ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

10 februarie 2012

Cauza T‑98/11 P

AG

împotriva

Parlamentului European

„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Concediere la încheierea perioadei de probă – Termen de introducere a căii de atac – Tardivitate – Recurs vădit nefondat”

Obiectul:      Recurs formulat împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 16 decembrie 2010, AG/Parlamentul European (F‑25/10), având ca obiect anularea acestei ordonanțe

Decizia:      Respinge recursul ca vădit nefondat. Îl obligă pe AG să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Parlamentul European.

Sumarul ordonanței

1.      Recurs – Motive – Neidentificarea erorii de drept invocate – Inadmisibilitate

[art. 257 TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (1); Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 138 alin. (1) primul paragraf lit. (c)]

2.      Recurs – Motive – Apreciere eronată a faptelor – Inadmisibilitate – Controlul exercitat de Tribunal cu privire la aprecierea elementelor de probă – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare

(Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11)

1.      Din articolul 257 TFUE, din articolul 11 alineatul (1) din anexa I la Statutul Curții de Justiție și din articolul 138 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere. Nu îndeplinește această condiție cererea de recurs care nu cuprinde nicio argumentare prin care să se urmărească în mod precis identificarea erorii de drept care ar vicia hotărârea sau ordonanța în cauză.

Trebuie considerate vădit inadmisibile alegațiile care sunt prea generale și prea imprecise pentru a putea face obiectul unei aprecieri juridice.

(a se vedea punctele 24 și 25)

Trimitere la:

Tribunal: 16 decembrie 2010, Meister/OAPI, T‑48/10 P, punctele 42 și 43 și jurisprudența citată

2.      Rezultă din articolul 11 din anexa I la Statutul Curții de Justiție, care preia textul articolului 58 din statutul menționat, că recursul se limitează la chestiuni de drept și trebuie să fie întemeiat pe motive care privesc lipsa de competență a Tribunalului Funcției Publice, neregularități ale procedurii în fața Tribunalului Funcției Publice care aduc atingere intereselor recurentului sau încălcarea dreptului Uniunii de către Tribunalul Funcției Publice.

În consecință, Tribunalul Funcției Publice este singurul competent să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile de la dosar care i‑au fost înaintate, și să aprecieze aceste fapte. Aprecierea faptelor nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă prezentate în fața Tribunalului Funcției Publice, o chestiune de drept supusă, în sine, controlului instanței de recurs.

O astfel de denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile de la dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor sau recurgerea la noi elemente de probă.

(a se vedea punctele 44-46)

Trimitere la:

Tribunal: 24 octombrie 2011, P/Parlamentul European, T‑213/10 P, punctele 46-48 și jurisprudența citată