CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL EVGENI TANCHEV
prezentate la 17 decembrie 2020(1)
Cauza C‑128/19
Azienda Sanitaria Provinciale di Catania
împotriva
Assorato della Salute della Regione Siciliana,
interveniente:
AU
[cerere de decizie preliminară formulată de Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia)]
„Ajutor de stat – Noțiunile de «ajutor existent» și «ajutor nou» – Regulamentul (UE) nr. 702/2014 – Ajutoare pentru acoperirea costurilor aferente prevenirii, controlului și eradicării bolilor animalelor și ajutoare pentru repararea pagubelor cauzate de aceste boli – Regulamentul (UE) nr. 1408/2013 – Ajutor de minimis”
1. Litigiul din prezenta cauză își are originea într‑un act normativ adoptat în 1989 de regiunea Sicilia, care prevedea plata unei compensații proprietarilor de animale sacrificate întrucât erau afectate de anumite boli. De‑a lungul anilor, această compensație a fost finanțată în mai multe rânduri prin intermediul unei reglementări adoptate de regiunea Sicilia. AU, un crescător de animale din Sicilia, a solicitat instanțelor naționale, în temeiul Legii regionale din 2005, reglementarea cea mai recentă în temeiul căreia era finanțată compensația, plata compensațiilor menționate. Întrebarea adresată Curții este dacă această compensație constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, iar în caz afirmativ, dacă a fost pusă în aplicare cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE.
2. Dificultatea constă în faptul că, deși reglementarea inițială din 1989 și mai multe acte normative privind finanțarea au făcut obiectul unei decizii de autorizare a Comisiei, nu astfel stau lucrurile în cazul Legii din 2005. Prin urmare, se pune problema dacă această din urmă lege intră în domeniul de aplicare al autorizării acordate de Comisie unei reglementări de finanțare anterioare.
3. Astfel, prezenta cauză ofertă Curții oportunitatea de a furniza orientări cu privire la noțiunea „ajutor nou”, care trebuie notificat Comisiei înainte de implementarea acestuia, și la noțiunea „ajutor existent”, care nu este supus cerinței respective deoarece a fost deja autorizat sau (inter alia) deoarece modifică, într‑o măsură limitată, un ajutor deja autorizat.
I. Cadrul normativ
A. Dreptul Uniunii
4. Articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE](2) prevede:
„În sensul prezentului regulament:
[…]
(b) «ajutor existent» înseamnă:
[…]
(ii) ajutorul autorizat, respectiv schemele de ajutor și ajutoarele individuale care au fost autorizate de Comisie sau Consiliu;
[…]
(c) «ajutor nou» înseamnă orice ajutor, respectiv orice schemă de ajutor și orice ajutor individual care nu este ajutor existent, inclusiv modificările ajutoarelor existente;
[…]”
B. Dreptul italian
5. Articolul 1 din Legea regiunii Sicilia nr. 12/1989(3) prevede:
„1. Pentru a reabilita fermele de bovine afectate de tuberculoză, de bruceloză și de leucoză și fermele de ovine și caprine afectate de bruceloză, în conformitate cu prevederile Legii nr. 615 din 9 iunie 1964, cu prevederile Legii nr. 33 din 23 ianuarie 1968 și cu prevederile Legii nr. 34 din 23 ianuarie 1968 cu modificările și completările ulterioare, se vor achita compensații proprietarilor de bovine sacrificate și/sau eliminate întrucât erau afectate de tuberculoză, de bruceloză și de leucoză în plus față de compensațiile acordate în temeiul legislației naționale în vigoare, astfel cum se arată în tabelul anexat la prezenta lege.
[…]
4. Pentru urmărirea aceleași finalități prevăzute la alineatele precedente și pentru a facilita măsurile de reabilitare a fermelor zootehnice, se va plăti o compensație de 2 000 lire (ITL) în plus față de compensațiile acordate în temeiul legislației naționale în vigoare, în favoarea veterinarilor liber‑profesioniști autorizați să desfășoare activitățile prevăzute în Decretul ministerial din 1 iunie 1968 și în Decretul ministerial din 3 iunie 1968 pentru fiecare bovină supusă verificării. În orice caz, compensația totală nu poate depăși 3 000 ITL.
5. În sensul prezentului articol, se autorizează cheltuieli în cuantum de 7 miliarde ITL și de 6 miliarde ITL pentru exercițiile financiare 1990 și 1991.
6. Articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19 din 2005(4) prevede:
„Pentru urmărirea finalității prevăzute la articolul 1 din [Legea regiunii Sicilia nr. 12/1989], în temeiul și în concordanță cu dispozițiile articolului 134 din Legea regiunii Sicilia nr. 32 din 23 decembrie 2000, se autorizează cheltuieli în cuantum de 20 000 000 de euro pentru plata sumelor datorate de unitățile sanitare locale din Sicilia proprietarilor de animale sacrificate întrucât erau afectate de boli infecțioase, în perioada 2000-2006, precum și pentru plata pentru aceiași ani a compensației în favoarea veterinarilor liber‑profesioniști implicați în activitățile de reabilitare. Pentru finalitățile prezentului alineat, se autorizează, pentru exercițiul financiar 2005, cheltuieli în cuantum de 10 000 000 de euro (poziția bugetară 10.3.1.3.2, capitolul 417702). Pentru exercițiile financiare următoare, se aplică articolul 3 alineatul 2 litera i) din Legea regională nr. 10 din 27 aprilie 1999, cu modificările și completările ulterioare.”
II. Situația de fapt din litigiul principal și întrebările preliminare
7. AU, un crescător de animale, a solicitat plata compensației prevăzute inițial la articolul 1 din Legea regiunii Sicilia nr. 12/1989 și ulterior de articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 în favoarea operatorilor din sectorul zootehnic care au fost constrânși să sacrifice animalele afectate de bruceloză.
