HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
19 iulie 2016(*)
„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de declarare a nulității – Marca Uniunii Europene figurativă CALCILITE – Marca Uniunii Europene verbală anterioară Calcilit – Motiv relativ de refuz – Risc de confuzie – Similitudinea produselor – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) și articolul 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Public relevant – Public comun produselor în cauză”
În cauza T‑742/14,
Alpha Calcit Füllstoffgesellschaft mbh, cu sediul în Köln (Germania), reprezentată de F. Hauck, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de S. Palmero Cabezas, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă în fața Tribunalului, fiind
Materis Paints Italia SpA, cu sediul în Novate Milanese (Italia), reprezentată de P. L. Roncaglia, de F. Rossi și de N. Parrotta, avocați,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a EUIPO din 4 septembrie 2014 (cauza R 753/2013‑4) privind o procedură de declarare a nulității între Alpha Calcit Füllstoffgesellschaft și Materis Paints Italia,
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
compus din domnii S. Frimodt Nielsen, președinte, F. Dehousse (raportor) și A. M. Collins, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 3 noiembrie 2014,
având în vedere memoriul în răspuns al EUIPO depus la grefa Tribunalului la 23 februarie 2015,
având în vedere memoriul în răspuns al intervenientei depus la grefa Tribunalului la 13 martie 2015,
având în vedere că niciuna dintre părți nu a formulat, în termen de o lună de la comunicarea terminării procedurii scrise, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în consecință, pe baza raportului judecătorului raportor și în temeiul articolului 135a din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 15 mai 2006, intervenienta, Materis Paints Italia SpA (la momentul respectiv Materis Coatings Italia SpA), a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1).
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:
3 Produsele pentru care s‑a solicitat inițial înregistrarea fac parte din clasele 2 și 19 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
– clasa 2: „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți; rășini naturale în stare brută; metale sub formă de folie și pulbere pentru pictori, decoratori, tipografi și artiști”;
– clasa 19: „materiale de construcții nemetalice; conducte rigide nemetalice pentru construcții; asfalt, smoală și bitum; construcții nemetalice transportabile; monumente nemetalice”.
4 Cererea de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 28/2008 din 14 iulie 2008.
5 În urma examinării cererii de înregistrare a unei mărci și, în special, a unei opoziții la înregistrarea sa formulată de reclamantă, Alpha Calcit Füllstoffgesellschaft mbH, în temeiul articolului 41 din Regulamentul nr. 207/2009, semnul în cauză a fost înregistrat ca marcă a Uniunii Europene la 9 februarie 2012 cu numărul 5074745, pentru produsele care fac parte din clasele 2 și 19 și care corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
– clasa 2: „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți; rășini naturale în stare brută; metale sub formă de folie și pulbere pentru pictori, decoratori, tipografi și artiști”;
– clasa 19: „gleturi”.
6 La 13 februarie 2012, reclamanta a depus o cerere de declarare a nulității împotriva mărcii Uniunii Europene înregistrată cu numărul 5074745, în temeiul articolului 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009, precum și al articolului 8 alineatul (1) literele (a) și (b) și al articolului 8 alineatul (5) din același regulament.
7 Marca invocată în susținerea cererii de declarare a nulității era marca Uniunii Europene verbală anterioară Calcilit, înregistrată la 29 noiembrie 2000 cu numărul 1234822, care desemna produsele ce făceau parte din clasele 1 și 19 și care corespundeau, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
– clasa 1: „carbonat de calciu cristalin care servește ca material de încărcare” (denumit în continuare „CCCMΔ);
– clasa 19: „marmură sub formă de granule, de grăunți și de pudră”.
8 În răspuns la o comunicare a EUIPO din 20 februarie 2012, reclamanta a indicat, prin scrisoarea din 28 martie 2012, că nu invocă articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 în susținerea cererii sale de declarare a nulității.
9 Cererea de declarare a nulității era îndreptată împotriva tuturor produselor menționate la punctul 5 de mai sus.
10 La 7 martie 2013, divizia de anulare a respins, în ceea ce privește produsul desemnat de marca anterioară și care face parte din clasa 19, cererea de declarare a nulității în temeiul articolului 57 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009. În ceea ce privește produsul desemnat de marca anterioară și care face parte din clasa 1, aceasta a respins de asemenea cererea de declarare a nulității în temeiul unei lipse a identității, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009, precum și al unei lipse a similitudinii, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din același regulament, a acestui produs în raport cu produsele desemnate de marca solicitată.
