Language of document :

Recurs introdus la 29 iulie 2022 de Tirrenia di navigazione SpA împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta) din 18 mai 2022 în cauza T-593/20, Tirrenia di navigazione SpA/Comisia Europeană

(Cauza C-514/22 P)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurentă: Tirrenia di navigazione SpA (reprezentanți: B. Nascimbene, F. Rossi Dal Pozzo, A. Moriconi, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Anularea Hotărârii Tribunalului din 18 mai 2022, cauza T-593/20;

declararea nulității Deciziei (UE) 2020/1412 a Comisiei din 2 martie 2020, prin raportare în mod limitativ la articolele 2, 3 și 4 și, cu titlu subsidiar, la articolele 6 și 7 prin care se prevede recuperarea pretinselor ajutoare, declarând recuperarea menționată imediată și efectivă;

cu titlu subsidiar față de punctul 2, trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte camere a Tribunalului;

obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Recurenta contestă Hotărârea Tribunalului din cauza T-593/20, Tirrenia di navigazione SpA/Comisia, prin care s-a respins cererea sa de anulare a Deciziei (UE) 2020/1412 din 2 martie 2020, în ceea ce privește articolele 2, 3 și 4 și, cu titlu subsidiar, în ceea ce privește articolele 6 și 7, prin care Comisia a constatat că anumite măsuri referitoare la recurentă trebuiau considerate ajutoare de stat ilegale și incompatibile.

Prin intermediul primului motiv de recurs, recurenta invocă încălcarea articolelor 107 alineatul (1) și a articolului 108 alineatul (2) TFUE, precum și a Liniilor directoare pentru salvare și restructurare din 2004.

Recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, iar motivarea hotărârii atacate este insuficientă în partea în care se afirmă că recurenta nu a garantat respectarea condițiilor prevăzute la punctul 25 litera (c) din Liniile directoare din 2004.

Recurenta, în schimb, susține că guvernul italian a) a informat corespunzător Comisia în legătură cu planul de privatizare a ramurii de activitate; b) a confirmat intenția de a rambursa ajutorul pentru salvare înainte de expirarea termenului de șase luni prin utilizarea veniturilor rezultate din privatizare; c) a publicat planul de lichidare pe propriul site. Prin urmare, guvernul italian a dat posibilitatea Comisiei de a avea cunoștință deplin de propriile planuri de a proceda la privatizare, în cadrul planului de lichidare, și apoi de a rambursa ajutorul pentru salvare.

Potrivit recurentei, abordarea formalistă adoptată de Comisie și confirmată de Tribunal este contrară principiului bunei administrări consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale, precum și principiului efectului util.

Prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, recurenta invocă încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE și a articolului 108 alineatul (2) TFUE prin raportare la exonerarea de la plata anumitor impozite.

Recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, iar motivarea hotărârii atacate este insuficientă în partea în care, în legătură cu „impozitele indirecte”, acesta reține ca fiind întemeiată excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie în memoriul în apărare.

În plus, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept apreciind aplicabilitatea articolului 107 alineatul (1) TFUE în privința măsurii reproșate recurentei și având ca obiect exonerarea de plata anumitor impozite, iar aprecierile Tribunalului în această privință nu sunt motivate.

O astfel de exonerare de plata impozitului pe profitul societăților este, în fapt, condiționată de survenirea unor evenimente viitoare și incerte, fapt care, până în prezent, a împiedicat consolidarea oricărui avantaj în favoarea recurentei și care face complet eventuală, după cum se recunoaște în decizie, ipoteza ca un asemenea avantaj să se poate produce în viitor.

Recurenta reține în continuare că, pe lângă lipsa unui avantaj, lipsesc de asemenea alte elemente constitutive ale noțiunii de ajutor: incidența măsurii asupra schimburilor comerciale în cadrul Uniunii și prejudiciul adus concurenței.

Prin urmare, excepția menționată nu intră în sfera noțiunii de ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE și nu este, așadar, un ajutor de stat.

Prin intermediul celui de al treilea motiv de recurs, recurenta invocă încălcarea principiilor securității juridice și bunei administrări în raport cu durata procedurii, precum și a principiului încrederii legitime și a principiului proporționalității.

Recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, iar motivarea hotărârii atacate este insuficientă în partea în care se afirmă că, în ansamblul său, procedura care a determinat adoptarea Deciziei (UE) 2020/1412 nu a avut o durată excesivă și că, prin urmare, nu au fost încălcate principiile securității juridice, bunei administrări și proporționalității. În legătură cu încălcarea principiului proporționalității, Tribunalul reține ca fondată excepția inadmisibilității invocată de Comisie în memoriul său în apărare și, în acest mod, săvârșește o eroare de drept.

Recurenta susține, în plus, că Decizia (UE) 2020/1412, în conformitate cu principiul încrederii legitime și în raport cu articolele 16 și 17 din Carta drepturilor fundamentale, nu ar fi putut impune recuperarea măsurilor de ajutor contestate de la Tirrenia AS.

Pentru recurentă, Tribunalul, întrucât nu a reținut încălcarea de către Comisie a principiilor generale menționate anterior, precum și a Cartei drepturilor fundamentale, a săvârșit o eroare de drept.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv de recurs, recurenta critică omisiunea Tribunalului de a include un element de probă în dosarul de cercetare judecătorească.

Recurenta susține că nu a putut depune în dosarul cauzei, în sensul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Decizia Comisiei din 30 septembrie 2021 privind măsurile SA.32014, SA.32015, SA.32016 (2011/C) (ex 2011/NN) pe care Italia și regiunea Sardinia le-au aplicat în favoarea Saremar (C(2021) 6990 final), pe care recurenta a obținut-o din partea Comisiei în urma unei cereri de acces la documente.

Pentru recurentă, ținând seama de relevanța deciziei Saremar, nedepunerea unui astfel de element de probă suplimentar la dosar a viciat hotărârea Tribunalului, fie ca urmare a faptului că s-au încălcat astfel Regulamentul de procedură al Tribunalului și obligația de motivare care se impune instituțiilor Uniunii, fie pentru că a implicat o încălcare evidentă a dreptului la apărare al recurentei.

____________