HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)
12 martie 2019(*)
„FEOGA – secțiunea Garantare – FEGA – Zahăr – Regimul temporar de restructurare a industriei zahărului în Comunitatea Europeană – Regulamentul (CE) nr. 320/2006 – Regulamentul (CE) nr. 968/2006 – Cheltuieli excluse de la finanțare – Cheltuieli efectuate de Ungaria – Condiții pentru acordarea ajutorului pentru dezafectare integrală și a ajutorului pentru dezafectare parțială – Noțiunea «instalații de producție» – Aprecierea utilizării silozurilor la data introducerii cererii de acordare a ajutorului – Noțiunea «dezafectare integrală» – Anexa 2 la documentul VI/5330/97 – Dificultăți de interpretare a reglementării Uniunii – Cooperare loială”
În cauza T‑139/15,
Ungaria, reprezentată inițial de M. Fehér, de G. Koós, de A. Pálfy și ulterior de M. Fehér, de G. Koós, de Z. Biró‑Tóth și de E. Tóth, în calitate de agenți,
reclamantă,
susținută de
Republica Franceză, reprezentată de D. Colas, în calitate de agent,
și de
Republica Italiană, reprezentată de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de C. Colelli, avvocato dello Stato,
interveniente,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de P. Ondrůšek și de B. Béres, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea în parte a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/103 a Comisiei din 16 ianuarie 2015 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO 2015, L 16, p. 33), în măsura în care prin aceasta a fost exclusă suma de 11 709 400 de euro de la finanțarea de către FEGA a ajutoarelor de restructurare acordate de Ungaria în sectorul industriei zahărului,
TRIBUNALUL (Camera a patra),
compus din domnii H. Kanninen, președinte, J. Schwarcz și C. Iliopoulos (raportor), judecători,
grefier: domnul N. Schall, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 8 mai 2017,
pronunță prezenta
Hotărâre
Cadrul juridic
Regulamentul (CE) nr. 320/2006
1 Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul (CE) nr. 320/2006 din 20 februarie 2006 de instituire a unui regim temporar de restructurare a industriei zahărului în Comunitatea Europeană și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO 2006, L 58, p. 42, Ediție specială, 03/vol. 70, p. 118). Regulamentul nr. 320/2006 a fost modificat de mai multe ori, ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 72/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 privind modificările aduse politicii agricole comune prin modificarea Regulamentelor (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 320/2006, (CE) nr. 1405/2006, (CE) nr. 1234/2007, (CE) nr. 3/2008 și (CE) nr. 479/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1883/78, (CEE) nr. 1254/89, (CEE) nr. 2247/89, (CEE) nr. 2055/93, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 2596/97, (CE) nr. 1182/2005 și (CE) nr. 315/2007 (JO 2009, L 30, p. 1). Regulamentul nr. 320/2006, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 72/2009, se aplică situației de fapt vizate de prezenta cauză.
2 Considerentele (1) și (5) ale Regulamentului nr. 320/2006 au următorul cuprins:
„(1) […] Pentru a alinia regimul comunitar de producție și comercializare a zahărului la cerințele internaționale și pentru a‑i garanta competitivitatea pe viitor, este necesar să se inițieze un proces amplu de restructurare a sectorului în vederea unei reduceri semnificative a capacității de producție nerentabilă în Comunitate. În acest scop, pentru a garanta realizarea unei noi organizări comune a piețelor zahărului cu o funcționare armonioasă, ar trebui mai întâi instituit un regim temporar, distinct și autonom, de restructurare a industriei zahărului în Comunitate. […]
(5) Ar trebui instituit un stimulent economic important sub forma unui ajutor adecvat de restructurare, destinat întreprinderilor care au cea mai scăzută productivitate, astfel încât acestea să își abandoneze producția care face obiectul cotei. În acest sens, ar trebui instituit un ajutor de restructurare care să conducă la abandonarea producției de zahăr supusă cotei și la renunțarea la cotele în cauză și care să permită, în același timp, să se țină seama de angajamentele sociale și de mediu asociate abandonării producției. Ajutorul ar trebui să fie disponibil pe parcursul a patru ani de comercializare, astfel încât să se obțină o reducere a producției suficientă pentru a se ajunge la o situație de echilibru a pieței în Comunitate.”
3 Articolul 1 din Regulamentul nr. 320/2006, intitulat „Fondul temporar de restructurare”, prevede:
„(1) Prezentul regulament instituie un fond temporar pentru restructurarea industriei zahărului în [Comunitate] […] (denumit în continuare «fond de restructurare»). […]
Fondul de restructurare face parte din Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă, secțiunea Garantare. Începând de la 1 ianuarie 2007, fondul în cauză face parte din Fondul European Agricol de Garantare (denumit în continuare «FEAGA»).
(2) Fondul de restructurare finanțează cheltuielile aferente măsurilor prevăzute la articolele 3, 6, 7, 8 și 9 din prezentul regulament.
[…]
(4) Prezentul regulament nu se aplică regiunilor ultraperiferice menționate la articolul 299 alineatul (2) din tratat.”
4 Articolul 3 din Regulamentul nr. 320/2006, intitulat „Ajutor de restructurare”, prevede:
„(1) Orice întreprindere producătoare de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină căreia i‑a fost atribuită o cotă înainte de 1 iulie 2006 […] poate beneficia de un ajutor de restructurare pentru fiecare tonă din cota la care a renunțat, cu condiția ca, în decursul unuia dintre anii de comercializare următori: 2006/2007, 2007/2008, 2008/2009 și 2009/2010, aceasta:
(a) să renunțe la cota pe care a atribuit‑o uneia sau mai multora dintre uzinele sale și să dezafecteze integral instalațiile de producție din uzinele în cauză;
sau
(b) să renunțe la cota pe care a atribuit‑o uneia sau mai multora dintre uzinele sale, să dezafecteze parțial instalațiile de producție din uzinele în cauză și să nu utilizeze celelalte instalații de producție din uzinele în cauză pentru fabricarea de produse care intră sub incidența organizării comune a piețelor în sectorul zahărului;
[…]
(3) Dezafectarea integrală a instalațiilor de producție presupune:
(a) oprirea definitivă și totală a producției de zahăr, izoglucoză sau sirop de inulină în instalațiile de producție în cauză;
(b) închiderea uzinei sau a uzinelor și dezafectarea instalațiilor de producție în perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (2) litera (d)
și
(c) reabilitarea ecologică a amplasamentului uzinei și măsuri destinate să faciliteze reîncadrarea forței de muncă în perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (2) litera (f). […]
(4) Dezafectarea parțială a instalațiilor de producție presupune:
(a) oprirea definitivă și totală a producției de zahăr, izoglucoză sau sirop de inulină în instalațiile de producție în cauză;
(b) dezafectarea instalațiilor de producție care nu vor mai fi folosite pentru noi producții și care au fost destinate fabricării de produse menționate la litera (a) […]
(c) reabilitarea ecologică a amplasamentului uzinei și măsuri destinate să faciliteze reîncadrarea forței de muncă în perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (2) litera (f) […].
(5) Valoarea ajutorului de restructurare pentru fiecare tonă de cotă eliminată este după cum urmează:
(a) în cazul prevăzut la alineatul (1) litera (a):
– 730 [de euro] pentru anul de comercializare 2006[/]2007;
– 730 [de euro] pentru anul de comercializare 2007[/]2008;
– 625 [de euro] pentru anul de comercializare 2008[/]2009;
– 520 [de euro] pentru anul de comercializare 2009[/]2010;
(b) în cazul prevăzut la alineatul (1) litera (b):
– 547,50 [euro] pentru anul de comercializare 2006[/]2007;
– 547,50 [euro] pentru anul de comercializare 2007[/]2008;
– 468,75 [euro] pentru anul de comercializare 2008[/]2009;
– 390 [de euro] pentru anul de comercializare 2009[/]2010;
[…]”
5 Pe de altă parte, potrivit articolului 4 din Regulamentul nr. 320/2006, intitulat „Cereri de acordare a ajutorului de restructurare”:
„(1) Cererile de acordare a ajutorului de restructurare se prezintă statului membru în cauză până la data de 31 ianuarie a anului anterior anului de comercializare în cursul căruia cota trebuie eliminată.
[…]
(2) Cererile de acordare a ajutorului de restructurare conțin:
(a) un plan de restructurare;
[…]
(c) angajamentul de a renunța la cota în cauză în cursul anului de comercializare avut în vedere;
(d) în cazul prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (a), angajamentul de dezafectare integrală a instalațiilor de producție într‑un termen care urmează a fi stabilit de statul membru în cauză;
(e) în cazul prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (b), angajamentul de dezafectare parțială a instalațiilor de producție într‑un termen care urmează a fi stabilit de statul membru în cauză și de a nu utiliza situl de producție și alte instalații de producție pentru fabricarea de produse care intră sub incidența organizării comune a piețelor în sectorul zahărului;
[…]
(3) Planul de restructurare menționat la alineatul (2) litera (a) conține, cel puțin, următoarele elemente:
[…]
(c) o descriere tehnică completă a instalațiilor de producție în cauză;
(d) un plan de dezvoltare care să descrie detaliat modalitățile, calendarul și costurile închiderii uzinei sau uzinelor, precum și ale dezafectării totale sau parțiale a instalațiilor de producție;
[…]
(h) un plan financiar care să descrie detaliat ansamblul costurilor aferente planului de restructurare.”
6 Articolul 5 din Regulamentul nr. 320/2006, intitulat „Decizie privind ajutorul de restructurare și controalele aferente”, prevede:
„(1) Statele membre decid să acorde ajutorul de restructurare până la sfârșitul lunii februarie a anului anterior anului de comercializare menționat la articolul 3 alineatul (2). Cu toate acestea, decizia privind anul de comercializare 2006[/]2007 se adoptă până la 30 septembrie 2006.
[…]
(2) Ajutorul de restructurare este acordat în cazul în care statul membru, după o verificare minuțioasă, stabilește că:
– cererea conține elementele prevăzute la articolul 4 alineatul (2);
– planul de restructurare conține elementele prevăzute la articolul 4 alineatul (3);
– măsurile și activitățile descrise în planul de restructurare sunt conforme cu legislațiile comunitară și națională relevante
– […]
(3) În cazul în care una sau mai multe dintre condițiile enumerate la primele trei liniuțe din alineatul (2) nu sunt îndeplinite, cererea de ajutor de restructurare este retrimisă solicitantului. Solicitantul este informat asupra condițiilor care nu sunt îndeplinite. Solicitantul poate, apoi, fie să‑și retragă cererea, fie să o completeze.
[…]”
Regulamentul (CE) nr. 968/2006
7 Comisia Europeană a adoptat Regulamentul (CE) nr. 968/2006 din 27 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 320/2006 (JO 2006, L 176, p. 32, Ediție specială, 03/vol. 73, p. 52). Regulamentul nr. 968/2006 a fost modificat de mai multe ori, ultima dată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 672/2011 al Comisiei din 13 iulie 2011 de modificare a Regulamentului nr. 968/2006 (JO 2011, L 184, p. 1). Regulamentul nr. 968/2006, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 672/2011, se aplică situației de fapt vizate de prezenta cauză.