11 La 23 aprilie 2013, reclamanta, fără a mai revendica identitatea produselor în conflict, a introdus o cale de atac la EUIPO împotriva deciziei diviziei de anulare, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009.
12 Prin Decizia din 4 septembrie 2014 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a patra de recurs a EUIPO a respins calea de atac.
13 Camera de recurs a considerat că s‑a făcut dovada utilizării serioase a mărcii verbale anterioare Calcilit în privința CCCMÎ, care face parte din clasa 1, dar nu și în privința produsului „marmură sub formă de granule, de grăunți și de pudră”, care face parte din clasa 19.
14 În ceea ce privește comparația între CCCMÎ și produsele desemnate de marca contestată, camera de recurs a considerat că aceste produse nu erau similare.
Concluziile părților
15 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate în ceea ce privește produsele care fac parte din clasele 2 și 19 și care corespund descrierilor următoare:
– clasa 2: „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți; rășini naturale în stare brută”;
– clasa 19: „gleturi”;
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.
16 EUIPO și intervenienta solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
17 În susținerea acțiunii sale, reclamanta invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din același regulament.
18 Reclamanta arată că în mod eronat camera de recurs a considerat că nu exista similitudine între CCCMÎ și produsele desemnate de marca contestată, care fac parte din clasele 2 și 19 și care corespund descrierilor următoare: „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți; rășini naturale în stare brută” și „gleturi”.
19 CCCMÎ ar fi utilizat în mod obișnuit ca material de încărcare pentru fabricarea produselor desemnate de marca contestată, pentru unele dintre care ar fi unul dintre componentele esențiale. Adesea, una sau mai multe întreprinderi legate din punct de vedere economic ar realiza o integrare verticală și ar comercializa atât componentele produsului, cât și produsul finit, ca atare. Această situație ar putea exista în cauză și clienții reclamantei, fabricanți de vopsea care cumpără de la ea CCCMÎ sub marca anterioară Calcilit, foarte bine cunoscută de ei, ar fi cu siguranță iritați să constate apariția pe piață a unei mărci de vopsea Calcilit. Afirmația camerei de recurs potrivit căreia nu ar putea exista similitudine între produse finite și produse nefinite nu ar fi, așadar, dovedită.
20 Camera de recurs ar fi ignorat, pe de altă parte, că un risc de confuzie ar apărea de asemenea la operatorii industriali, care cumpără atât CCCMÎ, cât și vopsele și alți agenți de acoperire pentru fabricarea produselor lor.
21 Reclamanta contestă constatarea din decizia atacată potrivit căreia CCCMÎ este o materie primă. Acesta ar fi un produs semifinit, adaptat cerințelor de producție ale diferiților cumpărători. Din acest motiv, legătura dintre CCCMÎ și produsele desemnate de marca contestată ar fi mai strânsă decât cea dintre acestea din urmă și o adevărată materie primă, precum marmura.
22 În plus, nu s‑ar fi dovedit că produsele desemnate de marca contestată ar fi produse finite. Acestea ar fi produse intermediare în numeroase aplicații industriale. În consecință, argumentul camerei de recurs potrivit căruia produsele desemnate de marca contestată se adresează publicului consumatorilor finali în timp ce produsele desemnate de marca anterioară se adresează profesioniștilor din industrie ar fi lipsit de temei. Reclamanta susține că este posibil să existe suprapuneri, în special la nivelul cumpărătorilor produselor desemnate de cele două mărci în litigiu.
23 În ceea ce privește comparația dintre CCCMÎ și rășinile naturale în stare brută, reclamanta arată că produsele sunt similare, întrucât sunt complementare și au același obiect, ambele produse fiind utilizate la fabricarea adezivilor, și că, în consecință, se adresează aceluiași public.
24 În ceea ce privește CCCMÎ și gleturile, reclamanta susține că există o puternică similitudine între acestea, dat fiind că cel dintâi este adesea un component esențial al celor din urmă, și că acest lucru este valabil în pofida faptului că respectivele produse fac parte din clase diferite.
