Language of document : ECLI:EU:T:2022:513

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)

7 septembrie 2022(*)

„Funcție publică – Recrutare – Anunț de concurs general EPSO/AD/378/20 (AD 7) – Juriști‑lingviști de limbă croată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene – Decizia comisiei de evaluare de a nu îl admite pe reclamant în etapa următoare a concursului – Condiții de admitere – Condiția referitoare la un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu o diplomă în drept croat – Deținere a unei diplome franceze în drept – Libera circulație a lucrătorilor – Acțiune în anulare”

În cauza T‑713/20,

OQ, reprezentat de R. Štaba, avocat,

reclamant,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de D. Milanowska, R. Mrljić și L. Vernier, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a patra),

compus din domnii S. Gervasoni, președinte, L. Madise (raportor) și J. Martín y Pérez de Nanclares, judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

având în vedere că niciuna dintre părți nu a formulat, în termen de trei săptămâni de la comunicarea închiderii fazei scrise a procedurii, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 270 TFUE, reclamantul, OQ, solicită anularea deciziei comisiei de evaluare (denumită în continuare „comisia de evaluare”) din cadrul concursului din 3 septembrie 2020 de a nu îl admite în etapa următoare a concursului general EPSO/AD/378/20 pentru întocmirea unei liste de rezervă de juriști‑lingviști de limbă croată pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Reclamantul solicită de asemenea anularea respingerii cererii sale de reexaminare a acestei decizii, adoptată prin decizia comisiei de evaluare din 12 octombrie 2020.

 Istoricul cauzei

2        Reclamantul, cetățean croat, și‑a efectuat studiile superioare de drept în Italia și în Franța. În anul 2012, el a obținut în acest din urmă stat un master în „drept, economie, gestiune cu finalitate profesională, mențiune drept privat, specialitate jurist‑lingvist” la Universitatea din Poitiers, care a fost recunoscut în Croația în temeiul unei „recunoașteri profesionale” în vederea ocupării unui loc de muncă. Reclamantul a exercitat timp de puțin peste trei ani, de la sfârșitul anului 2013 până la începutul anului 2017, funcția de traducător la Parlamentul European în cadrul unității de limbă croată și, începând cu toamna anului 2018, a fost avocat stagiar în Croația, calitate pe care o avea atunci când și‑a prezentat, în luna aprilie 2020, candidatura la concursul general evocat la punctul 1 de mai sus. El a menționat aceste diferite elemente în actul său de candidatură la acest concurs.

3        Anunțul de concurs privind concursul la care s‑a prezentat reclamantul (JO 2020, C 72 A, p. 1, denumit în continuare „anunțul de concurs”) indica printre altele, în ceea ce privește condițiile speciale de recrutare, că nu era necesară nicio experiență profesională și, în ceea ce privește „calificările căutate”, care se raportau atât la cunoștințe lingvistice, cât și la deținerea de calificări, că, pentru acest din urmă aspect, se solicita „un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu una dintre diplomele următoare în dreptul croat: Diploma iz hrvatskog prava stečena na sveučilišnom studiju (magistar/magistra prava ili diplomirani pravnik/diplomirana pravnica)”. Se preciza că, pentru a stabili dacă nivelul corespunzător unui ciclu complet de studii universitare a fost atins de candidat, comisia de evaluare va ține seama de normele în vigoare în momentul obținerii diplomei.

4        În decizia sa din 3 septembrie 2020, comisia de evaluare i‑a comunicat reclamantului:

„Pe baza datelor furnizate în actul dumneavoastră de candidatură, nu îndepliniți condițiile de admitere referitoare la calificări: nu aveți un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu una dintre diplomele în dreptul croat [solicitate].”

5        În cererea sa de reexaminare, reclamantul a arătat că diploma sa franceză de master fusese recunoscută în Croația ca fiind echivalentă cu un master 2 croat printr‑o ordonanță a autorității competente, pe care a anexat‑o. Domeniul de aplicare al unei astfel de ordonanțe în ordinea juridică croată ar fi fost precizat în decizii ale Ustavni sud (Curtea Constituțională, Croația) și ale Vrhovni sud (Curtea Supremă, Croația), pe care reclamantul le‑a anexat de asemenea. Referindu‑se la Hotărârea din 13 octombrie 2017, Brouillard/Comisia (T‑572/16, nepublicată, denumită în continuare „Hotărârea Brouillard III”, EU:T:2017:720), reclamantul a susținut că comisia de evaluare era obligată să țină seama de efectele juridice ale ordonanței menționate mai sus, și anume de faptul că, potrivit dreptului croat, diploma sa franceză de master avea aceleași efecte ca o diplomă de master 2 obținută în Croația.