8 Potrivit considerentului (4) al Regulamentului nr. 968/2006:
„În ceea ce privește renunțarea la cote, articolul 3 din Regulamentul […] nr. 320/2006 oferă posibilitatea de a alege între dezafectarea totală sau dezafectarea parțială a instalațiilor de producție, posibilitate care permite plata unor sume diferite din ajutorul de restructurare. Condițiile care se aplică acestor două opțiuni ar trebui să ia în considerare faptul că o valoare mai ridicată a ajutorului de restructurare este acordată în cazul unei dezafectări totale din cauza costurilor ridicate pe care le implică. Cu toate acestea, se consideră potrivită autorizarea păstrării părților din fabrică care nu fac parte din linia de producție în cazul în care acestea pot servi la o altă utilizare prevăzută în planul de restructurare, în special atunci când această utilizare generează ocuparea forței de muncă. Pe de altă parte, este necesar ca dezafectarea instalațiilor care nu sunt direct legate de producția de zahăr să fie obligatorie în cazul în care nu există nicio altă posibilă utilizare a acestor instalații într‑un termen rezonabil iar menținerea acestora dăunează mediului.”
9 Articolul 4 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Dezafectarea instalațiilor de producție”, prevede:
„(1) În cazul unei dezafectări totale menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul […] nr. 320/2006, obligația de a dezafecta instalațiile de producție se referă la:
(a) toate instalațiile necesare producției de zahăr, izoglucoză sau de sirop de inulină, în special instalațiile destinate stocării, analizei, spălării și tăierii sfeclei de zahăr, trestiei de zahăr, cerealelor sau cicoarei; toate instalațiile necesare extracției și procesării sau concentrării zahărului de sfeclă sau trestie, a amidonului care provine din cereale, a glucozei care provine din amidon sau a inulinei care provine din cicoare;
(b) partea de instalații, altele decât cele menționate la litera (a), direct legată de producția de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină și necesară în cadrul producției în cazul căreia se renunță la cotă, cu toate că partea în cauză poarte fi utilizată în fabricarea altor produse, în special a instalațiilor care servesc la încălzirea sau la tratarea apei sau la producerea de energie, a instalațiilor care servesc la tratarea pulpei sau a melasei de sfeclă de zahăr, a instalațiilor destinate transportului intern;
(c) orice altă instalație, în special instalațiile de condiționare, care nu este utilizată și care trebuie dezafectată și înlăturată din motive de protecție a mediului.
(2) În cazul unei dezafectări parțiale menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul […] nr. 320/2006, obligația de a dezafecta instalațiile de producție se referă la instalațiile menționate la alineatul (1) din prezentul articol care nu sunt destinate utilizării în alte producții, nici unei alte utilizări a amplasamentului fabricii, în conformitate cu planul de restructurare.”
10 Potrivit articolului 6 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Obligația statelor membre”:
„(1) Cel târziu la 20 de zile de la primirea copiei invitației la consultare menționată la articolul 2 alineatul (3), statul membru informează părțile interesate de planul de restructurare cu privire la decizia sa privind:
[…]
(b) perioada, care durează până la 30 septembrie 2010, stabilită pentru dezafectarea instalațiilor de producție și pentru respectarea cerințelor sociale și de protecție a mediului menționate la articolul 3 alineatul (3) litera (c) și la articolul 3 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul […] nr. 320/2006;
[…]
Prin derogare de la [alineatul (1) litera (b)], la cererea motivată a întreprinderii interesate, statul membru poate acorda prelungirea până cel târziu la 31 martie 2012 a termenului limită stabilit la [alineatul (1) litera (b)]. În acest caz, întreprinderea depune un plan de restructurare modificat, conform articolului 11 [din Regulamentul nr. 968/2006].
[…]”
11 Articolul 9 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Admisibilitatea pentru ajutorul de restructurare”, prevede:
„[…]
(2) Cererea este considerată admisibilă cu condiția ca planul de restructurare:
(a) să conțină un rezumat al principalelor obiective, al măsurilor și acțiunilor, precum și evaluarea costurilor acestor măsuri și acțiuni, planul financiar și planificările;
(b) să indice, pentru fiecare fabrică în cauză, cantitatea de cote la care se renunță, care trebuie să fie mai mică sau echivalentă cu capacitatea de producție care urmează să facă obiectul unei dezafectări totale sau parțiale;
(c) să conțină o atestare care stipulează că instalațiile de producție urmează să fie total sau parțial dezafectate și retrase din punctul de producție;
[…]
(e) să determine clar totalitatea acțiunilor și costurilor finanțate prin fondul de restructurare și, după caz, celelalte elemente destinate a fi finanțate prin alte fonduri comunitare.
(3) În cazul în care condițiile stabilite la alineatul (2) nu sunt îndeplinite, statul membru informează solicitantul cu privire la motivele obiecției sale și stabilește, în termenii menționați la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul […] nr. 320/2006, o dată până la care planul de restructurare poate fi adaptat în consecință.
Statul membru se pronunță cu privire la admisibilitatea cererii adaptate în termen de 15 zile lucrătoare de la data menționată la primul paragraf, dar cel târziu cu 10 zile lucrătoare înainte de termenul stabilit la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul […] nr. 320/2006.
În cazul în care cererea adaptată nu este prezentată în termenul stabilit sau este considerată inadmisibilă, cererea de acordare a ajutorului de restructurare este respinsă, iar statul membru informează cu privire la aceasta solicitantul și Comisia în termen de cinci zile lucrătoare. Introducerea unei noi cereri de către același solicitant este condiționată de ordinea cronologică menționată la articolul 8.
[…]”
12 Articolul 11 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Modificarea planului de restructurare”, prevede:
„(1) Imediat după acordarea ajutorului de restructurare, beneficiarul este obligat să îndeplinească toate măsurile prezentate detaliat în planul de restructurare aprobat și să respecte angajamentele incluse în cererea de acordare a ajutorului de restructurare.
(2) Orice modificare a unui plan de restructurare aprobat este supusă aprobării statului membru pe baza unei cereri introduse de întreprinderea în cauză:
(a) care explică motivele acestei modificări și problemele de punere în aplicare întâlnite;
(b) care prezintă adaptările sau noile măsuri propuse, precum și efectele scontate ale acestora;
(c) care precizează consecințele în ceea ce privește costurile și termenele.
Aceste amendamente nu pot modifica valoarea totală a ajutorului de restructurare care urmează să fie acordat, nici sumele temporare pentru restructurare care trebuie plătite în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul […] nr. 320/2006.
Statul membru informează Comisia cu privire la planul de restructurare modificat.”
13 Articolul 16 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Plata ajutorului de restructurare”, prevede:
„(1) Plata fiecărei tranșe din ajutorul de restructurare menționat la articolul 10 alineatul (4) din Regulamentul […] nr. 320/2006 este condiționată de constituirea unei garanții având o valoare echivalentă cu 120 % din valoarea plății în cauză.
[…]”
14 Potrivit articolului 22 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Eliberarea garanțiilor”:
„(1) Garanțiile menționate la articolul 16 alineatul (1) […] și la articolul 18 alineatul (2) sunt eliberate cu condiția ca:
(a) să fi fost puse în aplicare toate măsurile și acțiunile prevăzute în planul de restructurare, în programele de restructurare naționale și în planul de afaceri;
(b) să fi fost prezentat raportul final menționat la articolul 23 alineatul (2);
(c) statele membre să fi efectuat controalele menționate la articolul 25;
[…]
(3) Cu excepția cazurilor de forță majoră, garanția rămâne executată în cazul în care condițiile enunțate la alineatul (1) nu sunt îndeplinite până la 30 septembrie 2012.”
15 Articolul 25 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Controale”, prevede următoarele:
„(1) Fiecare întreprindere și fiecare punct de producție care beneficiază de un ajutor în baza fondului de restructurare este inspectat de autoritatea competentă din statul membru în cele trei luni care urmează termenului menționat la articolul 23 alineatul (2).
În cursul acestei inspecții, se verifică dacă planul de restructurare sau de afaceri este respectat și dacă informațiile comunicate de întreprindere în raportul de monitorizare sunt exacte și complete. În cursul primei inspecții efectuate în cadrul unui plan de restructurare, orice informație suplimentară, comunicată de întreprindere, în cererea acesteia de acordare a ajutorului de restructurare este, de asemenea, verificată, în special confirmarea menționată la articolul 4 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul […] nr. 320/2006.
(2) În toate cazurile, inspecția vizează elementele planului de restructurare menționate la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul […] nr. 320/2006. […]”
16 Pe de altă parte, articolul 26 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Recuperări”, prevede:
„(1) Fără a aduce atingere alineatului (3), în cazul în care un beneficiar nu respectă una sau mai multe obligații care îi revin în conformitate cu planul de restructurare, cu planul de afaceri sau cu programul național de restructurare, partea din ajutorul acordat în conformitate cu obligația sau obligațiile în cauză este recuperată, cu excepția cazului de forță majoră.
[…]”
17 În sfârșit, potrivit articolului 27 din Regulamentul nr. 968/2006, intitulat „Sancțiuni”:
„(1) În cazul în care beneficiarul nu respectă una sau mai multe din obligațiile sale în conformitate cu planul de restructurare, cu planul de afaceri sau cu programul național de restructurare, acesta trebuie să achite o sancțiune pecuniară care corespunde la 10 % din suma de recuperat în conformitate cu articolul 26.
[…]”
Istoricul cauzei
18 Între 16 și 19 martie 2010, serviciile Comisiei au efectuat o misiune de control în Ungaria la trei dintre cele patru foste amplasamente de producție a zahărului care au beneficiat de un ajutor de restructurare pentru dezafectare integrală, în temeiul articolului 3 din Regulamentul nr. 320/2006 în versiunea aplicabilă la acele date.
19 În urma acestui control, prin scrisoarea din 20 iulie 2010 (denumită în continuare „prima comunicare din 20 iulie 2010”), Comisia a comunicat autorităților maghiare rezultatul misiunii de control efectuate și a precizat că această comunicare era transmisă în temeiul articolului 11 din Regulamentul (CE) nr. 885/2006 al Comisiei din 21 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 în ceea ce privește autorizarea agențiilor de plăți și a altor entități precum și lichidarea conturilor FEGA și FEADR (JO 2006, L 171, p. 90, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 37).