25 În sfârșit, reclamanta arată că, din cauza caracterului distinctiv mediu al mărcii anterioare Calcilit, a similitudinii accentuate între semnele în conflict și a similitudinii clare între produse, există un risc de confuzie între semnele în conflict. Aceasta susține că sunt îndeplinite condițiile aplicării articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 și că, în consecință, decizia atacată trebuie anulată.
26 EUIPO contestă argumentele reclamantei.
27 În particular, în ceea ce privește mai întâi comparația dintre CCCMÎ și produsele „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți”, EUIPO susține că, deși cel dintâi poate fi un component al celor din urmă, dat fiind că unul este o materie primă, iar celelalte sunt produse finite, legătura dintre ele nu este suficient de strânsă pentru a le putea considera similare. EUIPO contestă argumentele reclamantei potrivit cărora, pe de o parte, CCCMÎ nu este o materie primă și, pe de altă parte, produsele desemnate de marca contestată nu sunt întotdeauna comercializate ca produse finite. Acesta arată că, în temeiul naturii lor diferite, produsele în cauză nu pot fi considerate nici ca fiind interschimbabile, nici ca fiind concurente. El adaugă că acestea diferă de asemenea prin destinația lor, întrucât unul este utilizat în mod normal pentru producerea altor produse, în timp ce celelalte sunt cumpărate în mod normal de consumatorii finali pentru a fi utilizate în decorare. EUIPO arată că, potrivit jurisprudenței, materiile prime supuse unui proces de transformare sunt în mod esențial diferite de produsele finite care încorporează sau care sunt acoperite cu aceste materii prime, atât prin natura lor, cât și prin finalitatea și prin destinația lor, și că, atunci când produsele prezintă acest tip de relație, ele nu pot fi considerate ca fiind complementare. Acesta adaugă că reclamanta nu ar fi dovedit existența unor societăți care produc materii prime precum produsul desemnat de marca anterioară și care comercializează produse finite precum cele desemnate de marca contestată. EUIPO contestă argumentul reclamantei potrivit căruia ar exista o suprapunere între cumpărătorii de CCCMÎ și cumpărătorii produselor desemnate de marca solicitată și arată că, în orice caz, cumpărătorii industriali potențiali vor percepe diferențele dintre produsele în cauză.
28 În ceea ce privește în continuare comparația dintre CCCMÎ și rășinile naturale în stare brută, EUIPO arată că, deși aceste produse pot fi, amândouă, utilizate ca produse intermediare în producția adezivilor, ele au finalități diferite, cel dintâi servind ca material de încărcare și cele din urmă drept aglutinanți. În plus, aceste produse nu ar fi nici complementare, nici concurente.
29 În ceea ce privește în sfârșit comparația dintre CCCMÎ și gleturi, EUIPO arată că, deși este adevărat că cel dintâi poate să apară printre ingredientele celor din urmă, aceste produse au o natură, o funcție și un mod de utilizare diferite. Acesta adaugă că argumentele expuse în cadrul comparației dintre CCCMÎ și produsele „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți” sunt de asemenea aplicabile în această privință.
30 EUIPO concluzionează că, din cauza lipsei similitudinii între produsele în cauză, una dintre condițiile existenței unui risc de confuzie nu este îndeplinită și că, prin urmare, camera de recurs a hotărât în mod întemeiat să respingă calea de atac.
31 Intervenienta contestă argumentele reclamantei.
32 În particular, aceasta arată că în mod întemeiat camera de recurs a considerat că produsele desemnate de mărcile în conflict erau diferite. Ea observă că reclamanta apreciase în cadrul procedurii administrative că CCCMÎ era o materie primă. Ea susține că acesta este efectiv cazul și deduce de aici consecința că CCCMÎ nu este similar produselor desemnate de marca contestată, acestea din urmă adresându‑se consumatorilor finali. Ea face referire la jurisprudența instanței Uniunii Europene potrivit căreia faptul că un produs este utilizat pentru fabricarea altuia nu este suficient pentru a le considera produse similare. Aceasta susține că produsele în cauză diferă în ceea ce privește categoriile de public vizate și canalele de distribuție. În ceea ce privește argumentul reclamantei care vizează posibilitatea de integrare verticală între întreprinderile care comercializează diferitele tipuri de produse în cauză, intervenienta arată că acesta nu este fundamentat. Ea face trimitere la argumentele utilizate de camera de recurs pentru a concluziona că produsele în cauză nu sunt similare. Aceasta susține că, în mod întemeiat, camera de recurs a exclus posibilitatea unui risc de confuzie între produsele în cauză, date fiind diferențele dintre destinațiile, canalele de distribuție, utilizatorii și modurile de utilizare ale acestora.
