HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta extinsă)
24 ianuarie 2024(*)
„Uniunea economică și monetară – Uniune bancară – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții (MUR) – Fondul unic de rezoluție bancară (FUR) – Decizia SRB privind calculul contribuțiilor ex ante pentru anul 2021 – Obligația de motivare – Egalitate de tratament – Principiul proporționalității – Marja de apreciere a SRB – Excepție de nelegalitate – Temeiul juridic al Regulamentului (UE) nr. 806/2014 – Marja de apreciere a Comisiei”
În cauza T‑405/21,
Dexia Crédit Local, cu sediul în Paris (Franța), reprezentată de H. Gilliams și J.‑M. Gollier, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comitetului unic de rezoluție (SRB), reprezentat de J. Kerlin și C. De Falco, în calitate de agenți, asistați de H.‑G. Kamann, F. Louis, P. Gey și V. Del Pozo Espinosa de los Monteros, avocați,
pârât,
susținut de
Parlamentul European, reprezentat de J. Etienne și O. Denkov, în calitate de agenți,
de
Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de E. d’Ursel și A. Westerhof Löfflerová, în calitate de agenți,
și de
Comisia Europeană, reprezentată de D. Triantafyllou și A. Steiblytė, în calitate de agenți,
interveniente,
TRIBUNALUL (Camera a opta extinsă),
compus din domnul A. Kornezov, președinte, domnii G. De Baere, D. Petrlík (raportor) și K. Kecsmár și doamna S. Kingston, judecători,
grefier: domnul L. Ramette, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii,
în urma ședinței din 1 martie 2023,
pronunță prezenta
Hotărâre(1)
1 Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Dexia Crédit Local, solicită anularea Deciziei SRB/ES/2021/22 a Comitetului unic de rezoluție (SRB) din 14 aprilie 2021 privind calculul contribuțiilor ex ante pentru anul 2021 la Fondul unic de rezoluție (denumită în continuare „decizia atacată”), în măsura în care o privește.
[omissis]
III. Concluziile părților
22 Reclamanta solicită în esență Tribunalului:
– anularea deciziei atacate în măsura în care o privește;
– obligarea SRB la plata cheltuielilor de judecată.
23 SRB solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată;
– în subsidiar, în cazul anulării deciziei atacate, menținerea efectelor acesteia din urmă până la înlocuirea acesteia sau, cel puțin, pentru o perioadă de șase luni de la data la care hotărârea rămâne definitivă.
24 Parlamentul European solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii în măsura în care este întemeiată pe excepția de nelegalitate a Regulamentului nr. 806/2014 invocată în al cincilea și al șaselea motiv;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
25 Consiliul Uniunii Europene solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
26 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
IV. În drept
[omissis]
A. Cu privire la excepțiile de nelegalitate a Regulamentului nr. 806/2014 și a Regulamentului delegat 2015/63
1. Cu privire la al cincilea și la al șaselea motiv, întemeiate pe excepții de nelegalitate a dispozițiilor Regulamentului nr. 806/2014 în raport cu tratatele
29 În primul rând, reclamanta arată că articolele 5, 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014, pe baza cărora SRB a stabilit nivelul‑țintă anual și contribuția sa ex ante, sunt nelegale. Aceste dispoziții ar fi fost adoptate în temeiul articolului 114 TFUE, în condițiile în care substituie o agenție europeană independentă, SRB, instituită prin acest regulament, ANR‑urilor competente pentru stabilirea nivelului‑țintă anual și a contribuțiilor ex ante.
30 În al doilea rând, potrivit reclamantei, dispozițiile a căror legalitate este contestată în cadrul celui de al șaselea motiv, și anume articolele 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014, astfel cum a precizat aceasta din urmă în răspunsul său la întrebările scrise pe care Tribunalul i le‑a adresat, constituie „dispoziții fiscale” în sensul articolului 114 alineatul (2) TFUE, astfel încât nu puteau fi adoptate în temeiul alineatului (1) al acestui articol. Astfel, în măsura în care prevăd impunerea obligației de a plăti contribuții ex ante, aceste contribuții ar avea o natură fiscală, întrucât nu ar constitui remunerația reală și proporțională a unui anumit serviciu. Astfel, reclamanta nu ar putea aștepta nicio contraprestație pentru plata lor, având în vedere faptul, confirmat de Comisie și de SRB, că situația sa ar fi guvernată de dispozițiile în vigoare la momentul plasării sale în rezoluție, înainte de intrarea în vigoare a Directivei 2014/59, și că niciun instrument de rezoluție nu ar putea fi utilizat în privința sa în caz de dificultate.
31 De asemenea, contribuțiile ex ante nu ar urmări decât obiective de interes public, astfel cum ar fi statuat Tribunalul în Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB (T‑758/18, EU:T:2021:28, punctele 70 și 71). Or, obiectivul de interes public care constă în asigurarea stabilității financiare a sistemului bancar nu ar aduce beneficii numai instituțiilor supuse obligației de plată a contribuțiilor ex ante, ci tuturor actorilor economici din Uniune.
32 Ar rezulta că numai articolul 352 TFUE ar fi putut constitui un temei legal pentru adoptarea articolelor 5, 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014.
33 SRB, Parlamentul, Consiliul și Comisia contestă această argumentație.
34 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că alegerea temeiului juridic al unui act al Uniunii trebuie să se întemeieze pe elemente obiective, care pot fi supuse unui control jurisdicțional, printre care figurează finalitatea și conținutul actului [a se vedea Avizul 1/15 (Acordul PNR UE‑Canada) din 26 iulie 2017 (EU:C:2017:592, punctul 76 și jurisprudența citată) și Hotărârea din 4 septembrie 2018, Comisia/Consiliul (Acord cu Kazahstanul) (C‑244/17, EU:C:2018:662, punctul 36)].
