CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
MACIEJ SZPUNAR
prezentate la 2 mai 2019(1)
Cauza C‑683/17
Cofemel – Sociedade de Vestuário SA
împotriva
G‑Star Raw CV
[cerere de decizie preliminară formulată de Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție, Portugalia)]
„Trimitere preliminară – Drept de autor și drepturi conexe – Protecția juridică a desenelor și modelelor industriale – Dreptul de reproducere – Îmbrăcăminte”
Introducere
1. Protecția juridică a operelor de artă aplicată este practic la fel de veche precum cea a proprietății intelectuale în general(2). Ea își găsește însă întotdeauna cu greu locul în cadrul sistemului dreptului de proprietate intelectuală. Aceasta acoperă trei domenii principale: protecția invențiilor prin dreptul brevetelor, cea a creațiilor intelectuale prin intermediul dreptului de autor și cea a renumelui prin dreptul mărcilor. Având în vedere caracterul lor deopotrivă decorativ și utilitar și destinația lor atât artistică, cât și industrială, obiectele de artă aplicată se pretează acestor trei forme de protecție, fără a corespunde totuși pe deplin nici obiectivelor, nici mecanismelor vreuneia dintre ele(3). Deși au fost elaborate sisteme de protecție sui generis, în special în Europa, protecția respectivă nu a dobândit niciodată un statut exclusiv: ea poate fi cumulată oricând cu alte tipuri de protecție(4).
2. Prezenta cauză privește mai precis cumulul protecției desenelor și modelelor industriale în sistemul sui generis cu protecția lor ca opere prin dreptul de autor. Relația dintre cele două sisteme de protecție a generat dintotdeauna ezitări, atât pentru legiuitor, cât și în jurisprudență, precum și controverse.
3. Pe de o parte, caracterul utilitar și funcțional al obiectelor de artă aplicată și faptul că pot fi produse în masă la scară industrială pun sub semnul întrebării posibilitatea protejării lor prin intermediul dreptului de autor și conformitatea protecției în cauză cu principiile fundamentale ale acestuia (legătura personală dintre autor și opera sa), precum și cu obiectivele sale (remunerarea efortului intelectual creativ). Protecția prin dreptul de autor a desenelor și modelelor industriale prezintă îndeosebi două tipuri de riscuri: inflația protecției prin dreptul de autor și perturbarea concurenței economice libere(5). Pentru acest motiv, multe sisteme juridice au dezvoltat mecanisme destinate să rezerve protecția prin dreptul de autor pentru desene și modele industriale care prezintă o valoare artistică ridicată. Se pot menționa doctrina „scindibilità” din dreptul italian, „Stufentheorie” din dreptul german sau limitarea perioadei de protecție pentru bunurile produse la scară industrială din dreptul Regatului Unit(6).
4. Pe de altă parte, anumite obiecte de artă aplicată au în mod incontestabil un nivel ridicat de originalitate. Este suficient să se amintească stilurile dezvoltate în acest domeniu precum Art Deco sau Bauhaus. Același lucru este valabil și în sectorul de activitate vizat în prezenta cauză, și anume producția de îmbrăcăminte: creațiile haute couture sunt în egală măsură sau chiar mai mult opere de artă decât articole vestimentare. Prin urmare, nu este justificată excluderea a priori a obiectelor de artă din sfera protecției prin dreptul de autor numai din cauza caracterului lor (deopotrivă) funcțional. De asemenea, alte categorii de opere, a căror protecție prin dreptul de autor este neîndoielnică, pot avea și funcții utilitare, rămânând însă creații intelectuale originale. Acesta este cazul anumitor opere literare, fotografice sau chiar muzicale.
5. Astfel, posibilitatea aleasă de legiuitorul Uniunii, în spiritul teoriei unității artei dezvoltate în doctrina juridică franceză(7), a cumulului protecției obiectelor de artă aplicată printr‑un sistem sui generis și prin dreptul de autor nu pare lipsită de pertinență(8). Este necesar totuși să se asigure autonomia și realizarea obiectivelor corespunzătoare fiecărui sistem de protecție.
6. Acesta este contextul în care Curtea va trebui să soluționeze problemele de drept ridicate de Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție, Portugalia) în cadrul prezentei trimiteri preliminare.
Cadrul juridic
Dreptul internațional
7. În conformitate cu articolul 2 alineatele (1) și (7) din Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice, semnată la Berna la 9 septembrie 1886 (Actul de la Paris din 24 iulie 1971), astfel cum a fost modificată la 28 septembrie 1979 (denumită în continuare „Convenția de la Berna”)(9):
„(1) Termenul «opere literare și artistice» cuprinde toate lucrările din domeniul literar, științific și artistic, oricare ar fi modul sau forma de exprimare, precum: […] operele de artă aplicată […]
[…]
(7) Se rezervă legislațiilor țărilor Uniunii dreptul de reglementare a domeniului de aplicare al legilor privind operele de artă aplicată, precum și desenele și modelele industriale, precum și condițiile de protecție a acestor opere, desene și modele, ținând seama de dispozițiile articolului 7 alineatul (4) din prezenta convenție[(10)]. Pentru operele protejate numai ca desene și modele în țara de origine nu poate fi cerută în altă țară a Uniunii decât protecția specială acordată în această țară desenelor și modelelor; totuși, dacă o astfel de protecție specială nu se acordă în această țară, aceste opere vor fi protejate ca opere artistice.
[…]”
8. Potrivit articolului 25 din Acordul TRIPS:
„(1) Membrii trebuie să prevadă protecția desenelor și modelelor industriale create în mod independent care sunt noi sau originale. […]
(2) Fiecare membru trebuie să vegheze ca prevederile privind garantarea protecției desenelor și modelelor de textile, în special în ceea ce privește orice cost, examinare sau publicare, să nu compromită în mod nerezonabil posibilitatea de a cere și de a obține această protecție. Membrii sunt liberi să îndeplinească această obligație prin legislația în materie de desene și modele industriale sau prin legislația în materie de drepturi de autor.”