8. AU a solicitat Giudice unico del Tribunale di Catania (Completul de judecător unic din cadrul Tribunalului din Catania, Italia ) emiterea unei ordonanțe prin care să oblige Azienda Sanitaria Provinciale di Catania (denumită în continuare „ASPC”) la plata sumei de 11 930,08 euro, cu titlu de despăgubire pentru sacrificarea animalelor care suferă de boli infecțioase. Prin ordonanța nr. 81/08, Giudice unico del Tribunale di Catania (Completul de judecător unic din cadrul Tribunalului din Catania) a admis această cerere.
9. La 21 aprilie 2008, ASPC a solicitat anularea ordonanței nr. 81/08 pronunțate de Giudice unico del Tribunale di Catania (Completul de judecător unic din cadrul Tribunalului din Catania). Prin hotărârea nr. 2141/2011 din 3 și 8 iunie 2011, Giudice unico del Tribunale di Catania (Completul de judecător unic din cadrul Tribunalului din Catania) a admis această cerere și a anulat ordonanța nr. 81/08.
10. La 23 iulie 2012, AU a declarat apel la Corte d’appello di Catania (Curtea de Apel din Catania, Italia) și a solicitat anularea hotărârii nr. 2141/2011. Prin hotărârea nr. 1469/2013 din 24 iulie 2013, Corte d’appello di Catania (Curtea de Apel din Catania) a admis apelul, a desființat hotărârea nr. 2141/2011 și a dispus respingerea cererii formulate de ASPC având ca obiect anularea ordonanței nr. 81/08.
11. În fața Corte d’appello di Catania (Curtea de Apel din Catania), ASPC a arătat în special că indemnizația prevăzută la articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 a reprezentat un ajutor de stat care nu putea fi pus în aplicare înainte de a fi declarat compatibil cu piața internă de Comisie, ceea ce nu s‑a întâmplat. Corte d’appello di Catania (Curtea de Apel din Catania) a respins acest argument pentru motivul că, în primul rând, prin Decizia din 11 decembrie 2002(5), Comisia a efectuat controlul compatibilității cu piața internă a legilor regionale prin care, până în anul 1997, a fost refinanțată măsura prevăzută de norma de drept material reprezentată de articolul 1 din Legea regiunii Sicilia nr. 12/1989, respectiv articolul 11 din Legea regiunii Sicilia nr. 40/1997(6) și articolul 7 din Legea regiunii Sicilia nr. 22/1999(7), iar în al doilea rând, deoarece constatarea Comisiei din decizia respectivă, conform căreia astfel de legi sunt compatibile cu piața internă, trebuie extinsă asupra interpretării articolului 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19.2005, prin care a fost finanțată măsura prevăzută de articolul 1 din Legea regiunii Sicilia nr. 12/1989.
12. La 7 martie 2014, ASPC a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate de Corte d’appello di Catania (Curtea de Apel din Catania) la Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia).
13. Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) În lumina [articolelor 107 TFUE și 108 TFUE], precum și a Orientărilor comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol [JO 2000, C 28, p. 2], dispozițiile articolului 25 alineatul 16 din [Legea regională nr. 19/2005], în măsura în care prevăd că «pentru realizarea obiectivelor prevăzute la articolul 1 din [Legea regională nr. 12/1989], în temeiul și în concordanță cu dispozițiile articolului 134 din Legea regională nr. 32 din 23 decembrie 2000, se autorizează cheltuieli în cuantum de 20 000 000 de euro pentru plata sumelor datorate de autoritățile sanitare locale] din Sicilia proprietarilor de animale sacrificate întrucât erau afectate de boli infecțioase în perioada 2000-2006, precum și pentru plata pentru aceiași ani a onorariilor în favoarea veterinarilor liber‑profesioniști care au participat la măsurile de reabilitare. În scopul prezentului alineat, se autorizează, pentru exercițiul financiar 2005, cheltuieli în cuantum de 10 000 000 de euro (poziția bugetară 10.3.1.3.2, capitolul 417702). Pentru exercițiile financiare ulterioare, se aplică articolul 3 alineatul 2 litera i) din Legea regională nr. 10 din 27 aprilie 1999, cu modificările și completările ulterioare», constituie un ajutor de stat care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri?
2) Deși dispozițiile articolului 25 alineatul 16 din [Legea regională nr. 19/2005] […] pot constitui în principiu un ajutor de stat care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, se poate totuși concluziona în sensul compatibilității acestora cu [articolele 107 TFUE și 108 TFUE] în considerarea rațiunilor care au determinat [Comisia] să aprecieze în [Decizia din 2002] că, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Orientările comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol, dispozițiile cu conținut similar prevăzute la articolul 11 din [Legea regională nr. 40/1997] și la articolul 7 din [Legea regională nr. 22/1999] sunt compatibile cu [articolele 107 și 108 TFUE]?”
14. ASPC, Republica Italiană și Comisia Europeană au depus observații scrise. Ca urmare a pandemiei COVID-19, ședința prevăzută pentru 30 aprilie 2020 a fost anulată. În schimb, întrebările adresate pentru răspunsuri orale trimise părților înainte de ședință au fost transformate în întrebări pentru răspunsuri în formă scrisă prevăzute la articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. În plus, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 62 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Republica Italiană a fost invitată să răspundă la întrebări suplimentare. ASPC, Republica Italiană și Comisia au răspuns la aceste întrebări în termenul stabilit de Curte.
III. Analiză
15. Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență Curții de Justiție să stabilească dacă compensația prevăzută la articolul 1 din Legea regiunii Sicilia nr. 12/1989 în favoarea proprietarilor de animale sacrificate întrucât erau afectate de boli infecțioase (denumită în continuare „compensația în cauză”) și finanțată prin articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
16. Prin a doua întrebare, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă, în cazul în care se răspunde afirmativ la prima întrebare, articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 ar trebui considerat „compatibil cu […] [articolele 107 si 108 TFUE] în considerarea rațiunilor care au determinat [Comisia] să aprecieze, în [Decizia din 2002], că […] dispozițiile cu conținut similar prevăzute la articolul 11 din Legea regiunii Sicilia nr. 40/1997 și la articolul 7 din Legea regiunii Sicilia nr. 22/1999 sunt compatibile cu articolele [107 și 108 TFUE]”(8).
