HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
(Camera întâi)
11 decembrie 2012
Cauza F-112/10
Cornelia Trentea
împotriva
Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA)
„Funcție publică – Personalul FRA – Agenți temporari – Recrutare – Aviz pentru ocuparea unui post vacant – Respingerea unei candidaturi”
Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a, prin care doamna Trentea solicită Tribunalului, pe de o parte, anularea deciziilor Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „FRA” sau „agenția”) prin care s-a respins candidatura acesteia la un post de secretar administrativ și recrutarea altei candidate la acest post și, pe de altă parte, obligarea FRA la plata de daune interese
Decizia: Respinge acțiunea. Reclamanta suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de FRA.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Agenți temporari – Recrutare – Procedură – Angajare de către Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a unui agent temporar în vederea ocupării unui post pe o perioadă îndelungată – Obligația de a iniția și de a epuiza procedura de recrutare internă sau o procedură de recrutare în cadrul celorlalte agenții ale Uniunii anterior inițierii unei proceduri externe – Inexistenţă
[Statutul funcționarilor, art. 110; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (a) și art. 12 alin. (5)]
2. Funcționari – Anunț pentru ocuparea unui post vacant – Obiect – Analiză comparativă a meritelor candidaţilor – Putere de apreciere a autorității împuternicite să facă numiri sau abilitate să încheie contracte de muncă – Limite – Respectarea condiţiilor prevăzute în anunţul pentru ocuparea unui post vacant
(Statutul funcționarilor, art. 29)
3. Funcționari – Post vacant – Analiză comparativă a meritelor candidaţilor – Modalități – Posibilitate de a audia candidații în fiecare etapă a examinării candidaturilor
(Statutul funcționarilor, art. 29)
4. Funcționari – Decizie care lezează – Respingerea unei candidaturi – Obligația de motivare – Conţinut – Respectarea secretului lucrărilor comitetului de selecție
[Statutul funcționarilor, art. 25 al doilea paragraf; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2) lit. (c)]
5. Funcționari – Post vacant – Analiză comparativă a meritelor candidaţilor – Putere de apreciere a autorității împuternicite să facă numiri sau abilitate să încheie contracte de muncă – Respectarea condiţiilor prevăzute în anunţul pentru ocuparea unui post vacant – Control jurisdicțional – Limite – Eroare vădită de apreciere – Inexistenţă
(Statutul funcționarilor, art. 29)
1. Dispozițiile articolului 2 din Decizia 2009/3 a Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) privind dispozițiile generale de aplicare a statutului și referitoare la procedurile care reglementează angajarea și munca agenților temporari la FRA, care prevăd că „[p]osturile aferente funcțiilor de lungă durată pot fi ocupate prin recrutare internă sau în cadrul altor agenții ale Uniunii Europene anterior recrutării exeterne” și că „[v]acanța unui post aferent unei funcții de lungă durată poate fi publicată simultan în cadrul agenției și al altor agenții ale Uniunii Europene înainte de a face obiectul unei publicări externe” nu pot fi interpretate în sensul că obligă FRA ca, în scopul de a ocupa un post aferent unei funcții de lungă durată, să deschidă și să epuizeze o procedură de recrutare internă sau o procedură de recrutare în cadrul altor agenții ale Uniunii înainte de a iniția o procedură externă.
Utilizarea verbului „a putea” pune în evidență numai faptul că FRA dispune de posibilitatea, în cazul în care consideră că un post aferent unei funcții de lungă durată ar putea, după toate probabilitățile, să fie ocupat printr-o procedură de recrutare în cadrul acesteia sau în cadrul altor agenții ale Uniunii, să recurgă la una sau la alta dintre aceste proceduri. Astfel, în cazul în care FRA consideră, dimpotrivă, că niciuna dintre aceste două proceduri de recrutare nu ar fi, cu suficientă siguranță, susceptibilă să îndeplinească acest scop, aceasta poate recurge de la bun început la o procedură de recrutare externă.
În plus, a interpreta articolul 2 din Decizia 2009/3 ca instituind obligația FRA, anterior inițierii unei proceduri de recrutare externe, de a epuiza o procedură de recrutare în cadrul său sau al celorlalte agenții ale Uniunii ar fi contrar economiei acestei dispoziții, al cărei obiect este să permită FRA, al cărei personal urmează să sporească, să recruteze rapid agenți în scopul de a-i permite să-și îndeplinească toate misiunile.
(a se vedea punctele 46 și 47)
2. Scopul unui anunț pentru ocuparea unui post vacant este, pe de o parte, de a informa persoanele interesate într-un mod cât mai exact în legătură cu natura condițiilor necesare pentru ocuparea postului vacant în scopul de a le permite să aprecieze dacă se impune să își prezinte candidatura și, pe de altă parte, de a stabili cadrul legal în raport cu care autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă va efectua analiza comparativă a meritelor candidaților. Această a doua funcție implică enunțarea unor cerințe suficient de precise pentru a permite efectuarea analizei comparative menționate și justificarea alegerii efectuate.