Dreptul Uniunii
9. Articolul 17 din Directiva 98/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind protecția juridică a desenelor și modelelor industriale(11) prevede:
„Desenul sau modelul industrial care face obiectul înregistrării pentru sau într‑un stat membru, în conformitate cu dispozițiile prezentei directive, se bucură deopotrivă de protecția acordată în temeiul legislației privind dreptul de autor din statul respective începând cu data la care desenul sau modelul industrial a fost creat sau stabilit sub orice formă. Domeniul de aplicare al acestei protecții și condițiile în care este acordată, inclusiv nivelul de originalitate necesar, sunt stabilite de fiecare stat membru.”
10. În temeiul articolului 2 litera (a) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională(12):
„Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte:
(a) pentru autori, a operelor lor;
[…]”
11. Potrivit articolului 9 din această directivă:
„Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor privind în special brevetele, mărcile înregistrate, desenele și modelele industriale, modelele utilitare, topografia semiconductoarelor, caracterele tipografice, accesul condiționat, accesul serviciilor de radiodifuziune sau televiziune la transmisia prin cablu, protecția tezaurelor naționale, cerințele privind depozitele reglementate, dispozițiile legale privind practicile restrictive și concurența neloială, secretele de afaceri, securitatea, confidențialitatea, protecția datelor și respectarea vieții private, accesul la documente publice și dreptul contractual.”
12. Articolul 96 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare(13) prevede:
„Un desen sau model protejat de un desen sau model industrial comunitar beneficiază și de protecția acordată de legislația statelor membre privind dreptul de autor, începând cu data la care a fost creat sau stabilit într‑o formă oarecare. Fiecare stat membru stabilește întinderea și condițiile în care se poate obține protecția în cauză, inclusiv gradul de originalitate necesar.”
Dreptul portughez
13. Directiva 2001/29 a fost transpusă în dreptul portughez în Código do Direito de Autor e dos Direitos Conexos (Codul dreptului de autor și al drepturilor conexe), care enumera la articolul 2 alineatul (1) categoriile de obiecte protejate prin dreptul de autor după cum urmează:
„(1) Creațiile intelectuale din domeniile literar, științific și artistic, indiferent de gen, formă de exprimare, calitate, mod de comunicare și scop, includ printre altele:
[…]
i) opere de artă aplicată, desene și modele industriale și opere de design care constituie o creație artistică, indiferent dacă beneficiază sau nu de protecția aferentă proprietății industriale;
[…]”
Litigiul principal, procedura și întrebările preliminare
14. Societatea de drept neerlandez G‑Star Raw CV (denumită în continuare „G‑Star”) concepe, produce și comercializează îmbrăcăminte. G‑Star exploatează, în calitate de titular sau în temeiul unor contracte de licență exclusivă, mărcile G‑Star, G‑Star Raw, G‑Star Denim Raw, GS‑Raw, G‑Raw și Raw. Articolele de îmbrăcăminte comercializate sub aceste mărci includ printre altele modele de jeanși denumite Arc, precum și modele de bluze sport și de tricouri denumite Rowdy.
15. Cofemel – Sociedade de Vestuário SA (denumită în continuare „Cofemel”), societate de drept portughez, concepe, produce și comercializează, sub marca Tiffosi, modele de jeanși, de bluze sport și de tricouri.
16. La 30 august 2013, G‑Star a sesizat o instanță portugheză de prim grad de jurisdicție cu o acțiune prin care a solicitat în principal să se dispună obligarea Cofemel la încetarea oricărei încălcări a drepturilor sale de autor și a oricărui act de concurență neloială în privința sa, precum și la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a acestui fapt, iar în cazul unei noi încălcări, la plata unor despăgubiri zilnice până la încetarea sa. În cadrul acțiunii respective, G‑Star a susținut în special că anumite modele de jeanși, de bluze sport și de tricouri comercializate de Cofemel prezintă un design identic sau similar cu cel al modelelor sale Arc și Rowdy. G‑Star a mai susținut că acestea din urmă constituie creații intelectuale originale și, prin urmare, opere de design protejate prin drepturi de autor.
17. Hotărârea pronunțată de instanța sesizată a admis în parte acțiunea introdusă de G‑Star. Cofemel a formulat apel împotriva hotărârii menționate la Tribunal da Relação de Lisboa (Curtea de Apel din Lisabona, Portugalia), care a confirmat‑o.
18. Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție), sesizat cu recurs de Cofemel, consideră stabilit, în primul rând, faptul că modelele de îmbrăcăminte ale societății G‑Star copiate de Cofemel au fost proiectate fie de designeri angajați de G‑Star, fie de designeri care au acționat în numele acesteia și i‑au cedat prin contract drepturile lor de autor. În al doilea rând, aceste modele de îmbrăcăminte sunt rezultatul unor concepte și procese de fabricație recunoscute ca fiind inovatoare în lumea modei. În al treilea rând, modelele respective sunt caracterizate de un ansamblu de elemente specifice (formă tridimensională, amplasarea anumitor componente, schema de asamblare și de culori etc.), preluate parțial în modelele de îmbrăcăminte ale Cofemel. Având în vedere situația de față, Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție) ridică problema sensului care trebuie dat articolului 2 alineatul (1) litera (i) din Codul dreptului de autor și al drepturilor conexe. În această privință, instanța de trimitere arată că, deși include în mod clar operele de artă aplicată, desenele sau modelele industriale și operele de design care constituie o creație artistică pe lista operelor protejate prin dreptul de autor, dispoziția menționată nu precizează gradul de originalitate necesar pentru ca asemenea opere să beneficieze de protecția în cauză.