35 Actele legislative adoptate în temeiul articolului 114 alineatul (1) TFUE trebuie, pe de o parte, să cuprindă măsuri privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre și, pe de altă parte, să aibă ca scop instituirea și funcționarea pieței interne (Hotărârea din 22 ianuarie 2014, Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul, C‑270/12, EU:C:2014:18, punctul 100).
36 Într‑o primă etapă, pentru a examina dacă articolele 5, 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014 puteau fi adoptate în temeiul articolului 114 alineatul (1) TFUE, trebuie să se examineze dacă aceste dispoziții îndeplinesc cele două condiții menționate la punctul 35 de mai sus.
37 În primul rând, trebuie amintit că articolul 114 TFUE poate fi utilizat ca temei juridic numai în cazul în care din actul juridic rezultă în mod evident și obiectiv că scopul acestuia constă în îmbunătățirea condițiilor pentru instituirea și funcționarea pieței interne (a se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2014, Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul, C‑270/12, EU:C:2014:18, punctul 113 și jurisprudența citată).
38 În speță, rezultă în special din considerentele (1) și (3) ale Regulamentului nr. 806/2014, precum și din considerentul (1) al Directivei 2014/59 că acest regulament a fost adoptat într‑un context de criză economică și financiară, care a evidențiat, în ceea ce privește Uniunea, o lipsă de instrumente care să permită abordarea eficace a riscului prezentat de instituțiile cu dificultăți financiare, ceea ce obliga statele membre să utilizeze mijloacele financiare publice pentru a sprijini astfel de instituții.
39 Rezultă de asemenea din considerentul (1) al Regulamentului nr. 806/2014 că această criză a demonstrat că funcționarea pieței interne a serviciilor bancare se află în pericol și că există un risc din ce în ce mai ridicat de fragmentare financiară. Acest fapt reprezenta un motiv real de îngrijorare în cadrul pieței interne în care băncile ar fi trebuit să poată desfășura activități transfrontaliere semnificative, în condițiile în care aceste activități erau în scădere din cauza temerilor în ceea ce privește riscul de contagiune.
40 Pe de altă parte, legiuitorul Uniunii a subliniat, în considerentele (2)-(4) și (12) ale Regulamentului nr. 806/2014, că divergențele dintre normele naționale în materie de rezoluție și dintre practicile administrative aferente ale acestora, precum și lipsa unui proces decizional unificat pentru rezoluție în uniunea bancară contribuiau la o lipsă de încredere a sistemelor bancare naționale în cele ale celorlalte state membre, inclusiv ale statelor membre care nu participă la SRB, și contribuiau la instabilitatea pieței, deoarece nu asigurau previzibilitatea în ceea ce privește rezultatul posibil al situației de dificultate a unei bănci. Aceste divergențe puteau determina de asemenea costuri ale împrumutului mai ridicate pentru anumite bănci și clienți doar pe baza locului de stabilire și indiferent de bonitatea lor reală.
41 În sfârșit, legiuitorul Uniunii a subliniat, în considerentele (9) și (19) ale Regulamentului nr. 806/2014, că, atât timp cât normele în materie de rezoluție, practicile și abordările privind repartizarea sarcinilor în acest domeniu ar rămâne la nivel național, iar resursele financiare necesare pentru finanțarea rezoluției ar fi colectate și cheltuite la nivel național, legătura dintre statele membre și sectorul bancar nu s‑ar rupe în totalitate, iar piața internă ar rămâne fragmentată. Acest lucru ar restrânge activitățile transfrontaliere ale băncilor, creând astfel obstacole în calea exercitării libertăților fundamentale și denaturând concurența pe piața internă.
42 Având în vedere aceste considerații, Regulamentul nr. 806/2014 urmărește să limiteze legătura dintre percepția poziției bugetare a statelor membre, luate separat, și costurile de finanțare ale băncilor și a întreprinderilor care își desfășoară activitatea în statele membre respective, precum și să pună responsabilitatea finanțării stabilizării sistemului financiar asupra sectorului financiar în ansamblul său.
43 Astfel, după cum prevede articolul 1 din Regulamentul nr. 806/2014, acesta instituie, printre altele, norme uniforme și o procedură uniformă pentru rezoluția instituțiilor, care ar trebui să fie aplicate de SRB, pentru a contracara amenințările menționate la punctele 38-41 de mai sus.
44 Un element esențial al acestor norme și al acestei proceduri este FUR, care permite, astfel cum reiese din articolele 67 și 76 din Regulamentul nr. 806/2014 și din considerentul (107) al acestui regulament, să se asigure exercitarea eficientă a competențelor de rezoluție și să se contribuie la finanțarea instrumentelor de rezoluție asigurând aplicarea lor eficientă.
45 Pentru a garanta mijloace financiare suficiente în FUR, acesta din urmă este finanțat, având în vedere considerațiile enunțate la punctele 38-41 de mai sus, în special prin contribuțiile ex ante plătite de instituții și al căror cuantum depinde de nivelul‑țintă final și de modalitățile principale de calcul stabilite la articolele 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014.
46 În consecință, plata acestor contribuții, astfel cum este stabilită în conformitate cu articolele 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014, asigură aplicarea eficientă a unor norme uniforme și a procedurii uniforme de rezoluție a instituțiilor. Normele care stabilesc contribuțiile menționate permit, la rândul lor, astfel cum reiese din considerentele (12) și (19) ale aceluiași regulament, să se evite ca practicile naționale divergente să împiedice exercitarea libertăților fundamentale sau să denatureze concurența pe piața internă.
