ORDONANȚA CURȚII (Camera întâi)
3 iunie 2021(*)
„Trimitere preliminară – Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții – Politica privind imigrarea și azilul – Protecție internațională – Directiva 2013/33/UE – Articolul 8 alineatul (3) primul paragraf litera (d) – Plasarea în detenție a solicitanților de protecție internațională – Solicitant plasat în detenție supus procedurii de returnare în temeiul Directivei 2008/115/CE și pentru care există motive întemeiate să se creadă că acesta a introdus solicitarea de protecție internațională numai pentru a întârzia sau a submina executarea deciziei de returnare – Criterii obiective care permit fundamentarea unor astfel de motive – Solicitant care a avut deja posibilitatea să aibă acces la procedura de azil”
În cauza C‑186/21 PPU,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Upravno sodišče (Tribunalul Administrativ, Slovenia), prin decizia din 15 martie 2021, primită de Curte la 25 martie 2021, în procedura
J.A.
împotriva
Republika Slovenija,
CURTEA (Camera întâi),
compusă din domnul J.‑C. Bonichot, președinte de cameră, domnul L. Bay Larsen, doamna C. Toader și domnii M. Safjan (raportor) și N. Jääskinen, judecători,
avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții,
dă prezenta
Ordonanță
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 8 alineatul (3) primul paragraf litera (d) din Directiva 2013/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internațională (JO 2013, L 180, p. 96).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între J.A., pe de o parte, și Republika Slovenija (Republica Slovenia), pe de altă parte, în legătură cu plasarea sa în detenție administrativă în cadrul unei cereri de protecție internațională.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Directiva 2008/115/CE
3 Articolul 1 din Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală (JO 2008, L 348, p. 98) prevede următoarele:
„Prezenta directivă stabilește standarde și proceduri comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, în conformitate cu drepturile fundamentale ca principii generale ale dreptului comunitar precum și cu dreptul internațional, inclusiv obligațiile în materie de protecție a refugiaților și de drepturi ale omului.”
4 Articolul 6 alineatul (1) din această directivă are următorul cuprins:
„Statele membre emit o decizie de returnare împotriva oricărui resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală pe teritoriul lor, fără a aduce atingere excepțiilor menționate la alineatele (2)-(5).”
5 Potrivit articolului 15 alineatul (1) din directiva menționată:
„Cu excepția cazului în care se pot aplica în mod eficient alte măsuri suficiente, dar mai puțin coercitive, într‑un caz concret, statele membre pot ține în custodie publică un resortisant al unei țări terțe care face obiectul unor proceduri de returnare doar în vederea pregătirii procesului de returnare și/sau în vederea desfășurării procesului de îndepărtare, în special în cazul în care:
(a) există riscul de sustragere sau
(b) resortisantul în cauză al unei țări terțe evită sau împiedică pregătirea returnării sau procesul de îndepărtare.
Orice măsură de luare în custodie publică este pentru o perioadă cât mai scurtă cu putință și se menține numai pe durata desfășurării și executării, în mod adecvat, a dispozițiilor de îndepărtare.”
Directiva 2013/33
6 Considerentele (15) și (20) ale Directivei 2013/33 enunță următoarele:
„(15) Măsura plasării în detenție a solicitanților ar trebui aplicată în conformitate cu principiul fundamental conform căruia o persoană nu ar trebui să fie supusă unei măsuri de detenție pentru unicul motiv că solicită protecție internațională, în special în conformitate cu obligațiile juridice internaționale ale statelor membre și cu articolul 31 din Convenția de la Geneva. Solicitanții pot fi plasați în detenție numai în condiții excepționale, foarte clar definite, prevăzute de prezenta directivă și respectând principiul necesității și proporționalității cu privire atât la modalitatea, cât și la scopul unei astfel de detenții. Un solicitant aflat în detenție ar trebui să aibă acces efectiv la garanțiile procedurale necesare, precum introducerea unei căi de atac în fața unei autorități judiciare naționale.