19. În consecință, Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Interpretarea dată de Curte articolului 2 litera (a) din Directiva 2001/29/CE se opune unei dispoziții legislative naționale – în prezenta cauză, prevederii articolului 2 alineatul (1) litera (i) din Codul dreptului de autor și al drepturilor conexe – care conferă protecția prin intermediul drepturilor de autor unor opere de artă aplicată, desene și modele industriale și opere de design care, dincolo de scopul utilitar pe care îl urmăresc, generează un efect vizual propriu și distinctiv din punct de vedere estetic, originalitatea lor fiind criteriul fundamental care determină atribuirea protecției în cadrul drepturilor de autor?
2) Interpretarea dată de Curte articolului 2 litera (a) din Directiva 2001/29/CE se opune unei dispoziții legislative naționale – în prezenta cauză, prevederii articolului 2 alineatul (1) litera (i) din Codul dreptului de autor și al drepturilor conexe – care conferă protecția prin intermediul drepturilor de autor unor opere de artă aplicată, desene și modele industriale și opere de design în situația în care, din perspectiva unei aprecieri deosebit de exigente a caracterului lor artistic și având în vedere ideile dominante în mediile culturale și instituționale, acestea merită să fie calificate drept «creație artistică» sau «operă de artă»?”
20. Cererea de decizie preliminară a fost primită la Curte la 6 decembrie 2017. Guvernele portughez, ceh și italian și cel al Regatului Unit, precum și Comisia Europeană au prezentat observații scrise. Părțile din litigiul principal, guvernele portughez și ceh și cel al Regatului Unit, precum și Comisia au fost reprezentați la ședința care a avut loc la 12 decembrie 2018.
Analiză
21. Prin intermediul celor două întrebări preliminare, care considerăm că trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 litera (a) din Directiva 2001/29, astfel cum a fost interpretat de Curte, se opune ca desenele și modelele industriale(14) să nu fie protejate prin dreptul de autor decât cu condiția ca acestea să prezinte o valoare artistică deosebită, care depășește ceea ce este necesar în mod obișnuit în cazul altor categorii de opere.
22. Pentru a răspunde la această întrebare este necesară analizarea jurisprudenței Curții referitoare la noțiunea de „operă” în dreptul de autor al Uniunii, precum și a argumentelor, invocate în special de guvernele italian și ceh și de cel al Regatului Unit, întemeiate pe un presupus statut special al desenelor și modelelor în cadrul sistemului instituit de dreptul Uniunii.
Jurisprudența Curții privind noțiunea de „operă”
23. Articolul 2 litera (a) din Directiva 2001/29, menționat de instanța de trimitere, nu definește în detaliu ceea ce trebuie considerat ca fiind o operă. Această dispoziție se limitează să acorde autorilor dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice orice reproducere a operelor lor. De asemenea, nicio altă dispoziție a directivei respective nu definește noțiunea de „operă”. Este probabil ca, după cum susține guvernul ceh în observațiile sale, diferențele prea mari care există între reglementările dreptului de autor ale statelor membre să nu fi permis stabilirea unei definiții unanim acceptabile. În această privință, trebuie arătat că, chiar și la nivel național, este extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil, să se elaboreze o definiție abstractă, capabilă să acopere multitudinea de obiecte foarte diferite protejate prin dreptul de autor și să le excludă în același timp pe cele care nu beneficiază de o asemenea protecție. Cel mult se poate întocmi o listă, în mod necesar neexhaustivă, a domeniilor de creație în care se poate aplica dreptul de autor, după cum s‑a procedat la articolul 2 alineatul (1) din Convenția de la Berna.
24. Totuși, o astfel de lacună nu putea continua să existe, întrucât noțiunea de „operă” constituie piatra de temelie a oricărui sistem în domeniul dreptului de autor, prin faptul că definește domeniul de aplicare material al acestuia. Prin urmare, interpretarea uniformă a noțiunii respective este indispensabilă pentru armonizarea dreptului de autor stabilită în dreptul Uniunii. Astfel, ar fi inutilă armonizarea diferitelor drepturi de care beneficiază autorii dacă statele membre sunt libere să includă sau să excludă din sfera protecției în cauză, fie pe cale legislativă, fie pe cale jurisprudențială, un obiect sau altul. Era inevitabil ca, mai devreme sau mai târziu, Curtea să fie chemată să acopere această lacună în urma unor întrebări preliminare adresate de instanțe care au îndoieli în privința posibilității aplicării directivelor privind dreptul de autor în anumite cazuri specifice.
25. Din moment ce Directiva 2001/29 nu definește ea însăși noțiunea de „operă” și nu face trimitere la dreptul statelor membre pentru definirea sa, este vorba despre o noțiune autonomă a dreptului Uniunii(15). Astfel, potrivit jurisprudenței Curții, pentru a fi calificat drept „operă” în sensul dreptului de autor, un obiect trebuie să fie „original, fiind o creație intelectuală proprie a autorului său”(16). Această condiție pentru aplicabilitatea dreptului de autor, astfel cum a fost armonizat în dreptul Uniunii, în special prin Directiva 2001/29, a fost dedusă de Curte din economia directivei respective, precum și din cea a Convenției de la Berna. Condiția menționată nu este însă o invenție a dreptului Uniunii: ea figurează astfel în majoritatea legislațiilor naționale în domeniul dreptului de autor, cel puțin în sistemele de drept continental(17). Prin urmare, ea aparține, într‑o anumită măsură, tradițiilor juridice ale statelor membre.
