HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
22 septembrie 2016(*)
„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de declarare a nulității – Marca Uniunii Europene figurativă SUN CALI – Marca națională figurativă anterioară CaLi co – Motiv relativ de refuz – Risc de confuzie – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) și articolul 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Reprezentare în fața camerei de recurs – Unitate industrială sau comercială efectivă și funcțională în Uniune – Persoane juridice legate din punct de vedere economic – Articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009”
În cauza T‑512/15,
Sun Cali, Inc., cu sediul în Denver, Colorado (Statele Unite), reprezentată de C. Thomas, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de E. Zaera Cuadrado, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO fiind
Abercrombie & Fitch Europe SA, cu sediul în Mendrisio (Elveția),
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 3 iunie 2015 (cauzele conexate R 1260/2014‑5 și R 1281/2014‑5) privind o procedură de declarare a nulității între Abercrombie & Fitch Europe și Sun Cali,
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
compus, în cadrul deliberărilor, din domnii S. Frimodt Nielsen, președinte, A. M. Collins și V. Valančius (raportor), judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 4 septembrie 2015,
având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 25 noiembrie 2015,
având în vedere că niciuna dintre părțile principale nu a formulat, în termen de trei săptămâni de la comunicarea terminării fazei scrise a procedurii, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 20 noiembrie 2006, reclamanta, Sun Cali, Inc., a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit cu Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este următorul semn figurativ:
3 Produsele și serviciile pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte din clasele 18, 25, 35 și 45 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
– clasa 18: „Genți de mână”;
– clasa 25: „Articole de îmbrăcăminte pentru femei, și anume lenjerie, brasiere, chiloți, bustiere, combinezoane, cămăși de noapte, halate de baie, camizole, rochii, tricouri, bluze, pulovere, blugi, costume, jachete, fuste, costume de baie, rochii de plajă, produse de protecție solară și pelerine; articole de îmbrăcăminte pentru bărbați; articole de îmbrăcăminte pentru copii; articole de încălțăminte”;
– clasa 35: „Servicii de magazin cu vânzare cu amănuntul care oferă articole de îmbrăcăminte, articole de încălțăminte și genți de mână”;
– clasa 45: „Servicii de asistență în materie de modă; servicii de gestionare a garderobei, servicii de asistență în materie de imagine; servicii de cumpărături personale în folosul terților”.
4 Cererea de înregistrare a mărcii Uniunii Europene a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 20/2007 din 21 mai 2007.
5 La 21 noiembrie 2007, semnul figurativ a fost înregistrat ca marcă a Uniunii Europene cu numărul 5482369.
6 La 16 octombrie 2012, Abercrombie & Fitch Europe SA a formulat o cerere de declarare a nulității mărcii figurative a reclamantei, pentru ansamblul produselor și al serviciilor pentru care aceasta fusese înregistrată.
7 Motivele de nulitate invocate în susținerea cererii menționate se întemeiau pe cauzele de nulitate relativă prevăzute la articolul 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din acest regulament.
8 Cererea de declarare a nulității se întemeia pe următoarea marcă italiană figurativă anterioară, înregistrată la 7 aprilie 2008, care desemnează toate produsele ce fac parte din clasa 25:
9 Prin decizia din 17 martie 2014, divizia de anulare a admis în parte cererea de declarare a nulității și a pronunțat nulitatea mărcii contestate în privința produselor cuprinse în clasele 18 și 25, considerând că, având în vedere coincidența elementului „cali”, element dominant al mărcii anterioare, exista un risc de confuzie între marca anterioară și marca contestată pentru produsele care fac parte din clasele menționate. În schimb, divizia de anulare a respins cererea de declarare a nulității mărcii contestate în privința serviciilor cuprinse în clasele 35 și 45, considerând că nu exista nicio similitudine între respectivele servicii și produsele menționate în clasa 25.
10 La 14 mai 2014 și, respectiv, la 16 mai 2014, reclamanta și Abercrombie & Fitch Europe au formulat o cale de atac la EUIPO, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009, împotriva deciziei diviziei de anulare.
11 Prin Decizia din 3 iunie 2015 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a cincea de recurs a EUIPO, pe de o parte, a respins calea de atac formulată de reclamantă ca inadmisibilă, considerând că aceasta nu era reprezentată în mod corespunzător, în sensul articolului 92 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, și, pe de altă parte, a admis în parte calea de atac formulată de Abercrombie & Fitch Europe și a pronunțat nulitatea mărcii contestate inclusiv în ceea ce privește serviciile cuprinse în clasa 35. În această privință, aceasta a considerat că, având în vedere similitudinea dintre respectivele servicii și produsele cuprinse în clasa 25, exista un risc de confuzie între marca anterioară și marca contestată.
