HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)
30 aprilie 2015(*)
„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive luate împotriva Siriei – Înghețarea fondurilor – Dreptul la apărare – Obligația de motivare – Eroare de apreciere – Dreptul de proprietate – Dreptul la respectarea vieții private – Proporționalitate”
În cauza T‑593/11,
Fares Al‑Chihabi, cu domiciliul în Alep (Siria), reprezentat inițial de L. Ruessmann și de W. Berg, avocați, ulterior de L. Ruessmann și de J. Beck, solicitor,
reclamant,
împotriva
Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de M. Bishop și de R. Liudvinaviciute‑Cordeiro, în calitate de agenți,
pârât,
susținut de
Comisia Europeană, reprezentată inițial de S. Boelaert și de T. Scharf, ulterior de T. Scharf și de M. Konstantinidis, în calitate de agenți,
intervenientă,
având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei 2011/522/PESC a Consiliului din 2 septembrie 2011 de modificare a Deciziei 2011/273/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei (JO L 228, p. 16), a Regulamentului (UE) nr. 878/2011 al Consiliului din 2 septembrie 2011 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 442/2011 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria (JO L 228, p. 1), a Deciziei 2011/782/PESC a Consiliului din 1 decembrie 2011 privind măsuri restrictive împotriva Siriei și de abrogare a Deciziei 2011/273/PESC (JO L 319, p. 56), a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 al Consiliului din 18 ianuarie 2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 442/2011 (JO L 16, p. 1), a Deciziei 2012/739/PESC a Consiliului din 29 noiembrie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Siriei și de abrogare a Deciziei 2011/782 (JO L 330, p. 21), a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1117/2012 al Consiliului din 29 noiembrie 2012 privind punerea în aplicare a articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul nr. 36/2012 (JO L 330, p. 9), a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 363/2013 al Consiliului din 22 aprilie 2013 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 (JO L 111, p. 1) și a Deciziei 2013/255/PESC a Consiliului din 31 mai 2013 privind măsuri restrictive împotriva Siriei (JO L 147, p. 14), precum și a oricărui alt act legislativ ulterior în măsura în care prin acestea se mențin sau se înlocuiesc actele menționate, dacă aceste acte îl vizează pe reclamant,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea),
compus din domnul M. van der Woude, președinte, doamna I. Wiszniewska‑Białecka și domnul I. Ulloa Rubio (raportor), judecători,
grefier: doamna C. Kristensen, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 12 iunie 2014,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul litigiului
1 Reclamantul, domnul Fares Al‑Chihabi, este un om de afaceri de cetățenie siriană.
2 Condamnând în mod ferm represiunea violentă a manifestațiilor pașnice din diverse locuri din Siria și lansând un apel către autoritățile siriene de a se abține să recurgă la forță, Consiliul Uniunii Europene a adoptat, la 9 mai 2011, Decizia 2011/273/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei (JO L 121, p. 11). Ținând seama de gravitatea situației, Consiliul a instituit un embargo asupra armelor, o interdicție de exportare a echipamentelor care pot fi utilizate în scopuri de represiune internă, restricții privind admisia pe teritoriul Uniunii Europene, precum și înghețarea fondurilor și a resurselor economice ale anumitor persoane și entități responsabile de represiunea violentă împotriva populației civile siriene.
3 Numele persoanelor responsabile de represiunea violentă împotriva populației civile din Siria, precum și cele ale persoanelor, fizice sau juridice, și ale entităților asociate cu acestea sunt menționate în anexa la Decizia 2011/273. Numele reclamantului nu figurează în această anexă. În temeiul articolului 5 din această decizie, Consiliul, hotărând la propunerea unui stat membru sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, poate modifica anexa menționată.
4 Dat fiind că unele dintre măsurile restrictive adoptate împotriva Republicii Arabe Siriene intră în domeniul de aplicare al Tratatului FUE, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 442/2011 din 9 mai 2011 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria (JO L 121, p. 1). Acest regulament este în esență identic cu Decizia 2011/273, însă prevede posibilități de deblocare a fondurilor înghețate. Lista care figurează în anexa II la regulamentul menționat este identică cu cea care figurează în anexa la Decizia 2011/273, iar numele reclamantului nu figurează, așadar, în aceasta. În temeiul articolului 14 alineatele (1) și (4) din Regulamentul nr. 442/2011, în cazul în care Consiliul decide să aplice măsurile restrictive vizate unei persoane, unei entități sau unui organism, acesta modifică anexa II în consecință și examinează, pe de altă parte, lista care figurează în aceasta la intervale regulate și cel puțin la fiecare 12 luni.
5 Prin Decizia 2011/522/PESC din 2 septembrie 2011 (JO L 228, p. 16), Consiliul a modificat Decizia 2011/273, prevăzând că domeniul său de aplicare, inclusiv anexa, includeau și „persoane[le] care beneficiază de pe urma regimului sau care sprijină regimul și persoane[le] asociate cu acestea, astfel cum figurează în anexă”. Numele reclamantului figurează la primul punct din tabelul din anexa la decizia menționată, la fel ca mențiunea „2.09.2011” și motivele următoare:
„Președintele Camerei de Comerț și Industrie din Alep. Acordă sprijin economic regimului sirian.”
6 Prin Regulamentul (UE) nr. 878/2011 din 2 septembrie 2011 de modificare a Regulamentului nr. 442/2011 (JO L 228, p. 1), Consiliul a extins domeniul de aplicare al anexei II la Regulamentul nr. 442/2011 la „persoanele și entitățile care beneficiază de avantaje din partea regimului sau care îl sprijină […] sau persoanele și entitățile asociate cu acestea”. Numele reclamantului figurează la punctul 1 din tabelul din această anexă, cu aceleași motive și informații ca cele menționate în anexa la Decizia 2011/522.
7 La 3 septembrie 2011, Consiliul a publicat un aviz în atenția persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2011/522 și în Regulamentul nr. 878/2011 (JO C 261, p. 4).