26. Conceptul de „creație intelectuală proprie autorului său” este elementul principal al definiției operei. Definiția în cauză a fost dezvoltată ulterior în jurisprudența Curții, care a considerat că o creație intelectuală este proprie autorului său atunci când reflectă personalitatea acestuia. O asemenea situație există dacă autorul și‑a putut exprima capacitățile creative cu ocazia realizării operei prin efectuarea unor alegeri libere și creative(18). În schimb, în cazul în care exprimarea elementelor componente ale obiectului în discuție este dictată de funcția lor tehnică, criteriul originalității nu este îndeplinit, întrucât modalitățile diferite de punere în aplicare a unei idei sunt atât de limitate, încât ideea și expresia se confundă. O asemenea situație nu permite autorului să își exprime spiritul creator în mod original și să ajungă la un rezultat concretizat într‑o creație intelectuală proprie(19). Numai o creație intelectuală proprie autorului, în sensul definit mai sus, ține de calitatea de operă care poate beneficia de protecția prin dreptul de autor. Elemente cum ar fi munca intelectuală și know‑how‑ul autorului nu pot să justifice ca atare protecția obiectului în cauză prin dreptul de autor, dacă această muncă și acest know‑how nu exprimă nicio originalitate(20). În sfârșit, obiectului protecției în temeiul dreptului de autor trebuie să fie identificabil în mod suficient de precis și de obiectiv(21) (22).
Aplicarea acestei jurisprudențe în cazul desenelor și modelelor industriale
27. Contrar celor susținute de guvernul ceh în observațiile scrise, definiția operei ca o creație intelectuală proprie autorului său nu este limitată la domeniile care fac obiectul unor reglementări specifice ale dreptului Uniunii în care acest criteriu este prevăzut în mod expres, și anume bazele de date, fotografiile și programele de calculator(23).
28. Astfel, prima aplicare a acestui criteriu de către Curtea a privit o operă literară protejată în temeiul Directivei 2001/29. După cum am arătat deja, Curtea a dedus criteriul respectiv din economia generală a reglementării dreptului de autor atât în dreptul internațional, cât și în dreptul Uniunii. Deși Curtea a aplicat ulterior criteriul menționat în privința unor obiecte supuse unor reglementări specifice din dreptul Uniunii, cum sunt fotografiile, această aplicare nu s‑a întemeiat pe reglementările în cauză, ci pe jurisprudența sa anterioară(24).
29. În opinia noastră, rezultă clar că criteriul existenței unei creații intelectuale proprii autorului său, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudența Curții, se poate aplica în cazul tuturor categoriilor de opere. Acest lucru decurge de asemenea din uniformitatea necesară în aplicarea Directivei 2001/29 pe întreg teritoriul Uniunii. Astfel, orice diferență între legislațiile interne ale statelor membre legată de domeniul de aplicare al protecției prin dreptul de autor ar compromite această aplicare uniformă(25). Prin urmare, nu vedem niciun motiv pentru care să nu se aplice criteriul respectiv, cel puțin în principiu, în cazul desenelor și modelelor industriale în ceea ce privește protecția lor prin dreptul de autor.
30. Considerăm că nu este convingător nici argumentul prezentat de guvernul ceh în cursul ședinței, potrivit căruia criteriul existenței unei creații intelectuale proprii autorului său ar fi inerent oricărei opere și nu s‑ar opune unor cerințe mai stricte pe care dreptul național le‑ar impune anumitor categorii de obiecte, cum sunt operele de artă aplicată.
31. Criteriul existenței unei creații intelectuale proprii autorului său permite desigur să se facă distincție între obiectele care pot fi protejate prin dreptul de autor și cele care nu intră în sfera protecției sale(26). Totuși, criteriul menționat, pe care Curtea l‑a denumit și „criteriul originalității”(27), constituie totodată cerința maximă care poate fi impusă de statele membre pentru a beneficia de protecția prin dreptul de autor, independent de valoarea artistică a obiectului în cauză. Curtea l‑a descris foarte clar în Hotărârea Painer, statuând că, în ceea ce privește o fotografie portret, protecția conferită de articolul 2 litera (a) din Directiva 2001/29 nu poate fi mai redusă decât protecția de care beneficiază alte opere, inclusiv celelalte opere fotografice(28). Astfel, niciun element al Directivei 2001/29 sau al unei alte directive aplicabile în materie nu permite să se considere că întinderea unei astfel de protecții depinde de existența unor eventuale diferențe între posibilitățile de creație artistică cu ocazia realizării diferitor categorii de opere(29). Or, dacă întinderea protecției nu poate fi limitată pe acest temei, nu se poate considera a fortiori că protecția respectivă este exclusă astfel complet.
32. De asemenea, considerăm că în Directiva 2001/29 nu există niciun element care să poată constitui temeiul unei distincții în privința nivelului de protecție a operelor de artă aplicată în funcție de valoarea lor artistică. Guvernele italian și ceh și cel al Regatului Unit, care au prezentat observații în prezenta cauză, consideră însă că un asemenea element există în alte dispoziții din dreptul Uniunii, și anume articolul 17 din Directiva 98/71 și articolul 96 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002. Prin urmare, vom analiza acest aspect în cele ce urmează.
Contribuția articolului17 din Directiva 98/71 și a articolului96 alineatul(2) din Regulamentul nr. 6/2002
33. Trebuie amintit că articolul 17 din Directiva 98/71 consacră principiul cumulului protecției desenelor și modelelor industriale atât prin dreptul desenelor și modelelor, cât și prin dreptul de autor. În conformitate cu cea de a doua teză a articolului menționat, domeniul de aplicare al acestei protecții și condițiile în care este acordată prin dreptul de autor, inclusiv nivelul de originalitate necesar, sunt stabilite de fiecare stat membru. O formulare similară se regăsește la articolul 96 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002.
34. Potrivit guvernelor italian și ceh și celui al Regatului Unit, dispozițiile respective conferă statelor membre deplină libertate în ceea ce privește condițiile de acordare a protecției prin dreptul de autor pentru desenele și modelele industriale, iar aceasta în pofida adoptării Directivei 2001/29. Guvernele în cauză susțin totodată că articolul 17 din Directiva 98/71 ar constitui o lex specialis în raport cu dispozițiile Directivei 2001/29, astfel cum sunt interpretate de Curte. O poziție similară este susținută în doctrină(30).
