Language of document :

Acțiune introdusă la 7 ianuarie 2010 - Marcuccio/Comisia

(Cauza F-2/10)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamant: Luigi Marcuccio (Tricase, Lecce) (reprezentant: G. Cipresa, avocat)

Pârâtă: Comisia Comunităţilor Europene

Obiectul și descrierea litigiului

Anularea deciziilor de respingere a cererilor reclamantului, prin care acesta solicita rambursarea în cuantum de 100 % a anumitor cheltuieli medicale.

Concluziile reclamantului

Anularea deciziei, indiferent de forma în care a fost adoptată, de respingere a cererii din 17 martie 2009;

anularea, în măsura în care se dovedeşte necesar, a notei din 9 iunie 2009;

anularea, în măsura în care se dovedeşte necesar, a deciziei, indiferent de forma în care a fost adoptată, de respingere a reclamaţiei din 15 septembrie 2009, formulată de reclamant împotriva deciziei de respingere a cererii din 17 martie 2009;

anularea, în măsura în care se dovedeşte necesar, a notei din 22 septembrie 2009;

obligarea Comisiei Comunităţilor Europene la rambursarea către reclamant a diferenţei între sumele achitate de acesta din urmă drept cheltuieli medicale între 1 decembrie 2000 şi 17 martie 2009, inclusiv, sume pentru care au fost depuse numeroase cereri de rambursare în cursul perioadei menţionate, precum şi a sumelor rambursate de regimul comun de asigurări de sănătate, ori a întregii sume pe care Tribunalul o va considera justă şi echitabilă în această privinţă, majorată cu dobânzile datorate pentru valoarea diferenţei sus-menţionate, sau pentru suma pe care Tribunalul o va considera justă şi echitabilă, cu începere din cea de a cincia lună de la data la care destinatarul cererii din 17 martie 2009 a fost în măsură să ia la cunoştinţă cererea, dobânzi stabilite la nivelul de 10 % pe an, cu capitalizare anuală, sau la valoarea, tipul de capitalizare şi de la data pe care Tribunalul le va considera juste şi echitabile;

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

____________