47 Pe de altă parte, legiuitorul Uniunii a subliniat, în considerentele (11), (31) și (39) ale Regulamentului nr. 806/2014, că aplicarea uniformă a unui regim de rezoluție în statele membre participante ar fi consolidată prin sarcinile încredințate SRB, care a fost conceput în mod specific pentru a asigura un proces decizional rapid și eficace în cadrul procedurii de rezoluție și ar trebui, de asemenea, să se asigure că stabilitatea financiară națională, stabilitatea financiară a Uniunii și piața internă se iau în calcul în mod corespunzător. În acest context, articolul 5 din acest regulament prevede că SRB trebuie să fie considerat o ANR, în sensul Directivei 2014/59, atunci când îndeplinește sarcini și exercită competențe conferite unei astfel de ANR. Această dispoziție permite astfel SRB să acționeze pe deplin ca organ decizional în domeniul rezoluției în cadrul uniunii bancare și, prin urmare, ținând seama și de considerațiile enunțate la punctele 38-41 de mai sus, are ca obiect îmbunătățirea funcționării pieței interne.
48 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se constate că Regulamentul nr. 806/2014, în special articolele 5, 69 și 70, are ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de instituire și de funcționare a pieței interne.
49 În al doilea rând, trebuie amintit că, prin expresia „măsuri privind apropierea”, care figurează la articolul 114 TFUE, autorii Tratatului FUE au dorit să confere legiuitorului Uniunii, în funcție de contextul general și de împrejurările specifice ale materiei care trebuie armonizată, o marjă de apreciere cu privire la cea mai adecvată tehnică de apropiere pentru a atinge rezultatul dorit, în special în domenii care se caracterizează prin particularități tehnice complexe (a se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2014, Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul, C‑270/12, EU:C:2014:18, punctul 102 și jurisprudența citată).
50 Prin urmare, legiuitorul Uniunii, în alegerea sa referitoare la tehnica de apropiere și ținând seama de marja de apreciere de care beneficiază în ceea ce privește măsurile prevăzute la articolul 114 TFUE, poate delega unui organ sau unui organism al Uniunii competențe vizând punerea în aplicare a armonizării urmărite. Printre altele, acesta este cazul atunci când măsurile care urmează a fi luate trebuie să se întemeieze pe o experiență profesională și tehnică specială, precum și pe o capacitate reactivă a unei astfel de entități (Hotărârea din 22 ianuarie 2014, Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul, C‑270/12, EU:C:2014:18, punctul 105).
51 În acest context, pe de o parte, trebuie arătat că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 38-42 de mai sus, măsurile care trebuie luate în domeniul rezoluției trebuie să se întemeieze pe o expertiză profesională și tehnică specifică. Pe de altă parte, astfel cum rezultă din considerațiile enunțate la punctul 47 de mai sus, SRB a fost instituit pentru a asigura și a consolida aplicarea unor norme uniforme și a procedurii uniforme de rezoluție a instituțiilor. În aceste condiții, legiuitorul Uniunii putea să prevadă, la articolul 5 din Regulamentul nr. 806/2014, că SRB trebuia să fie considerat o ANR, în sensul Directivei 2014/59, atunci când executa sarcini și exercita competențe conferite unei astfel de ANR și îi putea încredința competențele de a stabili, în temeiul articolelor 69 și 70 din acest regulament, cuantumul contribuțiilor ex ante, precum și de a gestiona mijloacele financiare ale FUR în conformitate cu articolul 67 alineatele (2) și (3) din regulamentul menționat.
52 În plus, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 45 și 46 de mai sus, articolele 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014 constituie un element esențial al normelor și al procedurii de rezoluție a instituțiilor, care contribuie la a evita ca unele practici naționale divergente să împiedice exercitarea libertăților fundamentale sau să denatureze concurența pe piața internă.
53 De asemenea, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 47 de mai sus, articolul 5 din Regulamentul nr. 806/2014 cuprinde o măsură referitoare la apropierea legislațiilor în materie de rezoluție, care consolidează aplicarea uniformă a normelor și a procedurii de rezoluție a instituțiilor.
54 În aceste condiții, articolele 5, 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014 pot fi considerate dispoziții referitoare la apropierea dispozițiilor statelor membre în materie de rezoluție a instituțiilor în uniunea bancară.
55 Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia crearea SRB prin Regulamentul nr. 806/2014 nu îndeplinește cerințele enunțate în Hotărârea din 2 mai 2006, Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul (C‑217/04, EU:C:2006:279, punctele 44 și 45).
56 În Hotărârea din 2 mai 2006, Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul (C‑217/04, EU:C:2006:279), Curtea a arătat că misiunile încredințate unui organism însărcinat să contribuie la realizarea unui proces de armonizare trebuie să fie strâns legate de materiile care fac obiectul actelor de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre, aceasta fiind „în special” situația atunci când organismul astfel instituit furniza prestații autorităților naționale sau operatorilor care au incidență asupra punerii în aplicare omogene a instrumentelor de armonizare și care sunt susceptibile să faciliteze aplicarea acestora (Hotărârea din 2 mai 2006, Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul, C‑217/04, EU:C:2006:279, punctul 45).
57 Făcând aceste din urmă precizări, Curtea a evidențiat caracteristicile cauzei cu care era sesizată care permiteau, în împrejurările acestei cauze, să se considere că misiunile organismului în discuție la acea dată erau strâns legate de materiile care făceau obiectul actului de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în discuție în această cauză.