Considerații introductive
Cu privire la produsele în cauză
33 Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că reclamanta nu contestă concluziile camerei de recurs cu privire la insuficiența dovezii utilizării mărcii anterioare pentru produsul „marmură sub formă de granule, de grăunți și de pudră”, cuprins în clasa 19. Reclamanta nu contestă nici constatarea, efectuată la punctul 31 din decizia atacată, potrivit căreia singurele produsele făcând parte din clasa 2 și desemnate de marca contestată care trebuiau comparate cu produsele desemnate de marca anterioară erau cele care făcuseră obiectul înregistrării, și nu toate elementele din lista alfabetică aferentă acestei clase.
34 În plus, reclamanta specifică, în concluziile sale, că solicită anularea deciziei atacate, întrucât camera de recurs a concluzionat în cadrul acesteia din urmă că există o diferență între produsele desemnate de marca anterioară și produsele desemnate de marca solicitată și care fac parte din clasa 2 și, respectiv, din clasa 19, având următoarea descriere:
– clasa 2: „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți; rășini naturale în stare brută”;
– clasa 19: „gleturi”.
35 Prin urmare, reclamanta nu contestă concluziile camerei de recurs privind „metale[le] sub formă de folie și pulbere pentru pictori, decoratori, tipografi și artiști”, desemnate de marca solicitată.
36 Din considerațiile precedente reiese că produsele care rămân în dezbatere în stadiul acțiunii în fața Tribunalului sunt, în ceea ce privește marca contestată, produsele menționate la punctul 34 de mai sus și, în ceea ce privește marca anterioară, CCCMÎ.
Cu privire la renumele mărcii anterioare
37 În cererea introductivă, reclamanta a arătat că marca sa anterioară Calcilit era foarte cunoscută printre cumpărătorii de CCCMÎ, precum fabricanții de vopsele, de ipsos și de alte gleturi, și a efectuat în acest context o analogie cu o marcă Caparol pretins renumită pentru vopsele, pentru lacuri și pentru gleturi.
38 Aceste considerații, care echivalează cu a sugera în fața Tribunalului că marca anterioară ar fi o marcă de renume, trebuie respinse ca inadmisibile, în temeiul articolului 188 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, potrivit căruia memoriile depuse de părți în cadrul procedurii în fața Tribunalului nu pot modifica obiectul litigiului care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs.
39 Astfel, în cadrul procedurii administrative, reclamanta, după ce a făcut referire la renumele mărcii sale anterioare în motivarea cererii de declarare a nulității, prin scrisoarea din 28 martie 2012, a menționat expres că nu invocă articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 în susținerea acestei cereri.
Cu privire la riscul de confuzie
40 În temeiul articolului 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din același regulament, marca Uniunii Europene este declarată nulă, ca urmare a cererii titularului unei mărci anterioare atunci când, din cauza identității sau a similitudinii sale cu o marcă anterioară și din cauza identității sau a similitudinii produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie în percepția publicului de pe teritoriul în care este protejată marca anterioară.
41 Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie risc de confuzie riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau de la întreprinderi legate din punct de vedere economic. Potrivit aceleiași jurisprudențe, riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția pe care o are publicul relevant asupra semnelor și a produselor sau serviciilor în discuție și ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză, în special de interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor sau serviciilor desemnate [a se vedea Hotărârea din 29 septembrie 1998, Canon, C‑39/97, EU:C:1998:442, punctele 16, 17 și 29 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 9 iulie 2003, Laboratorios RTB/OAPI – Giorgio Beverly Hills (GIORGIO BEVERLY HILLS), T‑162/01, EU:T:2003:199, punctele 30-33 și jurisprudența citată].
42 Astfel, aprecierea globală a riscului de confuzie implică o anumită interdependență a factorilor luați în considerare și, în special, a similitudinii mărcilor și a celei a produselor sau serviciilor desemnate. Prin urmare, un grad scăzut de similitudine între produsele sau serviciile acoperite poate fi compensat printr‑un grad ridicat de similitudine între mărci și invers [Hotărârea din 29 septembrie 1998, Canon, C‑39/97, EU:C:1998:442, punctul 17, și Hotărârea din 14 decembrie 2006, Mast‑Jägermeister/OAPI – Licorera Zacapaneca (VENADO cu cadru și altele), T‑81/03, T‑82/03 și T‑103/03, EU:T:2006:397, punctul 74].
