HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)
30 ianuarie 2020(*)
„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene verbale BROWNIE – Mărci naționale verbale anterioare BROWNIES, BROWNIE, Brownies și Brownie – Motiv relativ de refuz – Risc de confuzie – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001] – Utilizare serioasă a mărcii anterioare – Articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 47 alineatele (2) și (3) din Regulamentul 2017/1001]”
În cauza T‑598/18,
Grupo Textil Brownie, SL, cu sediul în Barcelona (Spania), reprezentată de D. Pellisé Urquiza și de J. C. Quero Navarro, avocați,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de M. Capostagno, de A. Folliard‑Monguiral și de H. O’Neill, în calitate de agenți,
pârât,
cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă în fața Tribunalului, fiind
The Guide Association, cu sediul în Londra (Regatul Unit), reprezentată de T. St Quintin, barrister, și de M. Jhittay, solicitor,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a EUIPO din 4 iulie 2018 (cauza R 2680/2017-2), privind o procedură de opoziție între The Guide Association și Grupo Textil Brownie,
TRIBUNALUL (Camera a treia),
compus din domnii S. Frimodt Nielsen, președinte, și V. Kreuschitz (raportor) și doamna N. Półtorak, judecători,
grefier: doamna M. Marescaux, administratoare,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 4 octombrie 2018,
având în vedere memoriul în răspuns al EUIPO depus la grefa Tribunalului la 17 ianuarie 2019,
având în vedere memoriul în răspuns al intervenientei depus la grefa Tribunalului la 7 ianuarie 2019,
în urma ședinței din 6 noiembrie 2019,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 30 aprilie 2015, domnul Juan Morera Morral a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal BROWNIE.
3 Produsele și serviciile pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasele 18, 25 și 35 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, în special următoarei descrieri:
– clasa 18: „Cufere și geamantane; genți; geamantane mari [cufere] de călătorie; genți; rucsacuri pentru camping; genți sportive; rucsacuri pentru alpiniști; genți de plajă; sacoșe pentru provizii; genți cu rotile; genți; sacoșe de cumpărături; punguțe, plicuri, săculeți din piele pentru ambalaj; poșete; casete din piele sau din piele artificială; portbebeuri pentru transportul copiilor; serviete pentru școlari; casete din piele sau din piele artificială; genți de călătorie; casete pentru articole de toaletă; portchei; portbebeuri pentru transportul copiilor; ranițe; geamantane; valize; mape pentru documente; rucsacuri; portbebeuri pentru transportul copiilor; genți; poșete din zale împletite; mape pentru documente; genți pentru instrumente și partituri (muzică); huse pentru îmbrăcăminte, pentru voiaj”;
– clasa 25: „articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și pentru acoperirea capului; jachete; trusouri [articole de îmbrăcăminte]; halate de baie; espadrile; măști pentru dormit; îmbrăcăminte pentru automobiliști; bavete, cu excepția celor din hârtie; costume de baie întregi; bandane; eșarfe; bentițe pentru cap; papuci de baie; sandale de baie; pantaloni salopetă cu pieptar; halate; boa [eșarfe din pene]; body‑uri [lenjerie de corp]; berete; saci îmblăniți pentru picioare, neîncălziți electric; cizme cu șireturi; cizme; clăpari (de schi); încălțăminte de fotbal; ghete; chiloți de damă; pantaloni pentru copii [îmbrăcăminte]; șosete; jambiere; încălțăminte de sport; încălțăminte de plajă; izmene; cămăși; cămăși cu mânecă scurtă; maiouri de corp; tricouri; camizole de noapte; glugi [îmbrăcăminte]; sfite preoțești; veste; șaluri; galoși; jachete [îmbrăcăminte]; veste de pescar; jachete groase; costume de ploaie; îmbrăcăminte pentru cicliști; centuri cu buzunar pentru bani [îmbrăcăminte]; curele (accesorii vestimentare); șepci [articole de îmbrăcăminte]; combinezoane [lenjerie de corp]; confecții; combinezoane [îmbrăcăminte]; cravate; corsete; camizole; gulere detașabile pentru cămăși; gulere false; șorțuri [îmbrăcăminte]; încălțăminte de sport; costume de bal mascat; jupoane; etole [blănuri]; burtiere [lenjerie de corp]; pantofi de sport; costume de bal mascat; jupoane; etole [blănuri]; burtiere [lenjerie de corp]; fuste; fuste tip tenis (fuste cu pantalon scurt); eșarfe; paltoane; gabardine; pantofi de gimnastică; căști de înot; căști de duș; mănuși de schi; mănuși [articole de îmbrăcăminte]; jersee; egări [pantaloni]; lenjerie de corp; livrele, șosete (jartiere pentru șosete bărbătești); bretele de susținere pentru ciorapi; bretele de susținere pentru ciorapi; manșoane [îmbrăcăminte]; podoabe purtate de preoții catolici pe brațul stâng în timpul liturghiei; mantile; ciorapi; ciorapi antiperspiranți; tricotaje; mitene; mitre [pălării]; bentițe de protecție pentru urechi; chiloți; colanți; batiste de buzunar; baticuri de purtat la gât; haine tip parka; papuci de casă; plastroane de cămăși; pelerine; șube; sarafane (rochii); blănuri [îmbrăcăminte]; pijamale; costume de plajă; ghetre; ponchouri; tricoturi [îmbrăcăminte]; eșarfe pentru gât [fulare]; pulovere; manșete [îmbrăcăminte]; rochii din piele; articole de îmbrăcăminte din imitație de piele; echipament de gimnastică; articole de îmbrăcăminte din hârtie; haine de stradă; lenjerie intimă sudorifugă; sandale; sariuri; saronguri; short bărbătesc de baie; chiloți; calote de pălării; articole pentru acoperirea capului; articole pentru acoperirea capului; jobene; pălării de hârtie [îmbrăcăminte]; sutiene; jersee; bretele de susținere pentru ciorapi; văluri [îmbrăcăminte]; togi; șosete peste genunchi; costume; costume umede pentru schi nautic; turbane; uniforme; voalete; rochii lungi de seară; articole de îmbrăcăminte; viziere [șepci]; articole de încălțăminte; saboți [încălțăminte]; haine și articole de îmbrăcăminte de gata”;
– clasa 35: „Servicii de vânzare cu amănuntul și cu ridicata în magazine, precum și vânzarea prin internet de îmbrăcăminte pentru dame, precum și articole și accesorii vestimentare.”
4 Cererea de înregistrare a mărcii a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 106/2015 din 10 iunie 2015.
5 La 2 septembrie 2015, intervenienta, The Guide Association, a formulat opoziție, în temeiul articolului 41 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenit articolul 46 din Regulamentul 2017/1001), la înregistrarea mărcii solicitate, în special pentru produsele și serviciile menționate la punctul 3 de mai sus.
6 Opoziția se întemeia pe seria de mărci verbale anterioare BROWNIES, BROWNIE, Brownie și Brownie din Regatul Unit (denumite în continuare, împreună, „marca anterioară”), care desemnează în special produsele și serviciile din clasele 6, 18, 25, 26 și 41 și care corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
– clasa 6: „Inele pentru chei”;
– clasa 18: „Rucsacuri, rucsacuri sport, genți pentru copii”;
– clasa 25: „Articole de îmbrăcăminte, exclusiv pentru fete”;
– clasa 26: „Insigne; embleme; panglici; broderie; ecusoane cu numele de patrulă, ecusoane pentru braț, toate sub formă de broderii; inele pentru eșarfe”;
– clasa 41: „Organizare de activități în grup în domeniile educației, culturii și divertismentului; oferire de cursuri și de stagii pentru camping, sport, activități casnice, prelucrarea lemnului”.