20 Din prima comunicare din 20 iulie 2010 reiese că, în opinia Comisiei, autoritățile maghiare nu au respectat în totalitate cerințele prevăzute în reglementarea din dreptul Uniunii privind condițiile de acordare a ajutoarelor de restructurare a industriei zahărului pentru anii de comercializare 2007/2008 și 2008/2009. Astfel, Comisia a constatat că fuseseră menținute unele silozuri pe amplasamentele industriale vizitate care aparțineau societății Eastern Sugar, la Kaba (Ungaria), și, respectiv, societății Matra Kukor, la Szolnok (Ungaria) și, prin urmare, că aceste societăți nu puteau să beneficieze de un ajutor de restructurare pentru dezafectare integrală, ci doar de un ajutor de restructurare pentru dezafectare parțială, a cărui valoare este cu 25 % mai mică decât cea a ajutorului de restructurare pentru dezafectare integrală. În această privință, Comisia a arătat că aceste societăți nu erau eligibile pentru ajutorul de restructurare pentru dezafectare integrală dacă nu aplicau în totalitate planul de restructurare și dacă celelalte clădiri aferente activității de producție, printre care silozurile, nu erau demolate. În sfârșit, Comisia a solicitat autorităților maghiare să transmită informații cu privire la clădirile încă existente în amplasamentele de producție a zahărului la care agenții săi nu au făcut deplasarea.
21 Prin scrisoarea din 20 septembrie 2010, autoritățile maghiare au răspuns la obiecțiunile cuprinse în prima comunicare din 20 iulie 2010 și au informat Comisia că unele silozuri situate pe amplasamentul de producție deținut de Eastern Sugar la Kaba erau închiriate pentru stocarea zahărului în vrac în vederea condiționării acestuia.
22 În cadrul reuniunii bilaterale dintre serviciile Comisiei și autoritățile maghiare care s‑a desfășurat la Bruxelles (Belgia) la 6 decembrie 2010, acestea din urmă au declarat printre altele că existau încă unele silozuri în amplasamentele deținute, pe de o parte, de Eastern Sugar la Kaba și, pe de altă parte, de Magyar Cukor la Petőháza (Ungaria) și că silozurile existente în amplasamentul deținut de Matra Cukor la Szolnok erau în curs de demolare. Ele au arătat în plus în esență că nu exista un temei juridic pentru obligația de dezafectare a silozurilor și că renunțarea la cota de producție și dezafectarea instalațiilor de producție erau suficiente pentru ca întreprinderile maghiare din industria zahărului să fie eligibile pentru ajutorul de restructurare pentru dezafectarea integrală.
23 La rândul său, Comisia a admis că, deși Regulamentele nr. 320/2006 și nr. 968/2006 nu prevedeau dezafectarea silozurilor, din economia reglementării în discuție rezulta că acestea, întrucât făceau parte integrantă din instalațiile de producție, trebuiau să fie dezafectate. În plus, Comisia a observat că întreprinderile din industria zahărului care au solicitat acordarea unui ajutor de restructurare pentru dezafectarea integrală ar fi putut să opteze pentru efectuarea unei dezafectări parțiale, care dădea dreptul la un ajutor având o valoare cu 25 % mai mică decât ajutorul acordat în cazul unei dezafectări integrale. În sfârșit, Comisia a indicat autorităților maghiare că aveau termen până în luna septembrie a anului 2011 să regularizeze situația și să mențină beneficiul ajutorului de restructurare pentru dezafectare integrală.
24 La 3 martie 2011, autoritățile maghiare au prezentat observațiile lor cu privire la procesul‑verbal al reuniunii bilaterale din 6 decembrie 2010. Ele au declarat în special că doar întreprinderile din industria zahărului beneficiare ale ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală puteau solicita prelungirea termenului pentru finalizarea dezafectării, însă ele nu au acționat în acest mod.
25 Prin scrisoarea din 8 noiembrie 2012, transmisă în temeiul articolului 11 alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 885/2006, Comisia a informat autoritățile maghiare că intenționa să excludă suma de 11 709 400 de euro de la finanțarea Uniunii, aceasta fiind calculată pe baza diferenței dintre valoarea ajutorului acordat în caz de dezafectare integrală și cea a ajutorului acordat în caz de dezafectare parțială.
26 La 18 decembrie 2012, autoritățile maghiare au solicitat deschiderea unei proceduri de conciliere în temeiul articolului 16 din Regulamentul nr. 885/2006.
27 La 25 aprilie 2013, organul de conciliere a emis un raport în care mai întâi a constatat că nu reușise concilierea între părți și că chestiunea esențială care făcea obiectul dezacordului dintre ele era pendinte la Curte. În continuare, organul de conciliere a arătat în esență, pe de o parte, că, în numeroase rânduri, Comisia nu a informat autoritățile maghiare cu privire la obligația de dezafectare a silozurilor și, pe de altă parte, că mai multe state membre, precum și Comisia însăși au avut dificultăți de interpretare a reglementării în discuție. În sfârșit, organul de conciliere a invitat Comisia să ia în considerare faptul că, în temeiul Documentului VI/5330/97 al Comisiei din 23 decembrie 1997, intitulat „Orientări privind calcularea consecințelor financiare cu ocazia pregătirii deciziei de închidere a conturilor FEOGA‑Garantare” (denumit în continuare „Documentul VI/5330/97”), „în cazul în care neregulile pot fi imputate interpretării normelor comunitare, […] această circumstanță atenuantă poate fi luată în considerare dacă poate fi propusă o rată de corecție mai mică sau lipsa corecției”.
28 Prin Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), Curtea s‑a pronunțat în esență că noțiunea „instalații de producție”, în sensul articolelor 3 și 4 din Regulamentul nr. 320/2006 și al articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 968/2006, ar cuprinde silozurile destinate stocării zahărului aparținând beneficiarului ajutorului. Totuși, Curtea a considerat că această interpretare nu se aplică în două ipoteze: pe de o parte, atunci când se demonstra că silozurile erau utilizate exclusiv pentru stocarea producției de zahăr supuse cotei, depozitată de alți producători sau achiziționată de la aceștia din urmă, și, pe de altă parte, atunci când ele erau utilizate doar pentru ambalarea sau împachetarea zahărului produs în altă parte, în vederea comercializării sale.
29 Prin scrisoarea din 8 ianuarie 2014, autoritățile maghiare au reiterat Comisiei motivele pentru care considerau, în lumina Hotărârii din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), că silozurile menținute pe alte amplasamente de producție a zahărului deținute de Eastern Sugar la Kaba și de Magyar Cukor la Petőháza (denumite în continuare „silozurile în litigiu”), nu intră în sfera noțiunii „instalații de producție”.
30 Prin scrisoarea din 28 martie 2014, Comisia a acordat autorităților maghiare un termen de două luni pentru a prezenta probe convingătoare cu privire la faptul că, anterior solicitărilor de ajutor de restructurare, silozurile în litigiu erau destinate exclusiv pentru stocarea și ambalarea producției de zahăr supuse cotei, realizată de alți producători.
31 Prin scrisoarea din 26 mai 2014, autoritățile maghiare au contestat poziția Comisiei potrivit căreia, pentru a aprecia dacă silozurile în litigiu intrau în sfera noțiunii „instalații de producție”, trebuia să fie luat în considerare modul în care acestea erau utilizate la data solicitării ajutorului de restructurare.
32 Apreciind că autoritățile maghiare nu au prezentat elemente din care ar fi fost posibil să se deducă faptul că la data solicitării de acordare a ajutorului de restructurare silozurile în litigiu erau utilizate exclusiv pentru stocarea și ambalarea producției de zahăr supuse cotei, realizată de alți producători, Comisia a adresat autorităților maghiare o scrisoare, datată 6 octombrie 2014, în care a reiterat poziția exprimată în scrisoarea sa anterioară, din 8 noiembrie 2012.
33 În raportul de sinteză prezentat în reuniunea din 18 noiembrie 2014 a Comitetului privind Fondurile Agricole, consultat în conformitate cu articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO 2005, L 209, p. 1, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 193) și cu articolul 41 alineatul (3) din același regulament, Comisia a indicat că poziția sa rămânea neschimbată, având în vedere faptele de neîndeplinire a obligațiilor constatate.
34 În aceste condiții, Comisia a adoptat Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/103 a Comisiei din 16 ianuarie 2015 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO 2015, L 16, p. 33, denumită în continuare „decizia atacată”), printre care figurează cheltuielile efectuate de Ungaria în cuantum de 11 709 400 de euro cu titlu de ajutoare de restructurare în sectorul industriei zahărului, care sunt în discuție în prezenta cauză.
Procedura și concluziile părților
35 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 27 martie 2015, Ungaria a introdus prezenta acțiune.
36 Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 22 iunie 2015 și, respectiv, la 3 iulie 2015, Republica Franceză și Republica Italiană au formulat cereri de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Ungariei. Prin decizia din 21 august 2015, președintele Camerei a doua a Tribunalului a admis aceste intervenții. Republica Franceză a depus memoriul în intervenție la grefa Tribunalului la 21 octombrie 2015.
37 Comisia și Ungaria au depus observații cu privire la memoriul în intervenție al Republicii Franceze la 16 decembrie 2015 și, respectiv, la 6 ianuarie 2016.
38 Ungaria solicită Tribunalului:
– anularea în parte a deciziei atacate, în măsura în care prin aceasta a fost exclusă suma de 11 709 400 de euro de la finanțarea de către FEGA a ajutoarelor de restructurare acordate de Ungaria în sectorul industriei zahărului;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
39 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea Ungariei la plata cheltuielilor de judecată.
40 Republica Franceză solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
41 Pe baza propunerii judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a patra) a decis deschiderea fazei orale a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, a adresat întrebări scrise părților și le‑a invitat să depună anumite documente. Cu excepția Republicii Italiene, părțile au dat curs măsurilor de organizare a procedurii în termenele stabilite.
42 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 8 mai 2017.
43 Întrucât Republica Italiană nu a fost prezentă la ședință, procedura orală a rămas deschisă pentru a i se permite să își prezinte observațiile în scris în termen de o săptămână de la data notificării procesului‑verbal de ședință. În termenul stabilit, Republica Italiană a prezentat observațiile sale scrise, în care a considerat că se impunea admiterea acțiunii formulate de Ungaria.
44 La 16 iunie 2017, Ungaria și Comisia au depus la grefa Tribunalului observațiile lor cu privire la cele prezentate de Republica Italiană după ședință.
În drept
45 În susținerea acțiunii formulate, Ungaria invocă în esență două motive întemeiate, primul, pe încălcarea articolelor 3 și 4 din Regulamentul nr. 320/2006 și a articolului 4 din Regulamentul nr. 968/2006 și, al doilea, pe încălcarea orientărilor stabilite în Documentul VI/5330/97 și a principiului cooperării loiale.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolelor 3 și 4 din Regulamentul nr. 320/2006 și a articolului 4 din Regulamentul nr. 968/2006
46 Ungaria, susținută de Republica Franceză și de Republica Italiană, consideră în esență că decizia atacată încalcă articolele 3 și 4 din Regulamentul nr. 320/2006 și articolul 4 din Regulamentul nr. 968/2006, în sensul că Comisia a apreciat că întreprinderile maghiare producătoare de zahăr nu îndeplineau condițiile pentru a beneficia de ajutor de restructurare pentru dezafectare integrală întrucât au menținut unele silozuri și, astfel, nu au dezafectat toate instalațiile lor de producție. În această privință, Ungaria arată că Comisia a săvârșit o eroare prin faptul că a considerat că, pentru a aprecia dacă silozurile constituiau instalații de producție în sensul Regulamentului nr. 320/2006 și, prin urmare, dacă intrau sau nu intrau sub incidența excepțiilor prevăzute de Curte în Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), era necesar să se raporteze la utilizarea acestora la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare (în continuare, „criteriul stabilit de Comisie”). În plus, Ungaria susține în esență că obligația de dezafectare integrală a instalațiilor de producție poate fi îndeplinită chiar dacă silozurile sunt vândute în loc să fie distruse, cu condiția să se renunțe la cota de zahăr și, la finalizarea procesului de restructurare, instalațiile menținute să nu mai poată fi utilizate de beneficiarul ajutorului pentru producția de zahăr.