Cu privire la publicul relevant
43 Conform jurisprudenței, în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie, este necesar să se ia în considerare consumatorul mediu al categoriei de produse vizate, normal informat și suficient de atent și de avizat. Este necesar să se țină seama și de faptul că nivelul atenției consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria de produse sau servicii în cauză [a se vedea Hotărârea din 13 februarie 2007, Mundipharma/OAPI – Altana Pharma (RESPICUR), T‑256/04, EU:T:2007:46, punctul 42 și jurisprudența citată].
44 În plus, trebuie arătat că numai publicul comun produselor în cauză trebuie luat în considerare în cadrul comparării produselor menționate. Astfel, publicul relevant este compus, potrivit jurisprudenței, din consumatorii susceptibili să utilizeze atât produsele desemnate de marca anterioară, cât și pe cele desemnate de marca contestată [Hotărârea din 24 mai 2011, ancotel/OAPI – Acotel (ancotel.), T‑408/09, nepublicată, EU:T:2011:241, punctul 38, Hotărârea din 4 februarie 2013, Hartmann/OAPI – Protecsom (DIGNITUDE), T‑504/11, nepublicată, EU:T:2013:57, punctul 30, Hotărârea din 2 octombrie 2013, Cartoon Network/OAPI – Boomerang TV (BOOMERANG), T‑285/12, nepublicată, EU:T:2013:520, punctul 19, Hotărârea din 26 iunie 2014, Basic/OAPI – Repsol YPF (basic), T‑372/11, EU:T:2014:585, punctul 27, și Hotărârea din 22 ianuarie 2015, Novomatic/OAPI – Simba Toys (AFRICAN SIMBA), T‑172/13, nepublicată, EU:T:2015:40, punctul 67].
45 În speță, nu se contestă că publicul profesionist, în special publicul profesionist din sectorul industrial, formează singurul public susceptibil să utilizeze produsul desemnat de marca anterioară, și anume CCCMÎ. Astfel cum rezultă atât din titlul acestui produs, cât și din argumentele părților, CCCMÎ este un produs utilizat, ca material de încărcare, la fabricarea multor produse, în special a produselor din material plastic, a hârtiilor, a materialelor de acoperire, a vopselelor și a gleturilor. Este cert, și de altfel s‑a arătat în esență în decizia atacată, că CCCMÎ nu este destinat particularilor, nici profesioniștilor neindustriali.
46 În consecință, publicul relevant pentru aprecierea riscului de confuzie nu se poate extinde, în orice caz, dincolo de publicul profesionist din sectorul industrial.
47 Odată realizată această primă determinare, trebuie, în plus, în scopul de a caracteriza existența unui public relevant, să se verifice dacă și în ce măsură acest public profesionist din sectorul industrial este de asemenea utilizator al produselor mărcii contestate.
48 Or, astfel cum se constată în continuare, camera de recurs, care nu a consacrat considerații specifice în ceea ce privește determinarea publicului relevant, nu a analizat această problemă în mod satisfăcător în stadiul comparării produselor, cel puțin cu privire la o parte dintre produsele în cauză.
49 Examinarea acțiunii trebuie continuată în cadrul comparării produselor, abordată în mod direct de camera de recurs.
Cu privire la compararea produselor
– În ceea ce privește produsele „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți”
50 La punctele 33-37 din decizia atacată, camera de recurs, după formularea anumitor considerații referitoare la natura și la destinația produselor comparate, a afirmat în esență că CCCMÎ era diferit de „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți”, pentru motivul că CCCMÎ era o materie primă în timp ce aceste produse erau produse finite, cât și pentru motivul că CCCMÎ era destinat industriei și fabricării produselor finite, în timp ce produsele „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți” erau cumpărate în principal de consumatorii finali, profesioniști sau aparținând publicului larg, în scopuri decorative și de protecție.
