Language of document : ECLI:EU:C:2018:829

ORDONANȚA CURȚII (Camera a opta)

17 octombrie 2018(*)

„Trimitere preliminară – Articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții – Contracte de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii – Directiva 2014/24/UE – Articolul 2 – Domeniu de aplicare – Noțiunea «autoritate contractantă» – Entitate privată de natura unei organizații care efectuează îmbunătățiri funciare și care beneficiază de o finanțare publică nerambursabilă – Articolul 4 – Valoarea pragurilor pentru contractele de achiziții publice – Contracte de achiziții care pot prezenta un interes transfrontalier cert – Cerere vădit inadmisibilă”

În cauza C‑353/18,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (România), prin decizia din 24 mai 2018, primită de Curte la 30 mai 2018, în procedura

SC Beny Alex SRL

împotriva

Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) Săveni,

CURTEA (Camera a opta),

compusă din domnul M. Vilaras (raportor), președintele Camerei a patra, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a opta, și domnii J. Malenovský și D. Šváby, judecători,

avocat general: doamna E. Sharpston,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere decizia luată, după ascultarea avocatului general, de a se pronunța prin ordonanță motivată, în conformitate cu articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții,

dă prezenta

Ordonanță

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65), astfel cum a fost modificată prin Regulamentul delegat (UE) 2015/2170 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 (JO 2015, L 307, p. 5) (denumită în continuare „Directiva 2014/24”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SC Beny Alex SRL, pe de o parte, și Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) Săveni (România, denumită în continuare „OUAI Săveni”), pe de altă parte, în legătură cu respingerea de către aceasta din urmă, acționând în calitate de autoritate contractantă, a ofertei prezentate de Beny Alex în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice de lucrări.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Considerentul (10) al Directivei 2014/24 are următorul cuprins:

„Noțiunea de «autorități contractante» și, în special, noțiunea de «organisme de drept public» au fost examinate în mod repetat în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Pentru a clarifica faptul că domeniul de aplicare ratione personae al prezentei directive ar trebui să rămână neschimbat, este adecvat să se mențină definiția pe care Curtea s‑a bazat și să se încorporeze un anumit număr de clarificări oferite de jurisprudența respectivă ca o cheie a unei mai bune înțelegeri a definițiilor propriu‑zise, fără intenția de a modifica înțelegerea conceptului astfel cum a fost elaborat în jurisprudență. În acest scop, ar trebui să se clarifice că un organism care funcționează în condiții normale de piață, care urmărește obținerea unui profit și care suportă pierderile care rezultă din exercitarea activității sale nu ar trebui să fie considerat ca fiind un «organism de drept public», deoarece necesitățile de interes general, pentru îndeplinirea cărora a fost creat sau pentru care i s‑a încredințat sarcina de a le îndeplini, pot fi considerate a avea caracter industrial sau comercial.

În mod similar, condiția referitoare la originea finanțării organismului examinat a fost, de asemenea, examinată în jurisprudență, care a clarificat, între altele, că finanțarea în «cea mai mare parte» înseamnă într‑o proporție mai mare de jumătate și că o astfel de finanțare poate include plăți de la utilizatori care sunt impuse, calculate și colectate în conformitate cu normele de drept public.”

4        Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2014/24 prevede:

„(1)      În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

1.      «autorități contractante» înseamnă statul, autoritățile regionale sau locale, organismele de drept public sau asociațiile formate din una sau mai multe astfel de autorități sau din unul sau mai multe astfel de organisme de drept public;

2.      «autorități guvernamentale centrale» înseamnă autoritățile contractante enumerate în anexa I și, în măsura în care sunt operate corecții sau modificări la nivel național, entitățile care le succed acestora;

3.      «autorități contractante regionale sau locale» înseamnă toate autoritățile contractante care nu sunt autorități guvernamentale centrale;

4.      «organisme de drept public» înseamnă organismele care au toate caracteristicile următoare:

(a)      sunt înființate în scopul specific de a răspunde unor necesități de interes general, fără caracter industrial sau comercial;

(b)      au personalitate juridică și

(c)      sunt finanțate, în cea mai mare parte, de către stat, autorități regionale sau locale sau alte organisme de drept public; sau administrarea lor face obiectul supravegherii de către autoritățile sau organismele respective sau au un consiliu de administrație, de conducere sau de supraveghere alcătuit din membri desemnați în proporție de peste 50 % de către stat, de autorități regionale sau locale sau de alte organisme de drept public;

[…]”

