HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi extinsă)
21 februarie 2024(*)
„Achiziții publice – Procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare – Furnizarea de roboți de dezinfectare spitalelor europene – Extremă urgență – COVID-19 – Lipsa participării reclamantelor la procedura de achiziții – Acțiune în anulare – Lipsa afectării individuale – Natura contractuală a litigiului – Inadmisibilitate – Răspundere”
În cauza T‑38/21,
Inivos Ltd, cu sediul în Londra (Regatul Unit),
Inivos BV, cu sediul în Rotterdam (Țările de Jos),
reprezentate de R. Martens, L. Hoet și A. Van Laer, avocați,
reclamante,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de L. André și M. Ilkova, în calitate de agenți,
pârâtă,
TRIBUNALUL (Camera întâi extinsă),
compus, în stadiul deliberărilor, din domnii D. Spielmann, președinte, V. Valančius, R. Mastroianni, doamna M. Brkan (raportoare) și domnul T. Tóth, judecători,
grefier: P. Cullen, administrator,
având în vedere Ordonanța din 21 mai 2021, Inivos și Inivos/Comisia (T‑38/21 R, nepublicată, EU:T:2021:287),
având în vedere faza scrisă a procedurii,
în urma ședinței din 28 februarie 2023,
având în vedere, ca urmare a încetării funcției domnului judecător Valančius la 26 septembrie 2023, articolul 22 și articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin acțiunea formulată, reclamantele, Inivos Ltd și Inivos BV, solicită, pe de o parte, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea deciziei Comisiei Europene din 18 septembrie 2020 de a utiliza o procedură negociată fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare pentru achiziționarea unor roboți de dezinfecție (denumită în continuare „decizia de a utiliza procedura negociată fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare”), a deciziei din 3 noiembrie 2020 de atribuire a acestui contract (denumită în continuare „decizia de atribuire atacată”), precum și a deciziei din 19 noiembrie 2020 de a încheia contractele‑cadru cu doi operatori și de a declara nule și neavenite aceste contracte‑cadru și, pe de altă parte, în temeiul articolului 268 TFUE, repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit ca urmare a acestui fapt.
Istoricul cauzei
2 Reclamantele, stabilite în Regatul Unit și în Țările de Jos, își desfășoară activitatea în domeniul tehnologiei medicale și sunt specializate în prevenirea și în controlul infecțiilor.
3 În contextul crizei provocate de COVID-19, Comisia a decis să ajute statele membre prin sprijinirea implementării de roboți în spitalele lor pentru dezinfectarea spațiilor interioare, în cadrul instrumentului de sprijin pentru situații de urgență. După analizarea tehnologiilor disponibile, aceasta a ales dezinfectarea cu ultraviolete (UV) prin intermediul unor roboți autonomi.
4 Pe baza motivului privind urgența generată de criza provocată de COVID-19, Comisia a decis, la 18 septembrie 2020, să utilizeze procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în conformitate cu punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul financiar”).
5 Pentru a pregăti procedura de achiziții și pentru a colecta informații cu privire la piața în cauză, precum și cu privire la potențialii furnizori, Comisia a efectuat o consultare preliminară a pieței în temeiul articolului 166 din Regulamentul financiar, transmițând un chestionar în special asociațiilor și altor entități care reunesc producători de roboți.
6 Pe baza acestei consultări a pieței, Comisia a constituit o bază largă de date ale furnizorilor, care au fost ulterior evaluate pe baza unor criterii predefinite, și anume marcajul CE (condiția necesară), capacitatea de producție (cel puțin 20 de unități pe lună) și experiența în materie de implementare a roboților în spitale (cel puțin 10 de roboți).
7 Șase furnizori care au îndeplinit aceste criterii au fost invitați să depună o ofertă în cadrul unei proceduri de negociere fără publicare prealabilă, cu referința CNECT/LUX/2020/NP0084, dar numai trei au depus efectiv o ofertă.
8 La 30 octombrie 2020, a fost întocmit un raport de evaluare, în conformitate cu articolul 168 alineatul (4) din Regulamentul financiar, în vederea atribuirii contractului. Două oferte au fost clasate, cea de a treia fiind respinsă, întrucât nu a îndeplinit criteriile de selecție.
9 La 3 noiembrie 2020, ordonatorul de credite competent a adoptat decizia de atribuire atacată, în conformitate cu recomandarea cuprinsă în raportul de evaluare.
10 La 19 noiembrie 2020, au fost încheiate contractele‑cadru referitoare la roboții de dezinfecție pentru spitalele europene (COVID-19) cu cei doi ofertanți selectați (denumite în continuare „contractele‑cadru în litigiu”), iar semnarea lor a fost anunțată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 9 decembrie 2020 prin anunțul de atribuire a contractului 2020/S 240-592299.
11 La 23 noiembrie 2020, reclamantele au luat cunoștință de un comunicat de presă al Comisiei, în care aceasta anunța că intenționa să cumpere 200 de roboți de dezinfecție în cadrul unui buget specific rezultat dintr‑un instrument de sprijin pentru situații de urgență.
12 În comunicatul său de presă, Comisia arăta că spitalele din majoritatea statelor membre exprimaseră nevoia și interesul de a primi acești roboți, care puteau dezinfecta camerele pacienților de dimensiuni standard utilizând lumina UV în doar 15 minute și puteau contribui astfel la prevenirea și reducerea răspândirii virusului. Procesul ar fi controlat de un operator situat în exteriorul spațiului care urmează să fie dezinfectat, pentru a se evita orice expunere la lumina UV. Pentru achiziționarea acestor roboți de dezinfecție s‑ar fi pus la dispoziție un buget special, de până la 12 milioane de euro, provenit din instrumentul de sprijin pentru situații de urgență.
13 La 3 decembrie 2020, dat fiind că pentru atribuirea în discuție nu fusese publicat niciun anunț de participare în versiunea online a Suplimentului la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene consacrat contractelor de achiziții publice europene și că nu fusese publicată nicio informație privind o decizie de atribuire a contractului în cauză de către Comisie, reclamantele au adresat acesteia din urmă o scrisoare în care și‑au exprimat temerea că normele aplicabile în materie de achiziții publice, întemeiate pe Regulamentul financiar, nu fuseseră aplicate. Ele au solicitat de asemenea Comisiei să suspende sau să pună capăt contractelor‑cadru în litigiu și să procedeze la retragerea oricărei decizii de atribuire care ar fi putut interveni și au invitat Comisia să organizeze din nou procedura de achiziții prin intermediul unei cereri de ofertă cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare.
