Cauzele T‑624/15, T‑694/15 și T‑704/15
European Food SA și alții
împotriva
Comisiei Europene
Hotărârea Tribunalului (Camera a doua extinsă) din 18 iunie 2019
„Ajutoare de stat – Hotărâre pronunțată de un tribunal arbitral constituit sub auspiciile Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) – Plata de despăgubiri acordate anumitor operatori economici – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața internă și prin care se dispune recuperarea acestuia – Competența Comisiei”
1. Ajutoare acordate de state – Dispozițiile tratatului – Domeniu de aplicare ratione temporis – Aderarea României la Uniunea Europeană – Act de aderare – Aplicarea dispozițiilor în materie de ajutoare de stat începând de la data aderării și numai în privința unor situații care au luat naștere după această dată – Ajutor de stat anterior aderării – Hotărâre arbitrală referitoare la ajutorul de stat și ulterioară aderării – Lipsa incidenței
(art. 107 și 108 TFUE; Actul de aderare din 2005)
(a se vedea punctele 66-93)
2. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Acordarea unui avantaj beneficiarilor – Atribuirea de către un tribunal arbitral de despăgubiri care să compenseze retragerea unor măsuri de stimulare fiscale de către un stat membru înainte de aderarea sa la Uniune – Excludere
(art. 107 alin (1) TFUE; Actul de aderare din 2005)
(a se vedea punctele 100-109)
Rezumat
În Hotărârea European Food și alții/Comisia (cauzele conexate T‑624/15, T‑694/15 și T‑704/15), pronunțată la 18 iunie 2019, Tribunalul a anulat în întregime Decizia (UE) 2015/1470 a Comisiei din 30 martie 2015(1) prin care aceasta a calificat drept ajutor incompatibil cu piața internă plata de despăgubiri acordate prin hotărârea unui tribunal arbitral constituit sub egida Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID).
La 29 mai 2002, Guvernul Regatului Suediei și Guvernul României au încheiat un tratat bilateral de investiții privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor (denumit în continuare „TBI”), intrat în vigoare la 1 iulie 2003, al cărui articol 2 alineatul 3 prevedea că fiecare parte contractantă asigura întotdeauna un tratament just și echitabil investițiilor investitorilor celeilalte părți contractante. În 2005, în cadrul negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană (aderare care a avut loc în cele din urmă la 1 ianuarie 2007), guvernul român a abrogat o schemă națională de stimulente în favoarea investitorilor din regiunile defavorizate care fusese adoptată prin Ordonanța de urgență a Guvernului (denumită în continuare „OUG”) nr. 24/1998. Considerând că, prin abrogarea schemei respective, România își încălcase obligația de a le aplica un tratament corect și echitabil investitorilor suedezi, cinci reclamanți care beneficiază de schema menționată (denumiți în continuare „reclamanții din procedura arbitrală”) au sesizat, în conformitate cu articolul 7 din TBI, un tribunal arbitral la 28 iulie 2005. Prin hotărârea arbitrală din 11 decembrie 2013, tribunalul arbitral a acordat reclamanților din procedura arbitrală despăgubiri din partea României în cuantum de aproximativ 178 de milioane de euro. Prin decizia sa, Comisia a calificat plata acestor despăgubiri, plus dobânda care s‑a acumulat începând de la data pronunțării hotărârii arbitrale, ca fiind un ajutor de stat nou incompatibil cu piața internă și, prin urmare, a adoptat decizia atacată pentru a împiedica România să execute hotărârea arbitrală. Societățile interesate direct de decizia menționată (denumite în continuare „reclamanții”) au introdus o acțiune în anulare, în sensul articolului 263 TFUE.
În ceea ce privește motivul invocat de reclamanți referitor la inaplicabilitatea dreptului Uniunii într‑o situație anterioară aderării României, Tribunalul a constatat că adoptarea schemei de stimulente și abrogarea sa, intrarea în vigoare a TBI, încălcările săvârșite de România, precum și sesizarea tribunalului arbitral de către reclamanții din procedura arbitrală au avut loc înainte de această aderare și că abrogarea stimulentelor constituie faptul generator de prejudiciu pentru care despăgubirea în cauză a fost acordată reclamanților prin hotărârea arbitrală. Tribunalul concluzionează că dreptul la despăgubire al reclamanților din procedura arbitrală luase naștere la momentul în care România a abrogat inițiativele în anul 2005 și, în consecință, înainte de aderarea acesteia la Uniune. Întrucât dreptul Uniunii nu a fost aplicabil în România în această perioadă, Tribunalul a statuat că Comisia nu putea să exercite competențele care i‑au fost conferite prin tratat în materia ajutoarelor de stat. În sfârșit, Tribunalul a precizat că, deși este adevărat că, în principiu, o normă nouă se aplică imediat efectelor viitoare ale unei situații care a apărut sub incidența normei vechi, nu se poate considera că efectele acestei hotărâri arbitrale constituie efectele viitoare ale unei situații născute anterior aderării întrucât aceasta a produs, în mod retroactiv, efecte dobândite definitiv pe care hotărârea nu a făcut decât să le „constate” pentru trecut, și anume efecte care, în parte, erau deja stabilite înainte de aderare, având în vedere că, astfel cum a constatat Comisia în decizia sa, punerea în aplicare a hotărârii arbitrale restabilea situația în care reclamanții s‑ar fi aflat, după toate probabilitățile, dacă OUG nu ar fi fost niciodată abrogată de România și că aceasta constituia un ajutor de exploatare.
În plus, Tribunalul a amintit că despăgubirea unui prejudiciu suferit nu poate fi considerată un ajutor decât dacă reușește să despăgubească retragerea unui ajutor ilegal sau incompatibil și că, prin urmare, în măsura în care dreptul Uniunii nu se aplică despăgubirilor care compensează retragerea schemei de stimulente, aceste despăgubiri nu pot fi considerate drept despăgubirea pentru retragerea unui ajutor ilegal sau incompatibil cu dreptul Uniunii. Pentru acest motiv, Tribunalul a concluzionat că decizia Comisiei este afectată de nelegalitate în măsura în care a calificat aceste despăgubiri drept avantaj și drept ajutor în sensul articolului 107 TFUE.