Cauza T‑713/14
Organizația angajaților din instituțiile europene și internaționale din Republica Federală Germania (IPSO)
împotriva
Băncii Centrale Europene
„BCE – Personal al BCE – Lucrători temporari – Limitarea perioadei maxime a prestării de către același lucrător temporar – Acțiune în anulare – Act atacabil – Afectare directă și individuală – Interesul de a exercita acțiunea – Termen de introducere a acțiunii – Admisibilitate – Lipsa informării și a consultării organismului sindical reclamant – Răspundere extracontractuală”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 13 decembrie 2016
1. Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Noțiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Apreciere în funcție de criterii obiective – Decizie a Băncii Centrale Europene de a limita perioada maximă a prestării de către același lucrător temporar – Includere
(art. 263 TFUE)
2. Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Noțiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Act care indică intenția unei instituții de a urma într‑un domeniu determinat o anumită linie de conduită – Excludere
(art. 263 TFUE)
3. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Acțiune formulată de o asociație profesională de protecție și de reprezentare a membrilor săi – Admisibilitate – Condiții
(art. 263 al patrulea paragraf TFUE)
4. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Decizie a Băncii Centrale Europene de a limita perioada maximă a prestării de către același lucrător temporar – Acțiune în vederea apărării intereselor personalului Băncii formulată de o organizație sindicală activă – Admisibilitate
(art. 263 al șaselea paragraf TFUE)
5. Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Persoane fizice sau juridice – Acțiune care poate aduce un beneficiu reclamantului – Admisibilitate
(art. 263 al patrulea paragraf TFUE)
6. Acțiune în anulare – Termene – Caracter de ordine publică
(art. 263 al șaselea paragraf TFUE)
7. Acțiune în anulare – Termene – Momentul de la care începe să curgă termenul – Act care nu este nici publicat, nici notificat reclamantului – Cunoașterea exactă a conținutului și a motivelor – Obligația de a solicita textul integral al actului într‑un termen rezonabil odată cunoscută existența sa
(art. 263 al șaselea paragraf TFUE)
8. Drepturi fundamentale – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul lucrătorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii – Posibilitatea invocării în mod autonom a unei dispoziții din Directiva 2002/14 – Excludere
[art. 6 alin. (1) al treilea paragraf TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 27 și art. 52 alin. (7); Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului]
9. Politica socială – Informarea și consultarea lucrătorilor – Directiva 2002/14 – Domeniu de aplicare – Lucrător – Noțiune – Existența unui raport de muncă – Criterii de apreciere – Lucrători temporari puși la dispoziția Băncii Centrale Europene – Includere
[Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 lit. (c)]
10. Acte ale instituțiilor – Directive – Impunere directă de obligații instituțiilor Uniunii în raporturile lor cu personalul – Excludere – Invocabilitate – Întindere
(art. 288 TFUE; Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului)
11. Funcționari – Agenții Băncii Centrale Europene – Condiții de încadrare în muncă – Respectarea directivelor Uniunii în materie de politică socială – Obligații speciale impuse Băncii – Inexistență
[Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene, art. 9 lit. (c); Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului]
12. Drepturi fundamentale – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Reprezentare – Organizație sindicală care dispune de dreptul la consultare și la informare – Consultare obligatorie – Domeniu de aplicare
13. Drepturi fundamentale – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Reprezentare – Organizație sindicală care dispune de dreptul la consultare și la informare – Lipsa unei consultări înainte de adoptarea unei decizii în materie de muncă temporară – Inadmisibilitate
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 27; Directiva 2002/14 a Parlamentului European și a Consiliului)
14. Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate
(art. 340 al doilea și al treilea paragraf TFUE)
1. Numai măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele terților, modificând în mod distinct situația juridică a acestora, constituie acte susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare. Pentru a stabili dacă un act a cărui anulare se solicită produce astfel de efecte, este necesar să se analizeze conținutul acestuia, contextul în care a fost elaborat, precum și intenția autorului său pentru a califica acest act. În schimb, forma în care se adoptă un act este, în principiu, lipsită de relevanță pentru aprecierea admisibilității unei acțiuni în anulare. Cu toate acestea, nu poate fi exclus ca Tribunalul să ia în considerare forma în care sunt adoptate actele a căror anulare i se solicită, în măsura în care poate contribui la identificarea naturii acestora.
Astfel, numai actul prin care autorul său ia poziție în mod inechivoc și definitiv, într‑o formă care permite să se identifice natura acestuia, constituie o decizie susceptibilă să facă obiectul unei acțiuni în anulare.
