CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL ATHANASIOS RANTOS
prezentate la 11 iulie 2024(1)
Cauza C‑205/23
Engie România SA
împotriva
Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei
[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul București (România)]
„Trimitere preliminară – Energie – Directiva 2009/73/CE – Piața internă a gazelor naturale – Articolul 3 – Obligații de serviciu public și protecția consumatorilor – Încălcarea de către un furnizor de gaze naturale a obligației sale de transparență față de consumatorii casnici – Cumul de sancțiuni administrative pentru același comportament ilicit – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 50 – Principiul ne bis in idem – Articolul 52 alineatul (1) – Restrângeri aduse principiului ne bis in idem – Proporționalitate”
I. Introducere
1. Prezenta cerere de decizie preliminară, formulată de Tribunalul București (România), are ca obiect interpretarea articolelor 50 și 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), precum și a principiului proporționalității.
2. Această cerere a fost prezentată în cadrul unui litigiu între Engie România SA (denumită în continuare „Engie” sau „reclamanta”), un furnizor de gaze naturale, pe de o parte, și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (România, denumită în continuare „ANRE”), pe de altă parte, în legătură cu un proces‑verbal întocmit de aceasta din urmă prin care se constată și se sancționează o contravenție despre care se pretinde că ar fi fost săvârșită de Engie.
3. În conformitate cu solicitarea Curții, prezentele concluzii se vor concentra asupra analizei celei de a doua întrebări preliminare, care se referă la aplicarea principiului ne bis in idem consacrat la articolul 50 din cartă coroborat cu articolul 52 alineatul (1) din aceasta, care introduce restrângeri ale acestui principiu. Mai precis, se ridică în esență problema dacă aplicarea unei sancțiuni administrative unui furnizor de gaze naturale atât de către autoritatea de reglementare în domeniul energiei, cât și de către autoritatea de protecție a consumatorilor pentru fapte care ar fi identice, dar sancționate separat de aceste două autorități, în temeiul unor dispoziții diferite, constituie o restricție justificată privind aplicarea principiului menționat.
4. Prezenta cauză oferă Curții oportunitatea, pe de o parte, de a clarifica mai mult jurisprudența sa referitoare la luarea în considerare a principiului ne bis in idem într‑un context în care coexistă două proceduri administrative de control și de sancționare a unei persoane juridice, desfășurate în paralel de două autorități competente diferite care au emis acte de sancționare individuale distincte pentru fapte investigate despre care se pretinde că ar fi aceleași, și, pe de altă parte, de a stabili în ce măsură un asemenea cumul de acte respectă principiul proporționalității consacrat de dreptul Uniunii.
II. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
5. Principiul ne bis in idem este enunțat la articolul 50 din cartă, intitulat „Dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune”, și are următorul cuprins:
„Nimeni nu poate fi judecat sau condamnat pentru o infracțiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate cu legea.”
6. Articolul 51 din cartă, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1):
„Dispozițiile prezentei carte se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarității, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Prin urmare, acestea respectă drepturile și principiile și promovează aplicarea lor în conformitate cu atribuțiile pe care le au în acest sens și cu respectarea limitelor competențelor conferite Uniunii de tratate.”
7. Articolul 52 din cartă, intitulat „Întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor”, prevede la alineatul (1):
„Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți. Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.”
B. Dreptul român
8. Potrivit articolului 143 alineatul (1) litera (k) din Legea nr. 123 din 10 iulie 2012 privind energia electrică și gazele naturale(2) (denumită în continuare „Legea nr. 123/2012”):
„Furnizorul de gaze naturale are, în principal, următoarele obligații:
[...]
k) să transmită clienților finali informații transparente privind prețurile/tarifele practicate, după caz, precum și privind condițiile generale de acces și de utilizare a serviciilor oferite de către acesta”.