47 Comisia contestă argumentele prezentate de Ungaria, de Republica Franceză și de Republica Italiană.
48 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), după ce a constatat că noțiunea „instalații de producție” nu era definită de Regulamentele nr. 320/2006 și nr. 968/2006, în primul rând, Curtea a arătat că noțiunea „producție” putea îngloba și alte etape de fabricație a unui produs, anterioare sau ulterioare operațiunilor chimice sau fizice de procesare, și că, prin urmare, putea include stocarea zahărului care nu era ambalat imediat după extracția sa din materia primă. Astfel, Curtea a concluzionat că stocarea putea fi „direct legată de producția de zahăr”, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 968/2006 (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții, C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctul 26). În al doilea rând, Curtea a considerat că silozurile erau susceptibile să aibă un efect direct asupra cantităților de zahăr care pot fi produse și asupra proceselor de producție care depindeau de proximitatea unei instalații de stocare întrucât permiteau printre altele să se amâne, total sau parțial, vânzarea produsului unui anumit an de comercializare a zahărului și, astfel, să se influențeze situația pieței în sensul considerentului (5) al Regulamentului nr. 320/2006 (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții, C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctele 27-29). În al treilea rând, Curtea a considerat în esență că din articolul 3 alineatul (3) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 320/2006 rezulta că, în principiu, pentru a beneficia de un ajutor de restructurare pentru dezafectare integrală, complexul industrial în discuție trebuia să fie scos din funcțiune în totalitate și că posibilitatea de a nu dezafecta sau chiar de a continua să se utilizeze în viitor alte instalații decât cele de producție, păstrându‑se în același timp dreptul la acordarea ajutorului integral, constituia o excepție care trebuia interpretată în mod strict (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții, C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctul 30).
49 În lumina considerațiilor care precedă, la punctul 31 din Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), Curtea a declarat că silozurile destinate stocării zahărului aparținând beneficiarului ajutorului trebuiau să fie calificate drept instalații de producție, independent de faptul că erau utilizate și pentru alte scopuri.
50 Totuși, Curtea a admis două excepții de la acest principiu. Astfel, Curtea a considerat în esență că silozurile ieșeau de sub incidența calificării drept „instalație de producție” și, prin urmare, a obligației de dezafectare, pe de o parte, atunci când se demonstra că erau utilizate exclusiv pentru stocarea producției de zahăr supuse cotei, depozitată de alți producători sau achiziționată de la aceștia (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții, C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctele 32 și 35) și, pe de altă parte, atunci când erau utilizate exclusiv pentru ambalarea sau pentru împachetarea zahărului produs în altă parte în vederea comercializării sale (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții, C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctele 33 și 35) (denumite în continuare „excepțiile stabilite de Curte”).
51 În speță, Ungaria, Republica Franceză și Republica Italiană nu contestă că, la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare pentru dezafectare integrală, silozurile în litigiu nu intrau sub incidența vreuneia dintre excepțiile stabilite de Curte. În plus, Ungaria nu contestă nici faptul că la sfârșitul perioadei de restructurare silozurile în litigiu au fost menținute pe amplasamentele de producție ale întreprinderilor maghiare producătoare de zahăr care au beneficiat de ajutor de restructurare pentru dezafectare integrală.
52 Ungaria consideră totuși că Comisia a săvârșit o eroare prin faptul că a apreciat că împrejurările sus‑menționate justificau aplicarea în cazul său a corecției financiare de 25 %. Astfel, potrivit Ungariei, care este susținută de Republica Franceză și de Republica Italiană, important este ca la sfârșitul procesului de restructurare silozurile să nu mai fi constituit instalații legate de producția de zahăr. Prin urmare, Comisia ar fi considerat în mod eronat că trebuia să aprecieze la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare dacă silozurile intrau sub incidența vreuneia dintre excepțiile stabilite de Curte.
53 Argumentația Ungariei, care este susținută și de Republica Franceză și de Republica Italiană, nu se conformează însă reglementării în discuție.
54 Cu titlu introductiv, din considerentele (1) și (5) ale Regulamentului nr. 320/2006 reiese că obiectivul reglementării în discuție este reducerea capacității de producție a zahărului nerentabilă în Uniune, prin stimularea întreprinderilor care au cea mai scăzută productivitate să își abandoneze producția care face obiectul cotei și să renunțe la cotele respective.
55 În plus, din considerentul (5) al Regulamentului nr. 320/2006 reiese că regimul de restructurare se întemeiază pe o participare voluntară a întreprinderii producătoare de zahăr, în sensul că urmărește să instituie un stimulent economic important sub forma unui ajutor de restructurare adecvat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții, C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctul 44).
56 În vederea realizării obiectivului urmărit de reglementarea în discuție, de reducere a capacității de producție a zahărului nerentabilă în Uniune, legiuitorul Uniunii a prevăzut două regimuri de restructurare diferite, în funcție de tipul de dezafectare efectuată, și anume dezafectarea integrală și dezafectarea parțială, care determină o valoare a ajutorului de restructurare diferită, astfel cum reiese din articolul 3 alineatul (5) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 320/2006 coroborat cu considerentul (4) al Regulamentului nr. 968/2006.
57 În primul rând, în ceea ce privește condițiile care trebuie îndeplinite în vederea acordării ajutorului de restructurare pentru dezafectare integrală, articolul 3 alineatul (1) litera (a) și articolul 3 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006 impun întreprinderii solicitante producătoare de zahăr să renunțe la cota pe care a atribuit‑o uneia sau mai multora dintre uzinele sale, să închidă uzina și să dezafecteze integral instalațiile de producție. În schimb, în vederea acordării ajutorului de restructurare pentru dezafectare parțială, articolul 3 alineatul (1) litera (b) și articolul 3 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006 impun întreprinderii solicitante producătoare de zahăr să renunțe la cota pe care a atribuit‑o uneia sau mai multora dintre uzinele sale, să dezafecteze parțial instalațiile de producție din uzinele în cauză și să nu utilizeze celelalte instalații de producție pentru fabricarea de produse care intră sub incidența organizării comune a pieței în sectorul zahărului (denumită în continuare „OCP zahăr”).
58 În al doilea rând, limitele obligației de dezafectare au fost precizate la articolul 4 din Regulamentul nr. 968/2006.
59 Potrivit articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 968/2006, obligația de dezafectare integrală prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 320/2006 privește instalațiile necesare producției de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină [articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 968/2006], cele care sunt direct legate de producția de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină și necesare în cadrul producției în cazul căreia se renunță la cotă, chiar dacă pot fi utilizate în fabricarea altor produse [articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 968/2006], precum și orice altă instalație, în special instalațiile de condiționare, care nu este utilizată și care trebuie dezafectată și înlăturată din motive de protecție a mediului [articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006].
60 Conform articolului 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006 coroborat cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 320/2006 și cu considerentul (4) al Regulamentului nr. 968/2006, pot fi, așadar, în mod excepțional menținute, în cazul unei dezafectări integrale, toate instalațiile care nu sunt necesare producției de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină sau care nu sunt legate direct de fabricarea acestor produse, precum instalațiile de condiționare, cu condiția ca ele să nu fie utilizate și să nu fie destinate dezafectării și înlăturate din motive de protecție a mediului.
61 Pe de altă parte, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 968/2006 prevede că, în cazul unei dezafectări parțiale, obligația de dezafectare se referă la instalațiile prevăzute la alineatul (1) al aceluiași articol (a se vedea punctul 59 de mai sus) care nu sunt destinate utilizării în alte producții, nici unei alte utilizări a amplasamentului fabricii, în conformitate cu planul de restructurare. În plus, din articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006 reiese că instalațiile de producție care pot fi menținute nu trebuie să mai fie utilizate pentru fabricarea de produse care intră sub incidența OCP zahăr. Astfel, conform articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 968/2006 coroborat cu articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006, instalațiile necesare producției de zahăr, de glucoză sau de sirop de inulină sau care sunt legate direct de fabricarea acestor produse pot fi menținute, cu condiția să nu mai fie utilizate pentru fabricarea de produse care intră sub incidența OCP zahăr și să fie destinate utilizării în alte producții ori unei alte utilizări a amplasamentului fabricii, în conformitate cu planul de restructurare.
62 În al treilea rând, alegerea între dezafectarea integrală și dezafectarea parțială trebuie să fie efectuată de întreprinderile producătoare de zahăr cu ocazia solicitării de ajutor de restructurare.
63 Astfel, din coroborarea articolului 4 alineatul (2) literele (a), (c), (d) și (e) cu articolul 4 alineatul (3) literele (c) și (h) din Regulamentul nr. 320/2006, precum și cu articolul 9 alineatul (2) literele (a) și (c) din Regulamentul nr. 968/2006 rezultă că o cerere de ajutor de restructurare trebuie să includă în special angajamentul, pe de o parte, de renunțare la cota în discuție și, pe de altă parte, de dezafectare integrală sau parțială a instalațiilor de producție într‑un termen care trebuie stabilit de statul membru în cauză, precum și un plan de restructurare care conține printre altele o descriere tehnică completă a instalațiilor de producție în cauză, un rezumat al măsurilor și al acțiunilor, evaluarea costurilor acestor măsuri și acțiuni, planul financiar și calendarul realizării diferitor măsuri preconizate.
64 În conformitate cu dispozițiile menționate la punctul 63 de mai sus, așadar, cel târziu la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare pentru dezafectare integrală sau parțială beneficiarul ajutorului trebuie să fi identificat ansamblul instalațiilor de producție pe care intenționează să le dezafecteze potrivit planului de restructurare. Aceasta presupune deci, în privința silozurilor, să se stabilească încă din momentul în care se solicită acordarea ajutorului dacă ele constituie instalații de producție a căror dezafectare trebuie prevăzută în mod obligatoriu de planul de restructurare atunci când se solicită acordarea unui ajutor de restructurare pentru dezafectare integrală sau dacă intră sub incidența excepțiilor stabilite de Curte.
65 Orice interpretare contrară ar lipsi de substanță cerințele prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 320/2006 și la articolul 9 din Regulamentul nr. 968/2006 și, în plus, nu ar respecta diferențierea dintre dezafectarea parțială și dezafectarea integrală, realizată de reglementarea în discuție.
