HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera a treia)

13 aprilie 2011

Cauza F‑105/09

Séverine Scheefer

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică – Agent temporar – Prelungirea unui contract pe perioadă determinată – Recalificarea contractului pe perioadă determinată drept contract pe perioadă nedeterminată – Articolul 8 primul paragraf din RAA”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin intermediul căreia doamna Scheefer solicită în esență anularea deciziei Parlamentului European din 12 februarie 2009 prin care se confirmă încetarea la 31 martie 2009 a contractului său de agent temporar, anularea deciziei din 12 octombrie 2009 prin care se respinge reclamația sa, precum și repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit ca urmare a conduitei Parlamentului European

Decizia:      Anulează decizia cuprinsă în scrisoarea din 12 februarie 2009, prin care secretarul general al Parlamentului European a informat‑o pe reclamantă, pe de o parte, că nicio soluție acceptabilă juridic care să îi permită continuarea activității la cabinetul medical din Luxemburg (Luxemburg) nu a putut fi găsită și, pe de altă parte, că contractul său de agent temporar urma să ia sfârșit la 31 martie 2009. Obligă Parlamentul European la plata către reclamantă a diferenței dintre, pe de o parte, cuantumul remunerației pe care ar fi primit‑o dacă ar fi rămas în funcție în cadrul acestuia și, pe de altă parte, cuantumul remunerației, al onorariilor, al indemnizațiilor de șomaj sau al oricărei alte indemnizații înlocuitoare pe care le‑a primit efectiv ulterior datei de 1 aprilie 2009, drept înlocuire a remunerației pe care a primit‑o în calitate de agent temporar. Respinge în rest acțiunea. Parlamentul European suportă, în afara propriilor cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată ale reclamantei.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Acțiune – Obiect – Recalificarea contractului unui agent temporar – Inadmisibilitate

(Statutul funcționarilor, art. 91)

2.      Funcționari – Acțiune – Reclamație administrativă prealabilă – Termene – Punct de plecare – Data semnării contractului de agent temporar

[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2)]

3.      Politica socială – Acordul‑cadru cu privire la munca pe perioadă determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP – Directiva 1999/70

(Regimul aplicabil celorlalți agenți; Directiva 1999/70 a Consiliului)

4.      Funcționari – Agenți temporari – Agenți temporari în cazul cărora este aplicabil articolul 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți – Prelungire ulterioară primei prelungiri a contractului pe perioadă determinată – Recalificarea contractului pe perioadă determinată drept contract pe perioadă nedeterminată

[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (a) și art. 8 primul paragraf; Directiva 1999/70 a Consiliului, anexa, clauza 5 pct. 1 lit. (c) și pct. 2 lit. (b)]

5.      Funcționari – Acțiune – Competență de fond – Litigii de natură financiară în sensul articolului 91 alineatul (1) din statut – Noțiune

[Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (1); Regimul aplicabil celorlalți agenți]

6.      Funcționari – Acțiune – Hotărâre de anulare – Efecte

(Statutul funcționarilor, art. 91)

1.      Deși calificarea juridică a unui act ține numai de aprecierea instanței Uniunii, iar nu de voința părților, aceasta poate anula numai actele care lezează, iar nu, ca atare, calificarea pe care autorul acestora le‑ar fi dat‑o în mod eronat. În consecință, capetele de cerere prin care se solicită ca, în dispozitivul hotărârii, Tribunalul Funcției Publice să realizeze o recalificare a contractului unui agent temporar sunt inadmisibile.

(a se vedea punctele 24 și 25)

2.      În ceea ce privește determinarea momentului la care a fost emis actul care lezează, cu alte cuvinte, stabilirea datei de la care trebuie să se calculeze termenul pentru introducerea reclamației, trebuie să se observe că un contract începe să producă efecte de la semnarea sa și, în consecință, capacitatea sa de a leza agentul ia naștere la același moment, astfel încât, în principiu, de la această semnare trebuie să se calculeze termenul pentru introducerea unei reclamații în timp util în conformitate cu articolul 90 alineatul (2) din statut.

