Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 19 mai 2011 - PJ Hungary/OAPI - Pepekillo (PEPEQUILLO)

(Cauza T-580/08)1

("Marcă comunitară - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale PEPEQUILLO - Mărci naționale și comunitare verbale și figurative anterioare PEPE și PEPE JEANS - Restitutio in integrum - Motiv relativ de refuz - Risc de confuzie - Similitudinea produselor - Articolul 78 din Regulamentul (CE) nr. 40/94 [devenit articolul 81 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009] - Articolul 8 alineatul (1) litera (b) și articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 [devenite articolul 8 alineatul (1) litera (b) și articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009]")

Limba de procedură: spaniola

Părţile

Reclamantă: PJ Hungary Szolgáltató kft (PJ Hungary kft) (Budapesta, Ungaria) (reprezentanți: M. H. Granado Carpenter și C. Gutiérrez Martínez, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale) (reprezentant: O. Mondéjar Ortuño, agent)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă la Tribunal: Pepekillo, SL (Algésiras, Spania) (reprezentant: J. Garrido Pastor, avocat)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziilor Camerei întâi de recurs a OAPI din 30 aprilie și din 24 septembrie 2008 (ambele pronunțate în cauza R 722/2007-1) privind cererea de restitutio in integrum a Pepekillo, SL, și, respectiv, procedura de opoziție dintre PJ Hungary Szolgáltató kft (PJ Hungary kft) și Pepekillo

Dispozitivul

Anulează Decizia Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 24 septembrie 2008 (cauza R 722/2007 1).

Respinge în rest acțiunea.

OAPI va suporta propriile cheltuieli de judecată, jumătate din cele efectuate de PJ Hungary Szolgáltató kft (PJ Hungary kft), precum și cheltuielile necesare ale PJ Hungary kft aferente procedurii în fața Camerei întâi de recurs a OAPI.

Pepekillo, SL, va suporta propriile cheltuieli de judecată și jumătate din cele efectuate de PJ Hungary kft.

____________

1 - JO C 44, 21.2.2009.