În această privință, împrejurarea că anunțul pentru ocuparea unui post vacant nu ar cuprinde informații privind ponderea fiecăruia dintre criteriile de admitere sau metoda de evaluare a probelor scrisă și orală nu înseamnă că alegerea candidatei reținute s-ar fi efectuat neapărat fără luarea în considerare a criteriilor de admitere, ci dovedește numai că, în cadrul legal constituit de anunțul pentru couoarea unui post vacant, autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă a intenționat să acorde comitetului de selecție o marjă de apreciere în ponderea pe care trebuie să o acorde fiecăruia dintre criteriile de admitere și în modalitățile probelor scrisă și orală.
(a se vedea punctele 57 și 58)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 19 februarie 1998, Campogrande/Comisia, T-3/97, punctul 100
3. În cadrul puterii de apreciere recunoscute autorității abilitate să încheie contracte de muncă în ceea ce privește definirea modalităților analizei comparative a candidaturilor, revine acestei autorități, precum și diferiților responsabili ierarhici consultați în cursul procedurii de selecție obligația de a aprecia, în fiecare etapă a analizei candidaturilor, dacă este necesar să se obțină, în acest stadiu, informații sau elemente de evaluare suplimentare prin intermediul unei întrevederi cu toți candidații sau numai cu unii dintre aceștia, pentru a se putea pronunța în deplină cunoștință de cauză.
(a se vedea punctul 62)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 11 Iulie 2007, Konidaris/Comisia, T-93/03, punctul 107 și jurisprudența citată
4. Obligația de motivare prevăzută la articolul 25 al doilea paragraf din statut are drept obiect, pe de o parte, să furnizeze persoanei interesate o indicație suficientă pentru a aprecia temeinicia actului care lezează și oportunitatea introducerii unei acțiuni la Tribunal și, pe de altă parte, să permită acestuia din urmă să-și exercite controlul privind legalitatea actului. În plus, carta afirmă, la articolul 41 alineatul (2) litera (c), că dreptul fundamentul la o bună administrare implică printre altele „obligația administrației de a-și motiva deciziile”.
Totuși, o astfel de obligație de motivare trebuie conciliată, în cadrul unei proceduri de recrutare în vederea ocupării unui post vacant, cu respectarea secretului lucrărilor comitetului de selecție, care se opune atât divulgării atitudinilor membrilor individuali ai comitetului de selecție, cât și revelării tuturor elementelor care au legătură cu aprecieri cu caracter personal sau comparativ referitoare la candidați.
(a se vedea punctele 89 și 90)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 15 septembrie 2005, Casini/Comisia, T-132/03, punctul 30 și jurisprudența citată; 14 noiembrie 2006, Neirinck/Comisia, T-494/04, punctul 73
5. Exercitarea puterii de apreciere de care dispune administrația în materie de numire sau de promovare presupune că aceasta examinează cu atenție și imparțialitate toate elementele relevante ale fiecărei candidaturi și că respectă cu conștiinciozitate cerințele prevăzute în anunțul de concurs, astfel încât aceasta este obligată să înlăture orice candidat care nu îndeplinește aceste cerințe. Astfel, anunțul pentru ocuparea unui post vacant constituie un cadru legal pe care autoritatea menționată și-l autoimpune și pe care trebuie să îl respecte cu scrupulozitate.
În ceea ce privește aprecierea unei eventuale erori în alegerea unui funcționar, o astfel de eroare trebuie să fie manifestă și să depășească larga putere de apreciere de care dispune, în cadrul legal stabilit prin anunțul pentru ocuparea unui post vacant, administrația în privința comparării meritelor candidaților și a evaluării interesului serviciului. Controlul instanței Uniunii trebuie să se limiteze la problema dacă, având în vedere elementele pe care se întemeiază administrația menționată pentru a dovedi aprecierea sa, aceasta a acționat în limite rezonabile și nu a utilizat puterea sa într-un mod vădit eronat sau în alte scopuri decât cele pentru care i-a fost conferită. Prin urmare, aprecierea meritelor și a calificărilor candidaților efectuată de instanța Uniunii nu poate înlocui aprecierea administrației atunci când niciun element din dosar nu permite să se afirme că, apreciind aceste merite și calificări, aceasta ar fi săvârșit o eroare vădită.
Or, în această privință, simplul fapt că un candidat are merite evidente și recunoscute nu exclude ca, în cadrul examinării comparative a meritelor candidaților, altor candidați li se recunosc merite superioare. De asemenea, împrejurarea că un candidat îndeplinește totalitatea criteriilor cuprinse în anunțul pentru ocuparea postului vacant nu este suficientă prin ea însăși pentru a dovedi că administrația ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere.
(a se vedea punctele 101, 102 și 104)
Trimitere la:
Curte: 30 octombrie 1974, Grassi/Consiliul, 188/73, punctele 26, 38 și 41; 4 februarie 1987, Bouteiller/Comisia, 324/85, punctul 6
Tribunalul de Primă Instanță: 18 septembrie 2003, Pappas/Comitetul Regiunilor, T-73/01, punctul 54; 9 noiembrie 2004, Montalto/Consiliul, T-116/03, punctul 65; 4 mai 2005, Sena/AESA, T-30/04, punctul 80
Tribunalul Funcției Publice: 6 mai 2009, Campos Valls/Consiliul, F-39/07, punctul 43