51 În ceea ce privește aceste aprecieri, trebuie totuși arătat că, pe de o parte, calificarea unui produs ca fiind un produs finit nu exclude utilizarea sa în industrie, ca ingredient, materie primă sau component folosit la fabricarea altui produs. Astfel, noțiunea de produs finit desemnează un produs gata de comercializare. Aceasta poate fi aplicată, așadar, în privința unor produse comercializate în industrie. În plus, chiar dacă respectiva noțiune este folosită într‑un sens mai restrâns, pentru a face distincția între produsele prelucrate și materiile prime neprelucrate, aceasta nu poate constitui temeiul poziției camerei de recurs. Astfel, trebuie să se constate că un produs prelucrat poate constitui ingredientul, materia primă sau componentul unui alt produs prelucrat.
52 În consecință, calificarea de către camera de recurs a produselor „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți” ca fiind produse finite nu permitea în niciun fel să se excludă că aceste produse pot intra într‑un proces industrial de fabricare a altor produse. Posibilitatea vânzării coloranților, a lacurilor și a vopselelor către particulari sau către întreprinderi de vopsire din sectorul construcțiilor nu exclude posibilitatea comercializării produselor care corespund acestor denumiri către industriași pentru fabricarea altor produse.
53 Pe de altă parte, camera de recurs nu a fost convingătoare atunci când a afirmat în esență, în termeni peremptorii și globali, că produsele „coloranți, lacuri și vopsele; produsele pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materialele pentru vopsit; mordanții” erau cumpărate „în principal” de consumatori neindustriali în scopuri decorative și de protecție.
54 Desigur, este binecunoscut că, printre produsele menționate, produsele „coloranții, lacurile și vopselele; produsele pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului” au drept cumpărători și utilizatori consumatori neindustriali, precum întreprinderile de vopsire din domeniul finisajului construcțiilor sau particularii preocupați de bricolaj.
55 Dar acest fapt notoriu referitor la întreprinderile de vopsire și la publicul larg nu are legătură cu sectorul industrial și nu oferă nicio informație privind produsele pe care acest sector este susceptibil să le utilizeze. Acesta nu permite, așadar, să se deducă că industriașii nu ar fi de asemenea consumatori ai respectivelor produse.
56 Or, în condițiile în care publicul relevant pentru aprecierea riscului de confuzie nu putea, în orice caz, să se extindă dincolo de profesioniștii din industrie (a se vedea punctul 46 de mai sus), singura problemă asupra căreia trebuia să se pronunțe camera de recurs era aceea dacă profesioniștii din industrie, utilizatori necontestați de CCCMÎ, puteau de asemenea să utilizeze produse intitulate „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului” pentru fabricarea propriilor produse.
57 Aceste considerații sunt valabile, a fortiori, în ceea ce privește „materiale[le] pentru vopsit” și „mordanți[i]”, întrucât, având în vedere că aceste produse sunt a priori mai tehnice decât mulți coloranți, lacuri și vopsele, nu este nici măcar notoriu că erau destinate, cum a considerat în esență camera de recurs, unor întreprinderi de vopsire și publicului larg.
58 Din considerațiile care precedă rezultă că, la punctele 34-37 din decizia atacată, camera de recurs, fără a proceda la o examinare concretă, ci întemeindu‑se mai degrabă pe considerații lipsite de pertinență și îndoielnice, a dedus în esență că publicul industrial consumator de CCCMÎ nu era consumator al produselor „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți”.
59 Reclamanta reproșează, așadar, în mod întemeiat camerei de recurs, în esență, neluarea în considerare a circumstanței că profesioniștii din industrie utilizatori de CCCMÎ achiziționează de asemenea vopsele sau alți agenți de acoperire pentru fabricarea produselor lor finite. Această critică, pe care reclamanta a formulat‑o luând ca exemplu, fără a fi contrazisă, profesioniștii din industria maselor plastice, este de asemenea valabilă, ținând seama de afirmațiile părților în ceea ce privește profesioniștii din industria hârtiei, din industria vopselelor și din industria gleturilor.
60 În concluzie, camera de recurs, în lipsa unei identificări prealabile corecte a publicului relevant în vederea examinării riscului de confuzie între CCCMÎ și produsele „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți”, a constatat lipsa similitudinii între aceste produse și CCCMÎ în temeiul unor considerații lipsite de pertinență și îndoielnice.
61 În aceste condiții, trebuie să se admită motivul unic invocat de reclamantă în ceea ce privește produsele „coloranții, lacurile și vopselele; produsele pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materialele pentru vopsit; mordanții” desemnate de marca contestată și să se anuleze decizia atacată în privința acestor produse.