Concluziile părților
12 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.
13 EUIPO solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
1. Cu privire la înscrisurile prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului
14 Reclamanta a atașat, în anexă la cererea introductivă, o serie de documente prin care urmărea să susțină concluzia potrivit căreia era reprezentată în mod corespunzător în procedura înaintea camerei de recurs și prin care urmărea să susțină afirmația potrivit căreia marca anterioară ar putea fi percepută ca o variantă a termenului italian „calcio”. Este vorba în special despre anexele 3 și 18-22.
15 EUIPO arată că aceste documente trebuie declarate inadmisibile, deoarece nu au fost prezentate în cadrul procedurilor în fața sa.
16 Trebuie amintit că acțiunea introdusă la Tribunal vizează controlul legalității deciziilor camerelor de recurs ale EUIPO, în sensul articolului 65 din Regulamentul nr. 207/2009. Potrivit articolului 65 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, Tribunalul nu poate anula sau modifica decizia unei camere de recurs a EUIPO decât „pe motive de necompetență, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, nerespectarea tratatului, nerespectarea dispozițiilor [Regulamentului nr. 207/2009] sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia sau abuzul de putere”. Rezultă din această dispoziție că Tribunalul nu poate anula sau modifica o decizie împotriva căreia a fost formulată o acțiune decât dacă, la momentul adoptării deciziei, aceasta era afectată de unul dintre motivele de anulare sau de modificare prevăzute. În schimb, acesta nu poate anula sau modifica respectiva decizie pentru motive care ar interveni ulterior pronunțării sale (a se vedea Hotărârea din 13 martie 2007, OAPI/Kaul, C‑29/05 P, EU:C:2007:162, punctul 53 și jurisprudența citată). Din respectiva dispoziție rezultă de asemenea că faptele pe care părțile nu le‑au invocat în fața organelor EUIPO nu mai pot fi invocate în cadrul acțiunii formulate în fața Tribunalului. Astfel, Tribunalul este chemat să aprecieze legalitatea deciziei camerei de recurs controlând aplicarea dreptului Uniunii Europene efectuată de aceasta, în special în lumina elementelor de fapt care au fost prezentate respectivei camere. Tribunalul nu ar putea, în schimb, să efectueze un astfel de control luând în considerare noi elemente de fapt invocate în fața sa (Hotărârea din 13 martie 2007, OAPI/Kaul, C‑29/05 P, EU:C:2007:162, punctul 54). Prin urmare, rolul Tribunalului nu este de a reexamina împrejurările de fapt în lumina dovezilor prezentate pentru prima dată în fața sa [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 2005, Sadas/OAPI – LTJ Diffusion (ARTHUR ET FELICIE), T‑346/04, EU:T:2005:420, punctul 19 și jurisprudența citată].
17 În speță, întrucât documentele menționate la punctul 14 de mai sus au fost prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului, acestea nu pot fi luate în considerare în scopul controlului legalității deciziei atacate și, prin urmare, trebuie înlăturate.
2. Cu privire la fond
18 În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 92 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, iar al doilea, pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din același regulament.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 92 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009
19 În cadrul primului motiv, reclamanta susține, pe de o parte, că, în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) prima teză din Regulamentul nr. 207/2009, putea fi reprezentată în fața EUIPO de către unul dintre angajații sucursalei pe care o deținea în Germania, dat fiind că aceasta din urmă era o unitate comercială efectivă și funcțională în Uniune, în sensul acestei dispoziții. Aceasta susține, pe de altă parte, că, presupunând că această sucursală nu este recunoscută ca o unitate comercială efectivă și funcțională în Uniune care îi aparține, ea putea totuși, în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul nr. 207/2009, să fie reprezentată în fața EUIPO de către unul dintre angajații unității respective, din moment ce era legată din punct de vedere economic de aceasta. Din aceasta deduce că, în orice ipoteză, camera de recurs ar fi trebuit să declare admisibilă calea sa de atac.
20 EUIPO contestă argumentele reclamantei.
21 Potrivit articolului 92 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, persoanele fizice și juridice care au domiciliul sau sediul sau o unitate industrială sau comercială efectivă și funcțională în Uniune pot fi reprezentate în fața EUIPO de către un angajat. Angajatul unei astfel de persoane juridice poate acționa de asemenea în numele altor persoane juridice legate din punct de vedere economic de respectiva persoană, chiar dacă aceste persoane juridice nu au nici domiciliul, nici sediul, nici vreo unitate industrială sau comercială efectivă și funcțională în cadrul Uniunii.