14 La 9 decembrie 2020, reclamantele au aflat, prin anunțul de atribuire a contractului (JO 2020/S 240-592299), că contractele‑cadru în litigiu fuseseră deja încheiate la 19 noiembrie 2020.
15 În acest anunț de atribuire, utilizarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare este justificată astfel:
„Extremă urgență determinată de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă și în conformitate cu condițiile stricte prevăzute de directivă
Explicație:
Pandemia Covid-19 a supus unui stres extrem sistemele de sănătate din întreaga lume și din Europa. În acest context, pentru a contribui la eforturile de a asigura, în regim de urgență, o mai mare siguranță a personalului și a pacienților din unele spitale europene și unități medicale similare selectate, Comisia a decis să sprijine instalarea de roboți autonomi pentru dezinfectarea spațiilor închise, utilizând Instrumentul de sprijin pentru situații de urgență [a se vedea COM(2020) 5162]. De fapt, roboții de dezinfecție sunt deja utilizați pentru dezinfectarea spitalelor, iar Comisia a colectat o serie de rapoarte de la spitale care utilizează această tehnologie în timpul crizei Covid-19. Cu toate acestea, numărul de roboți mobilizați este insuficient și, de departe, nu acoperă toate spitalele care trebuie să se ocupe direct de această boală. Comisia ia măsuri pentru a atenua parțial această problemă.
Prin urmare, utilizarea procedurii negociate excepționale fără publicarea prealabilă a anunțului de participare este necesară de vreme ce acțiunea este extrem de urgentă, deoarece, la momentul redactării, cel de‑al doilea val de Covid-19 se răspândește rapid după cum s‑a explicat mai sus. Cifrele din unele state membre sunt în prezent mai ridicate decât în perioada de vârf a primului val, iar resursele din domeniul asistenței medicale sunt, conform rapoartelor, supuse unei presiuni din ce în ce mai mari în întreaga UE. Prin urmare, este necesar să se mobilizeze rapid roboți de dezinfecție pentru a ajuta lucrătorii din domeniul asistenței medicale în eforturile lor de combatere a pandemiei.”
16 La 24 decembrie 2020, Comisia a publicat un nou anunț (JO 2020/S 251-626998) în urma anunțului de atribuire a contractului din 9 decembrie 2020, înlocuind, ca temei juridic pentru achiziționarea a maximum 200 de roboți de dezinfecție, Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65) cu Regulamentul financiar.
Concluziile părților
17 Reclamantele solicită Tribunalului:
– anularea deciziei de utilizare a unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare;
– anularea deciziei de atribuire atacate;
– anularea deciziei Comisiei din 19 noiembrie 2020 de încheiere a contractelor‑cadru în litigiu cu alți doi operatori;
– declararea nulității contractelor‑cadru în litigiu;
– obligarea Comisiei să comunice specificațiile contractului în temeiul cărora au fost atribuite contractele‑cadru în litigiu;
– pronunțarea pe cale interlocutorie cu privire la răspunderea Comisiei în măsura în care aceasta din urmă a utilizat în mod nelegal procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare;
– cu titlu subsidiar, obligarea Comisiei la plata unei despăgubiri de 3 000 000 de euro în temeiul pierderii unei oportunități;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de judecată efectuate de ele.
18 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca fiind vădit inadmisibilă;
– cu titlu subsidiar, respingerea acțiunii ca fiind vădit neîntemeiată;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la cererile de anulare
Cu privire la admisibilitatea primului capăt de cerere, prin care se solicită anularea deciziei de a utiliza procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare
19 În memoriul în apărare, Comisia invocă inadmisibilitatea primului capăt de cerere în măsura în care reclamantele nu ar avea niciun interes să solicite anularea deciziei de a utiliza procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. Astfel, potrivit Comisiei, dat fiind că reclamantele nu au participat la procedura de achiziții, acestea nu au interesul de a acționa. În această privință, Comisia susține că, în cazul anulării deciziei de a utiliza o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, nu ar fi deloc sigur că aceasta ar lansa o nouă cerere de ofertă și nimic nu ar garanta că reclamantele ar fi selecționate.
20 Reclamantele consideră că primul capăt de cerere este admisibil. Acestea susțin că pentru a contesta admisibilitatea acestui capăt de cerere nu li se poate opune faptul că au fost absente de la procedura de cerere de ofertă, întrucât absența lor este legată de faptul că Comisia nu a publicat un anunț de participare. Ele consideră că, în cazul în care Tribunalul ar respinge primul capăt de cerere ca inadmisibil pentru acest motiv, ar rezulta o imposibilitate a concurenților de a contesta atribuirea directă a contractelor de achiziții publice. Potrivit reclamantelor, absența lor de la procedură, pe de o parte, este legată de faptul că Comisia nu a publicat un anunț de participare și, pe de altă parte, nu exclude posibilitatea ca acestea să aibă un interes de a acționa.
21 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, numai măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele terților, modificând în mod distinct situația juridică a acestora, constituie acte susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 martie 1971, Comisia/Consiliul, 22/70, EU:C:1971:32, punctul 42; Hotărârea din 2 martie 1994, Parlamentul/Consiliul, C‑316/91, EU:C:1994:76, punctul 8, și Hotărârea din 13 octombrie 2011, Deutsche Post și Germania/Comisia, C‑463/10 P și C‑475/10 P, EU:C:2011:656, punctul 36).
22 Pentru a stabili dacă un act a cărui anulare se solicită produce astfel de efecte, este necesar să se analizeze conținutul acestuia (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 9), contextul în care a fost elaborat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 februarie 2000, Stork Amsterdam/Comisia, T‑241/97, EU:T:2000:41, punctul 62), precum și intenția emitentului său (Hotărârea din 26 ianuarie 2010, Internationaler Hilfsfonds/Comisia, C‑362/08 P, EU:C:2010:40, punctul 52; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 17 iulie 2008, Athinaïki Techniki/Comisia, C‑521/06 P, EU:C:2008:422, punctele 42, 46 și 52). În schimb, forma în care se adoptă un act sau o decizie este, în principiu, lipsită de relevanță pentru a se aprecia admisibilitatea unei acțiuni în anulare (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 9, și Hotărârea din 7 iulie 2005, Le Pen/Parlamentul, C‑208/03 P, EU:C:2005:429, punctul 46).