8 Prin Decizia 2011/782/PESC din 1 decembrie 2011 privind măsuri restrictive împotriva Siriei și de abrogare a Deciziei 2011/273 (JO L 319, p. 56), Consiliul a considerat, având în vedere gravitatea situației din Siria, că era necesară impunerea unor măsuri restrictive suplimentare, precum, printre altele, restricții privind finanțarea întreprinderilor sau privind participarea la anumite proiecte de infrastructură. Din motive de claritate, măsurile impuse prin Decizia 2011/273 și măsurile suplimentare au fost integrate într‑un instrument juridic unic. Numele reclamantului figurează la punctul 51 din tabelul din anexa I la această din urmă decizie, cu aceleași informații și motive ca cele menționate în anexa la Decizia 2011/522.
9 La 2 decembrie 2011, Consiliul a publicat un aviz în atenția persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2011/782 și în Regulamentul nr. 442/2011, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 1244/2011 al Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria (JO C 351, p. 14).
10 Regulamentul (UE) nr. 36/2012 al Consiliului din 18 ianuarie 2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria și de abrogare a Regulamentului nr. 442/2011 (JO L 16, p. 1) prevede noi măsuri restrictive și modifică lista persoanelor și a entităților vizate. Numele reclamantului figurează la punctul 51 din tabelul din anexa II la regulamentul menționat, cu aceleași informații și motive ca cele menționate în anexa la Decizia 2011/522.
11 La 24 ianuarie 2012, Consiliul a publicat un aviz în atenția persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2011/782, astfel cum este pusă în aplicare prin Decizia de punere în aplicare 2012/37/PESC a Consiliului, și în Regulamentul nr. 36/2012, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 55/2012 al Consiliului privind măsuri restrictive împotriva Siriei (JO C 19, p. 5).
12 Prin Decizia 2012/739/PESC a Consiliului din 29 noiembrie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Siriei și de abrogare a Deciziei 2011/782 (JO L 330, p. 21), măsurile restrictive în cauză au fost integrate într‑un instrument juridic unic. Numele reclamantului figurează la punctul 49 din tabelul din anexa I la decizia menționată, în parte cu aceleași informații și motive ca cele menționate în anexa la Decizia 2011/522. Consiliul a indicat de asemenea un nou motiv, și anume mențiunea „Vicepreședinte al Cham Holding”.
13 Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1117/2012 al Consiliului din 29 noiembrie 2012 privind punerea în aplicare a articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul nr. 36/2012 (JO L 330, p. 9) modifică anexa II la Regulamentul nr. 36/2012. Numele reclamantului figurează la punctul 1 din tabelul din anexa menționată, cu aceleași informații și motive ca cele menționate în anexa la Decizia 2012/739.
14 La 30 noiembrie 2012, Consiliul a publicat un aviz în atenția persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2012/739 și în Regulamentul nr. 36/2012, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 1117/2012 (JO C 370, p. 6).
15 Decizia de punere în aplicare 2013/185/PESC a Consiliului din 22 aprilie 2013 de punere în aplicare a Deciziei 2012/739 (JO L 111, p. 77) urmărește actualizarea listei persoanelor și a entităților care fac obiectul unor măsuri restrictive care figurează în anexa I la Decizia 2012/739. Numele reclamantului figurează la punctul 49 din această anexă, cu aceleași informații și motive ca cele menționate în Decizia 2012/739.
16 Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 363/2013 al Consiliului din 22 aprilie 2013 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 36/2012 (JO L 111, p. 1) modifică anexa II la Regulamentul nr. 36/2012. Numele reclamantului figurează la punctul 49 din tabelul din anexa menționată, cu aceleași informații și motive ca cele menționate în anexa la Decizia 2012/739.
17 La 23 aprilie 2013, Consiliul a publicat un aviz în atenția persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2012/739, astfel cum este pusă în aplicare prin Decizia de punere în aplicare 2013/185, și în Regulamentul nr. 36/2012, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 363/2013 (JO C 115, p. 5).
18 La 31 mai 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei (JO L 147, p. 14). Numele reclamantului figurează la punctul 49 din anexa I la decizia menționată, cu aceleași informații și motive ca cele menționate în anexa la Decizia 2012/739.
19 La 1 iunie 2013, Consiliul a publicat un aviz în atenția persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2013/255 și în Regulamentul nr. 36/2012 (JO C 155, p. 1).
Procedura și concluziile părților
20 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 28 septembrie 2011, reclamantul a formulat o acțiune în anulare împotriva Deciziei 2011/522, a Regulamentului nr. 878/2011, a Deciziei 2011/684/PESC a Consiliului din 13 octombrie 2011 de modificare a Deciziei 2011/273 (JO L 269, p. 33) și a Regulamentului (UE) nr. 1011/2011 al Consiliului din 13 octombrie 2011 de modificare a Regulamentului nr. 442/2011 (JO L 269, p. 18), în măsura în care aceste acte îl vizează, precum și a oricărui act legislativ ulterior prin care se urmărește menținerea acestor acte, în măsura în care îl privesc pe reclamant.
21 Prin act separat, depus la grefa Tribunalului în aceeași zi, reclamantul a formulat o cerere de judecare a cauzei potrivit procedurii accelerate în temeiul articolului 76a din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
22 Prin decizia din 20 ianuarie 2012, Tribunalul (Camera a șasea) nu a admis această cerere.
23 Prin Ordonanța președintelui Camerei a șasea a Tribunalului din 30 aprilie 2012 a fost admisă cererea de intervenție a Comisiei Europene în susținerea concluziilor Consiliului, depusă la grefa Tribunalului la 16 martie 2012.
24 În memoriul în replică, depus la grefa Tribunalului la 12 aprilie 2012, reclamantul și‑a adaptat concluziile, solicitând și anularea Deciziei 2011/782 și a Regulamentului nr. 36/2012, în măsura în care aceste acte îl vizează. Prin memoriul în duplică, depus la grefa Tribunalului la 25 mai 2012, Consiliul a luat act de cererea reclamantului.
