HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)
22 noiembrie 2023(*)(i)
„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de revocare a deciziilor sau de eliminare a înscrierilor – Eliminarea unei înscrieri în registru care conține o eroare evidentă imputabilă EUIPO – Înscrierea în registru de licențe pentru mărcile figurative LAPLANDIA Land of purity și altele – Condiții de înregistrare a unei licențe – Dovada acordării unei licențe de către titulara înregistrată – Noțiunea de «eroare evidentă imputabilă EUIPO» – Articolul 27 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2017/1001 – Articolul 103 alineatul (1) prima teză din Regulamentul 2017/1001”
În cauza T‑679/22,
Oy Shaman Spirits Ltd, cu sediul în Tyrnävä (Finlanda), reprezentată de R. Almaraz Palmero, avocată,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de E. Markakis, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal, fiind
Global Drinks Finland Oy, cu sediul în Helsinki (Finlanda), reprezentată de T. Talvitie, avocat,
TRIBUNALUL (Camera a treia),
compus din domnul F. Schalin, președinte, doamna G. Steinfatt (raportoare) și domnul D. Kukovec, judecători,
grefier: domnul V. Di Bucci,
având în vedere faza scrisă a procedurii,
având în vedere că niciuna dintre părți nu a depus, în termen de trei săptămâni de la comunicarea terminării procedurii scrise, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Oy Shaman Spirits Ltd, solicită anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 14 septembrie 2022 (cauza R 909/2021-1) (denumită în continuare „decizia atacată”).
Istoricul cauzei
2 Între anii 2008 și 2016, Brandavid Oy a obținut înregistrarea următoarelor mărci figurative ale Uniunii Europene (denumite în continuare „mărcile în cauză”):
– marca figurativă a Uniunii Europene, înregistrată la 15 septembrie 2008 cu numărul 6 491 914 desemnând produse din clasele 32 și 33 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, reprodusă în continuare:
– marca figurativă a Uniunii Europene înregistrată la 20 octombrie 2009 sub numărul 7 087 281, care desemnează produse din clasele 32 și 33, reprodusă în continuare:
– marca figurativă a Uniunii Europene înregistrată la 29 februarie 2016 sub numărul 14 786 883, care desemnează produse din clasele 31, 32 și 33, reprodusă în continuare:
3 La 5 ianuarie 2017, transferul mărcilor în cauză către intervenientă, Global Drinks Finland Oy, a fost înscris în registru.
4 Printr‑o cerere introdusă la 6 iulie 2020, însoțită printre altele de un contract încheiat între reclamantă și Brandavid Oy (denumit în continuare „contractul de licență”), reclamanta a solicitat EUIPO să înscrie în registrul mărcilor Uniunii Europene o licență exclusivă în favoarea sa pentru mărcile în cauză.
5 La 27 iulie 2020, departamentul însărcinat cu ținerea registrului EUIPO a notificat reclamantei și intervenientei înregistrarea licenței efectuată ca urmare a cererii reclamantei în temeiul articolului 111 din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1).
6 Prin scrisorile din 12 și din 19 octombrie 2020, intervenienta și‑a exprimat dezacordul cu privire la înregistrarea licenței.
7 La 25 noiembrie 2020, departamentul însărcinat cu ținerea registrului a anunțat revocarea înregistrării licenței, cu excepția cazului în care reclamanta furnizează dovada că intervenienta acceptă înregistrarea licenței.
8 La 22 decembrie 2020, reclamanta a prezentat șase documente pentru a dovedi că intervenienta acceptase contractul de licență.
9 Prin decizia din 18 martie 2021, întemeiată pe articolul 103 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, departamentul însărcinat cu ținerea registrului a eliminat înscrierea licenței în registrul mărcilor Uniunii Europene.
10 La 14 mai 2021, reclamanta a formulat o cale de atac împotriva deciziei departamentului însărcinat cu ținerea registrului.
11 La 14 septembrie 2022, Camera întâi de recurs a pronunțat decizia atacată, prin care a respins calea de atac a reclamantei. Aceasta a considerat că singurul element de probă prezentat odată cu cererea de înregistrare consta într‑un contract de licență semnat de Brandavid Oy și de reclamantă în anul 2016, la care intervenienta nu fusese niciodată parte. În lipsa oricărui element care să permită dovedirea existenței unei licențe acordate sau aprobate de intervenientă în calitate de titulară înregistrată a mărcilor în cauză, înregistrarea licenței efectuată la 27 iulie 2020 ar constitui o eroare evidentă imputabilă Oficiului în sensul articolului 103 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, ceea ce ar justifica eliminarea sa. Aspectul dacă intervenienta avea cunoștință de contractul de licență menționat la momentul depunerii cererii de înregistrare ar fi lipsit de relevanță, întrucât intervenienta nu ar fi un terț, iar argumentele juridice și elementele de probă privind dreptul finlandez nu pot repune în discuție concluzia factuală potrivit căreia intervenienta nu a consimțit la acest contract de licență.
Concluziile părților
12 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea EUIPO și a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în fața camerei de recurs.
13 EUIPO solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cazul în care se organizează o ședință.
14 Intervenienta solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în fața camerei de recurs.
În drept
15 În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive, primul, întemeiat pe încălcarea articolelor 25-27 din Regulamentul 2017/1001, al doilea, întemeiat pe încălcarea articolelor 19 și 20 din acest regulament și al treilea, întemeiat pe încălcarea articolului 103 din regulamentul menționat.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolelor 25-27 din Regulamentul 2017/1001
16 Reclamanta reproșează în esență camerei de recurs că nu a respectat contractul de licență prin care aceasta a obținut o licență asupra mărcilor în cauză, în conformitate cu articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, și dreptul de a obține înregistrarea acestei licențe, în conformitate cu articolul 26 alineatul (1) din regulamentul menționat. Ea precizează că respectivul contract de licență a fost semnat în 2016 de Brandavid Oy, care, la acea dată, era titulara mărcilor în cauză, și îi acorda în mod explicit drepturile contractuale de a utiliza mărcile respective și de a fi înscrisă ca titulară a unei licențe exclusive. La momentul înregistrării transferului acestor mărci, și anume în anul 2017, intervenienta ar fi avut cunoștință de existența respectivului contract de licență, astfel încât ar fi acceptat, așadar, acordarea licenței exclusive reclamantei.
17 Pe de altă parte, reclamanta apreciază că licența exclusivă îi fusese acordată independent de proprietatea asupra mărcilor în cauză.
18 EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.
19 Potrivit articolului 25 alineatul (5) din Regulamentul 2017/1001, la solicitarea uneia dintre părți, acordarea sau transferul unei licențe de marcă a Uniunii Europene se înscrie în registru și se publică.
20 Potrivit articolului 26 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, articolul 20 alineatul (5) din regulamentul menționat și normele adoptate în temeiul acestei dispoziții se aplică mutatis mutandis înregistrării unei licențe menționate la articolul 25 alineatul (5) din regulamentul menționat.
21 Articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul 2017/1001 prevede că cererea de înregistrare a unui transfer cuprinde anumite informații, precum și documentele care stabilesc în mod corespunzător transferul în conformitate cu alineatele (2) și (3), respectivul alineat (3) impunând că „cesiunea mărcii [a Uniunii] trebuie făcută în scris și necesită semnătura părților contractante, în afară de cazul în care rezultă dintr‑o hotărâre judecătorească; în caz contrar, cesiunea este nulă”.
22 Pe de altă parte, articolul 13 alineatul (3) literele (a), (c) și (d) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/626 al Comisiei din 5 martie 2018 de stabilire a normelor detaliate de punere în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) 2017/1001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1431 (JO 2018, L 104, p. 37), care se aplică mutatis mutandis licențelor în temeiul articolului 20 alineatul (6) litera (b) și al articolului 26 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, precizează că semnătura sau consimțământul titularei înregistrate este o condiție prealabilă pentru acordarea valabilă a unei licențe.
23 Prin eliminarea înregistrării licenței, EUIPO a aplicat în mod corect articolele 25 și 26 din Regulamentul 2017/1001 coroborate cu dispozițiile la care fac referire articolele respective. Astfel, contractul de licență nu menționa intervenienta, care era titulara înregistrată la momentul cererii și al înregistrării licenței, nici nu purta semnătura sa. Fosta titulară înregistrată nu mai avea dreptul să își dea consimțământul prevăzut de dispozițiile relevante.
24 EUIPO explică în mod întemeiat că dispozițiile aplicabile impun, din motive de securitate juridică, ca titulara înregistrată să își manifeste în mod activ voința de a acorda o licență, și anume fie prin depunerea directă la EUIPO a cererii de înregistrare a licenței în temeiul articolului 26 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001 și al articolului 13 alineatul (3) literele (a) și (b) din Regulamentul de punere în aplicare 2018/626, fie prin aplicarea semnăturii sale pe o declarație, pe un acord sau pe un formular‑tip în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) literele (c) și (d) din regulamentul de punere în aplicare menționat.