5        Articolul 4 din Directiva 2014/24 prevede:

„Prezenta directivă se aplică achizițiilor publice a căror valoare estimată fără taxa pe valoarea adăugată (TVA) este egală sau mai mare decât următoarele praguri:

(a)      5 225 000 EUR pentru contractele de achiziții publice de lucrări;

[…]”

 Dreptul român

6        Articolul 4 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din 19 mai 2016 (Monitorul Oficialal României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016), modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2016 (Monitorul Oficialal României, Partea I, nr. 939 din 22 noiembrie 2016), precum și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2017 (Monitorul Oficialal României, Partea I, nr. 102 din 22 decembrie 2017) (denumită în continuare „Legea privind achizițiile publice”), prevede:

„(1)      Au calitatea de autoritate contractantă în sensul prezentei legi:

a)      autoritățile și instituțiile publice centrale sau locale, precum și structurile din componența acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite și care au stabilite competențe în domeniul achizițiilor publice;

b)      organismele de drept public;

c)      asocierile formate de una sau mai multe autorități contractante dintre cele prevăzute la litera a) sau b).

(2)      Prin organisme de drept public în sensul alineatului (1) litera b) se înțelege orice entități, altele decât cele prevăzute la alineatul (1) litera a) care, indiferent de forma de constituire sau organizare, îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:

a)      sunt înființate pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial;

b)      au personalitate juridică;

c)      sunt finanțate, în majoritate, de către entități dintre cele prevăzute la alineatul (1) litera a) sau de către alte organisme de drept public ori se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ori controlul unei entități dintre cele prevăzute la alineatul (1) litera a) sau ale unui alt organism de drept public ori mai mult de jumătate din membrii consiliului de administrație/organului de conducere sau de supraveghere sunt numiți de către o entitate dintre cele prevăzute la alineatul (1) litera a) ori de către un alt organism de drept public.

(3)      Se consideră că nevoile de interes general, prevăzute la alineatul (2) litera a), au caracter industrial sau comercial, dacă entitatea înființată, în condițiile legii, de către o autoritate contractantă îndeplinește în mod cumulativ următoarele condiții:

a)      funcționează în condiții normale de piață;

b)      urmărește obținerea unui profit;

c)      suportă pierderile care rezultă din exercitarea activității sale.”

7        Articolul 6 din Legea privind achizițiile publice prevede:

„(1)      Prezenta lege se aplică pentru atribuirea de către o entitate juridică fără calitate de autoritate contractantă a unui contract de lucrări, în cazul în care se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:

a)      contractul este finanțat/subvenționat în mod direct, în proporție de mai mult de 50 % din valoarea acestuia, de către o autoritate contractantă;

b)      valoarea estimată, fără TVA, a contractului este egală sau mai mare decât pragul prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera a);

c)      contractul include una dintre activitățile menționate la alineatul (2).

(2)      Activitățile care fac obiectul alineatului (1) litera c) sunt următoarele:

a)      lucrări de geniu civil;

b)      lucrări de construcție pentru spitale, facilități destinate activităților sportive, recreative și de agrement, clădiri ale instituțiilor de învățământ preuniversitar și universitar și clădiri de uz administrativ.

[…]

(4)      Autoritățile contractante care finanțează/subvenționează contractele menționate la alineatele (1) și (3) au obligația de a urmări respectarea dispozițiilor prezentei legi atunci când nu atribuie ele însele contractul finanțat/subvenționat sau atunci când îl atribuie în numele și pentru alte entități.”

8        Articolul 6 alineatul (4) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004 din 27 aprilie 2004 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 13 februarie 2009), astfel cum a fost modificată în conformitate cu articolul 1 din Legea nr. 133/2017 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 7 iunie 2017) (denumită în continuare „Legea privind îmbunătățirile funciare nr. 138/2004), prevede:

„Organizațiile de îmbunătățiri funciare, denumite în continuare organizații, și federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare, denumite în continuare federații, beneficiare de finanțare publică nerambursabilă în procent de 100 % pentru proiectele de investiții declarate eligibile în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 sau alte fonduri publice, au calitate de autoritate contractantă.”

 Litigiul principal și întrebarea preliminară

9        La 8 septembrie 2016, OUAI Săveni, în calitate de autoritate contractantă, a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice un anunț în scopul organizării unei proceduri simplificate de atribuire a unui contract de achiziții publice având ca obiect „Modernizare și retehnologizare a sistemului de irigații SPP3 pe suprafața OUAI Săveni, Județul Ialomița”. Valoarea estimată a contractului era stabilită în anunț la 2 383 360,81 lei românești (RON), și anume aproximativ 511 000 de euro.

