Cauza T‑38/05

Agroexpansión, SA

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență — Înțelegeri — Piața spaniolă a achiziției și a primei procesări a tutunului brut — Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 81 CE — Stabilirea prețurilor și împărțirea pieței — Amenzi — Imputabilitatea comportamentului ilicit — Limita maximă de 10 % din cifra de afaceri — Efect descurajator — Egalitate de tratament — Circumstanțe atenuante — Cooperare”

Sumarul hotărârii

1.      Concurență — Norme comunitare — Încălcări — Imputare — Societate‑mamă și filiale — Unitate economică — Criterii de apreciere — Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea‑mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta

(art. 81 CE)

2.      Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Cuantum maxim — Calcul — Cifră de afaceri care trebuie luată în considerare

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

3.      Concurență — Norme comunitare — Încălcări — Imputare — Societate‑mamă și filiale — Unitate economică — Criterii de apreciere — Respectarea de către Comisie a principiului egalității de tratament

(art. 81 CE)

4.      Concurență — Norme comunitare — Încălcări — Imputare — Societate‑mamă și filiale — Unitate economică — Criterii de apreciere — Autonomia filialei

(art. 81 CE)

5.      Acțiune în anulare — Motive — Nemotivare sau insuficiența motivării

(art. 230 CE și 253 CE)

6.      Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Caracter descurajator al amenzii

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

7.      Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Circumstanțe atenuante — Încetarea încălcării după intervenția Comisiei

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 3 a treia liniuță]

8.      Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului; Comunicarea 96/C 207/04 a Comisiei]

1.      În domeniul concurenței, comportamentul unei filiale poate fi imputat societății‑mamă în special atunci când, deși are o personalitate juridică distinctă, filiala nu își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică, în esență, instrucțiunile care îi sunt date de societatea‑mamă, având în vedere, mai ales, legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc cele două entități juridice.

Astfel, într‑o asemenea situație, societatea‑mamă și filiala sa fac parte din aceeași unitate economică și, prin urmare, formează o singură întreprindere. În consecință, nu o relație de instigare privind încălcarea între societatea‑mamă și filiala sa, nici, cu atât mai puțin, o implicare a celei dintâi în respectiva încălcare, ci faptul că acestea constituie o singură întreprindere în sensul articolului 81 CE permite Comisiei să adreseze societății‑mamă decizia prin care se aplică amenzi.

Comisia nu se poate limita să constate că societatea‑mamă este în măsură să exercite o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale, ci aceasta trebuie de asemenea să verifice dacă această influență a fost exercitată efectiv.

În cazul particular în care o societate‑mamă deține 100 % din capitalul filialei sale care a săvârșit o încălcare a normelor de concurență, pe de o parte, această societate‑mamă poate exercita o influență decisivă asupra comportamentului acestei filiale și, pe de altă parte, există o prezumție relativă potrivit căreia respectiva societate‑mamă exercită în mod efectiv o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale.

În aceste condiții, este suficient să se dovedească de către Comisie că întregul capital al unei filiale este deținut de societatea‑mamă a acesteia pentru a prezuma că aceasta din urmă exercită o influență decisivă asupra politicii comerciale a filialei respective. Ulterior, Comisia va putea să considere societatea‑mamă răspunzătoare în solidar pentru plata amenzii aplicate filialei sale, cu excepția cazului în care această societate‑mamă, căreia îi revine obligația de a răsturna această prezumție, prezintă elemente de probă suficiente de natură să demonstreze că filiala sa se comportă în mod autonom pe piață.

Prezumția întemeiată pe deținerea întregului capital se poate aplica nu numai în cazul în care există o relație directă între societatea‑mamă și filiala sa, ci și în cazurile în care această relație este indirectă, printr‑o filială interpusă.

(a se vedea punctele 102-106 și 108)

2.      Potrivit articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia poate aplica, prin decizie, amenzi întreprinderilor care au săvârșit o încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE care nu pot depăși 10 % din cifra de afaceri totală din exercițiul financiar precedent pentru fiecare dintre întreprinderile care au participat la încălcare. Aceeași indicație figura la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17.

Cifra de afaceri menționată de aceste dispoziții se raportează la cifra de afaceri globală a întreprinderii în cauză, și anume întreprinderea căreia i‑a fost imputată încălcarea și care, ca urmare a acestui fapt, a fost declarată răspunzătoare.