25 Prin memoriul depus la grefa Tribunalului la 16 iulie 2013, reclamantul și‑a adaptat concluziile, solicitând doar anularea Deciziei 2012/739, a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1117/2012, a Regulamentului de punere în aplicare nr. 363/2013 și a Deciziei 2013/255, în măsura în care acestea îl vizează, precum și a oricărui act legislativ ulterior în măsura în care ar menține sau ar înlocui aceste acte și dacă îl vizează pe reclamant. Prin observațiile formulate cu privire la memoriul în adaptarea concluziilor, depuse la grefa Tribunalului la 3 septembrie 2013, Consiliul a lua act de cererea reclamantului, contestând însă argumentul reclamantului potrivit căruia acesta nu ar mai fi vicepreședinte al Cham Holding.
26 Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a șaptea, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.
27 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, a invitat Consiliul și reclamantul să răspundă la o serie de întrebări scrise și să depună, dacă este cazul, anumite înscrisuri. Părțile au dat curs acestor cereri.
28 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 12 iunie 2014. Reclamantul a confirmat faptul că renunță la cererea de anulare a oricărui act legislativ ulterior, în măsura în care ar menține sau ar înlocui aceste acte, lucru de care s‑a luat act în procesul‑verbal de ședință.
29 Reclamantul solicită Tribunalului:
– anularea Deciziei 2011/522, a Regulamentului nr. 878/2011, a Deciziei 2011/782, a Regulamentului nr. 36/2012, a Deciziei 2012/739, a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1117/2012, a Regulamentului de punere în aplicare nr. 363/2013 și a Deciziei 2013/255 (denumite în continuare, împreună, „actele atacate”);
– obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
30 Consiliul, susținut de Comisie, solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
31 În susținerea acțiunii, reclamantul a invocat inițial patru motive. Primul motiv este întemeiat pe o încălcare a dreptului la o bună administrare și în special a obligației de motivare, al doilea, pe o încălcare a dreptului la apărare și pe o încălcare a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, al treilea, pe o încălcare a drepturilor fundamentale, dintre care dreptul de proprietate, dreptul la respectarea onoarei și a reputației, dreptul la muncă, libertatea de a desfășura o activitate comercială, precum și dreptul la prezumția de nevinovăție, iar al patrulea, pe o încălcare a dreptului la respectarea vieții private și a principiului proporționalității. În memoriul în adaptarea concluziilor, reclamantul a invocat și un al cincilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere.
32 Tribunalul va examina mai întâi al doilea motiv, apoi primul și al cincilea motiv și, în sfârșit, al treilea și al patrulea motiv împreună.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare și pe încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă
33 Reclamantul susține că Consiliul i‑a încălcat dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă, întrucât era obligat să îi comunice cât mai curând posibil motivele pentru care numele său era inclus pe lista persoanelor vizate de măsuri restrictive, în primul rând la momentul adoptării deciziei de a‑i include numele pe listă, în al doilea rând, cel târziu cât mai rapid posibil după adoptarea acestei decizii, pentru a‑i permite și își exercite dreptul la acțiune în termenele stabilite.
34 Reclamantul invocă de asemenea încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă care ar decurge din încălcarea dreptului său la apărare ca urmare a lipsei unei proceduri care să îi permită să își exprime punctul de vedere, precum și ca urmare a refuzului Consiliului de a‑i acorda acces la dosar într‑un termen rezonabil după adoptarea acestor măsuri, în special la elementele de probă utilizate pentru a justifica măsurile restrictive impuse.
35 Consiliul, susținut de Comisie, contestă argumentele reclamantului.
36 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că respectarea dreptului la apărare, consacrat la articolul 41 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, include dreptul de a fi ascultat și dreptul de acces la dosar, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate (a se vedea Hotărârea Curții din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, denumită în continuare „Hotărârea Kadi II”, punctul 99 și jurisprudența citată).
37 Pe de altă parte, dreptul la protecție jurisdicțională efectivă, afirmat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale, impune ca persoana interesată să poată lua cunoștință de motivele pe care se întemeiază decizia luată în privința sa fie din cuprinsul deciziei înseși, fie dintr‑o comunicare a acestor motive făcută la cererea sa, fără a se aduce atingere puterii instanței competente de a dispune ca autoritatea în cauză să le comunice, pentru a‑i permite să își apere drepturile în cele mai bune condiții posibile și să decidă în deplină cunoștință de cauză dacă este util să sesizeze instanța competentă, precum și pentru a‑i permite pe deplin acesteia din urmă să exercite controlul legalității deciziei în cauză (a se vedea Hotărârea Kadi II, punctul 100 și jurisprudența citată).
38 Articolul 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale admite totuși restrângeri ale exercițiului drepturilor consacrate de aceasta dacă restrângerea respectivă respectă substanța dreptului fundamental în cauză și dacă, respectând principiul proporționalității, ea este necesară și răspunde efectiv unor obiective de interes general recunoscute de Uniune (a se vedea Hotărârea Kadi II, punctul 101 și jurisprudența citată).
39 În plus, existența unei încălcări a dreptului la apărare trebuie apreciată în funcție de împrejurările specifice fiecărei spețe, în special de natura actului în cauză, de contextul adoptării sale și de normele juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea Kadi II, punctul 102 și jurisprudența citată).
Cu privire la comunicarea actelor atacate reclamantului
40 În ceea ce privește comunicarea actelor atacate reclamantului, trebuie amintit că instanța Uniunii face distincție, pe de o parte, între includerea inițială a numelui unei persoane pe lista persoanelor vizate de măsuri restrictive printr‑o decizie și, pe de altă parte, menținerea includerii numelui acelei persoane pe lista respectivă prin decizii ulterioare.