22 Potrivit articolului 93 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, reprezentarea persoanelor fizice sau juridice în fața EUIPO poate fi realizată numai de către orice avocat care are dreptul să profeseze pe teritoriul unuia dintre statele membre și care are domiciliul profesional în cadrul Uniunii, în măsura în care poate acționa în statul respectiv în calitate de mandatar în domeniul mărcilor sau prin mandatarii agreați înscriși pe o listă păstrată în acest scop de EUIPO.
23 În primul rând, este cert că reclamanta, titulară a mărcii contestate, este o persoană juridică de drept privat cu sediul în Denver, Colorado (Statele Unite), și că a fost reprezentată în fața camerei de recurs de o persoană fizică care se prezenta, astfel cum reiese din elementele din dosar, ca fiind, pe de o parte, directorul său general și, pe de altă parte, angajatul unei unități comerciale, pretins deținută de reclamantă, situată în München (Germania).
24 În al doilea rând, din elementele dosarului reiese că, prin scrisoarea din 3 martie 2015, reclamanta a fost invitată de EUIPO să desemneze, în cadrul procedurii înaintea camerei de recurs, un reprezentant profesionist, în sensul articolului 93 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009. Prin această scrisoare, EUIPO a informat reclamanta cu privire la îndoielile sale serioase în ceea ce privește posibilitatea ca aceasta să fie reprezentată de către un angajat în temeiul dispozițiilor articolului 92 alineatul (3) din același regulament. Prin scrisoarea de răspuns din data de 23 aprilie 2015, reclamanta s‑a limitat să afirme că, datorită deținerii unei unități comerciale în München, avea posibilitatea, în aplicarea articolului 92 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, să fie reprezentată de către unul dintre angajații acestei unități. Reclamanta nu a anexat la răspunsul său niciun element de probă de natură să susțină afirmațiile sale, în pofida îndoielilor exprimate de EUIPO, și s‑a mulțumit să facă trimitere la liniile directoare ale EUIPO.
25 În al treilea rând, din elementele dosarului reiese de asemenea că cealaltă parte din procedura înaintea camerei de recurs, Abercrombie & Fitch Europe, a afirmat, în observațiile sale în răspuns la calea de atac introdusă de reclamantă în fața camerei de recurs, că aceasta nu era reprezentată în mod corespunzător în fața camerei de recurs, în special din cauza lipsei unei unități comerciale efective și funcționale în Germania. În susținerea acestei pretenții, Abercrombie & Fitch Europe a arătat că, în aplicarea dispozițiilor articolului 13 din Handelsgesetzbuch (Codul comercial german), reclamanta, care avea domici liul și sediul în afara Germaniei, era obligată să se înregistreze la tribunalul de primă instanță în a cărui rază teritorială dorea să exploateze o unitate comercială, ceea ce aceasta nu ar fi făcut. Pentru a‑și susține afirmațiile, Abercrombie & Fitch Europe a anexat, pe de o parte, un extras din Gemeinsames Registerportal der Länder (Portalul comun de înregistrare al landurilor), din care reieșea că nicio unitate comercială a cărei denumire conținea termenii „sun cali” nu era înregistrată în Germania, și, pe de altă parte, un extras din Registrul comerțului din orașul München, care atesta înregistrarea ca întreprindere individuală, în numele angajatului care reprezenta reclamanta în fața camerei de recurs și care era de asemenea directorul său general, a unei unități comerciale desemnate prin numele comercial SUN CALI Inc.
26 În speță, în primul rând, cu privire la aspectul dacă reclamanta dispunea de o unitate industrială sau comercială efectivă și funcțională în Uniune, în sensul articolului 92 alineatul (3) prima teză din Regulamentul nr. 207/2009, este necesar să se arate că aceasta a prezentat, în fața camerei de recurs, în susținerea afirmațiilor sale, elemente de probă care constau în extrase de pe un site internet, www.suncali.de, ce menționează o adresă poștală din München unde s‑ar situa o unitate care comercializează produse vândute sub marca contestată, și fotografii menite să reprezinte fațada respectivei unități.
27 În plus, reclamanta a prezentat în fața EUIPO, la 27 mai 2014, un certificat, semnat de directorul său general, prin care acesta din urmă se autoriza să o reprezinte, în special în cadrul procedurii căii de atac în discuție, în calitatea sa de angajat al unității comerciale situate în München.
28 Trebuie constatat că aceste elemente de probă prezentate de reclamantă în fața camerei de recurs, și anume, în primul rând, unele extrase de pe un site internet, în al doilea rând, fotografii menite să reprezinte fațada unei unități comerciale situate în München și, în al treilea rând, un certificat care autorizează un angajat să o reprezinte, nu sunt indicații și explicații pertinente, în circumstanțele specifice ale speței, de natură să stabilească existența unei unități comerciale efective și funcționale în Uniune, în sensul articolului 92 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009.