6        În decizia din 12 octombrie 2020, comisia de evaluare a respins cererea de reexaminare pentru motivul că era ținută de anunțul de concurs, care stabilea competențele necesare pentru posturile care urmau să fie ocupate, și că toate candidaturile fuseseră examinate în același mod în raport cu acest anunț. Aceasta a subliniat că juriștii‑lingviști ai Curții de Justiție a Uniunii Europene trebuie să fie în măsură să traducă în „limba de concurs” texte juridice sau legislative adesea complexe din cel puțin alte două limbi, ceea ce ar fi necesitat în speță o cunoaștere aprofundată a sistemului, precum și a terminologiei juridice croate, ceea ce, din nou, nu s‑ar fi putut asigura decât prin deținerea unei diplome universitare în dreptul croat. În această privință, comisia de evaluare a subliniat că studiile reclamantului nu au privit dreptul croat. Nici recunoașterea diplomei sale franceze în vederea ocupării unui loc de muncă în Croația nu ar fi atestat cunoștințe ale sistemului și ale terminologiei juridice croate.

 Concluziile părților

7        Reclamantul solicită anularea deciziilor comisiei de evaluare din 3 septembrie și din 12 octombrie 2020, precum și obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

8        Comisia solicită respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

9        Cu titlu introductiv, trebuie amintit că articolul 4 din Decizia 2002/620/CE a Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de Justiție, a Curții de Conturi, a Comitetului Economic și Social, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 de înființare a Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene (JO 2002, L 197, p. 53, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 247) prevede:

„În conformitate cu articolul 91a din Statutul personalului, cererile și reclamațiile privind exercitarea competențelor conferite conform articolului 2 alineatul (1) și (2) din prezenta decizie se depun la oficiu. Orice recurs în acest domeniu se face împotriva Comisiei.”

10      Acesta este motivul pentru care pârâta din prezenta cauză este Comisia, deși este în discuție o decizie a unei comisii de evaluare din cadrul unui concurs organizat de Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) în numele Curții de Justiție a Uniunii Europene. Ca răspuns la o întrebare a Tribunalului, reclamantul a indicat astfel că viza într‑adevăr Comisia ca pârâtă, deși a menționat inițial EPSO în cererea introductivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 octombrie 2013, Italia/Comisia, T‑248/10, nepublicată, EU:T:2013:534, punctele 25 și 26 și jurisprudența citată).

11      Trebuie amintit de asemenea că, în cazul în care un candidat la un concurs solicită, în conformitate cu o normă prevăzută în anunțul de concurs, reexaminarea unei decizii adoptate de o comisie de evaluare, situație care se regăsește în speță, decizia luată de aceasta din urmă după reexaminarea situației candidatului se substituie deciziei inițiale a comisiei de evaluare și constituie, așadar, actul care lezează (Hotărârea din 16 decembrie 1987, Beiten/Comisia, 206/85, EU:C:1987:559, punctul 8, Hotărârea din 11 februarie 1992, Panagiotopoulou/Parlamentul, T‑16/90, EU:T:1992:11, punctul 20, și Hotărârea din 5 septembrie 2018, Villeneuve/Comisia, T‑671/16, EU:T:2018:519, punctul 24).

12      În consecință, în prezenta cauză, concluziile în anulare trebuie considerate ca fiind îndreptate numai împotriva deciziei care lezează, și anume decizia comisiei de evaluare din 12 octombrie 2020 (denumită în continuare „decizia atacată”), adoptată ca răspuns la cererea de reexaminare a deciziei sale din 3 septembrie 2020, pe care o înlocuiește.

13      Reclamantul invocă drept motive de anulare un abuz de putere al comisiei de evaluare, care nu ar fi ținut seama de recunoașterea în Croația a diplomei sale franceze, și o eroare vădită de apreciere a comisiei de evaluare, în special pentru neluarea în considerare a experienței sale profesionale.

14      În cadrul primului motiv, reclamantul susține că juriul a adus atingere competențelor autorităților croate care ar fi recunoscut diploma sa franceză ca fiind echivalentă cu o diplomă croată în temeiul recunoașterii profesionale a diplomelor străine de studii superioare în vederea ocupării unui loc de muncă în Croația. Această procedură de recunoaștere ar lua în considerare numai nivelul cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor dobândite, fără a compara programele de învățământ și, prin urmare, potrivit reclamantului, comisia de evaluare nu se putea întemeia pe lipsa, în această procedură, a comparării programelor care conduc la diploma franceză a reclamantului și, respectiv, la diplomele croate solicitate în anunțul de concurs, precum și pe lipsa verificării de către autoritățile croate a cunoștințelor reclamantului în drept croat pentru a înlătura candidatura sa. Diploma franceză a reclamantului i‑ar fi permis să devină avocat în Croația și să exercite această profesie ca avocat stagiar în baroul din Zagreb (Croația) în două cabinete succesive, în condițiile în care una dintre cerințele de principiu pentru a pretinde exercitarea acestei profesii ar consta în a fi urmat un ciclu complet de studii universitare de drept într‑o facultate de drept în Croația. Aceasta ar arăta că, în temeiul dreptului croat, diploma de drept a reclamantului a fost asimilată în întregime unei diplome de drept de nivel echivalent eliberate în Croația. Reclamantul susține că aceste elemente, inclusiv experiența sa profesională pe care a menționat‑o în formularul de candidatură, demonstrau că deține un nivel total echivalent, atât pe plan material, cât și formal, cu cel atestat de diplomele cerute prin anunțul de concurs. Prin urmare, decizia comisiei de evaluare ar reflecta o atingere adusă drepturilor sale fundamentale de cetățean al Uniunii Europene, astfel cum sunt consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special dreptul la muncă și dreptul la egalitate, precum și interzicerea discriminărilor.

