuturor impurităților pe care acesta le conține și profilul analitic al loturilor utilizate pentru verificări, impunându‑se ca documentul în litigiu să nu fie comunicat reclamantelor. Prin scrisoarea din 25 ianuarie 2013, Comisia a depus documentul în litigiu.

15      Documentul în litigiu conține în fapt trei subdocumente. Primul subdocument este intitulat „Monografie – 11 decembrie 1998 – Volumul 4 – Partea A – Glifosat” și cuprinde opt puncte, intitulate „C.1 Informații confidențiale”, „C.1.1 Informații detaliate privind procedeele de fabricație a substanței active (anexa II A 1.8)”, „C.1.2 Specificație detaliată a substanței active” (anexa II A 1.9-1.11)”, „C.1.3 Specificații detaliate ale preparării (anexa II A 1.4)”, „C.2 Rezumatul și evaluarea informațiilor privind depunerea dosarelor colective”, „C.2.1 Rezumatul informațiilor și al documentației depuse (dosarul document B)”, „C.2.2 Evaluarea informațiilor și a documentației depuse” și „C.2.3 Concluzie privind caracterul rezonabil sau nerezonabil al măsurilor adoptate de întreprinderile care au făcut notificarea”. Al doilea subdocument este intitulat „Addendum la monografie” – Volumul 4 din 11 decembrie 1998 – Glifosat – Glifosat‑trimesium – Partea A – Glifosat”, este datat 14 ianuarie 2000 și conține un singur punct intitulat „C.1.2.1 Identitatea izomerilor, a impurităților și a aditivilor (anexa II A 1.10)”. Al treilea subdocument este intitulat „Addendum 2 la monografie – Volumul 4 din 11 decembrie 1998 – Glifosat – Glifosat‑trimesium”, este datat 12 mai 2001 și conține trei puncte intitulate „C.1.1 Informații detaliate privind procedeele de fabricație a substanței active (anexa II A 1.8)”, „C.1.2 Specificații detaliate ale purității substanței active” și „C.1.2.1 Identitatea izomerilor, impurităților și a aditivilor (anexa II A 1.10)”.

16      Prin scrisoarea din 25 ianuarie 2013, Comisia a identificat și părțile din cele trei subdocumente care compun documentul în litigiu și care privesc puritatea glifosatului, „identitatea” și cantitatea tuturor impurităților pe care acesta le conține și profilul analitic al loturilor utilizate pentru verificări.

17      Părțile au fost ascultate în ședința din 26 februarie 2013 (denumită în continuare „ședința din 26 februarie 2013”).

18      Prin Hotărârea din 8 octombrie 2013, Stichting Greenpeace Nederland și PAN Europe/Comisia (T‑545/11, denumită în continuare „hotărârea inițială”, EU:T:2013:523), Tribunalul a anulat decizia atacată, în măsura în care prin aceasta se refuza accesul părților la documentul în litigiu care conținea informații care se referă la emisii în mediu, și anume, în primul rând, informațiile cu privire la identitatea și la cantitatea tuturor impurităților conținute în substanța activă notificată de fiecare operator, în al doilea rând, datele privind impuritățile prezente în diferite loturi, precum și cantitățile minime, medii și maxime ale fiecăreia dintre aceste impurități și, în al treilea rând, informațiile cu privire la compoziția produselor de uz fitosanitar dezvoltate de diferiții operatori implicați.

19      Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la 17 decembrie 2013, Comisia a declarat recurs împotriva hotărârii inițiale.

20      În urma unor solicitări în acest sens, Republica Federală Germania, America Chemistry Council Inc. (ACC), CropLife America Inc., CropLife International AISBL (CLI), European Chemical Industry Council (Cefic), European Crop Care Association (ECCA), Association européenne pour la protection des cultures (ECPA) și National Association of Manufacturers of the United States of America (NAM) au fost admise să intervină în susținerea concluziilor Comisiei.

21      În susținerea recursului formulat, Comisia a invocat un motiv unic, întemeiat pe interpretarea eronată de către Tribunal a noțiunii „informații care se referă la emisii în mediu”, în sensul articolului 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006.

22      Reclamantele, susținute de Regatul Suediei, au solicitat respingerea recursului.

23      Curtea, prin Hotărârea din 23 noiembrie 2016, Comisia/Stichting Greenpeace Nederland și PAN Europe (C‑673/13 P, denumită în continuare „hotărârea pronunțată în recurs”, EU:C:2016:889), a anulat hotărârea inițială și a trimis cauza Tribunalului spre rejudecare.

 Procedura și concluziile părților după trimiterea spre rejudecare

24      Cauza a fost repartizată Camerei a patra a Tribunalului.

25      La 30 ianuarie și la 2 februarie 2017, reclamantele și Comisia și‑au prezentat observațiile scrise cu privire la trimiterea spre rejudecare, în temeiul articolului 217 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

26      După ce a solicitat și a avut acces la dosar în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 8 octombrie 2013, Stichting Greenpeace Nederland și PAN Europe/Comisia (T‑545/11, EU:T:2013:523) (denumită în continuare „cauza inițială”), Regatul Suediei, precum și CropLife America, NAM, ACC, CLI, Cefic și ECPA au depus, în conformitate cu articolul 217 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, observații scrise cu privire la trimiterea spre rejudecare la 23 ianuarie și la 2 februarie 2017.

27      La 3 și la 4 mai 2017, Comisia, CLI, Cefic, ECPA, ECCA, Republica Federală Germania și Regatul Suediei au depus observații scrise suplimentare, conform articolului 217 alineatul (3) din Regulamentul de procedură.

28      În observațiile lor, reclamantele, susținute de Regatul Suediei, solicită Tribunalului:

–        constatarea încălcării de către Comisie a Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 (denumită în continuare „Convenția de la Aarhus”) și aprobată în numele Comunității Europene prin Decizia 2005/370/CE a Consiliului din 17 februarie 2005 (JO 2005, L 124, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 201) și a Regulamentelor nr. 1049/2001 și nr. 1367/2006;

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

29      În observațiile sale, Comisia, susținută de CropLife America, de NAM, de ACC, de CLI, de Cefic, de ECPA, de ECCA și de Republica Federală Germania, solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

 Cu privire la întinderea litigiului

30      În urma unor precizări aduse de reclamante, astfel cum s‑a arătat deja la punctele 22-24 din hotărârea inițială, nerepuse în discuție în hotărârea pronunțată în recurs, se impune limitarea litigiului la partea din documentul în litigiu care include informații privind gradul de puritate a substanței active, „identitatea” și calitatea impurităților prezente în materialul tehnic, profilul analitic al loturilor și compoziția exactă a produsului dezvoltat, astfel cum au precizat reclamantele în ședința din 26 februarie 2013. În ceea ce privește impuritățile, reclamantele au declarat că urmăresc să cunoască celelalte substanțe chimice produse în cursul procesului de fabricație a glifosatului și calitatea acestora. În ceea ce privește profilul analitic al loturilor depuse de întreprinderi pentru teste, acestea au declarat că urmăresc să cunoască conținutul și compoziția loturilor, în special celelalte substanțe chimice adăugate, precum și descrierea testelor și a efectelor lor reale.

 În drept

31      În susținerea acțiunii, reclamantele invocă trei motive. În primul rând, acestea consideră că articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001 nu conferă un drept de veto unui stat membru și că Comisia poate să nu acționeze în conformitate cu opinia acestui stat în ceea ce privește aplicarea unei excepții prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din același regulament. În al doilea rând, reclamantele susțin că excepția de la dreptul de acces care vizează să protejeze interesele comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice trebuie respinsă, întrucât un interes public superior justifică comunicarea informațiilor solicitate, care au legătură cu emisii în mediu. În al treilea rând, reclamantele arată că decizia atacată nu este conformă cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001 și cu articolul 4 din Convenția de la Aarhus, pentru motivul că Comisia nu a evaluat riscul efectiv ca interesele comerciale invocate să fie afectate.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001

32      Prin intermediul primului motiv, reclamantele susțin că articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001 nu poate să își întemeieze refuzul de a divulga informații sau de a limita competența Comisiei doar la examinarea prima facie a unei aplicări a excepțiilor invocate de statul membru. Acest lucru ar rezulta, pe de o parte, din Hotărârea din 18 decembrie 2007, Suedia/Comisia (C‑64/05 P, EU:C:2007:802), și, pe de altă parte, din aplicarea Regulamentului nr. 1367/2006, precum și dintr‑o interpretare a legislației Uniunii Europene care ar fi conformă cu Convenția de la Aarhus.

