Language of document : ECLI:EU:T:2022:809

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra extinsă)

14 decembrie 2022(*)

„Subvenții – Importuri de biomotorină din Indonezia – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2092 – Taxă compensatorie definitivă – Articolul 3 punctul 1 litera (a) din Regulamentul (UE) 2016/1037 – Contribuție financiară – Articolul 3 punctul 2 din Regulamentul 2016/1037 – Avantaj – Articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2016/1037 – Calculul valorii subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii – Articolul 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iv) și punctul 2 din Regulamentul 2016/1037 – Acțiune constând în «a însărcina» un organism privat să execute o funcție care constituie o contribuție financiară sau în «a‑i ordona să facă acest lucru» – Remunerație mai mică decât cea adecvată – Susținerea veniturilor sau a prețurilor – Articolul 28 alineatul (5) din Regulamentul 2016/1037 – Utilizarea datelor disponibile – Articolul 3 punctul 2 și articolul 6 litera (d) din Regulamentul 2016/1037 – Avantaj – Articolul 8 alineatul (8) din Regulamentul 2016/1037 – Risc de prejudiciu important pentru industria Uniunii – Articolul 8 alineatele (5) și (6) din Regulamentul 2016/1037 – Legătură de cauzalitate – Analiză de atribuire – Analiză de neatribuire”

În cauza T‑111/20,

PT Wilmar Bioenergi Indonesia, cu sediul în Medan (Indonezia),

PT Wilmar Nabati Indonesia, cu sediul în Medan,

PT Multi Nabati Sulawesi, cu sediul în Sulawesi de Nord (Indonezia),

reprezentate de P. Vander Schueren și T. Martin‑Brieu, avocați,

reclamante,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de P. Kienapfel, G. Luengo și P. Němečková, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

European Biodiesel Board (EBB), cu sediul în Bruxelles (Belgia), reprezentat de M.‑S. Dibling și L. Amiel, avocați,

intervenientă,

TRIBUNALUL (Camera a patra extinsă),

compus la deliberări din domnii S. Gervasoni (raportor), președinte, L. Madise și P. Nihoul, doamna R. Frendo și domnul J. Martín y Pérez de Nanclares, judecători,

grefier: doamna I. Kurme, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 13 ianuarie 2022,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea formulată în temeiul articolului 263 TFUE, reclamantele, PT Wilmar Bioenergi Indonesia, PT Wilmar Nabati Indonesia și PT Multi Nabati Sulawesi, solicită anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/2092 al Comisiei din 28 noiembrie 2019 de instituire a unei taxe compensatorii definitive la importurile de biomotorină originară din Indonezia (JO 2019, L 317, p. 42, denumit în continuare „regulamentul atacat”) în măsura în care acest regulament le privește.

 Istoricul litigiului

2        Reclamantele sunt societăți indoneziene care produc și exportă biomotorină.

3        La 19 noiembrie 2013, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1194/2013 de impunere a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii impuse asupra importurilor de biomotorină originară din Argentina și Indonezia (JO 2013, L 315, p. 2), care a aplicat reclamantelor o taxă antidumping definitivă.

4        La 25 noiembrie 2013, Comisia Europeană a adoptat Regulamentul (UE) nr. 1198/2013 de încheiere a procedurii antisubvenție privind importurile de biomotorină originară din Argentina și Indonezia și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 330/2013 de supunere a unor astfel de importuri la procedura de înregistrare (JO 2013, L 315, p. 67).

5        La 15 septembrie 2016, Tribunalul a anulat articolele 1 și 2 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 1194/2013 în măsura în care le priveau pe primele două dintre reclamante (Hotărârea din 15 septembrie 2016, PT Wilmar Bioenergi Indonesia și PT Wilmar Nabati Indonesia/Consiliul, T‑139/14, nepublicată, EU:T:2016:499).

6        La 25 ianuarie 2018, în urma unei cereri formulate de Republica Indonezia, grupul special al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) a întocmit un raport privind măsurile antidumping impuse prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 1194/2013 asupra importurilor de biomotorină provenite din Indonezia [raportul grupului special al OMC intitulat „Uniunea Europeană – Măsuri antidumping privind biomotorina originară din Indonezia”, adoptat la 25 ianuarie 2018 (WT/DS 480/R)]. Grupul special al OMC a concluzionat că Uniunea a acționat într‑un mod incompatibil cu mai multe dispoziții ale Acordului General pentru Tarife și Comerț (GATT) și ale Acordului privind aplicarea articolului VI din GATT (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112), care figurează în anexa 1 A la Acordul de instituire a OMC (JO 1994, L 336, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 5).

7        La 22 octombrie 2018, European Biodiesel Board (EBB) a sesizat Comisia cu o plângere în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) 2016/1037 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 55), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2018/825 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 (JO 2018, L 143, p. 1), denumit în continuare „regulamentul de bază”). Potrivit acestei plângeri, importurile de biomotorină originară din Indonezia făceau obiectul unor subvenții și, ca urmare a acestui fapt, cauzau un prejudiciu industriei Uniunii.

8        Prin avizul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 6 decembrie 2018 (JO 2018, C 439, p. 16), Comisia a deschis o procedură antisubvenție privind importurile de biomotorină originară din Indonezia.

9        Produsul vizat de anchetă este reprezentat de „esteri monoalchilici de acid gras și/sau motorină parafinică obținuți prin sinteză și/sau hidrotratament, de origine nefosilă, cunoscuți în general sub denumirea de «biomotorină», în formă pură sau în amestec, originari din Indonezia”.

10      Biomotorina produsă în Indonezia este în principal ester metilic din ulei de palmier (denumit în continuare „EMP”), care este derivat din uleiul de palmier brut (denumit în continuare „UPB”). În schimb, biomotorina produsă în Uniune este în esență ester metilic de rapiță (denumit în continuare „EMR”), dar se obține și din alte materii prime, printre care și UPB.

11      Atât EMP, cât și EMR aparțin categoriei de esteri monoalchilici de acid gras. Termenul „ester” se referă la transesterificarea uleiurilor vegetale, care presupune amestecarea uleiului cu alcool, generând biomotorina și, ca subprodus, glicerina. Adjectivul „metilic” se referă la metanol, alcoolul cel mai frecvent utilizat în acest proces. Esterii monoalchilici de acid gras sunt cunoscuți și sub denumirea de „esteri metilici de acid gras” (denumiți în continuare „FAME” [fatty acid methyl ester]). Deși atât EMP, cât și EMR sunt FAME, ei au proprietăți fizice și chimice parțial diferite și, mai ales, prezintă un punct de colmatare a filtrului la rece (denumit în continuare „CFPP” [cold filter plugging point]) diferit. CFPP reprezintă temperatura la care un combustibil va determina un filtru de combustibil să se colmateze ca urmare a cristalizării sau a gelificării unora dintre componentele sale. Pentru EMR, CFPP poate fi de ‐ 14 °C, în timp ce pentru EMP el este de aproximativ 13 °C. Pe piață, biomotorina cu un CFPP special este descrisă adeseori ca FAME X, de exemplu FAME 0 sau FAME 5.

12      Ancheta privind subvențiile și prejudiciul a acoperit perioada cuprinsă între 1 octombrie 2017 și 30 septembrie 2018 (denumită în continuare „perioada de anchetă”). Analiza tendințelor relevante pentru stabilirea prejudiciului a acoperit perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 și sfârșitul perioadei de anchetă. După caz, Comisia a examinat de asemenea date ulterioare perioadei de anchetă.

13      Prin scrisoarea din 25 ianuarie 2019, PT Wilmar Bioenergi Indonesia și‑a prezentat răspunsurile la chestionarul antisubvenție care îi fusese adresat de Comisie la 19 decembrie 2018. Comisia a efectuat verificări la fața locului la sediile din Indonezia ale reclamantelor în intervalul cuprins între 18 și 21 martie 2019.

14      În paralel, reclamantele au formulat următoarele observații: la 17 ianuarie 2019, cu privire la plângere, la 14 februarie 2019, cu privire la datele prezentate de EBB și de producătorii de biomotorină din Uniune reținute în eșantion și cu privire la afirmațiile privind riscul de prejudiciu, la 14 februarie 2019, cu privire la aplicabilitatea unor măsuri compensatorii pentru schemele de subvenționare invocate și, la 19 iunie 2019, cu privire la afirmațiile privind riscul de prejudiciu prezentate în observațiile EBB din 29 aprilie 2019 și cu privire la cererea de înregistrare a importurilor formulată de EBB.

15      La 12 august 2019, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1344 de instituire a unei taxe compensatorii provizorii la importurile de biomotorină originară din Indonezia (JO 2019, L 212, p. 1, denumit în continuare „regulamentul provizoriu”). Taxa compensatorie provizorie aplicabilă PT Wilmar Bioenergi Indonesia și PT Wilmar Nabati Indonesia era de 15,7 %. Taxa compensatorie provizorie aplicabilă „[t]uturor celorlalte societăți” decât cele menționate expres la articolul 1 din regulamentul provizoriu era de 18 %.

16      La 13 august 2019, Comisia a comunicat reclamantelor faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora a adoptat regulamentul provizoriu.

17      La 28 august 2019, reclamantele și‑au prezentat observațiile cu privire la regulamentul provizoriu și cu privire la faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora acesta fusese adoptat.

18      La 4 octombrie 2019, Comisia a comunicat faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora intenționa să instituie măsuri compensatorii definitive cu privire la biomotorina originară din Indonezia. Reclamantele au formulat observații cu privire la acestea la 14 octombrie 2019.

19      În urma procedurii antisubvenție, Comisia a adoptat regulamentul atacat, prin care a confirmat concluziile la care a ajuns în regulamentul provizoriu. Aceasta a considerat că autoritățile publice indoneziene au susținut industria de biomotorină prin intermediul unor subvenții în sensul articolului 3 alineatul (1) din regulamentul de bază. Comisia a reținut că acest sprijin a fost acordat prin intermediul anumitor programe. Era vorba printre altele despre faptul că Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei, un organism public, plătea producătorilor de biomotorină care livraseră biomotorină unor societăți desemnate drept „entități aparținând Petrofuel” diferența dintre prețul de referință al motorinei minerale plătit de aceste entități și prețul de referință pentru biomotorină stabilit de ministrul energiei și al resurselor minerale. De aceea, Comisia a concluzionat că autoritățile publice indoneziene au însărcinat producătorii de UPB, materie primă pe care producătorii de biomotorină o cumpărau pentru a o transforma în biomotorină, să furnizeze această materie primă în schimbul unei remunerații mai mici decât cea adecvată sau le‑au ordonat să facă acest lucru în special prin intermediul unor restricții la export și al controlului prețurilor, cu mijlocirea grupului de societăți publice PT Perkebunan Nusantara (denumit în continuare „PTPN”).

20      Taxa compensatorie definitivă aplicabilă PT Wilmar Bioenergi Indonesia și PT Wilmar Nabati Indonesia era de 15,7 %. Taxa compensatorie definitivă aplicabilă „[t]uturor celorlalte societăți” decât cele menționate expres la articolul 1 din regulamentul atacat era de 18 %.

 Concluziile părților

21      Reclamantele solicită Tribunalului:

–        anularea regulamentului atacat în măsura în care le privește;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

22      Comisia, susținută de EBB, solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă în ceea ce privește PT Multi Nabati Sulawesi;

–        respingerea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

23      În susținerea acțiunii formulate, reclamantele invocă în esență patru motive, întemeiate:

–        primul, pe încălcarea articolului 3 punctul 1 litera (a), punctul 1 litera (a) subpunctul (i) și punctul 2 și a articolului 7 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de bază și pe erori vădite de apreciere săvârșite de Comisie prin faptul că a concluzionat că plățile obținute din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei constituiau o subvenție care făcea obiectul unor măsuri compensatorii și prin faptul că nu a adaptat avantajul pretins primit de reclamante pentru a ține seama de reducerile acordate și de costurile de transport și de credit efectuate pentru a obține subvențiile invocate;

–        al doilea, pe încălcarea articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iv), punctul 1 litera (b) și punctul 2, a articolului 6 litera (d) și a articolului 28 alineatul (5) din regulamentul de bază și pe erori vădite de apreciere săvârșite de Comisie prin faptul că aceasta a stabilit existența unui sprijin din partea autorităților publice în ceea ce privește furnizarea de UPB în schimbul unei remunerații mai mici decât cea adecvată;

–        al treilea, pe încălcarea articolului 8 alineatul (8) din regulamentul de bază și pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de Comisie prin faptul că a stabilit existența unui risc de prejudiciu important pentru industria Uniunii;

–        al patrulea, pe încălcarea articolului 8 alineatele (5) și (6) din regulamentul de bază și pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de Comisie prin faptul că aceasta a stabilit că importurile din Indonezia riscau să cauzeze un prejudiciu industriei din Uniune și prin faptul că a nu a ținut seama de efectul importurilor din Argentina.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 punctul 1 litera (a), punctul 1 litera (a) subpunctul (i) și punctul 2 și a articolului 7 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de bază și pe erori vădite de apreciere săvârșite de Comisie prin faptul că aceasta a concluzionat că plățile obținute din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei constituiau o subvenție care făcea obiectul unor măsuri compensatorii și prin faptul că nu a adaptat avantajul pretins primit de reclamante pentru a ține seama de reducerile acordate și de costurile de transport și de credit efectuate pentru a obține subvențiile invocate

24      Primul motiv se întemeiază pe patru aspecte, care sunt contestate de Comisie, susținută de EBB.

 Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 punctul 1 litera (a) din regulamentul de bază și pe o eroare vădită de apreciere în măsura în care Comisia a considerat că plățile efectuate din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei constituiau o contribuție financiară a autorităților publice sau a unui organism public

25      Prin intermediul primului aspect, reclamantele susțin că plățile efectuate din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei nu constituiau o contribuție financiară a autorităților publice sau a unui organism public.

26      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, în domeniul politicii comerciale comune și în special în domeniul măsurilor de protecție comercială, instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere datorită complexității situațiilor economice și politice pe care trebuie să le analizeze (a se vedea Hotărârea din 18 octombrie 2018, Gul Ahmed Textile Mills/Consiliul, C‑100/17 P, EU:C:2018:842, punctul 63 și jurisprudența citată).

27      Larga putere de apreciere de care dispun instituțiile Uniunii în domeniul măsurilor de protecție comercială se referă de asemenea la stabilirea existenței unei contribuții financiare în sensul articolului 3 punctul 1 din regulamentul de bază (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 octombrie 2012, Novatex/Consiliul, T‑556/10, nepublicată, EU:T:2012:537, punctele 34 și 35).

28      În această privință trebuie subliniat că articolul 3 din regulamentul de bază prevede că se consideră că există o subvenție dacă sunt îndeplinite condițiile formulate la punctele 1 și 2 din acesta, și anume în cazul în care există o „contribuție financiară” a autorităților publice ale țării de origine sau de export și în cazul în care astfel se conferă un „avantaj”.

29      Obiectivul articolului 3 punctul 1 litera (a) din regulamentul de bază este de a defini noțiunea de „contribuție financiară” astfel încât să se excludă din cuprinsul acesteia măsurile autorităților publice care nu intră în sfera uneia dintre categoriile enumerate în această dispoziție. Aceasta este perspectiva din care articolul 3 punctul 1 litera (a) subpunctele (i)-(iii) din regulamentul de bază enumeră situațiile concrete care trebuie să fie considerate ca reprezentând o contribuție financiară a autorităților publice, și anume transferul direct sau indirect de fonduri, anularea unor încasări publice sau furnizarea de bunuri sau de servicii ori achiziționarea de bunuri, în timp ce punctul 1 litera (a) subpunctul (iv) a doua liniuță a acestui articol prevede că însărcinarea de către autoritățile publice a unui organism privat să execute una sau mai multe funcții de tipul celor enumerate la punctele (i), (ii) și (iii) sau obligarea lui să facă acest lucru echivalează cu acordarea de către aceste autorități publice a unei contribuții financiare în sensul articolului 3 punctul 1 litera (a) din regulamentul de bază (Hotărârea din 10 aprilie 2019, Jindal Saw și Jindal Saw Italia/Comisia, T‑300/16, EU:T:2019:235, punctul 106).

30      Din interpretarea articolului 3 punctul 1 litera (a) din regulamentul de bază și în special a formulării „o contribuție financiară a autorităților publice” reiese că contribuția financiară trebuie să poată fi imputată autorităților publice. Această dispoziție nu conține însă nicio precizare cu privire la originea fondurilor transferate. Astfel, la punctul 1 litera (a) subpunctul (i), acest articol include în noțiunea de „contribuție financiară” o „practică a autorităților publice” care implică un transfer direct de fonduri, fără a adăuga cerințe cu privire la originea acestor fonduri. Faptul că originea fondurilor nu are incidență asupra calificării unei practici a autorităților publice drept „contribuție financiară a autorităților publice” apare în mod clar în ipoteza avută în vedere la a doua liniuță a articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iv), în care autoritățile publice însărcinează un organism privat să execute anumite funcții, precum transferul direct al fondurilor, sau îi ordonă să facă acest lucru, fără a preciza care trebuie să fie originea fondurilor utilizate. Din aceste dispoziții reiese că noțiunea de „contribuție financiară a autorităților publice” cuprinde toate mijloacele pecuniare pe care autoritățile publice le pot utiliza în mod efectiv.

31      În speță, din considerentele (30)-(33) ale regulamentului atacat rezultă că Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei este un organism public, fapt necontestat de părți. Acest organism este utilizat pentru a susține achizițiile de biomotorină de către entitățile desemnate de organismele statului și a încredințat unei agenții, Agenția de administrare a Fondului (denumită în continuare „agenția de administrare”), colectarea impunerilor la export pentru produsele pe bază de ulei de palmier care constituie finanțarea sa [considerentele (41)-(43) ale regulamentului provizoriu].

32      Din regulamentul provizoriu reiese că Fondul de subvenții pentru biomotorină, care face parte din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei, a fost înființat prin Regulamentul prezidențial 61/2015 [considerentul (40)], iar agenția de administrare a fost însărcinată să perceapă impuneri la exportul de produse fabricate din ulei de palmier din care era finanțat Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei [considerentele (41) și (42)]. Prin articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul prezidențial 61/2015, autoritățile publice indoneziene au acordat agenției de administrare dreptul de a utiliza impunerile la export și taxele de export instituite asupra UPB și a derivaților acestuia, în timp ce articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul prezidențial 66/2018 prevede în mod expres că „utilizarea fondurilor […] vizează acoperirea diferenței dintre indicele prețului de piață al motorinei și indicele prețului de piață al biomotorinei” [considerentele (58) și (60)]. Astfel, diferența dintre acest preț de referință pentru motorină și prețul de referință pentru biomotorină este plătită producătorilor de biomotorină [considerentul (47)] din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei de către agenția de administrare.

33      În primul rând, reclamantele susțin că originea și natura fondurilor utilizate pentru plățile efectuate în favoarea producătorilor de biomotorină de agenția de administrare, și anume impunerea la export plătită de producătorii‑exportatori, sunt relevante pentru a stabili dacă există o contribuție financiară. În al doilea rând, impunerea la export ar fi fost destinată în mod expres finanțării Fondului pentru plantații de palmieri pentru ulei, iar autoritățile publice indoneziene nu ar fi putut să dispună altfel. În al treilea rând, Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei ar fi fost finanțat de lanțul de aprovizionare al UPB în favoarea aceluiași lanț, iar plățile nu ar fi implicat deci niciun cost pentru autoritățile publice indoneziene.

34      În această privință trebuie amintit că, așa cum s‑a arătat la punctul 30 de mai sus, articolul 3 punctul 1 litera (a) din regulamentul de bază nu conține nicio precizare cu privire la originea fondurilor transferate și cuprinde, așadar, toate mijloacele pecuniare pe care autoritățile publice le pot utiliza în mod efectiv.

35      Astfel, interpretarea acestei dispoziții propusă de reclamante, care ține seama de originea fondurilor plătite de autoritățile publice cu titlu de contribuție financiară și de modul în care autoritățile publice menționate pot dispune de acestea în temeiul reglementării naționale, trebuie respinsă. În plus, faptul că fondurile de care dispune Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei provin din impunerile la export plătite de producătorii‑exportatori nu înseamnă că, atunci când aceste fonduri sunt plătite producătorilor de biomotorină pentru a acoperi diferența dintre indicele prețului de piață al motorinei și indicele prețului de piață al biomotorinei, nu există nicio cheltuială pentru organismul public care le plătește.

36      Trebuie adăugat, primo, că această concluzie nu este repusă în discuție de Hotărârea din 14 iulie 1988, Fediol/Comisia (188/85, EU:C:1988:400), invocată de reclamante. În această cauză, care avea ca obiect o acțiune în anularea unei decizii a Comisiei prin care aceasta a încheiat o procedură antisubvenție deschisă în urma unei plângeri formulate de reclamantă, Curtea a respins, desigur, argumentul potrivit căruia noțiunea de subvenție ar trebui interpretată în sens larg și că ar exista o subvenție din moment ce toate măsurile luate ar avea drept rezultat acordarea unui avantaj beneficiarilor săi. Totuși, în aceeași hotărâre, Curtea a statuat că noțiunea de subvenție la export prevăzută la articolul 3 din Regulamentul (CEE) nr. 2176/84 al Consiliului din 23 iulie 1984 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping sau al unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Economice Europene (JO 1984, L 201, p. 1) a fost concepută de legiuitorul Uniunii ca implicând în mod necesar o sarcină financiară suportată în mod direct sau indirect de organisme publice și că noțiunea de sarcină nu ar include numai ipoteza în care statul efectua o plată, ci și pe aceea în care renunța la recuperarea creanțelor fiscale (Hotărârea din 14 iulie 1988, Fediol/Comisia, 188/85, EU:C:1988:400, punctul 12). Această hotărâre, care nu ia în considerare originea fondurilor utilizate, nu exclude posibilitatea ca plățile efectuate de agenția de administrare în speță, finanțate prin recuperarea unei impuneri la export de către acest organism, să constituie o sarcină financiară suportată în mod direct de un organism public.

37      Secundo, nu poate fi admis argumentul reclamantelor întemeiat pe raportul Organului de soluționare a litigiilor al OMC intitulat „Statele Unite – Măsuri care afectează comerțul cu aeronave civile de mare tonaj (A doua plângere)”, adoptat la 12 martie 2012 (WT/DS 353/AB/R, punctul 617) [denumit în continuare „raportul organului de apel «Statele Unite – Aeronave civile de mare tonaj (a doua plângere)»”].

38      În această privință trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, interpretările Acordului privind subvențiile și măsurile compensatorii, care figurează în anexa 1 A la Acordul de instituire a OMC (JO 1994, L 336, p. 156, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 166, denumit în continuare „Acordul SMC”), adoptate de acest organ, nu pot fi obligatorii pentru Tribunal în aprecierea validității regulamentului atacat (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 1 martie 2005, Van Parys, C‑377/02, EU:C:2005:121, punctul 54, Hotărârea din 10 aprilie 2019, Jindal Saw și Jindal Saw Italia/Comisia, T‑300/16, EU:T:2019:235, punctul 103, și Hotărârea din 19 mai 2021, China Chamber of Commerce for Import and Export of Machinery and Electronic Products și alții/Comisia, T‑254/18, în prezent în recurs, EU:T:2021:278, punctul 419).