7 Motivele invocate în susținerea opoziției erau cele prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul 2017/1001], precum și la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul 2017/1001].
8 La 19 februarie 2016, domnul Morera Morral a solicitat înscrierea în registrul mărcilor Uniunii Europene a transferului către reclamantă, Grupo Textil Brownie, SL, a cererii sale de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene.
9 La 26 august 2016, reclamanta a solicitat, în temeiul articolului 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 47 alineatele (2) și (3) din Regulamentul 2017/1001], ca intervenienta să facă dovada că marca anterioară făcuse obiectul unei utilizări serioase.
10 La 18 ianuarie 2017, intervenienta a depus mai multe documente, constând într‑o declarație pe proprie răspundere a directorului său de resurse (denumită în continuare „declarația pe proprie răspundere”) și cinci anexe, ca dovadă a utilizării serioase a mărcii anterioare (denumită în continuare „a doua serie de documente”).
11 La 23 octombrie 2017, divizia de opoziție a admis în parte opoziția pentru produsele și serviciile menționate la punctul 3 de mai sus și a respins‑o în rest. În special, aceasta a considerat că intervenienta făcuse dovada utilizării serioase a mărcii anterioare pentru produsele și serviciile menționate la punctul 6 de mai sus. În această privință, ea s‑a întemeiat nu numai pe documentele depuse de intervenientă la 18 ianuarie 2017, în mod expres ca dovadă a utilizării serioase a mărcii anterioare (a se vedea punctul 10 de mai sus), ci și pe documente, constând în șase anexe, pe care aceasta le prezentase deja în fața EUIPO la 14 aprilie 2016, împreună cu faptele, dovezile și observațiile în susținerea opoziției sale (denumită în continuare „prima serie de documente)”. În plus, aceasta a constatat că exista un risc de confuzie între mărcile în conflict, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, în ceea ce privește produsele și serviciile menționate la punctul 3 de mai sus, care erau identice sau similare cu cele pentru care intervenienta făcuse dovada utilizării serioase a mărcii anterioare. În schimb, în lipsa unei similitudini între aceste produse și servicii vizate de marca anterioară și cele pentru care reclamanta solicitase înregistrarea mărcii, nu exista o legătură între mărcile în conflict în ceea ce privește aceste din urmă produse și servicii, astfel încât se impunea respingerea motivului de opoziție prevăzut la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009.
12 La 18 decembrie 2017, reclamanta a formulat o cale de atac la EUIPO, în temeiul articolelor 66-71 din Regulamentul 2017/1001, împotriva deciziei diviziei de opoziție.
13 Prin Decizia din 4 iulie 2018 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a doua de recurs a EUIPO a respins calea de atac. În special, pe de o parte, aceasta a considerat că intervenienta făcuse dovada utilizării serioase a mărcii anterioare pentru produsele și serviciile menționate la punctul 6 de mai sus (punctele 16-52 din decizia atacată). Pe de altă parte, ea și‑a însușit motivele indicate în decizia diviziei de opoziție potrivit cărora se impunea admiterea opoziției pentru produsele și serviciile menționate la punctul 3 de mai sus (punctul 53 din decizia atacată).
Concluziile părților
14 Reclamanta solicită Tribunalului:
– admiterea acțiunii și a cererii de înregistrare;
– obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată.
15 EUIPO solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
16 Intervenienta solicită Tribunalului:
– confirmarea deciziei atacate;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Considerații introductive
17 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că în speță cererea de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene a fost depusă la EUIPO la 30 aprilie 2015 (a se vedea punctul 1 de mai sus). Prin urmare, depunerea sa a avut loc, pe de o parte, înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2015/2424 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 de modificare a Regulamentului nr. 207/2009 și a Regulamentului (CE) nr. 2868/95 al Comisiei de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2869/95 al Comisiei privind taxele care trebuie plătite Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (JO 2015, L 341, p. 21), la 23 martie 2016 (a se vedea articolul 4 primul paragraf din Regulamentul 2015/2424) și, pe de altă parte, înainte de data aplicării Regulamentului 2017/1001, la 1 octombrie 2017 (a se vedea articolul 212 al doilea paragraf din Regulamentul 2017/1001).
18 În aceste împrejurări, trebuie să se constate că prezentul litigiu continuă să fie guvernat de Regulamentul nr. 207/2009, în versiunea anterioară modificărilor aduse de Regulamentul 2015/2424, cel puțin în ceea ce privește dispozițiile care nu au caracter strict procedural (a se vedea prin analogie Ordonanța din 30 mai 2013, Shah și Shah/Three‑N-Products, C‑14/12 P, nepublicată, EU:C:2013:349, punctul 2, Ordonanța din 13 iunie 2013, DMK Deutsches Milchkontor/OAPI, C‑346/12 P, nepublicată, EU:C:2013:397, punctul 2 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 2 martie 2017, Panrico/EUIPO, C‑655/15 P, nepublicată, EU:C:2017:155, punctul 2).
19 În plus, s‑a statuat deja că, pentru a aprecia existența unui motiv relativ de opoziție, este necesar să ne situăm la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii Uniunii Europene împotriva căreia a fost formulată opoziție pe baza unei mărci anterioare. Astfel, trebuie să se examineze diferitele aspecte ale mărcii anterioare astfel cum se prezentau la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii Uniunii Europene împotriva căreia se invocă această marcă [Hotărârea din 17 octombrie 2018, Golden Balls/EUIPO – Les Éditions P. Amaury (GOLDEN BALLS), T‑8/17, nepublicată, EU:T:2018:692, punctul 76]. Împrejurarea că marca anterioară ar putea pierde statutul de marcă înregistrată într‑un stat membru, în sensul articolului 8 alineatul (2) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (2) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul 2017/1001] și al articolului 42 alineatul (3) din același regulament, la un moment ulterior depunerii cererii de înregistrare a mărcii Uniunii Europene împotriva căreia s‑a formulat opoziție, întemeiată pe această marcă anterioară, în special în urma unei eventuale retrageri a statului membru în cauză din Uniunea Europeană conform articolului 50 TUE, fără să fi fost prevăzute dispoziții specifice în această privință într‑un eventual acord încheiat în temeiul articolului 50 alineatul (2) TUE, este, așadar, în principiu lipsită de pertinență în ceea ce privește rezultatul opoziției. Nici existența unui interes de a exercita acțiunea la Tribunal împotriva unei decizii a camerelor de recurs ale EUIPO prin care se admite o asemenea opoziție care este întemeiată pe o astfel de marcă națională anterioară – sau prin care se confirmă o decizie a diviziei de opoziție în acest sens – nu este în principiu afectată de acest aspect [a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 octombrie 2014, Fuchs/OAPI – Les Complices (Stea într‑un cerc), T‑342/12, EU:T:2014:858, punctele 23-29].
Cu privire la motivul unic
Cu privire la conținutul motivului unic
20 În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă un motiv unic pe care afirmă că îl întemeiază pe o încălcare a articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009. În această privință, ea se limitează să arate că nu era necesar să abordeze problema existenței unui risc de confuzie între mărcile în conflict, din moment ce utilizarea serioasă a mărcii anterioare nu fusese dovedită de intervenientă. Astfel cum subliniază în mod întemeiat EUIPO și, în esență, intervenienta, reclamanta nu invocă, așadar, argumente specifice care ar fi susceptibile să susțină un motiv întemeiat pe o încălcare a articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009.