66 Pe de o parte, în ipoteza în care, la data la care se solicită acordarea ajutorului de restructurare, întreprinderile producătoare de zahăr nu ar ști dacă silozurile prezente în amplasamentele lor de producție constituie sau nu constituie instalații de producție, acestea nu ar fi menționate în planul de restructurare ca fiind instalații de producție care trebuie dezafectate, fiind încălcat articolul 4 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 320/2006.
67 În plus, angajamentul de dezafectare a ansamblului instalațiilor de producție, care trebuie atașat la cererea de acordare a ajutorului de restructurare pentru dezafectare integrală (a se vedea punctul 63 de mai sus), ar fi viciat deoarece, prin ipoteză, nu s‑ar referi la toate instalațiile de producție existente la data luării acestui angajament.
68 Pe de altă parte, în cazul în care calificarea silozurilor drept instalații de producție ar fi apreciată la finalul procesului de restructurare, aceasta ar permite, atât în situația unei dezafectări integrale, cât și în situația unei dezafectări parțiale, menținerea unor silozuri care la data solicitării ajutorului constituiau instalații de producție, întrucât, după restructurare, nu ar mai fi utilizate ca instalații de producție a zahărului. Prin urmare, facultatea de menținere a unei părți a instalațiilor de producție nu ar mai fi caracteristică dezafectării parțiale, ci s‑ar aplica și dezafectării integrale, chiar dacă în acest din urmă caz operatorii vor obține un ajutor cu 25 % mai mare decât cel acordat în cazul unei dezafectări parțiale, ținând seama de costurile ridicate pe care le determină, astfel cum reiese din articolul 3 alineatul (5) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 320/2006 și din considerentul (4) al Regulamentului nr. 968/2006.
69 În lumina celor ce precedă, în cazul în care un siloz constituie o instalație de producție la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare pentru dezafectare integrală, acesta trebuie menționat în această cerere și dezafectat în conformitate cu planul de restructurare, neîndeplinirea acestor cerințe însemnând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea unui asemenea ajutor.
70 În consecință, în mod contrar celor susținute de Ungaria, de Republica Franceză și de Republica Italiană, Comisia nu a săvârșit nicio eroare prin faptul că a considerat că aprecierea calificării silozurilor trebuie efectuată la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare.
71 Concluzia de mai sus nu poate fi infirmată prin argumentele invocate de Ungaria, de Republica Franceză și de Republica Italiană.
72 În primul rând, Ungaria susține în esență că criteriul stabilit de Comisie este contrar economiei regimului de restructurare a industriei zahărului. Astfel, în opinia sa, ceea ce este determinant în vederea realizării obiectivului inerent ajutoarelor de restructurare este ca, la finalizarea procesului de restructurare, să nu mai existe instalații de producție care pot fi utilizate pentru producția de zahăr.
73 În această privință, din cuprinsul punctelor 56, 57 și 68 de mai sus reiese că, în vederea atingerii obiectivului urmărit de reglementarea în cauză, de reducere a capacității de producție a zahărului nerentabilă în Uniune, legiuitorul Uniunii a prevăzut două regimuri de restructurare diferite, în funcție de tipul de dezafectare efectuat, care determină un cuantum al ajutorului de restructurare diferit. În plus, după cum se arată la punctele 62-64 de mai sus, alegerea între dezafectarea parțială și dezafectarea integrală presupune ca întreprinderea care solicită un ajutor de restructurare să identifice, încă de la momentul la care solicită acordarea ajutorului, ansamblul de instalații de producție prezente în amplasamentul în cauză, pe care se angajează să le distrugă total sau parțial cel târziu la sfârșitul procesului de restructurare.
74 Având în vedere cele ce precedă, criteriul stabilit de Comisie se înscrie în logica sistemului instituit de legiuitorul Uniunii și nu este contrar economiei regimului de restructurare a industriei zahărului.
75 În consecință, argumentul Ungariei trebuie respins.
76 În al doilea rând, Republica Franceză apreciază că din obligația prevăzută la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 320/2006 de a include în cererile de acordare a ajutorului angajamentul de dezafectare a instalațiilor de producție într‑un termen stabilit de statul membru Comisia nu poate deduce că data la care trebuie să se aprecieze utilizarea silozurilor ar fi cea a cererii de acordare a ajutorului. Astfel, în opinia sa, această dispoziție nu privește condițiile de acordare a ajutorului de restructurare, ci doar conținutul cererilor de acordare a ajutoarelor de restructurare și data la care ele trebuie depuse.
77 Reiese în mod expres din termenii articolului 9 din Regulamentul nr. 968/2006 că condițiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 320/2006 privesc admisibilitatea cererilor de ajutor de restructurare. În plus, trebuie să se constate că aceste condiții de admisibilitate sunt diferite de condițiile de fond pentru acordarea ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală, prevăzute, la rândul lor, la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 320/2006, și anume, primo, renunțarea la cota pe care a atribuit‑o uneia sau mai multora dintre uzinele beneficiarului ajutorului și, secundo, dezafectarea integrală a instalațiilor de producție și închiderea uzinelor în cauză (a se vedea punctul 57 de mai sus).
78 Totuși, deși cererea de acordare a ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală nu identifică toate instalațiile de producție care trebuie dezafectate în conformitate cu planul de restructurare, ar putea fi contestate nu numai admisibilitatea acestei cereri, ci și dreptul întreprinderii solicitante de a obține un asemenea ajutor. Astfel, dacă o instalație sau o clădire nu este menționată în planul de restructurare ca fiind instalație de producție, dezafectarea sa nu va fi prevăzută în planul de restructurare și, prin urmare, nu va fi îndeplinită condiția dezafectării integrale, prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 320/2006.
79 În orice caz, dacă ar fi acceptată argumentația Republicii Franceze, ar însemna că controlul cererilor de acordare a ajutoarelor de restructurare efectuat de statul membru ar privi numai respectarea condițiilor de admisibilitate a cererilor respective, ceea ce nu se poate admite, dat fiind că, în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 320/2006, acordarea ajutorului de restructurare pentru dezafectare integrală este decisă de statul membru la finalizarea acestui prim control. În această privință, articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 320/2006 precizează că, înainte de acordarea ajutorului de restructurare, statul membru trebuie să efectueze „o verificare minuțioasă” a conținutului cererii de ajutor și a planului de restructurare, precum și a conformității cu dreptul Uniunii și cu legislațiile naționale relevante a măsurilor și a activităților descrise în planul de restructurare. Astfel, atunci când analizează o cerere de acordare a ajutorului de restructurare, statul membru nu se poate limita la un simplu control formal care să conțină doar constatarea reunirii diferitor elemente care trebuie să figureze, pe de o parte, în cererea de acordare a ajutorului și, pe de altă parte, în planul de restructurare, ci trebuie să verifice și dacă aceste elemente permit să se concluzioneze, cel puțin la prima vedere, că sunt îndeplinite condițiile de acordare a unui ajutor de restructurare pentru dezafectare integrală și, prin urmare, că la finalizarea restructurării nu vor mai rămâne instalații de producție pe amplasamentul dezafectat.
80 În sfârșit, din coroborarea articolelor 25 și 26 din Regulamentul nr. 968/2006 reiese că controalele efectuate la finalizarea procesului de restructurare în temeiul articolului 25 din acest regulament au în vedere aplicarea corectă a planului de restructurare, iar nu nerespectarea condițiilor de fond pentru acordarea ajutorului de restructurare, acestea din urmă fiind verificate ex ante, cu alte cuvinte înainte de acordarea ajutorului.
81 În consecință, argumentul Republicii Franceze trebuie respins.
82 În al treilea rând, Ungaria arată în esență că criteriul stabilit de Comisie lipsește de efect articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006 deoarece împiedică menținerea silozurilor destinate depozitării zahărului care urmează a fi ambalat dacă sunt utilizate anterior de beneficiarul ajutorului pentru a stoca în ele producția proprie.
83 Pe de o parte, după cum se arată la punctele 59 și 60 de mai sus, din articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006 coroborat cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 320/2006 și cu considerentul (4) al Regulamentului nr. 968/2006 rezultă că în cazul unei dezafectări integrale toate instalațiile, altele decât cele necesare producției de zahăr, de izoglucoză sau de sirop de inulină sau care sunt legate direct de fabricarea acestor produse, precum de exemplu instalațiile de condiționare, pot fi menținute în mod excepțional, cu condiția ca ele să fie utilizate și să nu fie destinate dezafectării și înlăturate din motive de protecție a mediului.
84 Pe de altă parte, trebuie amintit că în Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), Curtea s‑a pronunțat în sensul că un siloz care a fost destinat stocării zahărului beneficiarului ajutorului constituia o instalație direct legată de producția de zahăr, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 968/2006 (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții, C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctele 26 și 31), și, așadar, nu intra în sfera celorlalte instalații, în special de condiționare, avute în vedere la articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006, a căror menținere putea fi admisă în cazul unei dezafectări integrale, cu condiția ca ele să fie utilizate și să nu fie destinate dezafectării și înlăturate din motive de protecție a mediului.
85 Prin urmare, în mod contrar celor susținute de Ungaria, articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006 nu poate permite menținerea unui siloz care era utilizat pentru stocarea producției beneficiarului ajutorului, o asemenea menținere putând să aibă loc numai în cazul unei dezafectări parțiale și cu condiția ca, la finalizarea restructurării, silozul respectiv să nu mai fie utilizat pentru fabricarea produselor care intră sub incidența OCP zahăr.
86 Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se respingă argumentul Ungariei, precum și cel invocat în răspunsul acesteia la întrebarea scrisă adresată de Tribunal, potrivit căruia considerentul (4) al Regulamentului nr. 968/2006 ar diferenția, în cadrul instalațiilor de producție, o subgrupă de instalații „care nu fac parte din linia de producție”, care ar cuprinde silozurile de stocare a zahărului și a căror menținere ar fi admisă independent de caracterul integral sau parțial al dezafectării.
87 În al patrulea rând, Ungaria, susținută de Republica Franceză, arată în esență că criteriul stabilit de Comisie nu reiese din Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), și nu rezultă nici din raționamentul reținut de Curte în acea hotărâre.
88 Mai întâi, trebuie arătat că în Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), Curtea nu și‑a exprimat poziția cu privire la chestiunea de a ști care este momentul la care trebuia să se aprecieze dacă silozurile constituiau instalații de producție care intră sub incidența obligației de dezafectare. Astfel, în acea cauză, Curtea s‑a limitat să răspundă la întrebările care i‑au fost adresate de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia) care priveau, pe de o parte, criteriile ce permiteau să se stabilească dacă silozurile constituiau instalații de producție și, pe de altă parte, validitatea articolelor 3 și 4 din Regulamentul nr. 320/2006 și a articolului 4 din Regulamentul nr. 968/2006 în lumina normelor de rang superior și a principiilor din dreptul primar al Uniunii.