41 În primul rând, în ceea ce privește includerea inițială a numelui unei persoane pe lista persoanelor vizate de măsuri restrictive, nu se poate cere autorităților Uniunii să comunice motivele măsurilor respective înaintea includerii inițiale a numelui unei persoane sau al unei entități pe o asemenea listă (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 13 septembrie 2013, Makhlouf/Consiliul, T‑383/11, punctul 38 și jurisprudența citată). Astfel, o asemenea comunicare prealabilă ar fi de natură să compromită eficacitatea măsurilor de înghețare a fondurilor și a resurselor economice pe care aceste decizii le impun (a se vedea Hotărârea Makhlouf/Consiliul, citată anterior, punctul 39 și jurisprudența citată).
42 Astfel, în vederea atingerii obiectivului urmărit prin Decizia 2011/522 și prin Regulamentul nr. 878/2011, în anexele cărora a fost inclus inițial numele reclamantului, asemenea măsuri trebuie, prin însăși natura lor, să beneficieze de un efect de surpriză și să se aplice cu efect imediat (a se vedea în acest sens Hotărârea Makhlouf/Consiliul, citată anterior, punctul 40 și jurisprudența citată).
43 Pentru motive care țin tot de obiectivul urmărit prin această decizie și de eficacitatea măsurilor pe care le prevede aceasta, autoritățile Uniunii nu erau, prin urmare, obligate să procedeze la o audiere a reclamantului înainte de includerea inițială a numelui său pe lista care figurează în aceste anexe (a se vedea în acest sens Hotărârea Makhlouf/Consiliul, citată anterior, punctul 41 și jurisprudența citată).
44 În al doilea rând, în ceea ce privește notificarea anterioară a deciziilor de menținere a includerii numelui unei persoane pe o listă a persoanelor vizate de măsuri restrictive, din coroborarea punctelor 101 și 103 din Hotărârea Kadi II reiese că, în ceea ce privește o decizie care constă în menținerea numelui unei persoane pe o asemenea listă, contrar celor reținute pentru o includere inițială, autoritatea competentă a Uniunii este, în principiu, obligată să comunice persoanei, înainte de adoptarea acestei decizii, elementele de care dispune această autoritate și pe care se întemeiază decizia sa, pentru ca persoana respectivă să își poată apăra drepturile.
45 Cu toate acestea, atunci când Consiliul completează motivarea includerii numelui reclamantului pe o listă a persoanelor vizate de măsuri restrictive, precum în speță la momentul adoptării Deciziei 2012/739 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1117/2012, este necesar să se facă distincție în funcție de actele în cauză.
46 În speță, în ceea ce privește Decizia 2011/782 și Regulamentul nr. 36/2012, care mențin includerea numelui reclamantului pe listele persoanelor vizate de măsuri restrictive care figurează în anexa la actele menționate fără modificarea motivării includerii inițiale, trebuie amintit că, deși orice decizie ulterioară de înghețare a fondurilor trebuie să fie precedată, în principiu, de o comunicare a noilor elemente incriminatorii și de o ascultare (Hotărârea Curții din 21 decembrie 2011, Franța/Peopleʼs Mojahedin Organization of Iran, C‑27/09 P, Rep., p. I‑13427, punctul 137, și Hotărârea Tribunalului din 7 decembrie 2010, Fahas/Consiliul, T‑49/07, Rep., p. II‑5555, punctul 48), acesta nu este situația în cazul în care motivele unei decizii subsecvente de înghețare a fondurilor sunt, în esență, aceleași cu cele invocate cu ocazia unei decizii precedente. Prin urmare, o simplă declarație în acest sens poate fi suficientă (Hotărârea Tribunalului din 30 septembrie 2009, Sison/Consiliul, T‑341/07, Rep., p. II‑3625, punctul 62, și Hotărârea Fahas/Consiliul, citată anterior, punctul 55).
47 În lumina jurisprudenței menționate, lipsa notificării individuale a Deciziei 2011/782 și a Regulamentului nr. 36/2012, în privința cărora Consiliul s‑a limitat la a prelua motivele includerii inițiale, fără a adăuga sau a modifica nimic, nu aduce atingere dreptului la apărare.
48 În schimb, în ceea ce privește Decizia 2012/739 și Regulamentul de punere în aplicare nr. 1117/2012, în privința cărora Consiliul a modificat motivarea includerii inițiale a numelui reclamantului pe listele în cauză, trebuie amintit că, în cadrul unor asemenea acte, comunicarea noilor elemente incriminatoare și dreptul de a fi ascultat trebuie să fie asigurate înainte de adoptarea acestor acte (Hotărârea Franța/Peopleʼs Mojahedin Organization of Iran, citată anterior, punctul 63).
49 În această privință, trebuie să se constate că, printr‑o scrisoare din 29 mai 2012, Consiliul l‑a informat pe reclamant cu privire la intenția sa de a modifica motivele includerii numelui său pe listele în cauză. Reclamantul era astfel în măsură să prezinte observații cu privire la noul motiv preconizat. Prin urmare, reclamantul a considerat în mod eronat că Consiliul i‑a încălcat dreptul de a fi ascultat în privința Deciziei 2012/739 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1117/2012.
50 În ceea ce privește Decizia 2013/255 și Regulamentul de punere în aplicare nr. 363/2013, întrucât actele menționate preiau în mod strict motivarea conținută în Decizia 2012/739 și în Regulamentul de punere în aplicare nr. 1117/2012, lipsa unei notificări individuale a acestor acte nu aduce atingere dreptului la apărare.
Cu privire la dreptul de a fi ascultat și de a primi elementele de probă
51 Potrivit jurisprudenței referitoare la deciziile de menținere a includerii numelui unei persoane pe o listă a persoanelor vizate de măsuri restrictive, atunci când persoana sau entitatea vizată formulează observații în legătură cu expunerea de motive, autoritatea competentă a Uniunii are obligația să examineze, cu atenție și cu imparțialitate, temeinicia motivelor invocate, în lumina acestor observații și a eventualelor elemente dezincriminatoare anexate la acestea (a se vedea Hotărârea Kadi II, punctul 114 și jurisprudența citată).