35. Nu suntem de acord cu poziția de mai sus și vom analiza în continuare diferitele argumente invocate în susținerea sa, pe care le considerăm neconvingătoare.
36. Mai întâi, după cum reiese fără echivoc din prima sa teză, articolul 17 din Directiva 98/71 se referă doar la desenele și modelele industriale înregistrate. Eventuala libertate acordată statelor membre privește, așadar, numai această categorie de desene și modele industriale. Or, majoritatea desenelor și modelelor industriale din Uniunea Europeană rămân neînregistrate(31). După cum reiese din indicațiile furnizate în cererea de decizie preliminară în prezenta cauză, acest lucru este valabil și în cazul desenelor și modelelor industriale aflate în discuție în procedura principală. Prin urmare, considerăm că este mai pertinent ca raționamentul să fie întemeiat pe articolul 96 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002. Astfel, regulamentul respectiv prevede o protecție, limitată la trei ani, a oricărui desen și model industrial în Uniunea Europeană, cu condiția să fie nou și original, fără a fi nevoie de înregistrare.
37. Este adevărat că, având în vedere modul său de redactare, articolul 96 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 pare să confere statelor membre o marjă largă de apreciere în ceea ce privește condițiile de acordare a protecției desenelor și modelelor industriale prin dreptul de autor. Această marjă de apreciere este acordată însă sub rezerva armonizării dreptului de autor la nivelul Uniunii, fapt confirmat de considerentul (32) al regulamentului respectiv, potrivit căruia, „[î]n absența unei armonizări complete a legislației privind dreptul de autor, se impune consacrarea principiului de cumul al protecției specifice desenelor și modelelor industriale comunitare cu protecția oferită de dreptul de autor, lăsând în același timp statelor membre întreaga libertate de stabilire a întinderii protecției oferite de dreptul de autor și a condițiilor de acordare a protecției respective”(32). Reiese chiar mai clar din expunerea de motive a Regulamentului nr. 6/2002(33) că soluția reținută în actualul articol 96 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 este provizorie, în așteptarea armonizării dreptului de autor.
38. Prin urmare, este clar, în opinia noastră, că după realizarea armonizării menționate, în special prin intermediul Directivei 2001/29, astfel cum a fost interpretată de Curte, marja de apreciere atribuită statelor membre la articolul 96 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 este limitată de obligațiile care le revin în temeiul directivei în cauză. Ar fi astfel surprinzător să se considere că orice trimitere a unui text din dreptul Uniunii la dreptul statelor membre echivalează cu scutirea acestor state membre de obligațiile lor care decurg, în domeniul acoperit de trimiterea respectivă, din alte acte ale Uniunii, indiferent dacă ele sunt anterioare sau ulterioare. O astfel de trimitere vizează în mod necesar dreptul intern, astfel cum este încadrat de obligațiile negative și pozitive care decurg din dreptul Uniunii.
39. În această privință, considerăm că este neconvingător argumentul guvernului Regatului Unit întemeiat pe faptul că Regulamentul nr. 6/2002 este ulterior Directivei 2001/29. Este adevărat că regulamentul a fost adoptat abia la 12 decembrie 2001, în timp ce Directiva 2001/29 a fost adoptată la data de 22 mai a aceluiași an. Totuși, în primul rând, textul care corespunde actualului articol 96 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002, deși formulat în mod diferit, exista deja în prima propunere a Comisiei din 3 decembrie 1993 privind regulamentul în cauză cu mult timp înainte de prima propunere pentru Directiva 2001/29(34). Ulterior, lucrările legislative referitoare la cele două texte s‑au desfășurat simultan. În al doilea rând, termenul de transpunere a Directivei 2001/29 a expirat abia la 22 decembrie 2002, în timp ce Regulamentul nr. 6/2002 a intrat în vigoare la începutul lunii martie din același an. La momentul intrării în vigoare a regulamentului respectiv, armonizarea dreptului de autor prin Directiva 2001/29 nu era finalizată, întrucât statele membre nu erau încă obligate să fi transpus dispozițiile acestei directive. În consecință, posterioritatea formală a Regulamentului nr. 6/2002 în raport cu Directiva 2001/29 nu modifică deloc analiza relației dintre cele două acte: marja de apreciere acordată statelor membre la articolul 96 alineatul (2) din regulamentul menționat este limitată de obligațiile care decurg din Directiva 2001/29.
40. Considerăm că nu este convingător nici argumentul întemeiat pe lucrările pregătitoare ale Directivei 98/71 sau ale Regulamentului nr. 6/2002(35). Deși Comisia a avut obiective mai ambițioase și s‑a decis în final că nu era oportună, la momentul respectiv, armonizarea legislației referitoare la dreptul de autor din statele membre prin acte legislative privind desenele și modelele industriale, aceasta nu înseamnă că protecția desenelor și modelelor industriale în cauză prin dreptul de autor trebuie să constituie pentru totdeauna o excepție, odată realizată armonizarea. Chiar dacă lucrările pregătitoare ale unor acte din dreptul Uniunii pot desigur să ofere indicații importante referitoare la rațiunile care au condus la alegerile făcute de legiuitorul Uniunii, învățămintele desprinse din aceste lucrări pregătitoare nu pot totuși să prevaleze în raport cu modul de redactare și cu economia dispozițiilor în cauză. Printre altele, nu este indicat ca pe baza lucrărilor pregătitoare ale unui text (Directiva 98/71 sau Regulamentul nr. 6/2002) să se tragă concluzii legate de interpretarea sau domeniul de aplicare al unui alt text (Directiva 2001/29).