39      Cu toate acestea, Curtea subliniază de asemenea că principiul de drept internațional general al respectării angajamentelor contractuale (pacta sunt servanda), consacrat la articolul 26 din Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969, implică faptul că, în vederea interpretării și aplicării Acordului SMC, instanța Uniunii trebuie să țină seama de interpretarea diferitelor dispoziții ale acestui acord pe care a adoptat‑o Organul de soluționare a litigiilor al OMC [a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctul 32, și Concluziile avocatului general Pitruzzella prezentate în cauza Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2021:533, punctul 24, urmate de Curte în această cauză; a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea din 6 octombrie 2020, Comisia/Ungaria (Învățământul Superior), C‑66/18, EU:C:2020:792, punctul 92]. Astfel, nimic nu se opune ca Tribunalul să facă trimitere la acestea, din moment ce este vorba despre efectuarea interpretării dispozițiilor regulamentului de bază care corespund unor dispoziții ale Acordului SMC (Hotărârea din 10 aprilie 2019, Jindal Saw și Jindal Saw Italia/Comisia, T‑300/16, EU:T:2019:235, punctul 103).

40      În orice caz, punctul 617 din raportul organului de apel „Statele Unite – Aeronave civile de mare tonaj (a doua plângere)” invocat de reclamante precizează că „un transfer direct de fonduri va presupune în mod normal o finanțare acordată de autoritățile publice beneficiarului”. Trebuie să se constate că acest raport concluzionează că contribuția financiară este acordată „în mod normal […] de autoritățile publice”, dar, contrar celor susținute de reclamante, nu stabilește cerințe cu privire la originea fondurilor de care dispun autoritățile publice menționate.

41      Întrucât argumentele reclamantelor au fost înlăturate în totalitate, primul aspect al primului motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (i) din regulamentul de bază și pe o eroare vădită de apreciere în măsura în care Comisia a concluzionat că plățile efectuate din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei constituiau subvenții

42      Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, reclamantele susțin că plățile efectuate din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei nu constituie un transfer direct de fonduri sub formă de subvenție, ci o plată pentru cumpărarea biomotorinei.

43      Trebuie amintit că, după cum s‑a arătat la punctele 29 și 30 de mai sus, articolul 3 punctul 1 litera (a) din regulamentul de bază enumeră situații concrete care trebuie considerate ca reprezentând o contribuție financiară a autorităților publice, printre altele transferul direct sau indirect de fonduri, și că această contribuție financiară trebuie să poată fi imputată autorităților publice.

44      În plus, pentru a aprecia dacă un transfer direct de fonduri reprezintă un avantaj care constituie o subvenție, în sensul articolului 3 din regulamentul de bază, care poate justifica instituirea unei taxe compensatorii, trebuie luată în considerare lipsa unei contraprestații sau a unei contraprestații echivalente din partea întreprinderii care primește transferul.

45      În speță, procedura care a fost calificată de Comisie drept „transfer direct de fonduri” era următoarea, potrivit considerentelor (45)-(50) ale regulamentului provizoriu [și considerentului (37) al regulamentului atacat]:

„(45) Mai precis, Regulamentul prezidențial 26/2016 prevede la articolul 9 alineatul (1) faptul că «[d]irectorul general al [Direcției Generale pentru Noi Energii Regenerabile și Conservarea Energiei] desemnează Petrofuel Entity în vederea achiziționării de biomotorină în sensul articolului 4, în contextul finanțării prin Agenția de administrare […], cu respectarea politicii Comitetului director al Agenției de administrare […]», iar la articolul 9 alineatul (8) faptul că «[p]e baza aprobării din partea ministrului în sensul alineatului (7), directorul general al [Direcției Generale pentru Noi Energii Regenerabile și Conservarea Energiei], în numele ministrului, desemnează: a. producătorii de biomotorină care urmează să participe la procedura de achiziție a biomotorinei; și b. alocarea volumului de biomotorină pentru fiecare producător de biomotorină». […]

(46) Producătorii de biomotorină care au ales să participe și cărora li s‑a alocat un contingent în temeiul respectivului regulament sunt obligați să vândă cantitatea lunară de biomotorină către așa‑numita «Petrofuel Entity». Până în prezent, [autoritățile publice indoneziene] au desemnat următoarele societăți ca fiind entități Petrofuel:

(a) PT Pertamina (denumită în continuare «Pertamina»), o societate de petrol și gaze deținută de stat și

(b) PT AKR Corporindo Tbk (denumită în continuare «AKR»), o societate privată de petrol și gaze.

(47) [Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei] prevede un mecanism de plată specific, prin care Pertamina (și, pentru unele volume mici, AKR) achită producătorilor de biomotorină prețul de referință pentru motorină (spre deosebire de prețul efectiv al biomotorinei, care ar fi fost mai ridicat în cursul PA [perioadei de anchetă]), în timp ce diferența dintre acest preț de referință pentru motorină și prețul de referință pentru biomotorină este plătită din [Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei] de către Agenția de administrare producătorilor de biomotorină.

(48) Prețul de referință pentru motorină și biomotorină este stabilit de către ministrul energiei și resurselor minerale […] după cum urmează:

(a) Prețul de referință pentru motorină are la bază prețurile raportate de Platts Singapore pentru petrol […] și costul de producție al motorinei în Indonezia.

(b) […] prețul de referință pentru biomotorină are la bază prețul intern al UPB, la care se adaugă costurile de transformare […].

(49) Mai precis, fiecare producător de biomotorină – inclusiv toți producătorii‑exportatori – facturează către Pertamina (sau AKR, după caz) volumul de biomotorină pe care cumpărătorul trebuie să îl utilizeze în conformitate cu obligația de a realiza un amestec [potrivit căreia, pentru un anumit număr de aplicații precum, de exemplu, transporturile publice, operatorii au obligația de a utiliza drept carburant un amestec de motorină minerală și de biomotorină care conține […] cel puțin 20 % de biomotorină], iar Pertamina (sau AKR) achită producătorului prețul de referință pentru biomotorină pentru perioada respectivă. […]

(50) Pentru a obține rambursarea diferenței de preț dintre prețul plătit de Pertamina și AKR (pe baza prețului de referință pentru motorină) și prețul de referință pentru biomotorină, producătorul de biomotorină trimite apoi o factură suplimentară pentru același volum către Agenția de administrare, anexând o listă de documente. După primirea facturii de către Agenția de administrare și după verificarea elementelor conținute în aceasta, Agenția de administrare achită către producătorul de biomotorină respectiv diferența dintre prețul de referință pentru biomotorină (plătit de Pertamina sau de AKR, după caz) și prețul de referință pentru biomotorină stabilit pentru perioada respectivă.”

46      În primul rând, reclamantele susțin că în mod eronat Comisia a calificat plățile efectuate din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei drept transfer direct de fonduri, iar nu drept plăți efectuate în schimbul vânzării de biomotorină. Primo, acestea arată că sistemul de plăți din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei cuprindea obligații reciproce ale autorităților publice indoneziene și ale producătorilor de biomotorină, și anume vânzarea biomotorinei în schimbul plății unui preț. Ar trebui să fie luate în considerare în acest sens existența contractelor prealabile dintre reclamante și Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei, precum și faptul că primele transmiteau facturi celui de al doilea pentru a primi plățile. Natura Fondului pentru plantații de palmieri pentru ulei, care viza să susțină achizițiile și utilizarea de biomotorină pentru punerea în aplicare a obligației instituite de autoritățile publice indoneziene în materie de amestecare a biomotorinei, ar fi trebuit luată în considerare pentru a stabili natura contribuției în cauză. Secundo, majoritatea achizițiilor de biomotorină de la reclamante au fost efectuate de PT Pertamina (denumită în continuare „Pertamina”), un organism public care face parte din autoritățile publice indoneziene. Tertio, pe baza acestor elemente, reclamantele susțin că Comisia ar fi trebuit să califice plățile efectuate din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei ca parte a unei achiziții de bunuri în sensul articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iii) din regulamentul de bază.

47      În această privință trebuie arătat că, în cuprinsul considerentului (38) al regulamentului atacat, Comisia a constatat că „plățile din [Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei] în favoarea producătorilor de biomotorină nu se pot califica drept plăți datorate în cadrul unui contract de achiziție între [autoritățile publice indoneziene] și producătorii de biomotorină, ci constituie un transfer direct de fonduri”.

48      Reiese din contextul factual din speță, astfel cum este prezentat în cuprinsul considerentelor (45)-(50) ale regulamentului provizoriu și al considerentului (37) al regulamentului atacat (a se vedea punctul 45 de mai sus) și care nu este contestat de reclamante, că, în cadrul sistemului conceput de Regulamentul prezidențial 26/2016, agenția de administrare nu intervenea în tranzacția dintre producătorii de biomotorină și Pertamina și [AKR]. Într‑adevăr, directorul general al Direcției Generale pentru Noi Energii Regenerabile și Conservarea Energiei este cel care desemna, în primul rând, entitățile însărcinate cu cumpărarea de biomotorină (în aplicarea politicii definite de comitetul director al agenției de administrare) și, în al doilea rând, în numele ministrului, producătorii de biomotorină care participau la contractele de achiziții publice pentru biomotorină, precum și volumul de biomotorină stabilit pentru fiecare producător. Prețul de referință pentru motorină și biomotorină era stabilit de ministrul energiei și resurselor minerale. În continuare, fiecare producător factura către Pertamina sau AKR volumul de biomotorină pe care aceste întreprinderi erau obligate să îl utilizeze în conformitate cu obligația de a realiza un amestec, iar acestea achitau producătorului prețul de referință pentru motorină. Numai după finalizarea acestei tranzacții producătorii de biomotorină trimiteau agenției de administrare o factură suplimentară pentru același volum de biomotorină pentru a obține plata diferenței dintre prețul de referință al motorinei și prețul de referință al biomotorinei, însoțită de o copie a deciziei Direcției Generale pentru Noi Energii Regenerabile și Conservarea Energiei prin care erau autorizați să participe la procedura de achiziție a biomotorinei și care indica alocarea volumului respectiv de biomotorină, copia contractului de achiziție de biomotorină încheiat cu Pertamina sau AKR, certificatul semnat de Pertamina sau AKR și de producătorul de biomotorină în cauză, ștampilat de autoritățile publice indoneziene, și care includea informații privind locul livrării, volumul și tipul de biomotorină și valoarea taxelor de transport, precum și copia contractului încheiat între agenția de administrare și producătorul de biomotorină în cauză.

49      De asemenea, Comisia a mai apreciat, în cuprinsul considerentelor (67) și (69) ale regulamentului atacat, că prețul de referință pentru biomotorină plătit furnizorilor independenți nu reflecta oferta și cererea în condiții normale de piață, fără intervenția autorităților publice, și că suma costurilor de transformare, calculată de autoritățile publice indoneziene ca parte a formulei utilizate pentru a calcula prețul de referință pentru biomotorină, era excesivă. Comisia a dedus, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, din această situație, în cuprinsul considerentului (68) al regulamentului atacat, că fără aceste plăți prețurile biomotorinei din Indonezia ar fi mai mici. Plățile efectuate de agenția de administrare producătorilor de biomotorină, din moment ce sunt calculate pe baza unui preț de referință al biomotorinei care nu rezultă din condițiile normale de piață, nu pot fi considerate drept un supliment de preț pe care producătorii ar avea dreptul să îl obțină în schimbul livrărilor lor către Pertamina sau AKR.

50      Pe baza acestor elemente de fapt, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, având în vedere larga putere de apreciere care îi este recunoscută de jurisprudența citată la punctul 27 de mai sus în ceea ce privește stabilirea existenței unei contribuții financiare în sensul articolului 3 punctul 1 din regulamentul de bază și a unui avantaj în sensul punctului 2 din aceeași dispoziție, Comisia a apreciat, în cuprinsul considerentului (37) al regulamentului atacat, că sumele plătite din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei „nu fac parte dintr‑un contract cu titlu oneros (cum ar fi achiziția de biomotorină de către guvern în schimbul unui preț)”. Astfel, din prezentarea situației de fapt nu reiese că Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei intervenea în tranzacția dintre producătorii de biomotorină și „entitățile Petrofuel”, și anume Pertamina și AKR, și nici că fondul menționat primea vreo contraprestație pentru plățile pe care le efectua. Așadar, natura tranzacției, pe care reclamantele au pus accentul în ședință, nu permite să se concluzioneze că plățile efectuate din fondul respectiv făceau parte dintr‑o schemă de obligații reciproce.

51      Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de natura Fondului pentru plantații de palmieri pentru ulei, care viza, potrivit reclamantelor, să susțină achizițiile și utilizarea de biomotorină pentru punerea în aplicare a obligației instituite de autoritățile publice indoneziene în materie de amestecare a biomotorinei. Astfel, în speță, natura și obiectivul fondului menționat au fost luate în considerare în mod întemeiat de Comisie, în cuprinsul considerentelor (56)-(61) ale regulamentului provizoriu și al considerentului (30) al regulamentului atacat, pentru a califica plățile pe care acesta le efectua drept „contribuție financiară”.

52      În plus, această concluzie nu poate fi repusă în discuție nici de trimiterea efectuată de reclamante la punctele 616 și 617 din raportul organului de apel „Statele Unite – Aeronave civile de mare tonaj (a doua plângere)”, în care se arată că, „într‑o asemenea tranzacție [o «donație»], banii sau echivalentul acestora sunt dați unui beneficiar, în mod normal fără a exista o obligație sau o așteptare ca acesta să acorde ceva în schimb donatorului”, că „un transfer direct de fonduri va presupune în mod normal o finanțare acordată de autoritățile publice beneficiarului” și că, „[î]n anumite cazuri, cum este cazul donațiilor, transmiterea de fonduri nu va implica o obligație reciprocă din partea beneficiarului”.

53      În această privință trebuie amintit, cu titlu introductiv, că, potrivit jurisprudenței, interpretările Acordului SMC adoptate de acest organ nu pot fi obligatorii pentru Tribunal în aprecierea validității regulamentului atacat (a se vedea punctele 38 și 39 de mai sus).

54      De altfel, din lectura extrasului citat de reclamante reiese că noțiunea de transfer direct de fonduri presupune „în mod normal” o finanțare acordată „de autoritățile publice” și că, atunci când este vorba despre o „donație”, „transmiterea de fonduri nu va implica o obligație reciprocă” și este efectuată „în mod normal fără a exista o obligație sau o așteptare ca [beneficiarul] să acorde ceva în schimb donatorului”.

55      În ceea ce privește argumentele reclamantelor prezentate la punctul 46 de mai sus, primo, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 48 și 49 de mai sus, plățile efectuate de agenția de administrare producătorilor de biomotorină, din moment ce sunt calculate pe baza unui preț de referință al biomotorinei care nu rezultă din condițiile normale de piață, nu pot fi considerate drept un supliment de preț pe care producătorii ar avea dreptul să îl obțină în schimbul livrărilor lor către Pertamina sau AKR. Prin urmare, acest argument al reclamantelor trebuie respins.

56      Secundo, trebuie remarcat că din considerentul (46) al regulamentului provizoriu reiese că Pertamina aparține statului indonezian. Chiar presupunând că, contrar concluziilor Comisiei din cuprinsul considerentelor (48) și (49) ale regulamentului atacat, Pertamina este un organism public, este vorba despre o entitate separată de Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei și de agenția de administrare și nimic nu indică faptul că Pertamina acționa în calitate de cumpărător de biomotorină împreună cu Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei, cum susțin reclamantele. Astfel, după cum subliniază în mod întemeiat Comisia, Pertamina nu era o agenție însărcinată de autoritățile publice să exercite numai anumite funcții, ci o companie din domeniul petrolului și al gazelor care exercita aceleași funcții ca și AKR, o companie privată din domeniul petrolului și al gazelor, așa cum reiese din considerentul (46) al regulamentului provizoriu și din considerentul (55) al regulamentului atacat, aspect necontestat de reclamante.

57      Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie observat că, chiar dacă afirmațiile reclamantelor că Pertamina era un organism public ar fi corecte, o eroare din partea Comisiei cu privire la acest aspect nu ar justifica anularea regulamentului atacat decât dacă ar putea pune în cauză legalitatea acestuia, invalidând în întregime analiza sa referitoare la existența unei subvenții (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 25 octombrie 2011, Transnational Company „Kazchrome” și ENRC Marketing/Consiliul, T‑192/08, EU:T:2011:619, punctul 119), situație care nu se regăsește în speță.

58      Tertio, faptul că plățile în cauză nu pot fi calificate drept contraprestație pentru achiziționarea de biomotorină înseamnă că tranzacția în discuție în speță nu poate să fie calificată drept „achiziție” de bunuri de autoritățile publice indoneziene și să intre astfel în domeniul de aplicare al articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iii) din regulamentul de bază. Prin urmare, argumentele reclamantelor formulate în acest sens trebuie respinse.

59      În al doilea rând, reclamantele prezintă o serie de argumente prin care urmăresc să stabilească faptul că, deși Tribunalul apreciază că Pertamina nu este un organism public, aceasta a fost totuși „însărcinată” sau i s‑a „ordonat” de către autoritățile publice indoneziene să cumpere biomotorină și că producătorii de biomotorină au fost „însărcinați” sau li s‑a „ordonat” să o vândă, în sensul articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iv) din regulamentul de bază.

60      În această privință trebuie constatat că nu plata prețului de referință al motorinei de către Pertamina drept contraprestație pentru achiziționarea biomotorinei a fost considerată de Comisie „transfer direct de fonduri” și nici vânzarea de biomotorină de către producătorii de biomotorină, ci plata de către agenția de administrare, un organism public, a diferenței dintre prețul de referință al motorinei și prețul de referință al biomotorinei stabilit pentru perioada în cauză producătorului de biomotorină în cauză. Prin urmare, articolul 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iv) din regulamentul de bază, care vizează comportamentul organismelor private (a se vedea punctele 111 și 116 de mai jos), nu este aplicabil.

61      În consecință, al doilea aspect al primului motiv trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 punctul 2 din regulamentul de bază și pe o eroare vădită de apreciere în măsura în care Comisia a stabilit că plățile efectuate din Fondul pentru plantații de palmier pentru ulei ar conferi un avantaj

62      Prin intermediul celui de al treilea aspect, reclamantele susțin că plățile efectuate din Fondul pentru plantații de palmier pentru ulei nu conferă un avantaj producătorilor de biomotorină.

63      În această privință trebuie arătat că articolul 3 din regulamentul de bază prevede că se consideră că există o subvenție în prezența unei „contribuți[i] financiar[e]” sau a unei „susținer[i] a veniturilor sau […] a prețurilor” din partea autorităților publice și în cazul în care astfel se conferă un „avantaj”. Articolele 6 și 7 din regulamentul menționat precizează modalitățile de calcul al „avantajului” conferit. Potrivit jurisprudenței, beneficiarului i se acordă un avantaj atunci când acesta se află într‑o situație mai favorabilă decât cea pe care ar fi avut‑o în lipsa schemei de subvenționare. În plus, din cuprinsul articolului 3 punctele 1 și 2 din regulamentul de bază reiese că se consideră că există o subvenție pentru un producător‑exportator numai în cazul în care o contribuție financiară a autorităților publice oferă efectiv un avantaj acestui producător‑exportator (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 aprilie 2019, Jindal Saw și Jindal Saw Italia/Comisia, T‑300/16, EU:T:2019:235, punctele 195 și 210).

64      În cadrul primei critici formulate, reclamantele susțin că Comisia s‑a întemeiat pe un scenariu contrafactual vădit eronat atunci când a concluzionat că, în lipsa Fondului pentru plantații de palmieri pentru ulei și a plăților din acesta, producătorii de biomotorină nu ar fi putut să își vândă produsul pe piața indoneziană și că prețurile biomotorinei ar fi mai mici. În lipsa Fondului pentru plantații de palmieri pentru ulei, obligația de amestec ar exista totuși și producătorii de amestecuri ar fi obligați să cumpere biomotorină pentru a se conforma obligației de amestec, iar producătorii de biomotorină ar factura același preț ca și cel pe care l‑ar fi putut obține pe piața mondială.

65      În speță, Comisia a apreciat, în cuprinsul considerentului (65) al regulamentului atacat, că scenariul contrafactual corect nu era acela că, în lipsa Fondului pentru plantații de palmieri pentru ulei, producătorii de amestecuri ar plăti prețul de referință pentru biomotorină. Potrivit Comisiei, fără obligația de amestec, fără Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei și fără plățile din acesta, producătorii de amestecuri nu aveau niciun interes să cumpere biomotorină, iar producătorii de biomotorină nu primeau suplimentul corespunzător diferenței dintre prețul de referință al motorinei și prețul de referință al biomotorinei stabilit de autoritățile publice indoneziene.

66      Din regulamentul provizoriu reiese că obligația de amestec a fost introdusă prin Regulamentul nr. 12/2015 al Ministerului Energiei și al Resurselor Minerale [considerentul (189)]. În același an 2015, Fondul de subvenții pentru biomotorină, care face parte din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei, a fost înființat prin Regulamentul 61/2015 [considerentul (40)], iar agenția de administrare a fost însărcinată să perceapă impuneri la exportul de produse fabricate din ulei de palmier din care era finanțat Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei [considerentele (41) și (42)]. Prin aceeași dispoziție [articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul prezidențial 61/2015], autoritățile publice indoneziene au acordat agenției de administrare dreptul de a utiliza impunerile la export și taxele de export instituite asupra UPB și a derivaților acestuia și au impus obligația de a achiziționa și utiliza biomotorină [considerentul (60)]. Fondurile pentru plata către producătorii de biomotorină a diferenței dintre prețul de referință al motorinei și cel al biomotorinei proveneau din fondurile alocate astfel agenției de administrare.

67      Rezultă că punerea în aplicare a obligației de amestec în sistemul conceput de autoritățile publice indoneziene depindea de finanțarea de către agenția de administrare. Este vorba despre o schemă complexă instituită de autoritățile publice indoneziene în scopul de a sprijini achizițiile de biomotorină de către entitățile desemnate de organisme guvernamentale, astfel cum reiese din Regulamentele prezidențiale nr. 24/2016 și 26/2016 [considerentul (44) al regulamentului provizoriu]. Scenariul existenței obligației de amestec fără finanțare de către agenția de administrare este astfel pur ipotetic și nu i se poate reproșa Comisiei că nu și‑a întemeiat analiza pe acesta.

68      Prin urmare, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere în sensul jurisprudenței citate la punctele 26 și 27 de mai sus, care se aplică și în cazul stabilirii existenței unui avantaj acordat beneficiarului unei subvenții, Comisia a considerat schema ca fiind un tot în scopul stabilirii existenței unui avantaj.

69      În cadrul celei de a doua critici formulate, reclamantele susțin că în mod eronat Comisia a concluzionat că, fără Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei, prețul de referință al biomotorinei ar fi fost mai mic.

70      Cu titlu introductiv, trebuie respins argumentul Comisiei potrivit căruia această critică a reclamantelor este inoperantă. Desigur, Comisia a subliniat în mod întemeiat în înscrisurile sale și deopotrivă în ședință că articolul 3 punctul 2 din regulamentul de bază nu impune calcularea precisă a valorii avantajului, ci mai degrabă stabilirea existenței unui avantaj. Calcularea avantajului intră sub incidența articolelor 6 și 7 din regulamentul de bază. Totuși, faptul că prețul de referință al biomotorinei era mai ridicat decât cel care ar fi rezultat din condițiile pieței, fără a fi necesar în acest stadiu al analizei să se cuantifice cu exactitate acest lucru, este unul dintre aspectele sistemului de plăți din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei care permit stabilirea existenței unui avantaj. Faptul că valoarea plăților efectuate din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei ar putea fi eventual luată de asemenea în considerare atunci când este vorba despre calcularea avantajului conferit beneficiarului nu înseamnă că acesta este a priori irelevant pentru stabilirea existenței unui astfel de avantaj.