23 Numai actul prin care emitentul său ia poziție în mod inechivoc și definitiv, într‑o formă care permite să se identifice natura acestuia, constituie o decizie susceptibilă să facă obiectul unei acțiuni în anulare (Hotărârea din 13 decembrie 2016, IPSO/BCE, T‑713/14, EU:T:2016:727, punctul 20; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 26 mai 1982, Germania și Bundesanstalt für Arbeit/Comisia, 44/81, EU:C:1982:197, punctul 12).
24 În special, în cazul actelor sau al deciziilor a căror elaborare se efectuează în mai multe etape, în special la finalul unei proceduri interne, în principiu, nu constituie act atacabil decât măsurile care stabilesc definitiv poziția instituției la sfârșitul acestei proceduri, cu excluderea măsurilor intermediare al căror obiectiv este de a pregăti decizia finală (Hotărârea din 7 martie 2002, Satellimages TV5/Comisia, T‑95/99, EU:T:2002:62, punctul 32, și Hotărârea din 16 decembrie 2020, Balti Gaas/Comisia și INEA, T‑236/17 și T‑596/17, nepublicată, EU:T:2020:612, punctul 88).
25 În lumina considerațiilor care precedă trebuie analizat dacă decizia de a utiliza procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare constituie un act care stabilește definitiv poziția sa, cauzează prejudicii reclamantelor și poate face obiectul unei acțiuni în anulare.
26 În această privință, trebuie să se analizeze conținutul acestei decizii. Este vorba despre prima etapă a procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, iar această decizie a luat forma unei note la dosar semnate de directoarea Direcției „Inteligență artificială și industria digitală” din 18 septembrie 2020. Acest document are ca obiect justificarea utilizării unei astfel de proceduri pentru atribuirea contractului intitulat „Roboți de dezinfecție pentru a ajuta la combaterea crizei provocate de COVID-19”.
27 În cadrul unui răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului, Comisia a susținut că decizia de a utiliza procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare era un act intern care nu producea niciun efect juridic în afara sferei instituției care adoptase această decizie. Ar fi posibil să se conceapă că această decizie are efecte juridice numai din momentul în care Comisia ar fi trimis invitații individuale de participare la procedura de ofertare. Astfel, decizia de a utiliza procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare nu ar stabili în avans care operatori ar fi în măsură să depună oferte. Comisia a adăugat că numai succesiunea de acte din procedura de achiziții putea să producă efecte juridice în final. Decizia de a utiliza o procedură de achiziții nu poate produce efecte juridice prin ea însăși și nu ar produce efecte decât prin intermediul actelor care o pun în aplicare în mod concret prin executarea efectivă a procedurii, precum decizia de atribuire.
28 În cadrul unui răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului, reclamantele au subliniat că comportamentul ilicit al Comisiei rezulta din decizii multiple, printre care cea de a utiliza procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, dar care sunt în mod inevitabil legate între ele, întrucât decizia de a utiliza această procedură a condus la decizia de atribuire atacată și a permis în final încheierea contractelor‑cadru în litigiu. Potrivit reclamantelor, decizia de a utiliza procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare nu trebuie considerată un act pregătitor al deciziei de atribuire atacate, întrucât ea produce efecte juridice perceptibile, dat fiind că părțile care nu au fost invitate să prezinte o ofertă au fost ipso facto excluse de la participarea la procedura de cerere de ofertă și nu aveau nicio șansă de a li se atribui contractul. În plus, operatorii care nu au fost invitați să participe la această procedură au fost informați în mod oficial cu privire la atribuirea contractului‑cadru abia la 9 decembrie 2020 prin primul anunț de atribuire a contractului. În consecință, reclamantele susțin că decizia de a utiliza procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare nu ar trebui exclusă de la un control jurisdicțional al Tribunalului.
29 Trebuie să se constate că decizia de a utiliza procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare indică motivele pentru care este necesară utilizarea acestei proceduri. Acest document consacră astfel alegerea procedurii aplicabile pentru achiziția în cauză. Cu toate acestea, astfel cum a subliniat Comisia într‑un răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului, acest document nu are destinatari și nu stabilește în avans care operatori economici sunt invitați să depună oferte pentru acest contract. Prin urmare, niciun operator nu a fost invitat să depună o ofertă în acest stadiu al procedurii și, prin urmare, niciun operator nu a putut fi exclus de la procedură.
30 Astfel, decizia de a nu invita reclamantele să depună oferte este cea care se materializează, în speță, prin decizia de atribuire atacată care le cauzează prejudicii. Acestea pot, așadar, cu condiția să fi avut cunoștință de el, să introducă o acțiune împotriva ultimului act disponibil la momentul introducerii acțiunii lor, care le exclude de la procedură. Or, decizia de a utiliza procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare nu constituie o decizie care afectează interesele reclamantelor, dat fiind că prin această decizie ele nu au fost excluse de la procedura de achiziții în cauză. La momentul introducerii acțiunii, Comisia adoptase deja, la 3 noiembrie 2020, decizia de atribuire prin care s‑a atribuit definitiv contractul și care a avut drept consecință excluderea definitivă a reclamantelor din procedura de achiziții în cauză.
31 În consecință, decizia de a utiliza procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare are un caracter pregătitor.
32 În ceea ce privește argumentul reclamantelor potrivit căruia pentru a contesta admisibilitatea acțiunii lor împotriva deciziei de a utiliza procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare nu li se poate opune faptul că au fost absente din procedura de cerere de ofertă, trebuie amintit că eventualele nelegalități care afectează măsurile de natură pur pregătitoare pot fi invocate în susținerea acțiunii îndreptate împotriva actului definitiv în elaborarea căruia ele constituie doar o etapă (a se vedea Hotărârea din 16 decembrie 2020, Balti Gaas/Comisia și INEA, T‑236/17 și T‑596/17, nepublicată, EU:T:2020:612, punctul 101 și jurisprudența citată). În speță, reclamantele urmăresc, prin intermediul celui de al doilea capăt de cerere, anularea deciziei de atribuire atacate, ceea ce le conferă în principiu posibilitatea de a invoca orice neregularitate care afectează alegerea de a utiliza procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în măsura în care capătul de cerere privind anularea deciziei de atribuire atacate este admisibil.