33      Comisia susține că argumentația reclamantelor trebuie respinsă.

34      În primul rând, trebuie amintit că, după cum reiese din cuprinsul considerentului (4) și al articolului 1 din acesta, Regulamentul nr. 1049/2001 vizează conferirea celui mai mare efect posibil dreptului de acces public la documentele deținute de o instituție. În temeiul articolului 2 alineatul (3) din regulamentul menționat, acest drept privește nu numai documentele întocmite de o instituție, ci și pe cele primite de aceasta de la terți, printre care figurează statele membre, astfel cum se precizează în mod expres la articolul 3 litera (b) din același regulament.

35      Cu toate acestea, Regulamentul nr. 1049/2001 prevede, la articolul 4 din acesta, excepții de la dreptul de acces la un document. În special, alineatul (5) al articolului menționat prevede că un stat membru poate solicita unei instituții să nu divulge conținutul unui document care provine de la acesta fără acordul său prealabil.

36      Din jurisprudență rezultă că articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001 constituie o normă de natură procedurală, din moment ce se limitează să prevadă cerința unui acord prealabil al statului membru vizat atunci când acesta din urmă a formulat o cerere specifică în acest sens și este consacrată procesului de adoptare a unei decizii a Uniunii (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Suedia/Comisia, C‑64/05 P, EU:C:2007:802, punctele 78 și 81).

37      Spre deosebire de articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1049/2001, care nu acordă terților, în cazul unor documente care emană de la aceștia, decât dreptul de a fi consultați de instituția vizată în legătură cu aplicarea uneia dintre excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatele (1) și (2) din același regulament, articolul 4 alineatul (5) din regulamentul menționat prevede că un stat membru poate solicita unei instituții să nu divulge conținutul unui document emis de acesta fără acordul său prealabil.

38      S‑a statuat că, din moment ce un stat membru își utilizase posibilitatea care îi fusese oferită de articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001 de a solicita ca un document specific, emis de acest stat, să nu fie divulgat fără acordul său prealabil, eventuala divulgare a acestui document de către instituție necesita acordul său (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Suedia/Comisia, C‑64/05 P, EU:C:2007:802, punctul 50).

39      Rezultă, a contrario, că instituția care nu dispune de acordul prealabil al statului membru vizat nu este abilitată să divulge documentul în cauză (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Suedia/Comisia, C‑64/05 P, EU:C:2007:802, punctul 44). În speță, decizia Comisiei privind cererea de acces la documentul în litigiu depindea, așadar, de decizia luată de autoritățile germane în cadrul procesului de adoptare a deciziei atacate.

40      Cu toate acestea, din jurisprudență reiese că articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001 nu acordă statului membru vizat un drept de veto general și necondiționat care să îi permită să se opună, în mod pur discreționar și fără a fi necesar să își motiveze decizia, divulgării oricărui document deținut de o instituție numai pentru motivul că acel document emană de la acest stat membru (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Suedia/Comisia, C‑64/05 P, EU:C:2007:802, punctul 58). Astfel, dreptul pe care articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001 îl atribuie statului membru respectiv este limitat de excepțiile materiale care sunt enumerate la articolul 4 alineatele (1)-(3) din același regulament, statul membru respectiv beneficiind în această privință numai de dreptul de a participa la adoptarea deciziei instituției. Acordul prealabil al statului membru în cauză, la care se referă acest articol 4 alineatul (5), se aseamănă astfel cu o formă de aviz conform privind inexistența unor motive de exceptare întemeiate pe articolul 4 alineatele (1)-(3) din regulamentul menționat, iar nu cu un drept de veto discreționar (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Suedia/Comisia, C‑64/05 P, EU:C:2007:802, punctul 76). Procesul decizional instituit astfel prin articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001 impune, așadar, ca instituția și statul membru în cauză să respecte excepțiile materiale prevăzute la respectivul articol 4 alineatele (1)-(3) (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Suedia/Comisia, C‑64/05 P, EU:C:2007:802, punctul 83).

41      În consecință, articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001 nu permite statului membru vizat să se opună divulgării unor documente care emană de la acesta decât în temeiul excepțiilor materiale prevăzute la articolul 4 alineatele (1)-(3) din acest regulament și motivându‑și în mod corespunzător poziția în această privință (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Suedia/Comisia, C‑64/05 P, EU:C:2007:802, punctul 99).

42      În speță, trebuie să se constate că, astfel cum arată Comisia, deși articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001 a fost aplicat în speță, din decizia atacată reiese că refuzul de a acorda acces la documentul în litigiu se întemeiază pe excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, și anume protecția intereselor comerciale ale unei anumite persoane fizice sau juridice, inclusiv în ceea ce privește proprietatea intelectuală, invocată de autoritățile germane.

43      În al doilea rând, s‑a statuat de asemenea că, înainte de a refuza accesul la un document emis de un stat membru, revine instituției vizate sarcina de a examina dacă acesta și‑a întemeiat opoziția pe excepțiile materiale prevăzute la articolul 4 alineatele (1)-(3) din Regulamentul nr. 1049/2001 și dacă și‑a motivat în mod corespunzător poziția în această privință. În consecință, în cadrul procesului de adoptare a unei decizii de refuz al accesului, Comisia trebuie să se asigure în legătură cu existența unei astfel de motivări și să o menționeze în decizia adoptată la încheierea procedurii (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Suedia/Comisia, C‑64/05 P, EU:C:2007:802, punctul 99).

44      În schimb, potrivit jurisprudenței pronunțate în cadrul articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001, nu revine instituției sesizate cu o cerere de acces la un document sarcina de a efectua o apreciere exhaustivă a deciziei de opoziție a statului membru vizat prin realizarea unui control care ar depăși verificarea simplei existențe a unei motivări care face trimitere la excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatele (1)-(3) din Regulamentul nr. 1049/2001 (Hotărârea din 21 iunie 2012, IFAW Internationaler Tierschutz‑Fonds/Comisia, C‑135/11 P, EU:C:2012:376, punctul 63, Ordonanța din 27 martie 2014, Ecologistas en Acción/Comisia, T‑603/11, nepublicată, EU:T:2014:182, punctul 44, și Hotărârea din 25 septembrie 2014, Spirlea/Comisia, T‑669/11, EU:T:2014:814, punctul 54). Instituția sesizată trebuie însă să verifice dacă explicațiile date de statul membru i se par prima facie întemeiate (Hotărârea din 5 aprilie 2017, Franța/Comisia, T‑344/15, EU:T:2017:250, punctul 54).

45      Or, Comisia a verificat, în decizia de opoziție a Republicii Federale Germania la divulgarea documentului în litigiu, existența unei motivări care face referire la excepția întemeiată pe protecția intereselor comerciale, prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, precum și caracterul prima facie întemeiat al acestei motivări (a se vedea punctele 7-11 de mai sus).

46      Pe de altă parte, trebuie respinsă argumentația reclamantelor potrivit căreia Comisia nu se putea întemeia pe excepția prevăzută de dispozițiile articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001 pentru a se opune divulgării unor informații despre mediu, în condițiile în care regulamentul menționat ar trebui interpretat în conformitate cu Regulamentul nr. 1367/2006 și cu Convenția de la Aarhus.

47      Astfel, este suficient să se constate că, având în vedere ceea ce s‑a menționat la punctul 42 de mai sus, argumentul invocat nu poate fi primit, articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001 nefiind motivul pentru care Comisia a refuzat accesul la acest document.