52 După cum a subliniat Consiliul, articolul 21 din Decizia 2011/782, articolul 32 din Regulamentul nr. 36/2012, articolul 27 din Decizia 2012/739 și articolul 30 din Decizia 2013/255 prevăd că, în cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul își reexaminează decizia și informează în consecință persoana sau entitatea în cauză.
53 Pe de altă parte, trebuie subliniat că Consiliul este obligat să permită accesul la toate documentele administrative neconfidențiale privind măsura în cauză numai la cererea părții interesate (Hotărârea Curții din 16 noiembrie 2011, Bank Melli Iran/Consiliul, C‑548/09 P, Rep., p. I‑11381, punctul 92).
54 În plus, trebuie amintit că publicarea unui aviz în atenția persoanelor cărora li se aplică măsurile restrictive de acest tip este suficientă pentru a atrage atenția persoanelor vizate de măsurile restrictive asupra posibilității de a contesta decizia Consiliului (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 23 aprilie 2013, Gbagbo și alții/Consiliul, C‑478/11 P-C‑482/11 P, punctul 62).
55 În speță, la 3 septembrie 2011, la aceeași dată cu cea a publicării Deciziei 2011/522 și a Regulamentului nr. 878/2011, un asemenea aviz a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, informând persoanele în cauză cu privire la posibilitatea de a solicita comunicarea elementelor pe care s‑au întemeiat actele adoptate. Consiliul a procedat în același mod în privința Deciziei 2011/782 și a Regulamentului nr. 36/2012, publicând în Jurnalul Oficial un aviz de același tip. Reclamantul a susținut, așadar, în mod eronat că nu a avut posibilitatea și ocazia de a se apăra.
56 În ceea ce privește Decizia 2012/739, Regulamentul de punere în aplicare nr. 1117/2012, Decizia 2013/185 și Regulamentul de punere în aplicare nr. 363/2013, prin două scrisori de notificare individuală din 30 noiembrie 2012 și din 13 mai 2013, Consiliul a informat reclamantul cu privire la posibilitatea de a solicita comunicarea elementelor pe care s‑a întemeiat adoptarea actelor menționate. Reclamantul a fost, așadar, în măsură să solicite o astfel de comunicare și să își pregătească apărarea.
57 În plus, din înscrisurile de la dosar nu reiese că reclamantul a făcut uz de procedurile amintite la punctul 54 de mai sus. Prin urmare, nu este întemeiat să se susțină că Consiliul a încălcat dreptul reclamantului la protecție jurisdicțională efectivă.
58 Din considerațiile care precedă rezultă că al doilea motiv trebuie respins.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare
59 Reclamantul susține că Consiliul a adoptat măsuri restrictive care îl vizează fără să îl fi informat cu privire la motive într‑un mod care să îi permită să își prezinte mijloacele de apărare sau să formuleze alte observații, utilizând formule generice, stereotipe, fără a preciza elementele de fapt și de drept care justifică includerea numelui său pe listele în cauză sau ce anume a condus la adoptarea actelor atacate.
60 Consiliul, susținut de Comisie, contestă argumentele reclamantului.
61 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, obligația de a motiva un act cauzator de prejudiciu, care constituie un corolar al principiului respectării dreptului la apărare, are ca scop, pe de o parte, să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a afla dacă actul este bine fundamentat sau dacă este, eventual, afectat de un viciu care permite contestarea validității sale în fața instanței Uniunii și, pe de altă parte, să dea posibilitatea acestei instanțe să își exercite controlul asupra legalității actului respectiv (a se vedea Hotărârea Makhlouf/Consiliul, citată anterior, punctul 60 și jurisprudența citată).
62 Potrivit unei jurisprudențe de asemenea constante, motivarea impusă de articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul (a se vedea Hotărârea Makhlouf/Consiliul, citată anterior, punctul 61 și jurisprudența citată).
63 În măsura în care persoana sau entitatea vizată nu dispune de dreptul de a fi ascultată anterior adoptării unei decizii inițiale prin care se impune înghețarea fondurilor și a resurselor economice, respectarea obligației de motivare este cu atât mai importantă cu cât constituie unica garanție care îi permite persoanei interesate, cel puțin după adoptarea acestei decizii, să se prevaleze în mod util de căile de atac pe care le are la dispoziție pentru a contesta legalitatea deciziei menționate (a se vedea Hotărârea Makhlouf/Consiliul, citată anterior, punctul 62 și jurisprudența citată).
64 Prin urmare, motivarea unui act al Consiliului prin care se impune o măsură de înghețare a fondurilor trebuie să identifice motivele specifice și concrete pentru care Consiliul consideră, în exercitarea puterii sale de apreciere discreționare, că persoana interesată trebuie să facă obiectul unei astfel de măsuri (a se vedea Hotărârea Makhlouf/Consiliul, citată anterior, punctul 63 și jurisprudența citată).
65 Cu toate acestea, cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul pe care destinatarii îl pot avea să primească explicații (a se vedea Hotărârea Makhlouf/Consiliul, citată anterior, punctul 64 și jurisprudența citată).
66 Nu este, așadar, obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act îndeplinește cerințele articolului 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea Makhlouf/Consiliul, citată anterior, punctul 65 și jurisprudența citată).
67 În special, un act cauzator de prejudiciu este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii adoptate în privința sa (a se vedea Hotărârea Makhlouf/Consiliul, citată anterior, punctul 66 și jurisprudența citată).