15      În cadrul celui de al doilea motiv, reclamantul susține că, prin neluarea în considerare a acestor elemente, comisia de evaluare a săvârșit o eroare vădită de apreciere a faptelor, în special cu privire la nivelul cunoștințelor sale de drept croat. Săvârșind această eroare, comisia de evaluare ar fi neglijat aporturile experienței sale, atât în materie de practică a dreptului croat, cât și de traducere. Reclamantul arată că, de altfel, la câteva luni după depunerea candidaturii sale, a promovat „examenul judiciar” la care avocații stagiari se pot înscrie după 18 luni de exercitare a profesiei în Croația și care le permite să exercite toate funcțiile avocatului. Acest lucru ar demonstra a posteriori că avea într‑adevăr cunoștințele sistemului și ale terminologiei juridice croate impuse în anunțul de concurs. Reclamantul critică în această privință, în esență, incoerența dintre respingerea candidaturii sale și acceptarea candidaturilor persoanelor care nu au avut decât cunoștințe teoretice în dreptul croat.

16      În replică, reclamantul răspunde Comisiei fără a asocia argumentația sa cu unul sau altul dintre motivele sale de anulare, în măsura în care, în memoriul în apărare, Comisia însăși a răspuns la aceste motive în mod grupat pentru motivul că se suprapuneau în mare măsură. Reclamantul invocă o încălcare de către comisia de evaluare a articolului 5 alineatul (3) litera (c) și a articolului 27 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), referitoare la nivelurile minime de formare a funcționarilor și, respectiv, la principiile care trebuie să ghideze recrutările lor. Acesta susține, mai general, că condițiile de participare la un concurs nu pot fi contrare reglementării Uniunii și că comisia de evaluare nu poate avea o putere discreționară nelimitată pentru a stabili dacă calificările și experiența profesională a candidaților corespund nivelului cerut în anunțul de concurs. El arată că ierarhia normelor pe care comisia de evaluare trebuie să le aplice este următoarea: tratatele fondatoare, statutul și anunțul de concurs. Reclamantul susține în această privință că comisia de evaluare a încălcat articolul 45 TFUE, privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii, care ar fi aplicabil recrutărilor atât în cadrul instituțiilor Uniunii, cât și în cadrul statelor membre. Pe acest temei, reclamantul apreciază că comisia de evaluare ar fi trebuit să aplice principiile stabilite în Hotărârea din 6 octombrie 2015, Brouillard (C‑298/14, denumită în continuare „Hotărârea Brouillard I”, EU:C:2015:652), și anume să ia în considerare toate diplomele, certificatele și celelalte titluri ale sale, precum și experiența sa profesională relevantă, efectuând o comparație între calificările atestate de acestea și cele impuse în anunțul de concurs.

17      Pe fond, Comisia răspunde, în plus față de ceea ce comisia de evaluare a indicat în decizia sa din 3 septembrie 2020 și în decizia atacată, că, având în vedere nevoile funcției de jurist‑lingvist de limbă croată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, anunțul de concurs indica în mod clar și precis cerințele în materie de calificări pentru a se putea prezenta la concurs: un nivel de studii universitare, un conținut al studiilor, și anume dreptul croat, și al diplomelor, și anume una dintre diplomele de drept croate menționate. În duplică, Comisia precizează că anunțul de concurs nu impunea ca toate studiile să fi fost efectuate în Croația. Reclamantul nu ar fi îndeplinit a doua și a treia cerință amintite mai sus. Or, după cum s‑ar considera în mod recurent, comisia de evaluare din cadrul unui concurs ar fi obligată să se conformeze textului anunțului de concurs. Recunoașterea diplomei franceze de master a reclamantului în Croația în vederea ocupării unui loc de muncă în Croația și chiar pentru a avea acces, ca avocat stagiar, la profesia de avocat în acest stat membru nu ar face din aceasta una dintre diplomele de drept croat necesare pentru a se prezenta la concursul la care s‑a prezentat reclamantul pentru a exercita funcția respectivă de jurist‑lingvist, iar nu pentru a exercita o funcție în Croația. În această privință, comisia de evaluare nu ar fi adus atingere competențelor autorităților croate. În ceea ce privește experiența profesională a reclamantului, aceasta nu ar fi relevantă din moment ce anunțul de concurs menționa că nu era necesară nicio experiență profesională. Dacă ar fi ținut seama de aceasta, comisia de evaluare nu ar fi respectat anunțul de concurs.

18      Pe de altă parte, în duplică, Comisia invocă inadmisibilitatea invocării de către reclamant, în stadiul replicii, a articolului 5 alineatul (3) litera (c) și a articolului 27 din statut, precum și a articolului 45 TFUE. În opinia sa, reclamantul a invocat motive noi pe parcursul procesului, cu încălcarea dispozițiilor articolului 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

19      Tribunalul va examina în continuare împreună cele două critici prezentate ca motive de anulare în cererea introductivă. Așa cum a arătat Comisia, acestea se suprapun în mare măsură. În plus, sub titlurile „abuz de putere” și „eroare vădită de apreciere”, ele înglobează în realitate diferite motive și argumente pe care Tribunalul le va examina în măsura în care este necesar.