58 O astfel de legătură strânsă între atribuțiile încredințate SRB și materia care face obiectul Regulamentului nr. 806/2014 există de asemenea în prezenta cauză. Astfel, sarcinile încredințate SRB prin acest regulament, astfel cum sunt descrise la punctul 51 de mai sus, se înscriu în contextul creării uniunii bancare, care necesita un regulament uniform, complet și detaliat referitor la serviciile financiare, după cum a indicat legiuitorul Uniunii în considerentul (5) al acestui regulament. În acest context, astfel cum reiese din considerentul (35) al regulamentului menționat, SRB joacă un rol important în asigurarea coerenței între practicile de supraveghere și de rezoluție în întreaga Uniune. În plus, în conformitate cu articolul 31 alineatul (1) și cu articolul 70 alineatul (2) din același regulament, în cadrul exercitării atribuțiilor sale, SRB colaborează îndeaproape cu ANR‑urile, inclusiv la calcularea contribuțiilor ex ante. Sarcinile care sunt încredințate SRB prin Regulamentul nr. 806/2014 au, prin urmare, un impact asupra punerii în aplicare omogene a instrumentelor de armonizare și pot facilita aplicarea acestora.
59 În aceste împrejurări, reclamanta nu poate pretinde că misiunile încredințate SRB nu sunt strâns legate de materiile care fac obiectul actelor de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în materia în cauză.
60 Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că articolele 5, 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014 îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 114 alineatul (1) TFUE.
61 Într‑o a doua etapă, reclamanta susține că articolele 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014, în măsura în care prevăd obligația de a plăti contribuții ex ante, au o natură fiscală în sensul articolului 114 alineatul (2) TFUE și, prin urmare, nu pot fi adoptate în temeiul articolului 114 alineatul (1) TFUE.
62 Articolul 114 alineatul (2) TFUE prevede că alineatul (1) al acestei dispoziții nu se aplică printre altele „dispozițiilor fiscale”.
63 În ceea ce privește interpretarea expresiei „dispoziții fiscale”, este necesar să se constate că Tratatul FUE nu conține o definiție a acesteia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2004, Comisia/Consiliul, C‑338/01, EU:C:2004:253, punctul 63).
64 În aceste condiții, reiese din jurisprudența Curții că o prelevare plătită de operatorii economici dintr‑un anumit sector nu are natură fiscală într‑o situație în care, în special, este alocată în mod direct numai finanțării cheltuielilor din acest sector și în care cheltuielile respective sunt necesare pentru funcționarea acestuia din urmă, în special în scopul de a‑l stabiliza (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 11 iulie 1989, Schräder HS Kraftfutter, 265/87, EU:C:1989:303, punctele 9 și 10).
65 Or, acest raționament se aplică și în cazul contribuțiilor ex ante, care urmează o logică de ordin asiguratoriu și care sunt plătite de operatorii economici dintr‑un anumit sector în vederea finanțării exclusiv a cheltuielilor din acest sector.
66 Astfel, în ceea ce privește natura contribuțiilor ex ante, s‑a arătat deja la punctul 38 de mai sus că Regulamentul nr. 806/2014 fusese adoptat într‑un context de criză economică și financiară care evidențiase, în ceea ce privește Uniunea, o lipsă de instrumente care să permită să se facă față în mod eficient riscului prezentat de instituțiile cu dificultăți financiare, ceea ce obliga statele membre să utilizeze mijloacele financiare publice pentru a susține astfel de instituții. MUR urmărește să evite daunele provocate de intrarea în dificultate a unor instituții survenite în astfel de crize, din moment ce intrarea în dificultate a instituțiilor într‑un singur stat membru poate compromite stabilitatea piețelor financiare în ansamblu, astfel cum reiese din considerentele (8) și (12) ale acestui regulament.
67 În acest context, legiuitorul Uniunii a considerat că revenea ansamblului sectorului financiar sarcina de a finanța stabilizarea sistemului financiar, astfel cum reiese în special din considerentul (100) al Regulamentului nr. 806/2014.
68 Din această perspectivă, natura specifică a contribuțiilor ex ante constă, astfel cum confirmă considerentele (105)-(107) ale Directivei 2014/59 și considerentul (41) al Regulamentului nr. 806/2014, în a garanta, într‑o logică de ordin asiguratoriu, că sectorul financiar procură MUR resurse financiare suficiente pentru ca acesta să își poată îndeplini funcțiile (Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113).
69 În consecință, în conformitate cu articolul 67 alineatele (2) și (4) și cu considerentul (61) al Regulamentului nr. 806/2014, contribuțiile ex ante sunt colectate de la operatorii economici din sectorul financiar pentru a alimenta FUR, la care se poate recurge numai în scopul aplicării eficiente a instrumentelor de rezoluție și al exercitării eficiente a competențelor de rezoluție în cazul în care aceste măsuri se dovedesc necesare pentru atingerea obiectivului de stabilitate financiară a acestui sector.
70 În această privință, trebuie arătat că, astfel cum rezultă din articolul 1 din Regulamentul nr. 806/2014, măsurile menționate la punctul 69 de mai sus nu sunt aplicate decât în beneficiul instituțiilor care sunt obligate să plătească contribuțiile ex ante.
71 Desigur, Regulamentul nr. 806/2014 nu stabilește nicio legătură automată între plata contribuției ex ante și rezoluția instituției în cauză. Acesta este motivul pentru care contribuțiile ex ante nu pot fi considerate prime de asigurare a căror plată lunară și rambursare ar fi posibile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB, T‑758/18, EU:T:2021:28, punctele 70 și 73).
72 Nu este mai puțin adevărat că instituțiile profită în două privințe de FUR, care este finanțat tocmai prin contribuțiile lor ex ante.
73 Pe de o parte, în cazul în care instituțiile se află sau sunt susceptibile de a intra în dificultate, situația lor financiară poate fi regularizată în cadrul unei proceduri de rezoluție care poate fi inițiată în favoarea lor dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute la articolul 18 din Regulamentul nr. 806/2014. O asemenea procedură permite astfel utilizarea mijloacelor financiare ale FUR în beneficiul unor asemenea instituții, înțelegându‑se că aceste mijloace au fost alimentate prin contribuțiile acestora din urmă.