17. În conformitate cu cererea Curții, ne vom limita în prezentele concluzii la examinarea celei de a doua întrebări preliminare. Astfel, pentru a putea argumenta răspunsul nostru, plecăm de la premisa că compensația în discuție constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
A. Cu privire la competența Curții de a răspunde la a doua întrebare preliminară
18. Comisia susține că a doua întrebare preliminară este inadmisibilă, Curtea nefiind competentă să se pronunțe cu privire la compatibilitatea unor măsuri de ajutor cu piața internă.
19. Considerăm că Curtea este competentă să răspundă la a doua întrebare.
20. Este adevărat că, potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea nu este competentă să se pronunțe cu privire la compatibilitatea unui ajutor de stat sau a unei scheme de autoare cu piața internă, deoarece aprecierea respectivă ține de competența exclusivă a Comisiei, care acționează sub controlul instanțelor Uniunii Europene(9).
21. Totuși, considerăm că prin intermediul celei de a doua întrebări, astfel cum a fost reprodusă la punctul 16 din prezentele concluzii, instanța de trimitere nu solicită Curții să se pronunțe cu privire la compatibilitatea compensației în discuție cu piața internă. Subliniem că însăși instanța arată în decizia de trimitere că „nu este de competența instanței naționale să se pronunțe cu privire la compatibilitatea cu piața internă a [compensației] menționate, deoarece efectuarea unei astfel de evaluări […] este exclusiv în sarcina Comisiei”.
22. În lumina referirii la Decizia din 2002 în cuprinsul celei de a doua întrebări, considerăm că instanța de trimitere urmărește să afle dacă articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 intră în domeniul de aplicare al Deciziei din 2002, astfel încât să nu fie necesară notificarea către Comisie și astfel să nu fie necesară autorizarea de către aceasta înainte de a fi pusă în aplicare.
23. În această privință, arătăm că, în cadrul sistemului de control al ajutoarelor de stat, procedura diferă după cum este vorba despre un ajutor „existent” – care, astfel cum se va arăta în continuare, ar fi cazul compensațiilor în discuție dacă sunt considerate în sensul că intră în domeniul de aplicare al Deciziei din 2002 –sau despre un ajutor „nou”. În timp ce, în temeiul articolului 108 alineatul (3) TFUE, ajutoarele noi trebuie să fie notificate în timp util Comisiei și nu pot fi puse în aplicare înainte de adoptarea unei decizii finale de către Comisie, ajutoarele existente pot, în temeiul articolului 108 alineatul (1) TFUE, să fie puse în aplicare în mod legal atât timp cât Comisia nu a constatat incompatibilitatea acestora. Prin urmare, spre deosebire de ajutoarele noi, ajutoarele existente nu trebuie notificate Comisiei(10).
24. În consecință, considerăm că, prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă, dat fiind că în Decizia din 2002 au fost autorizate anterior dispoziții similare, articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 constituie un ajutor existent în sensul articolului 1 litera (b) din Regulamentul nr. 659/1999.
25. Contrar celor susținute de Comisie, potrivit jurisprudenței, Curtea poate furniza instanței de trimitere elementele de interpretare proprii dreptului Uniunii care îi permit să stabilească dacă o măsură națională constituie un ajutor existent sau un ajutor nou(11).
26. Concluzionăm de aici că Curtea este competentă să răspundă la cea de a doua întrebare preliminară.
B. Aprecierea celei de a doua întrebări preliminare
27. Vom examina în continuare, în primul rând, dacă articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 constituie un ajutor existent care, ca atare, nu trebuie notificat înainte de a fi pus în aplicare. Având în vedere că, în opinia noastră, nu astfel stau lucrurile, vom verifica dacă, astfel cum afirmă guvernul italian, măsura respectivă poate fi totuși scutită de obligația de notificare prevăzută de articolul 108 alineatul (3) TFUE pentru motivul că beneficiază de exceptarea pe categorii prevăzută de Regulamentul (UE) nr. 702/2014(12) al Comisiei sau dacă, astfel cum sugerează Comisia, compensația poate fi scutită de aceeași obligație întrucât reprezintă un ajutor de minimis în sensul Regulamentului (UE) nr. 1408/2013 al Comisiei(13).
1. Măsura prevăzută de articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 constituie un ajutor existent?
28. ASPC susține că articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 este incompatibil cu prevederile articolelor 107 și 108 TFUE. Potrivit ASPC, aceasta se datorează faptului că, în primul rând, această măsură nu a fost notificată Comisiei, în al doilea rând, Comisia a considerat, în Decizia din 2002, că măsurile similare care fac obiectul acestei decizii au fost puse în aplicare cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE, iar, în al treilea rând, această decizie este obligatorie pentru instanțele naționale.
29. Guvernul italian susține că articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 trebuie să fie considerat compatibil cu articolele 107 și 108 TFUE. Potrivit guvernului italian, această reglementare îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 26 din Regulamentul nr. 702/2014 și este, așadar, exceptată de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE. Această reglementare ar trebui considerată compatibilă cu piața internă, dat fiind că prin Decizia din 2002 s‑a stabilit că măsuri similare intrau în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE. Această soluție trebuie aplicată și cu privire la articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005.
30. Comisia nu prezintă argumente cu privire la fondul celei de a doua întrebări, pe care o consideră inadmisibilă.
31. Considerăm că măsurile evaluate în Decizia din 2002 constituie ajutoare existente, însă că articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 constituie o modificare a acestor măsuri care nu este de natură pur formală sau administrativă, astfel încât trebuie interpretată ca un ajutor nou și trebuie, ca atare, să fie notificată înainte de a fi pusă în aplicare.
32. Astfel cum s‑a menționat la punctul 23 de mai sus, este consacrat faptul că interpretarea unei măsuri de ajutor de stat drept ajutor existent sau ajutor nou determină consecințe importante în ceea ce privește tratamentul său procedural.