33 Prin urmare, primul capăt de cerere prin care se solicită anularea deciziei de a utiliza procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare trebuie declarat inadmisibil.
Cu privire la admisibilitatea celui de al doilea capăt de cerere, prin care se solicită anularea deciziei de atribuire atacate
34 În memoriul în apărare, Comisia invocă inadmisibilitatea celui de al doilea capăt de cerere întrucât reclamantele nu ar avea niciun interes să solicite anularea deciziei de atribuire atacate. Astfel, potrivit Comisiei, dat fiind că reclamantele nu au participat la procedura de achiziții, acestea nu au interesul de a acționa. În această privință, Comisia susține că o anulare a deciziei de atribuire atacate nu ar însemna că reclamantele ar fi selecționate, din moment ce acestea nu figurau printre ofertanți.
35 Reclamantele consideră că al doilea capăt de cerere este admisibil. În primul rând, ele susțin că pentru a contesta admisibilitatea acțiunii lor, nu li se poate opune faptul că au fost absente de la procedura de cerere de ofertă, întrucât absența lor este legată de faptul că Comisia nu a publicat un anunț de participare. Ele consideră că, în cazul în care Tribunalul ar respinge al doilea capăt de cerere ca inadmisibil pentru acest motiv, ar rezulta o imposibilitate a concurenților de a contesta atribuirea directă a contractelor de achiziții publice. Potrivit reclamantelor, faptul că au fost absente de la procedură nu exclude faptul că acestea au un interes de a acționa. Astfel, reclamantele apreciază că anularea în special a deciziei de atribuire atacate va avea drept consecință restabilirea unor condiții de concurență echitabile în privința concurenților lor.
36 În al doilea rând, reclamantele susțin că sunt vizate direct și individual de decizia de atribuire atacată. Astfel, reclamantele arată, pe de o parte, că operează pe aceeași piață cu ofertanții cărora li s‑a atribuit contractul în cauză și, pe de altă parte, că erau în măsură să furnizeze roboți conformi cu descrierea criteriilor de calitate care figurează în anunțul de atribuire. Prin urmare, acestea susțin că ar fi fost candidate eligibile pentru a participa la procedura de achiziții publice organizată de Comisie în vederea atribuirii unui contract‑cadru.
37 Astfel cum s‑a amintit la punctul 21 de mai sus, numai măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele terților, modificând în mod distinct situația juridică a acestora, constituie acte susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare și constituie un act atacabil.
38 În plus, trebuie amintit că interesul de a acționa și calitatea procesuală activă constituie condiții de admisibilitate distincte pe care o persoană fizică sau juridică trebuie să le îndeplinească cumulativ pentru a formula o acțiune în anulare admisibilă în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE (a se vedea Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory și alții/Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 62 și jurisprudența citată).
– Cu privire la caracterul de act atacabil
39 Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 23 de mai sus, numai actul prin care emitentul său ia poziție în mod inechivoc și definitiv, într‑o formă care permite să se identifice natura acestuia, constituie o decizie susceptibilă să facă obiectul unei acțiuni în anulare.
40 În speță, astfel cum s‑a arătat la punctul 30 de mai sus, reclamantele nu au fost excluse de la procedura de negociere fără publicare prealabilă din cauza deciziei de a utiliza această procedură, din data de 18 septembrie 2020, care nu stabilise încă operatorii invitați să participe la această procedură și, în consecință, nici operatorii care fuseseră excluși de la aceasta. Invitațiile de participare la procedura de ofertare adresate de Comisie celor șase operatori sunt cele care au stabilit care operatori fuseseră invitați să participe la această procedură și care operatori nu fuseseră invitați. Cu toate acestea, în cadrul acestei proceduri, anunțul de atribuire prin care se anunța atribuirea contractului în favoarea a doi ofertanți a fost actul care, prin publicarea sa, a permis reclamantelor să ia cunoștință de utilizarea acestei proceduri pentru atribuirea acestui contract. În consecință, decizia de atribuire atacată a avut ca efect automat privarea definitivă a reclamantelor de posibilitatea de a participa la această procedură și, prin aceasta, de a le exclude de la procedură. Astfel, decizia de atribuire atacată a produs efecte asupra situației juridice a reclamantelor prin faptul că a consacrat definitiv situația lor juridică de operator exclus de la procedura negociată fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în cauză.
41 Prin urmare, decizia de atribuire atacată constituie un act supus căilor de atac.
– Cu privire la interesul reclamantelor de a acționa
42 Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care aceasta din urmă are un interes să obțină anularea actului atacat. Un asemenea interes presupune ca anularea acestui act să poată avea, în sine, consecințe juridice și ca acțiunea să poată astfel aduce, prin rezultatul său, un beneficiu părții care a introdus‑o. Proba unui atare interes, care se apreciază în ziua în care acțiunea este formulată și care constituie o condiție esențială și primordială a oricărei acțiuni în justiție, trebuie să fie făcută de reclamant (Hotărârea din 18 octombrie 2018, Gul Ahmed Textile Mills/Consiliul, C‑100/17 P, EU:C:2018:842, punctul 37, și Hotărârea din 27 martie 2019, Canadian Solar Emea și alții/Consiliul, C‑236/17 P, EU:C:2019:258, punctul 91).
43 Prin urmare, este necesar să se verifice dacă, în speță, o eventuală anulare a deciziei de atribuire atacate poate aduce un beneficiu reclamantelor.
44 Comisia susține că această situație nu se regăsește în speță, din moment ce o asemenea anulare nu ar însemna că reclamantele ar fi selecționate, dat fiind că ele nu au participat la procedura de achiziții.