20      După cum subliniază Comisia, comisia de evaluare din cadrul unui concurs este ținută de termenii anunțului acestui concurs. Articolul 5 primul paragraf din anexa III la statut, referitoare la procedura de concurs, prevede că, „[d]upă analiza [dosarelor de candidatură], comisia de evaluare stabilește lista candidaților care corespund cerințelor stabilite în anunțul de concurs”. Această dispoziție urmărește în special respectarea rolului esențial pe care anunțul de concurs trebuie să îl aibă potrivit statutului și care constă tocmai în informarea persoanelor interesate, într‑un mod cât mai exact cu putință, cu privire la natura condițiilor necesare pentru ocuparea postului despre care este vorba pentru a le oferi posibilitatea de a aprecia, pe de o parte, dacă este necesar să își depună candidatura și, pe de altă parte, ce documente justificative sunt importante pentru lucrările comisiei de evaluare și trebuie, prin urmare, să fie anexate la actele de candidatură (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 1979, Anselme și Constant/Comisia, 255/78, EU:C:1979:175, punctul 9, și Hotărârea din 28 noiembrie 1991, Van Hecken/CES, T‑158/89, EU:T:1991:63, punctul 23). Astfel, comisia de evaluare nu poate nici să adauge criterii de selecție la cele enunțate în anunțul de concurs, așa cum s‑a statuat în cauzele în care s‑au pronunțat cele două hotărâri menționate la prezentul punct, nici, invers, să le elimine (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 decembrie 2018, UR/Comisia, T‑761/17, nepublicată, EU:T:2018:968, punctul 67).

21      În speță, după cum s‑a arătat la punctul 3 de mai sus, anunțul de concurs arăta că, în materie de calificări, era solicitat „un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu una dintre diplomele următoare în dreptul croat: Diploma iz hrvatskog prava stečena na sveučilišnom studiju (magistar/magistra prava ili diplomirani pravnik/diplomirana pravnica)”. Această dispoziție, care vizează în mod expres diplome croate de drept, nu putea fi interpretată de comisia de evaluare în sensul că îi permitea, conformându‑se anunțului de concurs, să admită echivalențe ale deținerii acestor diplome. Aceasta este de altfel ceea ce a apreciat comisia de evaluare, indicând următoarele în decizia sa din 3 septembrie 2020:

„Pe baza datelor furnizate în actul dumneavoastră de candidatură, nu îndepliniți condițiile de admitere referitoare la calificări: nu aveți un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu una dintre diplomele în dreptul croat [solicitate].”

22      Prin urmare, este necesar să se considere că reclamantul reproșează comisiei de evaluare că s‑a conformat unui anunț de concurs nelegal. Cu alte cuvinte, trebuie să se considere că reclamantul invocă mai ales prin intermediul motivelor și al argumentelor raportate la punctele 14-16 de mai sus, o excepție de nelegalitate, în sensul articolului 277 TFUE, în privința dispoziției din anunțul de concurs referitoare la calificările necesare, în special pentru incompatibilitatea cu articolul 45 TFUE.

23      În această privință, nu există în dreptul Uniunii o cerință de a se invoca în mod formal o excepție de nelegalitate. Astfel, o excepție de nelegalitate poate fi invocată în mod implicit, în măsura în care reiese relativ clar din cererea introductivă că reclamantul formulează de fapt un asemenea motiv (a se vedea Hotărârea din 27 noiembrie 2018, Mouvement pour une Europe des nations et des libertés/Parlamentul, T‑829/16, EU:T:2018:840, punctul 66 și jurisprudența citată).

24      Pe de altă parte, contrar celor susținute de Comisie în duplică, invocarea de către reclamant a articolului 45 TFUE în stadiul replicii, în special în legătură cu interpretarea care a fost dată acestuia în Hotărârea Brouillard I, nu este tardivă în prezenta procedură și, prin urmare, nu este inadmisibilă în raport cu articolul 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, care interzice invocarea de motive noi pe parcursul procesului, cu excepția cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii. Astfel, după cum rezultă din cuprinsul punctului 16 de mai sus, invocarea articolului 45 TFUE în replică nu constituie decât o dezvoltare a motivelor formulate explicit în cererea introductivă, de vreme ce în cuprinsul acesteia reclamantul a criticat în principal neluarea în considerare a valorii diplomei sale franceze în Croația și a experienței sale profesionale, în parte dobândită în afara Croației, care sunt elemente susceptibile să fie pertinente în mod direct în cadrul aprecierii unui act prin raportare la cerințele care decurg din această dispoziție așa cum au fost interpretate în Hotărârea Brouillard I (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 19 mai 1983, Verros/Parlamentul, 306/81, EU:C:1983:143, punctele 9 și 10, și Hotărârea din 26 februarie 2016, Bodson și alții/BEI, T‑240/14 P, EU:T:2016:104, punctul 30). În ceea ce privește mai precis invocarea Hotărârii Brouillard I, este necesar să se precizeze că nimic nu interzice unui reclamant să invoce precedente jurisprudențiale suplimentare în cursul procedurii, în măsura în care acestea vin în susținerea unui motiv el însuși admisibil.

