Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Nejvyšší správní soud (Republica Cehă) la 4 decembrie 2020 – ET/Ministerstvo životního prostředí

(Cauza C-659/20)

Limba de procedură: ceha

Instanța de trimitere

Nejvyšší správní soud

Părțile din procedura principală

Reclamant: ET

Pârât: Ministerstvo životního prostředí

Întrebările preliminare

„Animalele de reproducere”, în sensul Regulamentului (CE) nr. 865/20061 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea, includ exemplarele care sunt părinți ai exemplarelor crescute de un anumit crescător, chiar dacă nu a fost niciodată proprietarul sau deținătorul acestora?

În cazul în care la prima întrebare se va răspunde că exemplarele parentale nu fac parte din animalele de reproducere, atunci autoritățile competente, la examinarea respectării condiției prevăzute de articolul 54 punctul 2 din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei referitoare la stabilirea animalelor de reproducere în conformitate cu dispozițiile legale, cu menținerea acestora într-un mod care să nu prejudicieze supraviețuirea speciei respective în natură, au dreptul de a controla originea acestor exemplare parentale și de a aprecia, pe această bază, dacă animalele de reproducere au fost stabilite în conformitate cu normele prevăzute la articolul 54 punctul 2 din acest regulament?

La examinarea respectării condiției prevăzute de articolul 54 punctul 2 din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei, referitoare la stabilirea animalelor de reproducere în conformitate cu dispozițiile legale, cu menținerea acestora într-un mod care să nu prejudicieze supraviețuirea speciei respective în natură, se pot lua în considerare și alte circumstanțe relevante în cauză (în special, buna-credință la cesiunea exemplarelor și încrederea legitimă că eventualii descendenți ai acestora vor putea fi comercializați, precum și, dacă este cazul, dispoziții legale mai puțin stricte în vigoare în Republica Cehă anterior aderării la Uniunea Europeană)?

____________

1 JO 2006, L 166, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 16, p. 104.