29 Astfel, pe de o parte, asemenea elemente de probă permit, desigur, să se înțeleagă că natura activității economice revendicate de unitatea respectivă este vânzarea cu amănuntul a articolelor de îmbrăcăminte, de încălțăminte și a accesoriilor. Cu toate acestea, niște simple extrase de pe un site internet, precum și fotografii sunt insuficiente, prin ele însele și în lipsa altor elemente, pentru a dovedi existența unei unități comerciale efective și funcționale în Uniune.
30 Pe de altă parte, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, noțiunea de sucursală implică un centru al operațiunilor care se manifestă în mod permanent către exterior ca o extensie a unei entități‑mamă, dotat cu o conducere și echipat din punct de vedere material pentru a putea negocia afaceri cu terții astfel încât aceștia, chiar dacă știu că se va stabili un eventual raport juridic cu entitatea‑mamă al cărei sediu se află în străinătate, nu mai trebuie să se adreseze direct acesteia și pot încheia afaceri la centrul operațiunilor care constituie extensia acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 noiembrie 1978, Somafer, 33/78, EU:C:1978:205, punctul 12). Elementele de probă prezentate de reclamantă în susținerea afirmației potrivit căreia aceasta ar dispune de o sucursală germană nu sunt în mod vădit de natură să stabilească că respectiva unitate, de care aceasta se prevalează, a constituit extensia sa și, prin urmare, că poate fi o sucursală a reclamantei.
31 În plus, înscrisurile prezentate în fața camerei de recurs de Abercrombie & Fitch Europe, în special extrasul din Registrul comerțului german, din care nu reiese că reclamanta dispune de o unitate înregistrată în Germania, susțin concluzia, întemeiată pe elementele de probă prezentate de reclamantă, potrivit căreia pretinsa unitate situată în München nu poate fi considerată unitate comercială efectivă și funcțională în Uniune și care îi aparține reclamantei.
32 Din aceasta rezultă că în mod întemeiat camera de recurs a considerat că nu s‑a făcut dovada deținerii de către reclamantă a unei unități efective și funcționale în Uniune, în sensul articolului 92 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009.
33 În al doilea rând, cu privire la aspectul dacă angajatul unei persoane juridice care are sediul sau domiciliul sau o unitate efectivă și funcțională în Uniune poate reprezenta o altă persoană juridică cu sediul în afara Uniunii, și anume reclamanta, ca urmare a existenței unor legături economice între aceste două persoane juridice, în sensul articolului 92 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul nr. 207/2009, este necesar să se arate că, în fața camerei de recurs a EUIPO, reclamanta s‑a mulțumit să recurgă la simple afirmații referitoare la existența unor asemenea legături, fără a prezenta alte elemente de probă decât cele evocate la punctele 26 și 27 de mai sus.
34 Or, pe de o parte, din elementele dosarului reiese, astfel cum s‑a arătat la punctul 25 de mai sus, că unitatea situată în Germania este înregistrată ca întreprindere individuală, în Registrul comerțului din orașul München, în numele persoanei fizice pe care reclamanta o prezintă ca fiind angajata respectivei unități. Trebuie constatat că o întreprindere individuală, lipsită de personalitate juridică, nu intră în domeniul de aplicare al articolului 92 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul nr. 207/2009, astfel încât, prin aplicarea acestei dispoziții, îi este imposibil să reprezinte o persoană juridică cu sediul în afara Uniunii de care ar fi eventual legată din punct de vedere economic, în sensul respectivei dispoziții.
35 Pe de altă parte și în orice caz, chiar presupunând că unitatea situată în Germania de care se prevalează reclamanta dispune de personalitate juridică, este necesar să se arate că elementele de probă prezentate de reclamantă în fața camerei de recurs nu permit, în speță, să se garanteze existența unor legături economice între această unitate și reclamantă.
36 În această privință, trebuie constatat că niște simple extrase de pe un site internet, precum și fotografii sunt insuficiente, ca atare și în lipsa altor elemente, pentru a dovedi existența unor legături economice între unitatea situată în Germania și reclamantă. Astfel, aceste elemente nu sunt de natură să caracterizeze, de exemplu, apartenența acestor două persoane la același grup sau faptul că mecanismele de gestiune existente ar fi de așa natură încât una dintre aceste persoane juridice ar controla‑o pe cealaltă.
37 Din aceasta rezultă că în mod întemeiat camera de recurs a considerat că nu s‑a făcut dovada existenței unor legături economice între reclamantă și unitatea situată în Germania, în sensul articolului 92 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009.
38 În consecință, camera de recurs nu a săvârșit o eroare prin faptul că a considerat, la punctul 37 din decizia atacată, că calea de atac formulată de reclamantă nu era conformă cu articolul 92 din Regulamentul nr. 207/2009 și că, prin urmare, nu era admisibilă.