74 Pe de altă parte, toate instituțiile beneficiază de contribuțiile lor ex ante prin intermediul stabilității sistemului financiar, care este asigurată de FUR.
75 Astfel, riscul acoperit de FUR este cel pe care întregul sector financiar îl prezintă pentru stabilitatea sistemului financiar (Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB, T‑758/18, EU:T:2021:28, punctul 72).
76 Rezultă că FUR urmărește, dintr‑o perspectivă de ordin nu fiscal, ci asiguratoriu, să garanteze stabilitatea sectorului financiar în ansamblul său, având ca obiectiv asigurarea unei protecții împotriva propriei crize în beneficiul tuturor instituțiilor.
77 Această finalitate de ordin asiguratoriu se reflectă, de altfel, și în calculul contribuțiilor ex ante, dat fiind că acestea nu rezultă din aplicarea unei anumite rate la o bază de impozitare, ci, în temeiul articolelor 102 și 103 din Directiva 2014/59, precum și al articolelor 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014, din definirea unui nivel‑țintă final, apoi a unui nivel‑țintă anual, care este apoi repartizat între instituții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113). Această repartizare a nivelului‑țintă anual se întemeiază în special, astfel cum rezultă și din considerentul (109) al Regulamentului nr. 806/2014, pe riscul pe care îl reprezintă fiecare instituție pentru stabilitatea sistemului financiar, ceea ce determină instituțiile să adopte moduri de funcționare mai puțin riscante.
78 Din cele de mai sus rezultă că instituțiile plătesc contribuțiile ex ante într‑o logică de ordin asiguratoriu, dat fiind că aceste contribuții sunt direct alocate numai finanțării cheltuielilor din sectorul financiar din care fac parte aceste instituții și că aceste cheltuieli se dovedesc necesare pentru funcționarea acestui sector, în special pentru a‑l stabiliza în cazul intrării în dificultate a anumitor instituții și pentru a limita efectele de contagiune.
79 În consecință, dispozițiile Regulamentului nr. 806/2014 care obligă instituțiile să plătească contribuții ex ante și precizează modalitățile de calculare a acestora, în special articolele 69 și 70 din acesta, nu constituie „dispoziții fiscale” în sensul articolului 114 alineatul (2) TFUE.
80 Această concluzie nu este infirmată de argumentația reclamantei.
81 Pe de o parte, pentru motivele enunțate la punctele 72-74 de mai sus, este necesar să se respingă argumentul reclamantei potrivit căruia aceasta nu ar primi nicio contraprestație în urma plății contribuțiilor ex ante.
82 Pe de altă parte, nici argumentul reclamantei potrivit căruia stabilitatea financiară este un obiectiv de interes public care nu profită doar persoanelor supuse obligației de plată a contribuțiilor ex ante nu poate fi admis. Astfel, o asemenea împrejurare nu are incidență asupra logicii de ordin asiguratoriu a contribuțiilor ex ante, dat fiind că aceste contribuții plătite de instituții sunt afectate în mod direct numai finanțării cheltuielilor din sectorul financiar din care fac parte aceste instituții și că aceste cheltuieli se dovedesc necesare pentru funcționarea acestui sector.
83 Într‑o a treia etapă, reclamanta susține că Regulamentul nr. 806/2014 ar fi trebuit să fie adoptat în temeiul articolului 352 TFUE, care este o dispoziție echivalentă cu articolul 127 alineatul (6) TFUE, care constituia temeiul juridic al Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO 2013, L 287, p. 63).
84 Articolul 352 TFUE urmărește să suplinească lipsa prerogativelor de acțiune conferite expres sau implicit instituțiilor Uniunii prin dispozițiile specifice ale tratatelor, în măsura în care aceste prerogative sunt totuși necesare Uniunii pentru a putea să își exercite funcțiile în vederea atingerii unuia dintre obiectivele stabilite prin aceste tratate [Avizul 2/94 (Aderarea Comunității la CEDO) din 28 martie 1996, EU:C:1996:140, punctul 29; a se vedea de asemenea Hotărârea din 3 septembrie 2009, Parlamentul/Consiliul, C‑166/07, EU:C:2009:499, punctul 41 și jurisprudența citată].
85 Rezultă că, atunci când există un temei juridic specific pentru adoptarea unui act al Uniunii, recurgerea la articolul 352 TFUE este exclusă.
86 Or, pe de o parte, din cuprinsul punctelor 38-54 de mai sus rezultă că dispozițiile a căror legalitate este contestată, și anume articolele 5, 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014, îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 114 alineatul (1) TFUE, întrucât cuprind, fiecare, o măsură referitoare la apropierea legislațiilor și a reglementărilor în materie de rezoluție și în măsura în care au ca obiect ameliorarea funcționării pieței interne. Pe de altă parte, din cuprinsul punctelor 62-79 de mai sus reiese că articolele 69 și 70 din acest regulament, a căror legalitate este contestată, nu constituie „dispoziții fiscale” în sensul articolului 114 alineatul (2) TFUE.
87 În consecință, asemenea măsuri pot fi legate de competențele acordate instituțiilor Uniunii de a legifera în temeiul articolului 114 TFUE în vederea îmbunătățirii funcționării pieței interne.
88 În aceste condiții, articolul 352 TFUE nu constituie un temei juridic adecvat pentru adoptarea articolelor 5, 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014.
89 Având în vedere tot ceea ce precedă, al cincilea și al șaselea motiv trebuie respinse.
[omissis]
B. Cu privire la motivele privind legalitatea deciziei atacate
[omissis]
1. Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014 prin decizia atacată
[omissis]
207 Pentru a aprecia dacă SRB a încălcat articolul 69 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014 atunci când a stabilit nivelul‑țintă anual în decizia atacată, Tribunalul trebuie mai întâi să examineze din oficiu dacă această decizie este suficient motivată în ceea ce privește stabilirea nivelului menționat.