89 În aceste condiții, faptul că în Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), Curtea nu a soluționat chestiunea momentului la care trebuie să se aprecieze utilizarea silozurilor nu poate afecta legalitatea criteriului stabilit de Comisie, cu precizarea că acest criteriu rezultă în mod implicit, însă necesar, din coroborarea articolului 3 alineatele (1), (3), (4) și (5) din Regulamentul nr. 320/2006 cu articolul 4 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 320/2006, cu articolul 5 alineatele (2) și (3) din același regulament, cu articolul 4 din Regulamentul nr. 968/2006 și cu articolul 9 alineatele (2) și (3) din acest din urmă regulament (a se vedea punctele 57-68 de mai sus).
90 În consecință, argumentul Ungariei și al Republicii Franceze trebuie respins.
91 În al cincilea rând, Republica Italiană arată în esență că criteriul stabilit de Comisie aduce atingere obiectivului de menținere a ocupării forței de muncă urmărit de reglementarea în discuție, în sensul că ar determina distrugerea silozurilor care, înainte de cererea de acordare a ajutorului de restructurare, erau deopotrivă utilizate în mod legal pentru ambalarea și împachetarea zahărului produs în acea uzină și, prin urmare, desființarea locurilor de muncă.
92 În această privință, trebuie să se arate că mai multe dispoziții ale Regulamentelor nr. 320/2006 și nr. 968/2006 atestă importanța pe care legiuitorul Uniunii a acordat‑o situației ocupării forței de muncă în regiunile vizate de restructurarea industriei zahărului. Cu titlu de exemplu, din articolul 3 alineatul (3) litera (c) și din articolul 3 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul nr. 320/2006 rezultă că dezafectarea integrală și dezafectarea parțială a instalațiilor de producție necesită adoptarea unor măsuri care să faciliteze reîncadrarea forței de muncă. În plus, în cazul unei dezafectări parțiale, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 968/2006 coroborat cu articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006 autorizează menținerea instalațiilor de producție pentru a fi reafectate fabricării unor produse diferite de cele care intră sub incidența OCP zahăr (a se vedea punctul 61 de mai sus), permițând astfel menținerea locurilor de muncă în fostele amplasamente de producție a zahărului. În același mod, articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006 interpretat în lumina considerentului (4) al aceluiași regulament autorizează, în cazul unei dezafectări integrale, menținerea unor instalații, altele decât cele necesare producției de zahăr, de glucoză sau de sirop de inulină sau care sunt direct legate de fabricarea acestor produse, ca de exemplu instalațiile de condiționare, care sunt utilizate și nu sunt destinate să fie dezafectate și înlăturate din motive de protecție a mediului (a se vedea punctul 60 de mai sus).
93 În aceste condiții, obiectivul protecției locurilor de muncă și a activității întreprinderilor vizate de restructurare trebuie să fie apreciată împreună cu obiectivul principal urmărit de reglementarea în discuție, și anume reducerea capacității de producție a zahărului nerentabilă în Uniune, conform considerentelor (1) și (5) ale Regulamentului nr. 320/2006 (a se vedea punctul 54 de mai sus).
94 În plus, considerațiile de ordin social invocate de Republica Italiană nu pot justifica interpretarea pe care o propune reglementării în discuție, care aduce atingere diferențierii esențiale pe care legiuitorul Uniunii a intenționat să o instituie între dezafectarea parțială și dezafectarea integrală (a se vedea punctele 56, 57 și 68 de mai sus) și, prin urmare, este contrară acestei reglementări.
95 În consecință, argumentul Republicii Italiene trebuie respins.
96 În al șaselea rând, Ungaria, susținută de Republica Franceză, arată că criteriul stabilit de Comisie nu ține seama de caracterul sezonier al producției de zahăr și repune în discuție aplicabilitatea practică a excepțiilor stabilite de Curte. În această privință, Ungaria amintește că cererile de acordare a unui ajutor de restructurare trebuiau să fie adresate statului membru cel târziu la 31 ianuarie anterior anului de comercializare în cursul căruia cota ar fi trebuit să fie eliminată, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 320/2006. Or, întrucât această dată se situa în ciclul sezonier al producției de zahăr, ar fi fost foarte probabil ca silozurile să fi fost încă angajate la acel moment în producția de zahăr a solicitantului ajutorului, supusă cotei, având în vedere caracteristicile lor de funcționare și de utilizare. Astfel, Ungaria susține că pentru a beneficia de un ajutor de restructurare pentru dezafectarea integrală, menținând în același timp silozurile pentru a fi utilizate în viitor în vederea stocării zahărului produs în altă parte, întreprinderile ar trebui fie să stocheze în silozuri zahăr produs în altă parte încă din anul care precedă eliminarea cotei, fie să scoată silozurile din funcțiune, eventual încetând producția zahărului propriu înainte chiar de a fi renunțat la cota de producție. Republica Franceză adaugă în această privință că este o situație rară ca o întreprindere să dispună în același loc de o instalație de producție a zahărului supusă cotei sale și de silozuri destinate stocării, împachetării sau ambalării zahărului produs conform cotei de alți producători.
97 Pe de o parte, faptul că condițiile prevăzute de excepțiile stabilite de Curte sunt reunite cu dificultate la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare nu înseamnă că aceste condiții nu pot fi reunite. De altfel, Comisia a prezentat hotărârea nr. 2966 din 15 iunie 2015 a Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), din care reiese că, din trei silozuri existente la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare pentru dezafectarea integrală în cauză, un siloz era utilizat pentru stocarea zahărului fabricat în amplasamentul de producție deținut de întreprinderea beneficiară a ajutorului, în timp ce celelalte două silozuri erau destinate stocării și ambalării zahărului fabricat de alți producători.
98 Pe de altă parte, astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, menținerea silozurilor care nu constituie instalații de producție este o excepție de la normă, amintită de Curte la punctul 30 din Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), potrivit căreia, în vederea acordării ajutorului de restructurare pentru dezafectare integrală, complexul industrial în cauză trebuie scos din funcțiune în totalitate. Prin urmare, faptul că aprecierea utilizării silozurilor la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare determină în mod rar excluderea calificării lor drept instalații de producție este doar consecința faptului că posibilitatea de a nu dezafecta sau chiar de a continua să se utilizeze în viitor alte instalații decât cele de producție, păstrându‑se în același timp dreptul la ajutorul de restructurare pentru dezafectare integrală, constituie o excepție de la norma amintită de Curte, care este de strictă interpretare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții, C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737, punctul 30).
99 În consecință, argumentele Ungariei și ale Republicii Franceze trebuie respinse.
100 În al șaptelea rând, Ungaria, susținută de Republica Italiană, arată că argumentul Comisiei potrivit căruia ar fi inadecvată luarea în considerare a utilizării silozurilor la sfârșitul procesului de restructurare deoarece, prin ipoteză, la acea dată restructurarea ar fi finalizată și nu ar mai exista, așadar, o producție de zahăr supusă cotei eliminate nu este logic: astfel, el ar presupune în esență că obiectivul restructurării a fost atins înainte chiar ca aceasta să fi început.
101 După cum s‑a explicat la punctele 57-68 de mai sus, verificarea utilizării silozurilor la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare urmărește să determine dacă ele constituie instalații legate direct de producție care trebuie dezafectate în mod imperativ în vederea acordării unui ajutor de restructurare pentru dezafectare integrală sau dacă ele constituie instalații care nu sunt legate de producția de zahăr, în privința cărora beneficiarul ajutorului poate să opteze între menținere și dezafectare. În mod contrar celor susținute de Ungaria, faptul de a efectua verificarea utilizării silozurilor la data cererii de acordare a ajutorului nu presupune nicidecum că obiectivul restructurării a fost deja atins și că silozurile au fost dezafectate deja la acea dată. În sfârșit, potrivit articolului 6 din Regulamentul nr. 968/2006, termenul pentru realizarea dezafectării instalațiilor de producție expira cel târziu la 31 martie 2012. Prin urmare, în situația în care un siloz constituia o instalație de producție a zahărului la data cererii de acordare a ajutorului, dezafectarea sa efectivă nu era solicitată imediat, ci putea să intervină la o dată ulterioară, cel târziu la 31 martie 2012.
102 În orice caz, din cuprinsul punctelor 57-60 de mai sus reiese că la sfârșitul restructurării nu mai pot subzista instalații de producție într-un amplasament dezafectat integral, inclusiv în silozuri care erau afectate stocării zahărului produs de beneficiarul ajutorului, cu excepția ipotezei în care planul de restructurare nu ar fi fost executat în mod corect, împrejurare care ar expune astfel beneficiarul la recuperarea ajutorului, în conformitate cu articolul 26 din Regulamentul nr. 968/2006, precum și la sancțiunile stabilite la articolul 27 din acest regulament.
103 În consecință, argumentul Ungariei trebuie respins.
104 Ținând seama de cele arătate la punctele 101 și 102 de mai sus, trebuie să se respingă și argumentul Republicii Franceze, potrivit căruia nu mai este cert că la sfârșitul restructurării silozurile menținute se încadrează în mod necesar în sfera excepțiilor stabilite de Curte.
105 În al optulea rând, Ungaria susține în esență că criteriul stabilit de Comisie este contrar marjei de manevră în stabilirea și aplicarea planurilor de restructurare de care ar dispune întreprinderile producătoare de zahăr în temeiul reglementării aplicabile și în special în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 968/2006. La rândul său, Republica Franceză susține că din posibilitatea de modificare a planului de restructurare, prevăzută la articolul 11 din Regulamentul nr. 968/2006, rezultă că utilizarea exactă a silozurilor ce sunt menținute ar putea evolua în cursul procesului de dezafectare. Astfel, în opinia sa, caracterul evolutiv al procesului de dezafectare se opune unei aprecieri a utilizării silozurilor la data cererii de acordare a ajutorului.
106 Pe de o parte, marja de manevră în stabilirea planului de restructurare de care dispun beneficiarii ajutorului și facultatea de a modifica acest plan în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul nr. 968/2006 nu pot aduce atingere dispozițiilor Regulamentelor nr. 320/2006 și nr. 968/2006 și în special obligației esențiale de dezafectare a instalațiilor de producție, prevăzută la articolul 3 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 320/2006, care, în cazul unei dezafectări integrale, implică distrugerea tuturor instalațiilor de producție existente la data cererii de acordare a ajutorului.
107 Pe de altă parte, argumentele Ungariei și ale Republicii Franceze nu iau în considerare diferența dintre dezafectarea integrală și dezafectarea parțială, care este însă consubstanțială reglementării în discuție (a se vedea punctele 56, 57 și 68 de mai sus).Or, posibilitatea de menținere a instalațiilor de producție, printre care se numără silozurile, poate avea loc numai în cazul unei dezafectări parțiale și prin intermediul unui ajutor inferior celui care ar fi primit în cazul în care ar fi dezafectate toate instalațiile de producție.
108 În consecință, argumentele Ungariei și ale Republicii Franceze trebuie respinse.