41. Apoi, guvernul Regatului Unit invocă, în susținerea poziției sale, articolul 9 din Directiva 2001/29, potrivit căruia această directivă nu aduce atingere dispozițiilor dreptului Uniunii privind în special desenele și modelele industriale, inclusiv articolului 17 din Directiva 98/71(36). În opinia noastră, nici dispoziția respectivă din Directiva 2001/29 nu poate constitui un temei pentru poziția guvernului menționat. Astfel, este evident că Directiva 2001/29, care privește dreptul de autor, nu trebuie să aducă atingere dispozițiilor din alte domenii, cum este dreptul desenelor și modelelor industriale. Totuși, articolul 17 din Directiva 98/71, la fel ca articolul 96 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002, nu este o dispoziție în domeniul dreptului desenelor și modelelor industriale, ci în cel al dreptului de autor. O interpretare diferită ar presupune ca protecția operelor de artă aplicată prin dreptul de autor să opereze în funcție de dreptul desenelor și modelelor industriale, deși cele două domenii sunt autonome. Prin urmare, articolul 9 din Directiva 2001/29 nu poate fi interpretat în sensul că ar constitui temeiul pentru excluderea desenelor și modelelor industriale de la armonizarea realizată prin directiva menționată.
42. În orice caz, dacă legiuitorul Uniunii ar fi dorit să stabilească o excepție atât de importantă în ceea ce privește dreptul de autor armonizat, nu ar fi făcut aceasta implicit în diferite acte din dreptul Uniunii, ci în mod clar și explicit, de exemplu la articolul 1 din Directiva 2001/29, care definește domeniul său de aplicare.
43. Guvernul ceh a adăugat că, după cum indică titlul său, Directiva 2001/29 armonizează doar „anumite aspecte ale dreptului de autor”, iar aceasta „în societatea informațională”. Nu vedem însă în ce mod constatarea respectivă ar putea să confirme afirmațiile pe care le face referitor la protecția operelor de artă aplicată.
44. Este adevărat că Directiva 2001/29 lasă în afara domeniului său de aplicare aspecte importante ale dreptului de autor: drepturile morale, gestiunea colectivă a drepturilor, apărarea acestor drepturi (cu excepția dispoziției foarte generale de la articolul 8) etc. Totuși, G‑Star a invocat în litigiul principal dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice reproducerea operei sale. Or, dreptul respectiv este armonizat în mod exhaustiv prin Directiva 2001/29. Este la fel de adevărat că, în special în literatura anglofonă, Directiva 2001/29 este denumită adesea „directiva privind societatea informațională” (Information Society Directive). Considerăm că anumiți autori trag din această denumire informală concluzii deopotrivă excesive și eronate. Astfel, deși articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2001/29 acordă „o atenție specială societății informaționale”, nu este mai puțin adevărat că dispozițiile directivei menționate se pot aplica fără diferențiere în orice mediu, indiferent dacă se încadrează sau nu se încadrează în societatea informațională. Astfel, faptul că desenele și modelele industriale sunt de obicei încorporate în obiecte tangibile care fac parte din lumea „reală”(37) nu justifică în niciun fel excluderea protecției lor prin directiva în cauză.
45. Pentru afirmația acestor guverne nu există un temei nici în dreptul internațional. Este adevărat că articolul 2 alineatul (7) din Convenția de la Berna lasă la latitudinea statelor semnatare problema aplicării dreptului de autor în cazul desenelor și modelelor industriale. Convenția respectivă se aplică însă fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre care decurg din dreptul Uniunii. Prin urmare, dacă dreptul menționat restrânge libera alegere a statelor membre, o dispoziție facultativă din Convenția de la Berna nu poate contracara restricția în cauză. Orice altă concluzie ar fi contrară articolului 351 al doilea paragraf TFUE. Aceleași considerații sunt valabile pentru articolul 25 din Acordul TRIPS.
46. De asemenea, dacă articolul 2 alineatul (7) din Convenția de la Berna ar trebui considerat ca fiind o dispoziție care derogă de la obligațiile statelor membre care decurg din Directiva 2001/29, ar fi necesar atunci să se aplice și a doua teză a acestui alineat, care consacră principiul reciprocității între statele semnatare în ceea ce privește protecția desenelor și modelelor industriale. Potrivit dispoziției respective, pentru obiectele protejate doar ca desene și modele industriale în țara de origine numai protecția specială menționată poate fi solicitată în altă țară, cu excepția cazului în care protecția specială în cauză nu este acordată, caz în care ele vor fi protejate prin dreptul de autor. Or, eliminarea acestui principiu al reciprocității, sursă de discriminare contrară regulilor pieței interne, în relațiile dintre statele membre era chiar unul dintre obiectivele articolului 96 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002(38).
47. În sfârșit, argumentul potrivit căruia articolul 17 din Directiva 98/71 ar permite statelor membre să deroge de la dispozițiile Uniunii în domeniul dreptului de autor este infirmat de jurisprudența Curții legată de interpretarea dispoziției respective. În Hotărârea Flos(39), care se referă la durata protejării desenelor și modelelor prin drepturi de autor, Curtea a statuat că posibilitatea lăsată statelor membre de a determina domeniul de aplicare și condițiile în care este acordată protecția menționată nu poate să privească durata acestei protecții, întrucât această durată a făcut deja obiectul unei armonizări la nivelul Uniunii prin intermediul Directivei 93/98/CEE(40). Același raționament poate fi utilizat în cazul Directivei 2001/29: în cazul acestei directive, astfel cum a fost interpretată de Curte, care a armonizat drepturile patrimoniale ale autorilor, inclusiv noțiunea de „operă”, fundamentală pentru aplicarea uniformă a acestor drepturi, chestiunile în cauză nu sunt acoperite de posibilitatea acordată statelor membre la articolul 17 din Directiva 98/71 și, prin analogie, la articolul 96 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002. Suntem de acord în această privință cu poziția Comisiei exprimată în observațiile sale.