48      În consecință, primul motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe existența unui interes public superior care să justifice divulgarea unor informații care se referă la emisii în mediu

 Cu privire la întinderea dreptului de acces care rezultă din articolul 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006

49      Articolul 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006 obligă la divulgarea unui document atunci când informațiile solicitate se referă la emisii în mediu, chiar și în cazul unui risc de atingere adusă intereselor protejate de articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. Această interpretare nu poate fi repusă în discuție sub pretextul unei interpretări coerente, armonioase sau conforme cu dispozițiile articolelor 16 și 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale articolului 39 alineatele (2) și (3) din Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS) din 15 aprilie 1994 (JO 1994, L 336, p. 214, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 228), care constituie anexa 1 C la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) (JO 1994, L 336, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 5), ale Directivei 91/414 sau ale Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (JO 2009, L 309, p. 1), în special ale articolului 63 din acesta (a se vedea în acest sens hotărârea inițială, punctele 27-46; a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea din 23 noiembrie 2016, Bayer CropScience și Stichting De Bijenstichting, C‑442/14, EU:C:2016:890, punctele 96-102).

 Cu privire la noțiunea „informații care se referă la emisii în mediu”

50      Potrivit reclamantelor, susținute de Regatul Suediei, Comisia a încălcat prezumția ce rezultă din articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, informațiile solicitate fiind informații de mediu care se referă la emisii în mediu. Aceste informații ar privi toate substanțele care sunt evacuate în mediul înconjurător atunci când substanța „glifosat”, care a fost autorizată, este utilizată și aplicată în pesticide. În plus, informațiile care figurează în proiectul de raport ar permite publicului să verifice dacă testele care au fost efectuate oferă o imagine de ansamblu asupra emisiilor și a efectelor substanței care a fost autorizată pe baza testelor respective, și anume substanța activă „glifosat”.

51      Comisia, susținută de CropLife America, de NAM, de ACC, de CLI, de Cefic, de ECPA și de Republica Federală Germania, consideră că noțiunea „emisie” ar trebui interpretată restrictiv și că, potrivit ghidului de aplicare a Convenției de la Aarhus, publicat de Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE‑ONU) în 2000, aceasta ar consta în evacuarea directă sau indirectă a unor substanțe din anumite instalații. Aceasta afirmă că informațiile solicitate nu se referă la emisii în mediu, întrucât informațiile conținute în documentul în litigiu vizează în detaliu metodele de fabricație a glifosatului furnizate de diferiții solicitanți ai înscrierii și protejate de drepturi de proprietate intelectuală, categoriile de informații care interesează reclamantele neputând fi delimitate și izolate de informațiile privind metodele de fabricație a substanței active, care fac obiectul aceluiași document în litigiu. Informațiile în litigiu ar fi „prea îndepărtate de piață” pentru a putea constitui informații care se referă la emisii în mediu și nu ar fi relevante din punctul de vedere al mediului, în măsura în care impuritățile considerate importante pe plan toxicologic, ecotoxicologic sau de mediu au fost divulgate.

52      În primul rând, în ceea ce privește argumentul Comisiei potrivit căruia dispoziția referitoare la emisii în mediu trebuie interpretată restrictiv, acesta nu poate decât să fie respins. Astfel, este suficient să se arate că, în această privință, Curtea a statuat că, fără a săvârși o eroare de drept, la punctele 49 și 53 din hotărârea inițială, Tribunalul nu a reținut o interpretare restrictivă a articolului 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006 și a noțiunii „informații care se referă la emisii în mediu” (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 55).

53      În al doilea rând, în ceea ce privește trimiterea făcută de Comisie la ghidul de aplicare citat la punctul 51 de mai sus pentru a susține că noțiunea „emisie” face referire la emisii care provin de la instalații, este suficient să se arate că Curtea s‑a pronunțat în sensul că, fără a săvârși o eroare de drept, Tribunalul a putut să considere, la punctele 54-56 din hotărârea inițială, că noțiunea „informații care se referă la emisii în mediu” în sensul articolului 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006 nu era limitată la informațiile privind emisiile care provin de la anumite instalații industriale (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 70).

54      În al treilea rând, trebuie subliniat că Curtea a precizat că, deși noțiunea „informații care se referă la emisii în mediu” în sensul articolului 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006 nu ar include informațiile referitoare la emisii pur ipotetice, această noțiune nu poate fi însă limitată doar la informațiile privind emisiile efectiv eliberate în mediu cu ocazia aplicării produsului de uz fitosanitar sau a substanței active în cauză pe plante sau pe sol, emisii care depind în special de cantitățile de produs utilizate în practică de agricultori, precum și de compoziția exactă a produsului final comercializat (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 73). În consecință, Curtea a considerat că sub incidența noțiunii menționate intrau și informațiile privind emisiile în mediu previzibile ale produsului de uz fitosanitar sau ale substanței active în cauză, în condiții normale sau realiste de utilizare a acestui produs sau a acestei substanțe, corespunzătoare celor pentru care era acordată autorizația de introducere pe piață a respectivului produs sau a respectivei substanțe și care predominau în zona în care acest produs sau această substanță era destinat(ă) să fie utilizat(ă) (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 74). Aceasta a precizat în plus că, deși introducerea pe piață a unui produs sau a unei substanțe active nu era în general suficientă pentru a se considera că acest produs sau această substanță ar fi în mod necesar evacuat(ă) în mediu și că informațiile care îl sau o privesc se referă la emisii în mediu, situația ar fi diferită în ceea ce privește un produs, cum ar fi un produs de uz fitosanitar, și substanțele conținute în acest produs, care sunt, în cadrul unei utilizări normale, destinate să fie eliberate în mediu chiar din cauza funcției lor. În acest caz, emisiile în mediu previzibile, în condiții normale sau realiste de utilizare a produsului în cauză sau a substanțelor pe care le conține acest produs, nu sunt ipotetice și se încadrează în noțiunea „emisii în mediu” în sensul articolului 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006 (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 75).

55      În al patrulea rând, trebuie amintit că, în hotărârea pronunțată în recurs, Curtea a considerat că, prin faptul că a statuat că era suficient ca o informație să se refere în mod suficient de direct la emisii în mediu pentru a se încadra în noțiunea „informații care se referă la emisii în mediu” în sensul articolului 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

56      Pe de o parte, aceasta a arătat că din modul de redactare a articolului 6 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1367/2006 reieșea că această dispoziție avea în vedere informațiile care „se refer[eau] la emisii în mediu”, mai precis cele care priveau sau erau referitoare la astfel de emisii, iar nu informațiile care prezintă o legătură directă sau indirectă cu emisiile în mediu. Această interpretare este confirmată de articolul 4 alineatul (4) litera (d) din Convenția de la Aarhus, care face referire la „informațiile privind emisiile” (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 78). Pe de altă parte, Curtea a statuat că această noțiune trebuia să fie înțeleasă ca incluzând, printre altele, datele care permit publicului să cunoască ce se evacua în mod efectiv în mediu sau ce s‑ar evacua în mod previzibil în condiții normale sau realiste de utilizare a produsului sau a substanței active în cauză, corespunzătoare celor pentru care era acordată autorizația de introducere pe piață a acestui produs sau a acestei substanțe și care predomină în zona în care produsul menționat sau substanța menționată era destinat(ă) să fie utilizat(ă). Astfel, aceeași noțiune trebuie să fie interpretată în sensul că acoperă, printre altele, indicațiile referitoare la natura, la compoziția, la cantitatea, la data și la locul emisiilor efective sau previzibile, în asemenea condiții, ale produsului menționat sau ale substanței menționate (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 79).

57      De asemenea, este necesară includerea în noțiunea „informații care se referă la emisii în mediu” a informațiilor care permit publicului să verifice dacă evaluarea emisiilor efective sau previzibile, pe baza căreia autoritatea competentă a autorizat produsul sau substanța în cauză, este corectă, precum și a datelor referitoare la incidențele acestor emisii asupra mediului. Astfel, din considerentul (2) al Regulamentului nr. 1367/2006 reiese în esență că accesul la informații privind mediul, garantat de acesta, urmărește, printre altele, să favorizeze o participare mai eficientă a publicului la luarea deciziilor, sporind astfel responsabilizarea instanțelor competente în cadrul luării deciziilor, contribuind la creșterea gradului de conștientizare a publicului și a sprijinului acestuia pentru deciziile adoptate. Or, pentru a se putea asigura că deciziile luate de autoritățile competente în materie de protecție a mediului sunt întemeiate și pentru a putea participa în mod eficient la luarea deciziilor în materie de protecție a mediului, publicul trebuie să aibă acces la informațiile care îi permit să verifice dacă emisiile au fost corect evaluate și trebuie să i se dea posibilitatea de a înțelege în mod rezonabil modul în care mediul riscă să fie afectat de emisiile menționate (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 80).