25      În schimb, Comisia invocă în mod întemeiat inadmisibilitatea acelor motive invocate în replică și întemeiate pe încălcarea articolului 5 alineatul (3) litera (c) și a articolului 27 din statut. Astfel, argumentația cererii introductive nu este legată în mod suficient de direct și de evident de o demonstrație susceptibilă să stabilească faptul că aceste dispoziții au fost încălcate și niciun element nou care ar justifica invocarea acestor motive noi în stadiul replicii nu a intervenit în cursul procedurii.

26      Aceste elemente fiind precizate, trebuie analizat în primul rând motivul potrivit căruia anunțul de concurs ar fi determinat comisia de evaluare să aducă atingere competențelor autorităților croate care ar fi recunoscut diploma franceză a reclamantului ca fiind echivalentă cu o diplomă croată în temeiul recunoașterii profesionale a diplomelor străine de studii superioare în vederea ocupării unui loc de muncă în Croația.

27      Acest motiv trebuie să fie respins. Anunțul de concurs nu a determinat comisia de evaluare să conteste că diploma franceză a reclamantului era, potrivit unei decizii a autorității competente croate, recunoscută ca echivalentă cu o diplomă croată în temeiul unei recunoașteri profesionale a diplomelor străine de studii superioare în vederea ocupării unui loc de muncă în Croația. Însă această recunoaștere națională în acest scop nu implica faptul că diploma franceză respectivă trebuia recunoscută automat, în vederea unui concurs de recrutare într‑o instituție a Uniunii, ca fiind echivalentă cu diplomele croate solicitate în anunțul de concurs. Astfel, autoritățile croate nu au competența de a stabili condițiile de recrutare într‑o asemenea instituție. Prin urmare, în speță, anunțul de concurs nu poate să fi determinat comisia de evaluare să aducă atingere competențelor autorităților croate. Cu toate acestea, trebuie precizat de la bun început că constatarea menționată nu înseamnă că o asemenea recunoaștere națională nu trebuie nicidecum să fie luată în considerare de o instituție a Uniunii care organizează un concurs de recrutare în cadrul examinării candidaturilor care pretind acest aspect.

28      Trebuie apoi analizat motivul potrivit căruia anunțul de concurs publicat în speță în numele Curții de Justiție a Uniunii Europene este, având în vedere situația reclamantului astfel cum acesta a prezentat‑o în candidatura sa, contrar articolului 45 TFUE.

29      Articolul 45 TFUE prevede printre altele că libera circulație a lucrătorilor este garantată în cadrul Uniunii și că, sub rezerva restricțiilor și a condițiilor nerelevante în speță, implică dreptul de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă, de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre și de ședere în aceste state membre pentru a desfășura o activitate salarizată.

30      În cazul în care un lucrător și‑a exercitat libertatea de circulație între statele membre, acesta poate, dacă sunt îndeplinite condițiile de aplicare a acestei dispoziții, să invoce articolul 45 TFUE în fața unei instituții a Uniunii în același mod ca și în fața autorităților din statele membre (a se vedea în acest sens, împreună, Hotărârea din 15 martie 1989, Echternach și Moritz, 389/87 și 390/87, EU:C:1989:130, punctul 11, Hotărârea din 6 octombrie 2016, Adrien și alții, C‑466/15, EU:C:2016:749, punctul 25, și Hotărârea din 14 septembrie 2015, Brouillard/Curtea de Justiție, T‑420/13, nepublicată, denumită în continuare „Hotărârea Brouillard II”, EU:T:2015:633, punctul 93).

31      În speță, prin efectuarea studiilor sale universitare în alte state membre decât cel al cărui resortisant este, Croația, reclamantul se poate prevala în mod util de articolul 45 TFUE într‑un proces de acces la un loc de muncă într‑o instituție a Uniunii din moment ce această instituție nu pune în acest scop pe același plan diploma de drept pe care a obținut‑o în Franța și diplomele de drept de nivel echivalent eliberate în Croația și solicitate în anunțul de concurs. Astfel, libera circulație a resortisanților statelor membre prevăzută de Tratatul FUE nu s‑ar realiza pe deplin în cazul în care s‑ar refuza beneficiul acestei dispoziții acelor resortisanți care și‑au exercitat facilitățile prevăzute de dreptul Uniunii și care, recurgând la acestea, au dobândit calificări profesionale sau universitare în alte state membre decât cel ai cărui resortisanți sunt (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 martie 1993, Kraus, C‑19/92, EU:C:1993:125, punctele 16 și 17, și Hotărârea Brouillard I, punctele 27-29).