9. Articolul 194 punctul 241 din această lege prevede:
„Constituie contravenții la normele privind desfășurarea activităților în sectorul gazelor naturale următoarele fapte: […] nerespectarea de către participanții la piața de gaze naturale a obligațiilor ce le revin în temeiul prevederilor articolului 143 alineatul (1), ale articolului 1441 și ale articolului 145 alineatul (4) litera g).”
10. În temeiul articolului 195 alineatul (2) litera (c) din această lege, o asemenea contravenție se sancționează cu amendă de la 20 000 de lei la 400 000 de lei (RON) (de la aproximativ 4 057 de euro la aproximativ 81 147 de euro).
III. Litigiul principal, întrebările preliminare și procedura în fața Curții
11. Prin decizia din 14 septembrie 2021, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (România, denumită în continuare „ANPC”) a constatat că Engie a recurs la practici comerciale înșelătoare și agresive în exercitarea activității sale economice(3) și i‑a impus să înceteze aceste practici, să își suspende activitatea până la încetarea presupuselor practici comerciale neloiale și să nu modifice prețul furnizării de gaze naturale pentru clienții casnici.
12. La 11 octombrie 2021, ANRE a constatat că Engie, în calitate de furnizor autorizat de gaze naturale, și‑a încălcat obligația de transparență prevăzută la articolul 143 alineatul (1) litera k) din Legea nr. 123/2012 și i‑a aplicat o amendă contravențională în valoare totală de 800 000 RON (aproximativ 160 000 de euro) (în continuare „procesul‑verbal în discuție”) pentru motivul că acest furnizor, pe de o parte, ar fi săvârșit nereguli privind conținutul anumitor oferte de gaze naturale și, pe de altă parte, nu ar fi precizat în mod suficient de clar posibilitatea de a se modifica prețul furnizării de gaze naturale în cursul perioadei de 12 luni pentru care au fost încheiate contractele cu clienții săi. În plus, ANRE a obligat Engie să ia toate măsurile necesare pentru ca, primo, să notifice celor 12 clienți finali menținerea prețului fix al gazelor naturale la care se obligase, secundo, să anuleze actele adiționale transmise acestor clienți, tertio, să identifice toți clienții finali care au acceptat oferte standard cu preț fix valabil pentru perioada prevăzută în ofertele respective și cărora le‑au fost trimise ulterior notificări și acte adiționale în vederea majorării prețului gazelor naturale furnizate înainte de sfârșitul acestei perioade și, quarto, să notifice clienților în cauză menținerea prețului fix al gazelor în conformitate cu ofertele menționate și anularea actelor adiționale transmise.
13. În aceste împrejurări, Engie a introdus la Judecătoria Sectorului 4 București (România) o acțiune împotriva procesului‑verbal în discuție. Prin sentința din 14 martie 2022, această instanță a respins acțiunea respectivă ca fiind neîntemeiată. În aceste condiții, Engie a declarat apel împotriva sentinței menționate la Tribunalul București, instanța de trimitere.
14. În primul rând, această instanță susține că este necesar să se clarifice dacă ANRE poate să impună unui furnizor de gaze naturale aplicarea unui preț diferit de prețul pieței care este reglementat la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2009/73/CE(4), ca urmare a unei presupuse încălcări a obligației de transparență față de consumatori.
15. În al doilea rând, instanța menționată arată că atât ANRE, cât și ANPC au constatat în esență aceeași faptă, dar au încadrat‑o diferit și au aplicat Engie, prin acte distincte, amenzi contravenționale, impunând totodată aceeași obligație de remediere, care constă în revenirea la prețul stabilit prin oferta standard, în speță cel aflat în vigoare în luna aprilie 2021. Prin urmare, aceeași instanță consideră că trebuie să se stabilească dacă principiul ne bis in idem se aplică sancțiunilor impuse de cea dintâi autoritate în temeiul Legii nr. 123/2012, care transpune în ordinea juridică română Directiva 2009/73, și de a doua autoritate, în temeiul legislației române referitoare la protecția consumatorilor.