58      În schimb, deși nu trebuie să se rețină o interpretare restrictivă a noțiunii „informații care se referă la emisii în mediu”, această noțiune nu poate include totuși orice informație care prezintă o oarecare legătură, chiar directă, cu emisiile în mediu. Astfel, dacă noțiunea menționată ar fi interpretată în sensul că acoperă asemenea informații, ea ar epuiza în mare parte noțiunea „informații privind mediul” în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1367/2006. O asemenea interpretare ar lipsi astfel de orice efect util posibilitatea instituțiilor, prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, de a refuza divulgarea informațiilor privind mediul pentru motivul, printre altele, că o asemenea divulgare ar aduce atingere protecției intereselor comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice și ar periclita echilibrul pe care legiuitorul Uniunii a intenționat să îl asigure între obiectivul de transparență și protecția acestor interese. Ea ar aduce de asemenea o atingere disproporționată protecției secretului profesional, garantată prin articolul 339 TFUE (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 81).

 Aplicarea noțiunii „informații care se referă la emisii în mediu” în privința documentului în litigiu

59      În primul rând, trebuie subliniat că reclamantele nu solicită accesul la informații privind raporturile contractuale dintre diferiți operatori care au notificat glifosatul sau metoda de fabricație a acestuia, care corespund punctelor „C.1.1 Informații detaliate privind procedeele de fabricație a substanței active (anexa II A 1.8)” (p. 1-11) și „C.2 Rezumatul și evaluarea informațiilor privind depunerea dosarelor colective” (p. 88 și 89) din primul subdocument comunicat de Comisie Tribunalului și la punctul „C.1.1 Informații detaliate privind procedeele de fabricație a substanței active (anexa II A 1.8)” (p. 1-3 inclusiv) din al treilea subdocument comunicat de Comisie.

60      În al doilea rând, reclamantele au precizat, în ședința din 26 februarie 2013, anumite puncte din cererea lor de acces. Acestea urmăresc să dispună de informațiile privind „identitatea” și cantitatea impurităților prezente în glifosat, precum și privind profilul analitic al loturilor testate, în special compoziția lor, „identitatea” și cantitatea substanțelor chimice adăugate în timpul testelor, durata acestora din urmă și efectele reale asupra substanței active.

61      Astfel, numai în măsura în care alte părți din documentul în litigiu decât cele menționate la punctul 59 de mai sus ar conține informații precum cele menționate la punctul 60 de mai sus sau privind compoziția produsului de uz fitosanitar care conține glifosat și condiția ca aceste informații să poată fi considerate ca referindu‑se la emisii în mediu, s‑ar impune să se constate că Comisia a săvârșit o eroare de apreciere refuzând comunicarea lor.

62      În al treilea rând, în cauza inițială, reclamantele au făcut precizări privind modul în care informațiile privind „identitatea” și cantitatea impurităților prezente în glifosat, profilul analitic al loturilor testate și compoziția produsului care conține această substanță puteau să conducă la stabilirea nivelului de emisie al respectivelor impurități în mediu.

63      În cererea introductivă, reclamantele susțin că reziduurile substanței active în mediu și efectul lor asupra sănătății umane sunt legate direct de puritatea substanței, în special de „identitatea” și de calitatea impurităților prezente în glifosat, iar nu doar de „identitatea” și de calitatea impurităților considerate pertinente de către Comisie. Potrivit acestora, este de asemenea important să se cunoască profilul analitic al loturilor utilizate pentru controale, pentru a putea interpreta aceste loturi, și studiile pe care s‑a întemeiat înscrierea glifosatului în anexa I la Directiva 91/414. Acesta ar fi motivul pentru care compoziția exactă a produselor dezvoltate și controlate ar trebui divulgată, ceea ce ar permite să se determine ce elemente toxice sunt emise și riscă să rămână un anumit timp în mediu.

64      În răspunsul formulat la întrebările scrise ale Tribunalului în cauza inițială, reclamantele au precizat de asemenea în ce mod informațiile pe care le solicitau priveau noțiunea „emisie în mediu”. Astfel, impuritățile conținute în glifosat ar fi eliberate în mediu în același timp cu acesta. În plus, aceste impurități ar fi putut avea, în funcție de cantitatea lor, o influență asupra rezultatelor testelor impuse pentru examinarea efectelor nocive ale glifosatului în vederea înscrierii sale în anexa I la Directiva 91/414. Pentru a stabili dacă testele efectuate în vederea acestei înscrieri relevă emisiile în mediu care au loc prin utilizarea produselor de uz fitosanitar care conțin glifosat, ar fi, așadar, necesar să fie disponibile informații privind profilul analitic al loturilor. În anexa la răspunsul lor, reclamantele au depus un document care prezintă, printre altele, o metodă prin care este produs glifosatul, precum și elementele care sunt adăugate în vederea producerii acestei substanțe active și în care se insistă asupra faptului că impuritățile prezente în substanța activă produsă vor fi emise în mediu. Pe de altă parte, același document pune accentul pe importanța obținerii informațiilor privind profilul analitic al loturilor testate pentru a verifica dacă acest profil corespunde celui al produselor introduse pe piață, întrucât o producție la scară redusă poate conduce la un profil analitic al glifosatului diferit de cel produs pe scară largă în vederea comercializării sale. Prin obținerea acestor informații, ar fi posibil să se verifice eventualele diferențe dintre profilurile analitice ale loturilor testate în vederea înscrierii glifosatului în anexa I la Directiva 91/414 și cele ale produselor introduse pe piață și să se stabilească dacă testele efectuate erau pertinente în raport cu emisiile reale de glifosat în mediu. În sfârșit, documentul menționat subliniază că informațiile solicitate ar permite să se cunoască dacă nivelul metabolitului în care se transformă glifosatul, care este emis în mediu, este de natură persistentă și poluează apele subterane.

65      Deși Comisia este de acord că orice substanță ajunge în mod inevitabil în mediu la un anumit moment din ciclul său de viață, aceasta consideră că documentul în litigiu nu conține informații despre care se poate considera că se referă la emisii în mediu, ci informații privind metodele de fabricație utilizate de diferiți operatori care au notificat glifosatul în vederea înscrierii sale în anexa I la Directiva 91/414. Aceasta se opune divulgării informațiilor privind impuritățile și profilul analitic al loturilor pentru motivul că, în acest mod, s‑ar permite reconstituirea metodei de fabricație a substanței active și a secretelor comerciale legate de ea, întrucât nu se pot distinge și izola aceste categorii de informații. În sfârșit, Comisia susține că toate informațiile pertinente din punct de vedere toxicologic și în ceea ce privește efectele substanței active asupra sănătății au făcut obiectul unei analize minuțioase și au fost divulgate prin decizia sa din 6 mai 2011, arătând de asemenea că reclamantele nu indică motivele pentru care documentele deja divulgate nu ar fi suficiente pentru a aprecia temeinicia procesului de înscriere a glifosatului în anexa I la Directiva 91/414.

66      În al patrulea rând, trebuie amintit că Tribunalul a luat cunoștință, în cadrul măsurilor de cercetare judecătorească efectuate în cauza inițială, de documentul în litigiu, care este format, astfel cum a amintit Comisia în scrisoarea care însoțește documentul în litigiu, din subdocumente.

67      Primul subdocument conține punctul „C.1.2 Specificație detaliată a substanței active (anexa II A. 1.9-1.11)” care include, pe de o parte, notificările trimise statului membru raportor de operatorii care doresc înscrierea glifosatului în anexa I la Directiva 91/414 și identifică diferitele impurități conținute în glifosatul fabricat, precum și cantitatea precisă sau maximă a fiecărei impurități conținute [punctul „C.1.2.1 Identitatea izomerilor, a impurităților și a aditivilor (anexa II A 1.10)”, p. 11-61] și, pe de altă parte, profilul analitic al loturilor testate, care conțin, sub formă de tabele, cantitățile tuturor impurităților prezente în diferitele loturi, precum și cantitățile minime, medii și maxime ale fiecărei impurități, metodele de analiză și de validare a datelor fiind de asemenea prezentate de majoritatea operatorilor în cauză [punctul „C.1.2.2 Profilul analitic al loturilor (anexa II A 1.11)”, p. 61-84]. Primul subdocument conține și un punct „C.1.3 Specificații detaliate ale preparării (anexa II A 1.4)” în care se descrie conținutul produsului de uz fitosanitar care include glifosatul fabricat de fiecare dintre operatorii care au notificat această substanță activă (p. 84-88).