45 În această privință, trebuie amintit că participarea la o procedură de achiziții poate, în principiu, să constituie în mod valabil o condiție a cărei îndeplinire este impusă pentru a stabili că persoana în cauză face dovada unui interes de a obține contractul în cauză sau riscă să fie prejudiciată de caracterul pretins nelegal al deciziei de atribuire a contractului menționat. Cu toate acestea, în ipoteza în care o întreprindere, în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, nu a prezentat o ofertă din cauza faptului că nu a fost invitată să depună o ofertă, ar fi excesiv și chiar contradictoriu să se impună ca aceasta să fi participat la procedura menționată, chiar dacă este necesar, pentru a participa la o astfel de procedură, să fie invitată de către autoritatea contractantă să depună o ofertă (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 26 ianuarie 2022, Leonardo/Frontex, T‑849/19, EU:T:2022:28, punctele 25-28).
46 În speță, trebuie să se constate că reclamantele nu puteau avea cunoștință despre procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în cauză și că nu au fost invitate să depună o ofertă în cadrul acestei proceduri. Prin urmare, nu li se poate reproșa că nu au participat la această procedură.
47 În plus, trebuie să se verifice dacă reclamantele sunt operatori care acționează pe piața care face obiectul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă în cauză.
48 În această privință, din anunțul de atribuire din 24 decembrie 2020 reiese că atribuirea contractului în cauză avea ca obiect achiziționarea de către Comisie a 200 de roboți de dezinfecție autonomi care utilizau razele UV ca metodă de dezinfectare, pentru a putea fi implementați în spitalele europene. Reclamantele au indicat în cererea lor introductivă că produceau „robotul portabil de dezinfecție «Ultra‑V», un robot inteligent de dezinfectare, ce utilizează o tehnologie cu raze de lumină UVC pentru o eficacitate a decontaminării constantă”. Reclamantele au prezentat elemente de probă, în anexa la cererea lor introductivă, referitoare la robotul „Ultra‑V”, precum și evaluări științifice ale acestui robot efectuate pentru Serviciul Național de Sănătate din Regatul Unit. Din aceste elemente reiese că reclamantele produc un robot de dezinfecție care utilizează razele UV.
49 Cu toate acestea, Comisia a arătat în ședință că reclamantele nu ar fi putut fi invitate să participe la procedura de achiziții în cauză, dat fiind că obiectul acestei proceduri era achiziționarea de roboți autonomi care să se poată deplasa singuri, ceea ce nu ar fi cazul robotului „Ultra‑V” produs de ele.
50 În această privință, trebuie arătat că această cerință nu este înscrisă nici în criteriile aplicate de Comisie pentru a selecta întreprinderile cărora să li se trimită o invitație de a depune o ofertă, nici în criteriile de atribuire publicate în anunțul de atribuire a contractului din 24 decembrie 2020. Totuși, potrivit Comisiei, această cerință ar constitui însuși obiectul achiziției publice în cauză, dat fiind că acest anunț de atribuire precizează, în titlul II.1.4, intitulat „Descriere succintă”, că Comisia va cumpăra până la 200 de roboți de dezinfecție cu radiații UV, autonomi și ușor de utilizat.
51 Din elementele prezentate de reclamante reiese că robotul „Ultra‑V” pe care îl produc nu necesită intervenția unui operator decât în faza de pregătire care precedă procesul de dezinfectare. Astfel, acest robot funcționează cu ajutorul a șase captori denumiți „Spectromi”, care sunt plasați în cameră de către operator înainte de dezinfectare. Întrebate în ședință, reclamantele au precizat că operatorul trebuia doar să plaseze captorii în cameră înainte de dezinfectare și că, ulterior, robotul se deplasa singur către acești captori, ceea ce permitea adaptarea la fiecare cameră și făcea mai eficientă această soluție de dezinfecție pe bază de raze UV. În plus, captorii sunt așezați o singură dată și nu trebuie să fie mișcați înainte de celelalte dezinfectări ale aceleiași camere. Rezultă că robotul „Ultra‑V” nu necesită nicio intervenție umană în timpul procesului însuși de dezinfectare.
52 Având în vedere cele ce precedă și dat fiind că anunțul de atribuire a contractului din 24 decembrie 2020 nu precizează gradul necesar de autonomie al roboților, trebuie să se considere că robotul „Ultra‑V” produs de reclamante constituie un robot autonom și ușor de utilizat, astfel cum se prevede în anunțul de atribuire.
53 Rezultă că reclamantele au prezentat suficiente elemente pentru a demonstra că erau active pe piața roboților autonomi de dezinfecție ce utilizează razele UV, care făceau obiectul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.
54 În plus, trebuie amintit că un reclamant are interesul de a solicita anularea unui act pentru a obține constatarea de către instanța Uniunii Europene a unei nelegalități săvârșite în privința sa, având în vedere că o astfel de constatare poate servi drept temei pentru o eventuală acțiune în despăgubire destinată să repare în mod adecvat prejudiciul cauzat prin actul atacat (a se vedea Hotărârea din 5 septembrie 2014, Éditions Odile Jacob/Comisia, T‑471/11, EU:T:2014:739, punctul 44 și jurisprudența citată).
55 Or, prin intermediul primului motiv, reclamantele contestă tocmai alegerea de a utiliza această procedură excepțională și susțin că nu erau îndeplinite condițiile pentru a utiliza această procedură, prevăzute la punctul 11.1 al doilea paragraf litera (c) din anexa I la Regulamentul financiar.
56 În consecință, concluziile în anulare introduse de reclamante au ca scop constatarea nelegalității săvârșite de Comisie în privința lor în cadrul procedurii de achiziții în cauză, astfel încât o asemenea constatare să poată servi drept temei pentru concluziile lor în despăgubire. Reclamantele au confirmat acest lucru în ședință, precizând că obținerea unei reparații din partea Comisiei ar permite restabilirea echilibrului pe piață.
57 Rezultă din ansamblul elementelor care precedă că reclamantele fac dovada unui interes de a solicita anularea deciziei de atribuire atacate.
– Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantelor
58 Potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, orice persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.
59 Întrucât trebuie să se constate că destinatarii deciziei de atribuire atacate sunt ofertanții declarați câștigători ai contractului în cauză, iar nu reclamantele, și că o astfel de decizie de atribuire nu constituie un act normativ cu aplicabilitate generală, trebuie să se verifice dacă reclamantele sunt vizate în mod direct și individual de această decizie.