71      Argumentul reclamantelor este, așadar, operant.

72      În speță, considerentul (69) al regulamentului atacat are următorul cuprins:

„În special, Comisia a observat că prețurile de referință utilizate de [autoritățile publice indoneziene] pentru a stabili cuantumul grantului plătit din [Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei] nu indică un preț al pieței, deoarece formula de calcul al acestora nu se bazează pe o realitate a pieței nedenaturată. Acest lucru este, pe de o parte, urmarea faptului că întreaga piață, din amonte și din aval, este denaturată și, prin urmare, nu poate fi reprezentativă pentru condiții de piață normale, competitive. Pe de altă parte, Comisia a considerat că suma costurilor de transformare, calculată de [autoritățile publice indoneziene] ca parte a formulei utilizate pentru a calcula prețul de referință pentru biomotorină (prețul intern mediu pentru UPB și o taxă de transformare de 100 USD pe tonă adăugată la acesta) este excesivă. Comisia a verificat costurile reale de transformare ale unora dintre producătorii‑exportatori și a observat că calculul [autorităților publice indoneziene] supraestim[a] aceste costuri. În cursul perioadei de anchetă […], costurile reale de transformare s‑au ridicat, în medie, la o sumă cuprinsă între 60 USD și 80 USD pe tonă.”

73      Reiese, prin urmare, din considerentul (69) al regulamentului atacat că Comisia a luat în considerare două elemente pentru a stabili existența unui avantaj. Primo, aceasta a concluzionat că întreaga piață indoneziană era denaturată, în amonte și în aval, și nu putea fi reprezentativă pentru condițiile de piață normale și concurențiale și, secundo, a apreciat că valoarea costurilor de transformare, și anume 100 de dolari americani (USD) pe tonă, utilizată în formula pentru stabilirea prețului de referință pentru biomotorină, era excesivă în raport cu costurile reale ale unora dintre producătorii‑exportatori pe care le verificase.

74      În primul rând, reclamantele susțin că prețul de referință pentru biomotorină nu a protejat producătorii de biomotorină de fluctuațiile pieței, întrucât a evoluat în funcție de cotațiile UPB „cost, asigurare, navlu” (CIF) din Rotterdam (Țările de Jos).

75      În această privință trebuie arătat că faptul că prețul de referință indonezian al biomotorinei evolua în funcție de cotațiile UPB CIF din Rotterdam, presupunând că este dovedit, nu înseamnă că acesta constituia un preț al pieței. Astfel, după cum subliniază în mod întemeiat Comisia, împrejurarea că prețul de referință al biomotorinei urma fluctuațiile altor prețuri internaționale nu schimbă faptul că acest preț de referință era stabilit pe baza prețului intern al UPB [a se vedea considerentul (48) al regulamentului provizoriu], care suferise intervenția autorităților publice indoneziene (a se vedea punctul 150 de mai jos). În plus, prețul CIF din Rotterdam al UPB include deja prețul transportului și al asigurării, ceea ce nu este cazul pentru produsul vândut pe piața internă. Prin urmare, argumentul reclamantelor nu poate invalida în sine concluziile Comisiei.

76      În al doilea rând, reclamantele susțin că prețul de referință al biomotorinei era stabilit pe baza costurilor materiilor prime, la care era adăugat un cuantum rezonabil pentru a acoperi diferitele costuri de transformare. Or, Comisia ar fi omis să ia în considerare faptul că respectivele „costuri de transformare” nu se limitau la aceste costuri, ci cuprindeau și un cuantum rezonabil pentru „costurile de vânzare, cheltuielile administrative și alte costuri generale, precum și profitul”.

77      Din considerentul (81) al regulamentului atacat reiese, fapt necontestat de reclamante, că acele costuri de transformare au fost stabilite la 100 USD pe tonă începând din 21 martie 2016. Acest element arată că respectivele costuri nu erau supuse unor variații. În plus, nu există o legătură aparentă între posturile bugetare ca fiind „costuri de vânzare, cheltuieli administrative și alte costuri generale, precum și profitul” și categoria cheltuielilor „costuri de transformare”. Așadar, nu i se poate reproșa Comisiei că nu adaugă la costurile de transformare reale ale producătorilor‑exportatori, care erau între 60 și 80 USD pe tonă în perioada de anchetă, potrivit considerentului (69) al regulamentului atacat, astfel de posturi bugetare care par să nu aibă o legătură cu transformarea produsului.

78      Din cele ce precedă rezultă că Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere în sensul jurisprudenței citate la punctul 26 de mai sus atunci când a concluzionat că prețul de referință indonezian pentru biomotorină era excesiv.

79      În cadrul celei de a treia critici, reclamantele susțin că orice avantaj rezultat din plățile din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei fusese transferat asupra „entităților Petrofuel”.

80      În această privință trebuie constatat că argumentele reclamantelor care contestă existența unei contribuții financiare prin care li se atribuie un avantaj au fost respinse în cadrul primului, al celui de al doilea și al prezentului aspect al primului motiv. Este de asemenea cert că plățile în cauză, care corespund diferenței dintre prețul de referință al motorinei și cel al biomotorinei, au fost efectuate de agenția de administrare în favoarea producătorilor de biomotorină, printre care și reclamantele. Reclamantele nu reușesc să prezinte elemente suficiente care să indice că o parte din aceste sume sau din avantajul obținut din plata lor a fost transferată către AKR și Pertamina. Or, o asemenea probă este necesară pentru a stabili că o instituție a Uniunii a săvârșit o eroare vădită de apreciere de natură să justifice anularea unui act (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2014, Gold East Paper și Gold Huasheng Paper/Consiliul, T‑444/11, EU:T:2014:773, punctul 62). Faptul că schema instituită de autoritățile publice indoneziene a putut fi benefică și pentru AKR și Pertamina nu înseamnă că avantajul conferit beneficiarilor a fost transferat asupra acestor întreprinderi. De altfel, chiar presupunând că producătorii de amestecuri au beneficiat de condiții de achiziționare a biomotorinei avantajoase, prin cumpărarea acesteia la prețul de referință al motorinei, iar nu la prețul de referință al biomotorinei, această împrejurare nu exclude ca, în cadrul aceleiași scheme, producătorii de biomotorină să fi beneficiat de un alt avantaj, rezultat din plățile efectuate de agenția de administrare.

81      Ținând seama de considerațiile care precedă, a treia critică trebuie respinsă.

82      În cadrul celei de a patra critici, reclamantele susțin că analiza avantajului efectuată de Comisie nu ține seama de faptul că Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei era finanțat prin impunerile la export plătite în special de producătorii de biomotorină. Aceste impuneri ar avea ca obiectiv finanțarea Fondului pentru plantații de palmieri pentru ulei și nu ar exista în lipsa fondului menționat și a plăților sale.

83      Cu titlu introductiv, trebuie respins argumentul Comisiei potrivit căruia această critică a reclamantelor este inoperantă. Întrucât impunerile la export fac parte din finanțarea Fondului pentru plantații de palmieri pentru ulei, rolul lor în sistemul de plăți al fondului menționat poate avea incidență asupra existenței unui avantaj pentru beneficiar. Faptul că și valoarea impunerilor la export ar putea fi eventual luată în considerare atunci când este vorba despre calcularea avantajului conferit beneficiarului nu înseamnă că acesta este a priori irelevant pentru stabilirea existenței unui astfel de avantaj.

84      În speță, reiese cu claritate din considerentul (89) al regulamentului provizoriu și se admite de către reclamante că impunerea la export nu privește numai biomotorina, ci „UPB și […] produsele din aval”, printre care și biomotorina. Pe de altă parte, din același considerent reiese că impunerea la export era mult mai ridicată în perioada de anchetă pentru UPB decât pentru biomotorină. În acest context, reclamantele nu explică modul în care o impunere la export care privește mai multe produse ar compensa subvenția de care beneficiază unul dintre aceste produse și ar anula astfel avantajul conferit beneficiarilor acestei subvenții.

85      În plus și fără a aduce atingere jurisprudenței citate la punctele 38 și 39 de mai sus, argumentele pe care reclamantele le deduc din rapoartele organelor OMC nu pot fi acceptate.

86      În primul rând, reclamantele invocă raportul grupului special al OMC intitulat „Statele Unite – Măsuri care afectează comerțul cu aeronave civile de mare tonaj – A doua plângere (recurgerea de către Uniunea Europeană la articolul 21.5 din Memorandumul de acord privind Organul de soluționare a litigiilor)”, adoptat la 9 iunie 2017 (WT/DS 353/RW). Acest litigiu privea aspectul dacă transferurile directe de fonduri ale statului Carolina de Sud către societatea Boeing făcuseră obiectul unei compensări, sub forma unor investiții ale Boeing în bunuri imobile la situl proiectului în cauză, sau dacă acestea constituiau o subvenție. Organul de apel a apreciat că existența unei compensări aduse de Boeing nu era demonstrată, întrucât din acordul încheiat între statul Carolina de Sud și Boeing nu reieșea că valoarea reziduală a bunurilor imobile va fi restituită statului Carolina de Sud. Prin urmare, acest litigiu nu privea aspectul dacă impunerile la export referitoare la o gamă de produse compensează o subvenție de care beneficiază producătorii unuia dintre aceste produse, iar argumentul reclamantelor întemeiat pe o analiză a contrario a raportului grupului special trebuie respins.

87      În al doilea rând, reclamantele se prevalează de raportul organului de apel al OMC intitulat „Statele Unite – Măsuri compensatorii pentru anumite produse plate din oțel nealiat laminate la cald din India”, adoptat la 8 decembrie 2014 (WT/DS 436/AB/R). Acest litigiu privea aspectul dacă trebuia să se țină seama de costurile suportate de beneficiarii anumitor împrumuturi pentru a stabili dacă împrumuturile respective confereau un avantaj beneficiarilor. Prin urmare, acest litigiu nu privea aspectul dacă impunerile la export referitoare la o gamă de produse compensează o subvenție de care beneficiază producătorii unuia dintre aceste produse, iar argumentul prin analogie al reclamantelor trebuie respins.

88      Pentru aceste motive, argumentele reclamantelor nu pot fi admise și, în consecință, al treilea aspect al primului motiv trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la al patrulea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de bază și pe o eroare vădită de apreciere în măsura în care Comisia nu a adaptat valoarea subvenției pentru a ține seama de reducerile acordate și de costurile de transport și de credit

89      Prin intermediul celui de al patrulea aspect, reclamantele susțin că, atunci când a calculat valoarea subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii, Comisia ar fi trebuit să deducă costurile de transport și de credit suportate de reclamante.

90      Articolul 7 alineatul (1) din regulamentul de bază prevede următoarele:

„[…] La stabilirea valorii [subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii], următoarele elemente pot fi deduse din subvenția totală:

(a)      orice taxă de înscriere și alte costuri suportate, în mod necesar, pentru a avea drept la subvenție sau pentru a beneficia de aceasta;

(b)      taxele de export, impozitele sau alte costuri suportate la exportul produsului către Uniune, destinate în mod specific compensării subvenției.

În cazul în care o parte interesată solicită să se efectueze o astfel de deducere, îi revine sarcina de a aduce dovada că această cerere este justificată.”

91      Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că rezultă clar din lectura articolului 7 alineatul (1) din regulamentul de bază și în special din formularea „pot fi deduse” că Comisia dispune de o largă putere de apreciere în aplicarea acestei dispoziții, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 26 de mai sus. Deducerea acestor elemente din valoarea subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii presupune ca partea interesată să dovedească faptul că cererea sa de deducere este justificată. Odată adusă această dovadă, Comisia trebuie să efectueze deducerea solicitată.

92      În primul rând, reclamantele susțin că Comisia ar fi trebuit să deducă din valoarea subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii cheltuielile de transport al biomotorinei din cadrul vânzărilor către Pertamina și AKR care erau necesare pentru a obține plățile din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei. Reclamantele consideră că Tribunalul nu este legat, în cadrul interpretării sale cu privire la articolul 7 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de bază, de Comunicarea Comisiei privind calculul valorii subvențiilor în cadrul anchetelor antisubvenție (JO 1998, C 394, p. 6, denumită în continuare „Orientările privind calcularea valorii subvențiilor”), care limitează costurile de transport care pot fi deduse la cele plătite direct autorităților publice sau unui organism public.

93      În această privință trebuie arătat că orientările constituie un instrument menit să precizeze, cu respectarea normelor de drept de rang superior, criteriile pe care Comisia intenționează să le aplice în exercitarea puterii sale de apreciere la calcularea valorii subvențiilor care fac obiectul unor măsuri compensatorii (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 15 martie 2006, Daiichi Pharmaceutical/Comisia, T‑26/02, EU:T:2006:75, punctul 49). Rezultă că, atunci când adoptă orientări, Comisia nu se poate abate de la textul de rang superior, ale cărui criterii de aplicare le precizează.

94      De asemenea, potrivit jurisprudenței, prin adoptarea unor norme de conduită care urmăresc producerea de efecte externe, cum este cazul orientărilor care vizează operatorii economici, și prin faptul că anunță prin intermediul publicării lor că le va aplica în viitor în situațiile vizate de acestea, instituția în cauză se autolimitează în exercitarea puterii sale de apreciere și nu se poate abate de la aceste norme, cu riscul ca deciziile sale să fie cenzurate, dacă este cazul, în temeiul unei încălcări a principiilor generale de drept precum egalitatea de tratament sau protecția încrederii legitime. În consecință, nu poate fi exclusă posibilitatea ca, în anumite condiții și în funcție de conținutul lor, asemenea norme de conduită cu un domeniu de aplicare general să poată produce efecte juridice (a se vedea prin analogie Hotărârea din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, EU:C:2005:408, punctele 210 și 211).

95      Orientările privind calcularea valorii subvențiilor prevăd, sub titlul „G. Elemente deductibile din valoarea subvenției”, că „singurele cheltuieli și costuri care pot fi deduse în mod normal sunt cele care sunt plătite direct autorităților publice în perioada de anchetă”, că „[e]ste necesar să se dovedească faptul că aceste plăți sunt obligatorii pentru a primi subvenția” și că „[p]lățile efectuate către părți private precum juriști sau contabilii în cadrul cererii de subvenționare nu sunt deductibile”.

96      Aceste precizări sunt compatibile cu textul de rang superior pe care se presupune că îl explicitează. Primo, precizarea că trebuie să se dovedească faptul că cheltuielile și costurile deductibile sunt „obligatorii pentru a primi subvenția” este conformă cu condiția prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de bază, și anume că costurile și cheltuielile deductibile trebuie să fie „suportate în mod necesar” pentru a putea beneficia de subvenție. Secundo, precizarea că „singurele taxe sau costuri care pot fi deduse în mod normal sunt cele plătite în mod direct guvernului în perioada de anchetă” este de asemenea compatibilă cu această dispoziție. Ținând seama de larga putere de apreciere a Comisiei în materie, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 91 de mai sus, Comisia nu a limitat în mod eronat, contrar celor susținute de reclamante, cheltuielile și costurile deductibile atunci când a precizat în orientări că „orice taxe de înscriere și alte costuri suportate, în mod necesar, pentru a avea drept la subvenție”, menționate la articolul 7 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de bază, erau cele „plătite în mod direct guvernului în perioada de anchetă”.

97      Prin urmare, Comisia a aplicat în mod întemeiat, în cuprinsul considerentelor (87)-(92) ale regulamentului atacat, Orientările privind calcularea valorii subvențiilor cererii de deducere a costurilor de transport.

98      Or, în speță, primo, reclamantele nu susțin că cheltuielile de transport pentru livrarea de biomotorină au fost plătite direct autorităților publice indoneziene în perioada de anchetă. Secundo, argumentul acestora întemeiat pe faptul că cheltuielile de transport erau necesare pentru a primi plățile din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei care erau condiționate de livrarea de biomotorină nu poate fi acceptat. Astfel, aceste cheltuieli erau legate exclusiv de executarea contractului de vânzare între reclamante și Pertamina sau AKR. Faptul că, pentru a primi plățile de la agenția de administrare, producătorii de biomotorină trebuiau să anexeze la factură o serie de documente justificative, inclusiv informațiile privind locul livrării, volumul și tipul de biomotorină furnizat și cuantumul cheltuielilor de transport, nu înseamnă că aceste cheltuieli erau „obligatorii pentru a primi subvenția” în sensul Orientărilor privind calcularea valorii subvențiilor și nu modifică această concluzie.

99      În consecință, aceste argumente trebuie respinse.

100    În al doilea rând, reclamantele susțin că Comisia ar fi trebuit să deducă din valoarea subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii un cost de credit legat de plățile efectuate din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei. Potrivit reclamantelor, ele nu pot factura Fondului pentru plantații de palmieri pentru ulei partea din prețul aferent vânzărilor de biomotorină care trebuie să le fie plătit de acesta decât după emiterea facturii către Pertamina sau AKR. Fondul ar supune datele furnizate unor multiple verificări, iar reclamantele ar primi plăți numai după mai multe luni de la trimiterea facturii către Pertamina sau AKR. Reclamantele au precizat în ședință că costul de credit se datora intervalului de timp dintre livrarea biomotorinei și plățile din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei.

101    Trebuie constatat că aceste costuri de credit, presupunând că sunt dovedite, rezultă din procedura stabilită de autoritățile publice indoneziene și din timpul de examinare a documentelor justificative transmise de reclamante agenției de administrare, în conformitate cu procedura descrisă în considerentele (49) și (50) ale regulamentului provizoriu. În consecință, nu este vorba despre „costuri suportate, în mod necesar, pentru a avea drept la subvenție”, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de bază. Aceste costuri nu sunt nici „cheltuieli și costuri […] plătite în mod direct guvernului” în sensul Orientărilor privind calcularea valorii subvențiilor, întrucât, fiind costuri legate de termenele de prelucrare ale Fondului pentru plantații de palmieri pentru ulei, acestea nu pot fi considerate sume „plătite în mod direct” fondului menționat. În plus, reclamantele fac referire la termenul care separă livrarea biomotorinei și data de trimitere a facturii către Pertamina sau AKR, pe de o parte, de data plăților, pe de altă parte. Or, data relevantă pentru a aprecia dacă costurile de credit sunt în mod necesar efectuate în scopul obținerii subvenției nu ar trebui să fie cea a livrării biomotorinei sau a trimiterii facturii către Pertamina sau AKR, ci aceea, ulterioară, a trimiterii facturii către fond, formalitate necesară pentru obținerea plăților din fond. Prin urmare, reclamantele nu stabilesc printr‑un asemenea argument că ar suporta costuri de credit în scopul plății subvenției de către fond.

102    În consecință, acest argument trebuie înlăturat.

103    În al treilea rând, reclamantele susțin că au suportat de asemenea „un cost rezultat din reducerea aplicată” pentru a obține plățile din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei, pe care Comisia ar fi trebuit să îl deducă din valoarea subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii.

104    Comisia răspunde că reclamantele nu au afirmat în cursul anchetei că valoarea subvenției trebuia ajustată pentru a ține seama de valoarea actualizată a biomotorinei vândute către Pertamina și AKR. Reclamantele, fără a susține că au formulat o cerere în acest sens, arată că Comisia avea la dispoziție informațiile necesare și că, în temeiul principiului bunei administrări, ar fi trebuit să joace un rol mai activ și să considere că dovezile prezentate de părțile interesate justificau o deducere.

105    Cu privire la acest aspect, trebuie să se constate că din articolul 7 alineatul (1) din regulamentul de bază reiese că, în cazul în care o parte solicită să se efectueze o deducere, „îi revine sarcina de a aduce dovada că această cerere este justificată”. Din situația de fapt din speță, prezentată la punctul 104 de mai sus, reiese că reclamantele nu au formulat o astfel de cerere și nici nu au adus precizările necesare în această privință. Or, în contextul deducerii costurilor din valoarea subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii și ținând seama de larga putere de apreciere de care dispune Comisia în temeiul jurisprudenței citate la punctul 91 de mai sus, nu se poate reproșa Comisiei că nu a dedus costurile din proprie inițiativă.

106    Având în vedere considerațiile care precedă, acest argument trebuie respins și, prin urmare, cel de al patrulea aspect al primului motiv trebuie respins în totalitate.

107    Întrucât toate argumentele prezentate în cadrul primului motiv au fost înlăturate, acest motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iv), punctul 1 litera (b) și punctul 2, a articolului 6 litera (d) și a articolului 28 alineatul (5) din regulamentul de bază și pe erori vădite de apreciere săvârșite de Comisie prin faptul că a stabilit existența unui sprijin din partea autorităților publice în ceea ce privește furnizarea UPB în schimbul unei remunerații mai mici decât cea adecvată

108    Al doilea motiv se întemeiază pe trei aspecte, care sunt contestate de Comisie, susținută de EBB.

 Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iv) și a articolului 28 alineatul (5) din regulamentul de bază și pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de Comisie atunci când a concluzionat că furnizorii de UPB au fost însărcinați să furnizeze UPB în schimbul unei remunerații mai mici decât cea adecvată sau că li sa ordonat să facă acest lucru

109    În cadrul primului aspect, reclamantele susțin că Comisia a concluzionat în mod eronat că autoritățile publice indoneziene au însărcinat furnizorii de UPB sau le‑au ordonat să furnizeze produsele în schimbul unei remunerații mai mici decât cea adecvată, în primul rând, prin intermediul unei taxe și al unei impuneri la export și, în al doilea rând, prin intermediul unei „stabiliri a prețurilor” transparente de către PTPN, un producător de UPB deținut în proporție de 100 % de autoritățile publice indoneziene. Reclamantele susțin de asemenea că furnizorii indonezieni de UPB nu sunt supuși niciunei forme de amenințare sau de persuasiune care să îi determine să își vândă produsul pe piața internă la prețuri mai mici.

110    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că larga putere de apreciere de care, potrivit jurisprudenței, dispun instituțiile Uniunii în domeniul măsurilor de protecție comercială se referă de asemenea la stabilirea existenței unei contribuții financiare în sensul articolului 3 punctul 1 din regulamentul de bază (a se vedea punctele 26 și 27 de mai sus).

111    Articolul 3 din regulamentul de bază prevede că se consideră că există o subvenție dacă sunt îndeplinite condițiile formulate la punctele 1 și 2 din acesta, și anume în cazul în care există o „contribuție financiară” a autorităților publice ale țării de origine sau de export și în cazul în care astfel se conferă un „avantaj”. Conform articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iv) din regulamentul de bază, o „contribuție financiară” există dacă autoritățile publice „însărcinează un organism privat să execute una sau mai multe funcții de tipul celor enumerate la punctele (i), (ii) și (iii), care le incumbă în mod normal” sau îi „ordonă să facă acest lucru, practica urmată nefiind diferită realmente de practicile normale ale autorităților publice”.

112    Noțiunea de „a însărcina” și cea de „a ordona” nu sunt definite în regulamentul de bază.

113    Potrivit unei jurisprudențe constante, semnificația și sfera de aplicare a termenilor pentru care dreptul Uniunii nu oferă nicio definiție trebuie stabilite conform sensului lor obișnuit din limbajul curent și luând în considerare contextul în care sunt utilizați și obiectivele reglementării din care fac parte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2014, Deckmyn și Vrijheidsfonds, C‑201/13, EU:C:2014:2132, punctul 19, și Hotărârea din 5 aprilie 2017, Changshu City Standard Parts Factory și Ningbo Jinding Fastener/Consiliul, C‑376/15 P și C‑377/15 P, EU:C:2017:269, punctul 52).

114    În această privință trebuie arătat că obiectivul articolului 3 din regulamentul de bază este de a defini noțiunea de „subvenție” care ar face obiectul unei taxe compensatorii.

