Recurs introdus la 14 septembrie 2023 de Aldo D’Agostino împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a patra) din 25 iulie 2023 în cauza T-90/23, Aldo D’Agostino/Banca Centrală Europeană (BCE)
(Cauza C-571/23 P)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Recurent: Aldo D’Agostino (reprezentant: M. De Siena, avocat)
Cealaltă parte în proces: Banca Centrală Europeană
Concluziile
Recurentul solicită anularea Ordonanței Tribunalului din 25 iulie 2023 în cauza T-90/23, prin care s-a respins cererea introdusă de domnul Aldo D’Agostino împotriva Băncii Centrale Europene, și, în consecință, admiterea concluziilor prezentate în acțiunea în primă instanță și, prin urmare, solicită Curții:
I. constatarea și declararea răspunderii extracontractuale a Băncii Centrale Europene (BCE), reprezentată de președinta sa, doamna Christine Lagarde:
pentru că a provocat o prăbușire a valorii titlurilor financiare aparținând domnului Aldo D’Agostino, denumite SI FTSE.COPERP, egală cu 841 809,34 euro, acestea înregistrând o pierdere de 99,47 % din valoarea totală a capitalului investit care este de 846 198,90 euro, întrucât la 12 martie 2020, doamna Christine Lagarde, în calitatea sa de președintă a BCE, prin faptul că a rostit celebra frază „Nu suntem aici pentru a reduce spreadurile, nu este rolul BCE”, a provocat o scădere semnificativă a valorii titlurilor la toate bursele din lume și o scădere de 16,92 % la Bursa din Milano, o rată fără precedent în istoria acestei instituții, comunicând prin fraza menționată, în cadrul unei conferințe de presă adresate întregii lumi, că BCE nu ar mai susține valoarea titlurilor emise de țările aflate în dificultate și anunțând astfel o schimbare totală a orientării politicii monetare adoptate de BCE în perioada în care aceasta era condusă de fostul președinte, al cărui mandat s-a încheiat în noiembrie 2019;
I. b) pentru că a provocat, prin acest comportament și ca urmare a prăbușirii vertiginoase a indicelui Bursei din Milano, reducerea valorii patrimoniului recurentului;
I. c) pentru că a cauzat un prejudiciu patrimonial în valoare de 841 809,34 euro cu titlu de prejudiciu real și de 998 683,90 euro cu titlu de beneficiu nerealizat;
I. d) pentru că a cauzat un prejudiciu patrimonial în valoare totală de 1 840 493,24 euro;
I. e) pentru că a cauzat un prejudiciu moral rezultat din suferința psihologică a recurentului și a familiei acestuia și din atingerea adusă onoarei, reputației, identității personale și profesionale a recurentului, evaluat la 1 000 000 de euro;
Pe cale de consecință:
II) obligarea BCE, în persoana președintelui său pro tempore, să îl despăgubească pe domnul Aldo D’Agostino pentru prejudiciul patrimonial corespunzător prejudiciului real și beneficiului nerealizat, pentru prejudiciul moral menționat anterior și pentru prejudiciul aferent pierderii unei șanse, evaluate conform criteriilor indicate în capitolele și alineatele corespunzătoare din cererea introductivă, prin plata către acesta a următoarelor sume:
II.1. 1 840 493,24 euro, cu titlu de prejudiciu patrimonial;
II.2. 1 000 000 de euro, cu titlu de prejudiciu moral;
III.3. și, prin urmare, a sumei totale de 2 840 493,24 euro;
II.4. suma pe care Tribunalul o va stabili, pe baza unei aprecieri echitabile, cu titlu de prejudiciu rezultat din pierderea unei șanse;
II.5. dobânzile de întârziere calculate începând cu 12 martie 2020, data producerii evenimentului cauzator de prejudicii, până la despăgubirea efectivă;
III) cu titlu subsidiar, despăgubirea recurentului prin obligarea BCE, în persoana președintelui pro tempore, la plata, pentru tipurile de prejudicii menționate mai sus, a unor sume în cuantum diferit care să fie constatate în cursul procedurii, în măsura considerată adecvată;
IV) majorarea tuturor sumelor menționate anterior cu dobânzi de întârziere calculate începând cu 12 martie 2020, data producerii evenimentului cauzator de prejudicii, până la despăgubirea efectivă.
V) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, recurentul arată, în primul rând, că Tribunalul nu se pronunță cu privire la aspectul dacă, în declarația din 12.3.2020, președinția BCE a încălcat normele vizate în cererea introductivă, limitându-se să afirme că aceste norme nu au ca obiect conferirea de drepturi particularilor, furnizând astfel o motivare insuficientă și incompletă.
În al doilea rând, recurentul contestă constatările Tribunalului de la punctele 15-28 din ordonanța atacată, potrivit cărora răspunderea extracontractuală a BCE nu este angajată, întrucât, în speță, BCE nu a încălcat o normă de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor. Recurentul susține că dispozițiile pe care le invocă sunt norme instituționale care stabilesc competențele organelor individuale ale BCE și le conferă atribuții specifice. Acestea conferă drepturi particularilor și în special dreptul particularilor ca diferitele organe să acționeze în conformitate cu competențele instituționale care le sunt conferite prin lege, în conformitate cu principiul protecției încrederii legitime.
În al treilea rând, cu titlu subsidiar, recurentul susține că, în ipoteza în care normele încălcate de președinta BCE nu ar avea ca obiect conferirea de drepturi particularilor, astfel cum a arătat Tribunalul, motivarea acestuia din urmă nu poate fi reținută ca urmare a unei interpretări restrictive a articolului 340 TFUE. Această dispoziție, la fel ca articolul 2043 din Codul civil italian, nu face nicio distincție între normele care au ca obiect conferirea de drepturi particularilor și celelalte norme, ceea ce implică faptul că din încălcarea normelor care aparțin primei categorii rezultă exclusiv nașterea dreptului la repararea prejudiciului al persoanei prejudiciate. În plus, motivarea este contrară principiilor enunțate în Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene în cauza T-868/16, în care se afirmă că răspunderea extracontractuală a Uniunii poate fi angajată în cazul oricărui comportament ilicit aflat la originea unui prejudiciu care este de natură să stabilească această răspundere.
În al patrulea rând, recurentul contestă constatarea Tribunalului de la punctul 32 din ordonanță potrivit căreia recurentul, atunci când a susținut că președinta BCE a săvârșit un abuz de putere, nu a dezvoltat în mod specific acest argument în cererea introductivă și l-a prezentat numai sub forma unei consecințe a încălcărilor dispozițiilor menționate în cererea introductivă care nu aveau ca obiect conferirea de drepturi particularilor. Recurentul obiectează că abuzul de putere este „utilizarea puterii într-un mod neconform cu prevederile legale” și există atunci când o instituție a Uniunii se abate de la principii generale, cum ar fi echitatea, buna-credință și diligența; nu exista nicio îndoială că, prin declarația în litigiu, președinta BCE a încălcat principiul echității și al diligenței.
În al cincilea rând, recurentul contestă afirmația Tribunalului potrivit căreia nu exista nicio dovadă a existenței unei legături de cauzalitate între declarațiile președintei BCE în litigiu și scăderea indicelui bursier, susținând că aceste elemente reies din cererea introductivă și din anexele sale. El subliniază că buletinele de presă referitoare la conferința de presă susținută de președinta BCE la 12.3.2020, comentariile ziarelor italiene și internaționale, precum și declarațiile președintelui Republicii Italiene au arătat că exista o convingere generală că declinul burselor de valori a fost cauzat exclusiv de declarația contestată a președintei BCE. În plus, inițiativa președintei BCE de a-și cere scuze și de a rectifica declarația făcută a demonstrat propria sa recunoaștere a faptului că aceasta a avut consecințe extrem de dăunătoare asupra piețelor. Aceste elemente au fost furnizate de asemenea de conținutul, de concluziile și de anexele la raportul autentificat al consultantului desemnat de recurent.
În al șaselea rând, recurentul contestă constatarea Tribunalului de la punctul 33 din ordonanța atacată, potrivit căreia valoarea probantă a raportului tehnic autentificat era foarte limitată, întrucât a fost întocmit de consultantul desemnat de recurent. Acesta reclamă faptul că Tribunalul nu a ținut seama de faptul că era vorba despre consiliere sub jurământ în fața organului judiciar competent care a solicitat jurământul consultantului, acesta pronunțând următoarea formulă: „Jur să efectuez operațiunile care mi-au fost încredințate în mod corect și fidel, cu unicul scop de a aduce la cunoștința instanței adevărul”.
____________