În ceea ce privește noțiunea „exercițiul financiar precedent” care figurează la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, aceasta trebuie interpretată în sensul că vizează exercițiul financiar anterior adoptării deciziei Comisiei, cu excepția situațiilor speciale în care cifra de afaceri din acest ultim exercițiu financiar nu oferă nicio indicație utilă asupra situației economice reale a întreprinderii în cauză și a nivelului adecvat al amenzii care trebuie să îi fie aplicată acesteia.

Astfel, atunci când Comisia reține existența unei entități economice unice între o societate‑mamă și filiala acesteia și, prin urmare, consideră această societate‑mamă răspunzătoare în solidar pentru încălcare, precum și pentru plata amenzii și o include printre destinatarii deciziei sale, Comisia se poate întemeia pentru a calcula plafonul de 10 % prevăzut la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, pe cifra de afaceri consolidată realizată de societatea‑mamă în cursul anului precedent celui în care a fost adoptată decizia sa. În această privință, este cu totul irelevant că societatea‑mamă nu poate fi considerată răspunzătoare în solidar pentru încălcare în ceea ce privește perioada anterioară dobândirii filialei de către ea.

(a se vedea punctele 109-111, 174, 175 și 195)

3.      În cazul în care, într‑o cauză care are ca obiect o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii ce implică mai multe întreprinderi diferite, Comisia adoptă, în cadrul stabilit de jurisprudență, o anumită metodă pentru a determina dacă se impune să se rețină atât răspunderea filialelor care au săvârșit în mod efectiv această încălcare, cât și a societăților‑mamă ale acestora, cu excepția unor împrejurări speciale, Comisia trebuie să se întemeieze în acest scop pe aceleași criterii în cazul tuturor acestor întreprinderi. Astfel, Comisia este obligată să respecte principiul egalității de tratament, care impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv.

(a se vedea punctul 133)

4.      În domeniul concurenței, autonomia unei filiale în raport cu societatea‑mamă a acesteia nu trebuie apreciată exclusiv din perspectiva activității sale în domeniul produselor vizate de încălcare. Pentru a determina dacă o filială își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, trebuie luate în considerare toate elementele pertinente referitoare la legăturile organizatorice, economice și juridice care unesc filiala și societatea mamă, care pot varia în funcție de fiecare caz în parte și nu pot face, așadar, obiectul unei enumerări exhaustive.

Astfel, faptul că nicio societate din grup nu exercită un control asupra activităților filialei vizate de încălcare nu poate fi suficient pentru a dovedi că aceasta din urmă acționează în mod autonom pe piață. Aceeași situație se regăsește și în ceea ce privește lipsa unei consultări a societății‑mamă sau a unei alte societăți din grup de către filială în ceea ce privește politica sa de achiziție a produselor vizate de încălcare.

(a se vedea punctele 164 și 168)

5.      În cadrul unei acțiuni în anulare, motivul întemeiat pe lipsa motivării sau pe o motivare insuficientă a unui act constituie un motiv de ordine publică care poate și chiar trebuie să fie invocat din oficiu de instanța Uniunii și care, în consecință, poate fi invocat de părți în orice stadiu al procedurii.

(a se vedea punctul 182)

6.      În cadrul unei încălcări a normelor de concurență ale Uniunii, dimensiunea și puterea economică a întreprinderii în cauză constituie factori care pot fi luați în considerare la calcularea amenzii și, în consecință, la stabilirea coeficientului multiplicator prin care se urmărește să se asigure un efect descurajator al amenzii. Luarea în considerare a dimensiunii și a resurselor globale ale întreprinderii în cauză pentru a asigura un efect descurajator al amenzii se explică prin impactul urmărit în ceea ce privește întreprinderea respectivă, întrucât sancțiunea nu trebuie să fie neglijabilă în special din perspectiva capacității financiare a acesteia.

În această privință, atunci când Comisia utilizează, ca elemente de apreciere pentru a decide să aplice un coeficient multiplicator în scopul descurajării, dimensiunea și resursele globale ale întreprinderii în cauză, această din urmă întreprindere nu poate îngloba astfel societatea‑mamă a societății care a săvârșit încălcarea normelor de concurență decât în ipoteza în care aceasta exercită efectiv o influență decisivă asupra comportamentului respectivei societăți.