115    Mai precis, obiectivul articolului 3 punctul 1 litera (a) din regulamentul de bază este de a defini noțiunea de „contribuție financiară” astfel încât să se excludă din cuprinsul acesteia măsurile autorităților publice care nu intră în sfera uneia dintre categoriile enumerate în această dispoziție. Aceasta este perspectiva din care articolul 3 punctul 1 litera (a) subpunctele (i)-(iii) din regulamentul de bază enumeră situațiile concrete care trebuie considerate ca reprezentând o contribuție financiară a autorităților publice, și anume transferul direct sau indirect de fonduri, anularea unor încasări publice sau furnizarea de bunuri sau de servicii. Articolul 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iv) din regulamentul de bază prevede la a doua liniuță că însărcinarea de către autoritățile publice a unui organism privat să execute una sau mai multe funcții de tipul celor enumerate sau obligarea lui să facă acest lucru echivalează cu acordarea de către aceste autorități publice a unei contribuții financiare în sensul articolului 3 punctul 1 litera (a) din regulamentul de bază (Hotărârea din 10 aprilie 2019, Jindal Saw și Jindal Saw Italia/Comisia, T‑300/16, EU:T:2019:235, punctul 106).

116    În acest context, articolul 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iv) a doua liniuță din regulamentul de bază este în esență o dispoziție anticircumvenție, care urmărește să asigure că autoritățile publice ale țărilor terțe nu se pot sustrage de la normele privind subvențiile prin adoptarea unor măsuri care în aparență nu intră stricto sensu în domeniul de aplicare al articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctele (i)-(iii) din acest regulament, dar au în practică efecte echivalente (Hotărârea din 10 aprilie 2019, Jindal Saw și Jindal Saw Italia/Comisia, T‑300/16, EU:T:2019:235, punctul 107). Aceasta este și interpretarea organului de apel al OMC cu privire la articolul 1.1 litera (a) punctul 1 subpunctul (iv) din Acordul SMC, al cărui conținut este similar cu cel al articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iv) din regulamentul de bază [a se vedea raportul organului de apel al OMC intitulat „Statele Unite – Anchetă privind taxa compensatorie pentru memorie dinamică cu acces aleatoriu (DRAMS) din Coreea”, adoptat la 27 iunie 2005 (WT/DS 296/AB/R, punctul 113), denumit în continuare „raportul organului de apel «Statele Unite – DRAMS»”].

117    Potrivit sensului său obișnuit din limbajul curent, termenul „a însărcina” înseamnă „a conferi o funcție sau o sarcină, a comisiona, a delega, a prepune”. Aceasta este interpretarea dată de jurisprudență acestui termen, pentru a se asigura un efect pe deplin util al articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iv) a doua liniuță din regulamentul de bază, ca fiind „orice acțiune a autorităților publice care presupune, direct sau indirect, încredințarea unui organism privat a responsabilității de executare a unei funcții de tipul celor prevăzute la articolul 3 punctul 1 litera (a) subpunctele (i)-(iii) din regulamentul menționat” (Hotărârea din 10 aprilie 2019, Jindal Saw și Jindal Saw Italia/Comisia, T‑300/16, EU:T:2019:235, punctul 108). Rezultă că termenul „a ordona”, care, potrivit sensului său obișnuit din limbajul curent, înseamnă „a impune, a comanda, a dicta, a obliga, a prescrie, a soma”, înglobează orice acțiune a autorităților publice care constă, direct sau indirect, în exercitarea autorității lor asupra unui organism privat pentru ca acesta să execute o funcție de tipul celor prevăzute la articolul 3 punctul 1 litera (a) subpunctele (i)-(iii) din regulamentul de bază.

118    În plus, din conjuncția coordonatoare „sau”, care marchează alternativa, așezată între „a însărcina” și „a ordona”, reiese cu claritate că aceste două acțiuni pot avea loc independent una de cealaltă, dar și împreună. Mai mult, din interpretarea articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iv) a doua liniuță din regulamentul de bază, care nu restrânge natura sau obiectul acțiunii de „a însărcina” sau de „a ordona” și a jurisprudenței citate la punctul 117 de mai sus, care ia în considerare „orice acțiune a autorităților publice”, reiese că această acțiune nu trebuie să fie neapărat rezultatul unui act sau al unei măsuri luate în considerare în mod izolat, ci poate fi și rezultatul efectului combinat al mai multor măsuri.

119    În lumina acestor considerații trebuie analizată concluzia Comisiei potrivit căreia, prin măsuri precum o taxă și o impunere la export, prin controlul de facto, prin intermediul PTPN, al prețurilor interne ale UPB‑ului și prin acordarea de subvenții producătorilor de UPB, autoritățile publice indoneziene au încercat să obțină de la producătorii de UPB furnizarea acestui produs pe piața indoneziană în schimbul unei remunerații mai mici decât cea adecvată.

–       Cu privire la taxă și la impunerea la export

120    În cadrul primei critici, reclamantele susțin că Comisia a concluzionat în mod eronat că taxa de export, care în perioada de anchetă era stabilită ca fiind zero, și impunerea la export, care era un impozit având ca scop generarea de încasări și care era stabilită ca fiind zero în luna decembrie 2018, au avut ca efect să „însărcineze” furnizorii de UPB sau să le ordone să furnizeze produsele în schimbul unei remunerații mai mici decât cea adecvată.

121    Din considerentele (113)-(117) ale regulamentului provizoriu reiese că, în speță, autoritățile publice indoneziene aplicau UPB‑ului o taxă și o impunere la export.

122    Potrivit considerentelor (87) și (88) ale regulamentului provizoriu, taxa de export a fost pentru prima dată pusă în aplicare în 1994 și, în versiunea sa din 2016, consta într‑un program tarifar progresiv corespunzător UPB‑ului, precum și altor produse, inclusiv biomotorina (a cărei rată era în mod constant mai mică decât în cazul UPB‑ului). Exportatorii din Indonezia plăteau o taxă raportată la prețul de referință al autorităților publice indoneziene pentru exporturile de UPB. Astfel, atunci când prețul de export de referință al autorităților publice indoneziene creștea, același lucru se întâmpla și cu tariful la export. Atunci când prețul de referință era mai mic de 750 USD pe tonă, nivelul taxei de export era de 0 %. În perioada de anchetă, prețul UPB‑ului a rămas sub pragul de 750 USD pe tonă și, în consecință, nu a fost datorată o taxă de export.

123    Potrivit considerentului (89) al regulamentului provizoriu, în 2015 autoritățile publice indoneziene au instituit o impunere la export și pentru UPB, și pentru produsele din aval. Impunerea la export în perioada de anchetă a fost stabilită la 50 USD pe tonă pentru UPB și la 20 USD pe tonă pentru biomotorină.

124    Pentru a stabili existența unei contribuții financiare în regulamentul provizoriu, ale cărui concluzii sunt confirmate de regulamentul atacat [în considerentele (102)-(161)], Comisia a efectuat o analiză întemeiată pe jurisprudența relevantă a OMC.

125    Pe baza acestei analize, Comisia a apreciat, în considerentele (111)-(157) ale regulamentului provizoriu, că acțiunea autorităților publice indoneziene care viza producătorii de UPB era o acțiune de „însărcinare” sau de „ordonare” a furnizării produselor lor către utilizatorii naționali la o remunerație mai mică decât cea adecvată pentru a crea în Indonezia o piață internă a UPB‑ului pe care prețurile erau scăzute în mod artificial. Apoi, Comisia a arătat, în considerentul (160) al acestui regulament, că toți producătorii indonezieni de UPB trebuie considerați organisme private și, în considerentele (162) și (169) ale aceluiași regulament, că aceste întreprinderi au furnizat UPB pe piața internă în schimbul unei remunerații mai mici decât cea adecvată. În sfârșit, în considerentul (170) al aceluiași regulament, Comisia a considerat că furnizarea pentru industria indoneziană a biomotorinei de UPB provenind de pe teritoriul indonezian este o funcție care le incumbă în mod normal autorităților publice. Astfel, Comisia a apreciat, în același considerent, că intră sub incidența unei atare funcții stabilirea de către guvernul unui stat care are suveranitate asupra resurselor sale naturale a condițiilor de reglementare a furnizării materiilor prime din țară întreprinderilor din această țară.

126    Prin intermediul analizei în cauză, Comisia a stabilit, așa cum reiese din considerentul (134) al regulamentului atacat, că, prin intermediul taxei și al impunerii la export, combinate, după cum subliniază considerentele (103), (146) și (157) ale regulamentului atacat, cu alte măsuri, autoritățile publice indoneziene au încercat să obțină de la producătorii de UPB furnizarea de UPB pe piața indoneziană în schimbul unei remunerații mai mici decât cea adecvată. Astfel, autoritățile publice menționate au instituit un sistem de restricții la export care făceau exportul de UPB neatractiv din punct de vedere comercial.

127    Faptul că autoritățile publice indoneziene au conceput și instituit un atare sistem este evidențiat prin diverse elemente menționate de Comisie în regulamentul atacat și în regulamentul provizoriu.

128    În acest sens, în considerentul (116) al regulamentului provizoriu s‑a arătat că autoritățile publice indoneziene au corelat sistemul taxelor de export direct cu prețurile UPB‑ului la nivel internațional, și nu cu alte aspecte (cum ar fi nivelurile de producție sau impactul asupra mediului), în scopul de a avea efecte asupra prețurilor plătite de producătorii‑exportatori. Din tabelul 1 reprodus în acest considerent reiese că autoritățile publice indoneziene monitorizau evoluția prețurilor la nivel internațional și ajustau nivelul taxelor de export în funcție de aceste prețuri, fapt ce avea drept rezultat scăderea rentabilității exporturilor.

129    Comisia a observat de asemenea, în considerentul (119) al regulamentului provizoriu, că Direcția generală pentru vămi și accize din Indonezia a explicat în mod public în 2015 faptul că obiectivul taxelor de export era asigurarea disponibilității materiilor prime și stimularea creșterii industriei interne din aval a uleiului de palmier, producția biomotorinei făcând parte integrantă din aceasta.

130    În ceea ce privește impunerea la export, Comisia a subliniat, în considerentul (117) al regulamentului provizoriu, că introducerea acesteia în 2015 a coincis cu o perioadă în care prețurile indoneziene erau aproape identice cu prețurile practicate la nivel mondial și a permis producătorilor de biomotorină să achiziționeze UPB la prețuri mai mici decât prețurile practicabile în mod normal. Totodată, în considerentul (114) al regulamentului atacat, Comisia a explicat că această impunere finanțează Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei și sprijină de facto în mod exclusiv industria biomotorinei prin granturi.

131    Regulamentul atacat menționează de asemenea, în cuprinsul considerentelor (128) și (129), două articole de presă ulterioare perioadei de anchetă care confirmă concluziile formulate de Comisie cu privire la această perioadă. Astfel, într‑un articol din 19 decembrie 2018, secretarul general al Asociației pentru ulei de palmier din Indonezia prevedea că exporturile de UPB pot crește după reducerea la zero a impunerii la export. Într‑un articol din 6 decembrie 2018, o analistă independentă consideră că eliminarea impunerii la export va crește competitivitatea exportatorilor indonezieni de ulei de palmier datorită economiilor realizate, dintre care cea mai mare parte va reveni probabil agricultorilor indonezieni prin intermediul unor prețuri mai ridicate ale UPB‑ului pe piața internă.

132    Pe baza acestor considerații, Comisia a concluzionat, în cuprinsul considerentului (118) al regulamentului atacat, că „sistemul general de restricții la export instituit de [autoritățile publice indoneziene] este menit să avantajeze industria biomotorinei prin menținerea prețurilor interne ale UPB la un nivel scăzut în mod artificial”.

133    În această privință, în primul rând, reclamantele susțin că taxa de export, care era stabilită ca fiind zero în perioada de anchetă, nu putea permite ca furnizorii de UPB să fie însărcinați sau să li se ordone să își furnizeze produsele în schimbul unei remunerații mai mici decât cea adecvată.

134    Totuși, astfel cum s‑a arătat în cuprinsul punctelor 122 și 128 de mai sus, autoritățile publice indoneziene au corelat în mod direct sistemul taxelor de export cu prețurile internaționale ale UPB‑ului. Rezultă că faptul că taxa de export avea valoarea zero în perioada de anchetă se datora, după cum subliniază considerentul (113) al regulamentului atacat, împrejurărilor particulare ale pieței. Așadar, nivelul scăzut al prețurilor internaționale era suficient în sine pentru a stimula producătorii de UPB să satisfacă cu prioritate cererea internă. Așa cum subliniază în mod întemeiat Comisia, dacă intenția autorităților publice indoneziene era de a nu mai colecta această taxă, ar fi abrogat‑o. În plus, astfel cum reiese în special din considerentul (118) al regulamentului atacat, Comisia a luat în considerare efectul combinat al taxei și al impunerii la export (aceasta din urmă fiind percepută în perioada de anchetă) ca sistem general de restricții la export instituit de autoritățile publice indoneziene, menit să avantajeze industria biomotorinei prin menținerea prețurilor interne ale UPB‑ului la un nivel scăzut în mod artificial.

135    Prin urmare, este necesar să fie respins argumentul reclamantelor potrivit căruia orice referire a Comisiei la taxa de export trebuie ignorată.

136    În al doilea rând, reclamantele susțin că, prin instituirea impunerii la export, autoritățile publice indoneziene și‑au exercitat competențele generale de reglementare pentru a genera încasări din exporturile de produse de bază care, deși fac obiectul unei impuneri la export, ar fi rămas competitive pe piețele de export.

137    Primo, reclamantele susțin că Comisia a admis, în considerentul (62) al regulamentului atacat, că, atunci când au decis să finanțeze Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei printr‑o prelevare la export, autoritățile publice indoneziene și‑au exercitat pur și simplu competențele generale de reglementare, decizie care nu poate fi calificată drept acțiune de „însărcinare” sau de „ordonare”. Reclamantele invocă în susținerea argumentației lor raportul organului de apel „Statele Unite – DRAMS”.

138    Cu privire la acest aspect, este necesar să se constate că, prin adoptarea restricțiilor la export în discuție într‑un context concret în care, pe de o parte, taxa de export era corelată cu prețurile internaționale ale UPB‑ului și creștea atunci când aceste prețuri creșteau și, pe de altă parte, impunerea de export era instituită într‑o perioadă în care prețurile indoneziene erau aproape identice cu prețurile mondiale, autoritățile publice menționate au restrâns libertatea de acțiune a acestor întreprinderi, în practică limitând capacitatea lor de a decide pe ce piață își vând produsele (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 aprilie 2019, Jindal Saw și Jindal Saw Italia/Comisia, T‑300/16, EU:T:2019:235, punctul 124).

139    Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de analiza efectuată de Comisie în cuprinsul considerentului (62) al regulamentului atacat, atunci când, examinând un alt aspect al cauzei, și anume existența unui avantaj, aceasta observă faptul că „toate societățile implicate în lanțul valoric UPB, inclusiv producătorii de biomotorină, sunt obligate să plătească impunerea [la export] conform regulamentului” și concluzionează că nu este adecvat să se afirme că Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei este finanțat din surse private și că acesta este finanțat mai degrabă prin „activitatea normală a [autorităților publice indoneziene] de colectare a veniturilor fiscale și publice”.

140    Astfel, și fără a aduce atingere jurisprudenței citate la punctele 38 și 39 de mai sus, această observație a Comisiei nu înseamnă că, contrar interpretării efectuate de organul de apel, menționată de reclamante, și anume punctul 115 din raportul organului de apel „Statele Unite – DRAMS”, aceasta a realizat o interpretare a articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (iv) din regulamentul de bază care „permite membrilor să instituie măsuri compensatorii asupra unor produse atunci când guvernul nu face decât să își exercite prerogativele generale de reglementare”.

141    În speță, instituirea și ajustarea în mod continuu de către autoritățile publice indoneziene a restricțiilor la export în discuție pentru a se asigura că obiectivul urmărit prin intermediul acestor restricții era atins nu pot fi considerate o simplă încurajare față de producătorii naționali de UPB. Dimpotrivă, aceste acțiuni din partea autorităților publice indoneziene au determinat producătorii respectivi să își vândă produsele pe piața internă la un preț mai mic decât cel adecvat, consecință care, contrar celor susținute de reclamante, nu poate fi considerată „o simplă consecință neașteptată a unei reglementări a autorităților publice” în sensul punctului 114 din raportul organului de apel „Statele Unite – DRAMS” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 aprilie 2019, Jindal Saw și Jindal Saw Italia/Comisia, T‑300/16, EU:T:2019:235, punctul 125).

142    Prin urmare, acest argument al reclamantelor trebuie respins.

143    Secundo, reclamantele susțin că documentele și comunicările citate de Comisie în considerentele (118)-(121) ale regulamentului provizoriu în susținerea constatării sale că autoritățile publice indoneziene au vizat în mod explicit sprijinirea și dezvoltarea industriei biomotorinei drept obiectiv de politică, în special prin faptul că au urmărit reducerea prețului UPB‑ului, se referă la taxa de export, care era stabilită ca fiind zero și, în consecință, nu avea efecte asupra producătorilor de UPB, iar nu la impunerea la export. Potrivit reclamantelor, cele două instrumente erau distincte, iar scopul impunerii la export era finanțarea Fondului pentru plantații de palmieri pentru ulei, iar nu reducerea prețurilor interne ale UPB‑ului.

144    Acest argument al reclamantelor se întemeiază pe o interpretare eronată a regulamentului provizoriu. Astfel, după ce a anunțat, în considerentul (118) al regulamentului menționat, că un anumit număr de documente indicau obiectivul de politică vizat de autoritățile publice indoneziene, Comisia a citat declarații publice ale autorităților publice indoneziene care priveau taxa de export și taxele la export [considerentul (119)] și rapoarte ale OMC și ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) care priveau taxa de export [considerentele (120) și (121)]. În continuare, în considerentul (122), Comisia și‑a orientat analiza spre impunerea la export și a apreciat că această impunere, care era alocată Fondului pentru plantații de palmieri pentru ulei, avea drept scop sprijinirea industriei biomotorinei prin cea mai mare parte a sumelor fondului menționat. Din aceste considerente reiese că Comisia a examinat atât taxa, cât și impunerea la export înainte de a ajunge la concluzii în ceea ce privește obiectivele acestor restricții la export în cuprinsul considerentului (123) al regulamentului provizoriu și al considerentului (118) al regulamentului atacat. În plus, trebuie amintit că argumentele reclamantelor întemeiate pe faptul că taxa de export era stabilită ca fiind zero în perioada de anchetă au fost deja respinse la punctul 134 de mai sus.

145    Împrejurarea că, astfel cum susțin reclamantele, impunerea la export se aplică și exporturilor de biomotorină și că a fost concepută pentru a sprijini Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei nu poate invalida aceste considerații. Pe de o parte, din considerentul (117) al regulamentului provizoriu reiese că această impunere era considerabil mai mare pentru UPB decât pentru produsele rafinate precum biomotorina și, pe de altă parte, faptul că impunerea la export era alocată Fondului pentru plantații de palmieri pentru ulei, care era la rândul său responsabil cu plățile în cadrul sistemului prezentat la punctul 45 de mai sus, confirmă concluziile Comisiei.

146    Prin urmare, Comisia a concluzionat, în considerentul (123) al regulamentului provizoriu, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, în sensul jurisprudenței citate la punctele 26 și 27, că „obiectivul sistemului de restricționare a exporturilor instituit de [autoritățile publice indoneziene] [era], într‑adevăr, acela de a susține, în mod direct și indirect, industria biomotorinei și că acesta nu [era] doar un «efect secundar» al exercitării prerogativelor generale de reglementare”, concluzie confirmată în considerentul (118) al regulamentului atacat.

147    Tertio, reclamantele susțin că constatarea Comisiei din considerentul (115) al regulamentului atacat, potrivit căreia „introducerea impunerii la export în 2015 de către [autoritățile publice indoneziene] a coincis cu o perioadă în care prețurile indoneziene ale UPB erau aproape identice cu prețurile practicate la nivel mondial” este pur conjuncturală și nu dovedește că impunerea la export a fost instituită pentru a reduce prețurile UPB‑ului, care au evoluat în mod constant în funcție de prețurile practicate la nivel mondial. Reclamantele susțin de asemenea că în mod eronat Comisia a reținut, în considerentul (116) al regulamentului atacat, că impunerea la export îndeplinise obiectivul urmărit, și anume o scădere a prețurilor UPB‑ului pe piața internă indoneziană. Potrivit reclamantelor, această diferență dintre prețurile interne și prețurile la export ale UPB‑ului corespundea impunerii la export de 50 USD pe tonă. În plus, scăderea prețurilor UPB‑ului pe piața indoneziană s‑ar explica printr‑un colaps al pieței mondiale a produselor de bază.

148    Trebuie subliniat că reclamantele nu repun în discuție constatările de fapt ale Comisiei, și anume, pe de o parte, că introducerea impunerii la export a coincis cu o scădere a prețurilor UPB‑ului pe piața indoneziană și, pe de altă parte, că creșterea producției de biomotorină constatată în tabelul 2 reprodus în considerentul (192) al regulamentului provizoriu implica o creștere a consumului intern de UPB în anul 2016, astfel cum se constată în considerentul (117) al regulamentului provizoriu. Pe de altă parte, dintr‑un tabel prezentat de reclamante în replică reiese că prețul UPB‑ului pe piața internă indoneziană a scăzut în această perioadă și că prețurile indoneziene ale UPB‑ului erau în general inferioare prețurilor practicate la nivel mondial.

149    Printr‑o astfel de argumentație, reclamantele nu repun în discuție exactitatea constatărilor de fapt reținute de Comisie, ci aprecierea acestor fapte de către instituția menționată. Or, potrivit jurisprudenței, controlul efectuat de Tribunal cu privire la elementele de probă pe care instituțiile Uniunii își întemeiază constatările în domeniul politicii de protecție împotriva subvențiilor nu constituie o nouă apreciere a faptelor care să o înlocuiască pe cea a instituțiilor. Acest control nu afectează puterea largă de apreciere a acestor instituții în domeniul politicii comerciale, ci se limitează să arate dacă aceste elemente sunt de natură să susțină concluziile la care au ajuns instituțiile. Prin urmare, Tribunalul trebuie să verifice nu numai exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente reprezintă toate datele pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă acestea sunt de natură să susțină concluziile desprinse (a se vedea Hotărârea din 18 octombrie 2018, Gul Ahmed Textile Mills/Consiliul, C‑100/17 P, EU:C:2018:842, punctul 64 și jurisprudența citată).

150    În speță, Comisia a apreciat datele în cauză întemeindu‑se pe scopul pentru care era conceput sistemul general al restricțiilor la export. Or, Tribunalul constată că Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat, în considerentul (118) al regulamentului atacat, pe baza unui ansamblu de date, și anume existența unei taxe și a unei impuneri la export, declarații publice ale autorităților publice indoneziene, rapoarte ale OMC și ale OCDE, creșterea consumului intern de UPB, precum și scăderea prețurilor acestui produs pe piața indoneziană după introducerea impunerii la export, că sistemul general de restricții la export era menit să avantajeze industria biomotorinei prin menținerea prețurilor interne ale UPB‑ului la un nivel scăzut în mod artificial, și aceasta spre deosebire de simplul efect secundar al unei măsuri guvernamentale de colectare a veniturilor publice.

151    Quarto, reclamantele susțin că impunerea la export nu a avut ca efect restrângerea exporturilor de UPB, întrucât producătorii de UPB exportă întotdeauna până la 70 % din producția lor.

152    Acest argument nu poate fi primit. Astfel, faptul că 70 % din UPB‑ul din Indonezia era exportat nu înseamnă că producătorii de UPB erau în măsură să facă în mod liber alegerea rațională de a‑și exporta produsul și să obțină de pe urma acestuia o remunerație adecvată. Dimpotrivă, așa cum subliniază în mod întemeiat Comisia, producătorii de UPB asigurau mai întâi cererea internă, care corespundea nivelului de 30 % din producție, potrivit surselor publice menționate în considerentul (153) al regulamentului atacat, și abia ulterior aceștia recurgeau la export. Rezultă de aici că acești producători nu urmăreau să exporte o proporție mai mare din producția lor acolo unde prețurile erau mai ridicate, dat fiind că beneficiile suplimentare potențiale la export erau limitate de restricțiile la export instituite de autoritățile publice indoneziene.

153    Întrucât acest argument a fost respins, prima critică trebuie respinsă în totalitate.

–       Cu privire la controlul prețurilor exercitat de PTPN

154    În cadrul celei de a doua critici, reclamantele susțin că Comisia a concluzionat în mod eronat că autoritățile publice indoneziene au redus prețurile UPB‑ului pe piața internă prin intermediul PTPN.

155    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, astfel cum reiese din considerentele (91)-(99) și (126) ale regulamentului provizoriu și din considerentele (120) și (123) ale regulamentului atacat, având în vedere lipsa de cooperare din partea furnizorilor de UPB și de PTPN, Comisia a aplicat dispozițiile articolului 28 alineatul (1) din regulamentul de bază și s‑a întemeiat în concluziile sale pe datele disponibile.

156    În primul rând, reclamantele critică Comisia pentru că a concluzionat că PTPN își stabilea prețurile pentru UPB la un nivel scăzut în mod artificial și că nu acționa ca un operator rațional pe piață. Acestea susțin că PTPN, care reprezenta doar între 6 % și 9 % din aprovizionările totale cu UPB în Indonezia, nu își stabilea prețurile, întrucât, pe de o parte, aceste prețuri erau determinate prin intermediul licitațiilor zilnice care reflectau oferta și cererea în Indonezia și, pe de altă parte, împrejurarea că prețurile indoneziene ale UPB‑ului erau mai scăzute decât pe piețele internaționale se datora faptului că Indonezia era principalul producător de UPB din lume. Din informațiile comunicate de opt dintre furnizorii de UPB ar rezulta că vânzările lor de UPB erau rentabile, ceea ce ar arăta că aceștia urmau prețurile PTPN deoarece le considerau rentabile și ar însemna de asemenea că PTPN acționa ca un operator rațional.

157    În această privință, din considerentele (128)-(131) ale regulamentului provizoriu reiese că PTPN este un grup de societăți cu capital integral public, aflat sub controlul autorităților publice indoneziene, care produce diferite produse de bază, printre care și UPB.

158    Se explică în considerentele (132) și (133) ale regulamentului provizoriu și părțile sunt de acord că PTPN organiza licitații zilnice pentru a vinde UPB. Înainte de a lansa procedura de cerere de ofertă zilnică, PTPN stabilea o „idee de preț” pentru ziua respectivă, dar nu era obligată să respingă ofertele aflate sub această „idee de preț”.

159    Comisia s‑a întemeiat pe mai multe date disponibile pentru a concluziona că PTPN își stabilea prețurile pentru UPB la un nivel scăzut în mod artificial. Primo, din considerentul (151) al regulamentului atacat reiese că autoritățile publice indoneziene influențau deciziile PTPN privind politica tarifară a acestuia. Astfel, atunci când prețul oferit pentru achiziționarea de UPB era inferior „ideii de preț” stabilite pentru ziua respectivă, consiliul de administrație al PTPN, în care erau reprezentate numai autoritățile publice indoneziene, putea decide să accepte oferta, ceea ce se întâmpla în mod regulat. Secundo, din considerentul (125) al regulamentului atacat și din considerentul (135) al regulamentului provizoriu reiese că informațiile disponibile au evidențiat că, urmând directivele autorităților publice indoneziene, PTPN suferise pierderi în ultimii ani. Tertio, așa cum reiese din considerentele (122)-(124) ale regulamentului atacat, Comisia nu a putut obține niciun element care să dovedească faptul că „ideea de preț” reflecta un anumit preț de piață rezultat dintr‑o cerere de ofertă concurențială. Dimpotrivă, prețul intern al UPB‑ului era inferior tuturor criteriilor de referință internaționale.

160    Aceste concluzii nu pot fi repuse în discuție de faptul că, astfel cum reiese din considerentul (146) al regulamentului provizoriu, PTPN reprezintă doar între 6 % și 9 % din aprovizionările totale cu UPB din Indonezia, de unde ar rezulta, potrivit reclamantelor, că cumpărătorii de UPB, care sunt întreprinderi mari, ar fi capabili să își impună prețurile atât față de PTPN, cât și față de micii furnizori de UPB, în conformitate cu legea cererii și a ofertei.

161    Astfel, trebuie arătat, desigur, că piața este caracterizată printr‑un atare dezechilibru favorabil cumpărătorilor de UPB, care sunt întreprinderi mari cu „putere de cumpărare compensatorie”. Comisia a admis acest lucru în considerentul (146) al regulamentului provizoriu. Însă această împrejurare nu poate repune în discuție concluzia că, prin intermediul PTPN, autoritățile publice indoneziene au putut pune în aplicare un mecanism de stabilire a prețurilor. Astfel, după cum a arătat Comisia în considerentul (146) al regulamentului provizoriu, fără a fi contrazisă, o altă caracteristică a pieței de UPB, în ceea ce privește oferta, de această dată, era fragmentarea sa între un număr mare de întreprinderi mici, în special agricultorii individuali. Într‑un asemenea context, odată ce PTPN stabilise un preț pentru ziua respectivă, era foarte dificil pentru furnizorii de UPB care dețineau fiecare cote de piață mici să stabilească prețuri de vânzare mai ridicate față de cumpărătorii care aveau o putere de cumpărare semnificativă. Prin urmare, trebuie respinse susținerile reclamantelor potrivit cărora configurația pieței împiedica PTPN să stabilească prețurile. Dimpotrivă, rezultă că această structură de piață era un factor care permitea grupului PTPN să stabilească prețurile pentru UPB.

162    Pe baza celor ce precedă, trebuie constatat că nu s‑a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când Comisia a concluzionat, în considerentele (124) și (125) ale regulamentului atacat, pe baza datelor disponibile, că PTPN nu acționa ca un operator rațional pe piață și că stabilea prețul pentru UPB la un nivel inferior criteriilor de referință.

163    În al doilea rând, reclamantele contestă concluzia Comisiei care figurează la punctul 145 din regulamentul provizoriu potrivit căreia „prin publicarea prețului unitar zilnic al UPB, [autoritățile publice indoneziene] stabile[sc] efectiv un preț maxim la care [produsul de bază] v[a] fi vându[t] în ziua respectivă”. Potrivit reclamantelor, UPB este un produs de bază comercializat în întreaga lume pe baza a diverși indici disponibili pe scară largă și nu este neobișnuit ca prețul său să urmeze tendințe specifice, iar analiza Comisiei demonstrează că piața indoneziană a UPB‑ului este foarte concurențială.

164    Din considerentul (160) al regulamentului atacat reiese că Comisia a concluzionat că, în speță, autoritățile publice indoneziene, prin intermediul PTPN, acționau ca o autoritate de stabilire a prețurilor pe piața internă din Indonezia și că toți furnizorii de UPB independenți urmau aceste indicații privind prețurile. Astfel, mai întâi, Comisia a stabilit, iar reclamantele nu repun în discuție în mod valabil aceste constatări, după cum reiese din cuprinsul punctelor 157-159 de mai sus, că PTPN își stabilea prețurile pentru UPB la un nivel scăzut în mod artificial. Apoi, Comisia a remarcat, în considerentele (140)-(141) ale regulamentului provizoriu, că PTPN publica întotdeauna rezultatul cererilor de ofertă zilnice pe platforma sa online la ora 15.30 în aceeași zi cu cererea de ofertă, indicând prețul de atribuire unitar exact pentru UPB, și că negocierile zilnice dintre alți furnizori de UPB decât PTPN și cumpărătorii de UPB, în care prețul de plecare corespundea prețului zilei stabilit de PTPN, aveau loc în general după ce se aflau rezultatele cererilor de ofertă ale PTPN. Prețul zilnic pentru UPB pe piața internă reflecta îndeaproape prețul de adjudecare din cadrul cererilor de ofertă zilnice organizate de PTPN și, în plus, în perioada de anchetă, prețul unitar plătit de producătorii‑exportatori producătorilor de UPB care nu aparțineau statului a fost întotdeauna identic sau inferior prețului PTPN pentru aceeași zi. În sfârșit, astfel cum reiese din considerentul (138) al regulamentului atacat, aceste fapte au avut loc într‑un context în care autoritățile publice indoneziene adoptaseră măsuri care limitau posibilitățile furnizorilor de a‑și exporta UPB‑ul.

165    Într‑un asemenea context, Comisia a considerat fără a săvârși o eroare vădită de apreciere că autoritățile publice indoneziene exercitaseră o acțiune de însărcinare sau de ordonare în privința furnizorilor de UPB prin intermediul unei „stabiliri a prețurilor” transparente de către PTPN, în sensul jurisprudenței citate la punctele 116-118 de mai sus.

166    În al treilea rând, reclamantele susțin că Comisia a încălcat articolul 28 alineatul (5) din regulamentul de bază prin faptul că nu a ținut seama de informațiile pe care acestea i le‑au furnizat cu privire la acțiunea PTPN.

167    Potrivit jurisprudenței, articolul 28 din regulamentul de bază autorizează instituțiile să recurgă la datele disponibile, pentru a nu compromite eficacitatea măsurilor de protecție comercială ale Uniunii, de fiecare dată când instituțiile Uniunii trebuie să facă față unui refuz sau unei lipse de cooperare în cadrul unei anchete (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Maxcom/City Cycle Industries, C‑248/15 P, C‑254/15 P și C‑260/15 P, EU:C:2017:62, punctul 67), fără a le constrânge totuși să recurgă la cele mai bune date disponibile (Hotărârea din 11 septembrie 2014, Gold East Paper și Gold Huasheng Paper/Consiliul, T‑444/11, EU:T:2014:773, punctul 94). Rezultă că larga putere de apreciere a Comisiei în materie de măsuri de protecție comercială, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 26 de mai sus, este utilizată de asemenea la aplicarea articolului 28 din regulamentul de bază.

168    În acest context, articolul 28 alineatul (5) din regulamentul de bază prevede că, atunci când concluziile Comisiei se bazează pe dispozițiile alineatului (1) al acestui articol, în special pe informațiile furnizate în plângere, aceste informații se „verifică […] cu ajutorul altor surse independente disponibile […] sau cu ajutorul informațiilor obținute în cursul examinării de la alte părți interesate”, „atunci când acest lucru este posibil și ținând seama de termenele prevăzute pentru examinare”.

169    Trebuie să se constate în speță, astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia, că reclamantele nu contestă aplicarea articolului 28 alineatul (1) din regulamentul de bază (a se vedea punctul 155 de mai sus). Acestea susțin că Comisia ar fi trebuit să țină seama de informațiile pe care ele le‑au furnizat în cursul anchetei în temeiul articolului 28 alineatul (5) din regulamentul de bază.

170    Or, în înscrisurile lor, reclamantele nu repun în discuție constatările de fapt ale Comisiei, ci aprecierea acestora. Elementele de fapt pe care le invocă, și anume faptul că vânzările a opt furnizori de UPB afiliați grupului Wilmar erau rentabile și că UPB este un produs de bază comercializat în întreaga lume pe baza unor indici disponibili pe scară largă, nu pot repune în discuție concluziile Comisiei.

171    În orice caz, necesitatea de a garanta eficacitatea măsurilor de protecție comercială justifică de asemenea, în împrejurări precum cele din speță, ca instituțiile menționate să fie autorizate să se bazeze pe un ansamblu de indicii concordante, astfel cum sunt prezentate la punctele 158-159 de mai sus, pentru a concluziona că UPB este furnizat la un preț mai mic decât cel adecvat (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Maxcom/Chin Haur Indonesia, C‑247/15 P, C‑253/15 P și C‑259/15 P, EU:C:2017:61, punctul 64 și jurisprudența citată).

172    În consecință, această argumentație a reclamantelor trebuie respinsă și, prin urmare, cea de a doua critică trebuie respinsă în totalitate.

–       Cu privire la acțiunea de „a însărcina” sau de „a ordona”

173    În cadrul celei de a treia critici, reclamantele prezintă o serie de argumente pentru a demonstra că furnizorii indonezieni de UPB nu au fost supuși niciunei forme de amenințare sau de persuasiune care să îi determine să vândă UPB pe piața indoneziană la prețuri mai mici.

174    Trebuie constatat că, în cadrul acestei critici, reclamantele reiterează anumite argumente privind efectele impunerii la export care au fost deja respinse în analiza criticilor precedente. Astfel, argumentele privind impactul impunerii la export, și anume faptul că cea mai mare parte a producției indoneziene de UPB este exportată, alegerea furnizorilor de UPB de a vinde pe piața internă sau pe cea mondială, efectele impunerii la export asupra prețurilor interne ale UPB‑ului și relația dintre prețurile indoneziene ale UPB‑ului și prețurile practicate la nivel mondial au fost deja înlăturate la punctele 136-153 de mai sus.

175    Reclamantele contestă de asemenea concluziile desprinse de Comisie din două articole de presă citate în considerentele (153) și (154) ale regulamentului provizoriu, arătând că aceasta din urmă nu a stabilit o legătură de cauzalitate între sprijinul acordat de autoritățile publice indoneziene industriei UPB și afirmațiile potrivit cărora acest sprijin era utilizat pentru a‑i convinge să furnizeze UPB în schimbul unei remunerații mai mici decât cea adecvată. Potrivit reclamantelor, articolele în discuție priveau sprijinul acordat proprietarilor de mici exploatații de către autoritățile publice indoneziene, care urmărește să satisfacă, în termeni de volum, iar nu de preț, creșterea consumului de UPB. Nu ar exista nicio formă de persuasiune și nici de amenințare având drept scop ca aceste volume de UPB să fie furnizate în schimbul unei remunerații mai mici decât cea adecvată.

176    Această argumentație a reclamantelor se întemeiază pe o interpretare eronată a regulamentului provizoriu. Cele două articole de presă în discuție urmăresc să demonstreze, astfel cum susține Comisia în înscrisurile sale și în considerentul (153) al regulamentului provizoriu, că autoritățile publice indoneziene interveneau în mod proactiv pe piața UPB‑ului pentru a încuraja furnizorii de UPB să se conformeze instrucțiunilor care le erau date și acordau în acest scop subvenții pentru a se asigura că producătorii de UPB nu erau afectați negativ cu ocazia punerii în aplicare a obiectivelor autorităților publice indoneziene. Comisia explică în același considerent că autoritățile publice indoneziene sprijineau producătorii de UPB în principal în beneficiul producătorilor de biomotorină. În plus, aceste subvenții nu au fost luate în considerare în mod izolat de Comisie, ci ca parte a ansamblului de măsuri prin intermediul cărora autoritățile publice indoneziene determinau producătorii de UPB să își vândă produsele pe plan local la prețuri mai mici decât cele altfel practicate [considerentul (162) al regulamentului provizoriu].

177    În consecință, această critică trebuie respinsă și, prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 punctul 1 litera (b) din regulamentul de bază și pe erori vădite de apreciere săvârșite de Comisie atunci când a concluzionat că autoritățile publice indoneziene au susținut veniturile producătorilor de biomotorină

178    În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, reclamantele reproșează Comisiei că a considerat că exista o susținere a veniturilor și a prețurilor în favoarea producătorilor de biomotorină în sensul articolului 3 punctul 1 litera (b) din regulamentul de bază.

179    În această privință, trebuie să se constate că reclamantele nu contestă, în cadrul acestui aspect, existența măsurilor adoptate de autoritățile publice indoneziene prezentate de Comisie în considerentele (188)-(190) ale regulamentului provizoriu, ale căror concluzii au fost confirmate de considerentul (169) al regulamentului atacat, ci calificarea acestora drept „susținere a veniturilor sau a prețurilor” în sensul articolului 3 punctul 1 litera (b) din regulamentul de bază.

180    Întrucât această expresie nu este definită în regulamentul de bază, aceasta trebuie interpretată, potrivit jurisprudenței citate la punctul 113 de mai sus, în conformitate cu sensul său obișnuit din limbajul curent, ținând seama în același timp de contextul în care este utilizată și de obiectivele reglementării din care face parte.

181    Obiectivul articolului 3 din regulamentul de bază este de a defini noțiunea de „subvenție” care ar justifica instituirea unei taxe compensatorii. Mai precis, articolul 3 punctul 1 din regulamentul amintit prevede la litera (a) că se consideră că există o subvenție în cazul în care există o „contribuție financiară” „sau”, la litera (b), în cazul în care există „o formă de susținere a veniturilor sau de susținere a prețurilor în sensul articolului XVI din GATT 1994”. Rezultă că obiectivul articolului 3 punctul 1 litera (b) din regulamentul de bază este de a prevedea o formă alternativă de subvenționare față de cea menționată la litera (a), după cum indică în mod clar utilizarea conjuncției coordonatoare care marchează alternativa „sau” pentru a extinde perimetrul acestei dispoziții.

182    Această dispoziție este utilizată în contextul stabilirii existenței unei subvenții și face trimitere expresă pentru interpretarea sa la articolul XVI din GATT, de unde voința legiuitorului Uniunii de a‑și limita el însuși marja de manevră în aplicarea normelor GATT și OMC (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Rusal Armenal, C‑21/14 P, EU:C:2015:494, punctele 40 și 41 și jurisprudența citată). Acest articol face trimitere la „orice subvenție, inclusiv orice formă de susținere a veniturilor sau a prețurilor, care funcționează direct sau indirect pentru a crește exporturile oricărui produs din teritoriul său, sau pentru a reduce importurile oricărui produs către teritoriul său”. Rezultă că, în sensul acestei dispoziții, „susținerea veniturilor sau a prețurilor” este o formă de subvenție și că această dispoziție se axează pe efectele acestei subvenții asupra exporturilor și a importurilor.

183    Potrivit sensului său obișnuit din limbajul curent, termenul „susținere” înseamnă „ajutor”, „sprijin”, „protecție”, „asistență” sau „suport” din partea cuiva, iar acțiunea de „a susține” înseamnă „a menține, a purta, a suporta” sau „a ajuta, a încuraja, a sprijini”. Din modul de redactare a articolului 3 punctul 1 litera (b) din regulamentul de bază, precum și a articolului XVI din GATT reiese că această acțiune poate avea „o formă oarecare” sau „orice formă”, formulare care lasă deschisă „aparența”, „aspectul”, „configurația” ori „modul sau modalitatea de a acționa sau de a proceda”. Prin urmare, expresia „susținerea veniturilor sau a prețurilor” trebuie interpretată ca înglobând orice acțiune a autorităților publice care echivalează, direct sau indirect, cu menținerea stabilității veniturilor sau a prețurilor sau cu provocarea creșterii acestora. Trimiterea făcută în cuprinsul articolului 3 punctul 1 litera (b) din regulamentul de bază la articolul XVI din GATT implică luarea în considerare și a efectelor acestei acțiuni asupra exporturilor și a importurilor.

184    În speță, pentru a stabili existența unei susțineri a veniturilor sau a prețurilor în regulamentul provizoriu, ale cărui concluzii sunt confirmate în considerentul (169) al regulamentului atacat, Comisia a reținut că, prin intermediul unei serii de măsuri, și anume un sistem de restricții la exportul de UPB, stabilirea de facto a prețurilor pentru UPB pe piața internă la un nivel scăzut în mod artificial și subvenții directe acordate producătorilor de UPB pentru a‑i încuraja să se conformeze obiectivelor autorităților publice, evaluate în contextul mai larg al promovării dezvoltării industriei biomotorinei, inclusiv prin cerințe privind amestecul obligatoriu, precum și prin crearea Fondului pentru plantații de palmieri pentru ulei în beneficiul producătorilor de biomotorină, autoritățile publice indoneziene au intenționat să intervină pe piață pentru a obține un anumit rezultat, acela ca producătorii de biomotorină să beneficieze de prețuri scăzute în mod artificial pentru aprovizionarea cu UPB, o materie primă care reprezintă aproximativ 90 % din costurile lor de producție.

185    Comisia a concluzionat, în considerentul (191) al regulamentului provizoriu, că aceste acțiuni ale autorităților publice indoneziene au contribuit la venitul obținut de producătorii de biomotorină, permițându‑le să aibă acces la principala lor materie primă și principalul element de cost la un preț inferior celui de pe piața mondială, ceea ce a echivalat ulterior cu profituri ridicate în mod artificial, rezultate în principal din exporturi către piețe terțe. Comisia a constatat de asemenea o creștere puternică a exporturilor de biomotorină în 2018, astfel cum reiese din tabelul 2 reprodus în considerentul (192) al regulamentului provizoriu. Această analiză a fost confirmată în totalitate de regulamentul atacat [a se vedea considerentul (169) al regulamentului atacat].

186    În primul rând, reclamantele arată că interpretarea noțiunii de susținere a veniturilor sau a prețurilor este contrară jurisprudenței OMC, și anume considerațiile cuprinse în raportul grupului special al OMC intitulat „China – Măsuri compensatorii și antidumping privind produsele laminate din oțel numite «magnetice», cu grăunți orientați, originare din Statele Unite”, adoptat la 15 iunie 2012 (WT/DS 414/R). Mai precis, acestea invocă punctul 7.85 din acest raport, unde s‑a reținut că „expresia «susținerea prețurilor» nu include orice intervenție a autorităților publice care poate avea un efect asupra prețurilor, precum taxele vamale și restricțiile cantitative” și că, „[î]n special, nu rezultă în mod clar că [articolul 1 alineatul (1) litera (a) punctul 2] ar trebui să includă orice tip de măsuri ale autorităților publice care nu constituie, pe de altă parte, o contribuție financiară, dar care pot avea un efect indirect asupra pieței, inclusiv asupra prețurilor”.

187    Fără a aduce atingere jurisprudenței citate la punctele 38 și 39 de mai sus, trebuie arătat că, în această cauză, grupul special s‑a pronunțat asupra unor acorduri de autolimitare care restrâng importurile de oțel în Statele Unite, cu privire la care a apreciat că aveau doar un efect secundar accesoriu, de o importanță aleatorie, asupra prețurilor. Acesta a considerat că sintagma „orice formă de susținere […] a prețurilor” care figurează la articolul 1 alineatul (1.1) litera (a) punctul 2 din Acordul SMC nu avea o sferă suficient de largă pentru a cuprinde astfel de acorduri. Așadar, acest diferend nu privea o serie de măsuri care aveau același obiectiv și aceeași natură cu cele examinate de regulamentul atacat, în special restricții la export specifice și o stabilire de facto a prețurilor prin intermediul unei întreprinderi deținute 100 % de autoritățile publice indoneziene.

188    În al doilea rând, reclamantele reproșează Comisiei, făcând trimitere la mai multe considerente ale regulamentului provizoriu, că a concluzionat în mod eronat, pe de o parte, că autoritățile publice indoneziene aveau intenția de a promova utilizarea biomotorinei în Indonezia printr‑o reducere a prețurilor UPB‑ului și, pe de altă parte, că exista un ansamblu de măsuri menite să susțină industria biomotorinei și să dovedească existența unei susțineri a veniturilor.

189    În ceea ce privește primul element, trebuie remarcat că reclamantele nu repun în discuție elementele de probă utilizate de Comisie pentru a stabili intenția autorităților publice indoneziene de a susține industria națională a biomotorinei, ci faptul că aceste elemente de probă se referă la intenția autorităților publice menționate de a furniza acest sprijin printr‑o reducere a prețurilor UPB‑ului.