16. În aceste condiții, Tribunalul București a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) O presupusă încălcare a obligației de transparență care revine furnizorilor de gaze naturale în relația cu consumatorii casnici, implementată în legislația națională și care este considerată contravenție în această legislație, poate conduce și la obligarea de către autoritatea națională competentă a unui furnizor de gaze naturale să aplice în relația cu consumatorii un preț impus pe cale administrativă, care nu ține cont de principiul liberei formări a prețului pe piața de gaze naturale, principiu stabilit de prevederile articolului 3 alineatul (1) din [Directiva 2009/73]?
2) Sancționarea unui furnizor de gaze naturale atât de către autoritatea de protecție a consumatorilor, cât și de către autoritatea de reglementare în domeniul energiei, prin emiterea a două procese‑verbale de contravenție distincte prin care i se impun furnizorului aceleași măsuri (dublarea actelor administrative de impunere de măsuri), poate fi considerată o restrângere justificată a principiului non bis in idem, în temeiul dispozițiilor articolului 52 din [cartă], sau încalcă acest principiu?
Un asemenea cumul de acte de impunere a acelorași măsuri, în baza unor fapte identice, de autorități diferite, respectă principiul proporționalității?”
17. Engie, ANRE, guvernele român și elen, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Aceleași părți au prezentat și observații orale în ședința de audiere a pledoariilor care a avut loc la 24 aprilie 2024.
IV. Analiză
A. Cu privire la a doua întrebare preliminară
18. Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, care face obiectul prezentelor concluzii specifice, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 50 și 52 din cartă trebuie interpretate în sensul că sancționarea unui furnizor de gaze naturale atât de către autoritatea de reglementare în domeniul energiei, cât și de către autoritatea de protecție a consumatorilor pentru fapte identice, dar sancționate separat de cele două autorități pe temeiuri juridice diferite, constituie o restrângere justificată a aplicării principiului ne bis in idem.
1. Observații introductive
a) Cu privire la domeniul de aplicare al articolului 50 din cartă
19. Este important de amintit, cu titlu introductiv, că domeniul de aplicare al cartei, în ceea ce privește acțiunea statelor membre, este definit la articolul 51 alineatul (1) din aceasta, potrivit căruia dispozițiile cartei se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii(5).
20. În speță, din informațiile furnizate de instanța de trimitere reiese că cele două procese‑verbale în cauză au fost întocmite în temeiul actelor normative române care transpun Directiva 2009/73 și, respectiv, Directiva 2005/29/CE(6). Astfel, în măsura în care reglementările naționale respective pun în aplicare dreptul Uniunii, ele intră în domeniul de aplicare al cartei în sensul articolului 51 din aceasta și, prin urmare, articolul 50 din cartă este aplicabil în cauza principală.
21. Trebuie amintit de asemenea că principiul ne bis in idem, astfel cum este consacrat la articolul 50 din cartă, constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii(7), care interzice cumulul atât de procese penale, cât și de sancțiuni care au o natură penală, în sensul acestui articol, pentru aceleași fapte și împotriva aceleiași persoane(8). Totuși, anumite restrângeri ale principiului ne bis in idem pot fi justificate în temeiul articolului 52 alineatul (1) din cartă, cu condiția să fie îndeplinite cerințele enumerate în temeiul acestei dispoziții(9).
b) Cu privire la caracterul „penal” al faptei ilicite investigate
22. Trebuie să se observe, cu titlu introductiv, că reiese din jurisprudența Curții că trei criterii sunt pertinente pentru aprecierea naturii penale a procedurilor și a sancțiunilor în cauză. Primul constă în calificarea juridică a faptei ilicite în dreptul intern, al doilea, în natura însăși a faptei ilicite, iar al treilea, în gradul de severitate a sancțiunii pe care persoana în cauză riscă să o suporte(10).
23. În primul rând, în ceea ce privește criteriul referitor la calificarea juridică a faptei ilicite în dreptul intern, trebuie să se constatate că sancțiunile sunt aplicate, potrivit instanței de trimitere, pentru fapte calificate drept „contravenții” în dreptul național și că procedurile în urma cărora au fost aplicate aceste sancțiuni sunt proceduri administrative.