68 În speță, în ceea ce privește cunoașterea de către reclamant a contextului general în care au fost impuse măsurile restrictive în cauză, trebuie subliniat că considerentele (1)-(3) ale Deciziei 2011/273, la care fac referire Decizia 2011/522 și Regulamentul nr. 878/2011, expun în mod clar motivele generale ale adoptării măsurilor restrictive de Uniune împotriva Siriei, precizând următoarele:
„(1) La 29 aprilie 2011, Uniunea Europeană și‑a exprimat profunda îngrijorare cu privire la situația în curs din Siria și la desfășurarea de forțe militare și de securitate într‑o serie de orașe siriene.
(2) Uniunea a condamnat în mod ferm actele violente de represiune, inclusiv prin folosirea muniției de război, îndreptate împotriva demonstranților pașnici din numeroase localități din Siria, care au cauzat decesul mai multor demonstranți, precum și rănirea și reținerea arbitrară de persoane, și a solicitat forțelor de securitate siriene să dea dovadă de reținere și să nu recurgă la acte de represiune.
(3) Având în vedere gravitatea situației, ar trebui impuse măsuri restrictive împotriva Siriei și împotriva persoanelor răspunzătoare de represiunea violentă împotriva populației civile din Siria.”
69 În plus, potrivit articolului 4 din Decizia 2011/273, astfel cum a fost modificat prin Decizia 2011/522, „se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de către persoane răspunzătoare de represiunea violentă împotriva populației civile din Siria, precum și de către persoane și entități care beneficiază de pe urma regimului sau care sprijină regimul și de către persoane și entități asociate acestora, astfel cum figurează pe lista din anexă”.
70 Pe de altă parte, articolul 25 alineatul (1) din Decizia 2012/739 prevede că pot fi luate măsuri împotriva unor persoane răspunzătoare de represiunea violentă împotriva populației civile din Siria, precum și a unor persoane și entități care beneficiază de pe urma regimului sau care sprijină regimul și a unor persoane și entități asociate acestora.
71 Din jurisprudență reiese că se poate prezuma că contextul general la care se referă actele atacate era cunoscut personalităților importante ale societății siriene (a se vedea în acest sens Hotărârea Makhlouf/Consiliul, citată anterior). Or, în speță, reclamantul este, după cum reiese din înscrisurile de la dosar și din propriile declarații, un om de afaceri important în Siria, care își desfășoară activitatea în principal în sectorul farmaceutic, agroalimentar și financiar. Pe de altă parte, reclamantul este de asemenea președintele Camerei de Comerț și Industrie din Alep (Siria). Astfel, contextul general la care fac referire actele menționate era în mod necesar cunoscut de reclamant.
72 În ceea ce privește contextul specific al includerii numelui reclamantului pe listele anexate la actele atacate, dintr‑o jurisprudență constantă reiese că, pentru a se achita în mod corect de obligația de a motiva un act care impune măsuri restrictive, Consiliul trebuie să menționeze elementele de fapt și de drept de care depinde justificarea legală a acestor măsuri și considerațiile care l‑au determinat să o adopte (a se vedea în acest sens Hotărârea Bank Melli Iran/Consiliul, citată anterior, punctul 81 și jurisprudența citată). Rezultă că, în principiu, motivarea unui astfel de act trebuie să privească nu numai condițiile legale de aplicare a măsurilor restrictive, ci și motivele specifice și concrete pentru care Consiliul consideră, în exercitarea largii sale puteri de apreciere, că persoana interesată trebuie să facă obiectul unor astfel de măsuri (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2006, Organisation des Modjahedines du peuple dʼIran/Consiliul, T‑228/02, Rec., p. II‑4665, punctul 146, Hotărârea Fahas/Consiliul, citată anterior, punctul 53, și Hotărârea din 11 decembrie 2012, Sina Bank/Consiliul, T‑15/11, punctul 68).
73 Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței, o publicare detaliată a criticilor reținute în sarcina persoanelor interesate ar putea nu numai să vină în contradicție cu considerațiile imperative de interes general legate de securitatea Uniunii și a statelor membre ale acesteia sau de desfășurarea relațiilor lor internaționale, ci și să aducă atingere intereselor legitime ale persoanelor și ale entităților în cauză, în măsura în care poate afecta grav reputația acestora, astfel încât trebuie să se admită în mod excepțional că numai dispozitivul și o motivare generală trebuie să figureze în versiunea deciziei de înghețare a fondurilor publicată în Jurnalul Oficial, fiind înțeles că motivarea specifică și concretă a acestei decizii trebuie să fie formalizată și adusă la cunoștința persoanelor interesate prin orice alt mijloc adecvat (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Organisation des Modjahedines du peuple dʼIran/Consiliul, citată anterior, punctul 147, și Hotărârea Tribunalului din 8 iunie 2011, Bamba/Consiliul, T‑86/11, Rep., p. II‑2749, punctul 53).
74 În speță, în Decizia 2011/522, în Regulamentul nr. 878/2011, în Decizia 2011/782 și în Regulamentul nr. 36/2012, Consiliul s‑a întemeiat, în ceea ce privește includerea numelui reclamantului pe listele persoanelor vizate de măsuri restrictive, pe următoarele motive:
„Președintele Camerei de Comerț și Industrie din Alep. Acordă sprijin economic regimului sirian.”
75 În Decizia 2012/739, în Regulamentul de punere în aplicare nr. 1117/2012, în Regulamentul de punere în aplicare nr. 363/2013 și în Decizia 2013/255, Consiliul s‑a întemeiat, în ceea ce privește includerea numelui reclamantului pe listele persoanelor vizate de măsuri restrictive, pe următoarele motive:
„Președintele Camerei de Comerț și Industrie din Alep. Vicepreședinte al Cham Holding. Acordă sprijin economic regimului sirian.”
76 Trebuie să se constate că motivele menționate la punctele 74 și 75 de mai sus sunt suficient de clare și de precise. Astfel, având în vedere criteriul de includere care vizează persoanele care acordă sprijin regimului sirian și pe cele care beneficiază de pe urma acestuia (a se vedea punctul 5 de mai sus), precum și faptul că listele anexate la actele atacate privesc numeroase alte personalități din lumea de afaceri siriană, reclamantul era în măsură să înțeleagă că din cauza exercitării unor funcții profesionale importante acorda sprijin regimului sirian și, prin urmare, numele său a fost înscris pe aceste liste. De altfel, în cadrul prezentei acțiuni, reclamantul a contestat motivele includerii numelui său pe listele menționate.
