Acțiune introdusă la 11 februarie 2010 - Spania/Comisia
(Cauza T-65/10)
Limba de procedură: spaniola
Părțile
Reclamant: Regatul Spaniei (reprezentant: J. Rodríguez Cárcamo)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile reclamantului
Anularea Deciziei C(2009) 9270 final a Comisiei din 30 noiembrie 2009 de reducere a ajutorului acordat de Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) programului operațional Andaluzia, obiectivul 1 (1994-1999), în Spania, în temeiul Deciziei C(1994) 3456 din 9 decembrie 1994, FEDR 94.11.09.001, și
obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Prin prezenta acțiune, Regatul Spaniei atacă decizia citată anterior. Statul reclamant invocă următoarele motive în susținerea acțiunii sale:
încălcarea articolului 24 din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988
1, din cauza utilizării unei metode de extrapolare în decizia atacată, din moment ce acest articol nu prevede posibilitatea de a extrapola neregularitățile constatate în acțiuni concrete la totalitatea acțiunilor cuprinse în programele operaționale finanțate de FEDR. Corecția aplicată de Comisie în decizia atacată este lipsită de temei juridic, în măsura în care Orientările Comisiei din 15 octombrie 2007 privind corecțiile financiare nete în cadrul aplicării articolului 24 din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului nu sunt susceptibile să producă efecte juridice în statele membre, potrivit Hotărârii din 6 aprilie 2000, Spania/Comisia, C-443/97
2, și în măsura în care articolul 24 din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988 privește numai reducerea ajutoarelor pentru care examinarea a confirmat existența unei neregularități, principiu care este încălcat prin aplicarea de corecții prin extrapolare.
În subsidiar, încălcarea articolului 24 din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988, coroborat cu actualul articol 4 alineatul (3) din TUE (principiul cooperării loiale), pentru aplicarea corecției prin extrapolare fără să fi constatat insuficiența în sistemele de gestiune, de control sau de audit, în ceea ce privește contractele modificate, organele de gestiune care au aplicat legislația spaniolă, care nu a fost declarată contrară dreptului Uniunii Europene de către Curte. Regatul Spaniei consideră că respectarea de către autoritățile de gestiune a dreptului național, deși poate determina constatarea de către Comisie a existenței de neregularități sau de încălcări concrete ale dreptului Uniunii Europene, nu poate justifica o extrapolare pentru ineficacitate a sistemului de gestiune, în măsura în care legea pe care o aplică aceste organe nu a fost declarată contrară dreptului Uniunii Europene de către Curte, și în măsura în care Comisia nu a introdus în fața acesteia din urmă o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva statului membru în temeiul articolului 258 din TFUE.
În subsidiar, încălcarea articolului 24 din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988, pentru lipsa reprezentativității eșantionului utilizat pentru aplicarea corecției financiare prin extrapolare. Comisia a constituit eșantionul pentru aplicarea extrapolării cu un număr foarte redus de proiecte (37 din 5319), fără a lua în considerare toate axele programului operațional, incluzând cheltuieli retrase în prealabil de autoritățile spaniole, pornind de la cheltuielile declarate și nu de la ajutorul acordat și prin aplicarea unui program informatic care oferea un nivel de încredere în acesta mai mic de 85 %. Regatul Spaniei consideră prin urmare că eșantionul nu întrunește condițiile de reprezentativitate necesare pentru a servi drept bază pentru o extrapolare.
Prescripția acțiunilor în temeiul articolului 3 din Regulamentul nr. 2988 al Consiliului din 18 decembrie 1995
3. În sfârșit, potrivit Regatului Spaniei, comunicarea existenței unor neregularități către autoritățile spaniole (care a avut loc în octombrie 2004, fiind vorba în marea parte a cazurilor de neregularități săvârșite în cursul anilor 1997, 1998 și 1999) trebuie să constituie punctul de plecare al prescripției lor, prin aplicarea termenului de patru ani prevăzut la articolul 3 din Regulamentul 2988/95.