68      Punctul unic al celui de al doilea subdocument (a se vedea punctul 15 de mai sus) constă într‑un tabel în care sunt identificați diferiți operatori care au notificat glifosatul, formula structurală a fiecărei impurități prezente în substanța activă a fiecăruia dintre operatorii menționați și cantitatea precisă sau maximă a fiecărei impurități (p. 1-6).

69      Al treilea subdocument conține, printre altele, două puncte intitulate „C.1.2 Specificație detaliată a purității substanței active” și, respectiv, „C.1.2.1 Identitatea izomerilor, a impurităților și a aditivilor (anexa II A 1.10)” (p. 4-13). Punctul C.1.2 prezintă diferitele impurități conținute în glifosat‑trimesium, precum și cantitatea precisă sau maximă a fiecărei impurități (p. 4) și profilul analitic al loturilor testate, care prezintă, sub formă de tabel, cantitățile tuturor impurităților prezente în loturi (p. 7). Punctul C.1.2.1 este format dintr‑un tabel similar celui conținut în al doilea subdocument, care conține informații de aceeași natură (p. 8-13).

70      În lumina acestor precizări, trebuie să se stabilească dacă documentul în litigiu conține informații care se referă la emisii în mediu.

71      De la bun început, este necesar să se arate că, pe de o parte, părțile nu contestă că o substanță activă cum este glifosatul este în mod necesar evacuată în mediu la un moment al ciclului său de viață și că, pe de altă parte, documentul în litigiu conține informații privind mediul. În schimb, părțile au opinii divergente cu privire la problema dacă aceste informații intră sub incidența noțiunii „informații care se referă la emisii în mediu”, astfel cum a fost definită de Curte în hotărârea pronunțată în recurs.

72      Pentru a se pronunța cu privire la acest aspect, trebuie să se facă trimitere la dispozițiile pertinente ale Regulamentului nr. 1107/2009. Acest regulament are ca obiect stabilirea normelor de autorizare a produselor de uz fitosanitar prezentate în formă comercială, introducerea pe piață, utilizarea și controlul acestora în cadrul Uniunii (articolul 1 din Regulamentul nr. 1107/2009) și se aplică produselor care conțin substanțe active, agenți fitoprotectori sau agenți sinergici, în forma în care sunt furnizate utilizatorului (articolul 2 din Regulamentul nr. 1107/2009).

73      Din Regulamentul nr. 1107/2009 reiese că, în compoziția produselor de uz fitosanitar, ar trebui incluse numai substanțele cu utilitate demonstrată pentru producția vegetală și care nu ar trebui să exercite niciun efect nociv asupra sănătății umane sau animale și niciun efect inacceptabil asupra mediului [considerentul (10)]. În scopul garantării previzibilității, eficienței și coerenței, ar trebui elaborată o procedură detaliată de evaluare a substanțelor active, în vederea unei eventuale aprobări a acestora [considerentul (12)]. În afară de substanțe active, produsele de uz fitosanitar pot conține agenți fitoprotectori sau agenți sinergici și coformulanți [considerentele (21) și (22)].

74      Produsele de uz fitosanitar care conțin substanțe active pot avea o multitudine de compoziții și pot fi utilizate pentru diverse plante și produse vegetale, în condiții agricole, fitosanitare și de mediu (inclusiv climatice) diferite. Prin urmare, autorizațiile pentru produsele de uz fitosanitar ar trebui să fie acordate de statele membre [considerentul (23)]. Dispozițiile care reglementează acordarea autorizațiilor trebuie să asigure un nivel ridicat de protecție. În special, atunci când se acordă autorizații pentru produse fitosanitare, obiectivul protejării sănătății umane și animale, precum și a mediului ar trebui să primeze față de obiectivul îmbunătățirii producției vegetale. În consecință, înainte ca produsele fitosanitare să fie introduse pe piață, este necesar să se demonstreze că acestea prezintă beneficii evidente pentru producția vegetală și că nu exercită niciun efect nociv asupra sănătății umane și animale, în special a grupurilor vulnerabile, precum și că nu prezintă niciun efect inacceptabil asupra mediului [considerentul (24)].

75      Substanțele active aflate în compoziția unui produs fitosanitar pot fi obținute prin diferite procese de fabricație, care conduc la diferențe în ceea ce privește specificațiile. Aceste diferențe pot avea repercusiuni în ceea ce privește siguranța. Din rațiuni legate de eficiență, este necesar ca aceste diferențe să fie evaluate prin intermediul unei proceduri armonizate la nivelul Uniunii [considerentul (27)].

76      În sfârșit, în considerentul (29) al Regulamentului nr. 1107/2009 se arată că principiul recunoașterii reciproce reprezintă unul dintre instrumentele asigurării liberei circulații a mărfurilor în cadrul Uniunii. Pentru a evita repetarea anumitor operații, pentru a reduce sarcinile administrative pentru industrie și pentru statele membre și pentru a asigura o disponibilitate mai armonizată a produselor fitosanitare, autorizațiile acordate de către un stat membru ar trebui să fie acceptate de celelalte state membre în care există condiții agricole, fitosanitare și de mediu (inclusiv climatice) comparabile. Prin urmare, pentru a facilita sistemul de recunoaștere reciprocă, Uniunea ar trebui să fie împărțită pe zone caracterizate de astfel de condiții comparabile. Cu toate acestea, condițiile legate de mediu și de agricultură specifice teritoriului unui stat membru sau al mai multor state membre ar putea impune ca, la cerere, statele membre să recunoască sau să modifice autorizația eliberată de un alt stat membru sau să refuze să autorizeze produsul fitosanitar în cauză pe teritoriul acestora, în cazul în care aceasta se justifică prin condiții specifice care țin de mediu sau de agricultură ori în cazul în care nivelul ridicat de protecție a sănătății umane și animale, precum și a mediului, cerut de regulamentul menționat, nu poate fi respectat.

77      În scopul punerii pe piață a produselor fitosanitare în Uniunea Europeană, Regulamentul nr. 1107/2009 a prevăzut un sistem în cadrul căruia procedurile de aprobare a substanței active (articolele 7-13 din Regulamentul nr. 1107/2009), cum este glifosatul, sunt separate de procedurile de autorizare a produsului fitosanitar, și anume produsul final care conține substanța activă și alte elemente, care este apoi aplicat de operatori (articolele 33-39 din Regulamentul nr. 1107/2009).

78      Procedura de aprobare a substanțelor active se desfășoară la nivelul Uniunii și se încheie cu adoptarea unui act al Comisiei care prevede aprobarea sau nu a substanței. Părțile nu contestă că, în scopul aprobării unei substanțe active, evaluarea vizează „una sau mai multe utilizări reprezentative ale cel puțin unui produs fitosanitar conținând respectiva substanță activă” [articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1107/2009], care constă în principal în una sau mai multe utilizări specifice propuse ale produsului fitosanitar pe una sau pe mai multe plante specifice și include condițiile de utilizare relevante propuse pentru această utilizare reprezentativă.

79      Din moment ce un produs fitosanitar poate fi introdus pe piață sau utilizat numai dacă a fost autorizat în statul membru în cauză în conformitate cu Regulamentul nr. 1107/2009 (articolul 28 din Regulamentul nr. 1107/2009), potrivit condițiilor de autorizare prevăzute în special la articolul 29 din acesta, orice solicitant care dorește să introducă pe piață un produs fitosanitar trebuie să depună o cerere de autorizare sau de modificare a unei autorizații, în persoană sau prin intermediul unui reprezentant pentru fiecare stat membru în care se dorește comercializarea produsului fitosanitar introdus pe piață (articolul 33 din Regulamentul nr. 1107/2009).