77 În consecință, motivarea actelor atacate este suficientă pentru îndeplinirea obligației de motivare care îi incumbă Consiliului în temeiul articolului 296 al doilea paragraf TFUE. Prin urmare, primul motiv trebuie respins.
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere
78 Reclamantul susține că Consiliul a săvârșit o eroare de apreciere a faptelor prin aceea că a menționat funcția sa de vicepreședinte al Cham Holding, întrucât nici la momentul adoptării Regulamentului de punere în aplicare nr. 1117/2012 și a Deciziei 2012/739, nici ulterior nu ocupa acest post, dat fiind că numirea de către adunarea generală anuală a unui nou vicepreședinte a devenit efectivă la 18 septembrie 2012.
79 Consiliul, susținut de Comisie, contestă argumentele reclamantului.
80 Cu titlu introductiv, trebuie arătat că motivul referitor la eroarea de apreciere nu a fost invocat decât în cererea de adaptare a concluziilor din 16 iulie 2013, iar nu în cererea introductivă. Acest motiv privește mențiunea „Vicepreședinte al Cham Holding”, iar nu motivele pe care s‑a întemeiat Consiliul la includerea inițială a numelui reclamantului pe o listă a persoanelor vizate de măsuri restrictive.
81 În această privință, la punctul 49 de mai sus s‑a amintit că, prin scrisoarea din 29 mai 2012, Consiliul informase reclamantul cu privire la intenția sa de a completa motivarea includerii numelui său pe o listă a persoanelor vizate de măsuri restrictive, adăugând pe viitor, în temeiul motivelor reținute, calitatea sa de vicepreședinte al Cham Holding.
82 În plus, din înscrisurile de la dosar reiese că, cu ocazia adunării generale anuale a Cham Holding, întrunită la 18 septembrie 2012, reclamantul nu și‑a prezentat candidatura pentru a fi reales în postul de vicepreședinte.
83 Pe de altă parte, la 29 noiembrie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/739 și Regulamentul de punere în aplicare nr. 1117/2012. Motivarea includerii reclamantului pe lista persoanelor vizate de măsuri restrictive care figurează în anexa la actele menționate a fost modificată în sensul anunțat de Consiliu în scrisoarea sa anterioară.
84 Trebuie, așadar, să se constate că, la data adoptării actelor atacate, reclamantul nu mai exercita funcția de vicepreședinte al Cham Holding.
85 Cu toate acestea, având în vedere faptul că, la data la care a intervenit modificarea în cadrul organelor de conducere ale Cham Holding, reclamantul era informat cu privire la modificarea preconizată a motivării Deciziei 2012/739 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1117/2012, nu se poate imputa Consiliului faptul că a făcut uz de această motivare în anexele la actele menționate.
86 Însă, în ceea ce privește Regulamentul de punere în aplicare nr. 363/2013 și Decizia 2013/255, adoptate la 22 aprilie 2013 și, respectiv, la 31 mai 2013, trebuie să se constate că Consiliul era în măsură să rectifice motivarea acestora, întrucât între adunarea generală și adoptarea actelor atacate se scurseseră aproximativ opt luni.
87 Trebuie subliniat de asemenea că reclamantul nu a contestat niciodată temeinicia motivării actelor atacate în ceea ce privește postul său de președinte al Camerei de Comerț și Industrie din Alep. Or, potrivit unei jurisprudențe constante, pentru susținerea actelor menționate, este suficient ca un singur motiv să fie valabil (a se vedea în acest sens Hotărârea Kadi II, punctul 119). Astfel, eroarea de apreciere constatată la punctul 86 de mai sus referitoare la temeinicia motivului suplimentar de includere nu poate conduce la anularea acestor acte.
88 Prin urmare, al cincilea motiv trebuie respins.
Cu privire la al treilea și la al patrulea motiv, întemeiate pe încălcări ale drepturilor fundamentale, dintre care dreptul de proprietate, dreptul la respectarea onoarei și a reputației, dreptul la muncă, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la prezumția de nevinovăție și dreptul la respectarea vieții private, și ale principiului proporționalității
89 În primul rând, reclamantul arată că restricțiile pe o durată nedeterminată impuse dreptului său de proprietate prin actele atacate, precum și caracterul inadecvat al motivării și lipsa unor probe apte să justifice aceste restricții constituie o atingere disproporționată și intolerabilă adusă dreptului său de proprietate.
90 În al doilea rând, reclamantul susține că actele atacate restrâng în mod nelegal dreptul său la respectarea onoarei și a reputației, dreptul său la muncă și libertatea de a desfășura o activitate comercială, precum și, în ultimul rând, principiul prezumției de nevinovăție.
91 În al treilea rând, reclamantul susține că actele atacate îi încalcă dreptul la respectarea vieții private „întrucât măsura de înghețare a fondurilor și de restrângere a libertății de mișcare constituie o ingerință disproporționată în dreptul la respectarea vieții private, precum și o încălcare a principiului general al proporționalității”.
92 Consiliul, susținut de Comisie, contestă argumentele reclamantului.
93 În primul rând, în ceea ce privește argumentația privind existența unei încălcări a dreptului la respectarea onoarei și a reputației, a dreptului la muncă și a libertății de a desfășura o activitate comercială ale reclamantului, precum și a principiului prezumției de nevinovăție, aceasta nu poate fi admisă.