21 Cu toate acestea, astfel cum recunosc și EUIPO și, în esență, intervenienta, din ansamblul cererii introductive reiese fără echivoc că reclamanta critică aprecierea camerei de recurs potrivit căreia intervenienta demonstrase într‑adevăr că a efectuat o utilizare serioasă a mărcii anterioare pentru produsele și serviciile menționate la punctul 6 anterior. Faptul că EUIPO și intervenienta au apărat decizia atacată în special în această privință demonstrează, în plus, că, având în vedere cererea introductivă, acestea erau în măsură să sesizeze că reclamanta invoca o eroare a camerei de recurs în aprecierea utilizării serioase a mărcii anterioare. În aceste împrejurări, ar fi excesiv să se impună, după cum propune intervenienta, ca reclamanta să citeze în mod expres dispozițiile specifice care pot fi încălcate printr‑o asemenea eroare.
22 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se aprecieze că reclamanta invocă un motiv unic în susținerea acțiunii formulate, care se întemeiază în esență pe o încălcare a articolului 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009 și prin care aceasta arată că în mod greșit camera de recurs a recunoscut că intervenienta dovedise utilizarea serioasă a mărcii anterioare pentru produsele și serviciile menționate la punctul 6 de mai sus. În ședință, reclamanta a confirmat că cererea introductivă trebuia înțeleasă în acest sens.
23 În susținerea motivului său unic, reclamanta arată că elementele de probă privind utilizarea prezentate EUIPO de intervenientă nu erau suficiente pentru a dovedi o utilizare serioasă a mărcii anterioare. În această privință, ea invocă în esență cinci argumente.
24 În primul rând, majoritatea elementelor de probă prezentate de intervenientă nu s‑ar încadra în perioada relevantă.
25 În al doilea rând, nu s‑ar fi demonstrat că cataloagele prezentate de intervenientă au făcut efectiv obiectul unei difuzări suficiente în rândul publicului relevant. În plus, nu s‑ar fi demonstrat că paginile cataloagelor prezentate corespund efectiv coperților cataloagelor respective, din moment ce acestea nu au fost depuse integral. Dosarul nu ar conține nici elemente de probă independente de natură să confirme că datele indicate pe cataloagele prezentate sunt autentice.
26 În al treilea rând, unele dintre elementele de probă ar privi un semn care diferă de marca anterioară astfel încât alterează caracterul distinctiv al acesteia. În plus, utilizarea sa ar fi destinată unor scopuri decorative, iar nu de marcă.
27 În al patrulea rând, declarația pe proprie răspundere nu ar fi nici obiectivă, nici susținută de elemente de probă concordante. În special, singura factură depusă în susținerea declarației pe proprie răspundere ar fi adresată The Guide Association Scotland, care ar fi membră a intervenientei. Astfel, această factură ar privi o utilizare internă a mărcii anterioare, iar nu o utilizare publică spre exterior. Pe de altă parte, codurile de produs de pe această factură nu ar fi aceleași cu cele incluse în cataloagele depuse de intervenientă. Prin urmare, nu ar fi posibil să se stabilească dacă este vorba despre aceleași produse.
28 În al cincilea rând, întrucât elementele de probă prezentate de intervenientă nu ar fi susceptibile să dovedească utilizarea serioasă a mărcii anterioare în perioada relevantă, nu ar fi necesar să se efectueze o apreciere globală a acestor elemente în speță.
29 EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei și consideră că în mod întemeiat camera de recurs a concluzionat, în urma unei aprecieri globale a elementelor de probă prezentate de intervenientă, că acestea erau de natură să demonstreze că intervenienta făcuse o utilizare serioasă a mărcii anterioare în perioada relevantă.
Aprecierea motivului unic
30 Potrivit unei jurisprudențe constante, din articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu considerentul (10) al aceluiași regulament [devenit considerentul (24) al Regulamentului 2017/1001] și din norma 22 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară (JO 1995, L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189) [devenită articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2018/625 al Comisiei din 5 martie 2018 de completare a Regulamentului 2017/1001 și de abrogare a Regulamentului delegat (UE) 2017/1430 (JO 2018, L 104, p. 1)] reiese că ratio legis a cerinței potrivit căreia marca anterioară trebuie să fi făcut obiectul unei utilizări serioase pentru a fi opozabilă unei cereri de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene constă în limitarea conflictelor dintre două mărci, cu condiția să nu existe un motiv economic întemeiat pentru lipsa unei utilizări serioase a mărcii anterioare care să decurgă dintr‑o funcție efectivă a acesteia pe piață. În schimb, dispozițiile menționate nu urmăresc nici să evalueze reușita comercială, nici să controleze strategia economică a unei întreprinderi sau să rezerve protecția mărcilor numai în favoarea exploatărilor comerciale importante din punct de vedere cantitativ [a se vedea Hotărârea din 17 ianuarie 2013, Reber/OAPI – Wedi & Hofmann (Walzer Traum), T‑355/09, nepublicată, EU:T:2013:22, punctul 25 și jurisprudența citată].
31 O marcă face obiectul unei utilizări serioase atunci când este utilizată în conformitate cu funcția sa esențială, care este aceea de a garanta identitatea originii produselor sau serviciilor pentru care a fost înregistrată, în scopul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru aceste produse și servicii, cu excluderea utilizărilor cu caracter simbolic având ca unic obiect menținerea drepturilor conferite prin înregistrare (a se vedea prin analogie Hotărârea din 11 martie 2003, Ansul, C‑40/01, EU:C:2003:145, punctul 43). În plus, condiția privind utilizarea serioasă a mărcii impune ca aceasta, astfel cum este protejată pe teritoriul relevant, să fie utilizată în mod public și spre exterior [Hotărârea din 8 iulie 2004, Sunrider/OAPI – Espadafor Caba (VITAFRUIT), T‑203/02, EU:T:2004:225, punctul 39; a se vedea de asemenea în acest sens prin analogie Hotărârea din 11 martie 2003, Ansul, C‑40/01, EU:C:2003:145, punctul 37].
32 Aprecierea caracterului serios al utilizării mărcii trebuie să se bazeze pe ansamblul faptelor și împrejurărilor adecvate pentru a stabili realitatea exploatării comerciale a acesteia, în special utilizările considerate justificate în sectorul economic vizat pentru menținerea sau pentru crearea cotelor de piață pentru produsele sau serviciile protejate de marcă, natura acestor produse sau a acestor servicii, caracteristicile pieței, întinderea și frecvența utilizării mărcii (Hotărârea din 8 iulie 2004, VITAFRUIT, T‑203/02, EU:T:2004:225, punctul 40; a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea din 11 martie 2003, Ansul, C‑40/01, EU:C:2003:145, punctul 43).
33 În ceea ce privește importanța utilizării mărcii anterioare, trebuie să se ia în considerare în special volumul comercial al totalității actelor de utilizare, pe de o parte, și durata perioadei în care au fost îndeplinite actele de utilizare, precum și frecvența acestor acte, pe de altă parte [Hotărârea din 8 iulie 2004, MFE Marienfelde/OAPI – Vétoquinol (HIPOVITON), T‑334/01, EU:T:2004:223, punctul 35, și Hotărârea din 8 iulie 2004, VITAFRUIT, T‑203/02, EU:T:2004:225, punctul 41].
34 Pentru a examina, în speță, caracterul serios al utilizării unei mărci anterioare, trebuie să se efectueze o apreciere globală ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză (Hotărârea din 8 iulie 2004, HIPOVITON, T‑334/01, EU:T:2004:223, punctul 36, și Hotărârea din 8 iulie 2004, VITAFRUIT, T‑203/02, EU:T:2004:225, punctul 42).
35 În lumina acestor principii trebuie analizate cele cinci argumente precise invocate de reclamantă (a se vedea punctele 24-28 de mai sus).
– Cu privire la primul argument al reclamantei
36 Reclamanta susține, în primul rând, că majoritatea elementelor de probă prezentate de intervenientă nu se încadrează în perioada relevantă.