– În ceea ce privește „rășini[le] naturale în stare brută”
62 La punctul 39 din decizia atacată, camera de recurs a considerat că rășinile naturale în stare brută au caractere, finalități și utilizări diferite de cele ale CCCMÎ. Camera de recurs a arătat că aceste rășini sunt substanțe lipicioase și vâscoase inflamabile secretate de anumiți arbori, insolubile în apă, care sunt utilizate la fabricarea lacurilor și a adezivilor. Aceasta a considerat că, deși respectivele produse în cauză sunt toate materii prime care pot fi utilizate în cadrul producerii lacurilor sau a adezivilor, ele au o finalitate foarte diferită, și anume fie să confere un caracter lipicios sau adeziv, fie să fie adăugate ca material de încărcare în vederea îngroșării produselor, a diluării lor sau a modificării vâscozității lor.
63 Camera de recurs a arătat pe de altă parte că societățile care extrag rășinile naturale ale arborilor și ale altor plante sunt în general diferite de cele care obțin CCCMÎ din pietre. În plus, aceste produse nu ar fi complementare. Funcțiile lor ar fi cu totul diferite, iar ele nici nu ar fi concurente. În consecință, camera de recurs a concluzionat că CCCMÎ și rășinile naturale în stare brută nu erau similare (punctul 40 din decizia atacată).
64 Reclamanta susține că există legături atât de strânse între CCCMÎ și rășinile naturale în stare brută, încât s‑ar putea reține cu ușurință existența unei similitudini între aceste produse. Astfel, cele două produse ar fi utilizate ca produse intermediare la fabricarea adezivilor. Acestea ar fi complementare și ar avea același obiect, și anume fabricarea adezivilor. În consecință, cumpărătorii acestor produse ar fi aceiași.
65 În primul rând, trebuie arătat că, spre deosebire de aprecierile camerei de recurs referitoare la produsele „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți”, examinate mai sus, aprecierile camerei de recurs în ceea ce privește comparația între CCCMÎ și rășinile naturale în stare brută se situează în mod corect numai în perspectiva publicului relevant, și anume publicul profesionist din industrie. Astfel, este vorba în decizia atacată numai despre utilizarea acestor produse pentru fabricarea adezivilor, așadar, o utilizare industrială.
66 În al doilea rând, trebuie arătat că, spre deosebire de toate sau de o parte dintre produsele examinate de camera de recurs la punctele 33-38 din decizia atacată, al căror component posibil era CCCMÎ, CCCMÎ nu intră în fabricarea rășinilor naturale în stare brută, care, astfel cum arată chiar numele lor, sunt produse naturale brute.
67 În al treilea rând, nu se poate contesta în mod serios că, pentru motivele arătate în mod corect de camera de recurs la punctul 39 din decizia atacată și amintite la punctul 62 de mai sus, rășinile naturale în stare brută și CCCMÎ sunt produse foarte diferite prin natura și prin finalitatea lor. Ele nu sunt în niciun caz concurente. Cât despre afirmația reclamantei potrivit căreia aceste produse ar fi complementare, aceasta nu este susținută în niciun fel.
68 În al patrulea rând, reclamanta nu contrazice aprecierea camerei de recurs potrivit căreia societățile care extrag rășini naturale din arbori sunt în general diferite de cele care fabrică CCCMÎ din pietre.
69 Ținând seama de considerațiile precedente, circumstanța invocată de reclamantă potrivit căreia același public ar folosi aceste produse pentru fabricarea aceluiași produs, și anume adezivi, nu este de natură să justifice constatarea unei similitudini a produselor în cauză, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. Publicul relevant, compus din profesioniști din industrie, va percepe fără nicio dificultate că aceste produse, chiar dacă participă la activitatea sa industrială de fabricare a adezivilor, rămân totuși produse cu totul diferite.
70 Din considerațiile care precedă rezultă că motivul unic invocat de reclamantă trebuie respins în ceea ce privește „rășini[le] naturale în stare brută” desemnate de marca contestată.
