HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

16 septembrie 2009

Cauza T‑271/08 P

Stanislava Boudova și alții

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Recurs — Funcție publică — Funcționari — Foști agenți auxiliari — Numire — Încadrare în grad — Concursuri publicate înainte de intrarea în vigoare a noului statut — Modificare de către o altă instituție a încadrării funcționarilor acesteia — Refuzul modificării încadrării — Principiul egalității de tratament — Acțiune în anulare — Act care nu este supus căilor de atac — Act de confirmare — Lipsa unor fapte noi și esențiale — Lipsa unei erori scuzabile — Inadmisibilitate”

Obiectul: Recurs formulat împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 21 aprilie 2008, Boudova și alții/Comisia (F‑78/07, nepublicată încă în Repertoriu), având ca obiect anularea acestei ordonanțe

Decizia: Respinge recursul. Doamnele Stanislava Boudova, Iveta Adovica, domnii Juraj Kuba, Heinrihs Puciriuss, doamnele Agnieszka Strzelecka, Izabela Szyprowska, Timea Tibai și Birute Vaituleviciene suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisie în cadrul prezentei proceduri.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari — Acțiune — Reclamație administrativă prealabilă — Termene – Decădere — Redeschidere

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Funcționari — Egalitate de tratament — Măsuri adoptate de o instituție în favoarea unui grup determinat de persoane în absența unei obligații juridice

3.      Recurs — Motive — Admisibilitate — Probleme de drept

1. O decizie care nu a fost atacată de către destinatar în termenul prevăzut devine definitivă în privința sa. Cu toate acestea, existența unor fapte noi și esențiale poate justifica introducerea unei cereri având ca obiect reexaminarea unei decizii anterioare devenite definitivă.

Un funcționar ce a omis să atace, în termenul prevăzut în statut, încadrarea sa inițială în grad nu poate să introducă în mod legal o cerere de modificare a încadrării numai pentru motivul că nu a cunoscut întinderea precisă a drepturilor sale decât de la pronunțarea unei hotărâri de către instanța comunitară într‑o cauză în care acest funcționar nu era parte și care a anulat un act care nu îl privea în mod direct.

A fortiori, un funcționar ce nu a contestat, în termenul prevăzut în statut, decizia privind încadrarea sa inițială în grad nu poate, în scopul de a justifica introducerea unei cereri având ca obiect reexaminarea încadrării sale, să invoce ca fapt nou și esențial că nu ar fi cunoscut întinderea precisă a drepturilor sale decât în urma adoptării de către o altă instituție decât cea în cadrul căreia își desfășoară activitatea a unei decizii care nu îl privește în mod direct.

(a se vedea punctele 38, 47 și 48)

Trimitere la: Curte 21 februarie 1974, Kortner și alții/Consiliul și alții, 15/73-33/73, 52/73, 53/73, 57/73-109/73, 116/73, 117/73, 123/73, 132/73 și 135/73-137/73, Rec., p. 177, punctele 36-40; Curte 26 septembrie 1985, Valentini/Comisia, 231/84, Rec., p. 327, punctul 14; Curte 8 martie 1988, Brown/Curtea de Justiție, 125/87, Rec., p. 1619, punctul 13; Tribunal 24 martie 1998, Becret‑Danieau și alții/Parlamentul European, T‑232/97, RecFP, p. I‑A‑157 și II‑495, punctele 43 și 44; Tribunal 24 martie 1998, Meyer și alții/Curtea de Justiție, T‑181/97, RecFP, p. I‑A‑151 și II‑481, punctele 36 și 37; Tribunal 7 februarie 2001, Inpesca/Comisia, T‑186/98, Rec., p. II‑557, punctele 40 și 47 și jurisprudența citată; Tribunal 13 decembrie 2002, Van Dyck/Comisia, T‑112/02, RecFP, p. I‑A‑317 și II‑1527, punctul 63

2. Pentru a respecta principiul egalității de tratament, dacă o instituție decide să reexamineze încadrarea inițială în grad, devenită definitivă, a unei categorii de funcționari, aceasta trebuie, în lipsa justificării obiective a vreunei eventuale diferențe de tratament, să reexamineze, la cererea funcționarilor, încadrarea inițială a celorlalți funcționari care se găsesc într‑o situație identică sau comparabilă. Obiectivul acestei obligații este asigurarea respectării principiului egalității de tratament între funcționarii aceleiași instituții care se găsesc într‑o situație identică sau comparabilă în raport cu măsurile luate de această instituție din proprie inițiativă și care nu îi sunt impuse de o obligație statutară.

Rezultă că măsurile adoptate de o instituție în absența unei obligații juridice decurgând din statut nu pot fi invocate în susținerea unui motiv întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament în ceea ce privește o altă instituție.

(a se vedea punctele 51-53)

Trimitere la: Curte 18 ianuarie 1990, Maurissen și Union syndicale/Curtea de Conturi, C‑193/87 și C‑194/87, Rec., p. I‑95, punctele 26 și 27; Curte 11 ianuarie 2001, Gevaert/Comisia, C‑389/98 P, Rec., p. I‑65, punctele 54-58; Tribunal 28 octombrie 2004, Lutz Herrera/Comisia, T‑219/92 și T‑337/02, RecFP, p. I‑A‑319 și II‑1407, punctul 110

3. În materia termenelor de recurs, noțiunea de eroare scuzabilă se referă la circumstanțe excepționale în care, printre altele, instituția în cauză a adoptat un comportament de natură să provoace, prin el însuși sau într‑o măsură determinantă, o confuzie admisibilă în percepția unui justițiabil de bună‑credință și care dă dovadă de întreaga diligență cerută unei persoane normal informate. Problema de a ști în ce măsură comportamentul adoptat de instituția în cauză era sau nu era de natură să provoace o confuzie admisibilă în percepția celeilalte părți în litigiu reprezintă o problemă de drept, ce poate fi, prin urmare, invocată în cadrul unui recurs.

(a se vedea punctele 71 și 73)

Trimitere la: Curte 15 mai 2003, Pitsiorlas/Consiliul și BCE, C‑193/01 P, Rec., p. I‑4837, punctele 24-29; Tribunal 10 iunie 2008, Bligny/Comisia, T‑127/07 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 42-48