39 În consecință, primul motiv trebuie înlăturat. Rezultă că reclamanta nu este îndreptățită să solicite anularea deciziei atacate în ceea ce privește calea de atac pe care a introdus‑o în fața camerei de recurs.
40 Cu privire la calea de atac introdusă de Abercrombie & Fitch Europe în fața camerei de recurs, trebuie arătat că, în aplicarea articolului 59 din Regulamentul nr. 207/2009, reclamanta, deși era nereprezentată și în orice caz nu prezentase observații, era de drept parte în procedura căii de atac menționate. Ea poate astfel, în aplicarea articolului 65 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009, să solicite anularea deciziei atacate prin care s‑a admis în parte calea de atac introdusă de Abercrombie & Fitch Europe și este necesar, prin urmare, să se examineze al doilea motiv prezentat de reclamantă în fața Tribunalului.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009
41 În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că camera de recurs a constatat, în mod incorect, existența unui risc de confuzie între semnele în conflict. În particular, reclamanta consideră că în mod eronat camera de recurs a constatat o similitudine, pe de o parte, între semnele în conflict și, pe de altă parte, între produsele și serviciile desemnate, care a determinat‑o să constate existența unui risc de confuzie în privința produselor cuprinse în clasa 35.
42 EUIPO contestă argumentele reclamantei.
43 Din articolul 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din același regulament rezultă că, în urma unei cereri a titularului unei mărci anterioare, marca Uniunii Europene înregistrată este declarată nulă atunci când, din cauza identității sau similitudinii sale cu marca anterioară și din cauza identității sau similitudinii produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie pe teritoriul în care este protejată marca anterioară. Riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară.
44 Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie risc de confuzie riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau de la întreprinderi legate din punct de vedere economic. Potrivit aceleiași jurisprudențe, riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția pe care o are publicul relevant asupra semnelor și a produselor sau a serviciilor în discuție și ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză, în special de interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate [a se vedea Hotărârea din 9 iulie 2003, Laboratorios RTB/OAPI – Giorgio Beverly Hills (GIORGIO BEVERLY HILLS), T‑162/01, EU:T:2003:199, punctele 30-33 și jurisprudența citată].
45 În sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, un risc de confuzie presupune în același timp o identitate sau o similitudine între mărcile în conflict, precum și o identitate sau o similitudine între produsele sau serviciile pe care acestea le desemnează. Aceste condiții sunt cumulative [a se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2009, Commercy/OAPI – easyGroup IP Licensing (easyHotel), T‑316/07, EU:T:2009:14, punctul 42 și jurisprudența citată].
Cu privire la motivarea deciziei atacate
46 Deși motivarea care figurează la punctul 45 din decizia atacată este foarte succintă, trebuie să se țină seama de motivarea mai detaliată, în această privință, care figurează în decizia diviziei de anulare. Astfel, dat fiind că, în ceea ce privește compararea semnelor, camera de recurs a confirmat această decizie și ținând seama de continuitatea funcțională dintre diviziile de anulare și camerele de recurs, consacrată la articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 2007, OAPI/Kaul, C‑29/05 P, EU:C:2007:162, punctul 30, și Hotărârea din 10 iulie 2006, La Baronia de Turis/OAPI – Baron Philippe de Rothschild (LA BARONNIE), T‑323/03, EU:T:2006:197, punctele 57 și 58], această decizie, precum și motivarea sa fac parte din contextul în care a fost adoptată decizia atacată, context cunoscut de reclamantă și care permite instanței să își exercite pe deplin controlul de legalitate în ceea ce privește temeinicia aprecierii riscului de confuzie [a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 noiembrie 2007, Wesergold Getränkeindustrie/OAPI – Lidl Stiftung (VITAL FIT), T‑111/06, nepublicată, EU:T:2007:352, punctul 64].
Cu privire la publicul relevant
47 Potrivit jurisprudenței, în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie, este necesar să se ia în considerare consumatorul mediu al categoriei de produse vizate, normal informat și suficient de atent și de avizat. De asemenea, este necesar să se ia în considerare faptul că nivelul atenției consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria de produse sau de servicii în cauză [a se vedea Hotărârea din 13 februarie 2007, Mundipharma/OAPI – Altana Pharma (RESPICUR), T‑256/04, EU:T:2007:46, punctul 42 și jurisprudența citată].
48 În speță, având în vedere natura produselor și a serviciilor în cauză, precum și faptul că marca anterioară invocată în susținerea cererii de anulare este protejată în Italia, este necesar să se confirme constatarea camerei de recurs de la punctele 43 și 44 din decizia atacată, potrivit căreia în esență riscul de confuzie trebuie analizat din punctul de vedere al publicului relevant constituit din marele public, și anume consumatorul mediu italian.