190    Or, acest argument se întemeiază pe o interpretare eronată a regulamentului provizoriu. Într‑adevăr, pe de o parte, taxa de export și taxele la export menționate în considerentul (182) al regulamentului provizoriu se numără printre măsurile care au permis Comisiei să concluzioneze că furnizorii de UPB au fost însărcinați sau li s‑a ordonat să furnizeze UPB în schimbul unei remunerații mai mici decât cea adecvată (a se vedea punctele 121-132 de mai sus). Aceeași considerație este valabilă pentru Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei, menționat în considerentul (186) al regulamentului provizoriu, care era finanțat prin impunerea la export pentru UPB și produsele sale derivate [considerentul (117) al regulamentului provizoriu]. Pe de altă parte, din lectura regulamentului provizoriu reiese că Comisia a stabilit mai întâi intenția autorităților publice indoneziene de a susține industria națională a biomotorinei, în considerentele (182)-(186), apoi a prezentat, în considerentele (188)-(190), diferitele instrumente prin intermediul cărora autoritățile publice indoneziene interveneau pe piața UPB‑ului pentru a amplifica dezvoltarea industriei biomotorinei.

191    Din considerentele amintite la punctul precedent reiese că Comisia a demonstrat corespunzător cerințelor legale intenția autorităților publice indoneziene de a dezvolta industria biomotorinei intervenind pe piața UPB‑ului și că acest argument al reclamantelor trebuie respins.

192    În ceea ce privește al doilea element, reclamantele fac trimitere, în susținerea afirmațiilor lor referitoare la ansamblul de măsuri menite să susțină industria biomotorinei, la argumentele lor prezentate în cadrul aspectului precedent. Întrucât primul aspect al celui de al doilea motiv formulat de reclamante a fost respins, acest argument trebuie de asemenea respins.

193    În al treilea rând, reclamantele susțin că Comisia nu a stabilit în ce mod acest ansamblu de măsuri avea ca efect direct sau indirect creșterea exporturilor unui produs originar de pe teritoriul Indoneziei sau reducerea importurilor acestui produs pe teritoriul său, astfel cum prevede articolul XVI din GATT. Din datele din tabelul 2 reprodus în considerentul (192) al regulamentului provizoriu ar reieși, în primul rând, că exporturile indoneziene de biomotorină s‑ar fi redus considerabil între anii 2015 și 2018 și, în al doilea rând, că ar fi mai probabil ca acest ansamblu de măsuri să fi redus exporturile de biomotorină, întrucât ar favoriza consumul intern, în timp ce măsurile care au un pretins impact asupra UPB‑ului ar fi aceleași pentru producătorii de biomotorină, indiferent dacă aceștia exportă sau nu.

194    În această privință, primo, trebuie subliniat, astfel cum a procedat Comisia în considerentul (193) al regulamentului provizoriu, că datele din tabelul 2 reprodus în considerentul (192) al regulamentului menționat arată că exporturile indoneziene de biomotorină s‑au redus considerabil în perioada în care existau măsuri de protecție comercială ale Uniunii (între luna noiembrie 2013 și luna martie 2018), pentru ca apoi să revină în 2018 cu o creștere de 847,59 % în raport cu anul 2017 [a se vedea considerentele (281), (282), (322) și (323) ale regulamentului provizoriu]. În plus, așa cum observă Comisia în considerentul (193), scăderea exporturilor în perioada de aplicare a măsurilor de protecție comercială ale Uniunii era însoțită de o creștere a stocurilor.

195    Secundo, după cum subliniază în mod întemeiat Comisia în considerentul (191) al regulamentului provizoriu, măsurile instituite de autoritățile publice indoneziene permiteau producătorilor de biomotorină să aibă acces la principala lor materie primă și principalul element de cost la un preț sub prețul practicat pe piața mondială, care au rezultat apoi în profituri artificial mai mari, derivate în principal din exporturile către piețe terțe. Pe de altă parte, faptul că obligația de amestec are ca vocație creșterea consumului intern de biomotorină nu repune în discuție concluzia potrivit căreia toate măsurile introduse de autoritățile publice indoneziene, inclusiv transferul direct de fonduri din Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei, avea efecte asupra exporturilor de biomotorină.

196    Prin urmare, aceste argumente ale reclamantelor trebuie respinse.

197    Din aceste constatări rezultă că Comisia nu a încălcat articolul 3 punctul 1 litera (b) din regulamentul de bază și nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că măsurile puse în aplicare de autoritățile publice indoneziene puteau fi calificate drept susținere a veniturilor sau a prețurilor în favoarea producătorilor de biomotorină.

 Cu privire la al treilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 punctul 2 și a articolului 6 litera (d) din regulamentul de bază, precum și pe erori vădite de apreciere săvârșite de Comisie în stabilirea avantajului conferit producătorilor de biomotorină

198    În cadrul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv, reclamantele susțin că, prin constatarea existenței unui avantaj și prin reținerea unor prețuri de referință eronate pentru calculul avantajului respectiv, Comisia a încălcat articolul 3 punctul 2 și articolul 6 litera (d) din regulamentul de bază.

199    În această privință trebuie arătat că articolul 3 din regulamentul de bază prevede că se consideră că există o subvenție în prezența unei „contribuți[i] financiar[e]” sau a unei „susținer[i] a veniturilor sau […] a prețurilor” din partea autorităților publice și în cazul în care astfel se conferă un „avantaj”. Articolele 6 și 7 din regulamentul menționat precizează modalitățile de calcul al „avantajului” conferit. În ceea ce privește contribuția financiară sau o susținere a veniturilor sau a prețurilor constând în furnizarea de bunuri de către autoritățile publice, articolul 6 litera (d) din regulamentul de bază prevede în esență că această furnizare conferă un avantaj dacă se efectuează în schimbul unei remunerații mai mici decât cea adecvată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 aprilie 2019, Jindal Saw și Jindal Saw Italia/Comisia, T‑300/16, EU:T:2019:235, punctele 195 și 196).

200    Articolul 6 din acest regulament prevede norme pentru a stabili, în funcție de tipul de măsură în cauză, dacă aceasta poate fi privită ca un „avantaj conferit beneficiarului”. În conformitate cu aceste norme, există un avantaj dacă, concret, beneficiarul a primit o contribuție financiară care îi permite să aibă acces la condiții mai favorabile decât cele la care ar avea acces pe piață. În ceea ce privește în special furnizarea de bunuri, articolul 6 litera (d) din regulamentul de bază prevede că nu există un avantaj decât dacă „furnizarea se efectuează prin intermediul unei remunerații mai mici decât ar fi adecvată”, „[a]decvarea remunerării [stabilindu‑se] în raport cu condițiile existente pe piață pentru bunul sau serviciul respectiv în țara de furnizare sau de cumpărare, inclusiv prețul, calitatea, disponibilitatea, valoarea comercială, transportul și alte condiții de achiziționare sau de vânzare”. Din acești termeni reiese că stabilirea „avantajului” presupune o comparație și că aceasta, din moment ce urmărește aprecierea caracterului adecvat al prețului plătit în raport cu condițiile normale de pe piață, în principiu în țara de furnizare, trebuie să ia în considerare toate elementele costului pe care le generează pentru beneficiar primirea bunului furnizat de autoritățile publice. Prin urmare, din această dispoziție rezultă că, în măsura posibilului, metoda utilizată de Comisie pentru a calcula avantajul trebuie să permită să se reflecte avantajul efectiv conferit beneficiarului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 aprilie 2019, Jindal Saw și Jindal Saw Italia/Comisia, T‑300/16, EU:T:2019:235, punctele 208-210).

201    În speță, din considerentele (170) și (171) ale regulamentului atacat rezultă că Comisia a stabilit existența unui avantaj utilizând ca preț de referință pentru comparație prețurile franco la bord (FAB) pentru UPB la exportul din Indonezia către restul lumii, astfel cum figurau în statisticile indoneziene privind exporturile, și că a calculat avantajul conferit beneficiarului ca fiind suma diferențelor dintre aceste prețuri de referință ale UPB‑ului, calculate pe lună, în perioada de anchetă, și prețurile plătite pentru UPB‑ul cumpărat pe piața internă.

202    Reclamantele susțin că, pentru a stabili avantajul conferit producătorilor de biomotorină, Comisia a reținut un termen de comparație eronat pentru a concluziona că UPB‑ul era furnizat în schimbul unei remunerații mai mici decât cea adecvată pe piața indoneziană.

203    Primo, reclamantele susțin că Comisia ar fi trebuit să rețină ca termen de comparație, pentru analiza caracterului adecvat al remunerației, prețurile practicate în țară, care erau stabilite de piață.

204    Totuși, Comisia a concluzionat, iar argumentele reclamantelor privind invalidarea concluziilor sale au fost deja respinse în cadrul primului aspect al prezentului motiv, că prețurile UPB‑ului pe piața indoneziană erau stabilite de PTPN și că „ideea de preț” propusă de aceasta din urmă nu reflecta niciun preț al pieței rezultat dintr‑un proces de licitație competitiv [considerentele (124) și (148) ale regulamentului atacat].

205    Prin urmare, având în vedere denaturarea pieței determinată de intervenția autorităților publice indoneziene [considerentul (198) al regulamentului provizoriu], Comisia a considerat în mod valabil, în considerentul (197) al regulamentului provizoriu, că prețul de cumpărare al UPB‑ului trebuia comparat cu o valoare de referință adecvată în temeiul articolului 6 litera (d) din regulamentul de bază, astfel încât argumentul reclamantelor trebuie respins.

206    Secundo, reclamantele susțin că în mod eronat Comisia a comparat prețurile UPB‑ului de pe piața internă indoneziană cu prețurile interne malaysiene și cu prețurile de export indoneziene. Mai precis, prețurile FAB de export ar include impunerea la export, care nu ar greva tranzacțiile interne. În plus, Comisia ar fi trebuit să efectueze ajustări ale prețului de referință pentru a garanta că punctul de reper utilizat reflecta condițiile în care UPB‑ul ar fi comercializat în condițiile pieței.

207    Mai întâi, reiese atât din considerentul (182) al regulamentului atacat, cât și din considerentul (198) al regulamentului provizoriu că Comisia nu a utilizat ca preț de referință prețurile malaysiene pentru a stabili valoarea avantajului în cauză. Faptul că, astfel cum susțin reclamantele, Comisia a comparat prețurile interne indoneziene ale UPB‑ului cu prețurile malaysiene pentru a ajunge la concluzia că prețul stabilit de PTPN nu era echitabil și că prețurile de pe piața internă din Indonezia erau mai mici decât prețul pieței, într‑o altă parte a regulamentului provizoriu [considerentul (163)], este lipsit de incidență în contextul stabilirii avantajului conferit producătorilor de biomotorină. Prin urmare, această afirmație a reclamantelor trebuie respinsă.

208    În continuare, din considerentul (198) al regulamentului provizoriu reiese că Comisia a considerat că prețurile FAB ale UPB‑ului la exportul din Indonezia către restul lumii constituiau o referință adecvată întrucât erau stabilite în conformitate cu principiile liberei concurențe, reflectau condițiile existente pe piața din Indonezia, nu erau denaturate de intervenția autorităților publice și, prin urmare, erau cel mai bun indicator a ceea ce ar fi fost prețul intern indonezian în lipsa unei denaturări determinate de intervenția autorităților publice indoneziene. Împotriva acestei analize, reclamantele susțin că, chiar presupunând că prețurile UPB‑ului de pe piața internă indoneziană ar fi denaturate, prețul FAB la export nu este un preț de referință valabil întrucât ar fi el însuși denaturat de restricțiile la export.

209    Acest argument trebuie înlăturat. Astfel, faptul că prețul FAB pentru UPB la exportul din Indonezia include efectele impunerii la export, după cum precizează Comisia în considerentele (173) și (181) ale regulamentului atacat, nu implică denaturarea acestui preț. Dimpotrivă, dat fiind că prețul UPB de pe piața internă era mai mic decât cel adecvat, ca urmare a unei serii de măsuri printre care taxa și impunerea la export și stabilirea prețurilor de către PTPN, prețul UPB la export, odată achitată impunerea la export, corespundea, după cum subliniază în mod întemeiat Comisia, prețului pe care vânzătorii îl propuneau la export. Deși impunerea la export este una dintre măsurile care au ca rezultat stimularea furnizorilor de UPB să vândă pe piața internă la prețuri mai mici decât cele adecvate, ea nu face ca prețul FAB indonezian la export să devină din acest motiv inadecvat ca preț de referință pentru calculul avantajului. Astfel, după cum a apreciat în mod întemeiat Comisia, acest preț permitea, în conformitate cu norma stabilită la articolul 6 litera (d) din regulamentul de bază și cu jurisprudența citată la punctul 200 de mai sus, să se reflecte, în măsura posibilului, avantajul efectiv conferit beneficiarului.

210    În sfârșit, argumentul reclamantelor potrivit căruia Comisia ar fi trebuit să efectueze adaptări ale prețului de referință trebuie de asemenea înlăturat. Astfel, primo, abordarea reclamantelor potrivit căreia impunerea la export ar fi trebuit să fie dedusă a fost deja respinsă la punctul anterior. Secundo, presupunând că reclamantele susțin că erau necesare alte adaptări ale prețului de referință, acestea nu au prezentat elemente suficiente care să indice care sunt aceste adaptări și de ce erau necesare. Or, o asemenea probă este necesară pentru a stabili că o instituție a Uniunii a săvârșit o eroare vădită de apreciere de natură să justifice anularea unui act (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2014, Gold East Paper și Gold Huasheng Paper/Consiliul, T‑444/11, EU:T:2014:773, punctul 62).

211    Tertio, reclamantele invocă în susținerea argumentației lor raportul organului de apel al OMC intitulat „Statele Unite – Măsuri compensatorii pentru anumite produse plate din oțel nealiat laminate la cald din India”, adoptat la 8 decembrie 2014 (WT/DS 436/AB/R), unde se reține, la punctele 4.148 și 4.151, că „o stabilire a aspectului dacă o remunerație este «mai mică decât cea adecvată» în sensul articolului 14 litera (d) presupune selectarea unui element de comparație – cu alte cuvinte, un preț care servește drept punct de reper – cu care va fi comparat prețul practicat de autoritățile publice pentru bunul respectiv” și că acest punct de reper „trebuie să fie constituit din prețuri stabilite de piață pentru bunuri identice sau similare care se raportează, se referă la sau sunt legate de condițiile existente pe piață pentru bunul respectiv în țara de furnizare”. Trebuie să se constate, fără a aduce atingere jurisprudenței citate la punctele 38 și 39 de mai sus, că aceste constatări astfel aduse în acest raport nu repun în discuție analiza Comisiei prezentată la punctele 201, 205 și 208 de mai sus, care se referă de asemenea la un preț de piață disponibil pentru același produs, mai ales în lumina considerației care figurează la punctul 4.155 din raportul menționat, potrivit căreia „[d]eși analiza punctelor de reper începe printr‑o examinare a prețurilor în țară pentru bunul respectiv, nu ar fi adecvat ca aceste prețuri să fie utilizate atunci când nu sunt stabilite de piață”.

212    În consecință, acest argument trebuie respins și, prin urmare, cel de al treilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins în totalitate.

213    Având în vedere aceste considerații, al doilea motiv trebuie respins în întregime.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (8) din regulamentul de bază și pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de Comisie prin faptul că a stabilit existența unui risc de prejudiciu important pentru industria Uniunii

214    În cadrul celui de al treilea motiv, reclamantele susțin că Comisia a încălcat articolul 8 alineatul (8) din regulamentul de bază și a săvârșit o eroare vădită de apreciere în măsura în care a stabilit existența unui risc de prejudiciu important pentru industria Uniunii în temeiul premisei eronate că industria Uniunii se afla într‑o situație fragilă.

215    Comisia, susținută de EBB, respinge acest motiv.

216    În speță, Comisia a concluzionat, în cuprinsul considerentelor (319) și (320) ale regulamentului atacat, că industria din Uniune nu a suferit un prejudiciu important în perioada de anchetă, chiar dacă această industrie nu era solidă. Ea a considerat totuși că exista în speță un risc de prejudiciu important pentru industria menționată.

217    Cu titlu introductiv, trebuie amintit în această privință că articolul 2 litera (d) din regulamentul de bază definește termenul „prejudiciu” ca fiind, printre altele, în cazul în care nu se specifică altfel, un prejudiciu important adus unei industrii a Uniunii sau un risc de prejudiciu important adus unei astfel de industrii și face trimitere la dispozițiile articolului 8 pentru interpretarea acestei noțiuni.

218    Articolul 8 alineatul (1) din acest regulament prevede stabilirea existenței unui prejudiciu. Aceasta trebuie să implice o examinare obiectivă, pe de o parte, a volumului importurilor care fac obiectul unor subvenții și a efectului acestor importuri asupra prețului produselor similare pe piața Uniunii și, pe de altă parte, a incidenței acestor importuri asupra industriei Uniunii.

219    Articolul 8 alineatul (4) din regulamentul de bază prevede că examinarea efectului importurilor care fac obiectul unor subvenții asupra industriei respective a Uniunii implică o evaluare a tuturor factorilor și indicilor economici relevanți care influențează situația acestei industrii, inclusiv faptul că o industrie nu a surmontat în totalitate efectele practicilor de subvenționare sau de dumping din trecut.

220    Articolul 8 alineatul (5) din regulamentul de bază prevede că trebuie demonstrată, cu ajutorul tuturor elementelor de probă pertinente referitoare la situația industriei Uniunii, existența unui prejudiciu suferit de această industrie. În special, acest articol prevede că o asemenea dovadă implică demonstrarea faptului că volumul sau nivelurile prețurilor menționate la alineatul (2) au un impact asupra industriei Uniunii în sensul alineatului (4) al aceluiași articol și că acest impact este de asemenea natură încât poate fi considerat important (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 19 decembrie 2013, Transnational Company „Kazchrome” și ENRC Marketing/Consiliul, C‑10/12 P, nepublicată, EU:C:2013:865, punctul 49).

221    Articolul 8 alineatul (8) din regulamentul de bază reglementează „stabilirea existenței unui risc de prejudiciu important”. Se precizează că această stabilire trebuie să se bazeze pe fapte, nu doar pe presupuneri, conjecturi sau posibilități îndepărtate, și că modificarea condițiilor care ar crea o situație în care subvenția ar cauza un prejudiciu trebuie să fie previzibilă în mod clar și iminentă. Rezultă că constatarea unui pericol de prejudiciu trebuie să reiasă în mod clar din situația de fapt a cauzei. De asemenea, rezultă că prejudiciul care face obiectul unui pericol trebuie să se producă în termen scurt (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 ianuarie 2014, Hubei Xinyegang Steel/Consiliul, T‑528/09, EU:T:2014:35, punctul 54).

222    Această dispoziție enumeră în mod nelimitativ factorii care trebuie luați în considerare pentru stabilirea existenței unui risc de prejudiciu important (a se vedea prin analogie Concluziile avocatului general Mengozzi prezentate în cauzele conexate ArcelorMittal Tubular Products Ostrava și alții/Consiliul și Consiliul/Hubei Xinyegang Steel, C‑186/14 P și C‑193/14 P, EU:C:2015:767, punctul 44).

223    De asemenea, Curtea a precizat deja că existența unui risc de prejudiciu, la fel ca existența unui prejudiciu, trebuie stabilită la data adoptării unei măsuri antisubvenții, având în vedere situația industriei Uniunii de la această dată. Astfel, numai prin prisma situației respective instituțiile Uniunii vor putea stabili dacă creșterea iminentă a importurilor viitoare care fac obiectul unei subvenții va cauza un prejudiciu important pentru această industrie în ipoteza în care nu ar fi adoptată nicio măsură de protecție comercială. Totuși, instituțiile Uniunii sunt abilitate să ia în considerare, în anumite împrejurări, datele ulterioare unei perioade de anchetă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 4 februarie 2021, eurocylinder systems, C‑324/19, EU:C:2021:94, punctele 40 și 41).

224    Trebuie amintit totodată că, potrivit jurisprudenței citate la punctul 26 de mai sus, în domeniul politicii comerciale comune și în mod special în materie de măsuri de protecție comercială, instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere ca urmare a complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care trebuie să le examineze. În acest context, trebuie considerat că examinarea unui pericol de prejudiciu presupune evaluarea unor aspecte economice complexe, iar controlul jurisdicțional al acestei aprecieri trebuie să se limiteze, în consecință, la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a inexistenței unor erori vădite în aprecierea faptelor sau a inexistenței unui abuz de putere. Acest control jurisdicțional limitat nu înseamnă ca instanța Uniunii să se abțină de la a controla interpretarea datelor de natură economică efectuată de instituții (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 ianuarie 2014, Hubei Xinyegang Steel/Consiliul, T‑528/09, EU:T:2014:35, punctul 53 și, în acest sens, Hotărârea din 19 mai 2021, China Chamber of Commerce for Import and Export of Machinery and Electronic Products și alții/Comisia, T‑254/18, în prezent în recurs, EU:T:2021:278, punctul 149). Prin urmare, Tribunalul trebuie să verifice nu numai exactitatea elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente reprezintă toate datele pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă acestea sunt de natură să susțină concluziile desprinse (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 octombrie 2018, Gul Ahmed Textile Mills/Consiliul, C‑100/17 P, EU:C:2018:842, punctul 64).

225    În sfârșit, concluzia Comisiei cu privire la situația industriei Uniunii, stabilită în cadrul analizei unui prejudiciu important cauzat industriei Uniunii, în sensul articolului 8 alineatul (4) din regulamentul de bază, rămâne, în principiu, pertinentă în cadrul analizei riscului de prejudiciu important pentru această industrie, în sensul articolului 8 alineatul (8) din acest regulament (a se vedea prin analogie Hotărârea din 4 februarie 2021, eurocylinder systems, C‑324/19, EU:C:2021:94, punctul 42).

226    În lumina acestor principii trebuie să se examineze dacă Comisia a încălcat articolul 8 alineatul (8) atunci când a concluzionat, în considerentul (360) al regulamentului provizoriu, confirmat în considerentul (405) al regulamentului atacat, că este probabil ca starea economică fragilă a industriei din Uniune să fie înrăutățită de importurile subvenționate iminente și continue de biomotorină din Indonezia, importuri care au constituit în perioada de anchetă un risc de producere a unui prejudiciu important pentru industria Uniunii.

227    Comisia susține că, chiar presupunând că ar fi săvârșit o eroare atunci când a apreciat că industria Uniunii era fragilă, ar putea, în orice caz, să considere că situația industriei din Uniune ar urma să se schimbe într‑un viitor apropiat și să cauzeze un prejudiciu important. În aceste condiții, al treilea motiv invocat de reclamante, care nu repune în discuție această parte a analizei riscului de prejudiciu important, ar trebui, în orice caz, respins.

228    Trebuie arătat că, în timp ce articolul 8 alineatul (1) din regulamentul de bază impune ca „stabilirea existenței unui prejudiciu” să implice printre altele o examinare obiectivă a impactului importurilor care fac obiectul unor subvenții asupra industriei Uniunii, examinare care include, potrivit articolului 8 alineatul (4) din regulamentul de bază, evaluarea tuturor factorilor și indicilor relevanți care influențează situația industriei Uniunii, această examinare nu este impusă în mod explicit de regulamentul de bază în ceea ce privește analiza unui risc de prejudiciu în sensul articolului 8 alineatul (8) din acesta. Totuși, examinarea factorilor relevanți care influențează situația industriei Uniunii în contextul unui risc de prejudiciu pare necesară, întrucât permite să se contureze starea industriei Uniunii cu privire la care instituțiile pot să evalueze, astfel cum impune articolul 8 alineatul (8) din regulamentul de bază, dacă, în prezența unor noi importuri iminente, riscul de prejudiciu important care planează asupra industriei Uniunii s‑ar materializa într‑un prejudiciu important în cazul în care nu ar fi adoptate măsuri de protecție. Cu alte cuvinte, pentru ca instituțiile să poată stabili dacă există un risc de prejudiciu important pentru industria Uniunii, în condițiile în care, prin definiție, această industrie nu suferă un prejudiciu material actual în pofida efectelor importurilor care fac obiectul unui dumping în perioada de anchetă, este necesar să se cunoască situația actuală a acestei industrii (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 7 aprilie 2016, ArcelorMittal Tubular Products Ostrava și alții/Hubei Xinyegang Steel, C‑186/14 P și C‑193/14 P, EU:C:2016:209, punctul 31, și Concluziile avocatului general Mengozzi prezentate în cauzele conexate ArcelorMittal Tubular Products Ostrava și alții/Consiliul și Consiliul/Hubei Xinyegang Steel, C‑186/14 P și C‑193/14 P, EU:C:2015:767, punctele 43-48).