Aceasta este situația unei decizii a Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene de a adopta norme de aplicare generală care stabilesc în mod definitiv anumite criterii care trebuie urmate cu ocazia angajării lucrătorilor temporari în cadrul acestei instituții, respectiv durata maximă de angajare a aceluiași lucrător temporar afectat unor sarcini administrative și de secretariat.
Un astfel de act produce efecte juridice obligatorii în măsura în care Banca nu poate, atât timp cât norma respectivă nu este modificată formal sau abrogată, să se abată de la aceasta atunci când apreciază ofertele prezentate de agenții de muncă temporară în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de achiziții publice privind angajarea de către instituție a unor lucrători temporari.
(a se vedea punctele 17, 18, 20, 22 și 23)
2. Nu constituie un act atacabil, în sensul articolului 263 TFUE, o măsură adoptată de o instituție care indică doar intenția acesteia sau a unuia dintre serviciile sale de a urma într‑un domeniu determinat o anumită linie de conduită. Astfel de orientări interne care indică liniile generale pe baza cărora instituția intenționează, în aplicarea dispozițiilor pertinente, să adopte ulterior decizii individuale a căror legalitate va putea fi contestată potrivit procedurii prevăzute la articolul 263 TFUE nu produc efecte decât în sfera internă a administrației și nu creează niciun drept sau obligație pentru terți. Astfel de acte nu constituie, așadar, acte care lezează, care pot face, ca atare, obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE.
(a se vedea punctul 19)
3. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 44 și 46-49)
4. Simpla împrejurare că o organizație sindicală reprezentativă a personalului ar fi participat la negocierile care au condus la adoptarea unui act nu este suficientă pentru a modifica natura dreptului la acțiune de care, în conformitate cu articolul 263 TFUE, organizația poate dispune în raport cu acesta Cu toate acestea, acțiunea unei asociații poate fi declarată admisibilă atunci când aceasta își apără propriile interese, distincte de cele ale membrilor săi, în special atunci când poziția sa de negociator a fost afectată prin actul atacat, iar acest lucru în situațiile particulare în care ocupa o poziție de negociator clar delimitată și strâns legată de obiectul însuși al deciziei, care o punea într‑o situație de fapt care o caracteriza în raport cu orice altă persoană.
Referitor la o acțiune formulată de o organizație sindicală împotriva unei decizii a Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene prin care se instituie o limitare a perioadei maxime a prestării de către același lucrător temporar, poziția de interlocutor social a respectivei organizații în cadrul discuțiilor referitoare la lucrătorii temporari privind în specia, problema duratei angajării lor în cadrul Băncii este suficientă pentru a demonstra că aceasta este vizată individual, în sensul articolului 263 al șaselea paragraf TFUE, de actul atacat. Această calitate îi este astfel specifică în măsura în care ea este, printre diferitele organizații sindicale posibil active în apărarea intereselor persoanelor angajate sau care lucrează pentru Bancă, cea care era implicată în discuțiile cu Banca cu privire tocmai la aspectele reglementate de actul atacat, ceea ce o individualizează în raport cu orice altă organizație sindicală.
În mod similar, actul atacat privește direct respectiva organizație în măsura în care acesta are ca efect imediat afectarea poziției de interlocutor social pe care o ocupa în cadrul discuțiilor privind problemele lucrătorilor temporari prin aceea că a privat‑o de posibilitatea de a participa la luarea deciziei și de a o influența.
(a se vedea punctele 52, 53, 58 și 59)
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 63 și 64)
6. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 68)
7. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 69-72)
8. Articolul 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene consacră dreptul la consultare și la informare al lucrătorilor în cadrul întreprinderii. Aceste dispoziții se pot aplica în raporturile dintre instituțiile Uniunii și personalul lor.
Totuși, potrivit termenilor înșiși ai dispozițiilor articolului 27 din cartă, exercitarea drepturilor pe care le consacră este limitată la cazurile și la condițiile prevăzute de dreptul Uniunii, precum și de legislațiile și de practicile naționale.
Rezultă că articolul 27 din cartă, care nu prevede nicio normă de drept direct aplicabilă, nu este suficient prin el însuși pentru a conferi particularilor un drept subiectiv la consultare și la informare care să poată fi invocat ca atare.
Astfel, potrivit explicațiilor aferente articolului 27 din cartă, care, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) al treilea paragraf TUE și cu articolul 52 alineatul (7) din cartă, trebuie luate în considerare în vederea interpretării acesteia, acquis‑ul Uniunii în domeniul vizat de articolul 27 din cartă, care precizează condițiile în care acesta este aplicabil, este reprezentat în special de Directiva 2002/14 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană.