Cu privire la compararea produselor și a serviciilor
49 Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a aprecia similitudinea dintre produsele sau serviciile în discuție, trebuie să se ia în considerare toți factorii pertinenți care caracterizează raportul dintre acestea. Acești factori includ în special natura, destinația, utilizarea acestora, precum și caracterul lor concurent sau complementar. Se poate ține seama și de alți factori, precum canalele de distribuție pentru produsele respective [a se vedea Hotărârea din 11 iulie 2007, El Corte Inglés/OAPI – Bolaños Sabri (PiraÑAM diseño original Juan Bolaños), T‑443/05, EU:T:2007:219, punctul 37 și jurisprudența citată].
50 În speță, camera de recurs a considerat, la punctul 41 din decizia atacată, că serviciile de vânzare cu amănuntul, menționate în clasa 35, constituiau unul dintre canalele de distribuție a produselor care fac parte din clasa 25, astfel încât nivelul de similitudine între aceste produse și aceste servicii era suficient pentru a determina publicul relevant să creadă că proveneau de la aceeași întreprindere sau de la întreprinderi legate din punct de vedere economic.
51 Reclamanta contestă această analiză și susține în esență că gradul scăzut de similitudine între semnele în conflict trebuie luat în considerare pentru a aprecia gradul de similitudine între produsele și serviciile în discuție.
52 În această privință, trebuie amintit de la bun început că gradul de similitudine între semnele în conflict nu influențează aprecierea similitudinii dintre produsele și serviciile vizate de aceste semne [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iunie 2014, Hut.com/OAPI – Intersport France (THE HUT), T‑330/12, nepublicată, EU:T:2014:569, punctul 28]. Astfel, numai în momentul aprecierii globale a riscului de confuzie va putea fi examinată interdependența dintre acești doi factori. Astfel, de exemplu, un grad scăzut de similitudine între produsele sau serviciile acoperite poate fi compensat printr‑un grad ridicat de similitudine între semne și invers.
53 Prin urmare, argumentația reclamantei întemeiată pe pretinsa interdependență dintre, pe de o parte, gradul de similitudine între semnele în conflict și, pe de altă parte, gradul de similitudine între produsele și serviciile în discuție trebuie respinsă.
54 În plus, trebuie amintit că produsele sau serviciile complementare sunt cele între care există o strânsă legătură, în sensul că un produs este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt, astfel încât consumatorii pot crede că răspunderea producerii acestora sau a prestării acestor servicii revine aceleiași întreprinderi [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iunie 2014, Hut.com/OAPI – Intersport France (THE HUT), T‑330/12, nepublicată, EU:T:2014:569, punctul 24].
55 În speță, serviciile de „vânzare cu amănuntul care propun articole de îmbrăcăminte, articole de încălțăminte și genți de mână”, ce fac parte din clasa 35, astfel cum sunt indicate la punctul 3 de mai sus, pentru care a fost înregistrată marca contestată, privesc produse identice cu cele desemnate de marca anterioară, și anume în special „articolele de îmbrăcăminte” și „articolele de încălțăminte”, care fac parte din clasa 25.
56 Trebuie constatat că raportul dintre aceste servicii și aceste produse se caracterizează printr‑o legătură strânsă în sensul că respectivele produse sunt indispensabile sau, cel puțin, importante pentru prestarea serviciilor vizate de marca contestată, întrucât acestea din urmă sunt furnizate exact cu ocazia vânzării respectivelor produse. Serviciile și produsele vizate de mărcile în conflict sunt, în consecință, legate printr‑un raport de complementaritate, astfel cum a arătat în mod întemeiat camera de recurs la punctul 41 din decizia atacată.
57 În aceste condiții, este necesar să se concluzioneze, după cum a considerat și camera de recurs la punctul 41 din decizia atacată, că produsele și serviciile vizate de mărcile în conflict prezintă un anumit grad de similitudine.
Cu privire la compararea semnelor
58 Potrivit jurisprudenței, două mărci sunt similare atunci când, din punctul de vedere al publicului relevant, există între ele o egalitate cel puțin parțială în ceea ce privește unul sau mai multe aspecte relevante [Hotărârea din 23 octombrie 2002, Matratzen Concord/OAPI – Hukla Germany (MATRATZEN), T‑6/01, EU:T:2002:261, punctul 30]. Aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre semnele în conflict, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante. Percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau al serviciilor în cauză are un rol determinant în aprecierea globală a riscului amintit. În această privință, consumatorul mediu percepe o marcă în mod normal ca pe un tot și nu procedează la o examinare a diferitelor detalii ale acesteia (a se vedea Hotărârea din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker, C‑334/05 P, EU:C:2007:333, punctul 35 și jurisprudența citată).