37 Potrivit articolului 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009, în versiunea aplicabilă ratione temporis în speță, și anume anterioară modificărilor aduse de Regulamentul 2015/2424 (a se vedea punctul 18 de mai sus), perioada relevantă pentru care titularul unei mărci naționale anterioare, care a formulat opoziție la înregistrarea unei mărci a Uniunii Europene, trebuie să aducă dovada că marca națională anterioară a făcut obiectul unei utilizări serioase în statul membru în care este protejată corespunde celor cinci ani ce precedă publicarea cererii de înregistrare a mărcii Uniunii Europene. Întrucât publicarea cererii de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene a avut loc, în speță, la 10 iunie 2015 (a se vedea punctul 4 de mai sus), perioada relevantă este cea cuprinsă între 10 iunie 2010 și 9 iunie 2015, astfel cum a constatat în mod întemeiat camera de recurs la punctul 29 din decizia atacată.
38 Întrucât reclamanta susține că anumite elemente de probă nu se încadrează în perioada relevantă, trebuie să se observe că din articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009 rezultă fără echivoc că numai utilizarea serioasă trebuie să aibă loc în perioada relevantă. În măsura în care elementele de probă invocate pentru a demonstra utilizarea serioasă privesc o utilizare în perioada relevantă, nu se poate impune ca aceste elemente de probă să fi fost ele însele stabilite în această perioadă relevantă. Prin urmare, argumentul reclamantei potrivit căruia anumite elemente de probă nu se încadrează în perioada relevantă pentru simplul motiv că ar fi fost stabilite în afara perioadei respective nu poate nega ca atare caracterul probatoriu al acestora în raport cu articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009.
39 În ceea ce privește prima serie de documente, camera de recurs a arătat la punctul 33 din decizia atacată că anexa 2 conținea în special imprimarea unei pagini de pe site‑ul internet al intervenientei efectuată la 11 aprilie 2016 și care făcea referire la o campanie desfășurată între ianuarie și august 2014 și intitulată „The Big Brownie Birthday” și că anexa 5 cuprindea printre altele două articole, „South East Brownies celebrate 100th birthday” datat 18 ianuarie 2014 și „North West Brownies bid for sleepover world record” din data de 28 septembrie 2014. Astfel cum a constatat în mod întemeiat, în esență, camera de recurs, aceste documente privesc efectiv evenimente care au avut loc în perioada relevantă, ceea ce reclamanta recunoaște de altfel. În ceea ce privește aceste două anexe, având în vedere cele constatate la punctul 38 de mai sus, argumentele reclamantei sunt, așadar, lipsite de temei de fapt.
40 În ceea ce privește anexa 4 la prima serie de documente, camera de recurs a arătat la punctul 38 din decizia atacată că aceasta conținea în special o imprimare efectuată la 13 aprilie 2016 a unei pagini a punctului de vânzare online al unui magazin denumit „Guides, Brownies & Rainbows” pe care sunt enumerate diferite articole vestimentare care fac parte din uniforma oficială a „Brownies”. Camera de recurs a arătat de asemenea că anexa respectivă conținea alte pagini imprimate similare ale mai multor puncte de vânzare online, efectuate la 13 și la 14 aprilie 2016, care prezintă genți, cești și articole vestimentare care fac parte din uniforma „Brownies”.
41 În această privință, camera de recurs a amintit, în esență, în mod întemeiat la punctul 39 din decizia atacată că elementele de probă referitoare la o utilizare înainte sau după perioada relevantă nu erau, a priori, lipsite de relevanță. Astfel, din jurisprudență reiese că luarea în considerare a unor astfel de elemente de probă privind o utilizare efectuată înainte sau după perioada relevantă este posibilă, în măsura în care permite o confirmare sau o mai bună apreciere a întinderii utilizării mărcii anterioare, precum și a intențiilor reale ale titularului în această perioadă. Totuși, asemenea elemente de probă pot fi luate în considerare numai în cazul în care au fost prezentate alte elemente de probă care privesc, la rândul lor, perioada relevantă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2012, El Corte Inglés/OAPI – Pucci International (PUCCI), T‑39/10, nepublicată, EU:T:2012:502, punctele 25 și 26, Hotărârea din 16 iunie 2015, Polytetra/OAPI – EI du Pont de Nemours (POLYTETRAFLON), T‑660/11, EU:T:2015:387, punctul 54, și Hotărârea din 8 aprilie 2016, Frinsa del Noroeste/EUIPO – Frisa Frigorífico Rio Doce (FRISA), T‑638/14, nepublicată, EU:T:2016:199, punctele 38 și 39].
42 În consecință, camera de recurs a putut considera în mod întemeiat la punctul 40 din decizia atacată că, deși aceste imprimări ale unor pagini ale unor puncte de vânzare online cuprinse în anexa 4 la prima serie de documente sunt ulterioare perioadei relevante, ele prezentau elemente justificative suplimentare privind utilizarea mărcii anterioare în perioada relevantă, având în vedere proximitatea temporală a utilizării la care făceau referire și întrucât furnizau dovezi privind continuitatea utilizării în timp. Reclamanta nu invocă niciun argument concret susceptibil să repună în discuție luarea în considerare a acestor imprimări ale unor pagini de internet ca elemente care permit confirmarea sau o mai bună apreciere a întinderii utilizării mărcii anterioare, precum și a intențiilor reale ale titularului în această perioadă. Ea se limitează, astfel, la a invoca faptul că aceste imprimări ale unor pagini de internet nu demonstrează că produsele în cauză au fost efectiv oferite spre vânzare în magazinele online în perioada relevantă, ceea ce camera de recurs nu a pretins însă.
43 În plus, camera de recurs a arătat în mod întemeiat la punctul 40 din decizia atacată că imprimarea unei pagini a unui punct de vânzare online care arată un tricou pe care era imprimat elementul verbal „brownies” cu un font de caractere stilizat menționa în mod expres că acest produs era vândut pe pagina respectivă începând cu 4 martie 2015 și, prin urmare, de la o dată inclusă în perioada relevantă. În această măsură, așadar, reclamanta afirmă în mod greșit, în general, că aceste imprimări ale unor pagini de internet nu dovedesc că publicul putea achiziționa produsele în cauză în perioada relevantă.
44 În ceea ce privește, în sfârșit, alte documente care fac parte din prima serie de documente, este suficient să se constate că acea cameră de recurs nu s‑a întemeiat pe ele, astfel încât criticile reclamantei împotriva pretinsei lor luări în considerare sunt, în orice caz, inoperante.
45 În ceea ce privește a doua serie de documente, din cuprinsul punctelor 34-37 din decizia atacată reiese că camera de recurs a ținut seama de documentul principal, și anume declarația pe proprie răspundere, efectuată sub forma unei „witness statement” (declarație de martor) la 12 ianuarie 2017, precum și de anexele 1 și 2 la aceasta, respectiv, pe de o parte, copiile coperților, precum și ale anumitor pagini din conținutul cataloagelor Guiding Essentials pentru anii 2010/11, 2011/12, 2012/13, 2013/14 și 2014/15 (anexa 1) și, pe de altă parte, o factură din 6 octombrie 2014 emisă de Guide Association Trading Services Ltd și adresată The Guide Association Scotland (anexa 2).
46 Astfel cum admite însăși reclamanta, declarația pe proprie răspundere se referă la fapte care s‑au desfășurat în perioada relevantă. Având în vedere cele constatate la punctul 38 de mai sus, valoarea probatorie a acestui document nu poate fi înlăturată din cauza datei sale și, prin urmare, trebuie să se țină seama de el. În ceea ce privește anexele 1 și 2 la declarația pe proprie răspundere, trebuie să se constate că acestea privesc o utilizare în perioada relevantă, ceea ce, de altfel, reclamanta nu contestă.