60 În primul rând, în ceea ce privește aspectul dacă reclamantele sunt vizate în mod direct de decizia de atribuire atacată, trebuie amintit că cerința, prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, potrivit căreia o persoană fizică sau juridică trebuie să fie vizată în mod direct de măsura care face obiectul acțiunii impune îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume, pe de o parte, ca această măsură să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a acestei persoane și, pe de altă parte, ca ea să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor însărcinați cu punerea sa în aplicare, această punere în aplicare având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea Uniunii, fără aplicarea altor norme intermediare [a se vedea Hotărârea din 14 iulie 2022, Italia și Comune di Milano/Consiliul și Parlamentul (Sediul Agenției Europene pentru Medicamente), C‑106/19 și C‑232/19, EU:C:2022:568, punctul 61 și jurisprudența citată].
61 Trebuie să se examineze succesiv dacă cele două reclamante îndeplinesc fiecare dintre aceste două cerințe.
62 Primo, trebuie analizat dacă decizia de atribuire atacată produce efecte în mod direct asupra situației juridice a reclamantelor.
63 În această privință, din cuprinsul punctului 40 de mai sus reiese că decizia de atribuire atacată a avut ca efect să le priveze definitiv pe reclamante de posibilitatea de a participa la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în cauză și, prin aceasta, să le excludă de la procedură. Astfel, decizia de atribuire atacată a produs efecte în mod direct asupra situației juridice a reclamantelor prin faptul că a stabilit definitiv situația lor juridică de operator exclus de la procedura negociată fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în cauză.
64 Cu toate acestea, situația juridică a reclamantelor nu poate fi afectată în mod direct de decizia de atribuire atacată decât cu condiția ca acestea să fie în măsură să dovedească faptul că sunt operatori care acționează pe piața relevantă.
65 În speță, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 47-53 de mai sus, reclamantele au prezentat suficiente elemente pentru a demonstra că erau active pe piața roboților autonomi de dezinfecție care utilizează razele UV.
66 Secundo, decizia de atribuire atacată a desemnat definitiv doi operatori drept ofertanți declarați câștigători ai contractului în cauză, cu efect imediat și obligatoriu. Dat fiind că această decizie de atribuire își produce efectele juridice în această privință fără să fie necesară vreo măsură suplimentară, cea de a doua cerință, menționată la punctul 60 de mai sus, este îndeplinită.
67 Rezultă că decizia de atribuire atacată le‑a afectat în mod direct pe reclamante.
68 În al doilea rând, în ceea ce privește aspectul dacă reclamantele sunt vizate individual de decizia de atribuire atacată, dintr‑o jurisprudență constantă reiese că alți subiecți decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta îi privește în mod individual decât dacă această decizie îi afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care îi caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, îi individualizează într‑un mod analog celui în care este individualizat destinatarul (Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, EU:C:1963:17, p. 223; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Deutsche Lufthansa/Comisia, C‑594/19 P, EU:C:2022:40, punctul 31 și jurisprudența citată).
69 Prin urmare, trebuie să se verifice dacă decizia de atribuire atacată le afectează pe reclamante fie în considerarea anumitor calități care le sunt specifice, fie în considerarea unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană.
70 În această privință, dintr‑o jurisprudență constantă reiese că, atunci când decizia afectează un grup de persoane care erau identificate sau identificabile la momentul la care a fost adoptat acest act și în funcție de criterii specifice membrilor grupului, acest act poate privi în mod individual respectivele persoane în măsura în care acestea fac parte dintr‑un cerc restrâns de operatori economici (Hotărârea din 13 martie 2008, Comisia/Infront WM, C‑125/06 P, EU:C:2008:159, punctele 71 și 72; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 12 iulie 2022, Nord Stream 2/Parlamentul și Consiliul, C‑348/20 P, EU:C:2022:548, punctul 158 și jurisprudența citată).
71 În circumstanțele specifice ale utilizării de către autoritatea contractantă a procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, trebuie să se considere că un operator care nu a fost invitat să participe la procedura menționată, deși era în măsură să îndeplinească criteriile aplicate de autoritatea contractantă pentru a selecta întreprinderile cărora să le trimită o invitație de a depune o ofertă, aparține unui cerc restrâns de concurenți în măsură să depună o ofertă dacă ar fi fost invitați să participe la procedură.
72 În speță, în memoriul în apărare, Comisia a explicat că criteriile utilizate pentru a determina operatorii invitați să participe la procedura în cauză erau marcajul CE, o capacitate de producție de cel puțin 20 de unități pe lună și o experiență în materie de implementare a roboților în spitale care să implice cel puțin 10 de roboți. Întrebată în ședință, Comisia a confirmat că aceste criterii erau de asemenea criteriile de selecție utilizate în cadrul procedurii în cauză.
73 Astfel, criteriile utilizate de Comisie pentru a aprecia pe care operatori să îi invite la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare au fost puse la dispoziția reclamantelor în cadrul procedurii jurisdicționale. În plus, întrebate în ședință cu privire la aspectul dacă ele îndeplineau aceste criterii și dacă prezentaseră probe în această privință, reclamantele au făcut trimitere la anexa A.8 la cererea lor introductivă.
74 Primo, în ceea ce privește criteriul referitor la marcajul CE, reclamantele au afirmat în ședință că robotul lor „Ultra‑V” dispunea de marcajul CE, întrucât una dintre ele era o societate neerlandeză care își implementa roboții în Uniune. În plus, după cum reclamantele au susținut în cererea introductivă, ghidul de utilizare a robotului „Ultra‑V” afișează logo‑ul marcajului CE. Prin urmare, trebuie să se considere că acest robot îndeplinește acest criteriu.
75 Secundo, în ceea ce privește criteriul referitor la capacitatea de producție, reclamantele au afirmat în ședință că îndeplinesc acest criteriu și chiar că sunt în măsură să își mărească capacitatea de producție. Cu toate acestea, trebuie să se sublinieze că reclamantele nu au prezentat nicio probă, nici în cererea introductivă, inclusiv în anexa A.8 la aceasta, nici în replică, care să demonstreze că capacitatea lor de producție putea atinge 20 de roboți pe lună.
76 Tertio, în ceea ce privește criteriul referitor la experiența lor în materie de implementare a roboților în spitale, trebuie arătat că reclamantele au prezentat studii efectuate de spitalele universitare din Regatul Unit și un raport redactat de doi specialiști în igienă din North West Anglia NHS Foundation Trust, din care reiese în special că ele au implementat roboți în spitalele din serviciul de sănătate din Regatul Unit cel puțin din luna aprilie 2015. Totuși, aceste elemente de probă nu permit să se stabilească numărul exact de roboți implementați.