48. Astfel, articolul 17 din Directiva 98/71 și articolul 96 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 trebuie interpretate ca o afirmare a principiului cumulului protecției: protecția unei opere de artă aplicată prin dreptul de autor nu trebuie să fie exclusă pentru simplul fapt că ea poate beneficia de protecția sui generis ca desen sau model industrial. În schimb, dispozițiile respective nu pot fi interpretate ca fiind o derogare de la cele ale Directivei 2001/29 sau ale oricărui alt text din dreptul Uniunii care reglementează drepturile de autor.
Concluzie intermediară
49. Prin urmare, în această etapă considerăm că este necesar să se răspundă la întrebările preliminare că articolul 2 litera (a) din Directiva 2001/29, astfel cum a fost interpretat de Curte, se opune ca desenele și modelele industriale să nu fie protejate prin dreptul de autor decât cu condiția ca acestea să prezinte o valoare artistică deosebită, care depășește ceea ce este necesar în mod obișnuit în cazul altor categorii de opere.
Observații finale privind protecția desenelor și modelelor industriale prin dreptul de autor
50. Acestea fiind spuse, nu dorim să pară că ignorăm sau subestimăm preocupările exprimate atât de guvernele care au prezentat observații în prezenta cauză, cât și de unii reprezentanți ai doctrinei(41) referitor la consecințele negative ale unei protecții excesive a desenelor și modelelor industriale prin dreptul de autor.
51. Astfel, protecția sui generis a desenelor și modelelor industriale, cum este cea prevăzută de Regulamentul nr. 6/2002, este bine adaptată la caracteristicile specifice ale acestor obiecte ale protecției, și anume obiecte utilitare curente și produse în cantități mari care pot avea totuși și anumite caracteristici estetice originale demne de a fi protejate. Protecția respectivă are o durată suficientă pentru a permite rentabilizarea investiției făcute în vederea elaborării desenului sau modelului(42), fără a îngrădi însă în mod excesiv concurența. De asemenea, condițiile de obținere a protecției menționate, bazate pe originalitate și pe noutate, precum și criteriul care servește la determinarea unui act de contrafacere, care este impresia vizuală globală(43), sunt adaptate la realitatea piețelor aferente obiectelor în cauză.
52. Cu toate acestea, dacă este prea ușoară obținerea, pentru același obiect, a protecției prin dreptul de autor, care este liberă de orice formalitate, se aplică din momentul creării obiectului și fără condiția legată de noutate, iar durata sa este practic nelimitată având în vedere utilitatea unui desen sau model industrial pentru proprietarul său(44), există riscul ca sistemul dreptului de autor să înlocuiască sistemul sui generis pentru desene și modele industriale. Or, o asemenea înlocuire ar avea mai multe efecte negative: devalorizarea dreptului de autor, solicitat pentru protejarea unor creații de fapt banale, obstacolul în calea concurenței ca urmare a duratei excesive a protecției sau insecuritatea juridică, în măsura în care concurenții nu pot să prevadă dacă un desen sau un model industrial a cărui protecție sui generis a expirat nu este protejat și prin dreptul de autor.
53. Aceste preocupări explică diferitele limitări care îngrădesc protecția prin dreptul de autor a operelor de artă aplicată în sistemele naționale de proprietate intelectuală menționate în introducerea prezentelor concluzii. În schimb, după cum am arătat în răspunsul la întrebările preliminare, în sistemul dreptului de autor al Uniunii nu există niciun temei juridic care să permită o astfel de limitare, operele de artă aplicată fiind protejate în calitate de creații intelectuale proprii autorului lor, la fel ca și celelalte categorii de opere.
54. Considerăm însă că aplicarea riguroasă a dreptului de autor de către instanțele naționale ar putea să remedieze în mare măsură inconvenientele care rezultă din cumulul acestui tip de protecție cu protecția sui generis a desenelor și modelelor industriale. Astfel, nu este vorba despre extinderea, prin intermediul dreptului de autor, a protecției conferite desenelor și modelelor industriale până la 70 de ani după moartea autorului, ci despre realizarea în cazul operelor de artă aplicată a obiectivelor specifice dreptului de autor cu ajutorul unor instrumente care îi sunt proprii.
55. Or, dreptul de autor și dreptul desenelor și modelelor urmăresc obiective diferite. Acesta din urmă protejează investițiile în crearea unor desene și modele industriale împotriva imitării lor de către concurenți. În schimb, dreptul de autor ignoră această protecție împotriva concurenței. Dimpotrivă, dialogul, inspirația, reformularea sunt inerente creației intelectuale și dreptul de autor nu le poate împiedica(45). Ceea ce protejează dreptul de autor, în orice caz prin intermediul drepturilor patrimoniale, este posibilitatea exploatării economice fără obstacole a operei ca atare.
56. Aceste obiective diferite merg mână în mână cu diferite mecanisme și principii ale protecției.
57. În primul rând, deși pragul de originalitate adoptat pentru dreptul de autor nu este de obicei foarte ridicat, el nu este totuși inexistent. Pentru a beneficia de protecție, efortul autorului trebuie să fie liber și creativ. Soluțiile dictate doar de rezultatul tehnic nu pot fi protejate(46), la fel ca munca lipsită de orice creativitate(47). În acest sens, nu trebuie să fie necesară în cazul obiectelor utilitare o valoare artistică deosebit de ridicată în raport cu alte categorii de opere, este suficient să se aplice cu strictețe criteriul existenței unei creații intelectuale proprii autorului său. Orice produs utilitar are un aspect vizual, care este rezultatul eforturilor proiectantului său. Totuși, nu orice aspect vizual va fi protejat prin dreptul de autor.
58. În al doilea rând, dreptul de autor se întemeiază pe distincția între idee și expresia sa, doar expresia fiind protejată. În cazul operelor de artă aplicată, această dihotomie poate, în opinia noastră, să atenueze efectele anticoncurențiale ale protecției lor prin dreptul de autor. Vom lua drept exemplu obiectele aflate în discuție în procedura principală pentru ilustrarea afirmațiilor noastre.