24. Reiese însă dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că aplicarea articolului 50 din cartă nu se limitează numai la procedurile și la sancțiunile care sunt calificate drept „penale” de dreptul național, ci se extinde, independent de calificarea lor în dreptul intern, la procedurile și la sancțiunile care trebuie considerate ca având o natură penală în temeiul celorlalte două criterii menționate la punctul 22 din prezentele concluzii(11).
25. În al doilea rând, în ceea ce privește criteriul referitor la natura faptei ilicite, trebuie să se verifice dacă sancțiunea în discuție urmărește o finalitate represivă, fără a se ține seama de împrejurarea că aceasta urmărește și o finalitate preventivă. Astfel, este în însăși natura sancțiunilor penale ca acestea să aibă ca obiect atât reprimarea, cât și prevenirea comportamentelor ilicite(12). În schimb, o măsură care se limitează la a repara prejudiciul cauzat prin fapta ilicită vizată nu prezintă o natură penală(13).
26. În speță, din informațiile de care dispune Curtea reiese că încălcarea obligațiilor de transparență și de informare a consumatorilor de către un furnizor de gaze naturale se sancționează, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 123/2012, cu amendă(14). Același lucru este valabil în ceea ce privește sancțiunile aplicate de ANPC în conformitate cu Legea nr. 363/2007, care prevede că și practicile comerciale neloiale sau înșelătoare se sancționează cu amenzi(15). De asemenea, din aceleași informații menționate rezultă că, pe lângă sancțiunile pecuniare, aceste două autorități au luat măsuri corective suplimentare [calificate de instanța de trimitere drept obligație (obligații) de remediere] care au impus Engie să revină la prețul stabilit prin oferta standard în luna aprilie 2021.
27. În această privință, trebuie să se facă distincție între sancțiunile administrative aplicate de ANPC și ANRE, pe de o parte, și măsurile corective suplimentare luate de acestea din urmă, pe de altă parte. Deși, într‑adevăr, se pare că nu poate fi contestat, sub rezerva aprecierilor pe care va trebui să le facă instanța de trimitere, faptul că sancțiunile pecuniare aplicate în privința Engie urmăresc o finalitate atât represivă, cât și preventivă, nu se poate spune același lucru despre măsurile complementare, având în vedere jurisprudența Curții amintită la punctul 25 din prezentele concluzii, potrivit căreia o măsură care se limitează la repararea [sau remedierea] prejudiciului cauzat prin fapta ilicită în cauză nu prezintă o natură penală.
28. În al treilea rând, în ceea ce privește criteriul referitor la severitatea sancțiunii aplicate, care este apreciată în funcție de pedeapsa maximă prevăzută(16), trebuie să se constate că din elementele dosarului de care dispune Curtea reiese că Engie i‑au fost aplicate două sancțiuni care se ridică la 800 000 RON (aproximativ 160 000 de euro) în cazul sancțiunii aplicate de ANRE(17) și, respectiv, la 150 000 RON (aproximativ 30 000 de euro) în cazul celei aplicate de ANPC(18).
29. Prin urmare, va reveni instanței de trimitere sarcina să verifice, pe baza tuturor elementelor de care dispune, dacă aceste sancțiuni sunt suficient de severe, având în vedere cuantumurile lor, pentru a fi calificate „de natură penală”(19).
2. Cu privire la condițiile de aplicare a principiului ne bis in idem
30. Aplicarea principiului ne bis in idem este supusă unei duble condiții, și anume, pe de o parte, să existe o decizie anterioară definitivă (condiția „bis”) și, pe de altă parte, ca aceleași fapte (și aceleași persoane) să fie vizate de decizia anterioară și de procesele penale sau de deciziile ulterioare (condiția „idem”)(20).
a) Cu privire la condiția „bis”
31. În ceea ce privește condiția „bis”, pentru a se putea considera că o hotărâre judecătorească a fost pronunțată definitiv cu privire la faptele care fac obiectul unei a doua proceduri, este necesar nu doar ca această hotărâre să fi rămas definitivă, ci și ca ea să fi fost pronunțată în urma unei soluționări pe fondul cauzei(21).
