Language of document : ECLI:EU:T:2016:570





tmilcjeHotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 28 septembrie 2016 –
Klein/Comisia

(Cauza T‑309/10 RENV)

„Răspundere extracontractuală – Directiva 93/42/CEE – Regim armonizat care asigură securitatea și protecția sănătății pacienților, a utilizatorilor și a terților în vederea utilizării dispozitivelor medicale – Articolul 8 – Notificarea unei decizii de interzicere a introducerii pe piață – Neprecizarea poziției de către Comisie – Articolul 18 – Marcaj CE incorect – Prejudiciu – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept prin care se conferă drepturi particularilor – Legătură de cauzalitate”

1.                     Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate – Condiții cumulative – Obligația instanței de a le examina într‑o anumită ordine – Lipsă – Inexistența uneia dintre aceste condiții – Respingerea în întregime a acțiunii în despăgubire (art. 340 al doilea paragraf TFUE) (a se vedea punctele 38, 39 și 84)

2.                     Răspundere extracontractuală – Condiții – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Marjă de apreciere a instituției cu ocazia adoptării actului – Luare în considerare necesară cu ocazia examinării răspunderii (art. 340 al doilea paragraf TFUE) (a se vedea punctele 43-45)

3.                     Procedură jurisdicțională – Invocarea de motive noi pe parcursul procesului – Condiții – Aplicare în privința procedurii după o trimitere spre rejudecare ulterioară unui recurs [Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 84 alin. (1) și art. 218] (a se vedea punctul 46)

4.                     Răspundere extracontractuală – Condiții – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Normă de drept care conferă drepturi particularilor – Noțiune – Notificarea unei decizii de interzicere a introducerii pe piață – Excludere [art. 340 al doilea paragraf TFUE; Directiva 93/42, art. 8 alin. (2)] (a se vedea punctele 59 și 67)

5.                     Răspundere extracontractuală – Condiții – Legătură de cauzalitate – Noțiune – Sarcina probei (art. 340 al doilea paragraf TFUE) (a se vedea punctele 70, 71, 73, 81 și 83)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE și prin care se urmărește repararea prejudiciului pe care reclamantul pretinde că l‑ar fi suferit ca urmare a încălcării de către Comisie a obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 8 din Directiva 93/42/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind dispozitivele medicale (JO 1993, L 169, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 11, p. 244)

Dispozitivul

1)

Respinge acțiunea.

2)

Domnul Christoph Klein, Comisia Europeană și Republica Federală Germania suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată.