HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a treia)
11 mai 2011
Cauza F‑53/09
J
împotriva
Comisiei Europene
„Funcție publică – Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Articolul 73 din statut – Refuz de recunoaștere a originii profesionale a unei boli – Obligația de desfășurare a procedurii într‑un termen rezonabil”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA prin care reclamantul solicită, pe de o parte, anularea deciziei Comisiei din 31 iulie 2008 prin care se refuză recunoașterea ca boală profesională a afecțiunii de care acesta suferă și, pe de altă parte, obligarea Comisiei la plata către reclamant a unor daune interese cu o valoare simbolică de un euro pentru repararea prejudiciului moral pe care consideră că l‑a suferit
Decizia: Obligă Comisia la plata către reclamant a unor daune interese în valoare de un euro. Respinge în rest acțiunea. Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și un sfert din cheltuielile efectuate de reclamant. Reclamantul suportă trei sferturi din propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Invaliditate – Regimuri distincte – Noțiunea unică de boală profesională
[Statutul funcționarilor, art. 73 și 78; reglementare privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională, art. 3 alin. (2) și art. 25]
2. Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Stabilirea originii profesionale a bolii – Sarcina probei care revine funcționarului
(Statutul funcționarilor, art. 73; reglementare privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională, art. 3)
3. Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Expertiză medicală – Puterea de apreciere a comisiei medicale – Control jurisdicțional – Limite – Obligația de motivare – Conținut
(Statutul funcționarilor, art. 73; reglementare privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională, art. 23)
4. Dreptul Uniunii – Principii – Respectarea unui termen rezonabil – Încălcare săvârșită în cadrul unei proceduri administrative – Efecte
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (1)]
1. În lipsa unei prevederi contrare în statut, noțiunea de boală profesională nu poate avea, în cadrul acestui text, un conținut diferit în funcție de aspectul dacă este vorba despre aplicarea articolului 73 sau a articolului 78 din statut, chiar dacă aceste dispoziții privesc, fiecare, un regim care are particularitățile sale.
Cu toate acestea, faptul că noțiunea de boală profesională are același conținut juridic indiferent dacă este vorba despre aplicarea articolului 73 sau a articolului 78 din statut nu înseamnă că comisia medicală prevăzută de reglementarea comună privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională ale funcționarilor Uniunii trebuie să urmeze aprecierile de fapt și medicale ale comisiei pentru invaliditate constituită potrivit articolului 78 din statut și viceversa. Astfel, procedura de recunoaștere a unei invalidități permanente totale sau parțiale, în temeiul articolului 73 din statut, și procedura de acordare a unei pensii de invaliditate pot, în temeiul articolului 78 din statut, să ajungă în mod legitim la rezultate diferite în raport cu aceeași situație de fapt și în special în ceea ce privește problema originii profesionale a bolii de care suferă un funcționar.
Astfel, în primul rând, prestațiile prevăzute la articolele 73 și 78 din statut sunt diferite și independente unele de altele, deși pot fi cumulate; de asemenea, aceste dispoziții prevăd două proceduri diferite care pot conduce la adoptarea unor decizii distincte, independente una de cealaltă. În al doilea rând, deși este de dorit ca, dacă este cazul, cele două proceduri să se desfășoare în mod concertat și ca aceleași autorități medicale să fie chemate să se pronunțe asupra diferitelor aspecte ale invalidității funcționarului, nu este vorba totuși de o împrejurare care condiționează legalitatea procedurilor, iar autoritatea împuternicită să facă numiri se bucură în această privință, în funcție de împrejurări, de o marjă de apreciere. În sfârșit, în al treilea rând, articolul 25 din reglementarea amintită prevede explicit că recunoașterea invalidității permanente totale sau parțiale, în temeiul articolului 73 din statut și al reglementării respective, nu împiedică aplicarea articolului 78 din statut și invers.
Ar putea să se considere că o astfel de situație juridică nu este pe deplin satisfăcătoare. Totuși, acest risc de aparentă contradicție este inerent coexistenței, dorite de legiuitor, a celor două regimuri, care presupune intervenția unor comisii medicale distincte, care sunt supuse unor norme procedurale distincte. În special, comisia medicală se pronunță având în vedere rezultatele unei investigații administrative, spre deosebire de comisia pentru invaliditate. Prin urmare, în situația actuală a legislației Uniunii, nu se poate exclude ca aceste două comisii să ajungă la concluzii diferite în raport cu aceeași situație de fapt.