80      În cadrul procedurii de autorizare, statul membru care examinează cererea efectuează o evaluare independentă, obiectivă și transparentă, în lumina cunoștințelor științifice și tehnice actuale, utilizând documentele orientative disponibile la momentul depunerii cererii. Acesta oferă tuturor statelor membre din aceeași zonă posibilitatea de a prezenta observații de care urmează să se țină seama în cadrul evaluării. Acesta aplică principiile uniforme de evaluare și de autorizare a produselor fitosanitare prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1107/2009 pentru a stabili, în măsura în care este posibil, dacă produsul fitosanitar, utilizat în conformitate cu articolul 55 și în condiții realiste de utilizare, îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 29 în aceeași zonă. Statul membru care examinează cererea pune evaluarea sa la dispoziția celorlalte state membre din aceeași zonă [articolul 36 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009].

81      În sfârșit, în cazul în care este necesar să se stabilească dacă o sursă diferită de proveniență a unei substanțe active, a unui agent fitoprotector sau a unui agent sinergic sau, în cazul aceleiași surse a acestora, o modificare a procesului de fabricație și/sau a locului de fabricație este conformă cu articolul 29 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1107/2009, o evaluare este realizată de statul membru care a acționat în calitate de raportor pentru substanța activă, agentul fitoprotector sau agentul sinergic prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din același regulament, cu excepția cazului în care statul membru care examinează cererea, astfel cum se menționează la articolul 35 din regulamentul menționat, consimte să realizeze evaluarea echivalenței (articolul 38 din Regulamentul nr. 1107/2009).

82      Din dispozițiile menționate la punctele 73-81 de mai sus rezultă că o substanță activă precum glifosatul trebuie să fie aprobată la nivelul Uniunii înainte de a intra în compoziția produselor fitosanitare, care, la rândul lor, trebuie să fie supuse autorizării unui stat membru pentru a se garanta că compoziția produselor respective îndeplinește condițiile de autorizare prevăzute la articolul 29 din Regulamentul nr. 1107/2009. În plus, astfel cum a subliniat în esență Republica Federală Germania, evaluarea și aprobarea substanței active „glifosat” la nivelul Uniunii nu prezintă, în principiu, nicio legătură cu utilizarea concretă ulterioară a acestei substanțe. Astfel, aprobarea substanței active „glifosat” nu include nicidecum autorizația de utilizare a acestei substanțe în mod izolat. Numai odată ce această substanță intră în compoziția unui produs fitosanitar autorizat să fie introdus pe piață de un stat membru se va face uz de această substanță. În consecință, deși este adevărat că o substanță activă cum este glifosatul este în mod necesar evacuată în mediu la un moment al ciclului său de viață, acest lucru se întâmplă numai prin intermediul unui produs fitosanitar care face obiectul procedurii de autorizare.

83      Din dispozițiile menționate la punctele 73-81 de mai sus reiese de asemenea că sistemul instituit de Regulamentul nr. 1107/2009 are drept consecință că produsul fitosanitar pentru care se solicită o autorizație într‑un stat membru poate se difere, în mai multe privințe, de produsul prezentat și evaluat la nivelul Uniunii în scopul aprobării substanței active. Astfel, după cum a arătat în mod întemeiat Comisia, pe de o parte, utilizarea și condițiile de aplicare ale produsului fitosanitar vizate de autorizația dintr‑un stat membru pot fi foarte diferite de cele care au făcut obiectul evaluării teoretice la nivelul Uniunii.

84      Pe de altă parte, substanța activă și produsul fitosanitar specific care o conține, pentru care este necesară o autorizație la nivel național, pot, prin anumite aspecte tehnice, să fie foarte diferite de substanța activă și de utilizarea produsului fitosanitar reprezentativ examinată la nivelul Uniunii în etapa procedurii de aprobare. Acest lucru se datorează faptului că produsul fitosanitar pentru care se solicită autorizația poate fi fabricat și adesea este de altfel fabricat de o întreprindere diferită de cea care a solicitat aprobarea substanței active la nivelul Uniunii.

85      În plus, trebuie subliniat că, chiar dacă substanța activă și produsul fitosanitar specific autorizate ar fi fabricate de aceeași întreprindere cu cea care a depus cererea de aprobare a substanței active, metoda de fabricație a substanței menționate și, prin urmare, impuritățile prezente în produsul fitosanitar pentru care se solicită autorizarea și care va fi ulterior evacuat în mediu pot fi diferite de cele analizate la nivelul Uniunii. Astfel, după cum se menționează în special în considerentele (23) și (27) ale Regulamentului nr. 1107/2009, nu numai un produs fitosanitar poate avea o multitudine de compoziții și poate fi utilizat pentru diverse plante și produse vegetale, în condiții agricole, fitosanitare și de mediu (inclusiv climatice) diferite (a se vedea punctul 74 de mai sus), ci, în plus, o substanță activă aflată în compoziția unui produs fitosanitar poate fi obținută prin diferite procese de fabricație, care conduc la diferențe în ceea ce privește specificațiile (a se vedea punctul 75 de mai sus).

86      Acesta este în special motivul pentru care, în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1107/2009, în cursul procedurii de autorizare, statul membru are obligația de a examina dacă substanța activă provine dintr‑o altă sursă sau din aceeași sursă, dar cu o modificare în ceea ce privește procesul de fabricație sau locul de fabricație. Dacă aceasta este situația, statul membru respectiv trebuie să analizeze dacă specificațiile substanței active prezente în produsul fitosanitar pentru care se solicită autorizația (articolul 38 din Regulamentul nr. 1107/2009) este totuși echivalentă cu cea evaluată la nivelul Uniunii și considerată conformă cu criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1107/2009.

87      Trebuie adăugat, în plus, că articolul 29 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1107/2009 prevede că conformitatea cu cerințele prevăzute la alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1107/2009 „este stabilită pe baza unor teste și analize oficiale sau recunoscute oficial, efectuate în condiții agricole, fitosanitare și de mediu relevante pentru modul în care se utilizează produsul fitosanitar respectiv și reprezentative pentru condițiile predominante din zona în care urmează să fie utilizat produsul”.

88      În aceste condiții, astfel cum au susținut Comisia și Republica Federală Germania, trebuie să se considere că abia în stadiul procedurii de autorizare naționale a introducerii pe piață a unui produs fitosanitar specific statul membru în cauză evaluează eventualele emisii în mediu și apar informații concrete cu privire la natura, la compoziția, la cantitatea, la data și la locul emisiilor efective sau previzibile în asemenea împrejurări a substanței active și a produsului fitosanitar specific care o conține, în sensul punctului 79 din hotărârea pronunțată în recurs (a se vedea punctul 56 de mai sus).

89      În cauză, acest lucru înseamnă că proiectul de raport, pregătit în cadrul procedurii de aprobare la nivelul Uniunii, privește una sau mai multe utilizări reprezentative ale unor produse fitosanitare care conțin glifosat, propuse de solicitanții aprobării acestei substanțe, și compoziția specifică a produselor fitosanitare rezultate în urma procesului de fabricație a acestora, la momentul depunerii cererii de aprobare.

90      Întrucât utilizarea, condițiile de aplicare și compoziția unui produs fitosanitar autorizat de un stat membru pe teritoriul său pot fi foarte diferite de cele ale produselor evaluate la nivelul Uniunii, în stadiul aprobării substanței active, trebuie să se considere că informațiile care figurează în documentul în litigiu nu privesc emisiile a căror evacuare în mediu este previzibilă și au cel mult o legătură cu emisii în mediu. Prin urmare, astfel de informații sunt excluse din noțiunea „informații care se referă la emisii în mediu”, conform punctului 78 din hotărârea pronunțată în recurs.

91      Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se concluzioneze, așadar, că Comisia nu a săvârșit nicio eroare de apreciere prin faptul că a considerat că documentul în litigiu nu conținea informații care se refereau la emisii în mediu și, prin urmare, al doilea motiv trebuie respins.

92      Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentul reiterat de reclamante în ședință potrivit căruia, în esență, în etapa autorizării unui produs fitosanitar, întrucât statele membre nu reevaluează substanța activă aprobată la nivelul Uniunii, este esențial să se obțină accesul la documentul în litigiu. Astfel, trebuie subliniat, asemenea Comisiei, Cefic și ECPA, că, în cadrul procedurii de autorizare, produsul fitosanitar în ansamblul său, cu toate componentele sale, este cel care este analizat. Or, numai dacă toate testele și analizele permit să se concluzioneze că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 29 din Regulamentul nr. 1107/2009 și că, prin urmare, se poate considera că produsul respectiv nu are efect nociv asupra sănătății umane sau animale și niciun efect inacceptabil asupra mediului, acest produs este autorizat.