[…]
(20) În vederea unei mai bune asigurări a integrității fizice și psihologice a solicitanților, detenția ar trebui să fie o ultimă soluție și poate fi aplicată numai după ce au fost examinate în mod corespunzător toate măsurile neprivative de libertate alternative detenției. Orice măsură alternativă detenției trebuie să respecte drepturile fundamentale ale omului ale solicitanților.”
7 Articolul 8 din această directivă, intitulat „Detenția”, prevede:
„(1) Statele membre nu plasează o persoană în detenție pentru unicul motiv că aceasta este un solicitant în conformitate cu Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale [(JO 2013, L 180, p. 60)].
(2) Atunci când se dovedește a fi necesar și pe baza analizei individuale a fiecărui caz în parte, statele membre pot plasa un solicitant în detenție, în cazul în care nu se pot aplica efectiv măsuri mai puțin coercitive.
(3) Un solicitant poate fi plasat în detenție numai în următoarele situații:
[…]
(d) în cazul în care acesta este plasat în detenție, supus procedurii de returnare, în temeiul Directivei [2008/115], în vederea pregătirii returnării și/sau a desfășurării procesului de îndepărtare și în cazul în care statul membru respectiv poate demonstra, pe baza unor criterii obiective, inclusiv faptul că acesta a avut deja posibilitatea să aibă acces la procedura de azil, că există motive întemeiate să se creadă că acesta introduce solicitarea de protecție internațională numai pentru a întârzia sau a submina executarea deciziei de returnare;
[…]
Motivele de detenție se prevăd în dreptul intern.
[…]”
Dreptul sloven
8 Din articolul 84 alineatul (1) a treia liniuță din Zakon o mednarodni zaščiti (Legea privind protecția internațională) din 4 martie 2016 (Uradni list RS, nr. 16/17, denumită în continuare „ZMZ‑1”) reiese că autoritatea competentă poate să adopte împotriva unui solicitant de protecție internațională o măsură de detenție obligatorie în localurile unui centru de primire pentru solicitanții de azil atunci când solicitantul face obiectul unei detenții administrative în conformitate cu Zakon o tujcih (Legea privind străinii) din 16 iunie 2011 (Uradni list RS, nr. 1/18), în vederea punerii în aplicare și a executării unei proceduri de returnare sau de îndepărtare, și există motive întemeiate să se creadă că acest solicitant a introdus cererea numai pentru a întârzia sau a împiedica îndepărtarea, deși a avut deja, într‑o etapă anterioară, posibilitatea să introducă o astfel de cerere.
Litigiul principal și întrebările preliminare
9 J.A. este un resortisant din Bosnia și Herțegovina care, la o dată neprecizată, a introdus în Slovenia o cerere de protecție internațională care a fost respinsă prin decizia din 24 februarie 2020, rămasă definitivă la 11 ianuarie 2021 și devenită executorie la 11 februarie 2021.
10 În cursul procedurii referitoare la această cerere, J.A. a fost condamnat, prin hotărârea din 6 noiembrie 2018 a Okrožno sodišče v Ljubljani (Tribunalul Regional din Ljubljana, Slovenia), la o pedeapsă privativă de libertate de un an pentru acte de amenințare, agresiune și distrugere a bunurilor altuia. În apel, Višje sodišče v Ljubljani (Curtea de Apel din Ljubljana, Slovenia) l‑a condamnat pe J.A., prin hotărârea din 23 mai 2019, la o pedeapsă privativă de libertate de un an și trei luni, precum și la pedeapsa accesorie a interzicerii intrării pe teritoriul național pentru o perioadă de trei ani. J.A. executa încă pedeapsa privativă de libertate într‑un penitenciar atunci când decizia de respingere a cererii sale de protecție internațională a devenit executorie, la 11 februarie 2021.