33. Potrivit articolului 108 alineatul (3) TFUE, un ajutor nou trebuie notificat Comisiei și autorizat de aceasta înainte de punerea sa în aplicare. Un ajutor nou, acordat fără a fi autorizat de Comisie, este ilegal. În acest caz, Comisia trebuie să examineze dacă ajutorul respectiv este compatibil cu piața internă, iar în caz afirmativ trebuie să dispună recuperarea acestuia, cu excepția cazului în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept al Uniunii(14). Instanțelor naționale le revine obligația de a avea în vedere toate consecințele încălcării articolului 108 alineatul (3) TFUE, în conformitate cu dreptul lor național, atât în ceea ce privește validitatea actelor de punere în aplicare a măsurilor de ajutor, cât și recuperarea asistenței financiare acordate cu încălcarea acestei dispoziții(15).
34. În ceea ce privește ajutoarele existente, din cuprinsul articolului 108 alineatul (1) TFUE rezultă că, în cazul în care consideră că o schemă de ajutor existentă nu este sau nu mai este compatibilă cu piața internă, Comisia propune statului membru în cauză măsuri utile, precum modificarea sau eliminarea acestei scheme. În cazul în care statul membru acceptă măsurile respective, acesta este obligat să le pună în aplicare. În cazul în care statul membru nu acceptă măsurile propuse, Comisia poate deschide procedura oficială de investigare(16). Rezultă că ajutorul existent nu trebuie notificat și că trebuie implementat în mod legal până la momentul la care Comisia constată incompatibilitatea sa cu piața internă(17).
35. Noțiunea de ajutor existent, deși menționată la articolul 108 alineatul (1) TFUE, nu este definită de acesta. Prin urmare, trebuie să se facă referire la definițiile conținute în dreptul derivat, în special în Regulamentul nr. 659/1999.
36. Potrivit articolului 1 litera b) din Regulamentul nr. 659/1999, ajutor existent înseamnă printre altele „ajutorul autorizat, respectiv schemele de ajutor și ajutoarele individuale care au fost autorizate de Comisie sau Consiliu” [punctul (ii) din această dispoziție](18).
37. În plus, articolul 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999 definește „ajutor nou” ca orice ajutor […] care nu este ajutor existent, inclusiv modificările ajutoarelor existente”. Modificările unui ajutor existent sunt definite de articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei(19) ca „orice schimbare, alta decât modificările de natură pur formală sau administrativă care nu pot afecta evaluarea compatibilității măsurii de ajutor cu piața [internă]”.
38. Articolul 4 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 794/2004 precizează că „o creștere a bugetului inițial al unei scheme de ajutor existente cu până la 20 % nu se consideră o modificare a ajutorului existent”. Potrivit articolului 4 alineatul (2) din acest regulament, creșterile bugetului unei scheme de ajutor autorizate cu mai mult de 20 % constituie modificări care trebuie notificate Comisiei.
39. Potrivit jurisprudenței, următoarele măsuri au fost considerate modificări ale unui ajutor existent altele decât modificările de natură pur formală sau administrativă, astfel încât să reprezinte ajutor nou: extinderea (sau restrângerea) sferei beneficiarilor unei scheme de ajutor aprobate; extinderea duratei schemei respective sau (cu observarea limitei de 20 % menționate la punctul anterior) creșterea bugetului alocat schemei respective(20).
40. În funcție de beneficiarii schemei de ajutor autorizate, Curtea a considerat, de exemplu, ajutor nou: o modificare a criteriilor utilizate pentru identificarea persoanelor eligibile pentru a beneficia de un tarif preferențial la energie electrică (inițial doar producătorii de bunuri, ulterior au fost incluși și prestatorii de servicii)(21); extinderea unei scheme de ajutor existente și pentru întreprinderile din regiunile Veneția și Chioggia (Italia) care presupunea scutirea de la plata contribuțiilor sociale pentru regiunea Mezzogiorno (Italia)(22) și restrângerea domeniului de aplicare ratione personae al regimului fiscal aplicabil cluburilor de sport profesionist (anterior, se încadra orice astfel de club, pentru ca mai apoi să se încadreze doar cele patru cluburi sportive care a căror balanță contabilă a fost pozitivă în exercițiul anterior)(23).
41. Cu privire la extinderea duratei unei scheme de ajutor autorizate, s‑ar putea face trimitere, de exemplu, la Hotărârea din 9 septembrie 2009, Diputación Foral de Álava și alții/Comisia (T‑227/01-T‑229/01, T‑265/01, T‑266/01 și T‑270/01, EU:T:2009:315, punctele 232-234), confirmată în recurs(24), în care Tribunalul a considerat că modificarea inițială a creanțelor fiscale existente și mai apoi modificarea condițiilor de eligibilitate (și prin urmare a sferei beneficiarilor) și în fine a bazei de impozitare și a procentului creanțelor respective a constituit ajutor nou. În mod similar, Curtea a considerat drept ajutor nou prelungirea cu 14 luni, rezultată dintr‑o ordonanță privind măsurile provizorii pronunțată de o instanță națională, a aplicării unui tarif preferențial pentru furnizarea de energie electrică, intervenite ca urmare a pronunțării unei ordonanțe privind măsurile provizorii de către o instanță națională(25).
42. În ceea ce privește majorările bugetare ale unei scheme de ajutoare aprobate, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, noțiunea „bugetul unei scheme de ajutor”, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 794/2004, nu este limitată la cuantumul ajutoarelor efectiv acordate. Dimpotrivă, această noțiune trebuie interpretată în sensul că vizează alocația bugetară, și anume cuantumurile de care dispune organismul responsabil de acordarea ajutoarelor în acest scop, astfel cum au fost notificate Comisiei de statul membru în cauză și aprobate de aceasta(26).