(a se vedea punctele 84-86 și 88)
9. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 97, 99 și 101)
10. Întrucât directivele sunt adresate statelor membre, iar nu instituțiilor sau organelor Uniunii, dispozițiile Directivei 2002/14 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană nu pot fi considerate că impun ca atare obligații în sarcina instituțiilor în raporturile lor cu personalul propriu.
Totuși, împrejurarea că o directivă nu instituie obligații, ca atare, pentru instituții nu poate să excludă ca normele sau principiile prevăzute în această directivă să poată fi invocate împotriva instituțiilor atunci când ele însele nu sunt decât expresia specifică a normelor fundamentale ale tratatului și a principiilor generale care se impun direct instituțiilor respective. Astfel, într‑o comunitate de drept, aplicarea uniformă a dreptului este o cerință fundamentală și orice subiect de drept este supus principiului respectării legalității. Prin urmare, instituțiile sunt obligate să respecte normele Tratatului FUE și principiile generale ale dreptului care le sunt aplicabile, asemenea oricărui alt subiect de drept.
De asemenea, o directivă ar putea să dea naștere unor obligații în sarcina unei instituții atunci când aceasta, în cadrul autonomiei sale organizatorice, a intenționat să execute o anumită obligație prevăzută de o directivă sau în cazul în care un act cu caracter general de aplicabilitate internă face trimitere el însuși în mod expres la măsurile adoptate de legiuitorul Uniunii în temeiul tratatelor. În sfârșit, în conformitate cu obligația de loialitate care le revine, instituțiile trebuie să țină seama, în conduita lor în calitate de angajator, de prevederile legislative adoptate la nivelul Uniunii.
(a se vedea punctele 104-106)
11. Deși articolul 9 litera (c) din Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene reflectă principiul general potrivit căruia aplicarea uniformă a dreptului impune ca instituțiile Uniunii să respecte normele dreptului Uniunii, inclusiv ale directivelor, și potrivit căruia un act al Uniunii trebuie să fie interpretat, în măsura posibilului, în conformitate cu dreptul primar în ansamblul său, el nu evidențiază un angajament al Băncii de a executa o anumită obligație, în special o obligație de a‑i informa sau de a‑i consulta pe reprezentanții lucrătorilor, astfel cum este prevăzută de Directiva 2002/14 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană.
(a se vedea punctul 111)
12. În ceea ce privește dreptul la consultare și la informare recunoscut de Banca Centrală Europeană unei organizații sindicale în temeiul unui acord‑cadru potrivit căruia acest drept vizează să ofere o ocazie organizației sindicale de a influența luarea deciziei, este vorba despre o formă de participare dintre cele mai modeste la adoptarea unei decizii, întrucât nu implică în niciun caz din partea administrației obligația de a da curs observațiilor formulate, ci de a oferi posibilitatea persoanelor interesate, prin intermediul unui reprezentant al intereselor lor, de a‑și prezenta poziția înainte de adoptarea sau de modificarea actelor cu caracter general care le privesc, iar acest lucru în special având acces la orice informație relevantă pe tot parcursul procesului de adoptare a actelor respective, obiectivul fiind acela de a permite participarea unei organizații sindicale la procesul de consultare în modul cel mai complet și mai concret posibil.
Astfel, pentru a nu aduce atingere efectului util al obligației de consultare, administrația trebuie să respecte această obligație ori de câte ori consultarea reprezentanților lucrătorilor este de natură să poată exercita o influență asupra conținutului actului care urmează să fie adoptat.
(a se vedea punctele 146 și 147)
13. Prin adoptarea unei decizii care stabilește în mod definitiv anumite criterii care trebuie urmate cu ocazia angajării lucrătorilor temporari în cadrul Băncii Centrale Europene fără implicarea în prealabil a unei organizații sindicale care dispune de dreptul la consultare și la informare, deși obiectul acesteia intra în sfera obiectului discuțiilor din cadrul grupului de lucru la care participa respectiva organizație, și fără a aștepta raportul acestui grup de lucru, Banca nu a respectat drepturile organizației sindicale de a fi informată și de a fi consultată, așa cum fac acestea parte din prerogativele sale în calitate de organizație sindicală reprezentativă a persoanelor interesate, cu încălcarea articolului 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, astfel cum este precizat de Directiva 2002/14 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană, pusă în aplicare prin acordul‑cadru, extins la lucrătorii temporari prin crearea grupului de lucru.
(a se vedea punctul 148)
14. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 155)