25 Argumentele invocate de reclamantă nu pot repune în discuție legalitatea deciziei atacate.
26 În ceea ce privește afirmația reclamantei potrivit căreia, la momentul înregistrării transferului mărcilor în cauză, intervenienta și Brandavid Oy aveau cunoștință de existența contractului de licență, trebuie arătat că, presupunând chiar că licența acordată de predecesorul în drept al intervenientei este opozabilă acesteia din urmă în temeiul articolului 27 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul 2017/1001, nu rezultă totuși o obligație a EUIPO de a înregistra această licență. Astfel, legalitatea deciziei atacate depinde numai de condițiile formalizate prevăzute de dispozițiile aplicabile. Întrucât aceste condiții nu sunt îndeplinite în speță (a se vedea punctul 23 de mai sus), decizia atacată nu poate fi anulată nici pentru simplul fapt că intervenienta a fost cea care a atras atenția EUIPO cu privire la nerespectarea condițiilor de înregistrare.
27 Chiar presupunând că o licență poate rămâne valabilă sau poate conferi drepturi în temeiul dreptului național aplicabil contractului de licență după transferul mărcii în cauză, în măsura în care Brandavit Oy și intervenienta ar fi efectuat transferul respectiv cunoscând pe deplin existența licenței, astfel cum pretinde reclamanta, această situație de drept material nu poate avea un impact asupra dreptului de înregistrare care urmează o abordare formalizată, care este în mod clar codificată în dispozițiile aplicabile al căror mod de redactare nu lasă nicio marjă de interpretare. Reclamanta are în continuare posibilitatea să își valorifice drepturile care decurg din dreptul material în fața instanțelor naționale. În această privință, EUIPO a evocat în mod întemeiat că era posibil ca o eventuală încălcare a contractului de licență menționat și a clauzei sale aplicabile succesorilor să poată declanșa o răspundere contractuală a celeilalte părți contractante, fără însă ca acest aspect contractual să poată avea repercusiuni asupra examinării cererii de înregistrare.
28 În consecință, primul motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolelor 19 și 20 din Regulamentul 2017/1001
29 Reclamanta deduce din articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 că dreptul aplicabil diferendelor privind transferul sau licențelor legate de înregistrările mărcilor în cauză este dreptul național finlandez, dat fiind că ea însăși, intervenienta și Brandavid Oy au sediul în Finlanda.
30 Or, pe de o parte, dreptul finlandez nu ar impune forma scrisă a unui contract și, pe de altă parte, în conformitate cu dreptul finlandez, nu ar fi relevant să se stabilească dacă intervenienta a semnat sau nu contractul de licență în anul 2016, dat fiind că aceasta din urmă ar fi succedat Brandavid Oy în drepturile sale în urma unui transfer total al drepturilor asupra mărcii înscrise deja în registru, având în același timp cunoștință de existența respectivului contract de licență. Noii titulari de mărci ar trebui să respecte clauzele contractelor anterioare încheiate de titularii mărcilor anterioare cu titularii de licențe pentru mărcile respective.
31 În plus, reclamanta critică observația camerei de recurs de la punctul 21 din decizia atacată, potrivit căreia ea nu a prezentat niciodată lista mărcilor a căror titulară era Brandavid Oy și care au fost transferate ulterior intervenientei. Ea afirmă că această listă figura în anexa 1 la memoriul prin care a expus motivarea căii de atac în fața camerei de recurs.
32 EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.
33 Mai întâi, trebuie să se observe, asemenea EUIPO, că articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, care face trimitere la dreptul statului membru în care își are sediul titularul mărcii Uniunii Europene, nu se aplică decât „[c]u excepția cazului în care se prevede altfel la articolele 20-28”. Or, înscrierea în registrul mărcilor Uniunii Europene a unei licențe privind o marcă a Uniunii Europene este reglementată în mod autonom de dreptul Uniunii la articolele 25-28 din regulamentul menționat și la articolul 13 din Regulamentul de punere în aplicare 2018/626.
34 Rezultă că aspectul dacă dreptul finlandez cunoaște cerințe de formă pentru un contract de licență sau în ce condiții un astfel de contract leagă deopotrivă titularul succesor al mărcilor în cauză este lipsit de relevanță pentru aspectul dacă înregistrarea licenței în favoarea reclamantei în registrul mărcilor Uniunii Europene era sau nu corectă. Astfel, argumentele reclamantei întemeiate pe dreptul finlandez nu pot repune în discuție legalitatea deciziei atacate privind condițiile de înregistrare a unei licențe.