– Cu privire la elementele distinctive
59 În vederea aprecierii caracterul distinctiv al unui element ce compune o marcă, este necesar să se examineze capacitatea mai mult sau mai puțin extinsă a acestui element de a contribui la identificarea produselor sau serviciilor pentru care a fost înregistrată marca ca provenind de la o întreprindere determinată și de a distinge, așadar, aceste produse sau aceste servicii de cele ale altor întreprinderi. La această apreciere trebuie luate în considerare în special calitățile intrinseci ale elementului în cauză din perspectiva aspectului dacă acesta este sau nu este lipsit de orice caracter descriptiv pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată marca [Hotărârea din 13 iunie 2006, Inex/OAPI – Wiseman (Reprezentarea unei piei de vacă), T‑153/03, EU:T:2006:157, punctul 35, și Hotărârea din 13 decembrie 2007, Cabrera Sánchez/OAPI – Industrias Cárnicas Valle (el charcutero artesano), T‑242/06, nepublicată, EU:T:2007:391, punctul 51].
60 În speță, reclamanta susține în esență că elementele figurative ale mărcii contestate prezintă un caracter distinctiv foarte ridicat.
61 Pe de o parte, trebuie amintită jurisprudența Tribunalului potrivit căreia, atunci când o marcă este compusă din elemente verbale și figurative, cele dintâi sunt, în principiu, mai distinctive decât celelalte, întrucât consumatorul mediu se va referi mai ușor la produsul sau la serviciul în cauză citându‑i denumirea decât descriind elementul figurativ al mărcii [a se vedea Hotărârea din 7 februarie 2013, AMC‑Representações Têxteis/OAPI – MIP Metro (METRO KIDS COMPANY), T‑50/12, nepublicată, EU:T:2013:68, punctul 29 și jurisprudența citată].
62 Pe de altă parte, este necesar de asemenea să se arate că, dată fiind multitudinea de forme utilizate în sectorul articolelor de îmbrăcăminte, reprezentarea grafică a unei inimi sau a unei jumătăți de inimă nu se detașează într‑o asemenea măsură încât să atragă în mod special atenția consumatorului. Astfel, acesta din urmă nu va vedea decât o configurație decorativă, căreia nu îi va acorda totuși o atenție deosebită și pe care nu se va strădui să o analizeze.
63 Prin urmare, este necesar să se considere, contrar susținerilor reclamantei, că elementele figurative ale mărcii contestate, fără a fi totuși neglijabile, nu prezintă un caracter distinctiv ridicat în privința produselor care fac parte din clasa 25 și a serviciilor care fac parte din clasa 35.
– Cu privire la similitudinea vizuală și similitudinea fonetică
64 Camera de recurs a aprobat, la punctul 45 din decizia atacată, analiza diviziei de anulare potrivit căreia semnele în conflict erau similare. Camera de recurs a arătat că, pe plan vizual și fonetic, semnele în conflict erau similare, întrucât coincideau prin elementul comun „cali”.
65 Reclamanta susține în esență că semnele sunt diferite pe plan vizual și fonetic. Aceasta arată că, în general, consumatorul mediu acordă o atenție mai mare elementelor care se situează la începutul unei mărci și că nu există nicio similitudine între elementul verbal „sun”, care se situează la începutul mărcii contestate, și elementul verbal „cali”, care se situează la începutul mărcii anterioare.
66 În această privință, deși este, desigur, cert că respectivul consumator mediu acordă în general o atenție mai mare elementelor care se situează la începutul unei mărci, nu este mai puțin adevărat că împrejurările specifice anumitor mărci pot face excepție de la această regulă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2007, Castellani/OAPI – Markant Handels und Service (CASTELLANI), T‑149/06, EU:T:2007:350, punctul 54].
67 În plus, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței amintite la punctul 58 de mai sus, două mărci sunt similare atunci când, din punctul de vedere al publicului relevant, există între ele o egalitate cel puțin parțială în ceea ce privește unul sau mai multe aspecte relevante.
68 În speță, singura împrejurare că elementul verbal „sun” apare pe prima poziție în cadrul semnului contestat nu este suficientă pentru a‑l transforma în element dominant în impresia de ansamblu produsă de acest semn, astfel încât aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre semnele în conflict, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, iar nu numai pe elementul verbal care se situează la început.
69 Pe de o parte, trebuie arătat că elementele verbale ale semnelor în conflict coincid parțial, ca urmare a prezenței în cele două mărci în conflict a elementului verbal „cali”, care reprezintă patru litere din șapte ale mărcii contestate și patru litere din șase ale mărcii anterioare. Astfel, elementele verbale ale mărcilor în conflict coincid prin mai mult de jumătate dintre literele care le compun.
