Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 28 septembrie 2015 – Associazione Italiana delle Unita Dedicate Autonome Private di Day Surgery (Aiudapds), Centri Chirurgia Ambulatoriale/Agenzia Italiana del Farmaco (AIFA), Ministero della Salute

(Cauza C-520/15)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Recurentă: Aiudapds - Associazione Italiana delle Unità Dedicate Autonome Private di Day Surgery e dei Centri di Chirurgia Ambulatoriale

Intimate: Agenzia Italiana del Farmaco (AIFA), Ministero della Salute

Alte părți din procedură: Roche SpA, Novartis Farma SpA, Regione Marche

Întrebarea preliminară

Articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2000/C 364/01), care prevede că orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege și garantează dreptul la un proces echitabil, articolul 54, care interzice abuzul de drept, precum și articolul 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, care prevede că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanță independentă şi imparțială, instituită de lege, se opun unei reglementări naționale care, potrivit articolului 10 din Decretul Președintelui Republicii nr. 1199 din 24 noiembrie 1971 și articolului 48 din Decretul legislativ nr. l04 din 2 iulie 2010, permite numai uneia dintre părțile din procedura extraordinară în grad unic de jurisdicție din fața Consiglio di Stato să obțină transferul în primul grad de jurisdicție în fața Tribunale Amministrativo Regionale, fără acordul sau concursul recurentului sau al oricărei alte părți din procedura respectivă ?

____________