35 Pe de altă parte, critica reclamantei privind observația camerei de recurs care figurează la punctul 21 din decizia atacată este inoperantă, în măsura în care, după cum a arătat în mod întemeiat EUIPO, este vorba despre o considerație neesențială a camerei de recurs. Astfel, decizia atacată se întemeiază în principal pe constatarea potrivit căreia reclamanta nu a dovedit acordarea unei licențe în favoarea sa de către titularul înregistrat. Această constatare este independentă de aspectul de a ști care mărci au fost date în licență.
36 Prin urmare, al doilea motiv trebuie respins.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 103 din Regulamentul 2017/1001
37 Reclamanta reproșează EUIPO că și‑a depășit competența. În opinia sa, EUIPO nu a rectificat nicio eroare. EUIPO și‑ar fi depășit competența prin pronunțarea unei decizii de revocare a unei înregistrări a contractului de licență care era corectă și conformă cu dreptul finlandez. EUIPO ar fi trebuit să aplice dreptul finlandez în temeiul articolului 19 din Regulamentul 2017/1001, în loc să aplice articolul 103 din regulamentul menționat.
38 EUIPO și intervenienta contestă argumentul reclamantei.
39 Conform articolului 103 alineatul (1) prima teză din Regulamentul 2017/1001, „[a]tunci când efectuează o înscriere în registru sau ia o decizie care conține o eroare care îi este imputabilă, Oficiul asigură eliminarea înscrierii respective sau revocarea deciziei”.
40 În primul rând, astfel cum arată în mod întemeiat EUIPO, precum și intervenienta, înscrierea eliminată din 27 iulie 2020 era afectată de o eroare evidentă imputabilă EUIPO. Această eroare constă în faptul că înscrierea în registru a fost acceptată pe baza unor documente care nu îndeplinesc cerințele prevăzute în reglementarea aplicabilă (a se vedea punctul 23 de mai sus). Contractul de licență care era anexat la cererea de înregistrare nu conținea nicio dovadă a unei licențe acordate de titulara înregistrată a mărcilor în cauză. În această privință, camera de recurs a constatat în mod corect, la punctul 15 din decizia atacată, că reclamanta nu a demonstrat că licența fusese acordată cu consimțământul titularei acestor mărci.
41 În al doilea rând, camera de recurs nu era obligată să aplice dreptul național, dat fiind că procedura de înscriere în registrul mărcilor Uniunii Europene a unei licențe privind o marcă a Uniunii Europene este reglementată în mod autonom de dreptul Uniunii la articolele 25-28 din Regulamentul 2017/1001 și la articolul 13 din Regulamentul de punere în aplicare 2018/626 (a se vedea punctul 33 de mai sus).
42 În al treilea rând, trebuie înlăturată critica reclamantei potrivit căreia camera de recurs și‑a depășit competența prin anularea unei decizii care nu era vădit eronată, ci corectă în temeiul dreptului finlandez.
43 Astfel, reiese din jurisprudență că nu revine EUIPO sarcina de a examina validitatea și efectele juridice ale unui transfer de marcă a Uniunii Europene potrivit dreptului național. La momentul examinării unei cereri de înregistrare a unui transfer de marcă a Uniunii Europene, competența EUIPO se limitează în principiu la examinarea condițiilor de formă prevăzute la articolul 20 din Regulamentul 2017/1001 și la articolul 13 din Regulamentul de punere în aplicare 2018/626 și nu implică o apreciere a chestiunilor de fond care pot apărea în cadrul dreptului național aplicabil [Hotărârea din 22 septembrie 2021, Marina Yachting Brand Management/EUIPO] – Industries Sportswear (MARINA YACHTING), T‑169/20, EU:T:2021:609, punctul 61]. Întrucât înregistrarea unei licențe urmează aceleași norme ca și cea a unui transfer, această jurisprudență trebuie să se aplice mutatis mutandis în speță (a se vedea punctul 20 de mai sus).
44 Prin urmare, se impune respingerea celui de al treilea motiv și, astfel, a acțiunii în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
45 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
46 Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intervenientă, conform concluziilor acesteia din urmă, inclusiv a cheltuielilor necesare efectuate în legătură cu procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs, care sunt considerate, în temeiul articolului 190 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, cheltuieli de judecată recuperabile.
47 În schimb, întrucât EUIPO nu a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată decât în cazul organizării unei ședințe, trebuie, în lipsa organizării unei ședințe, să se decidă că EUIPO va suporta propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a treia)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Oy Shaman Spirits Ltd la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Global Drinks Finland Oy, inclusiv a celor pe care aceasta din urmă le‑a efectuat în fața camerei de recurs.
3) EUIPO va suporta propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 22 noiembrie 2023.
Semnături
i Indicatorii și punctele 11, 40 și 43 din prezentul text au făcut obiectul unei modificări de ordin lingvistic ulterior primei publicări.