208 În această privință, trebuie amintit că nemotivarea sau motivarea insuficientă constituie un motiv de ordine publică ce poate și chiar trebuie să fie invocat din oficiu de instanța Uniunii (a se vedea Hotărârea din 2 decembrie 2009, Comisia/Irlanda și alții, C‑89/08 P, EU:C:2009:742, punctul 34 și jurisprudența citată). În consecință, Tribunalul poate și chiar trebuie să țină cont și de alte vicii de motivare decât cele invocate de reclamantă, în special atunci când acestea transpar în cursul procedurii.
209 În acest scop, părțile au fost ascultate, printr‑o măsură de organizare a procedurii și în ședință, cu privire la toate eventualele vicii de motivare de care ar fi afectată decizia atacată în ceea ce privește stabilirea nivelului‑țintă anual.
210 Acestea fiind precizate, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, la sfârșitul perioadei inițiale, mijloacele financiare disponibile în FUR trebuie să atingă nivelul‑țintă final, care corespunde cu cel puțin 1 % din cuantumul depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante.
211 Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014, pe parcursul perioadei inițiale, contribuțiile ex ante trebuie să fie repartizate cât mai uniform posibil în timp până la atingerea nivelului‑țintă final menționat la punctul 210 de mai sus, ținându‑se seama în mod corespunzător de etapa ciclului de activitate și de impactul pe care contribuțiile prociclice îl pot avea asupra poziției financiare a instituțiilor.
212 Articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014 precizează că, anual, contribuțiile datorate de toate instituțiile autorizate de pe teritoriul tuturor statelor membre participante nu depășesc 12,5 % din nivelul‑țintă final.
213 În ceea ce privește metoda de calculare a contribuțiilor ex ante, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 prevede că SRB stabilește cuantumul acestora pe baza nivelului‑țintă anual, având în vedere nivelul‑țintă final, precum și pe baza cuantumului mediu, calculat trimestrial, al depozitelor garantate în anul anterior ale tuturor instituțiilor autorizate de pe teritoriul tuturor statelor membre participante.
214 De asemenea, potrivit articolului 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, SRB calculează contribuția ex ante pentru fiecare instituție pe baza nivelului‑țintă anual, care trebuie să fie stabilit prin raportare la nivelul‑țintă final și în conformitate cu metodologia prevăzută în Regulamentul delegat 2015/63.
215 În speță, astfel cum reiese din considerentul (48) al deciziei atacate, SRB a stabilit, pentru perioada de contribuție 2021, cuantumul nivelului‑țintă anual la 11 287 677 212,56 euro.
216 În considerentele (36) și (37) ale deciziei atacate, SRB a explicat în esență că nivelul‑țintă anual trebuia determinat pe baza unei analize a evoluției depozitelor garntate în cursul anilor precedenți, a tuturor evoluțiilor pertinente ale situației economice, precum și a unei analize cu privire la indicatorii referitori la etapa ciclului de activitate și efectele pe care contribuțiile prociclice le‑ar avea asupra situației financiare a instituțiilor. Ulterior, SRB a considerat corect să stabilească un coeficient care se întemeia pe această analiză și pe mijloacele financiare disponibile în FUR (denumit în continuare „coeficientul”). SRB a aplicat acest coeficient unei optimi din cuantumul mediu al depozitelor garantate în anul 2020, pentru a obține nivelul‑țintă anual.
217 SRB și‑a prezentat abordarea urmată pentru stabilirea coeficientului în considerentele (38)-(47) ale deciziei atacate.
218 În considerentul (38) al deciziei atacate, SRB a constatat o tendință constantă de creștere a depozitelor garantate pentru toate instituțiile din statele membre participante. În special, cuantumul mediu al acestor depozite, calculat trimestrial, se ridica pentru anul 2020 la 6,689 mii de miliarde de euro.
219 În considerentele (40) și (41) ale deciziei atacate, SRB a prezentat evoluția prognozată a depozitelor garantate pentru cei trei ani rămași din perioada inițială, și anume 2021-2023. SRB a estimat că ratele anuale de creștere a depozitelor garantate până la sfârșitul perioadei inițiale se vor situa între 4 % și 7 %.
220 În considerentele (42)-(45) ale deciziei atacate, SRB a prezentat o evaluare a etapei ciclului de activitate și a potențialului efect prociclic pe care contribuțiile ex ante l‑ar putea avea asupra situației financiare a instituțiilor. În acest scop, SRB a arătat că a ținut seama de mai mulți indicatori, precum previziunile Comisiei de creștere a produsului intern brut și proiecțiile Băncii Centrale Europene (BCE) în această privință sau fluxul de credite din sectorul privat ca procent din produsul intern brut.
221 În considerentul (46) al deciziei atacate, SRB a concluzionat că, deși era rezonabil să preconizeze continuarea creșterii depozitelor garantate în cadrul uniunii bancare, ritmul acestei creșteri ar fi inferior celui din anul 2020. În această privință, SRB a arătat, în considerentul (47) al deciziei atacate, că a adoptat o „abordare prudentă” în ceea ce privește ratele de creștere a depozitelor garantate pentru anii următori până în anul 2023.
222 Având în vedere aceste considerații, SRB a stabilit, în considerentul (48) al deciziei atacate, valoarea coeficientului la 1,35 %. SRB a calculat apoi cuantumul nivelului‑țintă anual, înmulțind cuantumul mediu al depozitelor garantate în 2020 cu acest coeficient și împărțind rezultatul acestui calcul la opt, în conformitate cu următoarea formulă matematică, care figurează în considerentul (48) al deciziei menționate:
„Ținta0 [cuantumul nivelului țintă anual] = Totalul depozitelor garantate2020 * 0,0135 * ⅛ = 11 287 677 212,56”.