70 Pe de altă parte, este necesar să se observe, contrar celor susținute de reclamantă, că semnul anterior, la fel ca semnul contestat, este într‑adevăr compus din două elemente verbale, iar nu din unul singur, și anume „cali” și „co”. Astfel, ținând seama de utilizarea unor litere de dimensiuni mari pentru elementul verbal „cali”, de existența unui spațiu între cele două elemente verbale și de utilizarea unor litere de dimensiuni mici pentru elementul verbal „co”, nu se poate considera că semnul anterior ar fi compus dintr‑un element verbal unic, „calico”. Așadar, semnele în conflict coincid prin prezența în fiecare dintre ele a elementului verbal „cali” și prezintă, prin urmare, o egalitate parțială în ceea ce privește elementele lor verbale.
71 Este necesar, pe de altă parte, să se constate că reclamanta nu prezintă niciun argument de natură să repună în discuție constatarea potrivit căreia, având în vedere prezența în cadrul semnelor în conflict a elementului verbal comun „cali”, acestea prezintă un anumit grad de similitudine pe plan vizual și fonetic. Ținând seama de identitatea elementelor verbale „cali” în semnele în conflict, este necesar să se considere că elementele de diferențiere, care constau în special în elementele lor figurative și în elementele verbale „co” și „sun”, nu sunt suficiente pentru a înlătura impresia publicului relevant că aceste semne, apreciate în mod global, prezintă o anumită similitudine pe plan vizual și fonetic.
– Cu privire la similitudinea conceptuală
72 Camera de recurs a arătat la punctul 45 din decizia atacată că, pe plan conceptual, semnele în conflict erau similare pentru acea parte a publicului relevant care ar asocia elementul comun „cali” cu „California”, un stat din Statele Unite.
73 Afirmația potrivit căreia, pentru publicul relevant, marca anterioară ar putea fi percepută ca o variantă a termenului italian „calcio” nu este susținută de niciun element de probă admisibil (a se vedea punctele 14-17 de mai sus) și, prin urmare, nu poate fi considerată stabilită.
74 În consecință, este necesar să se considere că camera de recurs nu a săvârșit o eroare prin faptul că a reținut că, pe plan conceptual, semnele în conflict erau similare pentru acea parte a publicului relevant care ar asocia elementul comun „cali” cu „California”.
75 Rezultă din cele ce precedă că camera de recurs nu a săvârșit o eroare atunci când a considerat că, potrivit unei impresii de ansamblu, semnele în conflict erau similare.
Cu privire riscul de confuzie
76 Aprecierea globală a riscului de confuzie implică o anumită interdependență între factorii luați în considerare și în special între similitudinea mărcilor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate. Astfel, un grad scăzut de similitudine între produsele sau serviciile desemnate poate fi compensat printr‑un grad ridicat de similitudine între mărci și invers [Hotărârea din 29 septembrie 1998, Canon, C‑39/97, EU:C:1998:442, punctul 17, și Hotărârea din 14 decembrie 2006, Mast‑Jägermeister/OAPI – Licorera Zacapaneca (VENADO cu cadru și alții), T‑81/03, T‑82/03 și T‑103/03, EU:T:2006:397, punctul 74].
77 Camera de recurs a considerat că, având în vedere similitudinea semnelor în conflict, exista un risc de confuzie în privința serviciilor cuprinse în clasa 35, în măsura în care acestea prezentau o anumită similitudine cu produsele cuprinse în clasa 25.
78 Reclamanta susține că, din moment ce semnele în conflict sunt diferite, nu există risc de confuzie.
79 În speță, din examinarea efectuată la punctele 49-75 de mai sus rezultă că, ținând seama de un anumit grad de similitudine între produsele și serviciile în cauză, de similitudinea semnelor în conflict pe plan vizual și fonetic în măsura în care acestea coincid parțial prin prezența elementului verbal comun „cali”, de similitudinea lor pe plan conceptual pentru o parte a publicului relevant, precum și de nivelul mediu de atenție a publicului menționat, există un risc de confuzie în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.
80 În consecință, camera de recurs nu a săvârșit o eroare atunci când a considerat la punctul 47 din decizia atacată că, având în vedere similitudinea semnelor în conflict, exista un risc de confuzie în privința serviciilor vizate de marca contestată cuprinse în clasa 35, din moment ce acestea prezentau o anumită similitudine cu produsele cuprinse în clasa 25.
81 Prin urmare, al doilea motiv trebuie înlăturat.
82 Având în vedere ansamblul celor ce precedă, acțiunea trebuie respinsă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
83 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
84 Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor EUIPO.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Sun Cali, Inc. la plata cheltuielilor de judecată.
Frimodt Nielsen | Collins | Valančius |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 22 septembrie 2016.
Semnături