109 În al nouălea rând, Republica Franceză susține în esență că din utilizarea timpului viitor al modului indicativ în versiunea în limba franceză a expresiei „instalații de producție care nu vor mai fi folosite” cuprinsă la articolul 3 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006 ar rezulta că condiția referitoare la utilizarea instalațiilor menținute pe un amplasament de producție nu poate să fie apreciată la data cererii de acordare a ajutorului de restructurare.
110 Trebuie amintit că, potrivit articolului 3 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006, în cazul unei dezafectări parțiale este permisă menținerea unei părți a instalațiilor de producție și dezafectarea acelora care, prin ipoteză, nu vor mai fi utilizate de beneficiarul ajutorului la finalizarea restructurării. În plus, articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 968/2006 precizează în această privință că trebuie dezafectate toate instalațiile „[…] care nu sunt destinate utilizării în alte producții, nici unei alte utilizări a amplasamentului fabricii, în conformitate cu planul de restructurare”.
111 Rezultă, așadar, din coroborarea dispozițiilor menționate la punctul 110 de mai sus că beneficiarul unui ajutor de restructurare pentru dezafectare parțială trebuie să știe încă de la momentul cererii de acordare a ajutorului de restructurare care sunt instalațiile de producție pe care intenționează să nu le mai utilizeze la finalul restructurării și pe care trebuie să le menționeze în planul de restructurare.
112 În acest context, utilizarea timpului viitor al modului indicativ în versiunea în limba franceză a articolului 3 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006 nu se poate opune criteriului stabilit de Comisie.
113 În consecință, argumentul Republicii Franceze trebuie respins.
114 În al zecelea și ultimul rând, Ungaria susține că Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), lasă să subziste o incertitudine în ceea ce privește posibilitatea de stocare într‑un siloz a zahărului produs de beneficiarul ajutorului supus unei cote diferite de cea eliminată, fără a intra sub incidența calificării de instalație de producție. În această privință, în esență, Ungaria arată că concluziile Curții prezentate la punctele 32 și 40 din Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), nu sunt coerente între ele, cu excepția cazului în care se consideră că silozurile menținute pot fi utilizate pentru fabricarea produselor care intră sub incidența OCP zahăr, de exemplu prin faptul că ar fi afectate depozitării zahărului produs de beneficiarul ajutorului într‑un alt amplasament de producție și potrivit altei cote.
115 Pe de o parte, concluziile Curții cuprinse la punctele 32 și 40 din Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), sunt perfect coerente. Astfel, la punctul 32 din această hotărâre, Curtea are în vedere cazul în care silozurile nu constituie instalații de producție, în sensul că sunt afectate stocării producției de zahăr supuse cotei, depozitată de alți producători sau achiziționată de la aceștia. În schimb, la punctul 40 din această hotărâre, Curtea are în vedere ipoteza în care un siloz, care constituie o instalație de producție la data cererii de acordare a ajutorului, continuă să fie utilizat pentru stocarea zahărului produs de beneficiar în alte amplasamente de producție pe care le deține, potrivit altei cote. În această privință, Curtea a arătat că producătorul nu avea „în mod normal dreptul la ajutorul de restructurare”, ca urmare a interdicției, prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 320/2006, de a utiliza în cazul unei dezafectări parțiale instalațiile de producție ce nu au fost dezafectate pentru fabricarea de produse care intră sub incidența OCP zahăr.
116 Pe de altă parte, chestiunea dacă noțiunea „instalații de producție” include silozurile afectate stocării zahărului produs de beneficiar în alte amplasamente de producție pe care le deține, potrivit altei cote de producție, nu are nicio incidență asupra stabilirii momentului la care trebuie apreciată utilizarea silozurilor.
117 În consecință, argumentul Ungariei trebuie respins.
118 Întrucât niciunul dintre argumentele invocate de Ungaria, de Republica Franceză și de Republica Italiană nu este fondat, primul motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea orientărilor stabilite în Documentul VI/5330/97 și a principiului cooperării loiale
119 Al doilea motiv invocat de Ungaria cuprinde în esență două aspecte întemeiate, primul, pe încălcarea orientărilor stabilite în Documentul VI/5330/97 și, al doilea, pe încălcarea principiului cooperării loiale.
120 De la bun început, trebuie să se precizeze că în cadrul primului aspect al celui de al doilea motiv Ungaria arată în esență că, având în vedere dificultățile de interpretare ridicate de reglementarea în discuție, Comisia ar fi trebuit să se abțină să aplice o corecție financiară sau ar fi trebuit să aplice o rată de corecție mai mică, în conformitate cu Documentul VI/5330/97. În schimb, în cadrul celui de al doilea aspect, Ungaria impută Comisiei că în cursul punerii în aplicare a regimului de restructurare a industriei zahărului nu i‑a comunicat interpretarea pe care a dat‑o reglementării în cauză, în special având în vedere obligația de dezafectare a silozurilor în scopul obținerii unui ajutor de restructurare pentru dezafectare integrală, încălcând astfel principiul cooperării loiale.
Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea orientărilor stabilite în Documentul VI/5330/97
121 Ungaria, susținută de Republica Franceză, impută Comisiei că a încălcat orientările stabilite în Documentul VI/5330/97, în esență pentru motivul că, având în vedere, pe de o parte, dificultățile de interpretare a Regulamentelor nr. 320/2006 și nr. 968/2006 cu privire la chestiunea tratamentului care trebuie rezervat silozurilor în cazul unei dezafectări integrale a unui amplasament de producție, precum și dificultățile de interpretare a Hotărârii din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), și, pe de altă parte, lipsa unei informații comunicate în timp util de Comisie în ceea ce privește interpretarea pe care a dat‑o reglementării în discuție, aceasta ar fi trebuit să reducă valoarea corecției financiare aferente restructurării industriei zahărului, chiar să se abțină de la aplicarea oricărei corecții financiare, în conformitate cu orientările stabilite în Documentul VI/5330/97.
122 Comisia contestă argumentele Ungariei.
123 Potrivit anexei 2 la Documentul VI/5330/97, intitulată „Consecințe financiare, în ceea ce privește închiderea conturilor secțiunii [Garantare] a FEOGA, ale carențelor controalelor efectuate de statele membre”, trebuie să fie aplicate corecții financiare atunci când Comisia constată că statele membre nu au efectuat controalele impuse în mod specific de regulamentele aplicabile sau, în orice caz, esențiale pentru garantarea regularității cheltuielii efectuate în temeiul secțiunii Garantare a FEOGA.
124 Anexa 2 la Documentul VI/5330/97, sub titlul „Cazuri limită”, al doilea paragraf (denumit în continuare, „cazul limită prevăzut în anexa 2 la Documentul VI/5330/97”) prevede următoarele:
„Atunci când carențele provin din dificultăți de interpretare a textelor comunitare, cu excepția cazurilor în care este rezonabil să se considere că statul membru va invoca aceste dificultăți cu Comisia, și atunci când autoritățile naționale au făcut tot ce era necesar pentru a remedia carențele din momentul în care fost descoperite, acești factori de ponderare pot fi luați în considerare și pot conduce la aplicarea unui procent de corecție mai mic sau la lipsa corecției.”
125 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, adoptând norme de conduită administrativă care urmăresc să producă efecte externe, precum orientările care fac obiectul Documentului VI/5330/97 și anunțând, prin publicarea sau prin comunicarea acestora statelor membre, precum în speță, că le va aplica în viitor situațiilor vizate de ele, instituția în cauză, în speță, în prezenta cauză, Comisia, își autolimitează exercitarea puterii sale de apreciere și nu se poate abate de la aceste norme fără să riște să fie sancționată, dacă este cazul, în temeiul unei încălcări a principiilor generale de drept, precum principiul egalității de tratament, al securității juridice sau al protecției încrederii legitime. Nu poate fi exclusă, așadar, posibilitatea ca, în anumite condiții și în funcție de conținutul acestora, asemenea norme de conduită cu un domeniu de aplicare general să poată produce efecte juridice și ca în special administrația să nu se poată abate de la acestea într‑un caz specific fără a invoca rațiuni care să fie compatibile cu principiile generale de drept, cum ar fi egalitatea de tratament sau protecția încrederii legitime, cu condiția ca o astfel de abordare să nu contravină altor norme de drept al Uniunii cu forță juridică superioară [a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 septembrie 2011, Grecia/Comisia, T‑344/05, nepublicată, EU:T:2011:440, punctul 192, Hotărârea din 16 septembrie 2013, Spania/Comisia, T‑3/07, nepublicată, EU:T:2013:473, punctul 84 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 10 iulie 2014, Grecia/Comisia, T‑376/12, EU:T:2014:623, punctul 106 (nepublicată)].
126 Pe de altă parte, trebuie să se observe, asemenea Comisiei, că acest caz limită prevăzut în anexa 2 la Documentul VI/5330/97 este un factor de ponderare care nu dă în mod automat dreptul la aplicarea acestuia. Astfel, după cum atestă modul de redactare a Documentului VI/5330/97 care prevede acest drept, aplicarea sa este supusă condiției pe de o parte, ca acea carență constatată de Comisie cu ocazia procedurii de închidere a conturilor să rezulte din dificultăți de interpretare a reglementării Uniunii și, pe de altă parte, ca autoritățile naționale să fi făcut tot ce era necesar pentru a remedia carența, din momentul în care aceasta a fost descoperită de Comisie.
127 În ceea ce privește prima condiție de aplicare a cazului limită prevăzut în anexa 2 la Documentul VI/5330/97, mai întâi trebuie să se arate că afirmația Republicii Franceze potrivit căreia nouă state membre au avut dificultăți având în vedere interpretarea noțiunii „instalații de producție” și chestiunea menținerii silozurilor de stocare în cazul dezafectării integrale a unui amplasament de producție a zahărului nu este contestată de Comisie. În continuare, în raportul său din 25 aprilie 2013, organul de conciliere a recunoscut în mod expres existența unei probleme de interpretare a reglementării în discuție cu care se confruntau nu numai statele membre, ci și serviciile Comisiei (a se vedea punctul 27 de mai sus). În sfârșit, trebuie să se constate că în Hotărârea din 14 noiembrie 2013, SFIR și alții (C‑187/12-C‑189/12, EU:C:2013:737), Curtea s‑a pronunțat numai cu privire la chestiunea de a ști în ce condiții un siloz ieșea de sub incidența calificării drept instalație de producție supusă obligației de dezafectare, însă nu s‑a pronunțat nici cu privire la chestiunea momentului la care trebuia apreciată utilizarea silozurilor, nici cu privire la chestiunea dacă obligația de dezafectare implica în mod necesar distrugerea instalațiilor de producție.
128 Având în vedere împrejurările amintite la punctul 127 de mai sus și în mod contrar celor susținute de Comisie, trebuie să se constate că reglementarea în discuție ridica dificultăți de interpretare în privința chestiunii menținerii silozurilor în cazul unei dezafectări integrale.