223 Reiese în esență din explicațiile SRB din ședință că acesta a stabilit nivelul‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2021 după cum urmează.
224 În primul rând, pe baza unei analize prospective, SRB a stabilit cuantumul depozitelor garantate ale ansamblului instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante, prognozat la sfârșitul perioadei inițiale, la aproximativ 7,5 mii de miliarde de euro. Pentru a ajunge la acest cuantum, SRB a ținut seama de cuantumul mediu al depozitelor garantate în anul 2020, și anume 6,689 mii de miliarde de euro, de o rată anuală de creștere a depozitelor garantate de 4 %, precum și de numărul de perioade de contribuție rămase până la sfârșitul perioadei inițiale, și anume trei.
225 În al doilea rând, în conformitate cu articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, SRB a calculat 1 % din această sumă de 7,5 mii de miliarde de euro pentru a obține cuantumul estimat al nivelului‑țintă final care trebuia atins la 31 decembrie 2023, și anume aproximativ 75 de miliarde de euro.
226 În al treilea rând, SRB a dedus din acest din urmă cuantum resursele financiare deja disponibile în FUR în anul 2021, și anume aproximativ 42 de miliarde de euro, pentru a obține cuantumul care rămânea de perceput în perioadele de contribuție rămase până la sfârșitul perioadei inițiale, și anume 2021-2023. Acest cuantum se ridica la aproximativ 33 de miliarde de euro.
227 În al patrulea rând, SRB a împărțit acest cuantum la trei pentru a‑l repartiza uniform între cele trei perioade de contribuție rămase. Nivelul‑țintă anual pentru perioada de contribuție 2021 a fost astfel stabilit la cuantumul menționat la punctul 215 de mai sus, și anume la aproximativ 11,287 miliarde de euro.
228 SRB a afirmat de asemenea în ședință că a făcut publice informațiile pe care se întemeiase metodologia descrisă la punctele 224-227 de mai sus și care ar fi permis reclamantei să înțeleagă metodologia prin care fusese stabilit nivelul‑țintă anual. În special, acesta a precizat că publicase pe site‑ul său web, în mai 2021, și anume după adoptarea deciziei atacate, însă înainte de introducerea prezentei acțiuni, o fișă descriptivă intitulată „Fact Sheet 2021” (denumită în continuare „fișa descriptivă”), care indica cuantumul estimat al nivelului‑țintă final. În mod similar, SRB a afirmat că cuantumul mijloacelor financiare disponibile în cadrul FUR era de asemenea accesibil pe site‑ul său web, precum și prin intermediul altor surse publice, iar aceasta cu mult timp înainte de adoptarea deciziei atacate.
229 Pentru a examina dacă SRB și‑a respectat obligația de motivare în ceea ce privește determinarea nivelului‑țintă anual, trebuie amintit mai întâi că, în ceea ce privește, în continuare, conținutul obligației de motivare, reiese din jurisprudență că motivarea unei decizii luate de o instituție sau un organ al Uniunii trebuie să fie lipsită de contradicții astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de motivele reale ale deciziei, pentru a‑și apăra drepturile în fața instanței competente, iar acesteia din urmă să își exercite controlul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 169 și jurisprudența citată, Hotărârea din 22 septembrie 2005, Suproco/Comisia, T‑101/03, EU:T:2005:336, punctele 20 și 45-47, și Hotărârea din 16 decembrie 2015, Grecia/Comisia, T‑241/13, EU:T:2015:982, punctul 56).
230 De asemenea, atunci când autorul deciziei atacate furnizează anumite explicații cu privire la motivele acesteia în cursul procedurii în fața instanței Uniunii, aceste explicații trebuie să fie coerente cu considerațiile prezentate în această decizie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 2005, Suproco/Comisia, T‑101/03, EU:T:2005:336, punctele 45-47, și Hotărârea din 13 decembrie 2016, Printeos și alții/Comisia, T‑95/15, EU:T:2016:722, punctele 54 și 55).
231 Astfel, deși considerațiile prezentate în decizia atacată nu sunt coerente cu asemenea explicații furnizate în cursul procedurii jurisdicționale, motivarea deciziei în cauză nu îndeplinește funcțiile amintite la punctele 181-182 de mai sus. În special, o astfel de neconcordanță împiedică, pe de o parte, persoanele interesate să cunoască motivele reale ale deciziei atacate, înainte de introducerea acțiunii, și să își pregătească apărarea în privința acestora și, pe de altă parte, instanța Uniunii să identifice motivele care au servit drept veritabil temei juridic pentru această decizie și să examineze conformitatea lor cu normele aplicabile.
232 În sfârșit, trebuie amintit că, atunci când adoptă o decizie de stabilire a contribuțiilor ex ante, SRB trebuie să aducă la cunoștința instituțiilor în cauză metoda de calcul al acestor contribuții (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 122).
233 Același lucru este valabil pentru metoda de determinare a nivelului‑țintă anual, acest cuantum având o importanță esențială în economia unei astfel de decizii. Într‑adevăr, după cum reiese din articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, modul de calcul al contribuțiilor ex ante constă în repartizarea acestui cuantum între toate instituțiile în cauză, astfel încât o majorare sau o reducere a cuantumului respectiv determină o majorare sau o reducere corespunzătoare a contribuției ex ante a fiecăreia dintre aceste instituții.
234 Reiese din cele ce precedă că, deși SRB este obligat să furnizeze instituțiilor, prin intermediul deciziei atacate, explicații privind metoda de determinare a nivelului‑țintă anual, aceste explicații trebuie să fie coerente cu explicațiile furnizate de SRB în cursul procedurii jurisdicționale și să privească metodologia aplicată efectiv.