32. Curtea a mai precizat în această privință că, deși este adevărat că aplicarea principiului ne bis in idem presupune existența unei decizii anterioare definitive, de aici nu rezultă în mod necesar că deciziile ulterioare cărora acest principiu li se opune nu pot fi decât cele adoptate ulterior acestei decizii anterioare definitive. De fapt, acest principiu exclude posibilitatea ca, în cazul în care există o decizie definitivă, să fie începută sau menținută o procedură penală pentru aceleași fapte(22).
33. În speță, din dosarul prezentat Curții reiese că decizia ANPC a fost anulată în mod definitiv de instanța competentă pentru lipsă de competență, fără ca aceasta să fi examinat fondul cauzei(23). Or, după cum s‑a amintit la punctul 31 din prezentele concluzii, condiția „bis” impune existența unei decizii rămase definitivă prin care s‑a statuat asupra fondului cauzei, condiție care s‑ar părea că nu este îndeplinită în speță.
34. În orice caz, va reveni instanței de trimitere sarcina să stabilească, ținând seama de considerațiile care precedă, dacă condiția „bis” este îndeplinită, înainte de a trece la examinarea condiției „idem”.
b) Cu privire la condiția „idem”
35. În ceea ce privește condiția „idem”, chiar din modul de redactare a articolului 50 din cartă rezultă că acesta interzice judecarea sau sancționarea penală a aceleiași persoane de mai multe ori pentru aceeași infracțiune.
36. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, criteriul pertinent pentru a aprecia existența aceleiași infracțiuni este cel al identității faptelor materiale. Astfel, articolul 50 din cartă interzice aplicarea, pentru fapte identice, mai multor sancțiuni de natură penală la capătul unor proceduri diferite desfășurate în acest scop(24). În plus, din jurisprudența Curții reiese deopotrivă că, pentru constatarea existenței aceleiași infracțiuni, calificarea juridică a faptelor în dreptul național și interesul juridic protejat nu sunt relevante, întrucât întinderea protecției conferite de articolul 50 din cartă nu poate varia de la un stat membru la altul(25).
37. Deși condiția „idem” impune ca faptele materiale să fie identice, principiul ne bis in idem nu are vocația de a se aplica atunci când faptele în cauză nu sunt identice, ci doar similare. Astfel, prin identitatea faptelor materiale se înțelege un ansamblu de împrejurări concrete care decurg din evenimente care sunt în esență aceleași, în sensul că presupun existența aceluiași autor și a unei legături indisolubile între ele în timp și spațiu(26).
38. În speță, instanța de trimitere a constatat, pe de o parte, că cele două proceduri aflate în discuție în procedura principală vizează aceeași persoană juridică, și anume Engie, și a reținut, pe de altă parte, că faptele constatate de ANRE și de ANPC sunt în esență identice, și anume practica reclamantei care a constat în modificarea prețului gazelor naturale, în pofida faptului că acestea au fost calificate în mod diferit de cele două autorități.
39. Deși se pare că guvernul român și ANRE contestă descrierea faptelor, astfel cum este prezentată de instanța de trimitere, susținând că faptele constatate și sancționate de autoritățile respective nu sunt identice(27), trebuie amintit că întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub propria răspundere și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență(28). Astfel, în măsura în care instanța națională consideră că faptele pentru care Engie a fost sancționată de cele două autorități sunt identice în sensul jurisprudenței Curții expuse la punctul 37 din prezentele concluzii, acest cumul ar constitui o restrângere a dreptului fundamental garantat de articolul 50 din cartă.