32      În continuare, trebuie arătat că anunțul de concurs în care se menționează că, în materie de calificări, se solicita „un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu una dintre diplomele [în drept croat enumerate]” este redactat cu privire la acest aspect la fel ca anunțul de concurs în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Brouillard III. Or, în această hotărâre s‑a statuat că un astfel de mod de redactare indica, desigur, că se solicita deținerea unuia dintre diplomele de drept menționate, dar nu un anumit parcurs sau învățarea mai multor discipline determinate în cadrul programei care a condus la obținerea uneia dintre aceste diplome (Hotărârea Brouillard III, punctele 49 și 50). În speță, Tribunalul nu are motive să se îndepărteze de această interpretare, pe care Comisia o confirmă, după cum se arată la punctul 17 de mai sus. Candidații care au efectuat o parte din studiile lor în afara Croației nu erau, așadar, excluși de la concursul în discuție în prezenta cauză numai pentru acest motiv.

33      Trebuie să se constate și că, în lipsa unor măsuri de armonizare adoptate în acest scop în temeiul articolului 46 TFUE, articolul 45 TFUE nu obligă o entitate, atunci când recrutează un lucrător solicitând din partea candidaților să dețină anumite diplome determinate, să accepte automat ca echivalente cu acestea alte diplome eliberate în alte state membre, chiar dacă aceste din urmă diplome atestă același nivel de studii în același domeniu.

34      Astfel, în lipsa armonizării evocate, o asemenea entitate are dreptul să definească cunoștințele și calificările specifice necesare pentru ocuparea locului de muncă în cauză și să solicite prezentarea unei diplome care să ateste deținerea acestor cunoștințe și calificări (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 mai 1991, Vlassopoulou, C‑340/89, EU:C:1991:193, punctul 9, și Hotărârea Brouillard I, punctele 48-50). Mai precis, o instituție a Uniunii dispune, sub rezerva cerințelor minime definite în statut, de o largă putere de apreciere pentru a stabili criteriile de capacitate impuse de posturile care urmează să fie ocupate (Hotărârea din 16 octombrie 1975, Deboeck/Comisia, 90/74, EU:C:1975:128, punctul 29, și Hotărârea din 27 septembrie 2006, Blackler/Parlamentul, T‑420/04, EU:T:2006:282, punctul 45). De altfel, în speță nu este discutată de reclamant necesitatea ca acei candidați la concursul la care s‑a prezentat și care urmărește recrutarea de juriști‑lingviști de limbă croată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene să fi avut o cunoaștere aprofundată a sistemului și a terminologiei juridice croate, pe care diplomele croate de drept solicitate trebuiau să o ateste.

35      Or, deși articolul 45 TFUE impune luarea în considerare a altor diplome prezentate de candidați eliberate în alte state membre pentru a proceda la o comparație între, pe de o parte, competențele pe care le atestă aceste diplome și, pe de altă parte, competențele atestate de diplomele solicitate de entitatea în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 mai 1991, Vlassopoulou, C‑340/89, EU:C:1991:193, punctele 16-19, și Hotărârea Brouillard I, punctele 54 și 55), această dispoziție nu impune nicio recunoaștere automată a echivalenței dintre aceste diferite diplome.

36      Anunțul de concurs la care s‑a prezentat reclamantul nu încălca, așadar, articolul 45 TFUE pentru simplul motiv că nu prevedea că diplomele de drept eliberate în alte state membre decât Croația atestând același nivel de studii precum cel atestat de diplomele croate solicitate, inclusiv dacă ar fi fost recunoscute ca fiind echivalente cu acestea din urmă de către autoritățile croate, vor fi recunoscute în mod automat ca fiind echivalente în cadrul acestui concurs.

37      Cu toate acestea, neluarea în considerare a studiilor, atestate de diplome, și a experienței profesionale pe care un lucrător candidat la un loc de muncă le‑a urmat și, respectiv, a dobândit‑o prin utilizarea libertății de circulație între statele membre consacrate la articolul 45 TFUE ar conduce la restrângerea domeniului de aplicare al acestei libertăți fundamentale garantate de Tratatul FUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 martie 1993, Kraus, C‑19/92, EU:C:1993:125, punctul 32, și Hotărârea din 10 decembrie 2009, Peśla, C‑345/08, EU:C:2009:771, punctul 36). În această privință, în speță, reclamantul se referă în mod special la cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Brouillard I.

38      În cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Brouillard I, un resortisant belgian, domnul Brouillard, își începuse studiile superioare în Belgia și obținuse ulterior în Franța același master ca acela obținut de reclamant în prezenta cauză, și anume masterul „drept, economie, gestiune cu finalitate profesională, mențiune drept privat, specialitatea jurist‑lingvist” al Universității din Poitiers. În anul 2011, în timp ce lucra deja la Cour de cassation (Curtea de Casație) belgiană, acesta s‑a prezentat la un concurs pentru recrutarea de referenți juridici la această instanță. Candidatura sa a fost declarată inadmisibilă pentru motivul că ar fi trebuit să fie titularul unei diplome de doctor, al unei licențe sau al unui master obținut de la o universitate belgiană, ceea ce ar fi atestat aptitudinea sa de a îndeplini funcția. Cererea sa de recunoaștere a echivalenței diplomei sale franceze de master cu diploma belgiană de master în drept a fost respinsă ulterior de autoritatea belgiană competentă pentru motivul că studiile sale efectuate în străinătate nu corespundeau cu cerințele facultăților de drept belgiene, care ar fi asigurat formarea pentru funcții juridice în ordinea juridică belgiană. Mai exact, anumite competențe în dreptul belgian nu ar fi fost dobândite de persoana interesată în timpul studiilor. În urma introducerii unei acțiuni de către domnul Brouillard împotriva deciziei de inadmisibilitate a candidaturii sale, Conseil d’État [Consiliul de Stat] belgian a adresat Curții mai multe întrebări preliminare.