129 Această constatare nu poate fi infirmată de argumentul Comisiei potrivit căruia ea a furnizat întotdeauna statelor membre care i‑au adresat această întrebare informații perfect coerente referitoare la obligația de dezafectare a silozurilor. Astfel, nu numai că argumentul Comisiei nu este susținut, însă acesta este în orice caz eronat în fapt deoarece, în duplică, Comisia a recunoscut că nu a răspuns niciodată scrisorii pe care autoritățile maghiare i‑au adresat‑o în luna noiembrie a anului 2006, pe care a primit‑o la 15 decembrie 2006, în care acestea i‑au adresat o întrebare precisă privind menținerea silozurilor în cazul unei dezafectări integrale.
130 În speță, prima condiție pentru aplicarea cazului limită prevăzut în anexa 2 la Documentul VI/5330/97 este așadar îndeplinită.
131 În ceea ce privește a doua condiție de aplicare a cazului limită prevăzut în anexa 2 la Documentul VI/5330/97, potrivit căreia statul membru trebuia să fi adoptat toate măsurile pentru remedierea carenței din momentul în care aceasta a fost descoperită, în înscrisurile sale Ungaria susține în esență că în lipsa unei certitudini cu privire la interpretarea corectă a reglementării în discuție, nu se putea aștepta din partea ei să fi luat de la bun început măsuri de corectare.
132 În răspunsul la o întrebare adresată de Tribunal în ședință, Ungaria a confirmat că nu a adoptat măsuri pentru remedierea carenței constatate de Comisie în prima comunicare din 20 iulie 2010.
133 Pentru ca a doua condiție de aplicare a cazului limită prevăzut în anexa 2 la Documentul VI/5330/97 să fie îndeplinită, Ungaria nu trebuia să recurgă în mod obligatoriu la distrugerea silozurilor în litigiu, ci ar fi putut să coopereze cu Comisia adoptând măsuri în privința beneficiarilor ajutorului de restructurare care să permită remedierea carenței sau, cel puțin, să prevină o agravare a prejudiciului cauzat fondului de această carență, în special prin refuzul eliberării garanțiilor constituite de beneficiarii ajutoarelor de restructurare, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul nr. 968/2006, Ungaria neacționând în acest fel.
134 Întrucât a doua condiție de aplicare a cazului limită prevăzut în anexa 2 la Documentul VI/5330/97 nu este îndeplinită, Comisia nu avea obligația, în mod contrar concluziilor Ungariei, care este susținută de Republica Franceză, să se abțină de la orice corecție financiară sau să îi reducă valoarea.
135 Prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea principiului cooperării loiale
136 Ungaria, susținută de Republica Franceză, arată că, având în vedere dificultățile de interpretare a reglementării în discuție, în temeiul principiului cooperării loiale, Comisia ar fi trebuit să își facă în mod clar cunoscută poziția față de toate statele membre, în special răspunzând la întrebările ridicate în faza inițială a regimului de restructurare, și să le atragă atenția cu privire la existența unui posibil risc de neconformitate a menținerii silozurilor cu obligația de dezafectare integrală, Comisia neacționând în acest mod. În plus, Ungaria impută Comisiei că nu a răspuns niciodată la scrisoarea pe care i‑a adresat‑o în luna noiembrie a anului 2006 pentru a ști dacă obligația de dezafectare privea silozurile.
137 Comisia contestă argumentele Ungariei. În această privință, în primul rând, Comisia arată că majoritatea statelor membre nu s‑au confruntat cu probleme de interpretare a reglementării în cauză și că statele care s‑au confruntat cu asemenea probleme și care i‑au adresat întrebări cu privire la acest aspect au primit întotdeauna un răspuns clar și coerent din partea sa. În al doilea rând, în ceea ce privește scrisoarea pe care Ungaria i‑a adresat‑o în luna noiembrie a anului 2006, Comisia arată că aceasta nu a fost primită de unitatea administrativă competentă și că, deși faptul de a nu răspunde la o scrisoare pe care ar fi primit‑o ar constitui o „omisiune nescuzabilă” din partea sa, Ungaria ar fi trebuit să facă dovadă de prudență, exprimându‑și din nou îndoielile Comisiei.
138 Potrivit articolului 4 alineatul (3) TUE, în temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate.
139 Principiul cooperării loiale are un caracter reciproc, Astfel, el obligă statele membre să ia toate măsurile adecvate pentru garantarea aplicării și a eficacității dreptului Uniunii și impune și instituțiilor Uniunii obligații reciproce de cooperare loială cu statele membre (Hotărârea din 16 octombrie 2003, Irlanda/Comisia, C‑339/00, EU:C:2003:545, punctele 71 și 72, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Grecia/Comisia, T‑632/11, nepublicată, EU:T:2014:934, punctul 34).
140 În primul rând, rezultă din jurisprudența amintită la punctul 139 de mai sus că în temeiul principiului cooperării loiale statele membre aveau obligația să asigure înlăturarea oricărei incertitudini în raport cu aplicarea corectă a reglementării în discuție, eventual prin adresarea de întrebări Comisiei cu privire la posibilitatea de acordare a unui ajutor de restructurare pentru dezafectarea integrală a întreprinderilor care intenționau să mențină unele silozuri.
141 Pe de altă parte, Comisia a arătat, fără a fi contrazisă de Ungaria, că din cele 23 de state membre care au participat la regimul de restructurare, doar șase state membre, printre care și Ungaria, i‑au adresat întrebări în legătură cu silozurile. Prin urmare, Comisia putea să aprecieze în mod rezonabil că marea majoritate a statelor membre au înțeles că reglementarea în cauză impunea distrugerea silozurilor în vederea acordării unui ajutor de restructurare pentru dezafectare integrală și, în consecință, că nu era necesar să comunice tuturor statelor membre interpretarea pe care a dat‑o reglementării în discuție.
142 Prin urmare, în mod contrar celor susținute de Ungaria și de Republica Franceză, Comisiei nu i se putea impune, în conformitate cu principiul cooperării loiale, să fi comunicat tuturor statelor membre poziția sa cu privire la obligația de dezafectare a silozurilor.
143 În al doilea rând, deși poate fi regretabil faptul că Comisia nu a răspuns la scrisoarea Ungariei din luna noiembrie a anului 2006, această lipsă de reacție, pe care însăși Comisia o califică drept „omisiune nescuzabilă”, nu poate caracteriza o încălcare a principiului cooperării loiale în împrejurările cauzei.
144 Astfel, în conformitate cu principiul cooperării loiale, Ungaria avea obligația să asigure înlăturarea oricărei incertitudini referitoare la obligația de dezafectare a silozurilor în vederea obținerii ajutorului de restructurare pentru dezafectare integrală, eventual adresând din nou o întrebare Comisiei, fie în scris, fie în cadrul reuniunilor lunare ale comitetului de gestiune competent, însă nu a procedat în acest mod.
145 În orice caz, lipsa unei reacții a Comisiei în urma scrisorii adresate de Ungaria în luna noiembrie a anului 2006 nu poate fi asimilată unei luări de poziție a instituției prin care este aprobată interpretarea reglementării în cauză, care fusese reținută de autoritățile maghiare. Doar o manifestare expresă și clară din partea Comisiei ar fi putut permite autorităților maghiare să concluzioneze că această instituție a aprobat menținerea silozurilor în litigiu în cazul unei dezafectări integrale (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 14 decembrie 2011, Spania/Comisia, T‑106/10, nepublicată, EU:T:2011:740, punctul 69 și jurisprudența citată).
146 În al treilea rând, pe de o parte, trebuie să se constate că, în prima comunicare din 20 iulie 2010, Comisia a indicat Ungariei că silozurile erau direct legate de producția de zahăr și că, prin urmare, ele trebuiau să fie dezafectate din amplasamentele industriale pentru care fusese solicitată acordarea unui ajutor de restructurare pentru dezafectare integrală.
147 Pe de altă parte, în prima comunicare din 20 iulie 2010, Comisia a amintit în mod expres Ungariei că întreprinderile maghiare producătoare de zahăr nu erau eligibile pentru ajutorul de restructurare pentru dezafectare integrală dacă planurile de restructurare nu erau aplicate în totalitate și dacă clădirile legate de activitățile de producție a zahărului, în special silozurile, nu erau distruse. În această privință, Comisia a amintit că termenul pentru finalizarea operațiunilor de dezafectare prevăzut la articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 968/2006, în versiunea aplicabilă în acea perioadă, expira la 30 septembrie 2011.
148 În consecință, după primirea primei comunicări din 20 iulie 2010, Ungaria avea încă posibilitatea să evite corecția contestată, solicitând întreprinderilor maghiare producătoare de zahăr să respecte reglementarea în discuție, astfel cum este interpretată de Comisie.
149 Totuși, deși cunoștea de atunci poziția Comisiei cu privire la chestiunea dezafectării silozurilor, Ungaria nu a luat nicio măsură pentru a i se conforma. Dimpotrivă, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 3.2.2 din raportul de sinteză prezentat la reuniunea Comitetului privind Fondurile Agricole din 18 noiembrie 2014 (a se vedea punctul 33 de mai sus), Ungaria a continuat să aplice reglementarea în cauză conform propriei interpretări deoarece, la două zile după reuniunea bilaterală care a avut loc între Comisie și Ungaria la 6 decembrie 2010 (a se vedea punctul 22 de mai sus), în temeiul articolului 22 din Regulamentul nr. 968/2006, Ungaria a eliberat cele două garanții constituite de beneficiarii ajutoarelor de restructurare pentru dezafectare integrală, chiar dacă unele silozuri erau încă prezente în fostele amplasamente de producție a zahărului care le aparțineau.
150 Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se respingă al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiului cooperării loiale.
151 Întrucât niciunul dintre motivele invocate de Ungaria nu este fondat, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
152 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
153 Totuși, potrivit articolului 135 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, cu titlu excepțional, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, doar o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte. În plus, potrivit articolului 135 alineatul (2) din același regulament, o parte, chiar dacă a avut câștig de cauză, poate fi obligată de Tribunal la plata, în tot sau în parte, a cheltuielilor de judecată în cazul în care conduita acesteia, inclusiv din perioada anterioară formulării cererii introductive, justifică acest lucru.
154 Ungaria a căzut în pretenții. Cu toate acestea, la punctul 143 de mai sus, s‑a constatat lipsa unui răspuns al Comisiei la scrisoarea Ungariei din luna noiembrie a anului 2006. În aceste împrejurări, Tribunalul apreciază că este just și echitabil să oblige Ungaria să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, doar jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de Comisie și să oblige Comisia să suporte jumătate din propriile cheltuieli de judecată.
155 În sfârșit, potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.
156 Prin urmare, Republica Franceză și Republica Italiană suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Ungaria suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.
3) Comisia suportă jumătate din propriile cheltuieli de judecată.
4) Republica Franceză și Republica Italiană suportă propriile cheltuieli de judecată.
Kanninen | Schwarcz | Iliopoulos |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 martie 2019.
Semnături
Cuprins