– În ceea ce privește „gleturi[le]”
71 La punctul 41 din decizia atacată, camera de recurs a considerat că gleturile sunt materiale de tencuit decorative aplicate pe pereții clădirilor sau pentru căptușirea conductelor de șeminee în construcție. Aceasta a arătat că, deși este adevărat că respectivele produse ar putea să conțină CCCMÎ printre ingredientele lor, ele au o natură, o funcție și o utilizare diferite. Astfel, aceste produse ar fi utilizate în sectorul construcțiilor în scopuri ornamentale și decorative, în timp ce CCCMÎ ar fi o materie primă adăugată la diferite produse finite pentru a limita consumul de materiale liante mai oneroase sau pentru a consolida sau a ameliora anumite proprietăți ale materialelor mixte. În plus, gleturile nu ar fi extrase sau obținute de aceleași societăți și nici măcar nu s‑ar adresa acelorași tipuri de consumatori. În consecință, camera de recurs a concluzionat că aceste produse și CCCMÎ nu erau similare.
72 Reclamanta contestă poziția camerei de recurs susținând că există o puternică similitudine între CCCMÎ și gleturi. Astfel, gleturile pe bază de var, care ar face parte din titlul „gleturi”, ar fi compuse în principal din var ca material de încărcare, varul fiind un sinonim al carbonatului de calciu. Proporția de carbonat de calciu care se găsește în tencuielile păstoase s‑ar putea ridica până la 70 %. Carbonatul de calciu utilizat ca material de încărcare pentru tencuieli ar face de asemenea parte din categoria CCCMÎ.
73 Trebuie arătat că, deși reclamanta expune fără să fie contrazisă că gleturile includ produse care conțin CCCMÎ, aceasta nu contestă în schimb aprecierea camerei de recurs potrivit căreia publicul vizat de gleturi și cel vizat de CCCMÎ sunt diferite.
74 Astfel, nu se contestă că CCCMÎ este un produs destinat numai publicului profesionist din industrie, rezultat în speță din producția gleturilor, în timp ce gleturile produse de această industrie sunt destinate întreprinderilor de construcții și, dacă este cazul, publicului larg.
75 În aceste condiții, care indică lipsa unui public comun pentru CCCMÎ și pentru gleturi, camera de recurs a concluzionat în mod întemeiat că aceste produse nu puteau fi considerate similare, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.
76 Această apreciere nu este repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia fabricanții de tencuieli și de alte gleturi cărora reclamanta le‑a livrat CCCMÎ sub marca sa Calcilit vor fi în mod necesar determinați să creadă, văzând gleturi comercializate de un terț sub o marcă constituită din același nume, că unul și același fabricant a început să fabrice și să vândă, în cadrul unei integrări economice verticale și sub aceeași marcă‑umbrelă, atât CCCMÎ, cât și gleturi pe bază de CCCMÎ.
77 Astfel, acest argument se întemeiază pe încălcarea jurisprudenței, evocată la punctul 44 de mai sus, potrivit căreia publicul relevant care trebuie luat în considerare în cadrul comparării produselor în cauză este compus din consumatorii susceptibili să utilizeze atât produsele mărcii anterioare, cât și pe cele ale mărcii contestate. Or, reclamanta nu dovedește și nici măcar nu susține că industriașii din sectorul producției de gleturi, consumatori de CCCMÎ pentru această producție, ar utiliza de asemenea gleturi pentru aceeași producție.
78 Ținând seama de considerațiile care precedă, trebuie respins motivul unic invocat de reclamantă în ceea ce privește produsele „gleturi” desemnate de marca contestată.
Concluzie
79 Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se admită în parte acțiunea și să se anuleze decizia atacată, întrucât, în ceea ce privește produsele „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți”, desemnate de marca contestată, camera de recurs a constatat lipsa similitudinii cu CCCMÎ. Respinge în rest acțiunea.
Cu privire la cheltuielile de judecată
80 Potrivit articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Tribunalul poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.
81 În speță, întrucât fiecare parte a căzut parțial în pretenții, trebuie să se dispună ca acestea să suporte, fiecare, propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia Camerei a patra de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 4 septembrie 2014 (cauza R 753/2013‑4) în ceea ce privește produsele „coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți” desemnate de marca contestată.
2) Respinge în rest acțiunea.
3) Alpha Calcit Füllstoffgesellschaft mbh, EUIPO și Materis Paints Italia SpA suportă, fiecare, propriile cheltuieli de judecată.
Frimodt Nielsen | Dehousse | Collins |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 19 iulie 2016.
Semnături