59. Potrivit deciziei de trimitere, reclamanta din procedura principală solicită protecție pentru:
„modelele [de] bluze sport și tricouri [care] includ în compoziția lor o serie de elemente, în special o imagine imprimată pe partea anterioară a bluzei, o combinație de culori, o zonă de aplicare a buzunarului pe abdomen și inserții pe buzunar […]” și
„modelul [de jeanși] se caracterizează prin forma în care este tăiată și îmbinată fiecare dintre cele trei piese diferite. Fiind folosite piese de diferite lungimi și forme, se obține cracul de pantalon ce prezintă […] «efectul de trei dimensiuni» (3D), care se curbează înspre partea interioară și posterioară și care îmbracă piciorul utilizatorului («efect de înșurubare»). Alte elemente care contribuie la «efectul de înșurubare» sunt săgețile («darts») realizate în model în zona genunchiului, câte una pentru fiecare picior.”
60. Calificarea obiectelor în cauză ca opere care pot fi protejate și constatarea unei eventuale contrafaceri, care sunt pure elemente de fapt, rămân desigur în totalitate la aprecierea instanței naționale. Totuși, apreciem că anumite caracteristici precum „compoziția specifică bazată pe forme, culori, cuvinte și numere”, „combinația de culori”, „amplasarea buzunarului pe zona abdominală” sau „confecționarea prin îmbinarea a trei piese”, a căror reproducere este reproșată societății Cofemel, este necesar să fie analizate ca idei care pot avea diferite expresii sau chiar ca soluții funcționale(48) și nu trebuie să fie acoperite de protecția prin dreptul de autor.
61. În plus, invocând caracterul inovator și unic (la momentul respectiv) al modelului său G‑Star Elwood, introdus în 1996, G‑Star pare că urmărește de fapt să își protejeze prin dreptul de autor renumele și caracterul distinctiv al produselor sale, protecție asigurată în mod normal prin dreptul mărcilor.
62. Este adevărat că atingerea adusă dreptului de autor nu trebuie să constea, în toate cazurile, în reproducerea integrală a operei. Diversele părți ale unei opere beneficiază de asemenea de protecție, cu condiția să conțină unele dintre elementele care sunt expresia creației intelectuale proprii autorului acestei opere(49). Este necesar totodată ca ele să nu fie nici elemente pur și simplu inspirate din ideile exprimate de operă, ci părți extrase din opera respectivă. Aprecierea în această privință este necesar să fie făcută de instanța de fond, de la caz la caz. În contextul aprecierii respective, instanța în cauză va trebui să verifice și dacă obiectul pentru care se cere protecția are un caracter suficient de identificabil(50).
63. În sfârșit, în al treilea rând, dreptul de autor este diferit de dreptul desenelor și modelelor industriale în ceea ce privește aprecierea atingerii aduse drepturilor exclusive protejate. Pentru a relua formularea articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002, dreptul desenelor și modelelor industriale asigură protecția împotriva „oricărui desen sau model care nu produce asupra utilizatorului avizat o impresie vizuală globală diferită”. Or, această noțiune de „impresie vizuală globală” este complet străină dreptului de autor.
64. Dreptul de autor protejează o operă concretă, iar nu o operă care are un anumit aspect vizual(51). Doi fotografi care fotografiază aceeași scenă în același moment pot obține imagini care nu produc o impresie vizuală globală diferită. Pe planul dreptului desenelor și modelelor industriale, cel care a divulgat fotografia sa mai întâi s‑ar putea opune divulgării fotografiei celuilalt. Această situație nu se regăsește în cazul dreptului de autor, în contextul căruia creația paralelă, cu condiția să fie cu adevărat originală, nu este doar licită, ci beneficiază de protecție deplină ca operă distinctă. Același lucru este valabil pentru creațiile inspirate din opere anterioare. În măsura în care creația respectivă nu constituie o reproducere neautorizată a unor elemente originale ale operei altuia, nu se pune problema unei atingeri aduse dreptului de autor, indiferent dacă impresia vizuală globală este sau nu este diferită.
65. În consecință, dreptul de autor permite autorului unui desen sau unui model industrial să se opună divulgării și utilizării unui desen sau unui model industrial care nu produce o impresie vizuală globală diferită numai dacă este în măsură să demonstreze reproducerea unor elemente originale ale desenului sau ale modelului său.
66. Atunci când sunt chemate să soluționeze o cerere de protecție a unui desen sau a unui model industrial prin dreptul de autor, instanțele trebuie să țină seama de aceste aspecte pentru a face distincția între ceea ce ține, eventual, de protecția sui generis a desenelor și modelelor și ceea ce ține de protecția prin dreptul de autor, evitând astfel confuzia între cele două sisteme de protecție.
Concluzie
67. Având în vedere ansamblul considerațiilor precedente, propunem să se răspundă la întrebările adresate de Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție, Portugalia) după cum urmează:
„1) Articolul 2 litera (a) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, astfel cum a fost interpretat de Curte, se opune ca desenele și modelele industriale să nu fie protejate prin dreptul de autor decât cu condiția ca acestea să prezinte o valoare artistică deosebită, care depășește ceea ce este necesar în mod obișnuit în cazul altor categorii de opere.
2) Atunci când sunt chemate să soluționeze o cerere de protecție prin dreptul de autor a unui desen sau a unui model industrial, instanțele naționale trebuie să țină seama de obiectivele și de mecanismele specifice dreptului respectiv, cum sunt protecția expresiilor, iar nu a ideilor, și de criteriile de apreciere ale unei atingeri aduse drepturilor exclusive. În schimb, instanțele naționale nu pot aplica în cazul protecției prin dreptul de autor criteriile specifice protecției desenelor și modelelor industriale.”