93      În orice caz, trebuie să se constate că argumentul reclamantelor nu este de natură să repună în discuție împrejurarea potrivit căreia, în esență, din moment ce substanța activă „glifosat” nu este destinată ca atare să fie emisă în mediu, ci numai după ce a fost integrată într‑un produs fitosanitar supus autorizării, informațiile conținute în documentul în litigiu nu pot intra sub incidența noțiunii „informații care se referă la emisii în mediu”, astfel cum a fost definită de Curte în hotărârea pronunțată în recurs.

94      Prin urmare, al doilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001 și a articolului 4 din Convenția de la Aarhus

95      Reclamantele susțin în esență că excepția de la dreptul de acces ar fi trebuit să fie interpretată restrictiv, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) litera (d) din Convenția de la Aarhus. În plus, acestea susțin că interesele comerciale nu puteau să prevaleze decât dacă reprezentau interese protejate prin lege în vederea apărării unui interes economic legitim. De altfel, asemenea interese ar fi avut o întindere limitată, articolul 13 din Directiva 91/414 prevăzând că alți solicitanți ai includerii substanței active ar putea, la finalul unei perioade de 10 ani, să utilizeze dosarul depus pentru înscriere. În sfârșit, Comisia nu ar fi prezentat niciun element concret pentru a susține concluzia potrivit căreia drepturile de proprietate intelectuală ar fi trebuit să prevaleze asupra dreptului de acces. Potrivit reclamantelor, o evaluare comparativă corespunzătoare în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus sau pe baza unei interpretări conforme cu Convenția de la Aarhus a articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001 ar fi trebuit să conducă la divulgarea informațiilor solicitate.

96      Comisia contestă argumentația reclamantelor.

97      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, din moment ce excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 derogă de la principiul accesului cât mai larg posibil al publicului la documente, ele trebuie interpretate și aplicate în mod strict (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iulie 2011, Suedia/MyTravel și Comisia, C‑506/08 P, EU:C:2011:496, punctul 75). Este necesar să se demonstreze că accesul în cauză putea aduce în mod concret și efectiv atingere interesului protejat de excepție și că riscul de a aduce atingere acestui interes este previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic. Această examinare trebuie să reiasă din motivele deciziei atacate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 aprilie 2005, Verein für Konsumenteninformation/Comisia, T‑2/03, EU:T:2005:125, punctul 69, și Hotărârea din 22 mai 2012, Sviluppo Globale/Comisia, T‑6/10, nepublicată, EU:T:2012:245, punctul 64).

98      Trebuie să se rețină și că regimul excepțiilor prevăzut la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, și în special la alineatul (2) al acestui articol, se întemeiază pe o evaluare comparativă a intereselor contrare într‑o situație dată, și anume, pe de o parte, interesele care ar fi favorizate prin divulgarea documentelor în cauză și, pe de altă parte, cele care ar fi amenințate prin această divulgare. Decizia adoptată cu privire la o cerere de acces la documente depinde de identificarea interesului care trebuie să prevaleze în cauză (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 42, și Hotărârea din 23 septembrie 2015, ClientEarth și International Chemical Secretariat/ECHA, T‑245/11, EU:T:2015:675, punctul 168).

99      În plus, este necesar să se arate că, pentru a justifica respingerea cererii de acces la un document, nu este suficient, în principiu, ca acel document să intre sub incidența unei activități sau a unui interes dintre cele menționate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, instituția în cauză trebuind totodată să explice modul în care accesul la acest document ar putea aduce atingere în mod concret și efectiv interesului protejat printr‑o excepție prevăzută la acest articol (Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C‑404/10 P, EU:C:2012:393, punctul 116, Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Agrofert Holding, C‑477/10 P, EU:C:2012:394, punctul 57, și Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 64).

100    În ceea ce privește conceptul de interese comerciale, din jurisprudență rezultă că nu orice informație referitoare la o societate și la relațiile sale comerciale poate fi considerată ca intrând sub incidența protecției care trebuie garantată intereselor comerciale conform articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, în caz contrar fiind împiedicată aplicarea principiului general care constă în a permite publicului accesul cât mai larg posibil la documentele deținute de instituții (Hotărârea din 15 decembrie 2011, CDC Hydrogene Peroxide/Comisia, T‑437/08, EU:T:2011:752, punctul 44, și Hotărârea din 9 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia, T‑516/11, nepublicată, EU:T:2014:759, punctul 81).

101    Astfel, pentru a aplica excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, este necesar să se demonstreze că documentele în litigiu conțin elemente care, prin divulgarea lor, pot aduce atingere intereselor comerciale ale unei persoane juridice. Această situație se regăsește în special atunci când documentele solicitate conțin informații comerciale sensibile, referitoare în principal la strategiile comerciale ale întreprinderilor în cauză sau la relațiile sale comerciale sau atunci când acestea conțin date proprii ale întreprinderii care evidențiază expertiza acesteia (Hotărârea din 9 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia, T‑516/11, nepublicată, EU:T:2014:759, punctele 82-84).

102    În sfârșit, trebuie subliniat că prezenta cauză privește o decizie de respingere a Comisiei care nu este în contradicție cu motivele de opoziție invocate de Republica Federală Germania, ci se întemeiază pe aceste motive și care a avut, așadar, drept consecință faptul că documentul în litigiu nu a fost comunicat.

103    În ceea ce privește controlul jurisdicțional al legalității unei asemenea decizii de respingere, din cuprinsul punctului 94 din Hotărârea din 18 decembrie 2007, Suedia/Comisia (C‑64/05 P, EU:C:2007:802), reiese că este de competența instanței Uniunii să verifice, la cererea solicitantului căruia instituția solicitată a refuzat să îi acorde accesul, dacă acest refuz a putut să fie întemeiat în mod valabil pe excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatele (1)-(3) din Regulamentul nr. 1049/2001, iar aceasta indiferent dacă acel refuz este rezultatul aprecierii acestora de către instituția însăși sau de către statul membru respectiv. În consecință, în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1049/2001, controlul instanței Uniunii nu este limitat la un control prima facie. Aplicarea acestei dispoziții nu împiedică instanța să realizeze un control complet al deciziei de refuz a Comisiei, care trebuie să respecte, printre altele, obligația de motivare și care se întemeiază pe aprecierea materială, de către statul membru vizat, a aplicabilității excepțiilor prevăzute la articolul 4 alineatele (1)-(3) din Regulamentul nr. 1049/2001.

104    Acestea sunt elementele în lumina cărora trebuie analizată argumentația reclamantelor, ceea ce înseamnă în esență să se solicite Tribunalului, pe de o parte, să aplice articolul 4 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus sau să interpreteze legislația Uniunii în conformitate cu această dispoziție, potrivit căreia motivele de refuz trebuie interpretate în mod restrictiv, și, pe de altă parte, să se constate că, la evaluarea comparativă a intereselor în cauză, Comisia a acordat o importanță prea mare intereselor comerciale, fără să fi demonstrat în mod concret și precis riscul de atingere adusă acestor interese.

105    În primul rând, în ceea ce privește argumentele referitoare la articolul 4 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus, trebuie amintit de la bun început că instanța Uniunii a considerat că obligația de a interpreta în mod restrictiv motivele de respingere a cererii de acces nu poate fi înțeleasă ca implicând o obligație precisă (Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth/Comisia, C‑612/13 P, EU:C:2015:486, punctul 42, și Hotărârea din 13 septembrie 2013, ClientEarth/Comisia, T‑111/11, EU:T:2013:482, punctele 92 și 94). Acesta este motivul pentru care, în dreptul Uniunii, dispoziția menționată nu este susceptibilă să producă efecte directe în privința particularilor (Hotărârea din 23 ianuarie 2017, Justice & Environment/Comisia, T‑727/15, nepublicată, EU:T:2017:18, punctul 75).