(a se vedea punctele 55-60)
Trimitere la:
Curte: 4 octombrie 1991, Comisia/Gill, C‑185/90 P, punctele 13-16
Tribunalul de Primă Instanță: 14 mai 1998, Lucaccioni/Comisia, T‑165/95, punctul 150; 1 iulie 2008, Comisia/D, T‑262/06 P, punctul 73 și jurisprudența citată, precum și punctul 74
2. Articolul 3 din reglementarea comună privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională ale funcționarilor Uniunii instituie un dublu regim de asigurare împotriva riscurilor de boală profesională.
Articolul 3 alineatul (1) prevede că în cazul în care boala figurează pe „lista europeană a bolilor profesionale” anexată Recomandării 90/326 a Comisiei sau în versiunile sale modificate, aceasta este considerată boală profesională. Prevederea menționată instituie o prezumție legală care derogă de la dreptul comun al probelor în vederea protecției drepturilor funcționarilor în cauză, în ceea ce privește afecțiunile despre care s‑a dovedit științific că sunt în principiu legate de desfășurarea anumitor activități profesionale. Astfel, este suficient ca funcționarul în cauză să dovedească faptul că a fost expus riscului de a contacta această boală. Eventuala incertitudine legată de legătura de cauzalitate dintre exercitarea atribuțiilor și boală nu permite răsturnarea acestei prezumții.
În schimb, în cadrul articolului 3 alineatul (2) din reglementarea menționată, trebuie stabilită o legătură de cauzalitate între exercitarea atribuțiilor și apariția bolii. Deși necesitatea de a stabili o astfel de legătură de cauzalitate poate conduce la nerecunoașterea originii profesionale a anumitor afecțiuni multifactoriale, în cadrul aceleiași prevederi, simpla dovadă a unei incidențe potențiale a exercitării atribuțiilor asupra declanșării, agravării sau accelerării unei afecțiuni multifactoriale nu permite să se considere că originea profesională a acestei afecțiuni este suficient dovedită. În această privință, instanța nu poate admite în locul legiuitorului că, în cazul anumitor boli multifactoriale, îndoiala profită funcționarului interesat atunci când este imposibil din punct de vedere obiectiv să se determine, pe de o parte, dacă exercitarea acestor atribuții a avut probabil incidență asupra deteriorării stării de sănătate a persoanei interesate și, pe de altă parte, în ce măsură exercitarea atribuțiilor a contribuit, în raport cu eventuali factori extraprofesionali, la această deteriorare.
Astfel, articolul 3 alineatul (2) din reglementarea menționată garantează asigurarea în cazuri individuale, cu condiția însă ca originea profesională a afecțiunii în cauză să fie dovedită corespunzător cerințelor legale. În acest cadru juridic, faptul de a renunța, în cazul anumitor afecțiuni multifactoriale, la cerința privind efectuarea unei astfel de probe, chiar ușurată, acceptând numai proba legăturii de cauzalitate potențiale, ar încălca nu numai litera articolului 3 alineatul (2) din reglementarea în cauză, ci și obiectul și finalitatea acestui articol, care urmărește să instituie o asigurare specifică împotriva riscurilor de boală profesională, în temeiul articolului 73 din statut.
Pe de altă parte, în situațiile complexe în care boala funcționarului are mai multe cauze, profesionale, extraprofesionale, fizice sau psihice, care au contribuit, fiecare, la apariția sa, este sarcina comisiei medicale să stabilească dacă exercitarea atribuțiilor în serviciul instituțiilor Uniunii prezintă un raport direct cu boala funcționarului, de exemplu, în calitate de element care a declanșat această boală. În asemenea cazuri, pentru a se recunoaște originea profesională a bolii, nu se impune identificarea cauzei sale unice, esențiale, preponderente sau predominante în exercitarea atribuțiilor sale.