229    În speță, astfel cum subliniază în mod întemeiat reclamantele, din considerentul (360) al regulamentului provizoriu reiese că situația industriei din Uniune a fost luată în considerare pentru a se stabili existența unui risc de prejudiciu. Astfel, concluzia Consiliului în ceea ce privește situația industriei din Uniune nu este irelevantă pentru analiza riscului de prejudiciu (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 29 ianuarie 2014, Hubei Xinyegang Steel/Consiliul, T‑528/09, EU:T:2014:35, punctul 58). Al treilea motiv ar fi, așadar, susceptibil, dacă ar fi admis, să repună în discuție temeinicia concluziei Comisiei referitoare la existența unui risc de prejudiciu important.

230    Prin urmare, trebuie să se respingă argumentul Comisiei prezentat la punctul 227 de mai sus și să se examineze al treilea motiv invocat de reclamante.

231    Reclamantele susțin că analiza indicatorilor economici ai Uniunii nu arată o situație economică fragilă a industriei Uniunii. Toți factorii, cu excepția cotelor de piață, s‑ar fi îmbunătățit între anul 2015 și perioada de anchetă și ar exista doar o foarte mică scădere a vânzărilor între anul complet 2017 și perioada de anchetă. În susținerea afirmațiilor lor, reclamantele au prezentat Tribunalului un tabel cu analiza lor privind datele reprezentative ale situației economice a industriei Uniunii luate în considerare de Comisie în regulamentul provizoriu.

232    Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că observațiile reclamantelor iau în considerare datele prezentate de Comisie care privesc nu numai perioada de anchetă, ci și integralitatea „perioadei examinate”, și anume perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 și sfârșitul perioadei de anchetă [considerentul (13) al regulamentului provizoriu]. Potrivit jurisprudenței, ideea care stă la baza stabilirii unei „perioade examinate” este de a permite Comisiei să examineze o perioadă mai lungă decât cea acoperită de ancheta propriu‑zisă, astfel încât să își întemeieze analiza pe tendințe reale și virtuale care necesită, pentru a putea fi identificate, o durată suficient de lungă (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 7 mai 1991, Nakajima/Consiliul, C‑69/89, EU:C:1991:186, punctul 87, și Hotărârea din 19 mai 2021, China Chamber of Commerce for Import and Export of Machinery and Electronic Products și alții/Comisia, T‑254/18, în prezent în recurs, EU:T:2021:278, punctul 337).

233    Pentru a ajunge la concluzia că industria din Uniune nu era solidă în perioada de anchetă, Comisia a luat în considerare mai mulți indicatori microeconomici și macroeconomici în cuprinsul considerentelor (309)-(340) ale regulamentului provizoriu și a confirmat această analiză în considerentele (279)-(317) ale regulamentului atacat, în care a examinat de asemenea, în considerentele (321)-(341), indicatori economici ulteriori perioadei de anchetă.

234    În primul rând, în ceea ce privește, primo, indicatorii macroeconomici, reclamantele susțin că producția Uniunii, capacitatea de producție și utilizarea capacităților au evoluat pozitiv între anul 2015 și perioada de anchetă.

235    În această privință trebuie arătat că din tabelul 3 reprodus în considerentul (268) al regulamentului provizoriu reiese că, după o creștere între 2015 și 2017, producția din Uniune a rămas aproape stabilă între anul 2017 și perioada de anchetă (o creștere de la 13 071 053 la 13 140 582 de tone pentru un indice stabil 111), în timp ce consumul în Uniune a crescut considerabil, astfel cum reiese din tabelul 4 reprodus în considerentul (271) al regulamentului provizoriu (de la 14 202 128 la 15 634 102 tone, o creștere de 10,08 %). Rezultă de aici că producția din Uniune nu a urmat creșterea consumului în Uniune, deci a cererii. În plus, din tabelul 8 reprodus în considerentul (309) al regulamentului provizoriu reiese că producția Uniunii a crescut ușor între anii 2015 și 2016 (de la 16 009 878 la 16 561 814 tone) și între anul 2017 și perioada de anchetă (de la 16 594 853 la 17 031 230 de tone), în timp ce utilizarea acestor capacități, după o creștere în 2015, în 2016 și în 2017, a scăzut ușor între 2017 și perioada de anchetă.

236    Pe baza acestor date, Comisia a apreciat, în considerentul (310) al regulamentului provizoriu, că creșterea capacității de producție a industriei din Uniune a fost semnificativ mai mică decât creșterea cererii, deoarece industria menționată nu a putut să beneficieze de creșterea pieței decât într‑o măsură foarte limitată din cauza creșterii semnificative a importurilor subvenționate, în special în perioada de anchetă.

237    Întrucât această constatare corespunde datelor analizate și este de natură să susțină concluzia că industria Uniunii se afla într‑o situație delicată, primul argument al reclamantelor trebuie respins.

238    Secundo, reclamantele susțin că volumul vânzărilor a crescut.

239    Cu toate acestea, din tabelul 9 reprodus în considerentul (314) al regulamentului provizoriu reiese clar că, deși volumul vânzărilor de pe piața Uniunii a crescut între anii 2015 și 2017, aceste vânzări au scăzut între anul 2017 și perioada de anchetă, perioadă care corespunde, după cum observă Comisia în considerentul (317) al regulamentului provizoriu, eliminării taxelor asupra importurilor provenite din Indonezia. Prin urmare, acest argument al reclamantelor trebuie respins.

240    Tertio, reclamantele susțin că industria Uniunii a păstrat o cotă de piață ridicată, între 81 % și 95 %.

241    Trebuie însă constatat că din tabelul 9 reprodus în considerentul (314) al regulamentului provizoriu reiese că industria din Uniune a scăzut semnificativ între anul 2017 și perioada de anchetă (de la 91,6 % la 81,5 %). Comisia explică, în considerentul (317) al regulamentului menționat, iar reclamantele nu repun în discuție în mod valabil acest aspect prin argumentația lor întemeiată pe rolul importurilor din Argentina (a se vedea punctele 285-293 de mai jos), că această pierdere se explică prin eliminarea taxelor asupra importurilor din Indonezia, care a modificat situația pieței în luna martie 2018, în perioada de anchetă. Având în vedere aceste date, acest argument al reclamantelor trebuie respins.

242    Quarto, reclamantele susțin că utilizarea și productivitatea afișează tendințe pozitive.

243    Astfel, din tabelul 10 reprodus în considerentul (319) al regulamentului provizoriu reiese că numărul de angajați din industria Uniunii a crescut ușor între 2015 și perioada de anchetă (cu 78 de angajați). Cu toate acestea, productivitatea a scăzut între 2017 și perioada de anchetă (de la 4 782 de tone pe angajat la 4 625 de tone pe angajat). Rezultă că ușoara creștere a numărului de angajați nu este suficientă, în sine, pentru a invalida concluziile Comisiei desprinse din ansamblul indicatorilor macroeconomici. Astfel, potrivit jurisprudenței, dacă examinarea instituțiilor ar ajunge la concluzia că riscul de prejudiciu este important, nu se impune ca toți factorii și indicii economici relevanți să demonstreze o tendință negativă (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 23 aprilie 2018, Shanxi Taigang Stainless Steel/Comisia, T‑675/15, nepublicată, EU:T:2018:209, punctul 93 și jurisprudența citată).

244    Rezultă că aceste argumente ale reclamantelor trebuie respinse.

245    În al doilea rând, în ceea ce privește indicatorii microeconomici, primo, reclamantele susțin că prețurile de vânzare în Uniune și costurile de producție au prezentat o evoluție paralelă.

246    Trebuie constatat că din tabelul 11 reprodus în considerentul (325) al regulamentului provizoriu reiese că, după ce au crescut între anii 2015 și 2017, perioadă în care existau taxe la importurile provenite din Indonezia, prețurile au scăzut de la 832 de euro la 794 de euro pe tonă între anul 2017 și perioada de anchetă. Din tabelul 11 reprodus în considerentul (325) al regulamentului provizoriu reiese de asemenea că costurile de producție au scăzut de la 827 de euro pe tonă la 791 de euro pe tonă între anul 2017 și perioada de anchetă. Cu toate acestea, din ansamblul datelor acestui tabel, în special din scăderea prețului de vânzare, rezultă că industria Uniunii nu a putut beneficia de această scădere a costurilor deoarece a fost nevoită să transfere în totalitate această scădere a costurilor către clienții săi, după cum observă în mod întemeiat Comisia în cuprinsul considerentului (328) al regulamentului provizoriu. Prin urmare, acest argument al reclamantelor trebuie respins.

247    Secundo, reclamantele susțin că costul mediu cu forța de muncă pe angajat a evoluat pozitiv.

248    Totuși, din tabelul 12 reprodus în considerentul (330) al regulamentului provizoriu reiese că acest cost, după ce a scăzut considerabil între anii 2015 și 2016, a rămas aproape stabil între anul 2016 și perioada de anchetă. Prin urmare, acest argument al reclamantelor trebuie înlăturat.

249    Tertio, reclamantele susțin că fluxurile de lichidități, rentabilitatea vânzărilor și randamentul investițiilor au evoluat pozitiv.

250    În această privință, trebuie constatat că din tabelul 14 reprodus în considerentul (334) al regulamentului provizoriu reiese că fluxul de lichidități a crescut între anii 2015 și 2017 (cu o creștere puternică între anii 2016 și 2017), pentru a reveni ulterior la nivelurile din 2016. Prin urmare, nu este posibil să se constate o evoluție pozitivă, contrar celor susținute de reclamante.

251    În ceea ce privește randamentul investițiilor, acesta a crescut considerabil între anii 2015 și 2016, pentru a rămâne ulterior relativ stabil (18 % în anul 2016, 16 % în anul 2017 și 17 % în perioada de anchetă). Or, aceste evoluții precum și stabilizarea rentabilității vânzărilor în Uniune la clienți independenți de la 0,8 % în anul 2017 și în perioada de anchetă nu pot repune în discuție concluziile Comisiei cu privire la situația generală a industriei din Uniune. Astfel cum a arătat Comisia în ședință, această rată de rentabilitate este scăzută și nu este suficientă pentru a asigura supraviețuirea unei industrii pe termen lung.

252    Reclamantele contestă de asemenea concluziile desprinse de Comisie din cifrele referitoare la perioada ulterioară perioadei de anchetă.

253    În această privință trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, abilitarea de a lua în considerare, în anumite împrejurări, datele ulterioare unei perioade de anchetă se justifică în cadrul unor anchete având ca obiect nu constatarea unui prejudiciu, ci stabilirea existenței unui risc de prejudiciu, care, prin natura sa, implică o analiză prospectivă. Astfel, aceste date pot fi utilizate pentru a confirma sau a infirma previziunile care figurează în Regulamentul Comisiei de instituire a unei taxe compensatorii provizorii și pentru a permite, în prima ipoteză, instituirea unei taxe compensatorii definitive. Cu toate acestea, utilizarea de către instituțiile Uniunii a unor date ulterioare perioadei de anchetă nu poate fi exceptată de la controlul instanței Uniunii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 4 februarie 2021, eurocylinder systems, C‑324/19, EU:C:2021:94, punctul 41).

254    În speță, Comisia a studiat, în considerentele (321)-(341) ale regulamentului atacat, datele referitoare la perioada cuprinsă între luna octombrie 2018 și luna iunie 2019 (denumită în continuare „perioada ulterioară anchetei”) și a concluzionat că, în perioada ulterioară anchetei, situația economică a industriei din Uniune s‑a deteriorat și mai mult.

255    Reclamantele susțin că, deși aceste informații sunt incomplete, rezultă că, pe de o parte, vânzările și utilizarea capacității de producție au rămas stabile și, pe de altă parte, întrucât costurile de producție au scăzut mai mult decât prețurile de vânzare unitare, rentabilitatea s‑a îmbunătățit.

256    Or, trebuie constatat că din tabelul 2 reprodus în considerentul (325) al regulamentului atacat, ale cărui date nu au fost contestate de reclamante, reiese că atât producția industriei din Uniune, cât și vânzările s‑au redus între perioada de anchetă și perioada ulterioară anchetei (de la 2 510 356 de tone la 1 824 599 de tone și, respectiv, de 2 524 646 de tone la 1 871 962 de tone). Rata de utilizare a capacității a scăzut de asemenea ușor (de la 82 % la 80 %). În plus, deși este adevărat că costul de producție unitar a scăzut de la 791 de euro pe tonă la 760 de euro, prețul de vânzare unitar a scăzut de asemenea cu 4 euro pe tonă. Această scădere nuanțează ușoara îmbunătățire a rentabilității observate, care nu poate repune în discuție concluziile Comisiei cu privire la situația industriei din Uniune, care sunt întemeiate pe ansamblul elementelor relevante în această privință.

257    Prin urmare, argumentele reclamantelor privind invalidarea analizei situației industriei din Uniune și, așadar, cel de al treilea motiv trebuie respinse.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatele (5) și (6) din regulamentul de bază și pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de Comisie prin faptul că a stabilit că importurile din Indonezia amenințau să cauzeze un prejudiciu industriei din Uniune și prin faptul că a nu a ținut seama de efectul importurilor din Argentina

258    Al patrulea motiv se întemeiază pe două aspecte, care sunt contestate de Comisie, susținută de EBB.

259    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) și cu articolul 8 alineatul (5) din regulamentul de bază, existența unei legături de cauzalitate între importurile care fac obiectul unor subvenții și prejudiciul cauzat industriei din Uniune este o condiție necesară pentru impunerea unei taxe compensatorii (Hotărârea din 10 aprilie 2019, Jindal Saw și Jindal Saw Italia/Comisia, T‑300/16, EU:T:2019:235, punctul 257). Același principiu se aplică atunci când taxa compensatorie definitivă se întemeiază pe existența unui risc de prejudiciu important pentru industria Uniunii.

260    În temeiul articolului 8 alineatele (5) și (6) din regulamentul de bază, pe de o parte, instituțiile au obligația de a examina dacă prejudiciul pe care intenționează să îl rețină decurge efectiv din importurile care au făcut obiectul unor subvenții. Este vorba în acest caz despre analiza numită de atribuire. Pe de altă parte, acestea trebuie să înlăture orice prejudiciu care decurge din alți factori, astfel încât prejudiciul cauzat de acești alți factori să nu fie atribuit importurilor respective. Este vorba în acest caz despre analiza numită de neatribuire [a se vedea prin analogie Hotărârea din 28 februarie 2017, Yingli Energy (China) și alții/Consiliul, T‑160/14, nepublicată, EU:T:2017:125, punctul 189 și jurisprudența citată].

261    Aceste dispoziții nu impun instituțiilor nicio obligație în ceea ce privește forma sau ordinea pe care trebuie să o respecte la efectuarea analizelor de atribuire sau de neatribuire. În schimb, ele prevăd că aceste analize trebuie să fie efectuate de așa manieră încât să permită disocierea și distingerea efectelor prejudiciabile ale importurilor care fac obiectul unui dumping de cele cauzate de alți factori (a se vedea prin analogie Hotărârea din 25 octombrie 2011, Transnational Company „Kazchrome” și ENRC Marketing/Consiliul, T‑192/08, EU:T:2011:619, punctul 38).

262    Astfel cum a precizat deja instanța Uniunii, obiectivul articolului 8 alineatele (5) și (6) din regulamentul de bază este, pe de o parte, ca instituțiile Uniunii să disocieze și să distingă efectele prejudiciabile ale importurilor care fac obiectul unor subvenții de efectele celorlalți factori, dat fiind că, dacă instituțiile nu ar disocia și nu ar distinge impactul diverșilor factori, acestea nu ar putea concluziona în mod valabil că importurile care fac obiectul unor subvenții au cauzat un prejudiciu industriei Uniunii. Pe de altă parte, obiectivul acestor norme este de a nu conferi industriei Uniunii o protecție care depășește ceea ce este necesar (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 3 septembrie 2009, Moser Baer India/Consiliul, C‑535/06 P, EU:C:2009:498, punctul 90, Hotărârea din 19 decembrie 2013, Transnational Company „Kazchrome” și ENRC Marketing/Consiliul, C‑10/12 P, nepublicată, EU:C:2013:865, punctul 39, și Hotărârea din 6 septembrie 2013, Godrej Industries și VVF/Consiliul, T‑6/12, EU:T:2013:408, punctul 63).

263    În plus, larga putere de apreciere de care dispun instituțiile Uniunii în domeniul politicii comerciale comune și în special al măsurilor de protecție comercială, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 26 de mai sus, privește printre altele toate condițiile de stabilire a prejudiciului cauzat industriei Uniunii în cadrul unei proceduri antisubvenție, inclusiv legătura de cauzalitate și, prin urmare, reclamantele sunt cele care trebuie să depună elementele de probă care permit Tribunalului să constate că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește evaluarea și cauzele prejudiciului (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 11 septembrie 2014, Gold East Paper și Gold Huasheng Paper/Consiliul, T‑443/11, EU:T:2014:774, punctele 323-325).

264    Prin intermediul primului aspect al celui de al patrulea motiv, reclamantele contestă analiza de atribuire efectuată de Comisie în considerentele (406)-(415) ale regulamentului atacat. Prin intermediul celui de al doilea aspect, acestea critică analiza de neatribuire, efectuată în considerentul (416) și următoarele ale aceluiași regulament.

 Cu privire la primul aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (5) din regulamentul de bază și pe erori vădite de apreciere săvârșite de Comisie atunci când a concluzionat că importurile din Indonezia amenințau să cauzeze un prejudiciu

265    În cadrul primului aspect al celui de al patrulea motiv, reclamantele susțin că Comisia nu a demonstrat că exista o legătură de cauzalitate între importurile de biomotorină din Indonezia și riscul de prejudiciu important pentru industria Uniunii.

266    În această privință trebuie subliniat că stabilirea efectului importurilor care fac obiectul subvențiilor asupra prețurilor produselor similare pe piața Uniunii, în temeiul articolului 8 alineatul (1) din regulamentul de bază, este un exercițiu diferit de cel care urmărește să stabilească existența unei legături de cauzalitate între importurile care fac obiectul subvențiilor și prejudiciul suferit de industria Uniunii, prevăzută la articolul 8 alineatul (5) din regulamentul de bază. Stabilirea prevăzută la articolul 8 alineatul (1) din regulamentul de bază urmărește să determine efectul importurilor care fac obiectul subvențiilor asupra prețurilor produselor similare pe piața Uniunii. Această stabilire implică o examinare a relației dintre prețurile importurilor care fac obiectul subvențiilor și cele ale produselor similare ale industriei Uniunii. În ceea ce privește stabilirea prevăzută la articolul 8 alineatul (5) din regulamentul de bază, aceasta urmărește să facă legătura dintre importurile care fac obiectul unor subvenții și prejudiciul, considerat în ansamblu, al industriei Uniunii. Totuși, chiar dacă scopul acestor două stabiliri este diferit, elementele de probă privind existența unui prejudiciu, inclusiv cele referitoare la efectul importurilor asupra prețurilor produselor similare pe piața Uniunii, sunt luate în considerare în cadrul analizei efectuate de Comisie cu privire la legătura de cauzalitate, vizată la articolul 8 alineatul (5) din regulamentul de bază. Astfel, există un raport între determinarea subcotării prețurilor și, într‑un mod mai general, a efectului importurilor care fac obiectul unor subvenții asupra prețurilor produselor similare din industria Uniunii și stabilirea unei legături de cauzalitate în temeiul articolului 8 alineatul (5) din regulamentul de bază (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 30 noiembrie 2011, Transnational Company „Kazchrome” și ENRC Marketing/Consiliul și Comisia, T‑107/08, EU:T:2011:704, punctul 59, și Hotărârea din 19 mai 2021, China Chamber of Commerce for Import and Export of Machinery and Electronic Products și alții/Comisia, în prezent în recurs, T‑254/18, EU:T:2021:278, punctul 363).

267    În speță, în considerentul (361) al regulamentului provizoriu, Comisia a luat în considerare, în vederea stabilirii existenței unei legături de cauzalitate, creșterea importurilor indoneziene în perioada de anchetă, subcotarea prețurilor biomotorinei originare din Indonezia și faptul că aceste importuri determinaseră o scădere a prețurilor industriei din Uniune. Comisia a observat, în considerentul (362) al regulamentului provizoriu și în considerentul (407) al regulamentului atacat, că această situație a determinat o pierdere de cote de piață pentru industria Uniunii, în pofida creșterii producției și a capacității, și faptul că aceasta din urmă nu și‑a putut îmbunătăți marja de profit nesatisfăcătoare într‑o situație de piață de altfel favorabilă. Comisia a concluzionat astfel, în considerentul (365) al regulamentului provizoriu, confirmat de considerentul (415) al regulamentului atacat, că importurile de biomotorină indoneziană care fac obiectul unor subvenții constituie un risc de prejudiciu important pentru industria Uniunii.

268    Cu titlu introductiv, trebuie respinsă afirmația reclamantelor că importurile originare din Indonezia nu constituiau o cauză a vulnerabilității industriei Uniunii și, prin urmare, că aceste importuri nu pot amenința să cauzeze un prejudiciu acestei industrii. Astfel, după cum subliniază în mod întemeiat Comisia, analiza relevantă în speță nu privește problema dacă importurile din Indonezia constituie o cauză a situației vulnerabile a industriei Uniunii, ci problema dacă aceste importuri constituie un risc de prejudiciu important într‑un viitor apropiat.

269    În primul rând, reclamantele susțin că din datele prezentate în tabelele reproduse în regulamentul provizoriu reiese că creșterea cotelor de piață ale importurilor din Indonezia între anul 2017 și perioada de anchetă, consecință logică a anulării măsurilor antidumping considerate nelegale care blocau importurile indoneziene (a se vedea punctele 3-6 de mai sus), era mai puțin importantă decât reducerea cotelor de piață ale industriei Uniunii, ceea ce înseamnă că importurile indoneziene doar au completat un vid care nu era acoperit de industria Uniunii și nu justificau pierderea cotelor de piață la nivelul industriei Uniunii.

270    În această privință trebuie să se constate că reclamantele nu repun în discuție datele utilizate de Comisie pentru a ajunge la concluziile la care aceasta a ajuns. Astfel, părțile nu contestă că producția industriei din Uniune a crescut ușor între anul 2017 și perioada de anchetă, de la 13 071 053 la 13 140 852 de tone [tabelul 3 reprodus în considerentul (268) al regulamentului provizoriu], în timp ce consumul Uniunii a crescut într‑un mod mai semnificativ în aceeași perioadă, de la 14 202 128 la 15 634 102 tone [tabelul 4 reprodus în considerentul (271) al regulamentului provizoriu]. În aceeași perioadă, importurile din Indonezia au crescut de la 24 984 la 516 088 de tone [tabelul 5 reprodus în considerentul (280) al regulamentului provizoriu], și anume o creștere de 1 965,67 % sau de 491 104 tone, iar volumul vânzărilor industriei din Uniune de pe piața Uniunii a scăzut de la 13 004 462 la 12 741 791 de tone [tabelul 9 reprodus în considerentul (314) al regulamentului provizoriu], respectiv o scădere de 262 671 de tone. În plus, în aceeași perioadă, industria Uniunii a utilizat doar 77 % din capacitatea sa de producție [tabelul 8 reprodus în considerentul (309) al regulamentului provizoriu].