10      Prin scrisoarea din 24 aprilie 2018, OUAI Săveni a respins oferta prezentată de Beny Alex, pentru motivul că perioada de garanție a lucrărilor propusă de aceasta din urmă nu îndeplinea condițiile prevăzute în dosarul de atribuire a contractului vizat.

11      La 8 mai 2018, Beny Alex a introdus la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (România) o contestație având ca obiect anularea deciziei OUAI Săveni referitoare la respingerea ofertei sale.

12      În decizia sa de trimitere, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor arată, pe de o parte, că are o origine legală, că este un organ permanent, că aplică normele de drept, că este independent și că procedura de soluționare a contestațiilor cu care este sesizat are caracter contradictoriu, astfel încât are calitatea de „instanță” în sensul articolului 267 TFUE.

13      Pe de altă parte, el arată că, în cadrul examinării documentelor prezentate de OUAI Săveni, a constatat că aceasta din urmă a fost înființată în temeiul Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, că este beneficiara unui ajutor financiar nerambursabil în cadrul Programului Național pentru Dezvoltare Rurală încheiat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (România) și că a utilizat Sistemul Electronic de Achiziții Publice ca mijloc de a aduce la cunoștința persoanelor interesate procedura de atribuire a contractului de achiziții publice vizat.

14      Totuși, pentru a respecta principiul contradictorialității, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a solicitat părților să își prezinte punctul de vedere cu privire la calitatea de autoritate contractantă a OUAI Săveni. Acesta arată că, deși Beny Alex nu a răspuns în mod concludent la solicitarea menționată, OUAI Săveni a susținut printre altele că este autoritate contractantă în sensul articolului 6 alineatul (4) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, precum și al articolului 2 alineatul (1) punctele 1 și 4 din Directiva 2014/24.

15      Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor constată că, în speță, ținând seama de valoarea estimată a contractului de achiziții publice în discuție în litigiul principal, OUAI Săveni nu se încadrează nici în categoria autorităților contractante definită la articolul 4 din Legea privind achizițiile publice, nici în dispozițiile articolului 6 din această lege, care prevede că ea se aplică pentru atribuirea unui contract de către o persoană juridică fără calitatea de autoritate contractantă, în cazul în care îndeplinește cumulativ anumite condiții. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor are totuși îndoieli cu privire la calitatea de autoritate contractantă reglementată de articolul 6 din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004.

16      În această privință, el amintește mai întâi că rezultă din cuprinsul considerentului (10) al Directivei 2014/24 că legiuitorul Uniunii nu a avut intenția de a modifica interpretarea noțiunii „autoritate contractantă”, astfel cum a fost consacrată de jurisprudență sub imperiul vechii reglementări, ci numai de a clarifica domeniul de aplicare al noțiunii „organism de drept public” sub aspectul condițiilor de funcționare și de finanțare. Acesta subliniază de asemenea că anexa I la directiva menționată precizează care sunt autoritățile contractante ale statelor membre și că OUAI Săveni nu apare în această anexă.

17      În continuare, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor arată că noțiunea „autoritate contractantă” rezultă din condiții strict reglementate în Directiva 2014/24 și se întreabă, în consecință, dacă OUAI Săveni întrunește condițiile care permit să fie calificată drept „organism de drept public” și, prin urmare, drept „autoritate contractantă” în sensul directivei menționate, deși aceasta ar fi o persoană juridică de drept privat. El amintește în această privință că, potrivit jurisprudenței Curții (Hotărârea din 22 mai 2003, Korhonen și alții, C‑18/01, EU:C:2003:300, punctul 31), reprezintă un „organism de drept public” orice organism care, în primul rând, a fost constituit pentru a îndeplini în mod expres necesități de interes general, de altă natură decât industriale sau comerciale, în al doilea rând, are personalitate juridică și, în al treilea rând, a cărui activitate este finanțată în cea mai mare parte de stat, de colectivitățile teritoriale sau de alte organisme de drept public ori a cărui gestionare face obiectul controlului din partea acestora din urmă sau al cărui consiliu de administrare, de conducere sau de supraveghere este alcătuit din membri desemnați în proporție de peste 50 % de stat, de colectivitățile teritoriale sau de alte organisme de drept public.