43. Astfel, Curtea a considerat în special că următoarele măsuri reprezintă modificări care nu au un caracter pur formal sau administrativ: o creștere cu peste 50 % a bugetului alocat unei scheme de ajutor autorizate (combinată cu prelungirea cu doi ani a schemei respective)(27); o creștere cu încă 10 milioane de euro a bugetului notificat pentru schema de ajutor autorizată, care inițial s‑a ridicat la 10 milioane de euro(28), și o creștere a veniturilor din impozitele care finanțează mai multe scheme de ajutor, în comparație cu proiecțiile notificate Comisiei [cu excepția cazului în care această creștere a rămas sub pragul de 20 % prevăzut la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 794/2004](29). În schimb, s‑a considerat că modificarea sistemului de finanțare a radiodifuziunii publice a unui stat membru care constă în substituirea unei redevențe audiovizuale datorate în temeiul posesiei unui dispozitiv de recepție cu o contribuție audiovizuală datorată în temeiul ocupării unei locuințe sau a unui spațiu profesional nu constituie o modificare a unui ajutor existent. Curtea a observat că înlocuirea redevenței audiovizuale cu contribuția audiovizuală nu a condus la o majorare substanțială a compensației percepute de organismele publice de radiodifuziune(30).
44. În speță, astfel cum s‑a menționat la punctul 11 de mai sus, prin Decizia din 2002, Comisia a decis să nu ridice obiecții cu privire la articolul 11 din Legea regiunii Sicilia nr. 40/1997 și nici cu privire la articolul 7 din Legea regiunii Sicilia nr. 22/1999 (denumite în continuare „măsurile din 1997 și din 1999”).
45. Precizăm că măsurile din 1997 și din 1999 aveau ca obiect finanțarea compensației prevăzute la articolul 1 din Legea regiunii Sicilia nr. 12/1989. Aceste măsuri fac trimitere în mod expres la această prevedere. Articolul 11 din Legea regiunii Sicilia nr. 40/1997 a autorizat cheltuieli în cuantum de 16 miliarde de lire italiene (ITL) pentru plata compensației datorate pentru animalele sacrificate în anii 1993, 1994, 1995, 1996 și 1997(31). Articolul 7 din Legea regiunii Sicilia nr. 22/1999 autoriza cheltuieli suplimentare de 20 miliarde ITL în același scop(32). Subliniem că – pe baza documentelor prezentate Curții – măsurile din 1997 și 1999 nu par să fi avut niciun impact asupra dreptului la despăgubire sau asupra caracteristicilor acestei despăgubiri, astfel cum sunt definite la articolul 1 din Legea regiunii Sicilia nr. 12/1989.
46. În Decizia din 2002, Comisia a considerat că măsurile din 1997 și 1999 au constituit ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Cu toate acestea, ajutorul era compatibil cu piața internă întrucât îndeplinea cele patru condiții prevăzute la punctele 11.4.2-11.4.5 din Orientările comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol(33). În primul rând, conform Deciziei din 2002, autoritățile italiene au susținut că bolile care au făcut obiectul măsurilor din 1997 și 1999, și anume tuberculoza, bruceloza și leucoza, erau de interes pentru autoritățile publice și că fac parte dintr‑o reglementare‑cadru la nivel național care vizează prevenirea, controlul și eradicarea acestor boli. În al doilea rând, Decizia din 2002 arată că, potrivit autorităților italiene, atât măsurile din 1997 cât și cele din 1999 aveau obiective care privesc prevenția și compensarea. În al treilea rând, din această decizie reiese că, tot potrivit autorităților italiene, măsurile din 1997 și din 1999 erau compatibile cu obiectivele și cu legislația Uniunii în domeniul medicinei veterinare. În al patrulea rând, potrivit Deciziei din 2002, autoritățile italiene au subliniat că ajutoarele acordate în temeiul măsurilor din 1997 și din 1999 acopereau 50 % din prejudiciile suferite de crescători, în timp ce un cuantum suplimentar de 30 % (pentru bovine) și un cuantum suplimentar de 50 % (pentru ovine și caprine) sunt acoperite de o compensație acordată în temeiul măsurilor naționale, iar nu regionale. În consecință, 80 % din prejudiciile suferite de proprietarii de bovine și 100 % din prejudiciile suferite de proprietarii de ovine și de caprine ar fi acoperite. Decizia din 2002 arată, în plus, că, potrivit autorităților italiene, riscurile de supra‑compensare nu ar fi suportate decât pentru animale mai în vârstă, cu o valoare genetică mai mică. Comisia a arătat, în această privință, că un anumit grad de supra‑compensare a fost considerat acceptabil în anumite cazuri, în care respectiva supra‑compensare a rezultat din necesitatea unei simplificări administrative impuse de miile de cereri individuale care trebuiau procesate.
47. În consecință, Comisia, deși și‑a exprimat regretul că măsurile din 1997 și 1999 au fost puse în aplicare cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE(34), a concluzionat că acestea intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE și că, prin urmare, acestea sunt compatibile cu piața internă.
48. Rezultă că măsurile din 1997 și din 1999 trebuie considerate o schemă de ajutor autorizată și, prin urmare, reprezintă un ajutor existent în sensul articolului 1 litera( b) punctul (ii) din Regulamentul nr. 659/1999.
49. Prin urmare, trebuie să se examineze dacă articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 constituie o modificare a măsurilor din 1997 și din 1999 care nu este de natură pur formală sau administrativă în sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999 și al articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 794/2004.
50. Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, întrucât acestea sunt derogări de la principiul general al incompatibilității ajutoarelor de stat cu piața internă, enunțat la articolul 107 alineatul (1) TFUE, deciziile Comisiei de autorizare a unor scheme de ajutor trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte(35).
51. În opinia noastră, articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 constituie o modificare a schemei de ajutoare autorizate prin Decizia din 2002, care nu are o natură pur formală sau administrativă.
52. Aceasta deoarece articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 are ca obiect finanțarea compensației prevăzute la articolul 1 din Legea regiunii Sicilia nr. 12/1989, la care face trimitere în mod expres. În acest scop, ea autorizează cheltuieli de 20 de milioane de euro pentru animalele sacrificate în perioada 2000-2006. Sub rezerva verificării de către instanța de trimitere și în mod similar cu măsurile din 1997 și 1999(36), articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 nu pare să aibă vreun efect asupra dreptului de compensare în discuție sau cu privire la oricare dintre caracteristicile sale.