(a se vedea punctele 64-69)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 26 februarie 2003, Latino/Comisia, T‑145/01, punctele 83, 84 și 86-89
Tribunalul Funcției Publice: 14 septembrie 2010, AE/Comisia, F‑79/09, punctul 83 și jurisprudența citată
3. Misiunea care revine comisiei medicale prevăzută la articolul 23 din reglementarea comună privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională ale funcționarilor Uniunii, de a efectua cu obiectivitate și cu deplină independență o apreciere a problemelor de ordin medical, impune, pe de o parte, ca această comisie să dispună de toate elementele care i‑ar putea fi utile și, pe de altă parte, ca libertatea sa de apreciere să fie deplină. Aprecierile medicale propriu‑zise formulate de comisia medicală trebuie să fie considerate definitive atunci când au fost emise în condiții legale. Instanța are numai competența să verifice, pe de o parte, dacă comisia respectivă a fost constituită și a funcționat în mod legal și, pe de altă parte, dacă avizul său este legal, în special dacă conține o motivație care permite aprecierea considerațiilor pe care se întemeiază și dacă dovedește o legătură comprehensibilă între constatările medicale pe care le cuprinde și concluziile la care a ajuns.
În ceea ce privește controlul jurisdicțional limitat pe care îl face instanța, nu poate fi admis un criteriu întemeiat pe o eroare vădită de apreciere.
În cazul în care comisia medicală este sesizată cu probleme complexe de ordin medical în raport cu un diagnostic dificil sau cu legătura de cauzalitate între afecțiunea de care suferă persoana interesată și exercitarea activității sale profesionale în cadrul unei instituții, aceasta trebuie să indice în avizul său în special elementele dosarului pe care se întemeiază și să precizeze, în caz de divergență semnificativă, motivele pentru care nu urmează anumite rapoarte medicale, anterioare și relevante, mai favorabile persoanei interesate.
(a se vedea punctele 70, 91, 92 și 104)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: AE/Comisia, citată anterior, punctele 64 și 65 și jurisprudența citată, și punctul 89
4. Obligația de respectare a unui termen rezonabil în desfășurarea procedurilor administrative constituie un principiu general de drept al Uniunii, a cărui respectare este asigurată de instanța Uniunii și este reluată, în calitate de componentă a dreptului la o bună administrare, la articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Cu toate acestea, încălcarea principiului respectării termenului rezonabil nu justifică, în general, anularea deciziei adoptate la încheierea procedurii administrative. Astfel, numai atunci când trecerea unei perioade excesive poate avea o incidență chiar asupra cuprinsului deciziei adoptate la încheierea procedurii administrative, nerespectarea principiului termenului rezonabil afectează validitatea procedurii administrative. Așadar, un eventual termen excesiv pentru tratarea cererii de recunoaștere a originii profesionale a unei boli nu poate avea, în principiu, o incidență asupra cuprinsului avizului adoptat de comisia medicală și nici asupra celui al deciziei finale adoptate de instituție. Astfel, cu excepția unei situații speciale, un asemenea termen nu poate modifica aprecierea de către comisia medicală a originii profesionale sau extraprofesionale a unei boli. Anularea de către Tribunalul Funcției Publice a deciziei adoptate având în vedere aprecierea comisiei medicale ar avea drept principală consecință practică efectul negativ de prelungire suplimentară a procedurii pentru motivul că a fost deja prea îndelungată.
Cu toate acestea, instanța Uniunii are posibilitatea de a obliga din oficiu administrația la plata unei despăgubiri în cazul depășirii termenului rezonabil, o astfel de despăgubire reprezentând cea mai bună reparație pentru un funcționar, cu condiția ca părților să li se acorde ocazia de a‑și prezenta observațiile cu privire la această soluție.
(a se vedea punctele 113-115 și 120)
Trimitere la:
Curte: 17 decembrie 2009, M/EMEA, C‑197/09 RX‑II, punctul 41
Tribunalul de Primă Instanță: 11 aprilie 2006, Angeletti/Comisia, T‑394/03, punctele 162-167
Tribunalul Uniunii Europene: 12 mai 2010, Bui Van/Comisia, T‑491/08 P, punctul 88
Tribunalul Funcției Publice: 21 octombrie 2009, V/Comisia, F‑33/08, punctul 211, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑510/09 P