18      Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor constată totuși că, în speță, OUAI Săveni este o entitate creată pentru a realiza o activitate în interesul membrilor săi, și anume proprietarii și utilizatorii de terenuri situate pe teritoriul acestei entități, că sursa sa de finanțare provine din cotizațiile și din tarifele pe care aceasta le percepe și că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu are nicio atribuție prin care ar putea să influențeze efectiv deciziile în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice.

19      În sfârșit, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor arată că a fost sesizat, în cursul anilor 2017-2018, cu mai multe dosare în care partea achizitoare a fost o organizație a utilizatorilor de apă pentru irigații și că diferitele sale complete s‑au pronunțat în mod contradictoriu cu privire la aspectul dacă aceste organizații ar trebui considerate autorități contractante. Acesta consideră în consecință că dezlegarea acestei probleme de drept ar permite eliminarea incoerențelor care afectează dreptul operatorilor economici la o cale de atac rapidă, eficace și predictibilă și ar fi utilă pentru a stabili competența sa materială în vederea soluționării litigiului principal.

20      În aceste împrejurări, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Noțiunea de autoritate contractantă prevăzută de articolul 2 din Directiva 2014/24/UE poate fi interpretată în sensul că include o entitate privată de natura unei organizații de îmbunătățiri funciare, beneficiară de finanțare publică nerambursabilă în procent de 100 % pentru proiectele de investiții declarate eligibile în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 sau alte fonduri publice prevăzute la articolul I punctul 1 din Legea nr. 133/2017 […] pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare[?]”

 Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară

21      În temeiul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când o cerere sau o cerere introductivă este în mod vădit inadmisibilă, Curtea poate oricând să decidă, după ascultarea avocatului general, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.

22      În prezenta cauză, se impune aplicarea acestei dispoziții.

23      Pe de o parte, trebuie amintit că procedurile specifice și riguroase prevăzute de directivele Uniunii Europene privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice se aplică numai contractelor a căror valoare depășește pragul prevăzut în mod expres în fiecare dintre directivele respective. Astfel, normele acestor directive nu sunt aplicabile contractelor a căror valoare nu atinge pragul stabilit de aceste directive (Hotărârea din 15 mai 2008, SECAP și Santorso, C‑147/06 și C‑148/06, EU:C:2008:277, punctul 19, Hotărârea din 16 aprilie 2015, Enterprise Focused Solutions, C‑278/14, EU:C:2015:228, punctul 15, precum și Ordonanța din 7 iulie 2016, Sá Machado & Filhos, C‑214/15, nepublicată, EU:C:2016:548, punctul 29).

24      Or, reiese din cererea de decizie preliminară că valoarea estimată a contractului în discuție în litigiul principal a fost stabilită în anunțul de participare simplificat la 2 383 360, 81 RON, aproximativ 511 000 EUR, ceea ce reprezintă mai puțin de 10 % din pragul prevăzut la articolul 4 litera (a) din Directiva 2014/24, stabilit la 5 225 000 EUR în cazul contractelor de achiziții publice de lucrări.

25      Pe de altă parte, trebuie arătat că nu reiese în mod explicit din decizia de trimitere că ar exista o dispoziție în dreptul român care ar face ca Directiva 2014/24 să fie în mod direct și necondiționat aplicabilă în privința contractelor de achiziții publice a căror valoare nu atinge pragul relevant prevăzut la articolul 4 din aceasta sau care ar face o trimitere directă și necondiționată la dispozițiile Directivei 2014/24 (Hotărârea din 18 octombrie 1990, Dzodzi, C‑297/88 și C‑197/89, EU:C:1990:360, punctul 36, Hotărârea din 18 decembrie 2014, Generali‑Providencia Biztosító, C‑470/13, EU:C:2014:2469, punctele 22-25, Ordonanța din 7 iulie 2016, Sá Machado & Filhos, C‑214/15, nepublicată, EU:C:2016:548, punctul 33, precum și Ordonanța din 7 iulie 2016, M., C‑129/15, EU:C:2016:540, punctul 26).

26      Cu toate acestea, conform unei jurisprudențe constante a Curții, atribuirea unor contracte de achiziții publice care, având în vedere valoarea lor, nu intră în domeniul de aplicare al directivelor în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice este totuși supusă normelor fundamentale și principiilor generale ale Tratatului FUE, în special principiilor egalității de tratament și nediscriminării pe motiv de cetățenie sau de naționalitate, precum și obligației de transparență care decurge din acestea, cu condiția ca aceste contracte să prezinte un interes transfrontalier cert (Hotărârea din 6 octombrie 2016, Tecnoedi Costruzioni, C‑318/15, EU:C:2016:747, punctul 19, precum și Ordonanța din 8 iunie 2017, Lg Costruzioni, C‑110/16, nepublicată, EU:C:2017:446, punctul 24, și Ordonanța din 23 noiembrie 2017, Olympus Italia, C‑486/17, nepublicată, EU:C:2017:899, punctul 17).