53. Rezultă că articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 are ca unic obiect, pe de o parte, să prevadă o extindere a despăgubirii în litigiu (datorată proprietarilor de animale sacrificate în perioada 2000-2006, în timp ce măsurile din 1997 și din 1999 nu s‑au aplicat decât pentru animalele sacrificate în perioada 1993-1997) și, pe de altă parte, creșterea bugetului alocat pentru acordarea respectivelor indemnizații (de 20 milioane de euro, în timp ce măsurile din 1997 și 1999 autorizau cheltuieli de aproximativ 36 de miliarde ITL care reprezintă echivalentul a 18 592 448 de euro)(37).
54. Creșterea bugetului alocat schemei de ajutoare, reprodusă în Decizia din 2002, pare să fie astfel mult peste pragul de 20 % stabilit la articolul 4 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 794/2004(38). Competența pentru verificarea acestui aspect revine în mod evident instanței de trimitere. În ipoteza în care această instanță ar confirma că creșterea depășește pragul de 20 %, ar rezulta că articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 nu constituie o modificare de natură pur formală sau administrativă a schemei autorizate prin Decizia din 2002. Acest fapt ar fi cu atât mai adevărat cu cât creșterea bugetului alocat schemei de ajutoare existente este combinată cu o prelungire cu șase ani a duratei schemei menționate. Acest lucru rezultă și din jurisprudența menționată la punctele 41-43 de mai sus.
55. Pe de altă parte, subliniem că măsuri similare articolului 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005, precum și măsurilor similare cu cele adoptate în anii 1997 și 1999, al căror obiect a fost finanțarea compensației prevăzute la articolul 1 din Legea regiunii Sicilia nr. 12/1989, au fost notificate Comisiei, care a decis să nu ridice obiecții în privința lor. Potrivit informațiilor conținute în Decizia din 2002(39), confirmate de guvernul italian ca răspuns la măsurile de organizare a procedurii, acesta a fost situația, în primul rând, pentru Legea regiunii Sicilia nr. 5/1993(40), care a autorizat cheltuieli de 10 miliarde ITL ( aproximativ 5 milioane de euro), aprobată prin decizia din 2 aprilie 1993(41) și, în al doilea rând, pentru Legea regiunii Sicilia nr. 28/1995(42), care a autorizat cheltuieli de 16 miliarde ITL (aproximativ 9,7 milioane de euro) și a fost aprobată prin decizia din 15 septembrie 1995(43). Aceasta susține concluzia noastră că articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005, la fel ca alte măsuri de finanțare, constituie un ajutor nou, care trebuie notificat Comisiei înainte de a fi pus în aplicare.
56. Ar trebui de asemenea să menționăm că articolul 1 din Legea regiunii Sicilia nr. 12/1989, care pare a fi norma de drept material care stabilește indemnizația în litigiu(44), a făcut el însuși obiectul unei decizii a Comisiei prin care aceasta nu a ridicat obiecții („Decizia din 1989”)(45). În această privință, subliniem că întrebarea dacă articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 trebuie considerată o modificare de natură pur formală sau administrativă a ajutorului existent trebuie să fie apreciată în ceea ce privește Decizia din 2002, iar nu în ceea ce privește Decizia din 1989. Acest lucru se datorează faptului că modificarea se referă în special la bugetul alocat schemei de ajutoare autorizate, care a fost majorat de mai multe ori, ultima creștere făcând obiectul autorizației acordate prin Decizia din 2002.
57. Concluzionăm de aici că o măsură națională precum articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005, al cărei unic obiect este majorarea bugetului alocat unei scheme de ajutoare autorizate și prelungirea cu șase ani a acestei scheme, constituie o modificare a unui ajutor existent în sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999, cu excepția cazului în care această creștere rămâne inferioară pragului de 20 % prevăzut la articolul 4 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 794/2004, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
58. Rezultă că articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 trebuia notificat Comisiei și autorizat de aceasta înainte de a fi pus în aplicare, în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) TFUE.
59. Este cert că articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 nu a fost notificat Comisiei.
60. Totuși, astfel cum s‑a menționat la punctul 27 de mai sus, articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 ar fi fost scutit de obligația de notificare dacă, astfel cum susține guvernul italian, ar fi beneficiat de scutirea pe categorii prevăzută de Regulamentul nr. 702/2014 sau dacă, astfel cum sugerează Comisia, ar fi constituit un ajutor de minimis în sensul Regulamentului nr. 1408/2013. Vom examina în continuare dacă astfel stau lucrurile.
2. Articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 este exceptat de la obligația de notificare în temeiul Regulamentului nr. 702/2014 sau al Regulamentului nr. 1408/2013?
61. În ceea ce privește Regulamentul nr. 702/2014, arătăm că, în observațiile sale scrise, guvernul italian a arătat că articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 702/2014. În opinia acestuia, regulamentul respectiv este aplicabil ratione temporis în prezenta cauză în temeiul articolului 51 din acesta, iar astfel cum se menționează la punctul 29 de mai sus, articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 îndeplinește condițiile stabilite la articolul 26 din Regulamentul nr. 702/2014.
62. Prin măsurile de organizare a procedurii, Curtea a întrebat persoanele interesate menționate la articolul 23 din Statutul Curții de Justiție dacă Regulamentul nr. 702/2014 este aplicabil ratione temporis în speță și dacă articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 a îndeplinit condițiile prevăzute la articolul 26 din regulamentul menționat.
63. Ca răspuns la aceste întrebări, ASPC a susținut că articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 nu intra în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 702/2014, astfel cum este definit la articolul 1 din acesta. În orice caz, această reglementare regională nu îndeplinea condițiile prevăzute la articolul 26 din Regulamentul nr. 702/2014.