47 În ceea ce privește celelalte documente care fac parte din cea de a doua serie de documente, este suficient să se constate din nou că respectiva cameră de recurs nu s‑a întemeiat pe acestea, astfel încât eventuale critici ale reclamantei împotriva luării lor în considerare sunt, în orice caz, inoperante.
48 Prin urmare, argumentul reclamantei potrivit căruia camera de recurs a ținut seama de elemente de probă care nu se încadrează în perioada relevantă trebuie respins.
– Cu privire la al doilea argument al reclamantei
49 În al doilea rând, reclamanta susține că nu s‑a demonstrat că cataloagele prezentate de intervenientă au cunoscut efectiv o difuzare suficientă în rândul publicului relevant. În plus, nu s‑ar fi demonstrat că paginile prezentate corespund efectiv coperților cataloagelor respective, din moment ce acestea nu au fost depuse integral. Dosarul nu ar conține nici elemente de probă independente de natură să confirme că datele indicate pe cataloage sunt autentice.
50 În această privință, s‑a statuat deja, desigur, că, în principiu, este necesar să se demonstreze că materialul publicitar care menționează marca anterioară a cărei utilizare serioasă trebuie dovedită a cunoscut o difuzare suficientă în rândul publicului relevant pentru a stabili caracterul serios al utilizării mărcii în cauză [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 martie 2012, Arrieta D. Gross/OAPI – International Biocentric Foundation și alții (BIODANZA), T‑298/10, nepublicată, EU:T:2012:113, punctul 68, Hotărârea din 2 februarie 2017, Marcas Costa Brava/EUIPO – Excellent Brands JMI (Cremcaffé by Julius Meinl), T‑686/15, nepublicată, EU:T:2017:53, punctul 61, și Hotărârea din 7 iunie 2018, Sipral World/EUIPO – La Dolfina (DOLFINA), T‑882/16, nepublicată, EU:T:2018:336, punctul 60].
51 Totuși, din jurisprudența amintită la punctele 32 și 34 de mai sus rezultă de asemenea că, în cadrul aprecierii probelor privind utilizarea serioasă a unei mărci, nu trebuie să se analizeze fiecare dintre probe în mod separat, ci împreună, pentru a se identifica sensul cel mai probabil și mai coerent al acestora. Astfel, chiar dacă valoarea probatorie a unui element de probă este limitată, în măsura în care, privit izolat, acesta nu demonstrează cu certitudine dacă și în ce mod au fost introduse produsele respective pe piață și, prin urmare, dacă acest element nu este decisiv în sine, el poate totuși să fie luat în considerare în cadrul aprecierii globale a caracterului serios al utilizării mărcii în cauză. Aceasta este situația, de exemplu, atunci când elementul respectiv se adaugă la alte elemente de probă [Hotărârea din 9 decembrie 2014, Inter‑Union Technohandel/OAPI – Gumersport Mediterranea de Distribuciones (PROFLEX), T‑278/12, EU:T:2014:1045, punctele 64-69, și Hotărârea din 7 septembrie 2016, Victor International/EUIPO – Ovejero Jiménez și Becerra Guibert (VICTOR), T‑204/14, nepublicată, EU:T:2016:448, punctul 74].
52 În speță, astfel cum reiese în special din cuprinsul punctelor 39, 40, 43 și 45 de mai sus, cataloagele constituiau elemente, printre altele, prezentate de intervenientă pentru a dovedi utilizarea serioasă. Prin urmare, în speță, acestea puteau fi luate în considerare în mod legitim de camera de recurs în cadrul aprecierii globale a elementelor de probă privind utilizarea serioasă a mărcii anterioare prezentate de intervenientă.
53 În ceea ce privește celelalte critici invocate de reclamantă în legătură cu cataloagele, trebuie amintit că din jurisprudență reiese că, pentru a aprecia valoarea probatorie a unui document, trebuie să se verifice verosimilitatea și veridicitatea informației pe care acesta o conține. Trebuie să se țină seama în special de originea documentului, de împrejurările în care acesta a fost elaborat și de destinatarul său și să se ridice problema dacă, având în vedere conținutul său, acesta pare logic și fiabil [Hotărârea din 7 iunie 2005, Lidl Stiftung/OAPI – REWE‑Zentral (Salvita), T‑303/03, EU:T:2005:200, punctul 42, Hotărârea din 23 septembrie 2009, Cohausz/OAPI – Izquierdo Faces (acopat), T‑409/07, nepublicată, EU:T:2009:354, punctul 49, și Hotărârea din 13 ianuarie 2011, Park/OAPI – Bae (PINE TREE), T‑28/09, nepublicată, EU:T:2011:7, punctul 64].
54 În această privință, la punctul 37 din decizia atacată, camera de recurs a considerat în mod întemeiat că stilul general al paginilor cataloagelor depuse de intervenientă corespundea cu cel al coperților cataloagelor depuse de intervenientă. Prin urmare, este, a priori, plauzibil că paginile cataloagelor depuse constituie în mod efectiv extrase din conținutul cataloagelor a căror copertă a fost depusă. În aceste împrejurări, reclamantei îi revine, în principiu, sarcina de a invoca argumente temeinice susceptibile să submineze această plauzibilitate. Cu toate acestea, în speță, reclamanta se limitează în esență la a invoca presupuneri fără niciun indiciu concret în susținerea argumentației sale.
55 Astfel, primo, reclamanta susține că nimic nu dovedește că respectivele coperți corespund cu paginile depuse, întrucât cataloagele sunt incomplete și nu există niciun element care să indice că paginile corespund anilor indicați pe coperți. Prin acest argument vag, reclamanta nu reușește totuși să lipsească de plauzibilitate faptul că paginile cataloagelor depuse constituie în mod efectiv extrase din conținutul cataloagelor pentru anii indicați pe coperțile depuse.
56 Secundo, reclamanta arată că extrasele din cataloage indică faptul că produsele care sunt menționate în acestea pot fi achiziționate doar în trei moduri diferite: online pe pagina de internet a intervenientei, în magazinele sale sau prin telefon. Faptul invocat de reclamantă că produsele în cauză erau vândute și de alte magazine online decât de cel al intervenientei (a se vedea punctele 40-43 de mai sus) ar contrazice, așadar, autenticitatea cataloagelor sau, în sens invers, cataloagele ar contrazice faptul că produsele în cauză erau vândute și de alte magazine online decât de cel al intervenientei. Cu toate acestea, având în vedere extrasele din cataloagele depuse de intervenientă, trebuie să se constate că în acestea nu se arată că acele canale de vânzare menționate de reclamantă constituie singurele surse de la care este posibil să se procure articolele pe care se aplică marca anterioară. Astfel, formulările preluate în cataloagele depuse nu exclud posibilitatea ca alți comercianți cu amănuntul decât intervenienta să vândă și asemenea produse. După cum observă în mod întemeiat EUIPO, nu este neobișnuit ca acești alți comercianți cu amănuntul să nu fie menționați în cataloagele intervenientei. Întrebată cu privire la acest aspect în ședință, reclamanta nu a fost în măsură să identifice o formulare precisă în cataloage care să indice fără echivoc că acele canale de vânzare menționate în cataloage constituie singurele surse de la care este posibil să se procure articolele pe care se aplică marca anterioară. Prin urmare, acest argument al reclamantei este lipsit de temei de fapt, astfel încât nu poate constitui nici un indiciu de natură să lipsească de plauzibilitate faptul că paginile cataloagelor depuse constituie în mod efectiv extrase din conținutul cataloagelor a căror copertă a fost depusă.