106    Pe de altă parte, trebuie subliniat că, potrivit unei jurisprudențe constante, supremația acordurilor internaționale încheiate de Uniune față de textele de drept derivat impune ca acestea din urmă să fie interpretate, în măsura posibilului, în conformitate cu acordurile respective (a se vedea Hotărârea din 7 iunie 2007, Řízení Letového Provozu, C‑335/05, EU:C:2007:321, punctul 16 și jurisprudența citată). În plus, este cert că Uniunea este obligată prin Convenția de la Aarhus. Mai mult, din jurisprudență reiese că lipsa efectului direct al unei dispoziții dintr‑un acord internațional nu se opune invocării acesteia în scopul unei interpretări conforme cu dreptul Uniunii. Astfel, cu titlu de exemplu, deși jurisprudența a constatat lipsa efectului direct al articolului 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 martie 2011, Lesoochranárske zoskupenie, C‑240/09, EU:C:2011:125, punctul 45, și Hotărârea din 13 ianuarie 2015, Consiliul și alții/Vereniging Milieudefensie și Stichting Stop Luchtverontreiniging Utrecht, C‑401/12 P-C‑403/12 P, EU:C:2015:4, punctele 55 și 61), aceasta a recunoscut totuși, în pofida lipsei efectului direct, un principiu de interpretare conformă a dreptului derivat în lumina acestei dispoziții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 martie 2011, Lesoochranárske zoskupenie, C‑240/09, EU:C:2011:125, punctul 51).

107    În speță, trebuie să se constate că reclamantele nu demonstrează că articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001 trebuie interpretat în sensul dorit de acestea pentru a asigura conformitatea sa cu articolul 4 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus. Trebuie amintit că jurisprudența instanței Uniunii recunoaște deja că excepțiile de la dreptul de acces la documente trebuie interpretate și aplicate strict (a se vedea punctul 97 de mai sus). Presupunând că afirmația nesusținută a reclamantelor este interpretată în sensul că apreciază că această jurisprudență ar trebui să fie și mai restrictivă, trebuie să se constate că o interpretare conformă cu articolul 4 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus nu impune obligația de a ajunge la rezultatul pe care acestea îl doresc (a se vedea prin analogie Hotărârea din 23 ianuarie 2017, Justice & Environment/Comisia, T‑727/15, nepublicată, EU:T:2017:18, punctul 78). În consecință, acest argument trebuie înlăturat.

108    De asemenea, trebuie respinse argumentele reclamantelor potrivit cărora, pe de o parte, conform articolului 4 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus, interesele comerciale puteau prevala numai în cazul în care constituiau interese protejate prin lege în vederea apărării unui interes economic legitim și, pe de altă parte, astfel de interese ar fi avut o întindere limitată, conform articolului 13 din Directiva 91/414 (a se vedea punctul 95 de mai sus). Astfel, trebuie să se constate că reclamantele nu invocă niciun element de natură să demonstreze că interesele comerciale invocate în speță nu ar fi protejate prin lege în vederea protejării unui interes economic legitim. În orice caz, asemenea Comisiei, trebuie să se constate că interesele comerciale ale solicitanților înscrierii glifosatului în anexa I la Directiva 91/414, în special drepturile lor de proprietate intelectuală, sunt protejate de legislația Uniunii, și anume articolul 14 din Directiva 91/414, care a fost înlocuit de articolul 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1107/2009, începând cu 14 iunie 2011, astfel cum reiese din articolul 84 din același regulament. În ceea ce privește argumentul referitor la articolul 13 din Directiva 91/414, care a fost înlocuit de articolul 59 din Regulamentul nr. 1107/2009, trebuie să se constate, asemenea Comisiei, că această dispoziție vizează testele și studiile referitoare la substanța activă, iar nu documente precum cele în discuție în speță care privesc în special metoda de fabricație a unei astfel de substanțe. Astfel, asemenea informații țin de confidențialitatea instituită prin articolul 14 din Directiva 91/414, înlocuit de articolul 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1107/2009.

109    În al doilea rând, în ceea ce privește evaluarea comparativă a intereselor în cauză, după cum susține în mod întemeiat Comisia, aceasta a informat, în decizia atacată, reclamantele cu privire la excepția pe care autoritățile germane se întemeiau pentru a refuza accesul la documentul în litigiu, și anume articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, prin prezentarea în detaliu a informațiilor care, potrivit autorităților menționate, se raportau la drepturile de proprietate intelectuală. Astfel, se menționau compoziția chimică detaliată a substanței active, informații detaliate privind procesele de fabricație, informații privind analiza chimică a substanței și a tuturor impurităților sale, compoziția produselor finite și informații privind raporturile contractuale dintre diferitele întreprinderi care au notificat substanța.

110    În temeiul excepției invocate de Republica Federală Germania, Comisia a refuzat să divulge documentul în litigiu.

111    Cu toate acestea, Comisia a efectuat o evaluare comparativă a intereselor comerciale cu interesul public pentru divulgarea documentului în litigiu, examinând tocmai riscul de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale solicitanților înscrierii. Aceasta a arătat că documentul în litigiu privea procesul de fabricație a produselor fitosanitare care conțineau substanța activă și că necesitatea de a proteja drepturile de proprietate intelectuală prevala asupra interesului public pentru divulgarea documentului respectiv. Comisia a insistat asupra riscurilor pentru solicitanții înscrierii de a vedea detaliile metodelor de fabricație ale acestora și specificațiile tehnice ale glifosatului copiate de concurenții lor. Potrivit Comisiei, o asemenea împrejurare ar genera pierderi semnificative ale cotelor de piață pentru întreprinderile în cauză și ar lăsa neprotejate drepturile lor de proprietate intelectuală.

112    Pe de altă parte, Comisia a observat că interesul public pentru divulgare a fost luat în considerare în mod corespunzător, având în vedere că alte părți ale proiectului de raport, divulgate în întregime, permiteau să se cunoască posibilele efecte ale evacuării glifosatului în mediu. Comisia a enumerat apoi diferitele elemente pertinente care fuseseră divulgate. Aceasta a arătat de asemenea că divulgarea unor informații privind impuritățile nerelevante, incluse în documentul în litigiu, ar permite reconstituirea procesului de fabricație a fiecărui produs, reamintind riscurile pentru drepturile de proprietate intelectuală ale solicitanților înscrierii glifosatului.

113    Comisia s‑a prevalat de procedura prin care substanța activă a fost evaluată și inclusă în anexa I la Directiva 91/414, în special de evaluările științifice care au fost făcute pentru dosarele de înscriere. Aceasta a considerat că informațiile privind efectele glifosatului, disponibile în mod public, în urma procedurii de înscriere a substanței și a cererii de acces la documente formulate de reclamante, îndeplinea cerințele Regulamentului nr. 1367/2006.

114    Comisia a încheiat evaluarea comparativă a intereselor în cauză considerând că, în lumina riscurilor pe care le impunea divulgarea de informații asupra proceselor concrete de fabricație și a drepturilor întreprinderilor, trebuia să prevaleze protecția intereselor acestora din urmă.

115    În aceste condiții, trebuie să se considere, așadar, că Comisia a efectuat în mod corect o evaluare comparativă a intereselor în joc, expunând precis și concret în ce mod interesele comerciale ale producătorilor de glifosat sau de produse fitosanitare care conțin această substanță erau amenințate de divulgarea documentului în litigiu.

116    Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, se impune respingerea celui de al treilea motiv, precum și a acțiunii în întregime.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

117    În hotărârea inițială, Comisia a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. În hotărârea pronunțată în recurs, Curtea a stabilit că cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul. Revine, așadar, Tribunalului să se pronunțe, în cadrul prezentei hotărâri, asupra ansamblului cheltuielilor aferente diferitelor proceduri, în conformitate cu articolul 219 din Regulamentul de procedură.

118    [Astfel cum a fost rectificat prin Ordonanța din 7 iunie 2019] Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu concluziile Comisiei, ale CropLife America, ale NAM, ale ACC, ale CLI, ale Cefic, ale ECPA și ale ECCA.

119    Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Trebuie să se decidă că Regatul Suediei, precum și Republica Federală Germania suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă Stichting Greenpeace Nederland și Pesticide Action Network Europe (PAN Europe) la plata cheltuielilor de judecată.

3)      Regatul Suediei și Republica Federală Germania suportă propriile cheltuieli de judecată.

Kanninen Schwarcz Iliopoulos

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 21 noiembrie 2018.

Semnături

*      Limba de procedură: engleza.