40. În orice caz, instanței de trimitere îi va reveni în final sarcina de a stabili dacă sunt identice faptele vizate de cele două proceduri aflate în discuție în procedura principală inițiate în temeiul unei reglementări sectoriale a energiei, pe de o parte, și, respectiv, al legislației privind protecția consumatorilor, pe de altă parte. În acest sens, instanța amintită trebuie să examineze faptele avute în vedere în fiecare dintre proceduri și pretinsa perioadă a încălcării(29).
3. Cu privire la justificarea unei eventuale restrângeri a dreptului fundamental garantat la articolul 50 din cartă
41. Trebuie amintit că o restrângere a dreptului fundamental garantat la articolul 50 din cartă nu poate fi justificată decât în temeiul articolului 52 alineatul (1) din aceasta. În conformitate cu prima teză a alineatului respectiv, orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți. Potrivit celei de a doua teze a alineatului în cauză, prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri ale drepturilor și libertăților menționate numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.
a) Cu privire la protecția unuia sau mai multor obiective de interes general
42. După cum reiese din recenta Hotărâre bpost, Curtea a apreciat că un cumul de sancțiuni poate fi justificat atunci când procedurile inițiate de două autorități diferite urmăresc scopuri complementare, având ca obiect aspecte diferite ale aceluiași comportament ilicit(30). În hotărârea respectivă, Curtea a arătat, de asemenea, că autoritățile publice pot opta în mod legitim pentru răspunsuri juridice complementare în fața anumitor comportamente dăunătoare pentru societate prin intermediul unor proceduri diferite care formează un tot coerent, astfel încât să trateze problema socială în discuție sub diferitele sale aspecte, cu condiția ca aceste răspunsuri juridice combinate să nu reprezinte o sarcină excesivă pentru persoana în cauză(31).
43. În speță, s‑ar părea că această condiție este îndeplinită, din moment ce măsurile dispuse de ANPC urmăreau exclusiv să determine încetarea practicilor comerciale neloiale și înșelătoare față de consumatori, măsurile dispuse de ANRE aveau ca obiectiv, la rândul lor, să asigure transparența prețurilor pe piața energetică românească în contextul specific al liberalizării sectorului gazelor naturale și, prin urmare, buna funcționare a acestuia(32). Prin urmare, ar părea legitim ca un stat membru să sancționeze încălcările, pe de o parte, ale reglementării sectoriale care urmărește liberalizarea pieței gazelor naturale și, pe de altă parte, ale normelor referitoare la practicile comerciale neloiale pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor(33).
44. Rezultă că, în principiu, nu ar fi încălcat principiul ne bis in idem atunci când același comportament face obiectul unor proceduri de investigare separate, întemeiate pe dispoziții juridice diferite care urmăresc obiective distincte și complementare precum protecția consumatorilor și respectarea transparenței prețurilor pe piața energiei.
45. De asemenea, faptul că protecția consumatorilor, ca obiectiv de interes general, poate fi urmărită atât de reglementarea națională în materie de protecție a consumatorilor, cât și, în mod indirect și dintr‑o perspectivă diferită, de reglementarea sectorială a energiei(34) nu poate repune în discuție caracterul complementar al obiectivelor urmărite de cele două ansambluri de norme.
46. Interpretarea care precedă, întemeiată pe complementaritatea obiectivelor urmărite de cele două reglementări, pare să fie confirmată și de textul propriu‑zis al Directivei 2009/73 (care este transpus în dreptul intern prin Legea nr. 123/2012), care prevede, la punctul 1 din anexa I, că măsurile referitoare la protecția consumatorilor prevăzute la articolul 3 din această directivă nu aduc atingere normelor Uniunii privind protecția consumatorilor.
b) Cu privire la proporționalitatea și necesitatea restrângerii
47. În ceea ce privește respectarea principiului proporționalității, trebuie amintit că acesta impune ca cumulul de proceduri și de sancțiuni prevăzut de reglementarea națională să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de această reglementare. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, cu garanția că inconvenientele cauzate nu sunt disproporționate în raport cu scopurile vizate(35).