39      La punctul 47 din Hotărârea Brouillard I, Curtea a rezumat întrebările pertinente după cum urmează:

„[…] instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune posibilității ca juriul unui concurs pentru recrutarea de referenți juridici la o instanță a unui stat membru, atunci când examinează o cerere de participare la acest concurs formulată de un resortisant al statului membru respectiv, să condiționeze această participare de deținerea diplomelor impuse de legislația statului membru în cauză sau de recunoașterea echivalenței academice a unui diplome de master eliberate de universitatea unui alt stat membru, fără a lua în considerare toate diplomele, certificatele și alte titluri, precum și experiența profesională relevantă a persoanei interesate, efectuând o comparație între calificările profesionale atestate prin acestea și cele impuse de legislația respectivă.”

40      Prin acest mod de redactare, Curtea a stabilit o distincție între, pe de o parte, echivalența recunoscută sau nu, în general, într‑un stat membru a unei diplome eliberate într‑un alt stat membru și, pe de altă parte, aprecierea in concreto pe care o comisie de evaluare din cadrul unui concurs o poate face, în plus, cu privire la caracterul adecvat al calificărilor obținute, inclusiv prin experiența profesională, de către un candidat care și‑a exercitat dreptul la libera circulație între statele membre în raport cu calificările care sunt solicitate pentru a se putea prezenta la acest concurs. La punctul 50 din Hotărârea Brouillard I, Curtea a precizat că, în speță, statul membru în cauză este liber să determine cunoștințele și calificările considerate necesare pentru a avea acces la funcțiile vizate.

41      La punctele 53 și 54 din Hotărârea Brouillard I, Curtea a amintit că norme naționale care stabilesc condiții de calificare, chiar dacă sunt aplicate fără discriminare pe criterii legate de cetățenie, pot avea ca efect împiedicarea exercitării libertății de circulație a lucrătorilor dacă normele naționale în cauză fac abstracție de cunoștințele și de calificările deja dobândite de persoana interesată într‑un alt stat membru. Curtea a dedus de aici că autoritățile unui stat membru sesizate cu o cerere de autorizare formulată de un resortisant al Uniunii de exercitare a unei profesii în cazul căreia accesul este, potrivit legislației naționale, condiționat de deținerea unei diplome sau a unei calificări profesionale sau chiar de efectuarea unor perioade de experiență practică sunt obligate să ia în considerare toate diplomele, certificatele și alte titluri, precum și experiența relevantă a persoanei interesate, efectuând o comparație între, pe de o parte, competențele atestate prin aceste titluri și această experiență și, pe de altă parte, cunoștințele și calificările cerute de legislația națională.

42      La punctul 57 din Hotărârea Brouillard I, Curtea a amintit că, în ipoteza în care compararea diplomelor obținute în alte state membre cu diplomele naționale solicitate ar conduce la constatarea unei corespondențe doar parțiale a calificărilor atestate de aceste diferite diplome, ținând seama în special de diferențele de cadru juridic dintre statele membre, autoritatea competentă putea impune ca persoana interesată să demonstreze că a dobândit cunoștințele și calificările lipsă.

43      La punctele 58 și 59 din Hotărârea Brouillard I, Curtea a precizat în această privință că revine autorităților naționale competente sarcina de a aprecia dacă cunoștințele dobândite în statul membru gazdă, fie în cadrul unui ciclu de studii, fie al unei experiențe practice, pot conta în scopul de a stabili dacă cunoștințele lipsă au fost însușite și că, în măsura în care orice experiență practică în exercitarea unor activități conexe poate spori cunoștințele unui solicitant, autoritatea competentă trebuie să ia în considerare orice experiență practică utilă pentru exercitarea profesiei la care se solicită accesul. Curtea a adăugat că valoarea exactă ce urmează să fie acordată acestei experiențe va fi stabilită de autoritatea competentă în lumina funcțiilor specifice exercitate, a cunoștințelor dobândite și aplicate în exercitarea acestor funcții, precum și a responsabilităților atribuite și a gradului de independență acordat persoanei interesate în cauză.

44      La punctul 65 din Hotărârea Brouillard I, Curtea a observat în special că experiența profesională a domnului Brouillard, mai ales cea dobândită la Cour de cassation (Curtea de Casație) belgiană, putea fi pertinentă.

45      Prin urmare, Curtea a indicat instanței de trimitere că articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune posibilității ca, în împrejurări precum cele din litigiul principal, juriul unui concurs pentru recrutarea de referenți juridici la o instanță a unui stat membru, atunci când examinează o cerere de participare la acest concurs formulată de un resortisant al statului membru respectiv, să condiționeze această participare de deținerea diplomelor impuse de legislația statului membru în cauză sau de recunoașterea echivalenței academice a unui diplome de master eliberate de universitatea unui alt stat membru, fără a lua în considerare toate diplomele, certificatele și alte titluri, precum și experiența profesională relevantă a persoanei interesate, efectuând o comparație între calificările profesionale atestate prin acestea și cele impuse de legislația respectivă.