11 La finalul executării pedepsei sale privative de libertate, J.A. a fost preluat de autoritățile polițienești slovene, cărora le‑a făcut cunoscută intenția sa de a introduce o nouă cerere de protecție internațională. Potrivit fișei de înregistrare întocmite de aceste autorități la 27 februarie 2021, J.A. a evocat în acest context amenințările cu moartea care i‑ar fi fost adresate în țara sa de origine.
12 J.A. a fost dus la centrul de primire a solicitanților de azil din Ljubljana (Slovenia) și i s‑a notificat oral, după introducerea noii sale cereri de protecție internațională, plasarea sa în detenție administrativă.
13 La 1 martie 2021, Ministrstvo za notranje zadeve Republike Slovenije (Ministerul de Interne al Republicii Slovenia, denumit în continuare „Ministerul de Interne”) a adoptat oficial, în temeiul articolului 84 alineatul (1) a treia liniuță din ZMZ‑1, o decizie prin care s‑a dispus detenția lui J.A. în localurile centrului de detenție pentru străini din Postojna (Slovenia) pentru perioada cuprinsă între 27 februarie 2021 și data încetării motivelor de detenție, detenția urmând să înceteze în orice caz la 27 mai 2021, fără a aduce atingere posibilității unei prelungiri cu o lună. Această decizie era motivată de faptul că J.A. făcea deja obiectul unei detenții, în temeiul Legii privind străinii, ca urmare a procedurii de returnare inițiate împotriva sa și că existau motive întemeiate să se creadă că noua cerere de protecție internațională fusese prezentată numai pentru a întârzia sau a submina îndepărtarea sa, deși J.A. avusese posibilitatea de a formula o astfel de cerere într‑o etapă anterioară.
14 În această ultimă privință, Ministerul de Interne a considerat că J.A. și‑a exprimat intenția de a depune o nouă cerere de protecție internațională numai din momentul în care devenise evident că procedura având ca obiect îndepărtarea sa de pe teritoriul sloven urma să fie declanșată în scopul executării sancțiunii accesorii a interzicerii intrării pe teritoriul național. Astfel, J.A. ar fi putut deja să își exprime în fața agenților prezenți în penitenciarul în care executa pedeapsa privativă de libertate intenția de a prezenta o asemenea cerere de îndată ce decizia de respingere a primei sale cereri de protecție internațională a devenit executorie. Ministerul de Interne a concluzionat, așadar, că J.A. introdusese cererea sa numai pentru a întârzia sau a submina punerea în aplicare a îndepărtării sale de pe teritoriul sloven, ceea ce ar fi confirmat de faptul că J.A. nu ar fi indicat în susținerea noii sale cereri niciun fapt sau element de probă nou în raport cu cele invocate în cadrul primei cereri de protecție internațională.
15 J.A. a introdus o acțiune împotriva deciziei Ministerului de Interne la Upravno sodišče (Tribunalul Administrativ, Slovenia). El consideră că detenția sa nu se poate întemeia pe articolul 84 alineatul (1) a treia liniuță din ZMZ‑1 întrucât această dispoziție nu ar stabili criterii obiective care să permită să se aprecieze dacă și‑a exprimat intenția de a introduce o nouă cerere de protecție internațională numai pentru a întârzia sau a submina îndepărtarea sa de pe teritoriul sloven.
16 La 11 martie 2021, instanța de trimitere a dispus, la cererea lui J.A., ca, până la pronunțarea unei decizii definitive pe fond cu privire la acțiune sau cel târziu la expirarea termenului prevăzut în decizia Ministerului de Interne, detenția persoanei interesate să fie efectuată în centrul de primire a solicitanților de azil din Ljubljana.
17 Solicitând Curții să aplice procedura preliminară de urgență în temeiul articolului 107 din Regulamentul de procedură, instanța de trimitere explică faptul că soluționarea căii de atac formulate de J.A. depinde de interpretarea articolului 8 alineatul (3) primul paragraf litera (d) din Directiva 2013/33, care este transpus în dreptul național prin articolul 84 alineatul (1) a treia liniuță din ZMZ‑1.