57 Tertio, reclamanta insistă asupra faptului că codurile de produs preluate în cataloage nu corespund celor preluate în factura depusă ca anexa 1 la declarația pe proprie răspundere prezentată în cadrul celei de a doua serii de documente. În această privință, trebuie să se constate că cel puțin unele coduri de produse preluate în factura respectivă corespund celor care figurează în catalogul 2014/15, ca, de exemplu, codurile de produs 3141-3146 pentru tricouri cu mânecă scurtă, codurile de produs 3148-3150 pentru tricouri cu mânecă lungă, codurile de produs 3156-3158 pentru pulovere cu glugă cu fermoar, codul de produs 3169 pentru pantaloni, codul de produs 2183 pentru bentițe și codul de produs 2187 pentru un portofel. Întrebată cu privire la acest aspect în ședință, reclamanta nu a fost în măsură nici să identifice codurile de produs specifice care figurează în cataloagele depuse de intervenientă, care nu ar corespunde celor indicate în factura menționată mai sus. Rezultă, așadar, că acest argument al reclamantei este lipsit de orice temei de fapt și că nu este în măsură nici să lipsească de plauzibilitate faptul că paginile cataloagelor depuse constituie în mod efectiv extrase din conținutul cataloagelor a căror copertă a fost depusă.
58 Rezultă că al doilea argument al reclamantei trebuie de asemenea respins.
– Cu privire la al treilea argument al reclamantei
59 În al treilea rând, potrivit reclamantei, unele dintre elementele de probă privesc un semn care diferă de marca anterioară, astfel încât alterează caracterul distinctiv al acesteia. În plus, utilizarea sa ar fi efectuată cu titlu decorativ, iar nu ca marcă.
60 În această privință, pe de o parte, trebuie să se arate că, deși articolul 15 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 în versiunea aplicabilă ratione temporis în speță, și anume anterioară modificărilor aduse de Regulamentul 2015/2424 (a se vedea punctul 18 de mai sus) [devenit articolul 18 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul 2017/1001], se referă numai la utilizarea unei mărci a Uniunii Europene, el trebuie să se aplice prin analogie utilizării unei mărci naționale, în măsura în care articolul 42 alineatul (3) din același regulament prevede că alineatul (2) al acestui articol se aplică mărcilor naționale anterioare menționate la articolul 8 alineatul (2) litera (a) din regulamentul respectiv, „prin aceasta înțelegându‑se că utilizarea lor în cadrul [Uniunii] se înlocuiește cu utilizarea lor în statul membru în care marca națională este protejată” [Hotărârea din 14 iulie 2014, Vila Vita Hotel und Touristik/OHMI – Viavita (VIAVITA), T‑204/12, nepublicată, EU:T:2014:646, punctul 24].
61 Pe de altă parte, în ceea ce privește domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 și al articolului 42 alineatele (2) și (3) din același regulament, trebuie amintit că, în temeiul coroborării acestor dispoziții, dovada utilizării serioase a unei mărci anterioare, națională sau a Uniunii Europene, care constituie temeiul unei opoziții împotriva unei cereri de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene, cuprinde și dovada utilizării mărcii anterioare sub o formă care diferă prin elemente care nu alterează caracterul distinctiv al acestei mărci în forma în care aceasta a fost înregistrată [a se vedea Hotărârea din 8 decembrie 2005, Castellblanch/OAPI – Champagne Roederer (CRISTAL CASTELLBLANCH), T‑29/04, EU:T:2005:438, punctul 30 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Specsavers International Healthcare și alții, C‑252/12, EU:C:2013:497, punctul 21].
62 Obiectul articolului 15 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 este de a evita impunerea unei conformități stricte între forma utilizată a mărcii și cea în care a fost înregistrată marca și de a permite titularului acesteia din urmă să aducă semnului, cu ocazia exploatării sale comerciale, variațiile care permit, fără să îi modifice caracterul distinctiv, să fie mai bine adaptat la cerințele privind comercializarea și promovarea produselor sau serviciilor în cauză. În asemenea situații, atunci când semnul utilizat în comerț diferă de forma în care acesta a fost înregistrat numai prin elemente neglijabile, astfel încât cele două semne pot fi considerate ca fiind global echivalente, dispoziția menționată mai sus prevede că obligația de utilizare a mărcii înregistrate poate fi îndeplinită făcând dovada utilizării semnului care constituie forma utilizată în comerț a acestuia [Hotărârea din 23 februarie 2006, Il Ponte Finanziaria/OAPI – Marine Enterprise Projects (BAINBRIDGE), T‑194/03, EU:T:2006:65, punctul 50].
63 Constatarea unei alterări a caracterului distinctiv al mărcii, astfel cum a fost înregistrată, necesită o examinare a caracterului distinctiv și dominant al elementelor adăugate, întemeiată pe calitățile intrinseci ale fiecăruia dintre aceste elemente, precum și pe poziția relativă a diferitor elemente în configurația mărcii [a se vedea Hotărârea din 10 iunie 2010, Atlas Transport/OAPI – Hartmann (ATLAS TRANSPORT), T‑482/08, nepublicată, EU:T:2010:229, punctul 31 și jurisprudența citată].
64 Prin urmare, trebuie să se examineze dacă în speță diferențele dintre semnul în forma sa înregistrată și semnul în formele sale utilizate pe piață sunt de natură să altereze caracterul distinctiv al mărcii anterioare în forma în care a fost înregistrată.
65 În această privință, trebuie amintit (a se vedea punctul 6 de mai sus) că marca anterioară, astfel cum a fost înregistrată, constă într‑o serie de mărci verbale care includ semnul verbal Brownies. Din cuprinsul punctului 48 din decizia atacată și din dosarul procedurii în fața EUIPO, transmis Tribunalului, reiese că o parte dintre elementele de probă privind utilizarea serioasă a mărcii anterioare furnizate de intervenientă privesc utilizarea acestei mărci în următoarea formă, eventual reprezentată într‑un cadru dreptunghiular neregulat:
66 Astfel cum a constatat în mod corect camera de recurs la punctul 48 din decizia atacată, cuvântul „brownies” este în mod clar lizibil în această formă de utilizare a mărcii anterioare. Tot în mod întemeiat, la același punct 48, camera de recurs a amintit că din jurisprudență reieșea că, atunci când o marcă era compusă din elemente verbale și figurative, primele erau, în principiu, mai distinctive decât celelalte, întrucât consumatorul mediu s‑ar referi mai ușor la produsul în cauză citând denumirea decât descriind elementul figurativ al mărcii [a se vedea Hotărârea din 22 mai 2008, NewSoft Technology/OAPI – Soft (Presto! Bizcard Reader), T‑205/06, nepublicată, EU:T:2008:163, punctul 54 și jurisprudența citată]. De asemenea, camera de recurs nu poate fi criticată pentru că a considerat, la punctul 49 din decizia atacată, că elementele figurative ale mărcii reproduse la punctul 65 de mai sus nu aveau un rol important în impresia de ansamblu a semnului și nu aveau un conținut semantic intrinsec care ar conferi mărcii un caracter distinctiv sau ar desemna produsele vizate. Astfel, elementele figurative respective se limitează la prezentarea cuvântului „brownies” cu un font de caractere stilizat galben și la prezentarea punctului de pe litera „i” sub forma unei flori, precum și, eventual, la prezentarea unui cadru dreptunghiular neregulat.
67 Prin urmare, în mod întemeiat camera de recurs a considerat în esență la punctul 50 din decizia atacată că diferențele dintre, pe de o parte, marca utilizată în forma amintită la punctul 65 de mai sus și, pe de altă parte, marca anterioară în forma în care a fost înregistrată nu erau de natură să altereze caracterul distinctiv al acesteia din urmă. În temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009, utilizarea mărcii în această primă formă trebuie considerată, așadar, o utilizare a mărcii anterioare.