64. Guvernul italian și‑a reiterat poziția astfel cum a fost rezumată la punctul 61 de mai sus.
65. Comisia a susținut că Regulamentul nr. 702/2014 era aplicabil ratione temporis, dar că este puțin probabil ca articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 26 din regulamentul menționat.
66. Având în vedere informațiile insuficiente din dosarul cauzei, nu suntem în măsură să stabilim dacă condițiile impuse de Regulamentul nr. 702/2014 sunt îndeplinite în speță. Cu toate acestea, vom încerca să furnizăm câteva indicații instanței de trimitere.
67. În primul rând, astfel cum au susținut guvernul italian și Comisia, Regulamentul nr. 702/2014 pare aplicabil ratione temporis în speță.
68. Regulamentul nr. 702/2014 a intrat în vigoare la 1 iulie 2014(46), adică probabil(47) după ce compensația în cauză a fost plătită către AU(48).
69. Totuși, articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul nr. 702/2014 precizează că acesta se aplică „ajutoarelor individuale acordate înainte de data intrării sale în vigoare”, cu condiția ca aceste ajutoare individuale să îndeplinească condițiile stabilite de regulament.
70. Prin urmare, sub rezerva îndeplinirii unor asemenea condiții, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, acesta este aplicabil în speță(49).
71. În al doilea rând, trebuie amintit că, în temeiul articolului 3 din Regulamentul nr. 702/2014, ajutoarele individuale acordate în cadrul schemelor de ajutoare sunt compatibile cu piața internă și exceptate de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în capitolul I și condițiile specifice pentru categoria de ajutor vizată din capitolul III din acest regulament.
72. În ceea ce privește condițiile prevăzute în capitolul I din Regulamentul nr. 702/2014, observăm în special că nu pare să se aplice niciuna dintre limitele privind notificarea enumerate la articolul 4 din acest regulament; că indemnizația în cauză îndeplinește cerința transparenței în măsura în care constă într‑un grant [a se vedea articolul 5 alineatul (2) litera (a)] și că, în măsura în care urmărește repararea prejudiciului suferit de proprietarii de animale sacrificate, nu este necesară nicio dovadă a existenței unui efect stimulativ [a se vedea articolul 6 alineatul (5) litera (d)].
73. În ceea ce privește condițiile prevăzute în capitolul III din Regulamentul nr. 702/2014, categoria de ajutor vizată este cea definită la articolul 26 din acest regulament, care privește printre altele ajutoarele pentru acoperirea costurilor aferente prevenirii, controlului și eradicării bolilor animalelor și pentru repararea pagubelor cauzate de aceste boli.
74. În primul rând, guvernul italian arată, în această privință, că articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 se înscrie în cadrul unui program național de prevenire, de control sau de eradicare a bolilor animale în cauză, astfel cum prevede articolul 26 alineatul (2) din Regulamentul nr. 702/2014. Subliniem că articolul 1 din Legea regiunii Sicilia nr. 12/1989, Decizia din 2002 și răspunsul ASPC la întrebările scrise ale Curții fac referire la o altă compensație, care este prevăzută de o reglementare națională, iar nu regională, care prezintă un caracter complementar în raport cu compensația în cauză(50).
75. În al doilea rând, sunt menționate bolile animalelor pentru care se acordă despăgubiri în temeiul articolului 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 la lista bolilor animalelor stabilită de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor(51), astfel cum prevede articolul 26 alineatul (4) din Regulamentul nr. 702/2014.
76. În al treilea rând, Comisia susține că condiția prevăzută la articolul 26 alineatul (6) din Regulamentul nr. 702/2014, potrivit căreia ajutorul trebuie plătit în termen de patru ani de la data producerii costului sau a prejudiciului cauzat de boala respectivă, nu este îndeplinită în speță. În această privință, observăm că compensația în cauză a fost probabil plătită către AU cel mai devreme în 2008(52) și că, în conformitate cu observațiile scrise ale ASPC, se referea la animalele sacrificate începând cu 2003. Dacă acest lucru ar fi exact, cel puțin o parte din indemnizația în cauză ar fi putut fi plătită către AU cu încălcarea articolului 26 alineatul (6) din Regulamentul nr. 702/2014. În mod evident, este de competența instanței de trimitere să verifice și acest aspect.
77. În al patrulea rând, ASPC susține că compensația în cauză nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 26 alineatele (7) și (8) din Regulamentul nr. 702/2014, întrucât, în loc să acopere costurile eligibile astfel cum sunt enumerate în aceste dispoziții, ea urmărește numai să acopere prejudiciul suferit de crescătorii de animale. În plus, potrivit ASPC, calculul compensației în litigiu în funcție de specie, de sex și de vârsta animalelor nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 26 alineatul (9) din același regulament, care impune ca respectivul calcul să se întemeieze pe valoarea de piață a animalelor sacrificate.
78. Argumentația ASPC nu este, în opinia noastră, convingătoare. Independent de afirmația guvernului italian potrivit căreia indemnizațiile în cauză pot fi atât preventive, cât și compensatorii, constatăm că un ajutor în sensul articolului 26 din Regulamentul nr. 702/2014 poate avea ca unic obiect compensarea crescătorilor de animale pentru sacrificarea acestora. Acest lucru se datorează faptului că, în domeniul de aplicare al acestei dispoziții, conform primului alineat, intră nu numai ajutorul acordat întreprinderilor mici și mijlocii „pentru acoperirea costurilor aferente prevenirii, controlului și eradicării bolilor animalelor”, ci și ajutorul destinat „compensării acestor întreprinderi pentru pierderile cauzate de respectivele boli ale animalelor'(53). În plus, avem impresia că articolul 26 alineatele (7), (8) și (9) din Regulamentul nr. 702/2014 se aplică unor măsuri diferite. În timp ce articolul 26 alineatul (7) privește „măsurile de prevenire”, articolul 26 alineatul (8) privește „măsurile de control și de eradicare”, iar articolul 26 alineatul (9) se aplică pentru „repararea pagubelor cauzate de boli ale animalelor”. Prin urmare, dacă articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 are ca unic obiect, astfel cum susține ASPC, compensarea crescătorilor pentru sacrificarea animalelor, indemnizația acordată pe acest temei ar trebui calculată într‑un mod care să respecte prevederile articolului 26 alineatul (9) din Regulamentul nr. 702/2014, și anume „valoarea de piață a animalelor sacrificate” și „pierderea de venituri” aferentă acesteia. În acest caz, costurile eligibile enumerate la articolul 26 alineatele (7) și (8) nu pot fi luate în considerare, întrucât aceste alineate se aplică altor tipuri de măsuri de ajutor. În sfârșit, nu înțelegem motivul pentru care, astfel cum susține ASPC, specia, sexul și vârsta animalelor sacrificate nu ar trebui considerați factori pertinenți pentru determinarea valorii lor de piață.