27      Curtea a statuat de asemenea că, printre criteriile obiective de natură să indice existența unui interes transfrontalier cert, figurează în special valoarea de o anumită importanță a contractului în cauză coroborată cu locul de executare a lucrărilor sau caracteristicile tehnice ale contractului și caracteristicile specifice ale produselor în cauză. În acest context, se poate ține seama și de existența unor plângeri formulate de operatori situați în alte state membre, cu condiția să se verifice că acestea sunt reale, iar nu fictive (Hotărârea din 6 octombrie 2016, Tecnoedi Costruzioni, C‑318/15, EU:C:2016:747, punctul 20, și Ordonanța din 23 noiembrie 2017, Olympus Italia, C‑486/17, nepublicată, EU:C:2017:899, punctul 18).

28      Curtea a precizat însă că existența unui interes transfrontalier cert nu poate fi dedusă ipotetic din anumite elemente care, considerate în mod abstract, ar putea constitui indicii în acest sens, ci trebuie să reiasă în mod pozitiv dintr‑o apreciere concretă a condițiilor contractului în cauză. Mai precis, instanța de trimitere nu se poate limita la a prezenta Curții elemente care permit să nu se excludă existența unui interes transfrontalier cert, ci trebuie, dimpotrivă, să furnizeze datele de natură să dovedească existența acestuia (Hotărârea din 6 octombrie 2016, Tecnoedi Costruzioni, C‑318/15, EU:C:2016:747, punctul 22, și Ordonanța din 23 noiembrie 2017, Olympus Italia, C‑486/17, nepublicată, EU:C:2017:899, punctul 19).

29      Pe de altă parte, trebuie amintit că, astfel cum rezultă din articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții, aceasta trebuie să poată identifica într‑o cerere de decizie preliminară o expunere a circumstanțelor factuale pe care se întemeiază întrebările, precum și a legăturii existente în special între aceste circumstanțe și întrebările respective. În consecință, constatarea elementelor necesare pentru a permite verificarea existenței unui interes transfrontalier cert, la fel ca, în general, ansamblul constatărilor care incumbă instanțelor naționale și de care depinde aplicabilitatea unui act de drept derivat sau a dreptului primar al Uniunii, ar trebui efectuată anterior sesizării Curții (Hotărârea din 16 aprilie 2015, Enterprise Focused Solutions, C‑278/14, EU:C:2015:228, punctul 18, Ordonanța din 7 iulie 2016, Sá Machado & Filhos, C‑214/15, nepublicată, EU:C:2016:548, punctul 37, precum și Ordonanța din 8 iunie 2017, Lg Costruzioni, C‑110/16, nepublicată, EU:C:2017:446, punctul 25).

30      În speță, trebuie să se constate că instanța de trimitere nu a furnizat în cererea sa de decizie preliminară niciun element care să permită Curții să dispună de informații de natură să demonstreze existența unui interes transfrontalier cert (Hotărârea din 6 octombrie 2016, Tecnoedi Costruzioni, C‑318/15, EU:C:2016:747, punctul 23, și Ordonanța din 23 noiembrie 2017, Olympus Italia, C‑486/17, nepublicată, EU:C:2017:899, punctul 21).

31      În aceste împrejurări, Curtea se află în imposibilitatea de a da un răspuns util la întrebarea adresată de instanța de trimitere în scopul soluționării litigiului cu care aceasta este sesizată, ceea ce constituie obiectivul cooperării prevăzute la articolul 267 TFUE (Hotărârea din 6 octombrie 2016, Tecnoedi Costruzioni, C‑318/15, EU:C:2016:747, punctul 26).

32      În consecință, cererea de decizie preliminară este vădit inadmisibilă.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) dispune:

Cererea de decizie preliminară formulată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (România) prin decizia din 24 mai 2018, primită de Curte la 30 mai 2018, este vădit inadmisibilă.

Luxemburg, 17 octombrie 2018.

Grefier

 

Președintele camerei a opta

A. Calot Escobar

 

M. Vilaras, î.f. preşedinte


*      Limba de procedură: româna.