18 În această privință, instanța de trimitere ridică problema dacă, dispunând că o persoană aflată în situația lui J.A. trebuie să fi avut deja posibilitatea de a solicita protecție internațională, articolul 84 alineatul (1) a treia liniuță din ZMZ‑1 prevede un „criteriu obiectiv” în sensul articolului 8 alineatul (3) primul paragraf litera (d) din Directiva 2013/33.
19 În acest cadru, instanța de trimitere arată că, ținând seama de expresia „inclusiv” utilizată la articolul 8 alineatul (3) primul paragraf litera (d) din Directiva 2013/33, s‑ar putea susține că „faptul că [solicitantul] a avut deja posibilitatea să aibă acces la procedura de azil”, prevăzut de această dispoziție, constituie un „criteriu obiectiv” în sensul dispoziției menționate, care ar corespunde criteriului prevăzut la articolul 84 alineatul (1) a treia liniuță din ZMZ‑1. În aceste condiții, faptul că legiuitorul sloven nu a stabilit în această din urmă dispoziție alte criterii obiective nu ar putea avea incidență într‑o cauză în care, precum în speță, autoritățile naționale au invocat exclusiv existența acestui criteriu obiectiv pentru motivarea deciziei de plasare detenție.
20 În cazul în care nu ar fi reținută o astfel de interpretare, instanța de trimitere ridică problema dacă, la transpunerea Directivei 2013/33, legiuitorul național nu ar fi trebuit, din motive de previzibilitate juridică și de respectare a principiilor nediscriminării și egalității de tratament, precum și în raport cu considerentul (15) al acestei directive, să stabilească, în cadrul unei dispoziții obligatorii, clare și generale, criteriile obiective pe baza cărora, pe lângă constatarea prealabilă potrivit căreia persoana în cauză a avut posibilitatea de a introduce o cerere de protecție internațională, autoritățile naționale pot decide că există motive întemeiate care permit să se creadă că solicitantul a introdus o cerere de protecție internațională numai pentru a întârzia sau a submina decizia de returnare. Instanța de trimitere subliniază că, în conformitate cu această abordare, decizia Ministerului de Interne, în discuție în litigiul principal, ar trebui anulată pentru motivul că ZMZ‑1 nu definește în mod specific criteriile obiective pe care autoritățile naționale trebuie să le ia în considerare.
21 În acest context, Upravno sodišče (Tribunalul Administrativ) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 8 alineatul (3) [primul paragraf] litera (d) din Directiva [2013/33] trebuie interpretat în sensul că termenul «inclusiv» înscrie în mod expres printre criteriile obiective împrejurarea că «[solicitantul] a avut deja posibilitatea să aibă acces la procedura de azil»?
2) În cazul unui răspuns negativ la această întrebare, articolul 8 alineatul (3) [primul paragraf] litera (d) din Directiva [2013/33] trebuie interpretat în sensul că, în împrejurările descrise, plasarea în detenție este admisibilă numai pe baza unor criterii obiective prestabilite și a constatării prealabile a faptului că solicitantul a avut deja posibilitatea de a introduce o cerere de protecție internațională și în temeiul căreia s‑ar putea concluziona că există motive întemeiate să se creadă că cererea menționată a fost introdusă numai pentru a întârzia sau a submina decizia de returnare?”
Cu privire la procedura preliminară de urgență
22 Instanța de trimitere a solicitat ca prezenta trimitere preliminară să fie judecată potrivit procedurii preliminare de urgență prevăzute la articolul 107 din Regulamentul de procedură al Curții.
23 În susținerea acestei cereri, instanța menționată arată că J.A. se află în detenție administrativă și că menținerea detenției depinde de soluționarea litigiului principal.
24 În această privință trebuie să se constate, în primul rând, că trimiterea preliminară privește interpretarea Directivei 2013/33, care face parte din titlul V din partea a treia din Tratatul FUE, referitor la spațiul de libertate, securitate și justiție. În consecință, această trimitere poate fi judecată potrivit procedurii preliminare de urgență.