68 În acest context, este lipsit de importanță că unele dintre produsele incluse în cataloagele depuse de intervenientă conțin cuvinte reprezentate într‑o formă stilizată care este, în esență, identică cu cea amintită la punctul 65 de mai sus. Această împrejurare nu schimbă cu nimic faptul că termenul „brownies” rămâne elementul distinctiv în semnul stilizat astfel și că, prin urmare, utilizarea mărcii în această formă este considerată utilizare a mărcii anterioare astfel cum a fost înregistrată.
69 În sfârșit, întrucât reclamanta susține că utilizarea semnului anterior în forma stilizată amintită la punctul 65 de mai sus pare să fie efectuată cu titlu decorativ, iar nu ca marcă, trebuie amintit că funcția esențială a unei mărci este de a garanta identitatea originii produselor sau serviciilor pentru care a fost înregistrată (a se vedea punctul 31 de mai sus). Întrucât cel puțin elementul verbal „brownie” care figurează în marca stilizată în forma amintită la punctul 65 de mai sus are un anumit caracter distinctiv, trebuie să se constate că marca anterioară, astfel cum este stilizată, este în principiu în măsură să îndeplinească această funcție esențială. Împrejurarea că, având în vedere stilizarea sa specială, o marcă figurativă, care are în același timp un anumit caracter distinctiv, poate servi și la decorarea produsului pe care este aplicată este lipsită de incidență asupra capacității unei asemenea mărci figurative de a îndeplini funcția esențială a unei mărci. Acest lucru este cu atât mai adevărat pentru sectorul articolelor de îmbrăcăminte, înțeles în sens larg, în care nu este neobișnuit să se aplice o formă stilizată a unei mărci pe produsele vizate. În consecință, chiar dacă, în speță, aplicarea mărcii, astfel cum a fost stilizată, poate fi utilizată și cu titlu decorativ pentru produsele în cauză, având în vedere caracterul său distinctiv, aceasta îndeplinește totuși, în același timp, și funcția esențială a unei mărci.
70 Rezultă că al treilea argument al reclamantei trebuie respins.
– Cu privire la al patrulea argument al reclamantei
71 În al patrulea rând, reclamanta arată că declarația pe proprie răspundere nu este nici obiectivă, nici susținută de elemente de probă concordante. În special, singura factură depusă în susținerea declarației pe proprie răspundere ar fi adresată The Guide Association Scotland, care ar fi membră a intervenientei. Astfel, această factură ar privi o utilizare internă a mărcii anterioare, iar nu o utilizare publică spre exterior. Pe de altă parte, codurile de produs de pe această factură nu ar fi aceleași cu cele incluse în cataloagele depuse de intervenientă. Prin urmare, nu ar fi posibil să se stabilească dacă este vorba despre aceleași produse.
72 În ceea ce privește declarația pe proprie răspundere, trebuie amintit că din articolul 78 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 97 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul 2017/1001] reiese că declarațiile scrise date sub jurământ sau în mod solemn or cu efect echivalent în conformitate cu legislația statului în care sunt făcute fac parte dintre mijloacele de probă pe care EUIPO le poate administra în special.
73 În speță, declarația pe proprie răspundere a fost făcută sub forma unei „witness statement” (declarație de martor). Este vorba, așadar, despre forma descrisă de norma 32.4 alineatul 1 din Civil Procedure Rules (normele de procedură civilă), aplicabile în Anglia și în Țara Galilor, potrivit căreia „[o] declarație de martor este o declarație scrisă semnată de o persoană și care conține o mărturie pe care această persoană ar fi autorizată să o prezinte oral”.
74 Trebuie amintită de asemenea jurisprudența potrivit căreia, pentru a aprecia valoarea probatorie a unui document, trebuie să se verifice verosimilitatea și veridicitatea informației pe care acesta o conține. Trebuie să se țină seama în special de originea documentului, de împrejurările în care a fost elaborat și de destinatarul său și să se ridice problema dacă, având în vedere conținutul său, pare logic și fiabil (a se vedea punctul 53 de mai sus).
75 Întrucât reclamanta invocă Orientările EUIPO privind examinarea, pe de o parte, trebuie amintit că acestea nu constituie acte juridice obligatorii pentru interpretarea dispozițiilor dreptului Uniunii (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2019, Deichmann/EUIPO, C‑223/18 P, nepublicată, EU:C:2019:471, punctul 49 și jurisprudența citată). Pe de altă parte, trebuie să se constate că, la punctul 35 din decizia atacată, camera de recurs a considerat că valoarea probatorie a declarațiilor efectuate chiar de părțile interesate sau de angajații acestora avea în general o pondere mai mică decât probele provenite de la o sursă independentă, ceea ce corespunde fragmentului din Orientările EUIPO privind examinarea, citat de reclamantă. Prin urmare, acest argument specific al reclamantei este, în orice caz, inoperant.
76 Astfel cum au amintit în esență în mod întemeiat camera de recurs la punctul 35 din decizia atacată, precum și reclamanta, din jurisprudență rezultă că atunci când, precum în speță, o declarație a fost întocmită în sensul articolului 78 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 207/2009 de unul dintre membrii personalului cu funcții de răspundere al părții care trebuie să demonstreze utilizarea serioasă a mărcii anterioare, nu se poate conferi o valoare probatorie respectivei declarații decât dacă se coroborează cu alte elemente de probă (a se vedea Hotărârea din 9 decembrie 2014, PROFLEX, T‑278/12, EU:T:2014:1045, punctul 51 și jurisprudența citată).
77 În speță, camera de recurs a arătat, la punctul 36 din decizia atacată, că declarația pe proprie răspundere privea cifra de afaceri anuală realizată pentru articole de îmbrăcăminte, genți, insigne, articole de papetărie, cești și inele pentru chei vândute pe piața din Regatul Unit sub marca anterioară între anii 2009 și 2016. Camera de recurs a observat că, potrivit declarației pe proprie răspundere, cantitățile vândute ar fi fost relativ importante. În plus, din economia deciziei atacate rezultă că acea cameră de recurs a considerat că elementele de probă pe care le apreciase ulterior, și anume, în primul rând, cataloagele prezentate ca anexa 1 la declarația pe proprie răspundere (punctul 37 din decizia atacată; a se vedea de asemenea punctele 50-57 de mai sus), în al doilea rând, imprimările paginilor mai multor magazine online cuprinse în anexa 4 la prima serie de documente (punctele 38-40 din decizia atacată; a se vedea de asemenea punctele 40-43 de mai sus) și, în al treilea rând, factura prezentată ca anexa 2 la declarația pe proprie răspundere (punctele 41-43 din decizia atacată), confirmau informațiile care reieșeau din declarația pe proprie răspundere.
78 În ceea ce privește mai concret factura respectivă, reclamanta arată că aceasta nu poate fi luată în considerare din moment ce privește o utilizare internă a mărcii anterioare, iar nu o utilizare publică spre exterior.
79 În această privință, EUIPO și intervenienta amintesc în mod întemeiat că, în observațiile sale din 29 iunie 2017 prezentate în cadrul procedurii în fața diviziei de opoziție, intervenienta prezentase dovezi din care rezultă că destinatarul facturii în cauză, The Guide Association Scotland (cunoscută și sub denumirea de Girlguiding Scotland), este o organizație caritabilă independentă din Scoția, dotată cu statut propriu și consiliu de administrație propriu.