77 Astfel, presupunând chiar că reclamantele au implementat în spitale cel puțin 10 roboți, totuși ele nu au demonstrat că volumul lunar al capacității lor de producție pentru robotul „Ultra‑V” atingea valoarea definită de Comisie în vederea selectării operatorilor invitați să depună oferte.
78 Rezultă că reclamantele nu au prezentat suficiente elemente de probă care să demonstreze că erau în măsură să îndeplinească criteriile utilizate de Comisie pentru a selecționa operatorii cărora le fuseseră trimise invitații de a depune o ofertă în cadrul unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. În consecință, acestea nu au făcut dovada că făceau parte dintr‑un cerc restrâns de operatori în măsură să fie invitați să depună o ofertă și să depună o ofertă. Rezultă că reclamantele nu sunt vizate în mod individual de decizia de atribuire atacată.
79 Prin urmare, al doilea capăt de cerere, prin care se solicită anularea deciziei de atribuire atacate, este inadmisibil.
Cu privire la admisibilitatea celui de al treilea și a celui de al patrulea capăt de cerere, prin care se solicită anularea deciziei Comisiei de a încheia contractele‑cadru în litigiu și declararea acestora drept nule și neavenite
80 Comisia susține că al treilea și al patrulea capăt de cerere sunt inadmisibile în măsura în care prin acestea se solicită anularea deciziei Comisiei de a încheia contractele‑cadru în litigiu și declararea de către Tribunal a acestor contracte‑cadru drept nule și neavenite. Comisia afirmă că anularea deciziei de atribuire atacate nu va avea ca efect să facă nule și neavenite contractele deja semnate, în măsura în care aceste contracte sunt supuse numai instanței competente în materie contractuală și nu pot fi anulate de instanța Uniunii în cadrul unei acțiuni în anulare formulate în temeiul articolului 263 TFUE.
81 În ceea ce privește aspectul dacă decizia de a încheia contractele‑cadru constituie un act atacabil, trebuie amintit că, în temeiul articolului 263 TFUE, instanța Uniunii controlează numai legalitatea actelor adoptate de instituțiile și de organele, oficiile sau agențiile Uniunii destinate să producă efecte juridice obligatorii față de terți.
82 Potrivit unei jurisprudențe constante, concluziile prin care se solicită anularea, în cadrul articolului 263 TFUE, a unor acte adoptate de instituții într‑un cadru pur contractual, de care nu pot fi disociate, sunt inadmisibile (a se vedea Ordonanța din 3 octombrie 2018, Pracsis și Conceptexpo Project/Comisia și EACEA, T‑33/18, nepublicată, EU:T:2018:656, punctul 62 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 17 iunie 2010, CEVA/Comisia, T‑428/07 și T‑455/07, EU:T:2010:240, punctul 52, și Hotărârea din 29 ianuarie 2013, Cosepuri/EFSA, T‑339/10 și T‑532/10, EU:T:2013:38, punctul 26).
83 În speță, reclamantele solicită anularea deciziei Comisiei din 19 noiembrie 2020 de a încheia contractele‑cadru în litigiu și declararea respectivelor contracte‑cadru încheiate între Comisie și ofertanții reținuți drept nule și neavenite. În această privință, este suficient să se constate, pe de o parte, că semnarea contractelor‑cadru este, prin definiție, inerentă procesului contractual, fără a putea fi identificată în această privință, în speță, o decizie care poate fi separată de procesul menționat și, pe de altă parte, că respectivele contracte‑cadru își produc și își epuizează toate efectele în cadrul raportului contractual dintre părțile în cauză la contracte, față de care reclamantele sunt terți.
84 Din considerațiile care precedă rezultă că al treilea și al patrulea capăt de cerere, în măsura în care vizează anularea deciziei de încheiere a contractelor‑cadru, precum și a respectivelor contracte‑cadru încheiate între Comisie și ofertanții reținuți, sunt inadmisibile.
85 Având în vedere cele de mai sus, concluziile în anulare trebuie respinse ca inadmisibile.
Cu privire la cererea de despăgubire
86 Reclamantele solicită reparație pentru pierderea unei șanse de a depune o ofertă pentru un contract de achiziții publice din cauza utilizării nelegale de către Comisie a procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. Potrivit reclamantelor, acest prejudiciu trebuie considerat real și cert, întrucât au pierdut definitiv o șansă de a li se atribui contractul. Acestea afirmă că, din cauza refuzului Comisiei de a dezvălui criteriile tehnice și de atribuire pe baza cărora a fost atribuit contractul, ele se află în imposibilitatea de a dovedi faptul că ar fi câștigat efectiv contractul. Astfel, reclamantele solicită cu titlu principal obligarea Comisiei să comunice specificațiile contractului pe baza cărora au fost atribuite contractele‑cadru în litigiu și pronunțarea cu titlu interlocutoriu cu privire la răspunderea Comisiei, întrucât aceasta din urmă ar fi utilizat în mod nelegal procedura negociată fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare pentru a stabili într‑o fază ulterioară cuantumul daunelor interese. În subsidiar, acestea solicită plata unei despăgubiri de 3 000 000 de euro.
87 Comisia contestă aceste argumente.
88 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în temeiul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, în materie de răspundere extracontractuală, Uniunea este obligată să repare, în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituțiile sale sau de agenții săi în exercițiul atribuțiilor lor.
89 Potrivit unei jurisprudențe consacrate, angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, în sensul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, pentru conduita ilicită a organelor sale este supusă întrunirii mai multor condiții, și anume nelegalitatea comportamentului imputat instituțiilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între conduita invocată și prejudiciul pretins. În cazul în care una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, acțiunea trebuie să fie respinsă în tot, fără a fi necesară examinarea celorlalte condiții (a se vedea Hotărârea din 15 octombrie 2013, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑474/10, nepublicată, EU:T:2013:528, punctul 215 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 9 septembrie 2008, FIAMM și alții/Consiliul și Comisia, C‑120/06 P și C‑121/06 P, EU:C:2008:476, punctele 106 și 164-166 și jurisprudența citată).