25 În al doilea rând, în ceea ce privește condiția privind urgența, trebuie subliniat că această condiție este îndeplinită printre altele atunci când persoana în cauză este în prezent lipsită de libertate, iar menținerea ei în detenție depinde de soluționarea litigiului principal. În această privință, situația persoanei în cauză trebuie apreciată astfel cum se prezintă la data examinării cererii prin care se solicită judecarea trimiterii preliminare potrivit procedurii de urgență (Hotărârea din 14 mai 2020, Országos Idegenrendészeti Főigazgatóság Dél‑alföldi Regionális Igazgatóság, C‑924/19 PPU și C‑925/19 PPU, EU:C:2020:367, punctul 99, precum și jurisprudența citată).
26 Or, potrivit unei jurisprudențe constante, plasarea unui resortisant al unei țări terțe într‑un centru de detenție, indiferent dacă se realizează în timp ce solicită protecție internațională sau în vederea îndepărtării lui, constituie o măsură privativă de libertate (Hotărârea din 14 mai 2020, Országos Idegenrendészeti Főigazgatóság Dél‑alföldi Regionális Igazgatóság, C‑924/19 PPU și C‑925/19 PPU, EU:C:2020:367, punctul 100, precum și jurisprudența citată).
27 În speță, din decizia de trimitere reiese că reclamantul din litigiul principal este privat de libertate de la plasarea sa în detenție dispusă în legătură cu cererea sa de protecție internațională, iar menținerea sa în detenție depinde de soluționarea litigiului principal în măsura în care anularea deciziei Ministerului de Interne ar putea să îi pună capăt.
28 Având în vedere aceste considerații, trebuie admisă cererea instanței de trimitere de judecare a prezentei trimiteri preliminare potrivit procedurii preliminare de urgență.
Cu privire la întrebările preliminare
29 În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură, atunci când răspunsul la o întrebare formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență sau atunci când răspunsul la o astfel de întrebare nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.
30 Se impune ca această dispoziție să fie aplicată în cadrul prezentei cauze.
Cu privire la prima întrebare
31 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 8 alineatul (3) primul paragraf litera (d) din Directiva 2013/33 trebuie interpretat în sensul că faptul că un solicitant de protecție internațională a avut deja posibilitatea să aibă acces la procedura de azil constituie un criteriu obiectiv, în sensul acestei dispoziții.
32 În această privință trebuie amintit că, potrivit articolului 8 alineatul (1) din Directiva 2013/33, statele membre nu plasează o persoană în detenție pentru unicul motiv că aceasta a prezentat o cerere de protecție internațională.
33 În plus, articolul 8 alineatul (2) din această directivă prevede că plasarea în detenție poate avea loc numai atunci când se dovedește a fi necesară, pe baza unei analize individuale a fiecărui caz în parte și în cazul în care nu se pot aplica efectiv măsuri mai puțin coercitive. Rezultă că autoritățile naționale nu pot plasa în detenție un solicitant de protecție internațională decât după ce au verificat în fiecare caz în parte dacă o astfel de detenție este proporțională cu scopurile pe care le urmărește, această verificare impunând să se garanteze, printre altele, că recurgerea la detenție este utilizată doar în ultimă instanță [a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Ungaria (Primirea solicitanților de protecție internațională), C‑808/18, EU:C:2020:1029, punctul 175 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 14 mai 2020, Országos Idegenrendészeti Főigazgatóság Dél‑alföldi Regionális Igazgatóság, C‑924/19 PPU și C‑925/19 PPU, EU:C:2020:367, punctul 258 și jurisprudența citată].