46      În măsura în care, așa cum s‑a arătat la punctul 30 de mai sus, instituțiile Uniunii sunt, la fel ca autoritățile statelor membre, ținute de principiile care decurg din articolul 45 TFUE în situațiile în care acesta se aplică, trebuie să se constate o foarte strânsă analogie între situația care a condus la pronunțarea Hotărârii Brouillard I, invocată de reclamant, și situația care conduce la prezenta cauză.

47      Așadar, după cum susține reclamantul, candidatura sa la concursul general la care s‑a prezentat nu putea fi înlăturată pentru simplul fapt că nu deținea una dintre diplomele în drept croate solicitate în anunțul de concurs, din moment ce în actul său de candidatură a menționat nu numai deținerea unui master în dreptul francez de nivel echivalent, recunoscut în mod vădit în Croația pentru a avea acces la profesia de avocat, ci și o experiență profesională de puțin peste 3 de ani ca traducător la Parlamentul European în cadrul unității de limbă croată și de 18 luni ca avocat stagiar în Croația. Astfel, asemenea elemente puteau să participe la o demonstrație prin care se urmărea dovedirea faptului că reclamantul dispunea de aceleași calificări ca acelea atestate de diplomele juridice croate solicitate, dar dobândite altfel, în special în cadrul exercitării libertății sale de circulație în Uniune, ceea ce comisia de evaluare ar fi trebuit să poată verifica. Or, așa cum reiese din cuprinsul punctului 6 de mai sus, ținând seama de modul de redactare a anunțului de concurs amintit la punctul 3 de mai sus, comisia de evaluare nu a fost în măsură, în cadrul examinării candidaturii reclamantului, să ignore constatarea că acesta din urmă nu dispunea de una dintre diplomele croate solicitate și că nici diploma sa franceză și nici recunoașterea acesteia în vederea ocupării unui loc de muncă în Croația nu demonstrau cunoștințe ale sistemului și ale terminologiei juridice croate. Prin urmare, comisia de evaluare nu a putut examina întinderea reală a recunoașterii diplomei franceze a reclamantului pentru exercitarea unei funcții juridice în Croația și nici dacă, analizat împreună cu experiențele sale profesionale, acest element putea atesta în beneficiul acestuia din urmă cunoștințe ale sistemului și ale terminologiei juridice croate de același nivel cu cele atestate de deținerea diplomelor juridice croate solicitate.

48      Este necesar să se precizeze că, spre deosebire de ceea ce susține Comisia, dispoziția care figurează în anunțul de concurs, în condițiile specifice de recrutare, potrivit căreia nu se cerea experiență profesională – de altfel în contradicție cu cealaltă dispoziție care prevedea că această experiență constituia unul dintre criteriile eventualei selecții, așa‑numită „pe bază de calificări” și denumită „Talent Screener”, realizată pornind de la informațiile furnizate în actele de candidatură, care trebuia, la nevoie, să aibă ca rezultat reducerea numărului de candidați admiși să participe la teste la un număr de 20 ori mai mare decât numărul candidaților prevăzuți a fi înscriși pe lista de rezervă – nu poate împiedica luarea în considerare a experienței profesionale pentru a verifica, în conformitate cu interpretarea articolului 45 TFUE dată de jurisprudență, dacă sunt îndeplinite calificările atestate prin diplomele naționale solicitate într‑un anunț de concurs într‑un alt mod de către un candidat care nu deține aceste diplome și care se poate prevala de dispozițiile articolului 45 TFUE.

49      Rezultă din cele ce precedă că, având în vedere situația reclamantului, deoarece nu a permis comisiei de evaluare să examineze candidatura acestuia în conformitate cu principiile care decurg din articolul 45 TFUE, anunțul de concurs este afectat de nelegalitate în măsura în care dispoziția sa referitoare la calificări determina respingerea acestei candidaturi pentru simplul motiv că reclamantul nu dispunea de una dintre diplomele croate în drept solicitate în acest anunț. Întrucât comisia de evaluare a întemeiat decizia atacată pe această dispoziție din anunțul de concurs, care trebuie declarată inaplicabilă reclamantului în temeiul articolului 277 TFUE, decizia atacată trebuie anulată, fără a fi necesar să se examineze în rest argumentația părților.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

50      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantului.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra)

declară și hotărăște:

1)      Anulează decizia din 12 octombrie 2020 a comisiei de evaluare din cadrul concursului de respingere a cererii de reexaminare a OQ și de neadmitere a acestuia în etapa următoare a concursului general EPSO/AD/378/20 pentru întocmirea unei liste de rezervă de juriștilingviști (AD 7) de limbă croată pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

2)      Comisia Europeană suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de OQ.

Gervasoni

Madise

Martín y Pérez de Nanclares

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 7 septembrie 2022.

Semnături


*      Limba de procedură: croata.