Language of document :

Acțiune introdusă la 18 aprilie 2011 - Progust/OAPI - Sopralex & Vosmarques (IMPERIA)

(Cauza T-216/11)

Limba în care a fost formulată acțiunea: spaniola

Părțile

Reclamantă: Progust, SL (Girona, Spania) (reprezentanți: M. E. López Camba și J. L. Rivas Zurdo, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Sopralex & Vosmarques SA (Bruxelles, Belgia)

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

Anularea în totalitate a Deciziei Camerei întâi de recurs în cauza R 1036/2010-1;

Obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Progust, SL;

Obligarea Sopralex & Vosmarques SA la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Progust, SL.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: Reclamanta

Marca comunitară vizată: Marca figurativă comunitară (nr. 7.008.154), pentru produse şi servicii din clasele 29, 30, 31, 32 şi 43)

Titularul mărcii sau al semnului invocat în procedura opoziției: Sopralex & Vosmarques SA

Marca sau semnul invocat: Marca figurativă comunitară (nr. 3.260.288) care cuprinde elementul verbal "IMPERIAL" pentru produse din clasa 29.

Decizia diviziei de opoziție: Admite opoziţia şi respinge cererea de înregistrare a mărcii solicitate

Decizia camerei de recurs: Respinge calea de atac

Motivele invocate: Interpretarea şi aplicarea incorectă a articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

____________