80 Desigur, reclamanta arată în mod întemeiat că destinatara facturii aparține rețelei globale Girlguiding UK, ceea ce, de altfel, EUIPO și intervenienta nu neagă. Totuși, teza susținută de reclamantă, potrivit căreia destinatara facturii în cauză este o asociație membră a intervenientei, pentru motivul că aceasta este o asociație mai mare și este vorba despre una și aceeași entitate, este contrazisă de probele menționate la punctul 79 de mai sus, prezentate de intervenientă în cadrul procedurii în fața EUIPO. Faptul că două organizații caritabile care sunt independente una față de cealaltă pe plan juridic colaborează în cadrul unei rețele din care fac parte nu înseamnă că este vorba în realitate despre aceeași entitate juridică, după cum pretinde reclamanta.
81 Acest lucru este cu atât mai adevărat în ceea ce privește factura în cauză, din moment ce nu provine de la intervenienta însăși, ci din partea diviziei sale comerciale, și anume societatea distinctă Guide Association Trading Services.
82 În acest context, trebuie amintit că, atunci când titularul unei mărci invocă acte de utilizare a mărcii respective de către un terț în susținerea invocării utilizării sale serioase, acesta pretinde în mod implicit că respectiva utilizare a fost efectuată cu consimțământul său, în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 (a se vedea Hotărârea din 13 ianuarie 2011, PINE TREE, T‑28/09, nepublicată, EU:T:2011:7, punctul 62 și jurisprudența citată).
83 Contrar celor afirmate de reclamantă, rezultă că utilizarea mărcii anterioare susținută de factura în cauză nu poate fi considerată ca provenind de la întreprinderea titulară a mărcii anterioare sau în cadrul unei rețele de distribuție deținute sau controlate de aceasta.
84 Astfel, fără a săvârși erori de apreciere, camera de recurs a considerat în esență la punctele 41 și 42 din decizia atacată că factura privea o utilizare publică și spre exterior a mărcii anterioare și, prin urmare, trebuia să se țină seama de aceasta pentru a se aprecia dacă intervenienta a demonstrat într‑adevăr că a realizat o utilizarea serioasă a mărcii anterioare.
85 În sfârșit, în ceea ce privește argumentul reclamantei întemeiat pe faptul că codurile de produs care figurează pe factura în cauză nu ar fi aceleași cu cele incluse în cataloagele depuse de intervenientă, trebuie să se facă trimitere la considerațiile expuse la punctul 57 de mai sus, din care rezultă că acest argument nu este fondat.
86 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se concluzioneze că în mod întemeiat camera de recurs a putut aprecia că cataloagele prezentate ca anexa 1 la declarația pe proprie răspundere, imprimările paginilor mai multor magazine online care figurează în anexa 4 la prima serie de documente și factura prezentată ca anexa 2 la declarația pe proprie răspundere constituiau elemente de probă care confirmă declarația pe proprie răspundere și, prin urmare, era necesar să se confere o valoare probatorie declarației respective.
87 Rezultă că al patrulea argument al reclamantei trebuie respins.
– Cu privire la al cincilea argument al reclamantei
88 În al cincilea rând, potrivit reclamantei, întrucât elementele de probă prezentate de intervenientă nu pot dovedi utilizarea serioasă a mărcii anterioare în perioada relevantă, nu este necesar să se efectueze o apreciere globală a acestor elemente în speță.
89 Având în vedere considerațiile Tribunalului prezentate la punctele 36-87 de mai sus, în ceea ce privește primul-al patrulea argument ale reclamantei, trebuie să se constate că, în mod contrar celor susținute de reclamantă, intervenienta a prezentat într‑adevăr elemente de probă pertinente pentru utilizarea serioasă a mărcii anterioare în perioada relevantă, iar camera de recurs era îndreptățită să le ia în considerare în vederea unei aprecieri globale. Rezultă că al cincilea argument al reclamantei trebuie respins.
90 În orice caz, aprecierea globală a elementelor de probă efectuată de camera de recurs la punctele 51 și 52 din decizia atacată nu este afectată de nicio eroare de apreciere. Astfel, aceasta a considerat în esență că declarația pe proprie răspundere era susținută de diverse cataloage, de o factură, de pagini ale magazinelor online, de articole și de publicații și că aceste elemente de probă dovedeau că intervenienta a realizat o utilizare serioasă a mărcii anterioare pentru produsele și serviciile menționate la punctul 6 de mai sus. Astfel cum amintește în mod întemeiat EUIPO, produsele intervenientei pe care este aplicată marca anterioară sunt destinate în principal unui public de nișă specific, și anume fetele cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani, membre ale asociației Girlguiding UK, al căror număr se ridică la aproximativ 200 000, conform datelor furnizate în declarația pe proprie răspundere. În aceste împrejurări, cifrele de afaceri menționate în declarația pe proprie răspundere trebuie considerate relativ importante pentru sectorul în cauză. Având în vedere și faptul că aceste cifre de afaceri sunt în esență constante pe toată perioada relevantă, camera de recurs a putut concluziona în mod întemeiat că, în ansamblu, intervenienta demonstrase că a realizat o utilizare serioasă a mărcii anterioare.
– Concluzie
91 Niciunul dintre argumentele invocate în cererea introductivă de reclamantă în susținerea motivului său unic nu este, așadar, fondat.
92 Întrucât, în plus, reclamanta a susținut în ședință că decizia atacată nu ar fi conformă cu practica decizională a camerelor de recurs ale EUIPO, este necesar să se observe că reclamanta nu a prezentat un astfel de argument în cererea introductivă, ceea ce a recunoscut în ședință.
93 În aceste condiții, din jurisprudență reiese că EUIPO are obligația de a‑și exercita competențele în conformitate cu principiile generale de drept al Uniunii, cum ar fi principiul egalității de tratament și principiul „bunei administrări”. Având în vedere aceste două principii, în cadrul aprecierii probelor prin care se urmărește să se demonstreze utilizarea serioasă a unei mărci anterioare, EUIPO trebuie să ia în considerare deciziile deja adoptate cu privire la cereri similare și să analizeze cu o atenție deosebită aspectul dacă este sau nu necesar să decidă în același sens. Or, principiile egalității de tratament și „bunei administrări” trebuie să se concilieze cu respectarea legalității. În consecință, persoana care invocă lipsa unei utilizări serioase a unei mărci anterioare, invocată în susținerea unei opoziții, nu poate invoca, în beneficiul său, o nelegalitate care ar fi fost eventual comisă în favoarea unei alte persoane pentru a obține o decizie identică (a se vedea prin analogie Hotărârea din 10 martie 2011, Agencja Wydawnicza Technopol/OAPI, C‑51/10 P, EU:C:2011:139, punctele 73-76 și jurisprudența citată).
94 În speță, s‑a dovedit că, contrar situației anumitor dovezi prezentate în fața EUIPO în cadrul altor proceduri și pentru a se demonstra utilizarea serioasă a unei mărci anterioare, camera de recurs a considerat în mod întemeiat că dovezile prezentate de intervenientă erau suficiente pentru a stabili dacă aceasta a realizat o utilizare serioasă a mărcii anterioare.
95 În aceste împrejurări, reclamanta nu poate, în orice caz, să invoce în mod util, pentru a infirma concluzia respectivă, decizii anterioare ale EUIPO și, așadar, nu este necesar să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui argument prezentat pentru prima dată în ședință.
96 Prin urmare, este necesar să se respingă motivul unic invocat de reclamantă, concluziile sale, atât în anulare, cât și de modificare, precum și acțiunea în ansamblul său.
Cu privire la cheltuielile de judecată
97 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor EUIPO și ale intervenientei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a treia)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Grupo Textil Brownie, SL la plata cheltuielilor de judecată.
Frimodt Nielsen | Kreuschitz | Półtorak |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 30 ianuarie 2020.
Semnături