235 Această situație nu se regăsește însă în prezenta cauză.
236 Astfel, trebuie să se arate mai întâi că decizia atacată a indicat, în considerentul (48), o formulă matematică care a fost prezentată ca stând la baza determinării nivelului‑țintă anual. Or, rezultă că această formulă nu integrează elementele metodologiei aplicate efectiv de SRB, astfel cum a fost explicată în ședință. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 224-227 de mai sus, SRB a obținut cuantumul nivelului‑țintă anual, în cadrul acestei metodologii, prin deducerea din nivelul‑țintă final a mijloacelor financiare disponibile în cadrul FUR, în vederea calculării cuantumului care rămânea de perceput până la sfârșitul perioadei inițiale și împărțind acest din urmă cuantum la trei. Or, în formula matematică menționată nu se face nicio trimitere la aceste două etape ale calculului.
237 Pe de altă parte, această constatare nu poate fi repusă în discuție de afirmația SRB potrivit căreia a publicat, în mai 2021, fișa descriptivă, care conținea un interval care indica eventualele cuantumuri ale nivelului‑țintă final și, pe site‑ul său internet, cuantumul mijloacelor financiare disponibile în FUR. Astfel, independent de aspectul dacă reclamanta avea efectiv cunoștință de aceste cuantumuri, acestea din urmă nu erau, în sine, de natură să îi permită să înțeleagă că cele două operațiuni menționate la punctul 236 de mai sus fuseseră aplicate efectiv de SRB, cu precizarea de altfel a faptului că formula matematică prevăzută în considerentul (48) al deciziei atacate nici măcar nu le menționa.
238 Neconcordanțe similare afectează de asemenea modul în care a fost stabilit coeficientul de 1,35 %, care joacă, cu toate acestea, un rol primordial în formula matematică menționată la punctul 237 de mai sus. Astfel, acest coeficient ar putea fi înțeles în sensul că se întemeiază, printre alți parametri, pe creșterea prognozată a depozitelor garantate în anii rămași din perioada inițială. Or, acest lucru este incoerent cu explicațiile furnizate de SRB în ședință, din care rezultă că acest coeficient a fost stabilit astfel încât să poată justifica rezultatul calculului cuantumului nivelului‑țintă anual, cu alte cuvinte după ce SRB a calculat acest cuantum prin aplicarea celor patru etape prezentate la punctele 224-227 de mai sus și în special prin împărțirea la trei a cuantumului rezultat din deducerea mijloacelor financiare disponibile în cadrul FUR din nivelul‑țintă final. Or, această abordare nu reiese nicidecum din decizia atacată.
239 În plus, trebuie amintit că, potrivit fișei descriptive, cuantumul nivelului‑țintă final estimat se situa într‑o plajă de valori cuprinsă între 70 și 75 de miliarde de euro. Or, această plajă de valori nu este în concordanță cu intervalul ratei de creștere a depozitelor garantate, cuprinsă între 4 % și 7 %, care figurează în considerentul (41) al deciziei atacate. Astfel, SRB a arătat în ședință că, în vederea determinării nivelului‑țintă anual, ținuse seama de rata de creștere a depozitelor garantate de 4 % – care era cea mai mică rată din cadrul celui de al doilea interval – și că obținuse astfel nivelul‑țintă final estimat de 75 de miliarde de euro – care constituia valoarea cea mai ridicată a primului interval. Se confirmă astfel că există o discrepanță între aceste două intervale. Astfel, pe de o parte, intervalul privind rata de evoluție a depozitelor garantate cuprinde de asemenea valori superioare ratei de 4 %, a căror aplicare ar fi condus însă la un cuantum estimat al nivelului‑țintă final superior celor incluse în intervalul referitor la acest nivel‑țintă. Pe de altă parte, este imposibil pentru reclamantă să înțeleagă motivul pentru care SRB a inclus în intervalul aferent nivelului‑țintă menționat cuantumuri inferioare sumei de 75 de miliarde de euro. Astfel, pentru a ajunge aici, ar fi fost necesar să se aplice o rată mai mică de 4 %, care nu este însă cuprinsă în intervalul referitor la rata de creștere a depozitelor garantate. În aceste condiții, reclamanta nu era în măsură să determine modul în care SRB utilizase intervalul privind rata de evoluție a acestor depozite pentru a ajunge la calculul nivelului‑țintă final estimat.
240 Rezultă că, în ceea ce privește determinarea nivelului‑țintă anual, metodologia aplicată efectiv de SRB, astfel cum a fost explicată în ședință, nu corespunde celei descrise în decizia atacată, astfel încât motivele reale în raport cu care a fost stabilit acest nivel‑țintă nu puteau fi identificate pe baza deciziei atacate nici de către instituții, nici de Tribunal.
241 Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se constate că decizia atacată este afectată de vicii de motivare în ceea ce privește determinarea nivelului‑țintă anual.
242 Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată pentru acest motiv, o astfel de lipsă de motivare împiedicând Tribunalul să examineze temeinicia primului motiv.
[omissis]
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a opta extinsă)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia SRB/ES/2021/22 a Comitetului unic de rezoluție (SRB) din 14 aprilie 2021 privind calculul contribuțiilor ex ante pentru anul 2021 la Fondul unic de rezoluție, în măsura în care privește Dexia Crédit Local.
2) Efectele Deciziei SRB/ES/2021/22, în măsura în care privește Dexia Crédit Local, sunt menținute până la intrarea în vigoare, într‑un termen rezonabil care nu poate depăși șase luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, a unei noi decizii a SRB de stabilire a contribuției ex ante la Fondul unic de rezoluție a acestei instituții pentru perioada de contribuție 2021.
3) SRB suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Dexia Crédit Local.
4) Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 24 ianuarie 2024.
Semnături