94 Astfel, trebuie amintit că, din articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură rezultă că orice cerere de sesizare a instanței trebuie să cuprindă obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor și că această mențiune trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să își exercite controlul. Din cele arătate rezultă că elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază o acțiune trebuie să reiasă în mod coerent și comprehensibil din chiar textul cererii introductive (a se vedea prin analogie Hotărârea Curții din 9 ianuarie 2003, Italia/Comisia, C‑178/00, Rec., p. I‑303, punctul 6). Cererea introductivă trebuie, prin urmare, să clarifice în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea, astfel încât simpla enunțare abstractă a acestuia nu îndeplinește cerințele prevăzute de Regulamentul de procedură (Hotărârea Tribunalului din 12 ianuarie 1995, Viho/Comisia, T‑102/92, Rec., p. II‑17, punctul 68).
95 Or, în speță, este necesar să se arate că argumentația privind existența unor încălcări ale drepturilor fundamentale menționate la punctul 90 de mai sus nu conține într‑un mod suficient de clar și de precis criticile pe care reclamantul dorește să le formuleze. Rezultă că Consiliului nu i s‑a dat posibilitatea să își pregătească în mod corect apărarea și că Tribunalul nu poate, pe baza lecturii argumentației menționate, să își exercite controlul.
96 În plus, este necesar să se adauge că, întrucât cerințele prevăzute de articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură sunt de ordine publică, revine Tribunalului sarcina să invoce din oficiu un motiv întemeiat pe nerespectarea acestor cerințe (Hotărârea Tribunalului din 10 iulie 1990, Automec/Comisia, T‑64/89, Rec., p. II‑367, punctul 74, și Hotărârea din 14 februarie 2012, Italia/Comisia, T‑267/06, punctele 35-38). Argumentația privind drepturile fundamentale menționate la punctul 90 de mai sus trebuie, așadar, să fie respinsă ca inadmisibilă.
97 În al doilea rând, în ceea ce privește argumentația privind încălcarea dreptului de proprietate, trebuie amintit mai întâi că dreptul de proprietate face parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii și este consacrat de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale.
98 Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante, drepturile consacrate de Carta drepturilor fundamentale nu beneficiază de o protecție absolută în dreptul Uniunii, ci trebuie să fie luate în considerare în raport cu funcția lor în societate. În consecință, unele restrângeri pot fi aduse folosinței acestor drepturi, cu condiția ca acestea să răspundă efectiv unor obiective de interes general și să nu constituie, față de scopul urmărit, o intervenție excesivă și intolerabilă care ar aduce atingere chiar substanței drepturilor astfel garantate (Hotărârea Makhlouf/Consiliul, citată anterior, punctele 97-101 și 105).
99 În ceea ce privește aplicarea acestor principii în speță, trebuie subliniat că argumentele invocate de reclamant corespund celor respinse de Tribunal în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Makhlouf/Consiliul, citată anterior. Astfel, adoptarea unor măsuri restrictive împotriva reclamantului prezintă un caracter adecvat în măsura în care se înscrie într‑un obiectiv de interes general fundamental pentru comunitatea internațională cum este protecția populației civile. Astfel, înghețarea fondurilor, a activelor financiare și a altor resurse economice, precum și interzicerea intrării pe teritoriul Uniunii care vizează persoane identificate ca fiind implicate în activitățile de sprijin al regimului sirian nu pot fi considerate, ca atare, ca fiind inadecvate.
100 Apoi, măsurile restrictive în cauză prezintă și un caracter necesar, întrucât măsurile alternative și mai puțin restrictive, precum un sistem de autorizare prealabilă sau obligația de a justifica a posteriori utilizarea fondurilor plătite, nu permit atingerea într‑o manieră la fel de eficientă a obiectivului urmărit, și anume acela al luptei împotriva finanțării regimului sirian, în special având în vedere posibilitatea de eludare a restricțiilor impuse.
101 În plus, actele atacate, care cuprind măsurile restrictive în cauză, au fost adoptate cu respectarea tuturor garanțiilor care permit reclamantului să își exercite dreptul la apărare, după cum s‑a arătat deja la punctele 36-58, în cadrul analizei celui de al doilea motiv.
102 În sfârșit, actele atacate prevăd posibilitatea de a autoriza utilizarea fondurilor înghețate pentru necesități esențiale sau pentru îndeplinirea anumitor angajamente, posibilitatea de a acorda autorizări specifice ce permit dezghețarea fondurilor, a altor active financiare sau a altor resurse economice și posibilitatea de a revizui periodic includerea pe listă în scopul de a asigura radierea de pe aceasta a persoanelor și a entităților care nu mai întrunesc criteriile pentru a figura pe lista în litigiu.
103 În al treilea rând, în ceea ce privește argumentația privind încălcarea dreptului la respectarea vieții private, trebuie subliniat că actele atacate prevăd de asemenea că autoritatea competentă dintr‑un stat membru poate autoriza intrarea pe teritoriul său, în special în scopuri umanitare urgente (Hotărârea Tribunalului din 12 martie 2014, Al Assad/Consiliul, T‑202/12, punctul 119).
104 Prin urmare, având în vedere importanța primordială a protecției populației civile din Siria și derogările prevăzute de deciziile atacate, restrângerile dreptului de proprietate și ale dreptului la respectarea vieții private ale reclamantului cauzate de deciziile atacate nu sunt disproporționate în raport cu obiectivul urmărit.
105 În consecință, al treilea și al patrulea motiv trebuie respinse.
106 Așadar, acțiunea trebuie respinsă, fără a fi necesar să se statueze cu privire la admisibilitatea cererilor de adaptare a concluziilor formulate în stadiul replicii și prin memoriul din 16 iulie 2013.
Cu privire la cheltuielile de judecată
107 Potrivit articolului 87 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Consiliu, inclusiv a celor aferente procedurii privind măsurile provizorii, conform concluziilor acestuia din urmă.
108 În schimb, potrivit articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedură, instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Comisia suportă astfel propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Îl obligă pe domnul Fares Al‑Chihabi să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Consiliul Uniunii Europene.
3) Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.
Van der Woude | Wiszniewska‑Białecka | Ulloa Rubio |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 30 aprilie 2015.
Semnături