90 În speță, este oportun să se examineze în prealabil a doua condiție de angajare a răspunderii extracontractuale a Uniunii prezentată la punctul 89 de mai sus, și anume cea prin care se urmărește să se stabilească dacă reclamantele au dovedit caracterul real al prejudiciilor pe care le invocă.
91 În ceea ce privește condiția referitoare la caracterul real al prejudiciului, răspunderea Uniunii nu poate fi angajată decât dacă reclamantul a suferit în mod efectiv un prejudiciu „real și cert”. În consecință, reclamantului îi revine obligația de a prezenta instanței Uniunii elemente de probă pentru a dovedi existența și întinderea unui astfel de prejudiciu (a se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2011, Idromacchine și alții/Comisia, T‑88/09, EU:T:2011:641, punctul 25 și jurisprudența citată).
92 În această privință, trebuie să se observe că prejudiciul invocat de reclamante este pierderea unei șanse de a depune o ofertă pentru un contract de achiziții publice. Or, astfel cum susține Comisia, faptul de a depune o ofertă nu conferă un avantaj ofertantului, dat fiind că nu îi garantează că în mod sigur va obține contractul. Prin urmare, pierderea unei șanse de a depune o ofertă nu constituie un prejudiciu real și cert care poate face obiectul unei despăgubiri, ci un prejudiciu ipotetic.
93 În măsura în care reclamantele invocă în esență un prejudiciu întemeiat pe pierderea unei șanse de a li se atribui contractul, trebuie amintit că din jurisprudență reiese că o astfel de pierdere a șansei de a li se atribui un contract nu constituie un prejudiciu real și cert decât în ipoteza în care, în lipsa comportamentului culpabil al instituției, nu ar exista nicio îndoială că reclamantele ar fi obținut atribuirea contractului menționat (a se vedea în acest sens Ordonanța din 22 iunie 2011, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑409/09, EU:T:2011:299, punctul 85 și jurisprudența citată).
94 Reclamantele recunosc ele însele că, pentru calcularea prejudiciului lor, trebuie să se ia în considerare probabilitatea ca acestea să fi câștigat contractul. În această privință, cuantumul reparației pe care reclamantele o solicită cu titlu subsidiar corespunde profitului net pe care l‑ar fi realizat dacă le‑ar fi fost atribuit contractul.
95 Trebuie să se analizeze dacă reclamantele au prezentat elemente de probă pentru a dovedi că ar fi obținut contractul în ipoteza în care ar fi fost invitate la procedura de negociere fără publicare prealabilă în cauză.
96 În această privință, reclamantele susțin că nu dispuneau de criteriile tehnice și de atribuire pe baza cărora fusese atribuit contractul și, de altfel, au solicitat Tribunalului, prin intermediul celui de al cincilea capăt de cerere, obligarea Comisiei să comunice specificațiile contractului pe baza cărora au fost atribuite contractele‑cadru în litigiu. Cu toate acestea, este necesar să se sublinieze că reclamantele dispuneau de criteriile de atribuire utilizate în cadrul achiziției publice în cauză și publicate în anunțul de atribuire din 24 decembrie 2020.
97 În speță, anunțul de atribuire a contractului din 24 decembrie 2020 menționa, sub titlul II.1.4), intitulat „Descriere succintă”, că obiectul contractului era achiziționarea de către Comisie a până la 200 de roboți de dezinfecție cu UV ușor de utilizat, cu pilot automat. În cadrul titlului II.2.5), intitulat „Criterii de atribuire”, același anunț de atribuire a contractului cuprindea o descriere succintă a criteriilor de atribuire a contractului în cauză. Mai concret, era vorba despre trei criterii privind calitatea, și anume, în primul rând, excelența tehnică și maturitatea robotului de dezinfecție (de exemplu, calitatea procesului de dezinfectare, eficiența și rapiditatea procesului de dezinfectare, autonomia robotului, raza de acțiune, ușurința de utilizare), în al doilea rând, calitatea abordării adoptate privind asigurarea furnizării în favoarea unui spital selectat în termen de patru săptămâni de la comandă și asigurarea formării ulterioare a personalului spitalicesc, a asistenței și a întreținerii și, în al treilea rând, timpul de răspuns în ceea ce privește furnizarea de asistență tehnică și de întreținere.
98 Reclamantele susțin că sunt o societate de anvergură internațională în domeniul tehnologiei medicale, al prevenirii și al controlului infecțiilor și că produc un robot portabil de dezinfecție denumit „Ultra‑V” care utilizează o tehnologie cu raze de lumină UVC. În plus, ele susțin că ar fi putut formula un răspuns adecvat la fiecare dintre criteriile de atribuire descrise la punctul 97 de mai sus.
99 Cu toate acestea, în ceea ce privește criteriile de atribuire referitoare, pe de o parte, la calitatea și la rapiditatea aprovizionării spitalului selectat și la formarea ulterioară a personalului spitalicesc și, pe de altă parte, la timpul de răspuns în furnizarea unei asistențe tehnice și de întreținere, reclamantele nu au prezentat niciun element de natură să susțină afirmația lor de la punctul 20 din cererea lor introductivă, potrivit căreia ar fi fost în măsură să îndeplinească aceste criterii.
100 Din ansamblul elementelor care precedă rezultă că reclamantele nu au dovedit că nu ar fi existat nicio îndoială că ar fi obținut atribuirea contractului menționat dacă ar fi fost invitate să depună o ofertă în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în cauză.
101 În consecință, nu este necesar să se dispună comunicarea de către Comisie a specificațiilor contractului pe baza cărora au fost atribuite contractele‑cadru în litigiu.
102 Prin urmare, condiția referitoare la caracterul real al prejudiciului nu este îndeplinită pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, în temeiul articolului 340 al doilea paragraf TFUE.
103 Dat fiind caracterul cumulativ al condițiilor pe care le presupune angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, în sensul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, nu este necesar să se examineze celelalte condiții impuse de jurisprudență în această privință.
104 În aceste condiții, este necesar să se respingă cererea de despăgubiri și acțiunea în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
105 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, acestea trebuie obligate la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii măsurilor provizorii, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi extinsă)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Inivos Ltd și Inivos BV la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii măsurilor provizorii.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 21 februarie 2024.
Semnături