34 Pe de altă parte, dintr‑o jurisprudență constantă a Curții rezultă că articolul 8 alineatul (3) primul paragraf din Directiva 2013/33 enumeră limitativ diferitele motive care pot justifica plasarea în detenție și că fiecare dintre aceste motive răspunde unei nevoi specifice și are un caracter autonom [Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Ungaria (Primirea solicitanților de protecție internațională), C‑808/18, EU:C:2020:1029, punctul 168 și jurisprudența citată].
35 În ceea ce privește mai precis motivul de detenție prevăzut la articolul 8 alineatul (3) primul paragraf litera (d) din Directiva 2013/33, această dispoziție prevede că un solicitant de protecție internațională poate fi plasat în detenție în temeiul directivei menționate atunci când se află deja în detenție, supus procedurii de returnare, în temeiul Directivei 2008/115, în vederea pregătirii returnării sale și/sau a desfășurării procesului său de îndepărtare, și în cazul în care statul membru respectiv poate demonstra, pe baza unor criterii obiective, inclusiv faptul că acesta a avut deja posibilitatea să aibă acces la procedura de azil, că există motive întemeiate să se creadă că acesta introduce solicitarea de protecție internațională numai pentru a întârzia sau a submina executarea deciziei de returnare.
36 Motivul de detenție prevăzut la articolul 8 alineatul (3) primul paragraf litera (d) din Directiva 2013/33 depinde, așadar, de îndeplinirea a două condiții cumulative distincte. Este necesar, pe de o parte, ca solicitantul de protecție internațională să se afle deja în detenție în scopul îndepărtării în temeiul capitolului IV din Directiva 2008/115 și, pe de altă parte, să existe motive întemeiate, bazate pe criterii obiective, să se creadă că acesta a introdus solicitarea de protecție internațională numai pentru a întârzia sau a submina executarea deciziei de returnare.
37 În ceea ce privește criteriile obiective pe baza cărora autoritățile competente ale statelor membre trebuie să își fondeze motivele întemeiate în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) primul paragraf litera (d) din Directiva 2013/33, trebuie să se constate că această dispoziție, deși nu definește noțiunea de „criterii obiective”, oferă un exemplu de criteriu care poate fi invocat de autoritățile menționate, și anume faptul că solicitantul de protecție internațională a avut deja posibilitatea să aibă acces la procedura de azil.
38 Astfel, utilizarea în această dispoziție a termenului „inclusiv”, care în limbajul curent este sinonim cu „precum”, „de exemplu”, „printre altele”, „în special”, „cum ar fi”, „la fel ca”, indică fără ambiguitate că legiuitorul Uniunii a dorit să ofere un exemplu de criteriu obiectiv pe care autoritățile naționale competente îl pot invoca pentru a justifica existența unor motive întemeiate să se creadă că solicitantul a introdus solicitarea de protecție internațională numai pentru a întârzia sau a submina executarea deciziei de returnare.
39 Prin urmare, trebuie să se considere că faptul că solicitantul de protecție internațională a avut deja posibilitatea să aibă acces la procedura de azil constituie unul dintre criteriile obiective pe care autoritățile naționale competente le pot invoca pentru a justifica existența unor motive întemeiate să se creadă că persoana interesată a introdus solicitarea de protecție internațională numai pentru a întârzia sau a submina executarea deciziei de returnare.
40 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 8 alineatul (3) primul paragraf litera (d) din Directiva 2013/33 trebuie interpretat în sensul că faptul că un solicitant de protecție internațională a avut deja posibilitatea să aibă acces la procedura de azil constituie un criteriu obiectiv, în sensul acestei dispoziții.
Cu privire la a doua întrebare
41 Întrucât a doua întrebare este adresată în cazul în care s‑ar răspunde negativ la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la aceasta.
Cu privire la cheltuielile de judecată
42 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:
Articolul 8 alineatul (3) primul paragraf litera (d) din Directiva 2013/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internațională trebuie interpretat în sensul că faptul că un solicitant de protecție internațională a avut deja posibilitatea să aibă acces la procedura de azil constituie un criteriu obiectiv, în sensul acestei dispoziții.
Semnături