(a se vedea punctul 48)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 11 iulie 2002, Martínez Páramo și alții/Comisia, T‑137/99 și T‑18/00, punctul 56

Tribunalul Funcției Publice: 30 aprilie 2009, Aayhan și alții/Parlamentul European, F‑65/07, punctul 43

3.      Circumstanța că o directivă nu creează, prin ea însăși, obligații pentru instituțiile Uniunii nu poate exclude faptul că instituțiile trebuie să țină seama în mod indirect de ea în relațiile cu funcționarii și cu agenții lor. Astfel, în ceea ce privește Directiva 1999/70 privind munca pe durată determinată și acordul‑cadru anexat acesteia, revine instituțiilor, în conformitate cu obligația de loialitate care le incumbă, sarcina de a interpreta și de a aplica, în măsura posibilului, în calitate de angajator, prevederile Regimului aplicabil celorlalți agenți în lumina textului și a finalității acordului‑cadru.

(a se vedea punctul 54)

4.      Acordul‑cadru din anexa la Directiva 1999/70 privind munca pe durată determinată face din stabilitatea locului de muncă un obiectiv preeminent în domeniul raporturilor de muncă din cadrul Uniunii Europene. Mai precis, clauza 5 alineatul (1) litera (c) prevede stabilirea unui număr maxim de prelungiri ale unor contracte sau raporturi de muncă pe perioadă determinată. Aceeași clauză prevede la alineatul (2) litera (b) că, atunci când este cazul, contractele pe durată determinată pot fi considerate contracte sau raporturi de muncă pe durată nedeterminată.

Astfel, în temeiul articolului 8 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți, orice prelungire ulterioară care urmează unei prime prelungiri pentru o perioadă determinată a unui contract de agent temporar, în sensul articolului 2 litera (a), pe perioadă determinată se face pe perioadă nedeterminată și, prin urmare, trebuie considerat că această recalificare operează de plin drept.

Pe de altă parte, reglementarea internă a unei instituții are o forță obligatorie inferioară celei a Regimului aplicabil celorlalți agenți și nu poate împiedica articolul 8 primul paragraf din acesta să producă efecte.

(a se vedea punctele 54-56 și 60)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: Aayhan/Parlamentul European, citată anterior, punctele 119 și 120

5.      O cerere care are ca obiect plata de către o instituție în favoarea unuia dintre agenții săi a unei sume la obținerea căreia acesta din urmă consideră că este îndreptățit în temeiul Regimului aplicabil celorlalți agenți intră în sfera litigiilor de natură financiară, în sensul articolului 91 alineatului (1) din statut, distingându‑se totodată de acțiunile în răspundere îndreptate de agenți împotriva instituției de care aparțin și prin care se solicită obținerea de daune interese. În temeiul articolului 91 alineatul (1) din statut, Tribunalul Funcției Publice are, în aceste litigii, o competență de fond care învestește instanța cu sarcina de a oferi o soluție completă și de a se pronunța astfel asupra tuturor drepturilor și obligațiilor agentului, sub rezerva posibilității de punere în sarcina instituției respective, sub controlul instanței, a executării unei părți a hotărârii în condițiile stabilite de instanță.

(a se vedea punctul 68)

Trimitere la:

Curte: 18 decembrie 2007, Weißenfels/Parlamentul European, C‑135/06 P, punctele 65, 67 și 68

Tribunalul Funcției Publice: 2 iulie 2009, Giannini/Comisia, F‑49/08, punctele 39-42

6.      Anularea unui act de către instanța Uniunii are drept efect eliminarea retroactivă a acestui act din ordinea juridică. În cazul în care actul anulat a fost deja executat, anularea efectelor acestuia impune restabilirea situației juridice în care se afla reclamantul anterior adoptării acestuia.

(a se vedea punctul 69)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 26 octombrie 2006, Landgren/ETF, F‑1/05, punctul 92