79. În al cincilea rând, instanța de trimitere va trebui să verifice dacă, astfel cum susține ASPC, nu a existat nicio recunoaștere formală a unui focar, astfel cum impune articolul 26 alineatul (10) din Regulamentul nr. 702/2014.
80. În al șaselea rând, observăm că, în Decizia din 2002, Comisia a arătat clemență cu privire la cerința prevăzută de articolul 26 alineatul (13) din Regulamentul nr. 702/2014(54), conform căreia ajutorul acordat în temeiul articolului 26 „și orice alte plăți […] primite de beneficiar” să fie limitate la 100 % din costurile eligibile (în cazul nostru, 100 % din valoarea de piață și pierderea de venit aferentă). Astfel cum s‑a menționat la punctul 46 de mai sus, în respectiva decizie, Comisia a admis, pentru motive de simplitate administrativă, existența unui anumit grad de supracompensare în anumite cazuri particulare.
81. În consecință, în ipoteza în care instanța de trimitere ar considera că, în speță, condițiile enumerate în capitolul I și la articolul 26 din Regulamentul nr. 702/2014 sunt îndeplinite, ar rezulta că autoritățile italiene nu au încălcat articolul 108 alineatul (3) TFUE prin omisiunea notificării anterior punerii în aplicare a articolului 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005.
82. În schimb, în ipoteza în care instanța de trimitere ar aprecia, în special în lumina punctului 76 din prezentele concluzii, că aceste condiții nu sunt îndeplinite, ar rezulta că legislația respectivă a fost pusă în aplicare cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE. Totuși, astfel cum s‑a menționat la punctul 60 de mai sus, articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 ar fi fost totuși implementat în situația respectivă într‑o manieră care respectă prevederea menționată dacă, astfel cum a sugerat Comisia în răspunsul său adresat Curții, reprezintă un ajutor de minimis în sensul Regulamentului nr. 1408/2013.
83. În această privință, observăm că, deși regulamentul respectiv a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2014(55), totuși pare a fi aplicabil ratione temporis în temeiul articolului 7 alineatul (1) din acesta. Această prevedere, la fel ca articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul nr. 702/2014, prevede că Regulamentul nr. 1408/2013 „se aplică ajutoarelor acordate înainte de intrarea sa în vigoare în cazul în care ajutoarele îndeplinesc toate condițiile prevăzute [în acesta]”. În această privință, raționamentul invocat în legătură cu Regulamentul nr. 702/2014 poate fi invocat și cu privire la Regulamentul nr. 1408/2013(56).
84. În temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/2013, măsurile de ajutor „nu îndeplinesc toate criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) TFUE și, prin urmare, sunt scutite de obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE, în cazul în care îndeplinesc condițiile prevăzute în [acest regulament]”.
85. Indemnizația acordată AU, care se ridică la 11 930, 08 euro, nu depășește plafonul de minimis stabilit la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/2013 (presupunând că, pe o perioadă de trei ani fiscali, AU nu a primit un ajutor suplimentar care, combinat cu cel menționat mai sus, ar depăși plafonul de minimis). Este de competența instanței de trimitere să verifice dacă valoarea cumulată a ajutorului de minimis acordat întreprinderilor agricole din Italia nu depășește plafonul stabilit la nivel național prevăzut de articolul 3 alineatul (3) din regulamentul menționat și în anexa la acesta.
86. Concluzionăm că o măsură națională precum articolul 25 alineatul 16 din Legea regiunii Sicilia nr. 19/2005 poate fi exceptată de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE, în măsura în care îndeplinește condițiile prevăzute în capitolul I și la articolul 26 din Regulamentul nr. 702/2014, în special condiția prevăzută la articolul 26 alineatul (6) din acest regulament, ca ajutorul să fie plătit în termen de patru ani de la data producerii costului sau a prejudiciului cauzat de boala animală, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere. O astfel de măsură poate fi exceptată și de obligația de notificare dacă îndeplinește condițiile prevăzute de Regulamentul nr. 1408/2013, aspect a cărui verificare este de asemenea de competența instanței de trimitere.
IV. Concluzie
87. Având în vedere cele de mai sus, propunem Curții să răspundă la a doua întrebare adresată de Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia) după cum urmează:
1) O măsură națională precum cea în discuție în litigiul principal, care are ca unic obiect majorarea bugetului alocat unei scheme de ajutor autorizate și prelungirea cu șase ani a acestei scheme, constituie o modificare a unui ajutor existent în sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE], cu excepția cazului în care această creștere rămâne sub pragul de 20 % prevăzut la articolul 4 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE], aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
2) O astfel de măsură poate fi exceptată de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE, în măsura în care îndeplinește condițiile prevăzute în capitolul I și la articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei din 25 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale ca fiind compatibile cu piața internă, în aplicarea articolelor 107 și 108 TFUE, în special condiția, prevăzută la articolul 26 alineatul (6) din acest regulament, ca ajutorul să fie plătit în termen de patru ani de la data suportării costurilor sau a producerii pierderii cauzate de boala animalelor, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere. Măsura respectivă poate fi, de asemenea, scutită de aceeași obligație de notificare dacă îndeplinește condițiile stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, aspect a cărui verificare este de asemenea de competența instanței de trimitere.