271    Din datele prezentate la punctul anterior reiese că, în pofida unei creșteri a consumului, deci a cererii, pe piața Uniunii, vânzările industriei Uniunii pe aceeași piață au scăzut în ciuda existenței unei importante capacități de producție neutilizate, în timp ce, în același timp, importurile din Indonezia au crescut cu 1 965,67 %. Prin urmare, Comisia a considerat, în considerentul (407) al regulamentului atacat, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere în sensul jurisprudenței citate la punctul 263 de mai sus, că creșterea importurilor în perioada de anchetă, precum și subcotarea și scăderea prețurilor din industria Uniunii cauzate de importurile subvenționate din Indonezia au determinat o pierdere de cote de piață pentru industria Uniunii, cu toate că producția și capacitatea au crescut, și au împiedicat‑o să beneficieze de o situație de altfel favorabilă de pe piață.

272    Reclamantele susțin că importurile din Indonezia nu vor crește mai mult în viitor. În primul rând, cererea de biomotorină cu un CFPP ridicat ar fi limitată. În al doilea rând, două texte adoptate recent ar limita utilizarea EMP în Uniune: Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (JO 2018, L 328, p. 82) și Regulamentul delegat (UE) 2019/807 al Comisiei din 13 martie 2019 de completare a Directivei (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește stabilirea materiilor prime care prezintă riscuri ridicate din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor, în cazul cărora se observă o expansiune semnificativă a suprafeței de producție în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon și certificarea biocombustibililor, a biolichidelor și a combustibililor din biomasă care prezintă riscuri reduse din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor (JO 2019, L 133, p. 1).

273    Primo, astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia, reclamantele nu au repus în discuție concluziile sale referitoare la relația concurențială dintre biomotorina produsă în Uniune și biomotorina provenită din Indonezia și nici faptul că aceasta din urmă exercită o presiune asupra prețurilor [considerentul (254) al regulamentului atacat]. În plus, astfel cum reiese din tabelul 4 reprodus în considerentul (353) al regulamentului atacat, volumul importurilor din Indonezia pentru cele trei trimestre ale perioadei ulterioare anchetei este mai mare decât volumul acestor importuri pentru cele patru trimestre ale perioadei de anchetă.

274    Secundo, Comisia a apreciat în mod întemeiat, în considerentul (360) al regulamentului atacat, că efectul Directivei 2018/2001 nu putea fi prevăzut și „nu afectează analiza actuală a riscului de producere a unui prejudiciu pe care importurile din Indonezia îl prezintă pentru industria Uniunii în viitorul apropiat”. Astfel, trebuie să se constate că această directivă a fost adoptată după perioada de anchetă și că termenul său de transpunere expira abia la 30 iunie 2021, conform articolului 36 alineatul (1) din aceasta. În plus, în temeiul articolului 26 alineatul (2) din directiva menționată, limitarea integrală a importului de „biocombustibil[i], biolichid[e] și combustibil[i] din biomasă produși din culturi alimentare și furajere care prezintă riscuri ridicate din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor, pentru care se observă o expansiune semnificativă a suprafeței de producție în detrimentul terenurilor care stochează cantități ridicate de carbon”, va fi progresivă, începând cu 31 decembrie 2023, în conformitate cu articolul 26 alineatul (2) din aceeași directivă.

275    În al doilea rând, reclamantele susțin că Comisia nu a stabilit o legătură între creșterea importurilor din Indonezia și problemele de rentabilitate ale industriei Uniunii. Din datele prezentate în tabelele reproduse în regulamentul provizoriu ar reieși că rentabilitatea industriei Uniunii a rămas pozitivă în perioada de anchetă și că nu există nicio corelație între importurile din Indonezia și rentabilitatea industriei Uniunii. Datele din perioada ulterioară anchetei ar confirma această lipsă de corelație.

276    Astfel, din tabelul 14 reprodus în considerentul (334) al regulamentului provizoriu reiese că rentabilitatea industriei Uniunii a rămas stabilă în perioada de anchetă (0,8 %). Totuși, după cum reiese din tabelul 3 reprodus în considerentul (329) al regulamentului atacat, în perioada ulterioară anchetei și după o creștere a rentabilității la 10,8 % în al patrulea trimestru al anului 2018, rentabilitatea a scăzut la niveluri inferioare perioadei de anchetă sau chiar la niveluri negative (‐ 5 %) în al doilea trimestru al anului 2019. În plus, din tabelul 4 reprodus în considerentul (353) al regulamentului atacat reiese că importurile din Indonezia erau mai mari în primul și în al doilea trimestru ale anului 2019 în raport cu al patrulea trimestru al anului 2018, în care rentabilitatea industriei Uniunii crescuse.

277    Prin urmare, Comisia a concluzionat, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că exista o legătură de cauzalitate între importurile de biomotorină din Indonezia și existența unui risc de prejudiciu important pentru industria Uniunii.

278    Așadar, primul aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (6) din regulamentul de bază și pe erori vădite de apreciere în analiza efectului importurilor de biomotorină din Argentina

279    În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, reclamantele susțin că, în analiza sa de neatribuire, Comisia nu a ținut seama de riscul de prejudiciu cauzat de importurile de biomotorină din Argentina care au făcut obiectul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/244 al Comisiei din 11 februarie 2019 de instituire a unei taxe compensatorii definitive la importurile de biomotorină originară din Argentina (JO 2019, L 40, p. 1).

280    În această privință trebuie amintit că, așa cum reiese din cuprinsul punctului 260 de mai sus, în cadrul analizei de neatribuire prevăzute la articolul 8 alineatul (6) din regulamentul de bază, Comisia trebuie să înlăture orice prejudiciu care decurge din alți factori, astfel încât prejudiciul cauzat de acești alți factori să nu fie imputat celor care au făcut obiectul unor subvenții.

281    În acest scop, revine Comisiei sarcina să verifice dacă efectele acestor alți factori nu au fost de natură să întrerupă legătura de cauzalitate dintre, pe de o parte, importurile respective și, pe de altă parte, prejudiciul suferit de industria Uniunii. De asemenea, acesteia îi revine sarcina să verifice ca prejudiciul imputabil acestor alți factori să nu fie luat în considerare în stabilirea prejudiciului, deoarece, chiar dacă un alt factor determinat nu poate întrerupe legătura de cauzalitate dintre importurile examinate și prejudiciul suferit de industria Uniunii, acesta poate să cauzeze industriei Uniunii un prejudiciu autonom. Cu toate acestea, dacă Consiliul și Comisia constată că, în pofida unor asemenea factori, prejudiciul cauzat de importurile amintite este semnificativ, se poate stabili, așadar, legătura de cauzalitate dintre aceste importuri și prejudiciul suferit de industria Uniunii (a se vedea, în acest sens și prin analogie, Hotărârea din 4 februarie 2016, C & J Clark International și Puma, C‑659/13 și C‑34/14, EU:C:2016:74, punctul 169 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 28 februarie 2017, Canadian Solar Emea și alții/Consiliul, T‑162/14, nepublicată, EU:T:2017:124, punctele 182-185 și jurisprudența citată).

282    În plus, potrivit jurisprudenței, Comisia poate atribui importurilor care fac obiectul unor subvenții răspunderea pentru un prejudiciu chiar dacă efectele acestora nu reprezintă decât o parte dintr‑un prejudiciu mai mare imputabil altor factori. Este posibilă instituirea unor taxe compensatorii chiar dacă acestea lasă să subziste probleme create industriei Uniunii de alți factori [a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 5 octombrie 1988, Canon și alții/Consiliul, 277/85 și 300/85, EU:C:1988:467, punctele 62 și 63, Hotărârea din 29 ianuarie 1998, Sinochem/Consiliul, T‑97/95, EU:T:1998:9, punctele 99-103, și Hotărârea din 28 februarie 2017, Yingli Energy (China) și alții/Consiliul, T‑160/14, nepublicată, EU:T:2017:125, punctul 192]. Astfel, pentru a exista o legătură de cauzalitate între importurile care au făcut obiectul unor subvenții și prejudiciu sau riscul de prejudiciu important pentru industria Uniunii, în sensul dispozițiilor regulamentului de bază, nu este necesar ca importurile respective să fie cauza unică a acestui prejudiciu.

283    În acest context, nu este necesar să fie expuse și nici măcar să fie cuantificate efectele precise ale factorului respectiv [a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 2017, Yingli Energy (China) și alții/Consiliul, T‑160/14, nepublicată, EU:T:2017:125, punctul 195; a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea din 4 octombrie 2006, Moser Baer India/Consiliul, T‑300/03, EU:T:2006:289, punctul 269].

284    Mai trebuie amintit că le revine părților care invocă nelegalitatea regulamentului în litigiu sarcina de a prezenta elementele de probă de natură să demonstreze că acești factori au avut un efect de o asemenea importanță încât existența unui prejudiciu cauzat industriei Uniunii, precum și existența legăturii de cauzalitate dintre acest prejudiciu și importurile care fac obiectul unui dumping sau al unei subvenții nu sunt dovedite și trebuie, așadar, să fie repuse în discuție (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 28 noiembrie 2013, CHEMK și KF/Consiliul, C‑13/12 P, nepublicată, EU:C:2013:780, punctul 75, și Hotărârea din 19 decembrie 2013, Transnational Company „Kazchrome” și ENRC Marketing/Consiliul, C‑10/12 P, nepublicată, EU:C:2013:865, punctul 28).

285    În speță, contrar celor susținute de reclamante, Comisia a apreciat efectele celorlalți factori care pot aduce prejudicii industriei Uniunii în considerentele (416)-(460) ale regulamentului atacat. În acest context, Comisia a evaluat printre altele, în considerentele (416)-(420) ale regulamentului atacat și (368)-(370) ale regulamentului provizoriu, efectele importurilor de biomotorină din Argentina.

286    Mai precis, Comisia a observat, în considerentul (368) al regulamentului provizoriu, că importurile din Argentina au atins o cotă de piață de 2,8 % în anul 2017, crescând la aproape 10 % în perioada de anchetă, dar că au făcut obiectul unei anchete care a condus la instituirea unei taxe compensatorii definitive și la acceptarea ofertelor de angajament în luna februarie 2019. Comisia a concluzionat astfel, în considerentele (417) și (418) ale regulamentului atacat, că importurile din Argentina au făcut parte dintr‑un risc de producere a unui prejudiciu pentru industria Uniunii în perioada de anchetă, motiv pentru care Comisia a instituit măsuri pentru aceste importuri în februarie 2019 și a acceptat angajamentele în materie de preț, însă că acest fapt nu însemna că importurile din Indonezia nu au constituit și ele un risc de producere a unui prejudiciu, în special după ce au intrat în vigoare măsurile împotriva importurilor din Argentina.

287    În primul rând, reclamantele susțin că creșterea importurilor din Argentina a fost de trei ori mai mare decât cea a importurilor din Indonezia și că prețurile importurilor argentiniene erau mult mai mici, ceea ce înseamnă că acestea erau cauza principală a riscului de prejudiciu. În plus, potrivit reclamantelor, importurile din Indonezia în perioada de anchetă erau de 516 088 de tone, respectiv o cotă de piață de 3,3 %, și în perioada ulterioară anchetei erau de 581 086 de tone, respectiv o cotă de piață de 5 %, cotă de piață care, în opinia Comisiei, însemna, potrivit considerentului (466) al Regulamentului de punere în aplicare 2019/244, că era puțin probabil ca aceste exporturi să fie principala cauză a prejudiciului în viitorul apropiat. În perioada ulterioară anchetei, cota de piață a Argentinei ar fi scăzut cu 4,1 %, în timp ce aceea a Indoneziei ar fi crescut cu 1,7 %, cea a Malaysiei ar fi crescut cu 0,9 %, cea a Chinei ar fi rămas stabilă, iar cea a industriei din Uniune ar fi crescut cu 1,5 %. Prețurile biomotorinei indoneziene ar fi rămas inferioare prețurilor biomotorinei argentiniene, iar rentabilitatea industriei Uniunii s‑ar fi îmbunătățit.

288    Reclamantele subliniază că, pe de altă parte, Comisia a autorizat, prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/245 din 11 februarie 2019 de acceptare a ofertelor de angajament în urma instituirii de taxe compensatorii definitive asupra importurilor de biomotorină originară din Argentina (JO 2019, L 40, p. 71), importuri de aproximativ 10 % din consumul anual mediu al Uniunii între anul 2014 și perioada de anchetă (ceea ce corespunde, potrivit reclamantelor, unei cantități de 1 233 417 tone pe an, respectiv mai mult decât dublul importurilor din Indonezia). Comisia ar fi considerat astfel că, în principiu, importurile argentiniene nu ar trebui să afecteze performanța globală a industriei din Uniune. Aceste importurile ar constitui în continuare, în pofida adoptării Regulamentului de punere în aplicare 2019/244, un risc de prejudiciu pentru industria Uniunii, întrucât nu li s‑ar aplica taxele compensatorii decât atunci când nu depășesc pragul de 1 233 417 tone pe an și când respectă un preț minim de import. Din tabelele 2 și 6 din regulamentul atacat ar reieși că importurile din Argentina continuă să aibă cantități superioare celor ale importurilor din Indonezia și că prețurile importurilor din Indonezia ar fi fost mai mari decât prețurile importurilor din Argentina în perioada de anchetă, astfel cum a fost definită de Regulamentul de punere în aplicare 2019/244.

289    Prin toate aceste argumente, reclamantele susțin în esență că, primo, importurile din Argentina continuă să fie un factor de risc de prejudiciu pentru industria Uniunii și că, secundo, în contextul global de după adoptarea Regulamentului de punere în aplicare 2019/244, importurile din Indonezia nu constituie un risc de prejudiciu pentru industria Uniunii.

290    În ceea ce privește primul aspect, trebuie amintit însă că, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 282 de mai sus, Comisia poate atribui importurilor care fac obiectul unor subvenții răspunderea pentru un prejudiciu chiar dacă efectele acestora nu reprezintă decât o parte dintr‑un prejudiciu mai mare imputabil altor factori. Importurile care au făcut obiectul unor subvenții nu trebuie să fie în mod necesar singura cauză a prejudiciului sau a riscului de prejudiciu. Persistența unui risc de prejudiciu legat de importurile de biomotorină din Argentina nu excludea, așadar, constatarea de către Comisie, în regulamentul atacat, a existenței unui alt risc de prejudiciu, cauzat de importurile indoneziene de biomotorină.

291    În ceea ce privește al doilea aspect, Comisia a considerat în mod întemeiat că importurile din Argentina nu au fost de natură să întrerupă legătura de cauzalitate dintre, pe de o parte, importurile din Indonezia și, pe de altă parte, riscul de prejudiciu pentru industria Uniunii, întrucât importurile din Argentina făcuseră deja obiectul unor măsuri compensatorii [considerentul (418) al regulamentului atacat]. Comisia a considerat de asemenea în mod întemeiat că, în pofida acestor importuri, riscul de prejudiciu cauzat de importurile din Indonezia era mare și că legătura de cauzalitate dintre acestea din urmă și riscul de prejudiciu pentru industria Uniunii putea fi stabilită. Astfel, după cum reiese din tabelul 6 reprodus în considerentul (430) al regulamentului atacat, ale cărui date nu au fost contestate de reclamante, în perioada ulterioară anchetei, cotele de piață argentiniene și indoneziene erau aproape aceleași (5,7 % și, respectiv, 5 %), în timp ce prețurile importurilor din Indonezia (655 de euro pe tonă) erau inferioare prețurilor importurilor din Argentina (673 de euro pe tonă). Această diferență de preț dintre importurile din Indonezia și importurile din Argentina este de natură să confirme concluzia Comisiei potrivit căreia riscul de prejudiciu cauzat de importurile din Indonezia era important, în pofida existenței importurilor din Argentina.

292    În orice caz, reclamantele nu au demonstrat, astfel cum era necesar, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 284 de mai sus, că importurile din Argentina au putut avea un efect de o asemenea importanță încât existența unui risc de prejudiciu pentru industria Uniunii, precum și existența unei legături de cauzalitate între importurile indoneziene care fac obiectul unor subvenții și riscul de prejudiciu pentru industria Uniunii nu au fost dovedite.

293    În plus, afirmațiile reclamantelor întemeiate pe concluziile Comisiei din considerentele (463) și (466) ale Regulamentului de punere în aplicare 2019/244, și anume că era puțin probabil ca importurile de biomotorină din Indonezia care corespundeau unei cote de piață de 5 % să fie principala cauză a prejudiciului în viitorul apropiat, nu pot fi admise. Primo, aceste concluzii ale Comisiei privesc o perioadă de anchetă diferită, și anume perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2017, în care măsurile antidumping împotriva importurilor din Indonezia erau încă în vigoare. Secundo, situația s‑a schimbat în perioada de anchetă în ceea ce privește importurile din Indonezia, întrucât, astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia, efectele negative ale importurilor din Argentina au fost neutralizate odată cu adoptarea Regulamentului de punere în aplicare 2019/244 în luna februarie 2019, ceea ce a schimbat situația pe piața Uniunii. Tertio, arătând că era puțin probabil ca importurile de biomotorină din Indonezia să fie „principala” cauză a prejudiciului în viitorul apropiat, Comisia nu a exclus posibilitatea ca aceste importuri să reprezinte o cauză de prejudiciu sau un risc de prejudiciu pentru industria Uniunii.

294    Rezultă că analiza Comisiei este conformă cu principiile enunțate la punctele 280-282 de mai sus și că aceasta nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a stabilit existența unei legături de cauzalitate între importurile din Indonezia și riscul de prejudiciu important pentru industria Uniunii. Prin urmare, argumentele reclamantelor trebuie respinse.

295    În al doilea rând, reclamantele susțin că incoerența analizei de neatribuire efectuate de Comisie este evidențiată de jurisprudența organelor OMC.

296    Reclamantele invocă în susținerea afirmațiilor lor două rapoarte ale grupului special al OMC. Pe de o parte, este vorba despre raportul grupului special al OMC intitulat „China – Măsuri antidumping privind importurile de pastă de celuloză din Canada”, adoptat la 25 aprilie 2017 (WT/DS 483/R), în care se afirmă, la punctul 7.150, următoarele:

„Creșterea cotei de piață a importurilor care nu fac obiectul unui dumping, care erau vândute la prețuri apropiate de cele ale importurilor care fac obiectul unui dumping, nu a fost examinată […] în cadrul demonstrării unei legături de cauzalitate între importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciul important. […] Or, ne‑am fi așteptat ca o autoritate de anchetă rezonabilă și obiectivă să examineze cel puțin, în aceste împrejurări, rolul posibil al importurilor care nu fac obiectul unui dumping în ceea ce privește scăderea prețurilor, cu privire la care [autoritatea de anchetă] a constatat că contribuise la cauzarea unui prejudiciu important ramurii de producție naționale.”

297    Pe de altă parte, este vorba despre raportul grupului special al OMC intitulat „Statele Unite – Măsuri antidumping și compensatorii privind anumite tipuri de hârtie cretată din Indonezia”, adoptat la 6 decembrie 2017 (WT/DS 491/R), care subliniază, la punctele 7.211 și 7.233, că:

„Pentru a soluționa [problema dacă autoritatea de anchetă s‑a asigurat că nu atribuie importurilor care fac obiectul unor subvenții vreun prejudiciu (viitor) susceptibil să fie cauzat de «alți factori» invocați], vom examina dacă [autoritatea de anchetă] a oferit o explicație satisfăcătoare cu privire la natura și la importanța efectelor prejudiciabile probabile ale celorlalți factori, spre deosebire de efectele prejudiciabile probabile ale importurilor subvenționate, și dacă explicațiile […] ne permit să stabilim că concluziile formulate de aceasta sunt tot atât de rezonabile ca acelea pe care le‑ar putea deduce o autoritate de anchetă imparțială și obiectivă în lumina faptelor și a argumentelor prezentate […]. [Î]n cazul în care alți factori au contribuit la vulnerabilitatea unei ramuri de producție naționale, ne‑am aștepta ca efectul viitor probabil al acestor alți factori să fie luat în considerare și examinat de autoritatea de anchetă pentru a asigura că niciun prejudiciu viitor probabil rezultat din acești alți factori nu este atribuit importurilor avute în vedere.”

298    Or, și fără a aduce atingere jurisprudenței citate la punctele 38 și 39 de mai sus, din partea din regulamentul atacat și din regulamentul provizoriu dedicată analizei legăturii de cauzalitate și în special din considerentele (416)-(420) ale regulamentului atacat și din considerentele (368)-(370) ale regulamentului provizoriu, care privesc importurile din Argentina, reiese că analiza Comisiei este compatibilă cu principiile enunțate în aceste rapoarte ale grupului special al OMC. Astfel, Comisia a apreciat rolul și efectele importurilor de biomotorină din Argentina asupra industriei Uniunii [considerentele (430)-(433) ale regulamentului atacat și (367)-(370) ale regulamentului provizoriu] și a furnizat explicații satisfăcătoare cu privire la natura și la importanța efectelor prejudiciabile probabile ale importurilor respective, în special în considerentul (370) al regulamentului provizoriu și în considerentul (431) al regulamentului atacat, apoi a concluzionat, în considerentul (431) al regulamentului atacat, că acestea nu se mai puteau număra printre riscurile la adresa industriei Uniunii.

299    Prin urmare, argumentele reclamantelor întemeiate pe aceste rapoarte ale OMC trebuie respinse.

300    În al treilea rând, reclamantele susțin că Comisia a încălcat dreptul lor la bună administrare întrucât nu ar fi examinat cu atenție și cu imparțialitate toate elementele pertinente din speță în ceea ce privește importurile din Argentina și, în special, aceasta nu ar fi ținut seama de propriile concluzii din Regulamentul de punere în aplicare 2019/244.

301    În această privință trebuie amintit că dreptul la bună administrare presupune o obligație de diligență care impune instituției competente să examineze cu atenție și cu imparțialitate toate elementele pertinente din speță [a se vedea Hotărârea din 12 decembrie 2014, Crown Equipment (Suzhou) și Crown Gabelstapler/Consiliul, T‑643/11, EU:T:2014:1076, punctul 46 și jurisprudența citată].

302    În speță, din considerentele (416)-(420) ale regulamentului atacat și din considerentele (368)-(370) ale regulamentului provizoriu reiese că Comisia a examinat cu atenție și cu imparțialitate elementele pertinente pentru a stabili dacă importurile din Argentina puteau să atenueze sau să întrerupă legătura de cauzalitate dintre importurile din Indonezia care fac obiectul unor subvenții și riscul de prejudiciu important pentru industria Uniunii. Întrucât argumentele reclamantelor care urmăresc să demonstreze contrariul au fost respinse, al doilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie înlăturat și, prin urmare, acest motiv trebuie respins în totalitate.

303    Având în vedere ceea ce precedă, acțiunea trebuie respinsă în totalitate, fără a fi necesară, pentru motive de economie a procedurii, pronunțarea cu privire la argumentele Comisiei care pun în discuție admisibilitatea acțiunii în ceea ce o privește pe una dintre reclamante, PT Multi Nabati Sulawesi (Hotărârea din 26 februarie 2002, Consiliul/Boehringer, C‑23/00 P, EU:C:2002:118, punctul 52).

 Cu privire la cheltuielile de judecată

304    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Comisie și de EBB, conform concluziilor Comisiei și ale EBB.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă Wilmar Bioenergi Indonesia, PT Wilmar Nabati Indonesia și PT Multi Nabati Sulawesi la plata cheltuielilor de judecată.

Gervasoni

Madise

Nihoul

Frendo

 

      Martín y Pérez de Nanclares

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 14 decembrie 2022.

Semnături


Cuprins



*      Limba de procedură: engleza.