Întreprinderea ale cărei dimensiune și resurse globale sunt luate astfel în considerare se confundă în mod necesar cu întreprinderea în sensul articolului 81 CE, precum este definită de jurisprudență. Luarea în considerare a acestor elemente pentru a asigura un efect suficient de descurajator al amenzii se explică prin impactul urmărit în ceea ce privește întreprinderea căreia îi este aplicată această amendă. Obiectivul urmărit este de a garanta caracterul eficient al amenzii prin adaptarea cuantumului acesteia în considerarea resurselor globale ale respectivei întreprinderi și a capacității acesteia de a mobiliza fondurile necesare pentru plata amenzii. Or, în ipoteza în care societatea care a săvârșit încălcarea se comportă în mod autonom pe piață și constituie, așadar, singură, o întreprindere, acest obiectiv nu poate viza, în mod logic, în raport cu această autonomie, decât societatea respectivă, iar nu, în plus, alte societăți ale grupului din care ar face parte. Dacă, într‑o astfel de ipoteză, Comisia ar trebui să țină seama de dimensiunea și de puterea economică a grupului menționat pentru a decide să aplice un coeficient multiplicator în scopul descurajării, nu numai că efectul descurajator urmărit s‑ar exercita în fapt asupra unei alte entități decât întreprinderea răspunzătoare pentru încălcare, ci, în plus, amenda ar putea fi considerată excesivă, în special în raport cu capacitatea financiară a acestei întreprinderi, și aceasta cu încălcarea principiului proporționalității.

(a se vedea punctele 207, 208, 214 și 215)

7.      În cadrul unei încălcări a normelor de concurență ale Uniunii, încetarea încălcării de îndată ce intervine Comisia nu poate, în mod logic, să constituie o circumstanță atenuantă decât dacă există motive să se presupună că întreprinderile în cauză au fost determinate să înceteze comportamentele lor anticoncurențiale prin intervențiile în discuție, cazul în care încălcarea încetase deja anterior datei primelor intervenții ale Comisiei nefiind acoperit de punctul 3 a treia liniuță din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO.

Deși Comisia consideră că încălcarea a încetat în aceeași zi în care aceasta a efectuat primele sale verificări, în mod cu totul întemeiat nu a reținut această încetare drept circumstanță atenuantă. Astfel, reducerea amenzii pentru încetarea unei încălcări de îndată ce intervine Comisia nu poate fi automată, ci depinde de o evaluare a împrejurărilor cauzei de către aceasta din urmă, în cadrul exercitării puterii sale de apreciere. În această privință, aplicarea punctului 3 a treia liniuță din liniile directoare în favoarea unei întreprinderi va fi întru totul adecvată într‑o situație în care caracterul anticoncurențial al comportamentului în cauză nu este evident. În schimb, aplicarea acesteia ar fi mai puțin potrivită, în principiu, într‑o situație în care comportamentul respectiv este în mod clar anticoncurențial, presupunând că a fost dovedit.

(a se vedea punctele 229 și 231)

8.      În cadrul unei încălcări a normelor de concurență ale Uniunii, Comisia dispune de o putere de apreciere largă în ceea ce privește metoda de calcul al amenzilor și, în această privință, poate să țină cont de elemente multiple, printre care figurează cooperarea întreprinderilor în cauză în cursul investigației realizate de serviciile acestei instituții. În această privință, Comisia dispune de o marjă de apreciere largă pentru a evalua calitatea și utilitatea cooperării unei întreprinderi, în special în raport cu contribuțiile altor întreprinderi.

Pentru a justifica reducerea cuantumului unei amenzi în temeiul cooperării, comportamentul unei întreprinderi trebuie să faciliteze sarcina Comisiei care constă în constatarea și în reprimarea încălcărilor normelor de concurență și să dovedească un veritabil spirit de cooperare.

În această privință, documentele furnizate Comisiei drept răspuns la o solicitare de informații în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 17 sunt transmise în temeiul unei obligații legale și nu pot fi luate în considerare în temeiul Comunicării Comisiei privind neaplicarea unor amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri, chiar dacă pot avea rolul de a stabili, împotriva întreprinderii care le-a furnizat sau împotriva unei alte întreprinderi, existența unui comportament anticoncurențial.

(a se vedea punctele 252, 253 și 268)