48. Referitor la caracterul strict necesar al unui astfel de cumul de proceduri și de sancțiuni, trebuie să se aprecieze, în conformitate cu jurisprudența Curții, dacă există norme clare și precise care permit să se prevadă actele și omisiunile care pot face obiectul unui cumul de proceduri și de sancțiuni. De asemenea, este necesar să se stabilească dacă cele două proceduri au fost desfășurate într‑un mod suficient de coordonat și de apropiat în timp și dacă sancțiunea aplicată cu ocazia primei proceduri pe plan cronologic a fost luată în considerare la evaluarea celei de a doua sancțiuni, astfel încât sarcinile pentru persoana în cauză ce rezultă dintr‑un cumul să fie limitate la strictul necesar, iar ansamblul sancțiunilor aplicate să corespundă gravității încălcărilor săvârșite(36).
49. Trebuie să se observe, mai întâi, că existența a două reglementări diferite care se aplică în paralel permite societăților în cauză să cunoască dinainte, cu un mare grad de previzibilitate, sancțiunile potențiale la care se expun. În plus, nu este surprinzător ca o societate care își desfășoară activitatea pe piața producției sau a distribuției energiei să se conformeze diverselor reglementări sectoriale care urmăresc obiective diferite sau complementare și să poată să se confrunte, dacă este cazul, cu diverse sancțiuni paralele pentru același comportament, în temeiul unor acte juridice care urmăresc obiective diferite.
50. De asemenea, dosarul de care dispune Curtea conține indicii ale unei legături temporale strânse între cele două proceduri desfășurate și între deciziile luate în temeiul reglementării sectoriale a energiei și al legislației privind protecția consumatorilor, precum și al cooperării și al schimbului de informații dintre autoritățile în cauză (prevăzute în mod expres de legislația română), aspect a cărui verificare este, de asemenea, de competența instanței de trimitere.
51. Având în vedere cele de mai sus, considerăm că articolul 50 din cartă coroborat cu articolul 52 alineatul (1) din aceasta trebuie interpretat în sensul că nu se opune sancționării unui furnizor de gaze naturale prin două procese‑verbale distincte de constatare a contravenției întocmite, unul, de autoritatea de protecție a consumatorilor, iar celălalt, de autoritatea de reglementare în domeniul energiei, cu condiția ca:
– procedurile și sancțiunile să se întemeieze pe dispoziții juridice diferite care urmăresc obiective de interes general distincte și complementare care justifică astfel un cumul de proceduri și de sancțiuni;
– să existe norme clare și precise care permit să se prevadă care acte și omisiuni pot face obiectul unui cumul de proceduri și de sancțiuni, precum și să se asigure coordonarea între cele două autorități competente;
– cele două proceduri să se fi desfășurat în mod suficient de coordonat, într‑un interval de timp scurt, și
– toate sancțiunile aplicate să corespundă gravității contravențiilor.
V. Concluzie
52. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la a doua întrebare preliminară adresată de Tribunalul București (România) după cum urmează:
Articolul 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborat cu articolul 52 alineatul (1) din aceasta trebuie interpretat în sensul că nu se opune sancționării unui furnizor de gaze naturale prin două procese‑verbale distincte de constatare a contravenției întocmite, unul, de autoritatea de protecție a consumatorilor, iar celălalt, de autoritatea de reglementare în domeniul energiei, cu condiția ca:
– procedurile și sancțiunile să se întemeieze pe dispoziții juridice diferite care urmăresc obiective de interes general distincte și complementare care justifică astfel un cumul de proceduri și de sancțiuni;
– să existe norme clare și precise care permit să se prevadă care acte și omisiuni pot face obiectul unui cumul de proceduri și de sancțiuni, precum și să se asigure coordonarea între cele două autorități competente;
– cele două proceduri să se fi desfășurat în mod suficient de coordonat, într‑un interval de timp scurt, și
– toate sancțiunile aplicate să corespundă gravității contravențiilor.